Therapeutae așa cum sunt descriși de Philo
Philo iudeul a trăit în Alexandria, Egipt, între 20 î.Cr. și 40 d.Cr.. El era evreu în religie dar grec în filozofie, și a făcut multe pentru a promova această fuziune de gândire. Această secțiune descrie asceții pre-creștini din Egipt. Ea este importantă deoarece arată că ascetismul era obișnuit în deșerturile din Egipt chiar înaintea călugărilor creștini.
Therapeutae; asceți pre-creștini
„Therapeutae”, descris de Philo din Alexandria în broșura sa, De Vita Contemplativa (Despre Viața Contemplativă), a căutat să nege simțurile pentru a găsi o spiritualitate pură. Asceți așa, a spus el, au putut fi găsiți în toată lumea greacă, dar el spune că ei abundau în Egipt.
Numele, „Therapeutae”, era un termen cultic grecesc pentru închinători, în mod special al unui zeu elenic egiptean, Serapis. O asociație a acestui zeu, pe o inscripție din Delos, numește membrii săi Therapeutae. Un alt sanctuar al Therapeutae pentru Serapis a fost găsit în Magnesia. Aceasta va explica remarca ciudată a împăratului Hadrian: „Creștinii și închinătorii lui Serapis sunt aceeași.”
Cei devotați lui Serapis se numesc pe ei înșiși „episcopii lui Cristos”. Eusebiu, în al patrulea secol d.Cr., a fost de aceeași părere, referitor la cartea lui Philo ca referindu-se la un ordin creștin, și aceasta cu siguranță a influențat creștinătatea. Potrivit lui Moshe Weinfeld, regulile care dirijau comunitatea Eseniană și admiterea acesteia de noi membri sunt în esență acelea găsite în grupurile religioase eleniste și romane de mai târziu.
Philo îi descrie ca un popor bogat care și-au predat proprietatea lor la rude și au trăit, într-un refugiu singuratic de la țară din afara Alexandriei, o viață de ascetism rigid. Ei au refuzat să bea alcool sau să mănânce carne și, timp de șase zile pe săptămână, au meditat la Dumnezeu în regim de izolare, au interpretat scripturile și au compus și citit propriile lor scrieri sectare. De asemenea, „ei au compus cântece și imnuri către Dumnezeu”.
La fiecare a șaptea zi ei se adunau împreună în închinare pentru o îndemnare, bărbați și femei, care majoritatea erau virgini îmbătrâniți, separați de un zid. Ei țineau sărbătoarea evreiască a Cincizecimii, nu Paștele, ca sărbătoare principală a lor. Apoi ei se adunau împreună pentru o îndemnare, să cânte cântece, vechi și noi, și dans în închinare.
Philo: Despre esenienii din Egipt
- Intenția voită a filozofului este imediat arătată din apelativul dat lor: deoarece cu referire strictă la etimologie, ei sunt numiți therapeutae și therapeutrides, fie deoarece ei profesează o artă a medicinii mai minunat decât aceea în uz general în orașe (căci acelea doar vindecă trupurile, dar celelalte vindecă sufletele care sunt sub stăpânirea unor boli teribile și aproape incurabile, care plăceri și pofte, frici și mâhniri, și invidie, și nebunii, și nedreptate, și toate din restul de mulțimi nenumărate de alte pasiuni și vicii, au fost pricinuite asupra lor), sau altfel deoarece ei au fost instruiți de natură și legile sacre să slujească Dumnezeului viu, care este superior binelui, și mai simplu decât acesta, și mai străvechi decât unitatea cu care, totuși, cine este dintre aceia care profesează pietatea cu care noi ne-am putea compara?
În putem compara pe cei care onorează elementele, pământ, apă, aer, și foc? cărora diferite națiuni le-au dat nume, numind focul Hephaestus, îmi imaginez eu datorită învăpăierii, și aerul Hera, îmi imaginez eu datorită faptului că ființa sa este ridicată, și ridicată în înalturi spre o înălțime mai mare, și apa Poseidon, probabil datorită faptului că ființa sa este băubilă, și pământul Demeter deoarece acesta pare a fi mama tuturor plantelor și a tuturor animalelor.
- Secta terapeutică a omenirii, fiind în mod continuu învățată să vadă fără întrerupere, poate bine năzui spre a obține o priveliște a Dumnezeului viu, și poate să treacă pe lângă soare, care este vizibil spre simțul exterior, și niciodată să nu părăsească acest ordin care conduce spre fericirea perfectă. Dar cei care aplică la acest fel de închinare, nu pentru că ei sunt influențați să facă așa prin obicei, nici prin sfatul sau recomandarea vre-unor persoane particulare, ci deoarece ei sunt duși de o anumită iubire cerească, fac loc la entuziasm, comportându-se ca atât de mulți petrecăreți în tainele bahice sau coribantice (nebune, n. tr.), până când ei văd obiectul pe care l-au dorit cu ardoare.
Apoi, datorită dorinței lor nerăbdătoare după o existență nemuritoare și binecuvântată, gândindu-se că viața lor muritoare deja a ajuns la un final, ei își lasă posesiunile lor la fiii și fiicele lor, sau probabil la alte rude, renunțând la moștenirea lor de bună voie cu veselie. Cei fără nici o rudă își dau proprietatea lor la însoțitorii sau prietenii lor, căci urma din necesitate că aceia care au dobândit bogăția care vede, ca și când ar fi gata pregătită pentru ei, ar trebui să fie dispuși să își predea acea bogăție care este oarbă față de cei care ei înșiși încă sunt orbi în mințile lor.
Acești oameni își abandonează proprietatea lor fără a fi influențați de vre-o atracție superioară, și pleacă fugind fără măcar să își întoarcă înapoi capul, părăsind frații lor, copiii lor, soțiile lor, părinții lor, familiile lor numeroase, grupurile lor afective de tovarăși, țările lor natale în care ei au fost născuți și crescuți, în ciuda farmecului puternic și a atracției unei lungi familiarități.
Ei pleacă, nu în alt oraș ca aceia care imploră să fie cumpărați de la cei care în prezent îi posedă, fiind fie nefericiți fie sclavi fără valoare căutând un schimb de stăpâni mai degrabă decât străduindu-se să procure libertatea (căci fiecare oraș, chiar acela care este sub cele mai fericite legi, este plin de tumult de nedescris, și dezordine, și calamități, la care nimeni nu s-ar supune dacă ar fi fost măcar pentru un moment sub influența înțelepciunii).
Ei se stabilesc în afara zidurilor, sau grădinilor, sau ținuturilor retrase, căutând un loc pustiu, nu datorită vre-unei mizantropii antipatice la care ei au învățat să se dedice ei înșiși, ci datorită asocierilor cu oameni a căror înclinații cu totul deosebite față de care ei altfel ar fi forțați, și despre care ei știu că sunt ne-avantajoase și dăunătoare.
- Acum această clasă de persoane poate fi întâlnită în multe locuri, căci deopotrivă Grecia și țările barbare vor să se bucure de orice este perfect bun. Cel mai mare număr al acestor oameni este în Egipt, în fiecare dintre districtele, sau nomes, după cum sunt numite, și în special în jurul Alexandriei.
Din toate cartierele cei care sunt cei mai buni dintre acești therapeutae pleacă în pelerinajul lor spre un loc cel mai potrivit ca și când acesta ar fi țara lor, care este dincolo de lacul Maereotic, așezându-se într-un șes cumva înălțat cu puțin mai presus de restul, fiind potrivit pentru scopul lor datorită siguranței sale și a temperaturii plăcute a aerului.
Deoarece casele clădite în câmpurile și satele care îl înconjoară din toate părțile îi dau siguranța sa. Temperatura admirabilă a aerului continuă din brizele continue care vin de la lacul care cade în mare, și de asemenea de la marea în sine în vecinătate, brizele de la mare fiind ușoare, și cele care continuă de la lacul care cade în mare fiind grele, amestecul acestora produce una dintre cele mai sănătoase atmosfere.
Casele acestor oameni astfel adunați împreună sunt simple, dând doar adăpost în privința a două lucruri cele mai importante, împotriva căldurii soarelui, și împotriva răcelii de la aerul deschis. Ei nu locuiesc unul aproape de altul după cum fac oamenii în orașe, căci vecinătatea apropiată față de alții ar fi un lucru supărător și neplăcut pentru oameni care doresc și intenționează să urmărească singurătatea.
Nici nu locuiesc foarte departe unul de altul datorită părtășiei pe care ei doresc să o cultive, și datorită dorinței lor de a fi în stare să se ajute unul pe altul dacă ei ar fi atacați de jefuitori.
În fiecare casă există un altar sacru care este numit locul sfânt, și casa în care ei se retrag și înfăptuiesc toate tainele unei vieți sfinte, fără a aduce nimic, nici carne, nici băutură, nici orice altceva care este indispensabil spre alimentarea necesităților trupului, ci studiind în acel loc legile și profețiile sacre ale lui Dumnezeu enunțate de sfinții profeți, și imnuri, și psalmi, și tot felul de alte lucruri datorită cărora cunoștința și evlavia sunt crescute și aduse la perfecțiune.
Prin urmare ei mereu memorează o nepieritoare aducere aminte a lui Dumnezeu, astfel că nici chiar în visele lor nu este vre-un alt subiect prezentat vre-odată înaintea ochilor lor cu excepția frumuseții virtuțiilor divine și a puterilor divine. Prin urmare multe persoane vorbesc în somnul lor, divulgând și transmițând doctrinele sărbătorite ale filozofiei sacre.
Și ei sunt obișnuiți să se roage de două ori pe zi, dimineața și seara. Când soarele se înalță implorându-l pe Dumnezeu ca fericirea zilei care vine să poată fi fericire reală, astfel ca mințile lor să poată fi umplute cu lumină cerească. Și când soarele apune ei se roagă ca sufletul lor, fiind în întregime luminat și ușurat de povara simțurilor exterioare, și de obiectul adecvat al acestor simțuri externe, să poată fi în stare să urmărească încrederea existentă în propriul consistoriu și cameră de consiliu.
Intervalul dintre dimineață și seară, ei îl dedică în întregime pentru meditație asupra virtuții și la practica acesteia, căci ei iau scripturile sacre și filozofiile referitoare la ei, investigând alegoriile ca simboluri ale unui înțeles secret din natură, intenționat a fi transmis în acele expresii figurative.
Ei au de asemenea scrieri ale oamenilor străvechi, care au fost fondatorii unei secte sau a alteia, au lăsat în urma lor multe memoriale ale sistemului alegoric de scriere și explicație, pe care ei le iau ca un fel de model, și imită moda generală a sectei lor. Ei nu se ocupă înșiși doar cu contemplarea, dar ei compun psalmi și imnuri către Dumnezeu în fiecare fel de măsură și melodie imaginabilă, pe care ei din necesitate o aranjează într-un ritm mai demn. Prin urmare, în timpul celor șase zile, fiecare dintre acești indivizi, retrăgându-se în singurătate, filozofează singur într-un locurile numite mănăstiri, niciodată mergând în afara porții din curtea exterioară, și într-adevăr niciodată măcar uitându-se afară.
În a șaptea zi ei toți vin împreună să se întâlnească într-o adunare sacră, și stau potrivit cu vârsta lor cu o comportare serioasă, ținându-și mâinile în interiorul hainelor lor, având mâna lor dreaptă între pieptul și îmbrăcămintea lor, și mâna dreaptă lăsată jos pe lângă ei, aproape de coastele lor. Apoi cel mai în vârstă dintre ei care are cea mai profundă învățătură în doctrinele lor vine înainte și vorbește cu privire fixă și cu voce constantă, cu mari puteri de raționament, și mar prudență, nu făcând o expunere a puterilor lui oratorice precum retoricii din vechime, sau sofiștii din vremea actuală, ci investigând cu mari dureri, și explicând cu precizie minusculă sensul exact al legilor, care stă, nu într-adevăr la vârful urechilor lor, ci pătrunde prin auz în suflet, și rămâne acolo trainic. Toți ascultă în tăcere către laudele pe care el le acordă asupra legii, arătând consimțământul lor doar prin plecăciuni ale capului, sau privirea doritoare a ochilor.
Acest loc sfânt comun la care ei toţi vin împreună în a şaptea zi este un circuit dublu, fiind separat parțial în apartamentul bărbaților, și parțial într-o cameră pentru femei, căci femeile de asemenea, potrivit cu moda obişnuită acolo, formează o parte a audienței, având aceleași sentimente de admirație ca bărbații, și au adoptat aceeaşi sectă cu egală deliberare și decizie.
Zidul care este între case se ridică de la pământ 1,35 sau 1,80 metri în sus, ca un parapet, și porțiunea de sus se ridică înspre acoperiș fără nici o deschidere, din două motive. Primul astfel ca modestia care este atât de cuvenită genului feminin să poată fi păstrată, și al doilea, ca femeile să poată înțelege ușor ceea ce spus, fiind așezate la distanța de la care se poate auzi sunetul, de vreme ce atunci nu este nimic care să poată întrerupe vocea lui care vorbeşte.
- Acești lămuritori ai legii, având mai întâi de toate așezată temperanța ca un fel de temelie pentru ca sufletul să se odihnească pe ea, încep să construiască alte virtuți pe această temelie, şi nici unul dintre ei nu poate lua vre-o mâncare sau să bea înainte de apusul soarelui, de vreme ce ei judecă faptul că lucrarea de filozofare este una care este vrednică de lumină, dar că îngrijirea de necesitățile trupului este potrivită doar întunericului, din care cauză ei alocă ziua pentru o ocupație, și o scurtă porțiune din noapte pentru cealaltă.
Şi unii bărbați, în care există sădită o dorință mai arzătoare de cunoştinţă, pot îndura să nutrească o aducere aminte a mâncării lor timp de trei zile fără ca măcar să o guste, şi unii bărbați sunt atât de încântați, și se bucură atât de mult când sunt cinstiți de înţelepciune care îi aprovizionează cu doctrinele ei în toată bogăția şi abundența posibilă, încât ei pot rezista dublul unei astfel de perioade de timp, şi de-abia la sfârşitul celor șase zile vor gusta chiar mâncarea necesară, fiind obișnuiți, după cum spun ei că sunt cosașii, să se hrănească din aer, cântecul lor după cum îmi imaginez eu, făcând foametea lor tolerabilă.
Privind la ziua a şaptea ca una de sfinţenie perfectă și un festival cel mai complet, ei au gândit că aceasta este vrednică de cea mai specială onoare, și în această zi, după ce au avut grija cuvenită față de sufletul lor, ei îşi îngrijesc trupurile de asemenea, dându-le, la fel cum fac față de bovinele lor, o odihnă completă de strădaniile lor continue. Ei nu mănâncă nimic costisitor, doar pâine simplă şi o condimentează cu sare, pe care cei mai luxoși dintre ei o mai condimenteză și cu isop. Băutura lor este apa de la izvor pentru că ei se opun acelor simțuri pe care natura le-a făcut stăpânele rasei umane, anume, foamea și setea, fără a le da nimic care să le flateze sau răsfețe, ci doar astfel de lucruri folositoare deoarece nu este posibil să existe fără ele. Din acest motiv ei mănâncă doar atât cât să nu fie flămânzi, ei ei beau doar destul ca să scape de sete, evitând toată sațietatea, ca un duşman și un conspirator împotriva sufletului şi trupului deopotrivă.
Există două feluri de acoperitori, un veșmânt și celălalt o casă. Casele lor nu sunt decorate cu nici un ornament, dar sunt ridicate într-o grabă, fiind făcute ca să răspundă la astfel de scopuri precum sunt cele absolut necesare. De asemenea, straiele lor au descrierea cea mai obișnuită, doar suficient de rezistente pentru a alunga frigul și căldura, fiind o mantie de ceva piele păroasă pentru iarnă, și o învelitoare subțire sau șal de in în timpul verii. Ei practică întreaga simplitate, privind la falsitate ca fundament al mândriei, dar adevărul este originea simplității, și pe adevăr și falsitate ca stând în lumina fântânilor, căci din falsitate curge orice varietate de rău și răutate, și din adevăr curge orice abundență imaginabilă de lucruri bune, atât umane cât și divine.
