Filosoful antic Philo din Alexandria (c. 25 sau 20 î.Hr. – c. 50 d.Hr), își dedică majoritatea textelor într-una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, De Vita Contemplativa (Despre Viața Contemplativă), pentru a discuta grupurile importante ale adepților anticilor Scripturi Evreiești, cunoscuți și ca Therapeutae.
Unele dintre aspectele acestor Therapeutae descrise de Philo includ și următoarele:
- Ei trăiau în comunități ascetice ce erau atât pentru bărbați cât și pentru femei, deși de multe ori trăiau separat pe sexe și se adunau împreună doar la mesele comunale.
- Philo ne spune că în timp ce astfel de comunități puteau fi găsite în multe țări, acestea erau predominante în Egipt.
- Ei au renunțat la posesiile lor și s-au rupt de orice legătură cu societatea sau familia, nu din cauză că ar fi urât oamenii, ci mai degrabă dintr-o dorință de a-i ajuta pe alții cu bogățiile lor și de a fi liberi de orice grijă legată de bani sau avuție, și pentru a-și putea devota timpul descoperirii misterelor sfinte.
- Deobicei ei preferau locuri din deșert pentru a se retrage din viața aglomerată a orașelor și pentru a urma o cale spirituală, un echilibru între solidaritate și activitate comunală.
- Ei își construiau locuințele destul de departe una de cealaltă pentru a-și oferi destul spațiu pentru singurătate și contemplare, dar destul de aproape pentru a se putea apăra unii pe alții de hoți.
- Ei respectau scripturile antice cu sfințenie și își devotau mult timp pentru studierea lor.
- Ei își petreceau mult timp în meditație și rugăciuni, rugăciunile având loc în special la răsăritul și apusul soarelui.
- Preferau mâncare și veșminte simple, nimic ce era scump sau ostentativ.
- Aveau o dietă vegetariană, neaducând nimic la masă ce are sânge.
- Ei nu beau vin, ci doar apă.
- Țineau post în mod regulat, și se pare că deobicei posteau toată ziua (conform spuselor lui Philo), păstrând mâncarea și băutura pentru seară. De multe ori țineau post pe perioade mai lungi, chiar și trei zile sau până la șase zile.
- EI nu aveau sclavi într-o perioadă în care sclavia era un lucru obișnuit și acceptat, ci în schimb considerau posesia sclavilor sau servitorilor ca fiind total contrar naturii, deoarece natura i-a creat pe toți oamenii liberi și vedea sclavia ca pe un rezultat al nedreptății, răului și lăcomiei.
- Ei aveau o părere foarte bună despre cântat și cântau cântece, psalmuri sacre, toate acestea într-un ritm demn și uneori atât bărbații cât și femeile împreună, formând două coruri care uneori cântau părți diferite și alteori aceleași, iar alteori începeau să danseze pe ritmul cântecelor.
Traduceri din textele lui Philo se pot găsi cu ușurință pe web, acolo unde cei interesați pot consulta descrierile sale – un asemenea site se poate găsi aici.
Cititorii care sunt familiari cu unele dintre textele care au ajuns să fie cunoscute ca Noul Testament, vor recunoaște unele dintre caracteristicile atribuite acestor Therapeutae în anumite observații și recomandări din diferite pasaje ale Noului Testament, inclusiv cântarea de imnuri, psalmuri și psalmuri sacre (urgentat în Efeseni 5 și Coloseni 3), și în pasajele lui Luca în care Isus spune că discipolii săi trebuie să urască părinții, nevasta, copiii și frații (Luca 14:26), ce este foarte similar cu declarația lui Philo conform căreia cei ce au părăsit societatea pentru a se alătura acestor comunități spirituale, și-au abandonat frații, copiii, nevestele, părinții, familile, prietenii…
Întradevăr, autorul și polemecistul Eusebius (260 sau 265 î.Hr – 339 sau 340 d.Hr), care a fost episcop în biserica Creștină ierarhică și liberalistă, recunoaște multe lucruri în descrierile oferite de Philo, atât de multe încât Eusebius declară clar că aceste comunități descrise de Philo au reprezentat mulțimea de credincioși convertiți de autorul evenghalic Marcu atunci când a călătorit în Egipt: vezi capitolul 16 din Cartea a 2-a din Ecclesiastical History scrisă de Eusebius (linkuri către toate Cărțile pot fi găsite online aici, iar linkul către Cartea a 2-a este aici). Eusebius declară mai departe în Capitolul 17 al Cărții a 2-a (ce conține paragrafe numerotate – numerele paragrafelor sunt păstrate mai jos în citate) astfel:
- În lucrarea căreia ia dat titlul On a Contemplative Life sau Suppliants, după ce afirmă în primul rând că va adăuga mai multe din acele lucruri despre care nu va relata nimic contrar adevărului sau propriilor intenții, el spune că acești bărbați se numeau Therapeutae, iar femeile care erau cu ei Terapeutrides. Apoi el adaugă motivele pentru asemenea nume, explicându-l din faptul că ei foloseau remedii și vindecau sufletele celor care veneau la ei, prin eliberarea lor de pasiunile rele, sau de faptul că ei serveau sau venerau Zeitatea prin puritate și sinceritate.
- Dacă Philo însuși le-a dat acest nume, oferind un epitet adecvat modului lor de viață, sau daca primii dintre ei s-au numit astfel încă de la început, de vreme ce numele de Creștini nu era încă cunoscut, nu trebuie să discutăm aici.
Eusebius declară aici clar că Therapeutae și Therapeutrides erau primii Creștini, purtând acest nume imediat înaintea folosirii termenului de “Creștin”!
Acest lucru, Geral Massey evidențiază (a cărui argumente legate de suprimarea naturii originale Gnostice a scripturilor Biblice de către literaliștii târzii a fost discutat în postarea anterioară, printre alte postări), este o “acceptare fatală” din partea lui Eusebius, deoarece prin argumentarea descrierii oferite de Philo, indică că Therapeutae ar trebui să fi fost primii Creștini, și prin argumentarea că textele pe care Therapeutae le venerau atât de mult erau foarte probabil “Evangheliile și scrierile apostolilor, și probabil unele dintre relatările profeților antici din Epistolele către Ebrei, și probabil din Epistolele lui Pavel,” Eusebius fie supraestimează total viteza ci care toate acele scrieri ale Noului Testament au fost create (de vreme ce descrierea lui Philo despre Therapeutae era mai mult ca sigur publicată în anul 40 d.Hr), sau ne spune adevărul că toate acele scrieri existau cu mult înaintea anului 40 d.Hr, sau erau bazate pe texte mult mai vechi decât acest an (vezi lucrarea Gnostic and Historic Christianity a lui Massey, paragraful 34).
Acum, să examinăm acest argument puțin. Inițial pare a fi destul de ciudat: Massey pare să pună prea multă greutate asupra scrierilor episcopului literalist care a scris undeva în jurul primelor decenii ale celui de-al patrulea secol (probabil terminând undeva în jurul anului 323), cu mult după ce Phulo a scris lucrarea sa De Vita Contemplativa. Bineînțeles că Eusebius ar fi putut face o greșeală, așadar care este problema?
Și, pe baza perioadei de timp a publicației lui Philo (nu mai târziu de anul 50 d.Hr, atunci când el a murit), s-ar părea că Eusebius s-a grăbit în încercarea sa de a-i eticheta pe Therapeutae ca fiind Creștini timpurii, și în presupunerea că textele pe care aceștia le venerau și asupra cărora meditau trebuie să fi fost copii timpurii ale Evanghelilor și Epistolelor. Ddin perspectiva noastră în istorie, nu pare prea probabil ca Therapeutae descriși de Philo să fi avut timp să apară și să dezvolte metodele riguroase și tradițiile vieții ascetice și venerarea descrisă de Philo, și mult prea improbabil până în punctul imposibilului ca ei să fi avut timp să studieze riguros textele descrise de Philo ca făcând parte din Noul Testament ca Evangheliile și Epistolele, de vreme ce niciun școlar din ziua de astăzi nu crede că toate acele texte Creștine au fost scrise în totalitate până la terminarea lui Philo a lucrării. Cu siguranță putem acredita unele remarci ale lui Eusebius ca fiind doar puțin prea optimiste sau prea zeloase, și să mergem mai departe – nu?
Și totuși Massey, a cărui analiză deseori se dovedește a fiind foarte riguroasă, chiar și daca există arii ale analizei sale cu care nu sunt de acord, vede în aceste interpretări ale lui Eusebius o “admitere fatală” (însemnând că Massey crede că această admitere este fatală față de historicismul sau poziția literalistă pe care Eusebius o avea, fapt ce tratează caracterul scripturilor ca persoane istorice literale, și care atacă “păgânii”, “Platoniștii” și cei care nu susțin această versiune literalistă și istoricistă a credinței Creștine).
Massey nu vrea să explice prea mult pentru a ne ajuta să vedem de ce această poziție a lui Eusebius este atât de devastatoare față de părerea istoricistă. El doar declară că este imposibil de a pretinde că Scripturile Esenice (Massey prezintă argumente ce susțin concluzia sa că Therapeutae și Essenii erau strâși legați sau întradevăr ca făcând parte din aceeași școală) sunt identice cu înregistrările Canonice, fără de a admite, în același timp, existența lor pre-istorice, natura lor non-istorică, și mărturia anti-istorică. Putea fi la fel doar în perioada lui Eusebiu prin convertirea falsă a non-istoric la istoric.
Din nou, s-ar părea că argumentul lui Massey încetează aici… doar că Eusebius însuși a identificat actualele acțiuni și practici Therapeutae ca fiind o reflexie evidentă a învățăturilor găsite în Evanghelii și Epistole!
Cu alte cuvinte, chiar dacă Therapeutae descriși de Philo nu ar fi avut textele despre care a spus Eusebius că le-ar fi avut (și evident că e imposibil să le fi avut, decât dacă acele texte erau mai antice decât perioada în care Hristosul istoriciștilor se spune că ar fi trîit, fapt care Massey este de părere a fi soluția corectă), simplu fapt că acești Therapeutae erau descriși de Philo ca făcând lucruri care mai târziu vor fi incorporate în Evanghelii și Epistole (câte exemple care sunt meționate și mai sus) este o indicație puternă că conceptele și învățăturile Noului Testament sunt mai vechi decât perioada istorică în care a trăit Hristos. Acest lucru este în special adevărat deoarece Philo, care probabil a scris acest tratat în anul 40 d.Hr și cu siguranță până în anul 50, descrie aceste practici ca și cum ar fi fost deja tradiții vechi.
Din această cauză Massey credea că descrierile din textul lui Philo aveau un impact negativ asupra poziției literaliste. Massey credea că ideea literalistă a fost o invenție de mai târziu, defapt un subterfugiu prin care un grup de oameni au convertit un număr de învățături spirituale non-istorice într-unele de credință istorică.
Și, defapt, putem găsi unele aspecte destul de interesante ale descrierii lui Philo a Therapeutae ce par a adăuga mai multă susținere argumentului creat de Massey legat de apropierea târzie a istoriciștilor ca Eusebius asupra învățăturilor sau practicilor ce erau în esență anti-istorice sau esoterice și Gnostice.
Este destul de interesant că ei au două caracteristici ce erau argumentat în postarea precedentă, ce declarau că scripturile din Vechiul și Noul Testament al Bibliei erau șamanice! Asta fiind spus, cele două caracteristici pe care acea postare le argumentează, merg împreună deobicei: o înțelegere a tehnicilor a ceea ce poate fi numit ca transă extatică sau călătorie șamanistă înafara trupului, și o înțelegere că scripturile antice ale cuvântului (pentru a include acele texte găsite în Biblie) sunt alegorice prin natura lor și că natura lor alegorică are ca scop evidențierea acestei înțelegeri șamanice.
În descrierea lui Philo despre Therapeutae, el spune de mai multe ori cp studiul lor îndelung a textelor sacre, și expunerea grupului lor la semnificația acestor texte antice, a necesitat o apropiere alegorică, și o căutare după semnificațiile ascunse din acele texte. De exemplu, în descrierea sa despre citirea și interpretarea lor a scrierilor sacre, Philo spune că Therapeutae își încheiau mesele lor comunale și apoi așteptau în aticipare și liniște solemnă ca unul dintre ei să se ridice cu grijă, și fără vreo încercare de a se da în spectacol și de a părea deasupra tuturor, explica aspectele importante ale unor pasaje din scripturile lor sacre. Cuvintele cu care Philo descrie apropierea lor față de expunerea scripturii sunt semnificative:
“scrierile sunt oferite prin alegorii de către mistic, astfel toată legea apare înaintea acestor oameni sub forma unui animal viu, iar poruncile par a fi trupești, iar semnificația invizibilă ascunsă sub cuvinte obișnuite ce se aseamănă cu sufletul…”
Apropierea față de scripturi prin exprimări mistice cu ajutorul alegoriile, și declarația că sensul lor invizibil este ascuns cu ajutorul unor cunvinte obișnuite, nu poate fi mai clar în a spune că Therapeutau înțelegeau textele lor sacre ca fiind esoterice prin natura lor.
Toate acestea par a demola încercările lui Eusebius de a-i co-opta pe Therapeutae descriși de Philo într-o credință literalistică pe care Eusebius și colegii săi o impuneau în timpul domniei lui Constantin. Încercarea după cum a fost descrisă este opusă celei istoriciste. S-ar părea deasemenea ca fiind foarte improbabil că s-ar fi dezvoltat până în punctul descris de Philo într-un timp atât de scurt după publicarea textelor Noului Testament, chiar și dacă cineva credea că Therapeutae ar fi avut access la acestea într-un timp atât de scurt. Prezența unor comunități austere devotate respectării unor scopuri esoterice ascunse în spatele unor cunvinte simple ale textelor, susține faptul că aceste texte erau cu siguranță destul de vechi.
Este deasemenea semnificativ că Therapeutae par că au contrastat “cuvinte obișnuite” (care sunt deasemenea considerate ca fiind un sens exoteric al pasajului) după cum au fost înțelese la suprafață cu ajutorul spiritului invizibil, și astfel să poată compara sensul exoteric al cuvintelor cu un “animal viu”. Metafora folosită de Philo (și pe care el cu siguranță l-a preluat de la Therapeutae) este destul de adecvată. Postările anterioare (asemeni acesteia și acesteia) au înregistrat argumentele solide ale lui Alvin Boyd Kuhn, care a susținut că sistemul antic folosea simbolul Crucii în același fel: cu componenta orizontală a Crucii simbolizând natura “animală” a existenței noastre materiale, atunci când suntem aruncați în această lume, cu acea bară orizontală paralelă cu pământul în același fel ca în cazul animalului, iar componenta verticală a Crucii reprezentând spiritul ce este ascuns în interiorul fiecăruia dintre noi, și defapt în toată creația, și care – deși invizibil – nu este mai puțin real și un aspect important al existenței noastre pe care trebuie să ni-l amintim, reorganizăm și reîntregim.
Și, printr-un model găsit peste tot în lume, unde miturile alegorice pot fi deasemenea arătate ca parte esențială șamanică în natură, acești Therapeutae care respectau abilitatea de a descoperi înțelesul invizibil din textele lor sacre, par deasemenea că au susținut și practica tehnicile călătoriei spre ceea ce numim “o realitate neobișnuită” sau multe alte nume, inclusiv Tărâmul Invizibil, Tărâmul Spiritelor, Perioada de vis, aducând înapoi răspunsuri din acea realitate.
Philo ne spune că printre aceste comunități:
Ei mereu rețin o reculegere constantă față de Dumnezeu, astfel încât nici măcar în visele lor nu există vreun alt obiect omniprezent și vizibil ochilor lor decât frumusețea virtuților divine și a puterilor divine. Așadar multe persoane vorbesc în somn, spunând și publicând doctrinele importante ale filosofiei sacre.
Philo nu continuă mai departe acest subiect, iar la prima vedere este ușor de a trece cu vederea și de a-l considera o simplă exagerare retorică din partea lui, o exagerarea în descrierea sa idealizată a Therapeutae până la punctul de a spune că ei visau doar lucruri virtuoase și spirituale (nimic impur sau nici măcar obișnuit).
Însă, în timp ce considerăm aceste rânduri ale lui Philo ca fiind neîndemânatice și deloc credibile, el nu doar declară că visau doar despre lucruri virtuase și spirituale: el declară destul de clar că multe persoane vorbeau în somn, iar când acest lucru se întâmpla, aceștia divulgau secrete sacre pe ar fi rămas altfel ascunse.
Atunci când adaugă și acest detaliu, se schimbă întreaga tonalitate a ceea ce Philo vroia să spună. El nu spune doar că Therapeutae sunt atât de concentrați încât visează despre lucruri spirituale: el pare a indica că mulți membrii ai comunităților lor intră în mod regulat în starea în care pot vorbi mesaje ce divulgă învățături ascunse. Acest mod de comunicare este foarte sugestiv în ceea ce privește mesajele aduse din Lumea Invizibilă de către alți practicanți ai transei sacre, ca de exemplu Pythia of Delphi.
Philo spune deasemenea în descrierile sale și despre cântecele lor comunale și chiar și dansurile prin care participanții par să intre într-un stadiu de intoxicare uneori (în special când sunt continuate toată noaptea până la răsărit).
Aceste trăsături – o apropiere esoterică de scripturile sacre și utilizarea regulată a tehnicilor de transă ecstatică – au fost condamnate puternic de către Creștinismul literalistic și istoricist, astfel încât polemiciști asemeni lui Eusebius au reușit să avanseze (unii ar susține că unii părinți ai bisericii, inclusiv Eusebius, nu au negat aspectele alegorice ale scripturii, însă nimeni nu poate spune că nu ar fi condamnat puternic orice sugestie cp scripturile ar fi fost primale sau chiar exclusiv alegorice, și că acestea nu trebuiau să fie interpretate într-un mod literar și istoric).
Această dovadă par a fi o susținere puternică pentru argumentul general al lui Massey, ce spune că episcopii și polemiciștii istorici, ca Eusebius, au acaparat o interpretare mult mai veche și au co-optat multe aspecte ale învățăturilor sale și multe dintre scripturile sale, folosindu-le pe a le servi scopurile.
Defapt, Massey oferă destule dovezi conform cărora înțelepciunea antică ce a fost istoricizată și co-optată de către literaliști, se întindea cu mult în urmă, în atichitate – și că se poate observa clar în unele dintre cele mai antice texte și învățături din Egipt , sub forme ce sugerează că doctrinele de bază ale grupărilor Therapeutae și cele ale textelor pe care literaliști și le-au însușit mai târziu, au existat timp de multe milenii înaintea apariției scrierilor lui Eusebius și Philo.
Întradevăr, poate fi negat cu greu că multe dintre aspectele stilului Therapeutae de viață nu au fost încadrate în ceea ce putea recunoaște ca învățătură Creștină de-alungul secolelor.
Creștinismul nu este în general asociat, de exemplu, cu vegetarianismul.
Creștinismul nu este asociate de multe ori cu ideea de viață comunață și renunțare a posesiilor și proprietăților (cu unele excepții din când în când).
Creștinismul nu este asociat în mod istoric cu respingerea ideii de a avea sclavi sau servitori, și învățătura conform căreia este greșit și contrar naturii de a face astfel (din nou, un unele excepții importante).
În timp ce nu există nicio excepție istorică importantă, care ar putea fi examinată și discutată, nu poate fi respinsă că Creștinismul istoric, literalistic a învățat în general destul de emfatic că uciderea animalelor pentru hrană, adunarea proprietăților și păstratrea sclavilor sunt toate în mod explicit permise de către scripturile sacre (nu condamnate, ci permise).
Totuși, există alte tradiții în lume unde învățăturile de mai sus sunt predate și practicate, și unde acestea influențează întregi culturi și civilizații – în unele locuri (în special cele care nu sunt cucerite de Imperiul Roman, care până în vremea lui Constantin erau dominate de Creștinism literalist), aspecte ale unora dintre aceste învățături continuă până în era modernă.
Evident, descrierile despre Therapeutae de către autorii antici (la fel și sectele posibil legate ale Essenilor) constituie un studiu extrem de profitabil, și unul care pare a conține mărturii puternice ce susțin teoria că o reintretrepare literalistă a fost din greșeală – sau, după cum sugerează altă dovadă, intenționată și înșelătoare – substituită cu o interpretare esoterică mult mai antică, iar această schimbare a avut loc în timpul primelor patru secole d.Hr în Imperiul Roman.
Examinarea mai multor aspecte ale acestei investigații ar putea oferi mai multe surprize, ce vor fi relatate în postări viitoare!
