TEOLOGIA INLOCUIRII – de Norman Manzon

de Norman Manzon

Israel este o parte dintr-o prezentare biblică extinsă şi detaliată a afirmaţiei doctrinale a The Association of Messianic Congregations (AMC) (Asociația de Adunări Mesianice, n. tr.), şi a fost adaptată aici pentru o mai largă citire.

„1. Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. 28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. 29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” (Romani 11:1, 28-29)

CUPRINS

I. INTRODUCERE
II. SECȚIUNI RELEVANTE DIN DECLARAȚIA AMC DESPRE ISRAEL
III. PRETENȚII CONTRARE
A. ÎNLOCUIREA SAU TEOLOGIA ÎNLOCUIRII
1. DUMNEZEU A LEPĂDAT ISRAELUL
a. „Fie ca aceasta să fie aşa niciodată!”
b. Romani 11:1-5
c. Romani 11:11-15
2. BISERICA A ÎNLOCUIT ISRAELUL CA POPOR DE LEGĂMÂNT AL LUI DUMNEZEU
3. PERICOLE DIN ÎNLOCUIRE SAU TEOLOGIA ÎNLOCUIRII
B. CONCEPTE ŞI SCRIPTURI ÎN CHESTIUNE
1. „ISRAELUL SPIRITUAL,” „EVREUL SPIRITUAL”
2. ROMANI 2:23-29
3. ROMANI 4:11-17
4. ROMANI 9:1-8
5. ROMANI 11:15-29
6. GALATENI 3:6-9, 29
7. GALATENI 6:15-16
8. FILIPENI 3:3
9. EVREI 12:22-24
10. 1 PETRU 2:9-10
C. SUMAR ŞI CONCLUZIE
D. DOUĂ ÎNTREBĂRI COROLARE
1. „TU CREZI ACEASTA PENTRU CĂ EȘTI EVREU?”
2. FOLOSIREA POETICĂ A LUI „ISRAEL” CA BISERICĂ
NOTE FINALE

I. INTRODUCERE

Povara acestor studii este să ofere susținere Scripturală pentru pretențiile din afirmaţia noastră doctrinală şi pentru a răspunde la pretenții contrare.

Am văzut în Partea 1 din seria Israel, Cine este Israel? Cine sunt evreii?, că Israel literal şi biserica literală nu sunt unul şi acelaşi, că biserica nu a fost unită la Israel, şi că nici evreii şi nici neamurile nu îşi pierd vre-odată identitățile lor naționale pentru orice motiv. De asemenea, am văzut că definiţia copleșitoare bazată pe Biblie a „evreului” este unul care este descendent pe linie genealogică a patriarhilor izraelieni, şi că acesta este înțelesul lui „evreu” pe care noi îl vom reține în această serie – înțelesul pe care l-a susținut Isus când El a folosit termenul. În Partea 2, Apropierea lui Israel, am văzut că, printre națiunile Pământului, Dumnezeu l-a ales pe Israel pentru scopuri şi privilegii predestinate în mod divin, şi că apropierea lui rămâne până la sfârşitul timpului. Materialele conținute în Partea 1 şi Partea 2 constituie o temelie esenţială pentru considerația materialului din studiul nostru de față, şi suntem îndemnați ca în mod respectuos acestea să fie studiate sau revizuite înainte a continua.

Partea 3, în care noi suntem acum angajați, este de o natură apologetică: este o apărare împotriva pretențiilor contrare. Arbitrul șef va fi Cuvântul lui Dumnezeu şi, când vor fi solicitate, realități extrabiblice documentate.

II. SECȚIUNI RELEVANTE DIN DECLARAȚIA AMC DESPRE ISRAEL

Noi credem că Israel este poporul special al lui Dumnezeu, distinct față de trupul lui Mesia, ales de El pentru a fi o națiune sfântă şi o Împărăție de preoți. Alegerea lui Israel este irevocabilă … Noi credem că Legământul Avraamic este un legământ irevocabil, necondiţionat pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul evreiesc. Acest legământ oferă drept la țara lui Israel pentru poporul evreu şi promite un descendent (Mesia) care va veni să îl răscumpere pe Israel şi să binecuvânteze toată lumea. Binecuvântările spirituale ale Legământului Avraamic inundă toate națiunile. Dumnezeu va împlini în final fiecare aspect al legământului în Împărăţia Mesianică, deopotrivă fizice şi spirituale….

III. PRETENȚII CONTRARE

Ne vom adresa la două clase de pretenții. Prima este găsită probabil exclusiv în cercurile creştine ne-mesianice şi are de a face cu Israel fiind înlocuit de către biserică, sau biserica fiind Israel într-un anumit sens, şi vine sub titlul de Teologia Înlocuirii, cea din urmă înțelege că biserica a înlocuit pe Israel. A doua este găsită probabil exclusiv în cercuri mesianice şi are de a face cu pretenția că toţi credincioşii sunt de fapt descendenți ai lui Avraam, Isaac şi Iacov, fie că ei știu aceasta sau nu, şi bine sub titlul cele Două-Case sau Doctrina Efraimită.

Identitatea biblică a unui evreu a fost examinată în Partea 1, şi faptul că Dumnezeu nu l-a respins pe Israel ca națiune a Lui de legământ a fost adresat în Partea 2; totuşi, pretențiilor din Teologia Înlocuirii şi a celor Două-Case trebuie să li se răspundă în mod direct. Ne vom adresa Teologiei Înlocuirii în acest studiu, iar Doctrinei celor Două-Case sau Efraimită într-un studiu însoțitor.

A. ÎNLOCUIREA SAU TEOLOGIA ÎNLOCUIRII

Înțelesul acestei doctrine este că biserica a înlocuit pe Israel ca popor de legământ al lui Dumnezeu. Cele trei pretenții prezentate sub acest titlu sunt:
1. Dumnezeu l-a lepădat pe Israel,
2. biserica l-a înlocuit pe Israel ca popor de legământ al lui Dumnezeu, şi
3. de aceea, biserica este Israelul spiritual.

Dacă Dumnezeu l-a lepădat pe Israel, atunci aceasta curăță calea pentru un popor înlocuitor; şi dacă acel popor este biserica, atunci biserica poate fi considerată Israelul spiritual. De asemenea, este posibil că unii care cred că Israel este încă poporul de legământ al lui Dumnezeu vor considera biserica Israelul spiritual, pentru că ea este compusă din oameni a căror duhuri au fost regenerate prin Duhul Sfânt. Acum noi vom ține lumina Scripturii spre aceste pretenții şi posibilități.

1. DUMNEZEU A LEPĂDAT ISRAELUL

Înțelesul acestei pretenții este că Dumnezeu l-a lepădat pe Israel ca poporul Său de legământ, când ei l-au respins pe Isus ca Mesia al lor şi L-au predat lui Pilat pentru a fi răstignit.

a. „Fie ca aceasta să fie aşa niciodată!”
A lepădat Dumnezeu pe Israel? Pavel a răspuns la această întrebare de patru ori prin a declara emfatic, Fie ca aceasta să nu fie aşa niciodată! A vrut el să spună, „Sper că aceasta nu se va întâmpla niciodată!”? Dacă a vrut aceasta, atunci ce ar însemna că Israel nu a fost lepădat când el a spus aceasta. Dar ce a vrut exact să spună el?

Primele două locuri sunt în Romani 3:4, 6:

„1. Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? 2. Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. 3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? 4. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „CA SĂ FII GĂSIT NEPRIHĂNIT ÎN CUVINTELE TALE ŞI SĂ IEŞI BIRUITOR CÂND VEI FI JUDECAT.” 5. Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.) 6. Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?”

Punctul pe care Pavel îl făcea era că, în ciuda faptului că unii evrei nu au crezut în Dumnezeu, necredinţa lor nu va anula credincioşia lui Dumnezeu în chestiunea de a-și ține promisiunile pe care El le-a făcut lui Israel, care sunt conținute în legămintele necondiţionate pe care El le-a făcut cu ei. Necredinţa unor evrei nu va anula credincioşia lui Dumnezeu. Fie ca aceasta să nu fie niciodată! În engleză simplă, „Absolut nu!” Dumnezeu nu este nedrept încât să îşi calce cuvântul Său, nu-i aşa? Fie ca aceasta să nu fie niciodată! Absolut nu!

Următoarele două locuri în care acesta a fost folosit sunt în Romani 11:1, 11:
Romani 11:1: Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum!
Romani 11:11: Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum!
Aceste două versete vor fi examinate mai îndeaproape; dar deocamdată, observaţi că în toate cele patru locuri Pavel şi-a formulat întrebarea lui în aşa fel încât să ceară un răspuns negativ.

Pavel a folosit expresia în alte contexte care arată exact ceea ce a vrut el să spună. Unele exemple:
Romani 6:15: Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. Absolut nu!
Romani 7:7: Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! [Absolut nu!] Dimpotrivă …
Romani 9:14: Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! Absolut nu!
Galateni 2:17: … este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! Absolut nu!

În aceste exemple, de asemenea, întrebarea lui Pavel este retorică şi cere un răspuns negativ; dar doar în cazul în care cititorii săi ar avea vre-o îndoială, el oferă răspunsul: Fie ca aceasta niciodată să nu fie! (Această expresie se găseşte în versiunea în engleză; în timp ce versiunea Cornilescu foloseşte cuvântul Nicidecum, n. tr.) Absolut nu!
Pavel urmează al său Nicidecum! Din Romani 11:1 cu, Întreb, dar: Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin… Care este ideea lui? Răspunsul lui este în versetele 2-5, care încep prin cuvintele, Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Dumnezeu nu l-a lepădat pe Israel ca popor al Său de legământ chiar în timpul teribil al idolatriei lui Israel în zilele lui Ilie, despre care Dumnezeu a cunoscut mai înainte de vreme; şi dovada este că Dumnezeu a mântuit şapte mii de evrei care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. În mod similar, chiar după respingerea de către Israel a lui Mesia, pe care Dumnezeu a știut-o mai dinainte, Dumnezeu nu l-a lepădat pe Israel ca popor al Său de legământ, şi dovada acestui lucru este faptul că Dumnezeu a păstrat o rămășiță credincioasă pentru Sine în vremea lui Pavel, din care Pavel se prezintă pe sine ca un exemplu.

Pentru a rezuma, am observat două dovezi că Dumnezeu nu l-a lepădat pe Israel ca popor al Său de legământ:
1. Chiar prin înțelesul lui Fie ca aceasta să nu fie niciodată! (Nicidecum, în traducerea Cornilescu, n. tr.) în felul în care Pavel l-a folosit în diferite contexte.
2. Prin faptul că Pavel a fost un evreu mântuit.

Cu toate acestea, ne vom adresa mai multor pasaje care necesită clarificare.

b. Romani 11:1-5

„1. Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. 2. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: 3. „Doamne, PE PROROCII TĂI I-AU OMORÂT, ALTARELE TALE LE-AU SURPAT; AM RĂMAS EU SINGUR, ŞI CAUTĂ SĂ-MI IA VIAŢA”? 4. Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „MI-AM PĂSTRAT ŞAPTE MII DE BĂRBAŢI CARE NU ŞI-AU PLECAT GENUNCHIUL ÎNAINTEA LUI BAAL.” 5. Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har.”

Pavel compară situația din vremea lui cu aceea a lui Ilie. Exact aşa cum Dumnezeu a păstrat șapte mii de bărbați pentru a fi credincioşi față de El în vremea lui Ilie, la fel El a păstrat pentru Sine o rămășiță, o minoritate de evrei în vremea lui Pavel, din care Pavel se identifică pe sine ca un membru. Logica lui Pavel este astfel: Dacă Israel nu a fost lepădat în vremea lui Ilie deşi credincioşii din el erau în minoritate, tot aşa el nu este lepădat în vremea lui Pavel deşi credincioşii din el erau în minoritate. Concluzia lui Pavel se aplică azi, de asemenea, căci Pavel şi noi suntem în aceeaşi Eră a Bisericii.

c. Romani 11:11-15

„11. Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; 12. dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? 13. V-o spun vouă, Neamurilor: „Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea 14. şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. 15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?”

Dacă Israel nu a fost lepădat, atunci ce se înțelege prin poticnirea din versetul 11, căderea din versetul 22, şi lepădarea lor în versetul 15?

Chiar anterior acestui pasaj, este înregistrat, şi David zice, „MASA LOR SĂ LI SE PREFACĂ ÎNTR-O CURSĂ, ÎNTR-UN LAŢ, ÎNTR-UN PRILEJ DE CĂDERE ŞI ÎNTR-O DREAPTĂ RĂSPLĂTIRE.” (versetul 9), şi natura pietrei de poticnire poate fi determinată din 9:31-33:

„31. pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire, 33. după cum este scris: „IATĂ CĂ PUN ÎN SION O PIATRĂ DE POTICNIRE ŞI O STÂNCĂ DE CĂDERE: ŞI CINE CREDE ÎN EL NU VA FI DAT DE RUŞINE.”

Piatra de poticnire care a fost pusă în Sion, care este, Israel, a fost Isus. Evreii în general au încercat să dobândească dreptatea prin faptele Legii şi, la un nivel național, s-au împiedicat de mesajul că ceea ce se cerea pentru dreptate era credinţa în Isus. Ei s-au împiedicat de mesajul credinţei în El, dar ei nu au căzut: Ei nu au devenit lepădați de Dumnezeu.

Dar ce este lepădarea lor din versetul 15? Ei au fost respinși din a vedea Împărăția Mesianică întemeiată în vremea lor. Aceasta a curățat drumul pentru Era Bisericii în timpul căreia Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele (Fapte 15:14). După cum a spus Pavel despre Israel în 11:12, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume.

„dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?”

Pe ce va fi bazată întoarcerea lor? Pe acceptarea lor de către Dumnezeu: 15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? Acceptarea lor de către Dumnezeu va fi bazată pe primirea lor națională a lui Isus ca Mesia al lor, precum Isus Însuși a spus, „căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „BINECUVÂNTAT ESTE CEL CE VINE ÎN NUMELE DOMNULUI!” (Matei 23:39). Israel Îl va primi ca Mesia al lor, tot Israelul va fi mântuit (Romani 11:26), şi El se va întoarce atunci şi va întemeia Împărăția.

Ca să formulăm aceasta în secvență, Israel s-a împiedicat de faptul că credinţa în Mesia era cerută pentru dreptate, nu faptele din Lege. Respingerea lui a lui Cristos a condus la respingerea lor din a vedea Împărăția întemeiată la acel timp, nu la lepădarea lor ca popor de legământ al lui Dumnezeu. Aceasta a curățat drumul pentru Era Bisericii după ce ei îl vor primi pe Cristos şi sunt acceptați de Dumnezeu. În baza mântuirii lor Cristos se va întoarce şi va întemeia Împărăţia Lui pe Pământ.

„S-au poticnit ei ca să cadă? Nicidecum! Aceasta este dezvoltat mai departe la doar zece versete mai târziu. 25. Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. 26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit.

Faptul că Dumnezeu nu l-a lepădat pe Israel taie picioarele de sub pretenția că biserica l-a înlocuit pe Israel. Atunci, Teologia Înlocuirii nu are într-adevăr nici un picior pe care să stea.

2. BISERICA A ÎNLOCUIT ISRAELUL CA POPOR DE LEGĂMÂNT AL LUI DUMNEZEU

Înlocuirea sau Teologia Înlocuirii susține că Dumnezeu l-a lepădat pe Israel din cauza că ei l-au lepădat pe Cristos şi apoi a primit biserica să fie poporul Său de legământ în locul lui Israel datorită primirii sale a lui Cristos. Ca singurul popor de legământ al lui Dumnezeu, biserica este acum singura posesoare a promisiunilor legământului pe care Dumnezeu le-a transferat spre ea de la Israel.
Această chestiune a fost tratată pe larg în Partea 2, şi va fi tratată aici doar sumar:
1. Dumnezeu nu a lepădat poporul Său [Israel] (Romani 3:4, 6; 11:1, 11)
2. căruia – încă – îi aparțin – la timpul prezent – legămintele (Romani 9:4)
3. care sunt necondiţionate,
4. ceea ce redă
a. legămintele ne-transferabile, şi de asemenea redă
b. darurile şi chemarea lui Dumnezeu față de Israel sunt irevocabile (Romani 11:29).

Din cauza acestor lucruri, biserica nu ar fi putut să fi înlocuit Israelul ca popor de legământ al lui Dumnezeu.

Biserica este un popor al lui Dumnezeu, dar acesta nu l-a înlocuit pe Israel, care de asemenea este un popor al lui Dumnezeu.

Biserica este un popor al lui Dumnezeu, dar aceasta nu l-a înlocuit pe Israel, care de asemenea este un popor al lui Dumnezeu. Încă din Ziua Cinzecimii Dumnezeu a orchestrat o interacțiune între cele două pentru beneficiul ambelor, ducerea la capăt a scopurilor Sale divine, şi glorificarea Numelui Său. Toate acestea sunt explicate în Partea 2.

3. PERICOLE DIN ÎNLOCUIRE SAU TEOLOGIA ÎNLOCUIRII

1. Aceasta reprezintă în mod greșit pe Dumnezeu ca unul care îşi calcă promisiunile Sale. Dacă Dumnezeu îşi calcă promisiunile Sale, atunci cum poate cunoaşte cineva că mântuirea lui este sigură (care este întregul punct din Romani 9-11)? Cum poate cunoaşte biserica faptul că Dumnezeu nu va găsi un popor pentru a o înlocui pentru marile păcate pe care ea le-a comis?

2. Interpretarea Scripturii bazată pe părtinire. În ciuda, celor care în mod cinstit înțeleg greşit pasaje din Scriptură, porțiuni imense din Scriptură au fost interpretate în mod greșit conștient de unii care nu pot încuviința gândul că evreii încă sunt poporul ales al lui Dumnezeu dintre neamuri.

3. Cel puţin atât de timpuriu precum al doilea secol, afirmații antisemite au fost făcute de lideri ai bisericii, şi pilitici şi campanii antisemite virulente au fost lansate pe baza prentenției că Dumnezeu l-a lepădat pe Israel datorită respingerii lor a lui Isus. Chiar azi, denominaţii majore care susțin această părere promovează cesionarea economică față de Israel şi găsesc greșeli la fiecare mișcare a lui în ciuda faptului că el este înconjurat de lupi inevitabili şi lacomi.

4. În loc să îl provoace pe Israel la gelozie pentru Mesia, căci la aceasta este chemată biserica să facă (conform Romani 11:11), antisemitismul care a rezultat din Teologia Înlocuirii l-a provocat pe Israel la repulsie față de gândul că Isus este Mesia al lor.

5. Datorită antisemitismului pe care această doctrină l-a produs în decursul secolelor, doar un mic număr de evrei s-au alăturat bisericii. Aceasta a rezultat într-o lipsă de înțelegere sau în neînțelegere a multor lucruri din Scriptură deoarece evreii, care sunt în general mai familiari cu limba ebraică, legea Mozaică şi rabinică şi cultura evreiască decât sunt neamurile, nu au fost prezenți pentru a explica.

6. Teologia celor Două Legăminte a fost formulată de Franz Rosenzweig după Primul Război Mondial, dar Teologia Înlocuirii a pregătit calea pentru adoptarea sa largă după al Doilea Război Mondial:

„[Teologia celor Două Legăminte] a fost oferită de teologi „creştini,” Protestanţi şi Catolici, în locul şi ca o critică față de tradiționalei teorii a înlocuirii din era de după Holocaust. În viziunea ei, gândirea adepţiilor teoriei înlocuirii a contribuit la Holocaust şi teologia celor două legăminte a fost o ajustare necesară… Ei au adoptat conceptul şi l-au promovat în era de după Holocaust.” 1

„Trăsătura cheie este credinţa că evreii şi creştinii sunt relaţionați față de Dumnezeu în mod separat prin legăminte distincte. Creştinismul oferă o relaţie de legământ cu Dumnezeu pentru neamuri prin Isus Cristosul. Iudaismul oferă o relaţie de legământ cu Dumnezeu pentru poporul evreiesc prin Tora. … Destul de compatibil cu aceasta, cei care adoptă această viziune duală de legământ a iudaismului şi creştinismului au respins evanghelismul creştin şi misiunea către poporul evreu nu doar ca un afront, dar ca pe o încălcare teologică a legământului lui Dumnezeu cu Israelul.” 2

Aici este un caz clasic de eroare care naște eroare cu un rezultat care este mai viclean decât părintele. Contrar Teologiei Înlocuirii, Două Legăminte susține faptul că Israel este într-o relaţie favorizată cu Dumnezeu şi de aceea respinge evanghelizarea evreilor! 3

B. CONCEPTE ŞI SCRIPTURI ÎN CHESTIUNE

Există probabil o duzină de pasaje cheie care sunt folosite pentru a susține felurite pretenții ale Teologiei Înlocuirii. Noi le vom examina pe rând unul după altul în secvența în care ele apar în Scriptură, şi apoi vom trage concluziile. Natura chesiunilor avute în vedere mă obligă pe mine ca un evreu să vă declar vouă că eu în mod continuu apelez la Dumnezeu să mă împuternicească în aşa fel încât analiza mea a Scripturii a nu va fi niciodată condusă de un rezultat care să fie mai favorabil către evrei, dar ca baza analizei corecte şi rezonabile să ie aplicată într-o manieră obiectivă. Eu apelez umil la cititorii mei – evrei şi neamuri deopotrivă – să ia aceeaşi abordare.

1. „ISRAELUL SPIRITUAL,” „EVREUL SPIRITUAL”

Călcând pe urmele celor care au crezut că biserica a înlocuit pe Israel ca popor de legământ al lui Dumnezeu ajungem la părerile că biserica este Israelul spiritual şi membrii săi sunt evrei spirituali. Raționamentul este astfel: De vreme ce Israel este un popor prin naștere naturală, apoi biserica, ce este un popor prin naștere de spirite umane prin Duhul Sfânt, aceasta poate fi în mod valid denumită ca Israelul spiritual, Israelul adevărat, Noul Israel, Israelul lui Dumnezeu, sau ceva titlu similar, şi membrii săi ca evrei în interior, evrei spirituali, israeliții lui Dumnezeu, sau ceva titlul similar.

De vreme ce, potrivit lui Pavel, biserica în mod sigur nu l-a înlocuit pe Israel, atunci nici una dintre aceste denumiri nu sunt întemeiate. Cu toate acestea, Scripturile care sunt folosite pentru a susține această pretenție contrară trebuie să fie examinate.

Ca o preocupare preliminară, haideți să vedem dacă Scriptura folosește sau nu cuvântul „spiritual” cu referire la neamurile credincioase ca fiind un evrei spirituali.

Vom examina toate frazele din toată Biblia în care cuvântul „spiritual” este folosit, şi apoi vom trage câteva concluzii: dar sau daruri spirituale (Romani 1:11; 1 Corinteni 12:1; 1 Corinteni 14:1,12; 1 Timotei 4:14); Legea este spirituală (Romani 7:14); slujba spirituală a închinării (Romani 12:1); lucuri spirituale (Romani 15:27; 1 Corinteni 19:11); gânduri spirituale (1 Corinteni 2:13); cuvinte spirituale (1 Corinteni 2:13); cel care este spiritual (1 Corinteni 2:15); oameni spirituali (1 Corinteni 3:1); mâncare spirituală (1 Corinteni 10:3); Stâncă spirituală, băutură spirituală (1 Corinteni 10:4); dacă cineva crede că el este un proroc sau este spiritual (1 Corinteni 14:37); trup spiritual (1 Corinteni 15:44); [trupul] spiritual nu este primul (1 Corinteni 15:46); voi care sunteți spirituali (Galateni 6:1); orice binecuvântare spirituală (Efeseni 1:3); cântări spirituale (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16); forțe spirituale (Efeseni 6:12); înţelepciune spirituală (Coloseni 1:9); casă spirituală (1 Petru 2:5).

OBSERVAȚII:
1. „Spiritual” nu este niciodată folosit în legătură cu rasa cuiva.
2. „Spiritual” nu este folosit niciodată cu referire la un ne-evreu credincios ca fiind un evreu spiritual.
3. Cu referire la oameni, „spiritual” este folosit doar de unul care are o umblare matură în Domnul indiferent dacă el sau ea este evreu sau dintre neamuri: cel care este spiritual (1 Corinteni 2:15); oameni spirituali (1 Corinteni 3:1); dacă gândește cineva că el este prooroc sau spiritual (1 Corinteni 14:37); voi care sunteţi spirituali (Galateni 6:1).

Potrivit folosirii Scripturale, chiar un evreu credincios a cărui umblare nu este matură nu ar trebuie să fie numit un evreu spiritual. Atunci cum poate fi numită biserica Israel spiritual şi toţi membrii săi evrei spirituali?

Noi tratăm termeni aici, dar conceptele de la baza termenilor vor fi examinați mai departe.

2. ROMANI 2:23-29

„23. Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24 . Căci „DIN PRICINA VOASTRĂ ESTE HULIT NUMELE LUI DUMNEZEU ÎNTRE NEAMURI”, după cum este scris. 25. Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. 26. Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? 27. Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? 28. Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. 29. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”

29. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru. Indică pasajul că unul credincios dintre neamuri este un evreu în interior?

Există trei chei pentru a înțelege versetele 23-29:
1. Pasajul este o continuare a temei majore din capitol, că binecuvântările şi blestemele de la Dumnezeu cad peste oameni indiferent dacă ei sunt evrei sau neamuri, dar sunt dependente de starea inimilor lor înaintea lui Dumnezeu.
2. Versetele 23-25 arată că Pavel se adresează evreilor care nu au crezut.
3. Potrivit iudaismului fariseic, iudaismul dominant al vremii, toţi evreii care au fost circumciși vor intra în Împărăția Mesianică profețită, şi cei care nu au fost nu vor intra.

Versetele 25-27 sunt o respingere a acelei păreri fariseice. Ceea ce spune Pavel este că evreii şi neamurile care se conformează cerințelor lui Dumnezeu vor intra în Împărăţie, şi evreii cât şi neamurile care nu se conformează cerințelor lui Dumnezeu nu vor intra, pentru că circumcizia interioară, circumcizia inimii, aceasta determină intrarea, nu cea exterioară.

Ceea ce spune el în versetele 28 şi 29 este, „Evreii au fost chemați de Dumnezeu să fie un popor circumcis în inimă; dar deşi voi sunteţi evrei prin naștere, voi nu sunteţi evrei care sunt credincioşi față de chemarea voastră pentru că nu sunteţi circumciși în inimă. Pentru a fi un evreu adevărat, tu trebuie să fii unul interior.”

Versetele 23-29 pot fi însumate după cum urmează:
1. Circumcizia interioară este cea care contează, nu cea exterioară, pentru intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu.
2. Nici evreul nici ne-evreul a cărui inimă nu este circumcisă nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
3. Deopotrivă evreii şi neamurile a căror inimi sunt circumise vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
4. Pentru a fi un evreu care este adevărat față de chemarea lui ca evreu, el trebuie să fie circumcis în interior.

Nu există nici o referință în pasaj la credincioșii dintre neamuri ca fiind evrei în interior. Circumcizia inimii redă o persoană dreaptă în interior, nu evreiască în interior. Aceasta este în concordanță cu ceea ce am văzut în Partea 1: Nicolae, care era un prozelit la iudaism şi a fost circumcis în exterior, a ajuns să creadă şi a fost circumcis în interior, încă nu era numit evreu în vre-un sens, ci un prozelit (Fapte 6:5).

3. ROMANI 4:11-17

„11. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta; 12. şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora care, nu numai că sunt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur. 13. În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă. 14. Căci, dacă moştenitori sunt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică, şi făgăduinţa este nimicită; 15. pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16. De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17. după cum este scris: „TE-AM RÂNDUIT SĂ FII TATĂL MULTOR NEAMURI.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.”

După cum a fost arătat, legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam a pus temelia pentru Noul Legământ, care este aplicabil azi şi prin care toţi cei care au credinţa în Cristos sunt socotiți drepți înaintea lui Dumnezeu: „Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.” (Galateni 3:9). În acest sens Avraam este tatăl tuturor evreilor şi neamurilor care au credinţa în Cristos; dar versetul 12 spune că Avraam a fost tatăl celor tăiaţi împrejur deopotrivă către evrei şi neamuri care urmează pasii credinţei lui Avraam, şi de asemenea conține fraza tatăl nostru Avraam. Aceasta ridică din nou întrebarea: Credinţa unui ne-evreu îl face pe acesta un evreu în interior?

Pasajul se adresează chestiunii lui Avraam fiind tatăl tuturor celor care au credinţă, o chestiune interioară, şi este rezumată de citatul, „TE-AM RÂNDUIT SĂ FII TATĂL MULTOR NEAMURI.” Acum, dacă Pavel era preocupat de o chestiune a inimii, de ce s-a referit el la MULTE NAȚIUNI dacă el încerca să transmită că toţi cei care sunt ai credinţei sunt evrei interiori: o națiune? Singurul fel în care această referință ar putea face sens este dacă el a vrut să spună că Avraam a fost tatăl credincioşilor evrei, arabi, chinezi, etc. El nici măcar nu gândea despre un ne-evreu credincios ca fiind un evreu interior.

Pavel a explicat că circumcizia exterioară a lui Avraam a fost un semn şi o pecete a neprihănirii credinţei pe care el a avut-o în timp ce era necircumcis. El nu a spus că aceasta a schimbat rasa lui Avraam interior sau exterior. A fi tatăl circumciziei, atunci, înseamnă a fi sursa directă a celor care poartă semnul sau sigiliul neprihănirii credinţei, care este circumcizia inimii, despre care Pavel nu a spus că schimbă rasa cuiva interior sau exterior. Americanii spun, „George Washington este părintele țării noastre,” dar eu sunt american şi numele meu nu este Washington. Precum americanii sunt primitorii moștenirii în care Washington este considerat a fi sursa directă, astfel, toţi cei care sunt ai credinţei lui Avraam sunt primitori ai moștenirii credinţei ai căreia Avraam, omenește vorbind, este considerat a fi sursa directă. Acesta este sensul în care pasajul foloseşte cuvântul tată, şi acesta încă este o expresie folosită în general în limba ebraică de azi. De aceea, nu există nici o bază în pasaj pentru a denumi un ne-evreu credincios ca fiind un evreu în interior.

Din nou, vom extrage o paralelă din domeniul natural: Avraam a fost tatăl a opt fii (Geneza 16:1-16; 21:1-3; 25:1-2), dar numai unul, Isaac, a fost în linia legământului. Mai mult, Isaac a fost tatăl a doi fii, Iacov şi Esau (Geneza 25:19-26), dar numai unul a fost în linia de legământ: Iacov, a cărui nume a devenit Israel; şi nici unul dintre fiii ai celorlalți fii ai lui Avraam nu au fost în linia legământului. Atunci, este simplu de văzut, că nu toţi cei cărora Avraam le-a fost părinte fizic sunt israeliți sau evrei. Într-o manieră paralelă, nu toţi cei cărora Avraam le-a fost tată prin virtutea credinţei lui Avraam sunt evrei în interior. Pavel face exact acest fel de comparație în Romani 9:7, după cum vom vedea chiar acum.

4. ROMANI 9:1-8

„1. Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, 2. că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. 3. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. 4. Ei sunt israeliţi, … 6. Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel; 7. şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.” 8. Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă.”

Astfel de traduceri precum Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel (New American Standard) Căci nu toţi cei ce sunt din Israel sunt Israel (American Standard Version) par să spună că cei care sunt din națiunea lui Israel nu constituie întreaga națiune, ci există cei care nu sunt din națiune care sunt de asemenea parte din națiune. Dar considerați aceste traduceri literale: toţi [aceia] din Israel, aceștia nu [sunt] Israel (Traducerea Analitică-Literală); nu toţi aceia din Israel sunt Israel (Traducerea Literală a Sfintei Biblii); nu toţi care sunt din Israel sunt aceștia Israel (Traducerea Literală a lui Young). Ei încep cu întreaga națiune apoi elimină pe unii. Ei vorbesc de scădere, nu de adăugare sau înlocuire. Ei bine, spune oare Pavel că la Israel se adaugă, sau se scade din el? Dacă cineva are nevoie să judece în baza traducerilor, el ar trebui să încline spre cele literale; totuşi, acest lucru nu este decisiv. Un alt lucru care trebuie să fie considerat este acesta: Oare afirmaţia vorbeşte despre oameni care sunt adăugați sau scăzuți fizic sau interior?

Dizertația lui Pavel începe cu versetul 1, şi versetele 1-5 arată că Pavel se concentrează pe mântuirea israeliților literali. Dizertația lui continuă până la sfârşitul capitolului, unde el repetă aceeaşi preocupare, şi apoi o poartă până la capitolul 10. Preocuparea lui Pavel care trece peste orice în 9:1-8 este mântuirea israeliților.

În versetul 7, Pavel ne spune că nu toţi descendenții fizici ai lui Avraam vor fi în linia legământului, şi foloseşte aceasta ca o paralelă la situația din Israel, că nu toţi israeliții sunt copiii lui Dumnezeu prin mijloacele de mântuire (versetul 8). Punctul este întărit prin versetele 31-33:

În versetul 31, Pavel vorbeşte despre Israelul literal, pe care Muntele Sionului din Israel îl reprezintă. EL din Israel CARE CREDE ÎN EL NU VA FI DAT DE RUŞINE, şi el din Israel care nu crede în El va fi dezamăgit. Din nou, el distinge între evreii care cred şi evreii care nu cred. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel înseamnă că nu toţi cei care sunt israeliți fizici sunt credincioşi față de chemarea națiunii de a avea credinţă în Dumnezeu.

Focalizarea neîntreruptă încă din versetul 1 a fost pe israeliți, şi aceasta continuă neîntreruptă până la versetul 13. Neamurile care sunt mântuite nu sunt aduse în imagine până la versetul 23. Ei sunt numiți POPORUL MEU în versetul 25, dar nu este făcută nici o mențiune că ei sunt israeliți în vre-un fel. Noi ştim că biserica este poporul lui Dumnezeu; căci voi sunteţi toţi una în Cristos Isus (Galateni 3:28). Ei sunt POPORUL MEU ca membri ai bisericii, nu ca membri ai lui Israel.

Nu există nici o susținere în pasaj pentru a gândi că neamurile credincioase sunt evrei în interior sau că biserica este noul Israel.

5. ROMANI 11:15-29

Am acoperit punctele relevante din Romani 11:1-5 şi 11-15, şi vom începe cu versetul 15 aici astfel ca să putem vedea curgerea gândurilor lui Pavel într-o manieră neîntreruptă.

„15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? 16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. 17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, 18. nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. 19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” 20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te! 21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. 22. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. 23. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. 24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor? 25. Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. 26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „IZBĂVITORUL VA VENI DIN SION ŞI VA ÎNDEPĂRTA TOATE NELEGIUIRILE DE LA IACOV. 27. ACESTA VA FI LEGĂMÂNTUL PE CARE-L VOI FACE CU EI, CÂND LE VOI ŞTERGE PĂCATELE.” 28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor. 29. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.”

Mulţi susţin că neamurile credincioase, fiind ramurile de măslin sălbatice, sunt altoite în Israel, fiind măslinul. În baza acelui punct de plecare, ei susțin de asemenea că neamurile credincioase sunt alăturate lui Israel pe baza credinţei lor şi de aceea sunt evrei în interior; şi extrapolat la biserică, biserica este Israelul interior, Noul Israel, etc. Pot aceste pretenții să fie derivate din pasaj?

Întrebarea cheie la care trebuie să răspundem este, este Israel măslinul?

Haideți să considerăm:
1. Pavel vorbeşte neamurilor: V-o spun vouă, Neamurilor (versetul 13).
2. El vorbeşte despre Israelul literal (versetele 15, 25-27).
3. El identifică audiența lui formată din neamuri care „ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun (versetul 24).
4. Israel este proprietarul măslinului bun (cultivat, n. tr.). Versetul 24: „în măslinul lor”
5. Evreii credincioşi (versetul 17) şi neamurile credincioase (versetul 20) sunt prezentați atașați de măslinul cultivat (căci versetul 17, unele ramuri evreieşti au fost tăiate, nu toate).
6. Credincioşii dintre neamuri sunt părtași cu evreii credincioşi „rădăcinii şi grăsimii măslinului” (versetul 17).
7. Măslinul este un loc de binecuvântare, oferind hrană celor care sunt atașați (versetul 17).

Este măslinul Israel?

El nu poate fi pentru simplul motiv că Israel are copacul, şi Israel nu este în proprietatea lui însuși în nici un sens.
a. Dacă Israel este luat a fi Israelul fizic după cum pasajul cere ca acesta să fie acceptat, Israel nu are Israelul fizic; Dumnezeu îl are pe Israelul fizic: poporul Meu, Israel, moştenirea Mea (Ioel 3:2).
b. Dacă Israel este luat a reprezenta credincioşii precum îl acceptă unii, Israel nu are în proprietate credincioşi; Dumnezeu îi are pe credincioşi: 1 Petru 1:18-19. 18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19. ci cu sângele scump al lui Hristos. (Vezi de asemenea 1 Corinteni 6:19-20; 7:22-23.)

De vreme ce măslinul nu este Israel în nici un sens, pasajul nu afirmă sau nu sugerează că neamurile credincioase sunt altoite în Israel în vre-un sens, şi nu poate fi spus pe baza pasajului că ei au fost adăugați în Israel în vre-un sens, sau că ei sunt evrei fizici sau interiori, sau că biserica este Israelul din punct de vedere fizic sau interior, sau Noul Israel, sau o entitate similară, sau că ea a înlocuit Israelul.

Nu doar că măslinul nu poate fi Israel, acesta nu poate fi Cristos, Evanghelia, sau nici biserica, pentru că Israel nu îi are pe nici pe vre-unul dintre ei. Atunci, ce este măslinul cel cultivat?

Acesta este ceva ce Israel are, care poate aduce mari binecuvântări către evrei şi neamuri deopotrivă. Acum, Israel are legămintele necondiţionate pe care Dumnezeu le-a făcut cu ei: Ei au … legămintele (Romani 9:4); totuşi, aceasta nu pot fi legămintele în sine, pentru că Israeliții nu pot fi rupți de legăminte deoarece legămintele sunt necondiţionate. Legămintele lui Dumnezeu cu Israel ca națiune sunt încă în vigoare deşi binecuvântările sunt reținute de la națiune ca un întreg până când va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi … tot Israelul va fi mântuit (versetele 25-26). Ce poate fi arătat din pasaj fără a contrazice vre-un fapt Biblic este că măslinul cultivat este un loc de binecuvântare spirituală la care deopotrivă credincioşii evrei şi neamurile credincioase sunt părtașe pe baza credinţei lor (Efeseni 3:6), şi care este înrădăcinat în legămintele necondiţionate pa care Dumnezeu le-a făcut cu Israel.

Un alt element în pasaj de asemenea respinge ideea că biserica a înlocuit Israelul. Luați în considerare versetul 26, Tot Israelul va fi mântuit. Dacă Israel este luat literal după cum contextul cere ca acesta să fie luat, atunci Dumnezeu nu l-a lepădat pe Israel şi biserica nu ar fi putut să îl înlocuiască; dar dacă Israel este luat ca biserica, atunci afirmaţia s-ar putea citi, „Toată biserica va fi mântuită,” care ar fi o absurditate pentru că biserica este compusă doar din oameni care sunt deja mântuiți, şi Pavel ar fi avut un cârcel de autor dacă după trei capitole să ajungă la o culme cu o absurditate.

6. GALATENI 3:6-9, 29

„6. Tot aşa şi „AVRAAM A CREZUT PE DUMNEZEU, ŞI CREDINŢA ACEASTA I-A FOST SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE.” 7. Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. 8 . Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „TOATE NEAMURILE VOR FI BINECUVÂNTATE ÎN TINE.” 9. Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios… 29. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.”

Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. Cu acest pasaj, teologii Înlocuirii vizitează o linie de gândire la care ne-am adresat anterior, că neamurile credincioase sunt evrei interiori prin virtutea credinţei lor; dar după cum am arătat,
1. În domeniul fizic, un ne-evreu credincios nu a fost niciodată numit evreu decât într-o singură situație în Estera 8:17, şi niciodată de Isus sau de apostolii Săi.
2. Nici măcar toţi descendenții fizici ai lui Avraam nu sunt evrei.
3. „Descendent” niciodată nu poartă înțelesul de schimbare a rasei trupului sau spiritului cuiva.
4. Ca în toate limbile, „descendent” sau „fiu” este folosit adesea în ebraică pentru a denumi un adept al cuiva sau a unei cauze, sau unul care poartă caracteristicile a cuiva sau a ceva. În Marcu 3:17, Isus i-a numit pe Iacov şi Ioan „Fiii Tunetului.” El nu a vrut să spună că tunetul a fost tatăl trupurilor lor sau a temperamentelor lor, dar că temperamentele lor erau ca tunetul. În Matei 23:31, Isus a spus cărturarilor şi Fariseilor, Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci. El nu spunea că ei sunt descendenții fizici direcți ai celor care i-au ucis pe profeți, dar că ei aveau atitudinea necredincioasă şi criminală a celor care i-au ucis pe profeți. Câteva alte exemple în care Scriptura foloseşte cuvântul „fii” în aceeaşi manieră sunt: fiii Împărăției (Matei 8:12); fiii acestui veac (Luca 20:34); fiii Luminii (Ioan 12:36); fiii neascultării (Efeseni 2:2); fiii zilei (1 Tesaloniceni 5:5). În nici unul dintre aceste exemple cuvântul „fii” nu a fost folosit pentru a denumi o schimbare a rasei exterioară sau interioară.
5. În Romani 4:16-17, care tratează centralitatea credinţei credinciosului în mântuire, citatul lui Pavel al lui TE-AM RÂNDUIT SĂ FII TATĂL MULTOR NEAMURI militează împotriva pretenției că toţi credincioşii sunt evrei interiori, ceea ce i-ar face o națiune interioară.

În lumina acestor observaţii, nu poate fi concluzionat în mod rațional că pasajul susține ideea că toţi cei care sunt decendenții lui Avraam prin virtutea credinţei sunt evrei interiori.

7. GALATENI 6:15-16

„15. Căci, în Hristos Isus, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. 16. Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!”

Pretenția la care noi ne adresăm aici este că biserica credincioasă este Israelul lui Dumnezeu, care pretenție este bazată pe presupunerea că toți şi Israelul lui Dumnezeu se referă la acelaşi grup. Este valabilă această pretenție?

O citire a scrisorii arată că chestiunea la care se adresa Pavel este că unii dintre neamurile galateni erau influenţați de anumiți învățători evrei care învățau că punerea cuiva sub Legea lui Moise, care a fost realizată prin ritualul circumciziei, era o condiție necesară pentru mântuirea prin credinţa în Isus. Răspunsul lui Pavel în versetul 15 poate fi prin urmare parafrazat, „Fie că tu eşti evreu sau unul dintre neamuri, sau fie că te pui sau nu sub Lege, este irelevant. Ceea ce contează pentru mântuire este a fi făcut o creație nouă” care, el spune în mod repetat în aceeaşi scrisoare, este prin credinţă separat de Lege (2:16; 3:2, 5, 11, etc.). 2:16: „Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.” El urmează apoi în 6:15 prin a spune, „16. Şi peste toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!”

Dr. Fruchtenbaum scrie: 4

„Teologii Legământului 1 trebuie să ignore sensul primar al lui kai care desparte cele două grupuri în verset pentru a le face amândouă acelaşi grup…

Într-o lucrare recentă, Dr. S. Lewish Johnson, fost profesor de greacă şi Exegeză în Noul Testament la Seminarul Teologic din Dallas, … face următoarea observaţie: „Cea mai puţin probabilă viziune printre mai multe alternative este viziunea că Israelul lui Dumnezeu este biserica.” 2

Johnson respinge [acea viziune] din trei temeiuri. Primul este datorită motivelor gramatice şi sintactice pentru care există două. 3 Primul este că această viziune trebuie să recurgă la un înțeles secundar sau mai mic al lui kai. …

„O extrem de rară utilizare s-a făcut pentru a înlocui folosirea obişnuită, chiar în ciuda faptului că folosirea obişnuită şi frecventă a acestuia şi face sens perfect în Galateni 6:16.” 4

În al doilea rând, Johnson indică faptul că dacă intenția lui Pavel a fost să identifice pe ei ca fiind Israelul lui Dumnezeu, atunci cel mai bun mod de a arăta aceasta era să elimine cu totul cuvântul kai. … Chiar prezența lui kai argumentează împotriva lui ei ca fiind Israelul lui Dumnezeu. După cum observă Johnson, „Totuşi, Pavel nu a eliminat cuvântul kai.” 5

Al doilea temei pentru respingerea acestei viziuni este pentru considerații exegetice, care tratează cu contextul şi folosirea. Referitor la folosire, Johnson afirmă:

„Nu există nici un exemplu în literatura Biblică a termenului Israel ca fiind folosit în folosirea bisericii, sau poporul lui Dumnezeu ca fiind compus din deopotrivă credincioşi etnici evrei şi neamuri. Nici, pe de altă parte, aşa cum cineva s-ar aștepta dacă există vre-o astfel de folosire, fraza ta ethne (KJV, „Neamurile”) niciodată nu înseamnă lumea ne-creștină în mod specific, ci doar oamenii ne-evrei, deşi aceștia sunt în general ne-creştini. Astfel, folosirea termenului Israel stă copleșitor opusă față de [viziunea că Israelul lui Dumnezeu este biserica].

Folosirea termenului Israel şi biserica în capitolele timpurii din cartea Faptele Apostolilor este în armonie completă, căci Israel există acolo alături de noua biserică formată, şi cele două entități sunt păstrate separat în terminologie.” 6

… Cât despre context, Johnson observă:

„[În Galateni,] apostolul nu face nici o încercare pentru a nega că există o distincție legitimă de rasă între credincioşii dintre neamuri şi cei evrei în biserică. … Există o rămășiță de credincioşi evrei în biserică potrivit cu alegerea harului. … Pavel nu spune că nu există nici evreu nici grec în interiorul bisericii. El vorbeşte despre cei care sunt „în Cristos.” … Pavel de asemenea spune că nu există nici bărbat nici femeie, nici rob nici om liber în Cristos. Atunci ar nega el diferențele sexuale din interiorul bisericii? Sau diferențele sociale din ziua lui Pavel? Nu este clar că Pavel nu vorbeşte despre diferențele naționale sau etnice în Cristos, ci de statutul spiritual? În acel sens nu există nici o diferență în Cristos.”7

Al treilea temei pentru respingerea acestei viziuni este teologic:

… nu există nici o dovadă istorică a faptului că termenul Israel a fost identificat cu biserica înainte de anul 160 d.Cr.. Mai mult, la acea dată nu exista nu o caracterizare a bisericii ca „Israelul lui Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, pentru mai mult de un secol după Pavel nu a existat nici o dovadă a identificării.” 8

Rezumatul lui Johnson referitor la respingerea viziunii [aceea că Israelul lui Dumnezeu este biserica] este:

„… se pare clar că există puţină dovadă – gramaticală, exegetică, sau teologică – ce susține aceasta. Pe de altă parte, există o dovadă istorică corectă împotriva identificării lui Israel cu neamurile credincioase sau necredincioase. Folosirea gramaticală a lui kai nu este favorabilă acestei viziuni, nici folosirea Paveliană nici folosirea Noului Testament a termenului Israel. În final, … învățătura Paveliană în Galateni conține o recunoaştere a distincțiilor naționale în poporul lui Dumnezeu.” 9

1. Teologii Legământului. „Teoria Legământului nu îl reține pe Israel precum era la vremea morții lui Cristos. Biserica este gândită a fi o rămășiță spiritual din interiorul lui Israel față de care toate binecuvântările Vechiului Testament sunt oferite şi națiunea ca atare îi este îngăduit să moștenească blestemele.” (Chafer, Dr. Lewis Sperry, Systematic Theology, (Teologie Sistematică, n. tr.) [Kregel Publications, 1976], 4:311.)

2. Toussaint şi Dyer, Pentecost Essays, (Eseuri Penticostale, n. tr.) “Paul and ‘The Israel of God’: An Exegetical and Eschatological Case-Study” (Pavel şi „Israelul lui Dumnezeu”: Un studiu de caz exegetic şi escatologic, n. tr.) de S. Lewis Johnson, pp. 181-182. Citând William Hendriksen, Exposition of Galatians, New Testament Commentary (Expoziție a Galatenilor, Comentariul Noului Testament, n. tr.) (Grand Rapids: Baker, 1868), p. 247, şi D. W. B. Robinson, “The Distinction Between Jewish and Gentile Believers in Galatians,” („Distincția între credincioşii evrei şi credincioşii dintre neamuri în Galateni” , n. tr.) Australian Biblical Review 13 (1965): 29-48.
3. Ibid., p. 187-188.
4. Ibid., p. 188.
5. Ibid., p. 188.
6. Ibid., p. 189.
7. Ibid., p. 190.
8. Ibid., p. 191.
9. Ibid., p. 191.”

Un alt punct semnificativ: În Galateni 2:7-9, circumcizia şi necircumcizia sunt de două ori identificate ca fiind evreii şi respectiv neamurile, şi versetul 15 din Galateni 6 foloseşte exact aceeaşi termeni, oferind o dovadă destul de puternică a faptului că binecuvântările pronunțate sunt asupra a două grupuri: ei, fiind neamurile credincioase, şi Israelul lui Dumnezeu, fiind evreii credincioşi.

Concluzie:
1. Biserica nu este Israelul lui Dumnezeu.
2. Ei se referă la neamurile credincioase.
3. Israelul lui Dumnezeu se referă la evreii credincioşi.

8. FILIPENI 3:3

„3. Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.”

Aici din nou noi suntem înfruntați cu întrebarea: De vreme ce circumcizia se referă la evrei (Romani 15:8, Galateni 2:12, etc.), şi circumcizia adevărată este spusă a glorifica în Mesia, noi nu putem concluziona că, de vreme ce biserica se glorifică în Mesia, ea este Israelul adevărat?

Ca totdeauna, noi trebuie să ne uităm la verset în context:

„2. Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia! (circumcizia falsă, în versiunea în engleză, n. tr.) 3. Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.”

O citire a capitolului arată că lucrătorii răi sunt acelaşi grup care i-a necăjit pe galateni: iudaizatori, învățătorii evrei care au învățat că aderența la Lege era o cerință necesară la mântuire. Ei sunt circumcizia falsă, ceea ce nu înseamnă că ei nu sunt evrei, ci înseamnă „mutilatori,” 5 a cărui sfârşit este pierzarea (v. 19).

Scriind către neamuri, Pavel spune, noi suntem circumcizia adevărată. Toţi evreii şi neamurile care au trecut prin acea circumcizie … care este a inimii (Romani 2:29), o circumcizie făcută fără mâini (Coloseni 2:11), adică, au fost răstigniți cu Mesia (Galateni 2:20), regenerați, sunt circumcizia adevărată.

Consecvent cu ceea ce am văzut în partea 1 din Partea 3, a fi circumcis în inimă nu îl redă pe un ne-evreu ca evreu interior, nici biserica a fi noul Israel. Aceasta redă astfel de indivizi şi biserica dreaptă în interior, adică, în a sta înaintea lui Dumnezeu, după cum aceasta spune în 1 Corinteni 1:30: „Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare.”

Filipeni 3:3 nu împrumută nici o susținere față de ideea că circumcizia adevărată se referă la biserică.

9. EVREI 12:22-24

„22. Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui Viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, 23. de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, 24. de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”

Prin egalizarea Muntelui Sionului cu biserica în versetul 23, acest pasaj a fost folosit de cel puţin un teolog influent 6 pentru a concluziona că biserica este Israel. Cu alte cuvinte,

voi = Muntele Sionului = Israel = biserica.

Este concluzia lui întemeiată? Deopotrivă contextul şi sintaxa revendică faptul că aceasta nu este întemeiată.

Cât despre context:
1. Ați venit la ar fi făcut să însemne, „Ați devenit.” Aceasta este chiar un salt lingvistic, şi contextul demonstrează că aceasta este neîntemeiat. Scriitorul spunea cititorilor săi să nu se întoarcă la sclavia Legii pentru că ei au venit la libertatea glorioasă şi la binecuvântările prezente şi viitoare de a fi în Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
2. Voi nu se referă la întreaga biserică, ci la audiența scriitorului, credincioşi evrei. (Observaţi referințele continue şi concentrate față de Scripturile ebraice în toată scrisoarea.)

Cât despre sintaxă: Observaţi cum pasajul este împărțit curat între nume de locuri şi persoane sau grupuri de persoane. Prima împărțire conține doar nume de locuri: Muntele Sionului, orașul Dumnezeului viu, şi Ierusalimul ceresc, şi ele sunt unul şi acelaşi: sfânta cetate, noul Ierusalim, care va coborî din cer de la Dumnezeu pentru a se sta pe noul Pământ (Apocalipsa 21:1-22:5). Apoi vine a doua împărțire, care conține nume de persoane sau numai grupuri de persoane: biserica, Dumnezeu, duhurile celor neprihăniți făcuți desăvârşiți (sfinţii Noului Testament), şi Isus.

Prima împărțire numește locul, a doua împărțire numește persoanele sau grupurile de persoane care vor locui în acel loc. Aceasta clarifică trei lucruri:
1. [Ei] au venit, vorbind figurativ, la locul unde persoanele numite vor locui, noul Ierusalim care este încă în Cer şi nu va atinge Pământul pentru cel puţin o altă mie de ani.
2. Muntele Sionului nu poate fi o metaforă pentru biserică pentru că biserica va fi printre cei care vor locui pe acesta.
3. Dacă cineva egalează Muntele Sionului cu biserica, atunci el trebuie să îl egaleze de asemenea cu Dumnezeu, Judecătorul tuturor – care ar egala biserica cu Dumnezeu!

Noțiunea că biserica a devenit Israel nu poate fi stoarsă din acest pasaj.

10. 1 PETRU 2:9-10

„9. Voi însă sunteţi O SEMINŢIE ALEASĂ, O PREOŢIE împărătească, UN NEAM SFÂNT, UN POPOR pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie AL LUI, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; 10. pe voi, care odinioară NU eraţi UN POPOR, dar acum sunteţi POPORUL LUI DUMNEZEU; pe voi, care NU CĂPĂTASERĂŢI ÎNDURARE, dar acum aţi CĂPĂTAT ÎNDURARE.”

Mulți care citesc acest pasaj concluzionează că Petru spune că biserica este acum Israel. Concluzia lor este bazată pe această linie de gândire:
1. În Deuteronom 7:6 şi alte pasaje din Noul Testament, Dumnezeu s-a referit la Israel ca un popor ales, ca să fii un popor al Lui, şi termeni similari.
2. Petru se referă acum la biserică în aceeaşi termeni.
3. De aceea, biserica este acum Israelul adevărat sau noul Israel.

Este această linie de gândire întemeiată?

Pentru început, există o dovadă copleșitoare că scrisorile lui Petru nu sunt adresate bisericii, ci credincioşilor evrei:

• Petru a fost apostol către evrei, nu către neamuri (Galateni 2:8), care erau câmpul de misiune al lui Pavel (Romani 11:13).
• El a scris către cei împrăștiați (1 Petru 1:1). Israel a fost răspândit în lumea neamurilor. Termenul grecesc pentru împrăștiați este diaspora, „Diaspora” fiind termenul tehnic pentru evreii din afara Țării care este folosit în mod obişnuit azi.
• În 1 Petru 2:12 şi 4:3-4, el contrastează primitorii scrisorii cu neamurile.
• 1 Petru 2:9 se adresează unei națiuni. Multe alte pasaje numesc Israel o națiune, dar nici un pasaj nu se referă față de biserică a fi o națiune. Biserica este un popor chemat afară din multe națiuni.
• Petru citează Vechiul Testament în mod abundent ca în pasajul la îndemână, care conține referințe la Exod 19:6; Deuteronom 7:6, 10:15; Isaia 42:16, 43:20, şi 61:6. Matei şi autorul cărții Evrei a făcut acelaşi lucru deoarece ei au scris specific către evrei.
• 1 Petru a fost scris în anul 63 d.Cr., chiar înainte de asediul roman al Ierusalimului. 4:17-18 este concordant cu Cartea către Evrei, care îi avertizează pe credincioşii evrei să iasă din Ierusalim şi să fie salvați fizic.

1 Petru nu a fost scris către biserică, ci către credincioşii evrei. De aceea, pasajul nu învață că biserica este Israel în vre-un sens.

C. SUMAR ŞI CONCLUZIE

Dintre cele patrusprezece pasaje cheie pe care le-am examinat, care sunt folosite de mulți pentru a concluziona că biserica a înlocuit Israelul ca popor de legământ al lui Dumnezeu, sau este Israel într-un anumit sens, sau că toţi credincioşii sunt evrei într-un sens, noi nu am găsit unul care să treacă de testul unei validări atente. Nici unul nu a oferit vre-o justificare pentru a crede că Dumnezeu l-a respins pe Israel ca națiune a Lui de legământ, sau că biserica a înlocuit sau a fost adăugată la Israel în vre-un sens. De aceea, biserica nu poate fi numită în mod corespunzător Israelul interior, Israelul spiritual, Noul Israel sau oricare astfel de entitate, nici membrii săi nu pot fi considerați evrei interiori sau membri ai unei entități similare. Niciunul din membrii săi nu poate fi numit evreu spiritual decât dacă acel membru este un evreu fizic care are o umblare matură cu Domnul.

D. DOUĂ ÎNTREBĂRI COROLARE

1. „TU CREZI ACEASTA PENTRU CĂ EȘTI EVREU?”

Un pastor m-a întrebat această întrebare. Nu este neobişnuit ca astfel de suspiciuni sau acuzații să fie aruncate spre credincioşi evrei. Pentru a diminua astfel de suspiciuni, să fie notat faptul că există mulți credincioşi de încredere dintre neamuri care de asemenea cred aceasta, precum:

Dr. Lewis Sperry Chafer, fostul președinte al Seminarului Teologic din Dallas:
„O distincție vitală este trasată de Apostol între Israelul după trup şi acea porțiune a lui Israel din Israel care sunt mântuiți. Cei care sunt mântuiți sunt denumiți „Israelul lui Dumnezeu” (Galateni 6:16), şi afirmaţia că „Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel” (Romani 9:6) este o referință la aceeaşi distincție. Folosirea acestor pasaje pentru a dovedi că Israel şi Biserica sunt acelaşi lucru este deplânsă în lumina adevărului pe care îl declară aceste Scripturi.” 7

Dr. S. Lewis Johnson, a cărui acreditive sunt notate mai sus: „În ciuda dovezii copleșitoare față de contrar, încă rămâne o susținere persistentă pentru opinia că termenul Israel s-ar putea referi în mod corespunzător la credincioşii dintre neamuri din era noastră…” 8

2. FOLOSIREA POETICĂ A LUI „ISRAEL” CA BISERICĂ

Poate cuvântul „Israel” să fie folosit în mod poetic despre biserică în scrierea unui cântec, stilizarea unei predici colorate, sau altele, după cum a fost deseori cazul? Lingvistic, orice poate fi folosit metaforic pentru orice altceva. Cineva se poate referi la mina ca la un tub de pastă de dinți: Strânge-mă destul de tare, şi tot ceea ce este în interior va ieși afară. Dar când cineva are de a face cu terminologia Biblică, acesta trebuie să fie extrem de atent ca să nu submineze din neglijență adevărul Bibliei. Vorbind despre biserică a fi Israelul va face exact aceasta.

„Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.” (2 Timotei 1:13)

NOTE FINALE

1. Citat dintr-un email din 19 august, 2010 către autor de Dr. Craig A. Blaising, Joseph Emerson Brown, Profesor de Teologie creştină, Seminarul Teologic Baptist de Sud.
2. Din “The Future of Israel as a Theological Question,” („Viitorul lui Israel ca o întrebare teologică”, n. tr.) de Dr. Craig A. Blaising. Prezentat la Adunarea Națională a Societății Evanghelice Teologice, 19 noiembrie, 2000, Nashville, Tennessee.
3. Pentru o respingere simplă şi clară a acestei doctrine din Iad, vezi studiul autorului, Contemporary Doctrinal Issues in Jewish Salvation (Chestiuni doctrinale contemporane în mântuirea evreiască, n. tr.).
4. Arnold G. Fruchtenbaum, Dr., Israelology (Israel-ologie, n. tr.) (Tustin: Ariel Ministries Press, 2001), 691-696.
5. Dr. Charles Ryrie, Ryrie Study Bible (Studiul Biblic Ryrie, n. tr.) (Chicago: Moody Press, 1978).
6. Loraine Boettner. Fruchtenbaum, op. cit., 34.
7. Lewis Sperry Chafer, Dr. Systematic Theology (Teologie Sistematică, n. tr.) (Kregel Publications, 1976) 4:48.
8. Fruchtenbaum, op. cit., 692.