de William L. Krewson
„Israelul spiritual adevărat, şi descendenții lui Iuda, Iacov, Isaac, şi Avraam … sunt cei care au fost conduși la Dumnezeu prin acest Cristos crucificat.” 1
Acea afirmaţie eronată a fost scrisă de un creştin care s-a numit pe sine un om evreu în timp ce ei au dezbătut despre creştinătate. El a adăugat mai târziu, „Noi care am fost scoși din stâncă din inima lui Cristos suntem adevărata rasă israelită.” 2
Dezbaterea a avut loc cu aproape 1900 de ani în urmă (155 d. Cr.) între Iustin Martirul şi oponentul său evru, Trypho. În doar 50 de ani de după ce ultima carte a Noului Testament a fost scrisă, creştinii dintre neamuri deja au ajuns să creadă că biserica lor a înlocuit poporul evreu în programul lui Dumnezeu şi că singurul lucru spre care națiunea evreiască ar putea să privească înainte a fost condamnarea.
Din nefericire, rădăcinile Teologiei Înlocuirii, de asemenea cunoscută ca „supersesionism,” merg adânc în istoria creştină.
ÎNȚELEGÂND GREȘIT ISTORIA
De unde s-a dezvoltat o astfel de teologie? În cele din urmă, prima generație de creştini a fost evreiască şi centrată în Ierusalim. Evreii credincioşi în Isus au participat la închinarea de la Templu, împărtășind temelie comună cu alți evrei (Fapte 21:26; 22:17; 24:18). Orașul Ierusalim şi-a menținut conducerea sa evreiască timp de o generație, în timp ce mesajul de credinţă în Isus Mesia s-a mutat din Iudea spre sinagogile din Imperiul Roman.
Totuşi, în timp ce apostolul Pavel a dus evanghelia spre frații evreiești, el a descoperit că neamurile au răspuns la fel. Biserica în expansiune în curând a conținut mai mulți dintre neamuri decât evrei. În plus, caracterul evreilor a condus Ierusalimul să se schimbe când Roma a distrus Templul evreiesc în anul 70 d.Cr. (prima Revoltă Evreiască) şi toţi evreii, inclusiv creştinii evrei, au fost forțați să fugă. Noua conducere a bisericii a venit din alte centre ale sale în Antiohia şi, în final, Roma – amândouă orașe ale neamurilor.
Un alt eveniment a propulsat neamurile în conducerea bisericii. Poporul evreu a organizat o altă revoltă împotriva Romei, sperând să îşi recapete libertatea ei au pierdut în anul 70 d.Cr. Liderul lor a fost Simon bar Kokhba, care a fost proclamat de Rabinul Akiva, cel mai stimat rabin din acea generație. Bar Kokhba a considerat creştinii duşmani ai săi de când ei au respins revolta lui şi pretențiile lui mesianice. Când Roma a zdrobit răzvrătirea aceasta în anul 135 d.Cr., creştinii au crezut că ei au văzut mâna de judecată împotriva evreilor, întărind pretenția lor că ei au devenit „noul Israel.”
ÎNȚELEGÂND GREȘIT SCRIPTURA
Biserica primară, acum cu o majoritate a neamurilor, s-a apărat pe sine împotriva păgânismului roman şi a iudaismului. Atacul ei împotriva păgânismului a descoperit diferențele clare între cele două; dar opoziția ei față de iudaism a creat complicații, de vreme ce creştinismul şi iudaismul au împărtășit aceleași Scripturi la fel ca alte credințe comune.
Într-o încercare de a se defini pe ei înșiși ca adevărați moștenitori ai relaţiei lui Israel cu Dumnezeu, creştinii dintre neamuri au eradicat oamenii creştini din planurile lui Dumnezeu, substituindu-se ei înșiși în schimb. Biserica neamurilor a pretins că înlocuiesc evreii ca popor al lui Dumnezeu din acel timp în continuare şi veşnic şi i-au învinuit pe evrei pentru respingerea lui Isus, despre care biserica a spus că l-a condus pe Dumnezeu să îi respingă.
Cum ar fi putut creştinii primari să citească promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut lui Israel şi să justifice această înlocuire? Ei au descoperit că ei ar putea face aşa doar prin spiritualizarea promisiunilor. Această metodă de interpretare le-a permis să îl înlocuiască pe Israel ca beneficiar al promisiunilor neîmplinite ale lui Dumnezeu. Cuvintele acestor lideri creştini primari dezvăluie teologia lor a înlocuirii.
Iată un exemplu de scrieri din primii 300 de ani ai bisericii. Epistola lui Barnaba, scrisă în jurul anului 100 d.Cr., afirmă că evreii nu mai au nici o pretenție mai departe la promisiunile lui Dumnezeu: „Luați seama la voi înșivă, şi nu fiți ca unii, adăugând mult la păcatele voastre, şi spunând, „Legământul este deopotrivă al lor şi al vostru.” Dar ei astfel în final l-au pierdut.” 3
Irineu, scriind în jurul anului 181 d.Cr. a spus, „Cei care se laudă pe ei înșiși, fiind casa lui Iacov şi poporul lui Israel, sunt dezmoșteniți de la harul lui Dumnezeu.” 4
Origen, cel mai prolific scriitor al bisericii primare (c. 250 d.Cr.), şi-a întemeiat a lui Teologie a Înlocuirii pe interpretarea alegorică. De exemplu, când a explicat că Isus a fost trimis la „oile pierdute ale lui Israel” (Matei 15:24), el a argumentat că oile pierdute nu sunt evreii, care sunt Israelul „carnal”, ci creştinii, care sunt Israelul „ceresc”. 5
Ioan Gură de Aur a predicat un astfel de mesaj în orașul capitală al Imperiului Roman în 387 d.Cr.: „Aceasta este pentru că voi l-ați ucis pe Cristos. Aceasta este pentru că voi ați vărsat sângele prețios, că acum nu este nici o restaurare, nici o milă mai departe şi nici o apărare… Voi ați comis fărădelegea finală. De aceea voi sunteţi pedepsiți mai rău acum decât în trecut… Dacă nu acesta ar fi cazul Dumnezeu nu şi-ar fi întors spatele său față de voi atât de complet.” 6
CORECTÂND SUPERSESIONISMUL
Deşi unele dintre promisiunile din Vechiului Testament sunt împlinite de biserica Noului Testament, altele vor fi împlinite de Israel. De exemplu, Isus Cristos a învățat că Israel are un viitor în planul lui Dumnezeu: „Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.” (Matei 19:28).
Isus a vorbit despre timpul când întregul pământ va fi regenerat şi Împărăţia lui Dumnezeu va veni pe Pământ cu Isus ca Rege. La acel timp Isus va domni, împreună cu 12 apostoli care vor judeca cele 12 triburi ale lui Israel.
La scurt timp înainte de înălțarea lui Isus, ucenicii Săi L-au întrebat, „Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Faptele apostolilor 1:6). Aceşti ucenici fuseseră cu Isus timp de 40 de zile, în care timp El i-a învățat despre Împărăţia lui Dumnezeu (v. 3). Cu siguranţă că ei au cunoscut destul din aceste şase săptămâni pentru a întreba o întrebare corespunzătoare despre Împărăţia lui Dumnezeu şi relaţia lui Israel cu aceasta.
Isus nu a corectat viziunea lor despre o Împărăţie Israelită literală; EL a lăsat aceasta neatinsă. El pur şi simplu le-a spus că timpul sosirii Împărăţiei este cunoscut doar de Tatăl (v. 7). În acest pasaj scurt, Isus a afirmat o viitoare Împărăție Evreiască. Israel nu a fost înlocuit de biserică.
De fapt, în Romani 11, apostolul evreu Pavel a avertizat creştinii dintre neamuri împotriva atitudinii de a fi mândri de poziția lor. El a declarat că Dumnezeu intenționează ca neamurile să îl facă pe Israel invidios de relaţia bisericii cu Dumnezeul lui Avraam (v. 11). Din nefericire, antisemitismul creştin a condus spre opusul intenției lui Dumnezeu.
Pavel a afirmat că neamurile sunt doar ramurile de măslin sălbatice, care au fost altoite în măslin, care poartă seva bogată a promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Avraam (v. 17-19). El a condamnat atitudinea de superioritate care deja a început să îşi înalțe capul său împotriva poporului evreu care nu a crezut în Isus (v. 20-24). Şi el a dezvăluit adevărul uimitor că tot poporul lui Israel trăind la sfârşitul veacului va fi răscumpărat când Mesia Isus al lor se întoarce pentru a-i ierta (v. 25-27).
Observaţi concluzia lui: „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.” (v. 28). Într-o zi tot Israelul va fi mântuit (v. 26).
Moise a spus Israeliților, „Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri.” (Deuteronomul 7:7-8)
Şi deşi Israel respinge evanghelia azi, el încă rămâne ales şi adânc iubit de Dumnezeu datorită promisiunilor Sale față de Avraam.
NOTE FINALE
1. Justin Martyr, “Dialogue With Trypho, a Jew,” The Anti-Nicene Fathers, ed. A. Roberts and J. Donaldson, vol. 1 (1885; reprint, Grand Rapids: Eerdmans, 1993), chap. 11.
2. Ibid., chap. 135.
3. “The Epistle of Barnabas,” The Anti-Nicene Fathers, ed. A. Roberts and J. Donaldson, vol. 1 (1885; reprint, Grand Rapids: Eerdmans, 1993), chap. 4.
4. Irenaeus, “Against Heresies,” The Anti-Nicene Fathers, ed. A. Roberts and J. Donaldson, vol. 1 (1885; reprint, Grand Rapids: Eerdmans, 1993), 3.21.1.
5. Origen, “De Principiis,” The Anti-Nicene Fathers, ed. A. Roberts and J. Donaldson, vol. 4 (1885; reprint, Grand Rapids: Eerdmans, 1994), 4.1.22.
6. Quoted in Rosemary Ruether, Faith and Fratricide: The Theological Roots of Anti-Semitism (Eugene, OR: Wipf & Stock, 1995), 146-47.
CINE ESTE ISRAEL?
La cine se referă termenul Israel? Mulți creştini de azi pretind că cuvântul Israel din Biblie se referă la biserică pentru că biserica, spun ei, a înlocuit pe Israel în programul lui Dumnezeu pentru omenire. Alții, inclusiv Prietenii lui Israel, spun că Israel mereu înseamnă Israel şi că biserica niciodată nu este numită Israel.
Prima viziune, cunoscută ca Teologia Înlocuirii, neagă toate profețiile Bibliei care au de a face cu o viitoare, fizică Împărăție a lui David peste care Cristos va domni timp de 1000 de ani pentru că ei nu interpretează profeția în mod literal. Teologia Dispensaționalistă, totuşi, foloseşte o abordare consecventă istorico-gramaticală (de asemenea numită simplă sau normală) față de interpretarea Bibliei.
Aici, în cuvintele lor, sunt comentarii din ambele puncte de vedere, astfel că puteți vedea ușor cum ele diferă.
MICA 4:1-2
„În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim, cuvântul Domnului.”
Viziunea Înlocuirii: Bruce Waltke vede prezenta împlinire, ca „azi toate națiunile vin la Muntele Sionului, spre Ierusalimul ceres, cetatea Dumnezeului viu (Evrei 12:22), care a fost anterior simbolizată de Muntele Sionului pământesc.” Waltke crede că „profeția despre evenimentele anterioare de Cincizecime găsesc o împlinire materială… Cu înălțarea lui Cristos de pe pământ la cer… simbolurile materiale pământești au fost înlăturate şi realitatea spirituală portetizată de simboluri a înlocuit umbrele pământești.”! Astfel acum nu există nici o împlinire viitoare de către Israelul literal, ci o împlinire prezentă de către „Israelul spiritual”, înțelegând prin acesta, biserica. 1
Viziunea Dispensațională: Gary Smith interpretează pasajul ca descriind viitorul: „Mica şi toţi ceilalţi profeți se gândește că această nouă eră va avea lor la locația geografică a Ierusalimului (şi aşa noi ar trebui să interpretăm înțelesul acestui verset)…. De vreme ce încă există mulți evrei şi neamuri care nu au venit la Dumnezeu azi, de vreme ce există destul de mult război în jurul lumii, şi de vreme ce Dumnezeu nu domnește ca rege peste pământ, eu concluzionez că această profeție nu a fost împlinită în perioada Noului Testament.” 2
MATEI 19:28
„Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”
Viziunea Inlocuirii: Fără explicație, Craig Blomberg înțelesul simplu al textului: „Deopotrivă cei Doisprezece şi Israel par respectiv să reprezinte credincioşii şi umanitatea pierdută în general…. Comparația celor Doisprezece cu cele doisprezece triburi ale lui Israel din nou accentuează tema bisericii înlocuindu-l pe Israel ca poziție a activității de mântuire a lui Dumnezeu în noua eră.” 3
Viziunea Dispensațională: Dispensaţionaliştii refuză să reinterpreteze Israelul, în schimb punând acest pasaj în viitorul escatologic. Michael Wilkins îl vede ca o „perioadă de timp de reînnoire, speranţă care a fost așteptarea de bază evreiască a unei restaurări naționale viitoare a lui Israel… Isus prezice un timp de reînnoire când cei Doisprezece vor participa la întemeierea finală a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, când Israel va fi restaurat în țară şi cei Doisprezece vor conduce cu Isus Mesia.” 4
FAPTE 1:6-7
„Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.”
Viziunea Inlocuirii: John Stott discreditează întrebarea ucenicilor, presupunând că aceasta „trebuie să îl fi umplut pe Isus cu exasperare. Erau ei încă atât de lipsiți în percepție? … Verbul, substantivul şi adverbul propoziţiei lor toate trădează confuzia doctrinală despre împărăţie. Căci verbul restaurează arată că ei se așteptau la o împărăție politică şi teritorială; substantivul Israel că ei se așteptau la o împărăție națională; şi propoziţia adverbială în vremea aceasta că ei se așteptau la întemeierea ei imediată. În răspunsul lui (7-8) Isus a corectat noțiunile lor greșite despre natura, măsura şi sosirea împărăţiei.” 5
Simon kistemaker presupune că biserica a înlocuit Israelul: „Dacă noi interpretăm textul a însemna restaurarea Israelului spiritual, Isus anunță că ucenicii cu referința lor la Israel sunt prea restictivi. Evanghelia mântuirii este pentru toate națiunile. De aici înainte Isus îi instruiește pe ei să fie martorii lui în Ierusalim, în Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului (v. 8). Atunci, în concluzie, în lumina răspunsului lui Isus este posibil şi chiar plauzibil să dăm o interpretare spirituală a întrebării apostolilor.” 6
Viziunea Dispensațională: Viziunea dispensaţională apără înțelegerea ucenicilor despre Împărăţie. Homer Kent Jr. a scris: „Este evident din întrebarea lor că împărăţia la care s-au referit ei a fost aceea după care evreii se uitau ca Mesia să o întemeieze (Isaia 9:6-7; 11:10-12). Mulți concluzionează că această întrebare a indicat o neînțelegere completă a naturii împărăţiei lui Cristos…. Totuşi, trebuie să fie notat faptul că răspunsul lui Cristos nu a spus că nu va fi o împărăţie literală. El a spus doar că timpul întemeierii ei nu va fi acum descoperit lor.” 7
Acest punct deosebește teologul dispensaţionalist de teologul înlocuirii: „Viitorul național al lui Israel este asigurat în modul cel mai precis… Isus a răspuns direct la întrebarea lor referitoare la timp. El în modul cel mai sigur nu a resemnificat înțelegerea lor despre „restaurarea împărăţiei către Israel.” … Nu poate fi nici o îndoială că această „restaurare” despre care profeții Vechiului Testament au vorbit s-a concentrat asupra Israelului național,” a scris C. Blaising şi D. Bock. 8
CONCLUZIE
Aș dori ca mai mulţi teologi care îl înlocuiesc pe Israel să reconsidere viziunile lor, aşa cum a făcut cărturarul Noului Testament C. E. B. Cranfield, care a oferit cuvinte de regret personal în timp ce comenta cu privire la Romani 9-11: „Aceste trei capitole ne interzic în mod accentuat să vorbim despre Biserică a fi luat o dată pentru totdeauna locul poporului evreu… Şi eu mărturisesc cu rușine că eu însumi am folosit în scris în mai mult de o ocazie acest limbaj al înlocuirii lui Israel de către Biserică.” 9
NOTE DE FINAL
1. Bruce K. Waltke, “Micah,” The Minor Prophets (Grand Rapids: Baker, 1993), 2:678.
2. Gary V. Smith, The NIV Application Commentary: Hosea, Amos, Micah (Grand Rapids: Zondervan, 2001), 508, 515.
3. Craig L. Blomberg, The New American Commentary: Matthew (Nashville: Broadman Press, 1992), 301.
4. Michael J. Wilkins, The NIV Application Commentary: Matthew (Grand Rapids: Zondervan, 2004), 651-52.
5. John Stott, The Spirit, the Church, and the World: The Message of Acts (Downers Grove, lL: InterVarsity Press, 1990), 41.
6. Simon J. Kistemaker, New Testament Commentary: Exposition of the Acts of the Apostles (Grand Rapids: Baker, 1990), 52.
7. Homer A Kent, Jr., Jerusalem to Rome: Studies in the Book of Acts (Winona Lake, IN; BHM Books, 1972), 22-23.
8. C. Blaising and D. Bock, Progressive Dispensationalism (Wheaton, IL: Victor Books, 1993), 268.
9. C. E. B. Cranfield, A Critical and Exegetical Commentary on the Epistle to the Romans (Edinburgh: T. & T. Clarke, 1979), 2:448.
