de Clarence H. Wagner, Jr.
Probabil ați auzit de Teologia Înlocuirii. Totuşi, dacă vă uitați într-un dicționar al istoriei Bisericii, nu o veți găsi enumerată ca un studiu sistematic. Mai degrabă, este o învăţătură doctrinală care şi-a avut originea în Biserica primară. Aceasta a devenit solul fertil din care a crescut antisemitismul creştin şi a infectat Biserica pentru aproape 1900 de ani.
Ce este teologiei înlocuirii?
Teologia Înlocuirii a fost introdusă în Biserică la scurt timp după ce conducerea neamurilor a preluat conducerea evreiască. Care sunt condițiile de bază ale ei?
- Israel (poporul evreu şi țara) a fost înlocuit de Biserica creştină în scopurile lui Dumnezeu, sau, mai precis, Biserica este continuarea istorică a lui Israel spre excluderea lui Israel.
- Poporul lui Dumnezeu nu mai este acum un „popor ales.” De fapt, ei nu sunt diferiți față de oricare alt grup, cum ar fi englezii, spaniolii, sau africanii.
- Despărțiți de pocăinţă, nașterea din nou, integrarea în Biserică, poporul evreu nu are nici un viitor, nici o speranţă, şi nici o chemare în planul lui Dumnezeu. Acelaşi lucru este adevărat pentru fiecare altă națiune şi grup.
- De la Cincizecimea din Faptele Apostolilor 2, termenul „Israel,” aşa cum este găsit în Biblie, acum se referă la Biserică.
- Promisiunile, legămintele şi binecuvântările atribuite lui Israel în Biblie au fost luate de la evrei şi date Bisericii, care i-a înlocuit. Totuşi, evreii sunt supuși la blestemele găsite în Biblie, ca un rezultat al respingerii lor a lui Cristos.
Cum argumentează teologii înlocuirii cazul lor? Ei spun:
(Observaţi: am adăugat la fiecare punct dovedirea de către mine a netemeiniciei.)
- A fi un fiu al lui Avraam este a avea credinţă în Isus Cristos. Pentru ei, Galateni 3:29 arată că, calitatea de a fi un fiu al lui Avraam este văzută doar în termeni spirituali, nu naționali: „Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.”
Respingere: În timp ce aceasta este o minunată promisiune inclusivă pentru neamuri, acest verset nu exclude poporul evreu din legământul, promisiunea şi binecuvântarea lor originală, ca sămânța naturală a lui Avraam. Acest verset pur şi simplu ne unește pe noi creştinii dintre neamuri cu ceea ce Dumnezeu deja a început cu Israel.
- Promisiunea țării Canaanului către Avraam a fost doar un „început”. Țara Promisă reală este întreaga lume. Ei folosesc Romani 4:13 pentru a pretinde că Biserica va fi cea care moștenește pământul, nu Israel. „În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credinţă.”
Respingere: Unde exclude acest verset pe Avraam şi copiii săi naturali, evreii? Acesta spune pur şi simplu că prin lege, ei nu vor moșteni lumea, ci aceasta va fi dobândită prin credinţă. Aceasta este de asemenea adevărat despre Biserică.
- Națiunea lui Israel a fost doar sămânța viitoarei Biserici, care va apărea şi va încorpora oameni din toate națiunile (Maleahi 1:11): „Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor.”
Respingere: Aceasta este măreț, şi arată că poporul evreu şi Israelul a împlinit una din chemările lor de a fi „o lumină către națiuni,” astfel că Cuvântul lui Dumnezeu a mers în jurul lumii. Acesta nu sugerează că relaţia lui Dumnezeu cu Israel a fost negată pentru că Numele Lui s-a răspândit în jurul lumii.
- Isus a învățat că evreii îşi vor pierde privilegiile lor spiritual, şi vor fi înlocuiți de un alt popor (Matei 21:43): „De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.”
Respingere: În acest pasaj, Isus vorbea despre preoți şi farisei, care au eşuat ca lideri ai poporului. Acest pasaj nu vorbeşte despre poporul evreu sau națiunea lui Israel. Vezi Scrisoarea de Învățătură #770008, “Did God Break His Covenant With the Jews?” (A rupt Dumnezeu legământul Său cu evreii, n. tr.)
- Un evreu adevărat este oricine este născut din Duhul, fie că el este rasial ne-evreu sau evreu (Romani 2:28-29): „Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.”
Respingere: Acest argument nu susține noțiunea că Biserica l-a înlocuit pe Israel. Mai degrabă, aceasta pur şi simplu întărește ceea ce s-a spus în toate Scripturile ebraice [Vechiul Testament], şi aceasta califică cu siguranţă calificările spirituale pentru evrei sau pentru oricine profesează a fi un urmaș al Dumnezeului lui Israel.
- Pavel arată că Biserica este cu adevărat acelaşi „măslin” precum a fost Israel, şi că Biserica este acum măslinul. De aceea, a distinge între Israel şi Biserică este, strict vorbind, fals. Într-adevăr, oamenii de origine evreiască au nevoie să fie altoiți înapoi în Biserică (Romani 11:17-23).
Respingere: Această pretenție este cea mai scandaloasă pentru că acest pasaj arată clar că neamurile sunt „ramurile de măslin sălbatic,” care obțin viața noastră prin a fi altoite în măslin. Pomul reprezintă legămintele, promisiunile şi speranțele lui Israel (Efeseni 2:12), înrădăcinate în Mesia şi hrănit de seva, care reprezintă Duhul Sfânt, dând viață evreilor („ramurile naturale”) şi neamurilor deopotrivă. Nouă, neamurilor, ni se amintește să măslinul ne ține sus şi să NU fim aroganți sau să ne mândrim împotriva „ramurilor naturale” pentru că ele pot fi altoite din nou în măslin. Măslinul NU este Biserica. Noi pur şi simplu suntem altoiți în planul lui Dumnezeu care ne-a precedat pentru mai mult de 2000 de ani.
- Toate promisiunile făcute lui Israel în Vechiul Testament, dacă ele nu s-au împlinit istoric înainte de venirea lui Isus Cristos, sunt acum proprietatea Bisericii creştine. Aceste promisiuni nu ar trebui interpretate în mod literal sau carnal, ci spiritual şi simbolic, astfel că referințe la Israel, Ierusalim, Sion şi Templu, când ele sunt profetice, cu adevărat se referă la Biserică (2 Corinteni 1:20). „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El (Isus) sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” De aceea, ele învață că Noul Testament trebuie să fie învățat figurativ, nu literal.
Respingere: Mai târziu, în această Scrisoare de Învățătură, ne vom uita la faptul că referințele Noului Testament la Israel aparțin cu adevărat lui Israel, nu Bisericii. De aceea, nici o promisiune către Israel şi poporul evreu din Biblie nu este figurativă, iar promisiunile nu pot fi nici îndreptate numai spre Biserică. Promisiunile şi legămintele sunt literale, multe din ele sunt veşnice, şi noi creştinii putem participa în ele ca parte a renașterii noastre, nu în faptul că noi le-am luat spre excluderea lui Israel. Noul Testament vorbeşte despre relaţia Bisericii cu Israel şi legămintele ei ca fiind „altoite în” (Romani 11:17), „aduși aproape” (Efeseni 2:13), „sămânţa lui Avraam (prin credinţă)” (Romani 4:16), şi „părtași” (Romani 15:27), NU ca uzurpatori ai legământului şi înlocuitori ai Israelului fizic. Noi neamurile creştine ne-am alăturat în ceea ce Dumnezeu a făcut în Israel, şi Dumnezeu nu şi-a încălcat promisiunile Lui de legământ cu Israel (Romani 11:29).
Cum a afectat Biserica poziția părinților din biserica primară?
Haideți să ne uităm la o scurtă istorie a primelor patru secole de creştinism, care au întemeiat o „moștenire de ură” față de poporul evreu, care a fost împotriva învățăturii clare a Noului Testament.
(Pentru o istorie completă a antisemitismului creştin, trimiteți echivalentul a 1 $ la cel mai apropiat BFP National Office (Oficiul Național BFP, n. tr.) şi cereți o copie a Israel Teaching Letter (#779806) (Scrisoarea de Învăţătură Israel, n. tr.), “Where Was Love and Mercy,” (Unde era iubirea si mila, n. tr.) sau descărcați o copie de la pagina de internet Bridges for Peace (Poduri pentru pace, n. tr.), găsită sub butonul Israel Teaching Letters de la www.bridgesforpeace.com. Această învăţătură este de asemenea un capitol din cartea mea, Lessons From the Land of the Bible (Lecții din țara Bibliei, n. tr.) cu 13 alte învățături mărețe incluzând “Lessons from the Olive Tree,” (Lecții de la măslin, n. tr.) care pot fi comandate de la cel mai apropiat BFP national office.)
În primul secol d.Cr., biserica era bine-conectată cu rădăcinile sale evreieşti, şi Isus nu a intenționat ca aceasta să fie în vre-un alt fel. După toate, Isus este evreu şi baza învăţăturii Lui este consecventă cu Scripturile ebraice. În Matei 5:17-18 El afirmă: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Înainte de Prima Revoltă Evreiască din 66 d.Cr., creştinismul era în esenţă o sectă din iudaism, precum erau fariseii, saducheii şi esenienii.
Separarea între iudaism şi creştinism a început ca rezultat al diferențelor religioase şi sociale. Potrivit lui David Rausch în cartea lui, A Legacy of Hatred (O moștenire de ură, n. tr.), au existat mai mulți factori care au contribuit la aceasta:
1) imixtiunea romană în Iudea, şi larga acceptare a creştinism de către neamuri, a complicat istoria creştinismului evreiesc;
2) războaiele romane împotriva evreilor nu doar a distrus Templul şi Ierusalimul, dar au avut ca rezultat părăsirea de către Ierusalim a poziției lui ca un centru al credinţei creştine în lumea romană; şi,
3) acceptarea rapidă a creştinismului printre neamuri a condus la un conflict timpuriu între Biserică şi Sinagogă. Călătoriile misionare ale lui Pavel au adus credinţa creştină la lumea neamurilor, şi în timp ce numărul lor a crescut, tot aşa a crescut şi influenţa lor, care în final au deconectat creştinismul de rădăcinile sale evreieşti.
Mulţi creştini dintre neamuri au interpretat distrugerea Templului şi Ierusalimului ca un semn că Dumnezeu a abandonat iudaismul, şi că El le-a oferit neamurilor libertatea de a-şi dezvolta propria lor teologia creştină într-un așezământ liber de influenţa Ierusalimului. Este posibil oare că El ne arăta că închinarea de la Templu nu mai era necesară mai departe deoarece Duhul Sfânt locuiește acum în noi (1 Corinteni 6:19), nu în Sfânta Sfintelor?
După a Doua Revoltă Evreiască (133-135 d.Cr.) înăbușită de Împăratul Roman Hadrian, puterea teologică şi politică s-a mutat de la liderii creştini evrei la centre de conducere creştină a neamurilor cum ar fi Alexandria, Roma, şi Antiohia. Este important să înțelegem această schimbare, pentru că aceasta a influenţat Părinții Bisericii primare pentru a face afirmaţii anti-evreieşti în timp ce creştinismul a început să se deconecteze de rădăcinile sale evreieşti.
În timp ce Biserica s-a răspândit departe şi larg în cadrul Imperiului Roman, şi membralitatea sa a crescut tot mai mult ne-evreiască, gândul grec şi roman a început să se furișeze într-o schimbare completă a orientării interpretării Biblice printr-un tipar mintal grec, mai degrabă decât printr-un tipar mintal evreiesc sau ebraic. Aceasta va rezulta mai târziu în multe erezii, unele dintre acestea Biserica încă le practică azi.
Odată ce creştinismul şi iudaismul a început să ia căi separate, prăpastia a devenit mai largă şi mai largă. Iudaismul a fost considerat o religie legală sub legea romană, în timp ce creştinismul, o religie nouă, a fost ilegal. În timp ce creştinismul a crescut, romanii au încercat să îl suprime. Într-o încercare de a ușura această persecuţie, apologeții creştini au încercat în zadar să convingă Roma că creştinismul era o extensie a iudaismului. Totuşi, Roma nu a fost convinsă. Persecuţiile rezultate şi frustrarea creştinilor au născut o animozitate față de comunitatea evreiască, care a fost liberă să se închine fără persecuţie. Mai târziu, când Biserica a devenit religia statului, aceasta va adopta legi împotriva evreilor ca răzbunare.
Antagonismul creştinilor timpurii față de evrei a fost reflectat în scrierile Părinților Bisericii timpurii. De exemplu, Iustin Martirul (c. 160 d.Cr.) vorbind cu un evreu a spus: „Scripturile nu sunt ale voastre, ci ale noastre.” Irineu, Episcop de Lyon (c. 177 d.Cr.) a declarat: „Evreii sunt dezmoșteniți de la harul lui Dumnezeu.” Tertulian (160-230 d.Cr.), în tratatul său, „Împotriva evreilor,” a anunțat că Dumnezeu i-a lepădat pe evrei în favoarea creştinilor.
Timpuriu în secolul 4, Eusebiu a scris că promisiunile din Scripturile ebraice erau pentru creştini şi nu pentru evrei, şi blestemele erau pentru evrei. El a argumentat că Biserica era continuarea Vechiului Testament şi astfel a înlocuit iudaismul. Biserica tânără s-a declarat pe sine a fi Israelul adevărat, sau „Israelul potrivit cu Duhul,” moștenitori ai promisiunilor divine. Ei au găsit că este esenţa să discrediteze „Israelul după trup” pentru a dovedi că Dumnezeu şi-a lepădat poporul Său şi a transferat iubirea Lui către creştini.
La începutul secolului 4, un eveniment monumental a avut loc pentru Biserică, ce a plasat „Biserica Triumfătoare” peste „Israelul Înfrânt.” În 306 d.Cr., Constantin a devenit primul Împărat roman creştin. La început, el a avut o viziune mai degrabă pluralistă şi a acordat evreilor aceleași drepturi religioase ca şi creştinilor. Totuşi, în anul 321 d.Cr., el a făcut creştinismul religia oficială a Imperiului spre excluderea tuturor celorlalte religii. Aceasta a semnalat sfârşitul persecuţiei creştinilor, dar începutul discriminării şi persecuţiei poporului evreu.
Deja la Consiliul Bisericii din Elvira (Spania) în 305 d.Cr., au fost făcute declarații pentru a ține despărțiți evreii şi neamurile, inclusiv ordinul către creştini să nu împărtășească mâncarea cu evreii, să nu se căsătorească cu evrei, să nu folosească evrei ca să binecuvinteze ogoarele lor, şi să nu păzească Sabatul evreiesc.
Roma Imperială, în 313 d.Cr., a emis Edictul de la Milano, care a acordat favoare creştinismului, în timp ce a scos în afara legii sinagogile. Apoi, în 315 d.Cr., un alt edict a permis arderea evreilor dacă ei erau condamnați de încălcarea legilor. În timp ce creştinismul devenea religia de stat, mai multe legi au fost aprobate împotriva evreilor:
* Privilegiile străvechi oferite evreilor au fost retrase.
* Jurisdicțiile rabinice au fost anulate sau reduse aspru.
* Prozelitismul la iudaism a fost interzis şi făcut pedepsibil prin moarte.
* Evreii au fost excluși din a avea o carieră de oficial înalt sau de militar.
Acestea şi alte restricții au fost confirmate din nou şi din nou de felurite Consilii ale Bisericii pentru următorii 1000 de ani.
În 321 d.Cr., Constantin a decretat că toate afacerile ar trebui să înceteze în „ziua onorată a soarelui.” Prin substituirea cu Duminica a Sâmbetei ca zi de închinare creştină, el a avansat mai mult despărțirea. Această controversă Sabatul evreiesc / duminica creştină de asemenea a apărut la primul Consiliu ecumenic real de la Nicea (325 d.Cr.), care a concluzionat că duminica să fie ziua de odihnă creştină, deşi aceasta a fost dezbătută mult timp după aceea.
Peste noapte, creştinismului i s-a dat puterea Statului Imperial, şi împărații au început să transpună în practică conceptele şi pretențiile teologilor creştini împotriva evreilor şi a iudaismului. În loc ca Biserica să ia această oportunitate pentru a răspândi mesajul său al Evangheliei în dragoste, ea cu adevărat a devenit Biserica Triumfătoare, gata să îşi înfrângă duşmanii săi.
După 321, scrierile Părinților Bisericii s-au schimbat în caracter. Acesta nu a mai fost defensiv şi apologetic, ci agresiv, direcționându-și veninul său către toţi „din afara turmei,” în particular poporul evreiesc care a putut fi găsit în aproape fiecare comunitate şi națiune. În această periodă, găsim mai multe exemple de părtinire anti-evreiască în literatura Bisericii scrisă de liderii bisericii:
* Hilary din Pitiers (291-371 d.Cr.) a scris: „Evreii sunt un popor pervers blestemat de Dumnezeu veşnic.”
* Grigorie din Nyssa (mort în 394 d.Cr.), Episcop de Capadocia: „evreii sunt clocituri de vitere, urâtori de bunătate…”
* Sf. Ieronim (347-407 d.Cr.) descrie evreii ca „… șerpi, purtând imaginea lui Iuda, psalmii şi rugăciunile lor sunt răgete de măgari.”
La sfârşitul secolului 4, Episcopul din Antiohia, Ioan Gură de Aur, marele orator, a scris o serie de opt predici împotriva evreilor. El a văzut creştini vorbind cu oameni evrei, făcând jurăminte înaintea Chivotului, şi unii țineau sărbători evreieşti. El a vrut ca aceasta să se oprească. Într-un efort de a aduce oamenii săi înapoi la ceea ce el a numit, „credinţa adevărată,” evreii au devenit țapul ispășitor pentru seria lui de predici. Pentru a-l cita, „sinagoga nu este doar un bordel şi un teatru, aceasta este de asemenea o peșteră de tâlhari şi o locuință pentru fiarele sălbatice. Nici un evreu nu îl adoră pe Dumnezeu … evreii sunt criminali înrăiți, posedați de diavolul, desfrâul şi beția lor le dă manierele porcului. Ei se ucid şi se mutilează unuo pe altul…”
Unul poate vedea ușor că un iudeo-creştin care dorea să țină la moștenirea lui, sau un creştin dintre neamuri care dorea să învețe mai mul despre credinţa părinte a creştinătății, ar fi găsit aceasta extrem de dificil sub această presiune. Ioan Gură de Aur a căutat mai departe să separte creștinătatea total față de iudaism. El a scris în al 4-lea Discurs al său, „Am spus destul împotriva celor care spun că ei sunt de partea noastră, dar sunt doritori să urmeze ritualurile evreieşti … împotriva evreilor eu doresc să conduc bătălia mea … evreii sunt abandonați de Dumnezeu şi pentru crima de deicid, nu există nici o ispășire posibilă.”
Ioan Gură de Aur a fost cunoscut pentru predicarea sa feroce împotriva a ceea ce el a văzut ca ameninţări față de turma sa, incluzând bogăția, distracția, privilegiul şi împodobirea exterioară. Totuşi, predicarea lui împotriva comunității evreieşti, despre care el a crezut că avea o influenţă negativă asupra creştinilor, este nejustificabilă şi țipător antisemită în conținutul ei. O altă nefericită contribuție pe care Ioan Gură de Aur a făcut-o către antisemitismul creştin a fost să susțină că tot poporul evreu este vinovat de uciderea lui Cristos.
În secolul cinci, întrebarea arzătoare era: dacă evreii şi iudaismul au fost blestemate de Dumnezeu, atunci cum poţi explica tu existența lor?
Augustin a instrumentat această chestiune în a lui „Predică împotriva evreilor.” El a afirmat că deşi evreii au meritat cea mai severă pedeapsă pentru că l-au dat la moarte pe Isus, ei au fost ținuți în viață de Providența Divină pentru a sluji, împreună cu Scripturile lor, ca mărturie pentru adevărul creștinătății. Existența lor a fost mai departe justificată prin slujba pe care ei au dat-o pentru adevărul creştin, în atestarea prin umilirea lor, triumful Bisericii asupra Sinagogii. Ei au fost pentru a fi un „popor de Martori” – sclavi şi slujitori care ar trebui să fie umiliți.
Monarhii din Sfântul Imperiu Roman i-au considerat astfel pe evrei ca iobagi ai camerei (servi camerae), şi i-au folosit ca sclavi bibliotecari pentru a menține scrierile ebraice. De asemenea, ei au folosit serviciile evreilor în altă întreprindere – camăta, sau împrumutul banilor. Împrumutul banilor era necesar pentru o economie crescândă. Totuşi, camăta era considerată a periclita mântuirea veşnică a creștinilor, şi astfel a fost interzisă. Astfel, biserica a aprobat practica de împrumutare prin evrei, căci potrivit cu raționamentul lor, sufletele lor evreieşti erau pierdute în orice caz. Mult mai târziu, poporul evreu a fost folosit de țările vestice ca agenți de comerț, şi astfel vedem cum poporul evreu şi-a găsit calea lor în domeniile de finanțe şi comerț.
Astfel, până în Evul Mediu, arsenalul ideologic al antisemitismului creştin era pe deplin întemeiat. Aceasta a fost manifestat mai departe într-o varietate de eveniment creatoare de precedent în cadrul Bisericii, cum ar fi faptul că Patriarhul Chiril, Episcop de Alexandria, i-a exclus pe evrei şi a dat proprietatea lor unei gloate creştine. Dintr-un punct de vedere social, deteriorarea poziției evreieşti în societate era doar începutul declinului său. În această perioadă timpurie, otrăvitoarea ideo-fobie a fost în primul rând limitată la clerul care mereu încerca să îşi păstreze turmele lor departe de evrei. Totuşi, mai târziu, masele, adică clasa de mijloc crescândă va fi principala sursă de activitate antisemită.
Rezultatul acestor învăţături anti-evreieşti au continuat înainte în toată istoria Bisericii, s-a manifestat pe sine în astfel de evenimente şi acțiuni precum Cruciadele, acuzațiile de profanare a azimei de împărtășanie şi de calomnia sângelui de către evrei, purtarea forțată a semnelor distinctive pentru a-i ostraciza, Închiziția, strămutarea a întregi comunități evreieşti prin exil sau ghetouri separate, distrugerea sinagogilor şi a cărților evreieşti, persecuţia fizică şi execuția, Pogromurile. În cele din urmă semințele distrugerii au crescut la proporții enorme, culminând în Holocaust, care a avut loc în Europa „creştină.”
Dacă Biserica ar fi înțeles mesajul clar de a fi altoit în Măslin de la început, atunci trista moștenire a urii antisemite din partea Bisericii ar fi fost evitată. Eroarea Teologiei Înlocuirii este ca un cancer în Biserică, care nu doar a făcut-o să încalce Cuvântul lui Dumnezeu referitor la poporul evreu şi Israel, dar aceasta ne-a făcut instrumente de ură, nu de iubire în Numele lui Dumnezeu.
Este Noul Testament antisemit? A fost intenționat ca Biserica să trateze poporul evreu cu dispreț?
ABSOLUT NU!
În timp ce Noul Testament a fost folosit de neamurile antisemite, chiar din Biserică, scriitorii Noului Testament erau evrei, şi de aceea, argumentele lor, chiar cele critice, erau din poziția avantajoasă de a fi o dezbatere intra-comunală, nu acuzație inter-comunală. Chiar unde critica este dură, ea este direcționată spre un grup particular sau sectă a evreilor datorită practicilor lor, care aveau nevoie de corectare. De exemplu, chiar dacă Yeshua (Isus, n. tr.) a vorbit aspru fariseilor, El cu toate acestea a spus despre ei, „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.” (Matei 23:2-3). El era supărat că ei „ratau ținta” în neprihănirea lor proprie, ceea ce noi toţi trebuie să avem grijă să nu facem.
Învăţătura clară a Noului Testament este că Biserica trebuia şi trebuie să iubească şi să cinstească poporul evreu. În Efeseni 2:11-18, ni se spune că „prin sângele lui Mesia,” noi neamurile suntem „apropiați” de statul Israel, legăminte, promisiuni şi speranțe date lui Israel. În Romani 11:11-12, 25, ni se spune că „orbia în parte” a venit la evrei pentru ca mesajul să fie dus forțat să iasă spre națiuni. Cu toate acestea, ni se spune că va veni un timp când „tot Israelul va fi mântuit” (v. 26), pentru că darurile şi chemările lui Dumnezeu spre Israel şi poporul evreu au fost date fără părere de rău (v. 29). Relaţia lui Dumnezeu cu Israel şi poporul evreu este veşnică.
Nouă creştinilor dintre neamuri ni se spune că evreii sunt „iubiţi, din pricina părinţilor lor.” (Patriarhii, n. tr.) (Romani 11:28). Ei sunt un popor ales care şi-au îndeplinit chemarea lor şi au adus Evanghelia la lume. Ei au fost aleși să:
1) Fie ascultători față de Cuvântul lui Dumnezeu şi să demonstreze spre lume ca „o lumină spre națiuni.”
2) Audă Cuvântul lui Dumnezeu şi să îl înregistreze – Biblia.
3) Fie canalul uman pentru Mesia.
Poporul evreu şi-a îndeplinit rolul lui. Promisiunea către lume prin Avraam a fost că, „Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12:3). Ei au fost meniți să fie o lumină pentru națiuni şi, în timp ce ei au făcut greșeli aşa cum noi toţi facem, ei au demonstrat puterea lui Dumnezeu pe pământ, ei au auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi l-au înregistrat aşa că noi avem Biblia, şi ei au fost canalul uman pentru Mesia, care s-a născut, a slujit, a murit, a înviat din morți, s-a înălțat la cer şi se va întoarce în Ierusalim, Israel, într-o zi care încă este de venit.
Dumnezeu a făcut un legământ veşnic între țara lui Israel şi poporul evreu care trebuie să fie îndeplinit şi încheiat sau Cuvântul Lui, Biblia, va fi dovedit a fi o minciună, ceea ce nu este aşa. Dumnezeu nu va uita sau anula niciodată poporul Său străvechi. Dacă Dumnezeu nu va împlini promisiunile Lui către Israel, ce garanție avem noi că El îşi va îndeplini promisiunile Sale către Biserică? (Vezi Ieremia 31:35-37).
Sunt evreii, evrei, şi este Israel, Israel în Noul Testament? Încă au ei un legământ cu Dumnezeu?
ABSOLUT, BIBLIA ESTE CLARĂ ÎN ACEASTĂ PRIVINȚĂ.
1) Evreii sunt israeliți, nu neamuri (Romani 9:4).
2) Lui Israel încă îi aparține înfierea, slava, legămintele, darea legii, închinarea şi promisiunile (Romani 9:4).
3) Darurile şi chemarea lui Dumnezeu pentru Israel sunt irevocabile (Romani 11:29).
4) Există 77 de referințe la Israel în Noul Testament şi nici una dintre ele nu se referă la Biserică. Încercați să înlocuiți cuvintele, „Biserica,” unde Israel este menționat şi pasajul este redat necitibil şi prostesc, de exemplu, Romani 10:1, „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” Dacă punem cuvântul „Biserica” acolo unde israeliții sunt menționați, atunci aceasta este redundant. Biserica este organismul de credincioşi mântuiți, deci cum ar putea rugăciunea lui Pavel să fie pentru Biserică pentru a fi mântuită?
5) Psalmul 105 are șapte afirmaţii despre promisiunile lui Dumnezeu ale Canaanului către Avraam. Acesta este o promisiune veşnică, după cum a fost Geneza 12:1-3.
6) Ieremia 31:35-37 vorbeşte despre natura veşnică a promisiunilor lui Dumnezeu către şi pentru Israel, poporul evreu, care este la fel de sigur precum soarele care strălucește ziua şi ca luna şi stelele care licăresc noaptea.
7) Profețiile de la sfârşitul vremii, care vorbesc despre întoarcerea Casei lui Iacov în țara lor (Israel) şi la restaurarea ei, au fost împlinite copleșitor în Israel şi în poporul evreu în ultimii 120 de ani. (Vezi Isaia 11:11-12; Ezechiel 37:1-14; Ezechiel 36; Ezechiel 35:1, Isaia 43:5,6; Ieremia 16:14-16; Isaia 60:9-11; Isaia 49:22-23, etc.).
8) Evanghelia şi Yeshua au venit „întâi la evrei, apoi la greci” (Romani 2:9,10; Matei 10:5-7; 15:24). Există o distincție în rolurile celor doi. Galateni 3:28 spune „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” Aceasta vorbeşte despre faptul că toţi stau înaintea lui Dumnezeu ca egali, pentru că toţi suntem păcătoși mântuiți prin harul lui Dumnezeu şi lucrarea ispășitoare a Crucii. Cu toate acestea, rolurile noastre aici pe pământ sunt destul de distincte; de exemplu, bărbați şi femei, mame şi tați, soți şi soții, etc., toţi au roluri distincte de jucat. Tot astfel, evreii şi neamurile au roluri distincte de jucat.
Care este rolul Bisericii?
1) „pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. ” (Matei 16:18). Biserica este clădită pe mărturia şi înțelegerea lui Petru, care este evreiască. Efeseni 2:11-14 indică faptul că Israel şi evreii (noi) am fost aleși, dar neamurile (voi) ați fost de asemenea incluși.
2) Biserica este înrudită cu Israel şi părtașă a legămintelor, promisiunilor, şi speranţelor, dar noi nu am fost chemați să îi uzurpăm. Relaţia noastră este precum „altoirea în” (Romani 11:17); „aduși aproape” (Efeseni 2:13); „sămânţa lui Avraam” (prin credinţă) (Romani 4:16); „moștenitori” ai promisiunii lui Avraam ca fii adoptați (Galateni 3:29) şi „părtași” (Romani 15:27).
3) Spre lume, Biserica este chemată să predice Evanghelia către toate națiunile şi să facă ucenici (Matei 28:19-20); să îl iubească pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea; şi să ne iubim aproapele ca pe noi înșine (Marcu 12:30-31).
4) Spre poporul evreu, noi suntem chemați să arătăm iubirea lui Dumnezeu „de dragul părinților lor” (Patriarhilor, n. tr.) (Romani 11:28), căci fără ei nu am avea Cuvântul lui Dumnezeu sau pe Mântuitorul nostru care a fost un evreu din Israel. Noi trebuie să arătăm mila lui Dumnezeu (Romani 11:31). Noi suntem chemați să dăm darurile noastre materiale pentru a-i ajuta (Romani 15:27). Noi trebuie să ne rugăm pentru ei şi pentru Israel (Psalmul 122:6). Noi suntem chemați să fim paznici de noapte pe ziduri pentru a-i proteja (Isaia 62:6, 7). Noi trebuie să ajutăm cu aliyah (imigrația) către Israel şi la construirea Sionului (Isaia 60:9-11; Ieremia 16:14-16; Isaia 49:22-23).
5) Potrivit lui Romani 11, noi suntem două grupuri distincte, amândouă altoite în acelaşi pom, care sunt legămintele şi promisiunile date lui Israel; înfipți în aceeaşi rădăcină, Mesia; bând din aceeaşi sevă, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Noi nu susținem pomul, ci pomul ne susține, şi ni se interzice să ne lăudăm împotriva lor sau să fim aroganți față de poporul de legământ al lui Dumnezeu, evreii (Romani 11:17-18).
Ce se întâmplă când Biserica înlocuiește Israelul?
1) Biserica devine arogantă şi centrată pe sine.
2) Ea se laudă împotriva evreilor şi a lui Israel.
3) Aceasta devalorizează rolul lui Israel sau nu are nici un rol pentru Israel deloc.
4) Aceste atitudini rezultă în antisemitism în cuvânt şi în faptă.
5) Fără un loc pentru Israel şi poporul evreu azi, nu poţi explica profețiile Bibliei, în special cele foarte specifice care sunt împlinite în Israel azi.
6) Multe pasaje din Noul Testament nu au sens când poporul evreu este înlocuit de Biserică.
7) Poţi pierde semnificaţia Scripturilor ebraice, Vechiul Testament, pentru azi. Mulți creştini se laudă că sunt creştini ai Noului Testament (NT) sau o Biserică NT precum în Cartea Faptele Apostolilor. Totuşi, Biblia din Biserica primară nu a fost Noul Testament, care nu a ajuns să fie codificată până în secolul 4, ci mai degrabă Scripturile ebraice.
8) Poţi pierde contextualizarea ebraică/iudaică a Noului Testament, ceea ce ne învață mai multe despre Yeshua şi cum să devenim ucenici mai buni.
9) Biserica pierde oportunitatea de a participa în planul şi profeția lui Dumnezeu pentru Biserică, Israel şi lumea de azi.
Ce se întâmplă când Biserica se relaţionează la Israel?
1) Biserica îşi ia rolul ei corespunzător în planul de răscumpărare al lui Dumnezeu pentru lume, apreciind continua relaţie de legământ şi iubirea a lui Dumnezeu pentru Israel şi poporul evreu.
2) Putem vedea consecvența planului răscumpărător al lui Dumnezeu de la Geneza la Apocalipsa ca un proces complementar în continuitate, nu ca instantanee deconectate.
3) Noi arătăm iubire şi onoare pentru poporul de legământ al lui Dumnezeu, nu dispreț.
4) Noi valorăm Vechiul şi Noul Testament ca fiind egal inspirate şi semnificative pentru Biserica de azi.
5) Profeția Biblică are sens pentru azi şi oferă oportunități pentru implicarea în planul lui Dumnezeu pentru Israel.
6) Noi devenim ucenici mai buni ai lui Yeshua în timp ce suntem în stare să apreciem rădăcinile ebraice/iudaice care umplu definițiile, conceptele, cuvintele şi evenimentele din Noul Testament care altfel sunt obscure. De ce? Multe nu au fost explicate de scriitori evrei ai Noului Testament, pentru că nu au simțit nevoia să umple toate detaliile care erau deja explicate în Vechiul Testament.
Dacă Biserica ar fi înțeles acest mesaj foarte clar de la început, atunci trista moștenire a urii antisemitismului din partea Bisericii ar fi fost evitată. Eroarea Teologiei Înlocuirii este ca un cancer în Biserică, care nu doar a făcut-o să încalce Cuvântul lui Dumnezeu referitor la poporul evreu şi Israel, dar aceasta ne-a făcut instrumente de ură, nu de iubire în Numele lui Dumnezeu. Totuşi, nu este prea târziu să ne schimbăm căile noastre şi pe drept să ne relaţionăm față de poporul evreu şi Israelul de azi. Prin Poduri pentru Pace puteți citi, studia şi învăța mai multe, şi de asemenea să dăruiți pentru a demonstra îndemnul lui Dumnezeu pentru noi de a binecuvânta Poporul Său de Legământ, pe care El încă îl iubeşte. Nu doar că noi avem nevoie să învățăm şi să facem pentru noi înșine, dar noi avem nevoie să îi învățăm pe alții în aşa fel încât să contracarăm eroarea istorică ce a fost hrănită în Biserică timp de aproape 2000 de ani.
Mulțumim lui Dumnezeu, El este dun Dumnezeu al milei, răscumpărării şi al celei de-a doua șanse.
Bibliografie
1) Gerhard Falk, The Jew in Christian Theology, (Evreul in teologia creştină, n. tr.) (MacFarland: Jefferson, NC, 1992).
2) Leopold Lucas, The Conflict Between Christianity and Judaism, (Conflictul dintre creștinătate şi iudaism, n. tr.) (Aris & Phillips, Warminster, UK: 1993).
3) The New International Study Bible, (Biblia Internaţională de Studiu Biblic, n. tr.) (The Zondervan Corporation: Grand Rapids, MI, 1985).
4) The New Scofield Reference Bible (Biblia de referință New Scofield, n. tr.), Authorized King James Version (Versiunea autorizată King James, n. tr.), (Oxford University Press: New York, NY, 1967).
5) Keith Parker, Is the Church the „New Israel?” (Este Biserica „Noul Israel?”, n. tr.), (Prayer for Israel: Golant, UK) (Rugăciune pentru Israel, n. tr.).
6) James Parkes, The Conflict of the Church and the Synagogue (Conflictul dintre Biserică şi Sinagogă, n. tr.), (Athenaeum, New York, 1974).
7) David Rausch, The Legacy of Hatred (Moștenirea urii, n. tr.), (Moody Press: Chicago, IL, 1984).
8) Marcel Simon, Verus Israel (Contra lui Israel, n. tr.), (Oxford University Press: New York, NY, 1986).
9) Clarence H. Wagner, Jr., Lessons from the Land of the Bible (Lecții din Țara Bibliei, n. tr.), (Bridges for Peace: Jerusalem, Israel, 1998) (Poduri pentru pace: Ierusalim, Israel, 1998, n. tr.).
10) Eds. C. Roth and G. Wigoder, Encyclopaedia Judaica (Enciclopedia Iudaică, n. tr.), (Keter Publishing House, Ltd.: Jerusalem, Israel, 1972).
11) A. Lukyn Williams, Adversus Judaeos (Contra iudeilor, n. tr.), (Cambridge University Press: Cambridge, 1935).
12) Robert Louis Wilken, John Chrysostom and the Jews (Ioan Gură de Aur şi evreii, n. tr.), (University of California Press: Berkeley, 1983)
