Primul secol e.n.:
În primele şase decenii ale primului secol e.n., Iudaismul era format din două duzini de grupări concurente: Sadduceeii, Fariseii, Esenienii, Fanaticii, adepţii lui Ioan Botezătorul, adepţii lui Isus din Nazareth (Jesous în greacă, Iesus în latină, Jesus în engleză), adepţii altor lideri carismatici, etc. Toţi urmau practici evreieşti comune, cum ar fi respectarea restricţilor alimentare, închinarea la templul din Ierusalim, sacrificarea animalelor, respectarea zilelor săptămânale de odihnă, etc.
Yeshua din Nazareth (numit şi Isus Hristos) a slujit pentru scurt timp (un an, în Galileea, conform Evanghelilor sinoptice, poate chiar trei, în special în Iudeea, conform Evangheliei lui Ioan). Învăţăturile sale erau asemănătoare cu cele ale lui Beit Hillel (din Casa Hillel). Hillel a fost un mare rabbi evreu care a trăit în a doua jumătate a secolului 1 î.e.n., una sau două generaţii înainte de naşterea lui Yeshua.
Yeshua a fost acuzat de ceea ce s-ar numi, conform legilor de astăzi, ”atac agravat”, pentru atacul său asupra negustorilor din Templu. Acest lucru a fost aparent considerat trădare sau insurecţie de către forţele romane ce ocupau zona (Crucificarea, când era folosită pe un om liber ca Isus, era restricţionată doar la aceste două fărădelegi.). El a fost executat de soldaţii romani, probabil primăvara, undeva la sfârşitul anilor 30 e.n.. Se pare că nimeni nu a notat anul astfel încât informaţia să supravieţuiască până în prezent. Majoritatea istoricilor datează evenimentul în luna Aprilie a anului 30 sau 33. Conform Evangheliilor, discipolii săi s-au întors iniţial în ţara lor natală, Galileea, imediat după moartea liderului lor.
Patru decenii mai târziu, în anul 70 e.n., armata romană a atacat Ierusalimul, distrugând principalul sălaş al vieţii evreieşti: templul. Acest lucru a fost o lovitură puternică în acea vreme; viaţa de zi cu zi a evreilor a fost întreruptă total. Evreii nu s-au mai putut ruga la Templu. Din acest dezastru au realizat două lucruri: Iudaismul rabinic centralizat în sinagogi locale şi mişcarea Creştină.
A fost o mare diversitate în mişcarea Creştină în primele decenii după execuţia lui Isus. Câţiva dintre discipolii lui Isus (şi aceia care nu l-au întâlnit niciodată, dar care au fost inspiraţi de învăţăturile sale) s-au stabilit în Ierusalim. Alţii însă, s-au împrăştiat în toată lumea, predicând mesaje foarte diferite: ”Până şi în aceeaşi zonă geografică şi câteodată în aceleaşi oraşe, diferiţi dascăli Creştini predicau Evanghelii diferite şi aveau păreri diferite despre cine a fost Isus şi ce a făcut el.” 1
La sfârşitul primului secol e.n., cele trei grupări mari din cadrul primitivei mişcări Creştine erau:
1. Mişcarea Creştină Evreiască: Discipolii lui Isus şi alţii ca ei care au fugit în Galileea după execuţia lui Isus, s-au regrupat în Ierusalim sub conducerea lui Iacov, unul din fraţii lui Isus. Gruparea a fost văzută ca o mişcare reformistă în interiorul Iudaismului. Ei au organizat o sinagogă, au venerat şi adus animale pentru ritualul de sacrificiu la Templul din Ierusalim. Au observat zilele sfinte Evreieşti, au practicat circumcizia asupra copiilor de sex bărbătesc, au urmat cu stricteţe legile de post Kosher şi au practicat învăţăturile lui Isus aşa cum au fost interpretate. Sunt cunoscuţi, în prezent, ca Evreii Creştini (Aceştia nu trebuie cofundaţi cu discipolii mult mai modernului Iudaism Mesianic, care urmează un sistem de credinţă evanghelic Creştin). 2
Evreii Creştini, sub conducerea lui Iacov, aveau mulţi membrii care au avut relaţii strânse cu Isus. Ei credeau că Isus era Mesia evreilor. Îl vedeau pe Isus ca pe un mare profet sau rabbi, dar nu şi ca pe o zeitate. Sunt mai multe referiri, în Noul Testament, despre conflicte între adepţii lui Pavel şi Evreii Creştini. 8
Evreii Creştini au fost ucişi, înrobiţi sau împrăştiaţi în timpul atacului romanilor asupra Ierusalimului în anul 70 e.n..
Unii teologi spun că membrii grupării Evreilor Creştini au avut o asociere apropiată şi de lungă durată cu Isus, pe când Pavel nu l-a întâlnit niciodată. În cazurile conflictului dintre învăţăturile lui Pavel şi credinţele grupului lui Iacov, cel din urmă ar putea reflecta mai corect învăţăturile originale ale lui Isus. 8
2. Creştinismul Paulin: Saul, un evreu din Tarsus, i-a persecutat iniţial pe Evreii Creştini în numele preoţilor de la Templul din Ierusalim. El a trecut printr-o transformare religioasă puternică, după care, a plecat în locuri necunoscute timp de trei ani. Mai târziu, schimbându-şi numele în Pavel, a devenit singurul cel mai activ misionar Creştin, începând cu anul 36 e.n. până când a fost executat de romani pe la mijlocul anului 60 e.n.. El a creat o nouă mişcare Creştină, ce conţinea elemente ale mai multor forme de păgânism: grecesc, roman, persian, egiptian, mesopotamian, etc. El a introdus conceptul despre Isus ca un ”Un Cuvânt”, ca un Dumnezeu – salvatorul umanităţii, care a fost executat, reînviat şi înălţat la ceruri. Aceste adăugări erau absolut necesare astfel încât versiunea sa despre Creştinism să aibă succes în Imperiul Roman în competiţie cu multe religii păgâne şi misterioase. Multe dintre evenimentele, descrise de Biblie, care i s-ar fi întâmplat lui Isus, par să fi fost copiate din poveştile diferiţilor zei din Egipt până în India, în mod special viaţa lui Krishna, zeu şi al doilea membru al treimii Hindu. Pavel a abandonat majoritatea Legilor lui Moise şi a respins multe dintre regulile legate de purtare ale evreilor, pe care Isus şi discipolii săi le-au urmat în timpul preoţiei sale. Pavel a predicat că Dumnezeu a anulat legămintele sale cu evreii şi le-a transferat la proprile sale grupuri Creştine.
Pavel a plecat în mai multe călătorii misionare în jurul Mediteranenei de Est şi a atras multe neamuri (ne-evreieşti) în mişcarea sa. A fost ajutat de mulţi oameni, atât bărbaţi cât şi femei. Pavel a organizat biserici în multe zone urbane, acestea fiind în competiţie cu Păgânismul Grecesc, Mithraismul, Religiile Misterioase, Iudaismul, multe alte mişcări Creştine şi alte religii. Epistolele sale însemnează cum el şi mişcarea sa erau într-un conflict teologic continuu cu mişcarea Creştină Evreiască centrată în Ierusalim, şi cu Gnoticismul Creştin. Pavel a fugit de Imperiul Roman, dar a fost arestat şi transportat la Roma, unde a fost ţinut în arest la domiciliu. El a fost executat în jurul anului 65 e.n.. Bisericile lui Pavel au supravieţuit morţii sale şi au înflorit. Multe dintre scrisorile sale către diferite grupări ale bisericilor, au fost mai târziu acceptate în canonul Scripturii Creştine (Noul Testament).
Grupuri creştine se întâlneau deobicei la casele diferiţilor credincioşi, la fel cum se procedează în ziua de azi în cazul bisericii casă sau bisericii celulă. Liderii erau atât bărbaţi cât şi femei. Nu exista nici o autoritate centrală, nici un stil standard la nivel local, nici biserici specifice sau catedrale. Cuvintele greceşti episkopos (episcop, supraveghetor), presbuteros (înţelept, preot) şi poimeu (pastor, păstor) erau iniţial sinonime, ce făceau referire la liderul grupării credincioşilor. Hirotonirea de preoţi şi consacrarea episcopilor a apărut mai târziu, în istoria creştinismului. 3
3. Creştinismul Gnostic: Gnosticismul este o mişcare filozofică şi religioasă cu rădăcini încă dinaintea Creştinismului. Gnosticii au combinat elemente luate din religiile păgâne asiatice, babyloniene, egiptene, greceşti şi siriene, din astrologie, din Iudaism şi din Creştinism. ”Printre Creştinii Gnostici au fost comunităţi sub numele lui Ioan, Toma şi mulţi alţi discipoli mai mici, de mai târziu.”6 Ei au pretins că ar avea informaţii secrete despre Dumnezeu, umanitate şi restul universului, despre care populaţia de rând nu ştia. Au fost/ Sunt remarcaţi şi pentru:
- Neobişnuita interpretare a Bibliei, lumii şi restul universului
- Credinţa că Jehovah din Scriptura Ebraică (Vechiul Testament) a fost un Dumnezeu-Creator imperfect şi inferior, de asemenea fiind cunoscut şi sub numele de Demiurg. El a fost fundamental privit drept rău, gelos, rigid, fără compasiune şi predispus la comiterea unui genocid.
- Tolerarea diferitelor religii în şi înafara Gnoticismului.
- Lipsa discriminării împotriva femeilor.
Unii Gnostici au format grupări separate. Alţii s-au alăturat grupurilor de Creştini Paulini deja existente. Totuşi câţiva au rămas practicanţi solitari.
În plus faţă de cele trei grupări principale de mai sus, au fost şi mai multe comunităţi religioase la care se face referire drept Creştinism Mateian, Creştinism Ioanin, etc. ”Printre evrei, în special în Est, au fost comunităţi Creştine şi literatură sub numele lui Petru şi Iacov, care s-au opus lui Pavel şi Ioan.” 6 Împreună au creat multe duzini de Evanghelii şi sute de Epistole (scrisori). ”Multe dintre aceste alte Evanghelii, dinafara Noului Testament, au avut versiuni foarte diferite ale lui Isus, produse în comunităţi care aveau opinii total diferite despre Isus.”
Al doilea şi al treilea secol e.n.:
Cele trei grupări din cadrul mişcării Creştine primitive au supravieţuit până la începutul celui de-al doilea secol. Una a dispărut, iar celelalte două au înflorit:
1. Mişcarea Creştină Evreiască: Eşecul revoltei Bar Kochba (132 – 135 e.n.) a fost devastator pentru poporul Evreu, inclusiv pentru Creştinii Evrei. Orice Evreu care a rămas în Palestina în anul 135 a fost ucis, înrobit sau alungat definitiv din zonă. Mişcarea Creştină Evreiască a avut o scurtă reînviere în timpul celui de-al doilea secol, dar a dispărut apoi din paginile istoriei.
2. Creştinismul Paulin a continuat să se răspândească în toată lumea. A început să-şi conceapă o teologie formală, un set de doctrine şi un canon neoficial de inscripţii care au devenit mai târziu Scripturile Creştine (Noul Testament). Din enormele resurse de Evanghelii Creştine şi epistole (scrisori), ei au ales puţine care se portiveau mai mult sau mai puţin cu teologia bisericii încă în dezvoltare. Acceptarea Evangheliei lui Ioan în canonul oficial, a întâmpinat multă rezistenţă; mulţi din cadrul bisericii erau de părere că conţine prea multe elemente Gnostice. Canonul a acceptat:
- Patru Evanghelii, scrise de autori necunoscuţi, dar atribuite lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.
- Faptele Apostolilor, aparent scrise de acelaşi autor care a scris şi pentru Luca.
Treisprezece Epistole Pauline – scrisori care pretindeau că au fost scrise de Pavel. Liberalii Religioşi au fost de acord că şapte dintre ele au fost scrise de Pavel, una probabil că a fost scrisă de el, iar 5 erau de autori necunoscuţi – majoritatea din cel de-al doilea secol, decenii după moartea lui Pavel. - Opt Epistole generale – Iacov, Ioan, Petru, Hebrews şi Iuda; toate de autori anonimi cu singura excepţie posibilă ca cea a lui Herbrews să fi fost scrisă de Priscilla.
- Revelaţia, o carte despre evenimente apocaliptice la sfârşitul lumii, care era aşteptat în secolul al doilea e.n.
3. Creştinismul Gnostic era format din mai multe grupări separate, fără vreo organizaţie solidă. Fiecare grup se afla sub conducerea unui învăţător Gnostic asemeni lui Marcion, Valentinus şi Carpocrates. Aceste grupări împărtăşeau câteva crezuri principale, dar în rest erau mult diferite una de cealaltă. Mişcarea Gnostică s-a extins iniţial, fiind la un moment dat principala formă de Creştinism din estul Mediteranei. Totuşi, din cauza unor procedee de persecuţie şi exterminare, de către Creştinii Paulini, a ajuns totul într-un declin, încetând să mai fie o forţă semnificativă în jurul secolului 6.
După moartea Apostolilor, Părinţii Apostolici au fost căutaţi pentru îndrumare. Ei includeau un număr de învăţători şi episcopi: exemplu Clement din Alexandria, Irenaeus, Origen, Polzcarp, Tertullian. A luat naştere o structură organizatorie ierarhică numită ”episcopatul monarhal”, în care fiecare lider, al congregatei, recunoştea autoritatea episcopului zonei când venea vorba de doctrină şi credinţă. Nu era nici o persoană sau grup care putea vorbi pentru biserică ca un tot unitar. Deabia în anul 325, episcopii de pretutindeni din mişcarea Creştină au fost în stare să se întâlnească la Consiliul de la Nicea şi să încerce să înceapă să rezolve diferenţele dintre credinţele Creştine.
Referiri folosite:
- Gregory J. Riley, “One Jesus, many Christs,” Harper SanFrancisco, (1997), Page 4. Read reviews or order this book safely from Amazon.com online book store
- Messianic Judaism, a new religious movement, is sometimes referred to as Jewish Christianity. Their theological beliefs match those of modern-day Evangelical Christianity, and bear little resemblance to the Jewish Christianity of the 1st century CE. Both groups are often referred to by the same name.
- G.A. Mather & L.A. Nichols, “Dictionary of Cults, Sects, Religions and the Occult,” Zondervan, (1993), Pages 59 to 72.
- David Levinson, “Religion: A cross cultural dictionary,” Oxford University Press, (1996). Topics: Eastern Orthodoxy & Roman Catholicism.
- “Constantine, the first Christian emperor,” Antiquity Online, at: http://www.fsmitha.com/h1/ch24.htm
- Gregory J. Riley, “The River of God,” HarperSanFrancisco, (2001). Page 8. Read reviews or order this book safely from Amazon.com online book store
- Ibid, Page 7.
- Barrie Wilson, “How Jesus became Christian,” St. Martin’s Press, (2008). Read reviews or order this book
