de Doug V. Heck
Introducere:
1. Reforma a început cu afișarea celor 95 de Teze de către Martin Luther pe ușa capelei din Wittenburg, pe data de 31 octombrie 1517. Chema în primul rând pe toată lumea la o dezbatere împotriva abuzului lui Tetzel pentru vânzarea de indulgențe.[1] Dezbateri: Heidelberg(1518), Augsburg(1518), Leipzig(1519).
2. În câțiva ani, Papa s-a implicat iar Luther a fost excomunicat (1520) și chemat într-un final înaintea grupări Diet of Worms (1521), care trebuia să fie o dezbatere, dar a fost în schimb o capcană, special făcută pentru a-l acuza pe Luther de erezie.
Înălțimea Voastră și Lorzii Voștrii cer un răspuns simplu. Acesta este, simplu și sincer. Dacă nu cumva voi fi osândit prin eroare de către mărturia Scripturilor sau (de vreme ce nu am încrede în autoritatea Papei sau consiliilor, de vreme ce este foarte clar că deseori s-au contrazis singuri) prin manifestarea rațiunii voi sta judecat de Scripturile la care am făcut apel, iar conștința mea este luată prizonieră de cuvântul lui Dumnezeu, iar eu nu pot și nu voi renunța la nimic, deoarece pentru a acționa împotriva conștinței noastre nu este sigur pentru noi, și nici un mod deschis de a acționa. Pe aceste baze îmi voi susține cauza. Dumnezeu să mă ajute. Amin.
3. Din acesta, a luat naștere Reforma (1517-1563), care a reprezentat un protest împotriva Romei, de se întoarce la începutul pur al Creștinismului din Noul Testament. Duhul lui Dumnezeu a folosit un grup dedicat de oameni pentru a trezi Biserica spre anumite însușiri distincte Biblice, care astăzi sunt cunoscute ca Teologia Reformată. În ziua de azi dorim să ne amintim o scurtă însumare a acestora…
Scriptura Singură este Autoritară și Suficientă
Cunoscută ca și “Cauza Formală”, Scriptura a deveni un strigăt de luptă pentru marele protest împotriva Romei, care credea într-o autoritatea duală; Biblia și tradiția. Reformatorii credeau în alte autorități, ca de exemplu liderii bisericii, magistrații civili, crezurile și confesiunile bisericii, însă le vedeau ca pe niște autorități subordonate lui Dumnezeu după cum învăța Scriptura.
Psalmul 19:7-9 Legea Domnului este perfectă, convertind sufletul: mărturia Domnului este sigură și face înțelepciunea să pară simplă. Statutul Domnului este drept și se bucură din inimă: porunca Domnului este pură și deschide ochii. Frica de Dumnezeu este curată și nu pălește niciodată: judecățile Domnului sunt adevărate și drepte totodată. (KJV)
2 Timothy 3:16-17 Toată scriptura este dată prin inspirația lui Dumnezeu, și este profitabil pentru doctrină, pentru corectare, pentru instrucția în dreptate: Omul lui Dumnezeu poate fi perfect, bine prelucrat prin faptele bune. (KJV)
2 Peter 1:3-4 Conform puterii sale divine ce ne-a oferit toate lucrurile legate de viață și divinitate, prin cunoștințele că el ne-a chemat la glorie și virtute: Prin care ne oferă mari și prețioase promisiuni: astfel prin acestea veți putea fi o parte din natura divină, tocmai scăpând de corupția ce e reprezentată de dorință. (KJV)
[Martin Luther] În cărțile lui St. Augustine se pot găsi multe pasaje în care sângele și trupul au grăit. Și legat de mine însumi, trebuie să mărturisesc că atunci când nu vorbesc în oficiu, acasă, la masă sau oriunde altundeva, vorbesc multe cuvinte ce nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea St. Augustine, într-o scrisoare către St. Jerome, a spus o axiomă interesantă – cum că Scriptura Sfântă trebuie să fie considerată inerantă.
2 Timothy 4:1-4 Vă cer vouă înaintea lui Dumnezeu, și a Domnului Isus Hristos, care-i va judeca pe vii și morți la apariția regatului său; Predicați vucântul. Deoarece va veni vremea când ei nu vor putea rezista sunetului doctrinei; însă după dorințele lor proprii, ei se vor întoarce spre învățători, urechile lor nu vor avea răbdare; Însă își vor întoarce urechile de la adevăr, și astfel vor fi distruși. (KJV)
[Walter Keiser, Jr.] Nu este un secret că Biserica lui Hristos nu este într-o stare bună în multe locuri din lume. Aceasta este într-o situație precară deoarece a fost hrănită mâncare proastă; orice fel de lucruri nenaturale și substituenți au fost folosiți. Drept rezultat, nutriția proastă teologică și Biblică a afectat generația ce a făcut asemenea pași uriași de a se asigura că starea sa fizică nu este distrusă de mâncăruri sau produse ce înrăutățesc trupurile lor. Simultan, o foamete spirituală din întreaga lume ce a rezultat din lipsa unei publicații originale a Cuvântului Domnului (Amos 8:11) continuă să curgă liberă în majoritatea Bisericilor.
[John Stott] Nu va fi deajuns de a trece prin câteva versete Biblice, și nici de a studia un pasaj doar când trebuie să-l predicăm. Nu. Trebuie să ne umplem în fiecare zi cu Scripturi. Nu trebuie doar să studiem, ca printr-un microscop, lingvistica unelor versete, ci mai degrabă să luăm un telescop și să căutăm expansiunea imensă a Cuvântului lui Dumnezeu, asimilând marea sa temă a supremației divine în mântuirea lumii. “Este binecuvântat”, a scris C.H. Spurgeon, “de a mânca sufletul Bibliei până când, într-un final, vei vorbi în limba scripturală, iar spiritul tău va avea savoarea cuvintelor lui Dumnezeu, astfel sângele tău va fi Biblic, iar esența Bibliei va curge prin tine.”
Doar Credința justifică o persoană înaintea lui Dumnezeu
Importanța esențială a Doctrinei: Cunoscută și ca “Cauza Materială”, Credința Singură, era afirmația centrală a Reformei. După cum a spus și martin Luther, acesta este “articolul cu și pe care biserica stă, fără de care va cădea.” Sau cu altă ocazie: “Această doctrină este capul și piatra de temelie. Doar ea construiește, crează și apără biserica lui Dumnezeu; și fără ea, biserica lui Dumnezeu nu poate exista nici pentru o oră.”
Nicio doctrină nu este mai importantă pentru teologia evanghelică decât doctrina justificării doar prin credință… Bisericile și denominațiile lor ce susțin ferm sola fide, rămân evanghelice. Aceia ce vor să îngenuncheze în acest moment, inevitabil acceptă liberalismul, se întorc la sacradotalism, sau îmbrățișează apostazia.
-cf. MacArthur, articolul “Long Before Luther: Jesus on the Doctrine of Justification”, Editat de Don Kistler (Soli Deo Gloria, 1996, p.1)
Romans 3:23-31 Toți au păcătuit și nu au atins gloria lui Dumnezeu; Fiind justificați liber de către bunăvoința lui Dumnezeu prin mântuirea ce este în Isus Hristos: Pe care Dumnezeu l-a trimis să fie un reper al credinței sale, să declare dreptatea sa pentru iertarea păcatelor trecute; Să declare, spune eu, în acest timp dreptatea sa: ca el să poată fi drept față de cel ce crede în Isus. Unde se află mândria atunic? Este exclusă. De care lege? Sau lucrări? Niciuna: ci prin legea credinței. Așadar vom ajunge la concluzia că omul este justificat prin credință fără rezultatele legii. Este el doar Dumnezeul Evreilor? Nu este și cel al Gentililor? Ba da, și cel al gentililor: De vreme ce există doar un Dumnezeu, ce va justifica circumcizia de către credință, și necircumcizia prin credință. Vom anula atunci legea prin credință? Ferească Dumnezeu: vom stabili legea. (KJV)
James 2:17-26 Chiar și așa credință, dacă nu are lucrări, este moartă, fiind singură. Întradevăr, o persoană poate spune: Tu ai credință, iar eu am lucrări: arată-mi credința ta fără lucrări, iar eu îți voi arăta credința mea prin lucrările mele. Tu crezi că există doar un Dumnezeu; ai dreptate: diavolii cred deasemenea și tremură. Însă știi tu, omule, că credința fără lucrări este moartă? Nu a fost tatăl nostru Avraam justificat prin lucrările noastre, atunci când l-a oferit pe Isaac, singurul său fiu, la altar? Vezi tu cum lucrează credința, iar prin lucrările sale a fost făcută perfectă? Iar scriptura este îndeplinită, spunând că Avraam credea în Dumnezeu, fiind completă prin sfințenia sa; iar el a fost numit Prieten al lui Dumnezeu. Observați atunci cum prin lucrări, o persoană este justificată, și nu doar prin credință. Asemenea nu a fost Rahab justificată prin lucrările sale, atunci când i-a primit pe mesageri, și i-a trimis afară pe partea cealaltă? Deoarece trupul fără spirit este mort, astfel credința fără lucrări este deasemenea moartă. (KJV)
Consiliul din Trent în Ianuarie 1547. Dacă cineva spune că păcătosul este justificat doar prin credință, în semnând că nimic altceva nu este necesar pentru a coopera cu scopul de a obține bunăvoința justificării, lăsați-l să fie o anatemă. (Consiliul din Trent)
Galatians 1:6-10 Mă minunez că sunteți atât de absenți față de el ce v-a chemat spre bunăvoința lui Hristos spre o altă evanghelie: Care nu este una nouă; însă există unii care nu vă dau pace, și care ar parveni mai degrabă evanghelia lui Hristos. După cum am spus, vom spune din nou: Dacă vreun om predică orice evanghelie, diferită de cea pe care o cunoști, să fie blestemat. Pe cine încerc eu să conving acum… pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau încerc să-i împac pe oameni? Deoarece dacă încă reușesc să-i mulțumesc pe oameni, nu voi fi servitorul lui Hristos. (KJV)
Cartea Galatienilor a fost numită Magna Carta a libertății spirituale, strigătul de luptă a reformării declarației Creștine de independență. Mulți istorici ai bisericii au susținut că fundația Reformei a fost pusă odată cu comentariul lui Martin Luther despre Galatieni. Luther a spus: „Episcopla Galatienilor este epistola mea. Pentru ea eu sunt sfânt. Galatienii sunt reprezentați de Katherine, nevasta mea.” Scrisoarea este o sabie ascuțită ghidată de o inimă în flăcări.
În Scriptură, ni se spune că evanghelia va precipita un conflict și că evanghelia prin natura sa este o ofensă adusă unora… Astfel din punct de vedere biblic, poate ea să susțină că Catolicii și Evanghelicii fac parte din trupul lui Hristos, în timp ce nu sunt de acord asupra mesajului evanghelic?
Matt 10:21-22 Iar fratele va trimite un frate spre moarte, iar tatăl un copil: iar copiii se vor ridica împotriva părinților lor, și vor cauza moartea lor. Iar tu vei fi ura tuturor oamenilor de dragul unui nume: însă cel ce mai rezista va fi salvat.
Matt 10:34-39 Să nu crezi că am fost trimis să aduc pacea pe pământ: Nu am venit să aduc pace, ci o sabie. Deoarece am venit să întorc omul împotriva tatălui său, iar fiica împotriva mamei sale, iar nora împotriva soacrei. Iar dușmanii omului se vor afla în casa sa. El ce își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe mine, nu este demn de mine: iar cel ce își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe mine, nu este demn de mine. Iar cel ce nu își duce propria cruce și mă urmează, nu este demn de mine. Cel ce descoperă viața, o va pierde: iar cel ce o pierde de dragul meu, o va găsi.
John 15:18-20 Dacă lumea te urăște, atunci să știi că m-a urât pe mine cu mult înainte să te urască pe tine. Dacă faci parte din lume, atunci lumea te va iubi ca pe unul de-al ei: însă din cauză că nu ești din lume, însă eu te-am ales din lume, așadar lumea te va urâ. Ține minte cuvântul ce ți l-am spus, Servitorul nu este mai presus de stăpân. Dacă m-au persecutat, atunci te vor persecuta și pe tine; dacă m-au ascultat, atunci te vor asculta și pe tine.
John 17:14 Le-am oferit cuvântul tău; iar cuvântul a produs ura lor, deoarece ei nu sunt din lume, la fel cum nici eu nu fac parte din lume.
Rom 9:33 După cum este scris, Priviți, voi distruge Sion-ul și piatra ofensei: și oricine va crede, să nu fie rușinat.
Gal 5:11 Iar eu, fraților, dacă predic circumcizia, de ce însă sufăr persecuția? Doar atunci se va sfârși ofensa crucii.
Oricine crede că Roma și-a schimbat părerile asupra doctrinei justificării în ultimii ani, se înșeală. Poziția Bisericii nu s-a schimbat încă de la jumătatea secolului al șaisprezecelea, de la Consiliul din Trent (1545-64), care s-a întâlnit pentru a stabili doctrina Bisericii asupra unor puncte cheie. Acest consiliu a fost chemat de Papa Paul III ca un răspuns direct la succesul mișcării Protestante. Membrii săi votanți au fost episcopi, mitropoliți și liderii ordinelor religioase din diferite țări, printre care și Italia, Spania, Franța și Germania. Decretele consiliului au creat justificări serioase ce nu au fost modificate niciodată, și nici alterate de Roma. Ele rămân baza teologiei Romano-Catolice de astăzi. Biserica Catolică continuă să susțină tratatele Consiliului din Trent, și le folosește pentru a apăra deseori învățăturile sale. (Ankerberg, p.45)
Evangheliștii și Catolicii împreună:
Pentru prea mult timp, ecumenismul a fost lăsat în grija Catolicilor și Protestanților de pe continent. Din cauza aceasta, Evanghelicii ar trebui să se bucure de acest efort și să aprecieze progresul reprezentat de el… documentul susținea autoritatea Scripturii și justificarea prin credință: „Atât principiile formale cât și cele ale Reformei – perfecțiunea Scripturii sfinte și justificarea prin credință – sunt afirmate în această declarație.” (Christianity Today, editorial)
A sosit vremea când trebuie să punem deoparte punctele minore ale diferențelor doctrinale și să ne axăm mai mult pe Domnul Isus Hristos (Pat Robertson)
Cred că documentul reprezintă cea mai grea lovitură împotriva evanghelici din ultimii 1,000 de ani. Deja declarația este tradusă în Spaniolă, Poloneză, Portugheză și Rusă pentru circulația în America Latină și Europa de Est. Curând va avea un impact revoluționar peste tot în lume… Însă propria inimă a evangheliei pe care evanghelicii o consideră ca fiind negată de Catolicism în toate crezurile sale, catechismele, canoanele, decretele și dogmele, și cei ce îndrăznesc de afirme asta sunt anatematizați… Pentru a fi salvat, un Catolic trebuie să creadă în adevărata evanghelie și să respingă evanghelia falsă. (David Hunt)
Declarația doctrinală din 19 Ianuarie 1995, pentru a clarifica problemele legate de declarația ECT ce a fost dată pe data de 29 Martie 1994. Cei care au semnat sunt: Charles Colson, J.I. Packer, John Ankerberg, Michael Horton, John MacArthur, R.C. Sproul, Joseph Stowell, Jphn Walvoord și D. James Kennedy. Declarația doctrinală a fost scrisă de J.I. Packer.
1. Cooperare noastră para-bisericească cu Romano-Catolicii dedicați urmăririi obiectivelor comune, nu implică acceptarea distinctivelor doctrinale Romano-Catolice sau o rambursare a sistemului Bisericii Romano-Catolice.
2. Înțelegem decarația că „suntem justificați prin bunăvoință din cauza lui Hristos”, în termenii ispășirii substituționare și dreptății lui Hristos, ce duce la o asigurare deplină a salvării eterne; căutăm să mărturisim în toate circumstanțele și contextele că înțelegerea istorică Protestantă a salvării este doar prin credință (sola fide).
3. În timp ce observăm toate persoanele care se confesează a fi Creștini – Protestanți, Catolici și Ortodocși – cu caritate și speranță, încrederea noastră că oricine este un frate sau o soră adevărată în Hristos, nu depinde doar de contextul confesiunii lui sau a ei, ci și de observarea și înțelegerea semnelelor regenerării acelei persoane.
4. Deși respingem prolitizia, după cum o definește ECT, (aceasta fiind “hoția de oi” pentru agrandizarea denominală), susținem că evanghelismul și plantarea bisericii sunt mereu legitime, sub orice formă de viață bisericească s-ar prezenta.
5. Suntem de părere să discuția teologică pe care ECT a promis-o ar trebui să înceapă cât mai repede.
Ce este justificarea? Justificarea forenzică este, așadar, o acțiune pe care Dumnezeu o face în jurul omului. Este pronunțarea judifiară a lui Dumnezeu despre omul păcătos, ca un rezultat al credinței față de Hristos, el aflându-se acum înaintea lui Dumnezeu după ce și-a obținut statutul de dreptate. Biserica Romano-Catolică ia în considerare acest tip de justificare deoarece implică chemarea unei persoane „drepte” de către Dumnezeu, care nu este încă dreaptă. Întrebarea Catolicismului este: „Cum poate Dumnezeu să declare că un om este drept atunci când, defapt, acesta rămâne un păcătos?” Această problemă își are rădăcinile în disputa asupra sloganului lui Luther: „în același timp drept și păcătos” (simul justus et peccator). Ceea ce Luther vroia să afirme era că atunci câbd Dumnezeu vede că un om crede cu adevărat în Hristos, atunci îl declară a fiind drept în ochii Săi. Însă în același timp, păcătosul iertat este în continuare un păcătos (vezi Romans 7:19, 23, 25; James 3:2; 1 John 1:8). Catolicismul, pe de altă parte, crede că Dumnezeu declară un om a fi drept doar după ce acest individ a lucrat în cooperare cu bunăvoința lui Dumnezeu și a devenit drept pe puterile sale. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu va declara cenușa ca fiind un trandafir parfumat… Biserica Catolică crede că Dumnezeu declară o persoană ca fiind dreaptă doar după ce analizează persoana respectivă și descoperă dreptate reală în această. John Ankerberg (Harvest House Publishers, 1995), pp. 22-24.
Justificarea este verdictul final al lui Dumnezeu, prin care El nu doar că iartă păcatele credinciosului, ci deasemenea îl declară pe acesta ca fiind perfect drept prin oferirea ascultării față de Hristos. Pe baza vieții și mântuirii lui Hristos, Dumnezeu declară că credincioșii au îndeplinit toate lucrurile cerute de lege. Teologii Catolici pretind că justificarea este un proces ce durează toată viața, prin care un individ crește în dreptate personală.
Sacramentele Catolice:
Catolicismul ne învață că un credincios poate obține și menține pacea sa cu Dumnezeu doar prin îndeplinirea sacramentelor. Cele șapte sacramente sunt botezul, Sfântul Eucarist, ispășirea, căsătoria, ajutarea bolnavilor, confimarea și Poruncile Sfinte. Sistemul sacramental al Romei nu a fost, aparent, inițiat până în secolul al doisprezecelea și nu a fost făcut parte permanentă în credința Catolică decât în secolul cincisprezece.
De aceea poziția istorică a Bisericii Romano Catolice a fost în favoarea inexistenței unei salvări înafara Bisericii și faptul că salvarea apare doar prin bunăvoința oferită de preot prin sacramentele sfinte. Au existat schimbări recente din Roman încă de la Vatican II, unde Protestanții sunt văzuți ca „frați separați” – o încercare aparentă de a-i ajuta pe aceștia să se întoarcă la „Biserica Mamă”.
Consilul din Trent. Dacă cineva spune că sacramentele nu sunt necesare pentru salvare, și că fără dorința de a le obține, omul reușește să atingă credința doar prin bunăvoința justificării… atunci lăsați-l să devină o anatemă. (Canon 4)
1 Botezul (nu e repetabil) curăță păcatul original, șterge orice alt păcat și judecata sa, oferă justificarea în forma sa inițială, renaștere spirituală (John 3:3) sau regenerare, și este necesar pentru salvare.
Dacă cineva spune că în Biserica Romană, care este mama tuturor bisericilor, nu există adevărata doctrină legată de sacramentul botezului, lăsați-l să fie o anatemă… dacă cineva spune că botezul este opțional și nu este necesar pentru salvare, atunci el este o anatemă. (Canon 3,5)
Botezul ne leagă permanent de Dumnezeu și este necesar pentru salvare… Virtuțiile teologice ale Credinței, Speranței și Carității sunt incluse împreună cu bunăvoința în suflet de către Botez. Botezul imprimă un carater sigur în suflet și poate fi primit doar o dată. (Outlines of the Catholic Faith)
Declarația: „Botezul prin apă este, încă de la promulgarea evangheliei, necesar pentru toți oamenii fără excepție, pentru salvare.”
2 Confirmarea (nu se repetă) oferă Duhul Sfânt ce duce la o creștere a bunăvoinței sanctificatoare și darurilor Duhului Sfânt, la fel și orice altă putere spirituală și o legătură cu Biserica Catolică. Confirmarea ne dă putere de la Duhul Sfânt pentru a apăra credința Catolică și de a evita tentația.
3 Ispășirea șterge păcatele comise după botez și confirmare. Păcatele mortale sunt șterse, iar justificarea pierdută în urma lor este restaurată ca un proces continuu.
Biserica Catolică ne învață că după botez, dacă un bărbat sau o femeie comite un păcat mortal, el sau ea își va pierde justificarea. Pentru a reobține justificarea, o persoană trebuie să îndeplinească sacramentul ispășirii. Ispăirea este un act particular sau o serie de acte considerate ca o satisfacere oferită lui Dumnezeu, ca o plată pentru păcatele comise. Ispășirea poate include ceea ce este cunoscut drept „mortificare” sau pedeapsă proprie, ca de exemplu purtarea unor haine neconfortabile, rugăciunea sau un pelerinaj religios la un loc sfânt al lui Hristos sau al Mariei, sau multe alte lucruri.
Catolicismul ne învață că sacramentul ispășirii are trei părți: prima, un om trebuie să regrete păcatele comise; a doua, confesiunea – o persoană trebuie să confeseze toate păcatele mortale unui preot; a treia, satisfacerea – o persoană trebuie să îndeplinească unele lucruri satisfăcătoare, cum ar fi postul, rugăciunea și altele.
4 Sfântul Eucarist. Hristos este resacrificat sau re-prezentat, iar beneficiile sunt primite din nou de credincios. Acest lucru se întâmplă în timpul Mesei.
Dacă cineva spune că sacrificiul din timpul Mesei este doar pentru a mulțumi; sau că este doar o comemorare a unui sacrificiu consumat pe cruce; sau că îi aduce profit doar celui ce primește, și nu trebuie să fie oferit pentru vii și morți, pentru păcate, pedepse, satisfaceri sau alte necesități, lăsați-l să fie o anatemă. (Canons, 3,6,9)
Catechismul descrie Masa ca „sursa vieții Creștine”, „însumarea credințelor noastre” și „Sacramentul sacramentelor”.
Comuniunea Sfântă menține, crește și reînoiește viața prin sfințenia primită la Botez… Eucaristul nu ne poate uni cu Hristos fără să nu ne curețe în același timp de păcatele trecute și de a ne menține pe noi departe de păcatele viitoare… șterge toate păcatele… Eucaristul ne ține departe de păcat. (Catechism of the Catholic Faith)
Doctrina transubstantinării, conform căreia pâinea și vinul provin defapt din trupul și sângele lui Hrisyos, a fost codificată în forma sa prezentă de către Thomas Aquinas (1225-74).
5 Căsătoria – sfințenia acesteia este oferită pentru a fi păstrată în legământ sfânt conform necesităților Bisericii Catolice.
6 Ajutarea bolnavilor oferă bunăvoința asupra celor care sunt bolnavi, bătrâni sau aproape de moarte și ajută în iertarea păcatelor și unelori vindecarea fizică a trupului.
7 Poruncile Sfinte (nu se repetă) oferă o sfințenie specială și o putere spirituală asupra episcopilor, preoților și diaconilor pentru a conduce Biserica ca reprezentanți ai lui Hristos „pentru totdeauna”.
Teologia Reformată și TULIP: Din doctrina Credinței Singure, au apărut diverse puncte de vedere esențiale ale doctrinei obținute de Reformatori. Defapt, o reacție față de teologia Reformată a fost susținută de Jacob Arminius, care a încercat să modifice Calvinismul astfel încât Dumnezeu nu era văzut ca autorul păcatului, iar omul nu era controlat doar de Dumnezeu. El credea în alegere, dar credea că era bazată pe cunoașterea lui Dumnezeu, cum că Dumnezeu prevedea care erau aceia care vor crede dacă li se oferea șansa, și astfel îi alegea pe aceștia astfel. Susținătorii săi au scris cinci obiecții către Calviniști. La Sinodul din Dort, 13 Arminieni au apărat părerile lor în fața a 28 de Calviniști, fapt ce a rezultat în articolele Calviniste Reformate ale credinței, cunoscute astăzi și ca TULIP.
1. Acest lucru nu este o depravare, prin faptul că omul este foarte rău, deli Dennis Rodman probabil că ajunge destul de aproape de acest lucru, și nici faptul că oamenii sunt toiți a fel de răi, de vreme ce unii sunt mai răi ca alții, ci mai degrabă este adevărat că păcatul ne afectează în moduri diferite: trupul (se slăbește și duce la moarte), sufletul (este poluat și devine parvenit), mintea (ne este păcălită), voința (suntem subjugați), etc. Întreaga persoană este coruptă de păcat!
Inabilitatea Totală a Omului se naște din Natura Perversă a Moralității…
Romani 3:9-20 Ce este atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nu, chiar deloc: deoarece noi am dovedit deja Evreilor și Gentililor că ei se află toți sub păcat; După cum este scris, [Psalm 14:1-3; 53:1-3; Eccl. 7:20] Nimeni nu este sfânt și drept: Nimeni nu înțelege pe deplin, nimeni nu-l caută pe Dumnezeu. Ei toți sunt pierduți, ei împreună au devenit neprofitabili; niciunul nu face bine. Gâtlejurile lor sunt ca o tăietură deschisă [Psalm 5:9] cu limbile lor ei au înșelat; [Psalm 14-:3] pe buzele lor se află doar venin: [Psalm 10:7] A căror gură este plină de înjurături și răutate: [Isaiah 59:7-8] Picioarele lor sunt rapide pentru a vărsa sânge: Distrugerea și mizeria sunt armele lor: Iar calea păcii nu le este cunoscută: [Psalm 36:1] Ei nu au frică de Dumnezeu. Acum știm că orice lucruri spuse de lege, le-au fost spuse lor celor care se află sub lege: fiecare gură trebuie să fie oprită, astfel toată lumea trebuie să se plece vinovată în fața lui Dumnezeu. Așadar prin faptele legii nu va fi nimic justificat înaintea sa: deoarece prin lege există cunoașterea păcatului. (KJV)
Romani 1:18-25 Deoarece mânia lui Dumnezeu apare din rai împotriva tuturor răutăților și păcatelor oamenilor, care mențin adevărul în nedreptate; Deoarece ceea ce se știe despre Dumnezeu se va manifesta în ei; deoarece Dumnezeu le-a arătat. Lucrurile invizibile ale Sale vor fi arătate clar, fiind înțelese de lucrurile ce sunt făcute, până și puterea sa eternă și Sfințenia; astfel ei sunt fără scuză: Deoarece atunci când îl cunosc pe Dumnezeu, ei nu îl glorifică ca pe Dumnezeu, și nu sunt nici mulțumiți; ci în schimb de vin răi și lacomi în imaginația lor, iar inima lor este întunecată. Profesându-se a fi înțelepți, ei devin proști, și schimbă gloria Dumnezeului incoruptibil într-o imagine făcută pentru a corupe omul. Dumnezeu a renunțat la ei, și i-a lăsat în mizerie prin dorințele inimilor lor, pentru a dezonora proprile trupuri între ei; Cine a schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună și venerează și slujește creatura mai mult decât pe Creator, care este binecuvântat mereu. Amin. (KJV)
Efeseni 2:1-4 Și tu te grăbești, ce erai mort prin păcate; Când în timpuri trecute umblai conform cursului lumii, conform prințului aerului, spiritul ce acum lucrează în copiii neascultării; Printre cei care am purtat conversația noastră în trecut, prin dorința carnală, îndeplinind dorințele trupului și minții; și eram prin natura noastră copiii mâniei, mai mult chiar decât alții. Însă Domnul, care are o milă mare, ne-a iertat și ne-a iubit oricum. (KJV)
[Confesiunea Westminster a Credinței, 1643] Omul, prin coderea sa într-un statut păcătos, și-a pierdut în totalitate abilitatea și dorința pentru orice salvare spirituală bună; astfel, un om natural, fiind luat din calea binelui, și mort prin păcat, prin propria putere, se poate converti sau se poate pregăti pentru ce va veni.
[Luther] Liberul arbitru este un termen sec, a cărui realitate este pierdută. Iar o libertate pierdută, conform gramaticii, nu este o libertate adevărată. [Loraine Boettner] Legat de lucrul la propria libertate, omul neregenerat nu are libertatea de a alege între bine și rău, ci doar să aleagă între un rău mare și un rău mic, ce nu depinde de propriul liber arbitru… La fel cum o pasăre care și-a rupt aripa este liberă să zboare, dar nu poate, la fel și omul este liber de a veni la Dumnezeu dar nu poate. Cum se poate izbăvi de păcat atunci când îl iubește? Cum poate el veni la dumnezeu atunci când Îl urăște? Aceasta este inabilitatea dorinței pe care omul o nutrește.
Ioan 3:19 Iar aceasta este condamnarea, acea lumină ce va veni în lume, iar omul iubește întunericul mai mult decât lumina, deoarece faptele sale sunt rele. (KJV)
Ioan 5:40 Iar tu nu vei veni la mine, astfel să poți trăi. (KJV)
Romani 8:7-8 Deoarece mintea lor carnală este împotriva lui Dumnezeu: deoarece nu este subiectivă legii lui Dumnezeu, și nici nu poate fi vreodată cu adevărat. Ei sunt trupul ce nu-l poate mulțumi pe Dumnezeu. (KJV)
Ieremia 13:23 Poate Etiopianul să-și schimbe pielea, sau leopardul petele? La fel și tu poți face bine, chiar dacă ești învățat cu rău. (KJV)
Psalm 51:5 Priviți, am fost creat în adversitate; iar în păcat am fost creat de mama mea. (KJV)
Inabilitatea totală a omului nu se ridică doar din Natura Morală Pervertită, ci și din Legământul Voinței…
De a presupune că din cauză că omul are abilitatea de a iubi, automat el are abilitatea de a-l iubi pe Dumnezeu, este la fel de înțelep ca a presupune că apa are abilitatea de a curge, astfel poate în sus pe deal; sau de a spune că dacă omul are puterea de a se arunca de sus în jos, el are astfel și puterea egală de a se teleporta de jos până în vârf.
Iov 15:16 Cât de abominabil și mizer este omul, ce bea nelegiuirea ca pe apă? (KJV)
[Jonathan Edwards] Voința alege mereu conform celei mai puternice înclinații ale sale într-un anumit moment. [R.C. Sproul] A spune că alegem mereu conform celei mai puternice înclinații este la fel cu a spune că vom alege mereu ceea ce vrem. La fiecare punct al alegerii suntem liberi și determinați… alegem din dorință. O dorință rea produce alegeri rele și acțiuni rele.
1 Cor 2:14 Însă omul natural nu primește lucrurile Duhului Sfânt: deoarece acestea pare proaste pentru el: și nici nu le poate el cunoaște, deoarece nu le poate înțelege spiritual. (KJV)
La fel poate cinvea să folosească o navă găurită în timp ce gaura nu este reparată, la fel cum poate fi reformat un om neregenerat fără a fi schimbat prima dată. Sau la fel poate Etiopianul să-și schimbe pielea sau leopardul petele sale, la fel cum cel ce este învățat cu rău să-și schimbe decizile. (Lorraine Boettner)
Proverbe 16:9 Inima unui om este format astfel: însă DOMNUL îi direcționează pașii. (KJV)
Ieremia 10:23 O Doamne, știu că calea omului nu se află în el însuși: omul singur nu-și poate direcționa pașii. (KJV)
Inabilitatea totală a omului nu se ridică doar dintr-o Natură Morală Pervertită și din Legământul Voinței, ci din Ignoranța Mentală…
Efeseni 4:17-18 Astfel spun, și mărturisesc întru Domnul, că tu nu mergi la fel ca Gentilii, prin vanitatea minții lor, Având înțelegerea întunecată, fiind uitați de viața lui Dumnezeu prin ignoranța ce se află în ei, din cauza orbirii inimii lor (KJV)
1 Cor. 1:18 Deoarece preicarea crucii este pentru ei doar o prostie; însă pentru noi cei ce am fost salvați, este puterea lui Dumnezeu. (KJV)
2 Cor. 4:3-4 Însă dacă evanghelia noastră este ascunsă, este ascunsă celor ce sunt pierduți; pe care Dumnezeul acestei lumi i-a orbit pentru că ei nu cred; astfel lumina glorioasei evanghelii a lui Hristos, care este imaginea lui Dumnezeu, ar trebui să strălucească asupra lor. (KJV)
Matei 11:25-27 În acel moment Isus a răspuns și a spuns: Îți mulțumesc ție, O Tată, Domn al Cerului și pământului, deoarece tu ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și prudenți, și le-ai arătat pruncilor. Chiar și așa, Tată: deoarece așa pare drept în ochii tăi. Toate lucrurile sunt trimise mie de către Tatăl Meu: și niciun om nu cunoaște Fiul, ci doar Tatăl; și niciun om Tatăl, înafară de Fiu, și de oricine acesta dorește să i-l arate. (KJV)
2 Timotei 2:24-26 Iar servitorul Domnului nu trebuie să reușească; dar să fii milostiv cu toți oamenii, să-i educi, să dai dovadă de răbdare, să-i instruiești pe cei ce se opun lor înșiși; dacă Dumnezeu le va oferi mântuire prin extinderea adevărului; Astfel ei să se poată reface din capcanele diavolului, care i-a luat captivi. (KJV)
2. Construind pe doctrina Biblică a corupției radicale, Reformatorii au determinat că Noul Testament învață clar că Dumnezeu i-a ales pe unii pentru salvare încă dinaintea creării lumii, nepunând nicio condiție pentru aceștia. Există mai multe feluri de alegere: 1. Dumnezeu decide să binecuvânteze unele națiuni și oameni mai presus decât alții (ex: Evrei, Amon 3:2; Ps. 147:20; Deut. 7:6-8; 10:15; Europa sau America vs China, India, Africa, etc). 2. Dumnezeu alege să binecuvânteze într-un mod special pe unii oameni mai mult decât pe alții (ex: bogăție, onoare, inteligență, putere, abilitate vs sărăcie, dezonoare, ignoranță, slăbiciune; o persoană născută într-o casă Creștină, alta într-o casă păgână; oportunitate vocațională, etc.). Alegere Spirituală – Dumnezeu alege să binecuvânteze spiritual unii oameni, dar nu și pe restul, cu darul mântuirii, credinței și vieții eterne.
[R.C. Sproul] Din toată eternitatea, Dumnezeu a decis să salveze unii membrii ai rasei umane și să-i lase pe restul oamenilor să piară. Dumnezeu a făcut alegerea – el îi alege pe unii indivizi pentru salvare sper o viață perfectă în rai, iar pe restul îi lasă să sufere consecințele păcatelor lor, pedeapsa eternă în iad.
Efeseni 1:3-5 Binecuvântare
Romani 8:28-30
Romani 9:10-24; Însă atunci când Rebbeca a creat deasemenea, După cum este scris, pe Jacob l-am iubit, dar pe Esau l-au urât. Ce putem spune atunci? Îmi vei spune mie atunci, De ce trebuie el să găsească vină? Cine a rezistat voinței sale? De ce m-ai făcut astfel? Nu a avut olarul aceeași putere asupra lutului, din aceeași bucată să facă un vas pentru onoare, și încă unul pentru dezonoare?
[despre Romans 9] Pavel nu îl atrage pe Dumnezeu de pe tronul Său și nu îl trimite înaintea rațiunii noastre umane pentru a fi întrebat și examinat. Aceste sfaturi secrete sunt ale Sale, pe care până și îngerii le iubesc cu putere, și sunt lăsate neexplicate, cu excepția faptului că se știe că sunt conform plăcerii Lui. (Lorraine Boettner)
Isaia 64:6-8 Însă suntem toți la fel de murdari
Ieremia 18:3-16. Apoi cuvântul Domnului a venit la mine, spunând: O casă a Israelului, nu pot face cu tine la fel ca acest olar? A spus Domnul. Priviți, ca și lutul; Dacă acea națiune, împotriva căreia m-am pronunțat, s-a întors din răul său, o voi mântui din răul pe care intenționam să i-l fac. Și dacă face rău în fața mea și nu-mi ascultă vocea, atunci îi voi lua binele pe care vroiam să i-l ofer. Așadar mergeți și vorbiți cu oamenii din Judah și cu locuitorii din Ierusalim, și spuneți-le: Așa a spus Domnul; Priviți, voi arunca răul împotriva voastră și voi crea un lucru împotriva voastră; întoarceți-vă de la rău acum și faceți modul vostru de viață mai bun. Iar ei au spus: „Nu există speranță; dar vom continua să mergem după bunul nostru plac și vom lucra conform imaginației inimilor noastre rele. Așadar a spus Domnul: Întrebați acum printre păgâni, cine a auzit de astfel de lucruri: fecioara Israelului a făcut un lucru foare rău.
[Confesiunea Westminster] Prin decretul Domnului, pentru manifestarea gloriei Sale, unii oameni și îngeri are predestinați spre o viață eternă, iar alții sunt trimiși la moarte. Acești îngeri și oameni, astfel predestinați sunt neschimbați, iar numărul lor este sigur și definitiv, astfel nu poate fi crescut sau diminuat. Acei oameni care sunt predestinați la viață, au fost aleși de Dumnezeu, înainte de crearea lumii, conform scopului său etern și solid, și al sfatului și plăcerii voinței sale, prin Hristos, spre o glorie eternă, din propria dragoste și bunăvoință, fără a fi necesară credința, sau lucrurile bune, sau perseverența din partea oricăruia dintre ei, sau orice alt fel de lucru, condiții sau vreo cauză: astfel toți să-i susțină sfințenia glorioasă.
2 Tesaloniceni 2:13 Însă suntem obligați să-i mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi, frați iubiți ai lui Dumnezeu, deoarece Domnul v-a ales încă de la început pentru salvare prin sanctificarea Duhului și credința adevărului. (KJV)
Matei 24:24
Matei 24:31
1 Tesaloniceni 1:4-6
2 Timotei 2:10
Tit 1:1 Pavel, un slujitor de-al lui Dumnezeu, și un apostol al lui Isus Hristos (două lucruri importante ale importanței sale apostolic), conform credinței aleșilor lui Dumnezeu, și al adevărului atotștiutor ce este după sfințenie. (KJV)
Faptele Apostolilor 13:48
Ioan 6:37
Ioan 6:65
Ioan 15:16
Această doctrină a alegerii eterne și necondiționale a fost numită uneori ca inima Credinței Reformate. Se bazează pe supremația și bunăvoința lui Dumnezeu în salvare, cât timp părerea Arminiană se bazează pe lucrarea credinței și ascultării din omul care decide să accepte bunăvoința oferită. (Lorraine Boettner)
Fie ca Domnul Suprem de sus să-și împrăștie favorurile după cum dorește;
3. Probabil cel mai disputant dintre cele cinci puncte esențiale ale doctrine reformate Calviniste, ispășirea limitată caută să răspundă la întrebarea: a murit Hristos pentru a mântui păcatele fiecărui om sau a murit el doar pentru păcatele celor aleși? S-a oferit Hristos pe el însuși pentru a crea salvarea tuturor oamenilor sau pentru a oferi salvare doar celor care i-au fost oferit lui de către Tatăl său?
[Lorraine Boettner] S-a oferit Hristos pentru sacrificiu pentru întreaga rasă uamnă, pentru fiecare individ fără distincție sau excepție; sau moartea Sa a avut o referire special pentru cei aleși?… Se va putea vedea că această doctrină urmează obligatoriu cursul doctrine alegerii. Dacă din eternitate Dumnezeu a planificat să salveze o parte din rasa umană și nimic mai mult, acest lucru pare a fi o contradicție cu faptul că lucrarea Sa are o referință egală cu ambele părți, sau cum că el și-a trimis propriul Fiu pentru a muri pentru cei pe care i-a ales pentru salvare. Aceste două doctrine trebuie să rămână valabile sau să cadă împreună. Nu putem logic să acceptăm una, dar să o respingem pe cealaltă.
[John Owen] În primul rând, dacă întreaga datorie este plătită, cum este posibil că atât de mulți sunt ținuți în închisoarea eternă, neavând niciodată șansa de a-și plăti datoriile? În al doilea rând, dacă Dumnezeu ca un simplu creditor, trebuie să revoce toate obligațiile împotriva celor ce și-au plătit datoriile, când își va arunca el mania asupra celor în eternitate? Să nu-mi spună nimeni că este din cauză că ei nu sunt demni de beneficiul acordat; deoarece faptul că nu sunt demni este o parte din datoria ce a fost plătită în totalitate, deoarece (după cum apare în a treia inferență) datoria plătită reprezintă toate păcatele noastre. În al treilea rând, este probabil ca Dumnezeu îi cheamă pe toți la o a doua plată și cere satisfacere din partea lor atunci când, prin propria cunoștință, Hristos a îndeplinit tot ce era necesar?
Matei 20:28
[Lorraine Boettner despre Matt. 20:28] Observați că acest verset nu spune că El și-a dat viața sa ca o datorie pentru toți, ci pentru mulți. Natura răscumpărării este astfel încât atunci când e plătită și acceptată, automat eliberează persoana pentru care a fost intenționată. Altfel nu ar fi o răscumpărare adevărată. Dreptatea cere ca cei pentru care este plătită, să fie eliberați de orice alte obligații. Dacă suferința și moartea lui Hristos a fost o răscumpărare pentru toți oamenii și nu doar pentru cei aleși; atunci meritele lucrării Sale trebuie să fie communicate tuturor la fel, iar penalitatea pedepsei eterne nu poate fi justificată asupra nimănui. Dumnezeu ar fi nedrept dacă ar cere această penalizare extremă de două ori, o dată de la substituți și încă o dată de la persoana însăși.
Ioan 10:14-15 , o cunosc pe a mea. După cum Tatăl mă cunoaște pe mine, la fel îl cunosc și eu pe Tată: și îmi ofer viața pentru turmă. (KJV)
Matei 1:21
Efeseni 5:25
Ioan 17:6-10 Am manifestat numele tău în fața oamenilor pe care mi i-ai dăruit din lume: au fost ai tăi, și mi i-ai dat mie; iar ei au respectat cuvântul tău. Acum ei știu că toate lucrurile pe care mi le-ai dat au fost de la tine. Deoarece le-am oferit cuvintele pe care mi le-ai dat; iar ei le-au acceptat, și au știut cu siguranță că au venit de la tine și au crezut că tu m-ai trimis. Mă rog pentru ei; nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat; deoarece ei sunt ai tăi. Iar toți ai mei sunt ai tăi, iar ai tăi sun tai mei; iar eu sunt glorificat prin ei. (KJV)
Ioan 15:13
[Lorraine Boettner] … să se spună că Calviniștii nu neagă faptul că omenirea în general a primit unele beneficii importante din mântuirea lui Hristos. Calviniștii recunosc că implică acea penalizare care s-a abătut asupra rasei din cauza păcatului lui Adam; că formează o bază pentru predicarea Evangheliei și astfel introduce multe influențe morale pozitive în lume și respinge multe influențe rele. Dumnezeu îl face pe fiul său să strălucească asupra răului și binelui, și trimite ploaia asupra celor drepți și nedrepți. Multe binecuvântări temproare sunt astfel obținute pentru toți oamenii, deși acestea nu sunt de ajuns pentru a asigura salvarea.
Obiecțiile față de Mântuirea Limitată sau Mântuirea Particulară
Termenii “voință” și “toți”.
1 Timotei 2:3-4
Ezechiel 33:11
2 Petru 3:9 Domnul nu uită de promisiunea sa, asemeni unor oameni; însă noi trebuie să așteptăm multă vreme, mulți vor pierii, dar toți vor fi mântuiți. (KJV)
Cuvântul “voință” este folosit într-un sens diferit în Scriptură decât într-o conversație obișnuită. Este uneori folosit în sensul de decret și alteori ca o dorință. Un judecător drept nu dorește ca cineva să fie osândit la moarte, însă de multe ori vrea ca omul vinovat să fie pedepsit. Un om ar dori să aibă un membru tăiat sau un ochi scos, dar cu siguranță nu vrea asta. Deasemenea termenul “toți” sau “fiecare” sunt deseori folosite într-un mod limitat, ex: Mark 1:5; Acts 4:21; Luke 21:28; John 12:32, etc. Deobicei, termenul este folosit ca o referire la Evrei și Gentili.
Termenul “lume”.
Ioan 3:16
1 Ioan 2:1-2 Micii mei copii, aceste lucruri le scriu pentru voi, astfel ca voi să nu păcătuiți. Iar dacă orice om păcătuiește, avem susținere din partea Tatălui, Isus Hristos cel sfânt: iar el este mediatorul păcatelor noastre: și nu doar pentru ale noastre
Termenul poate fi folosit deasemenea atât pentru Evrei cât și pentru Gnetili sau într-un sens limitat. Dacă aceste pasaje universale sunt aplicate după cum le predau Arminienii, ei nu pot scăpa doctrina universalismului.
Întrebare: iubește Dumnezeu pe toată lumea?
Într-un fel, El iubește pe toată lumea, însă are o dragoste specială pentru cei aleși.
4. Acest lucru se referă la lucrarea regenerativă a lui Dumnezeu, prin faptul că ne aduce viața spirituală astfel încât să ne creăm păcatele după cum ar trebui ele să fie, să înțelegem pe Hristos și mântuirea sa substituționară a păcatului, și să avem o impresie profundă a responsabilității de a ne întoarce din calea păcatului, să avem încredere în Mântuitor și de a preda viața noastră pentru El. Această doctrină încearcă să studieze daca depravarea totală a omului și inabilitatea sa radicală este adevărată.
Una dintre erorile dispensaționalismului istorie a fost de a-l urma pe Charles Finney în studierea că păcatul provine dinainte de regenerare, sau că o persoană este regenerată din cauza credinței sale în loc de părerea Reformată despre Dumnezeu ca o forță ce regenerează persoana înainte ca ei să poată exerciza credința. Acesta este motivul principal pentru care unii învățători eșuează să recunoască că regenerarea nu depindea de natura persoanei. Nu, Finney nu avea dreptate. Dumnezeu regenerează noua viață într-o persoană moartă din punct de vedere spiritual, schimbând natura sufletului, oferind o nouă inimă, înainte ca aceștia să aibă capacitatea de a realiza măsura păcatului lor și să exercizeze credința. Regenerarea sau chemarea eficace a Duhului vine înainte de credință!
[Confesiunea Westminster] Toți cei pe care Dumnezeu i-a predestinat la viață, și doar ei, El este mulțumit de a-i chema, prin Cuvântul și Duhul Său, din moarte, în care se află prin natura lor, spre sfințenie și salvare în Isus Hristos; luminându-le mințile spiritual, pentru a înțelege lucrurile lui Dumnezeu; luându-le inimile de piatră și oferindu-le o inimă nouă; reînoindu-le voințele, iar prin puterea Sa măreață determinându-i să facă ceea ce este bine; aducându-i efectiv spre Isus Hristos, astfel ca ei să devină liberi.
Ieremia 31:28-34
Ezechiel 36:25-27 Atunci voi stropi apă curată asupra ta, iar tu vei fi curat: din toată mizeria ta, și dintre toți idolii tăi, eu te voi curăța. O nouă inimă îți voi oferi, și un nou spirit voi pune în tine: și voi lua inima ta de piatră și-ți voi da una nouă. Și îmi voi pune spiritul în tine și te voi face să mergi, iar tu vei respecta judecata mea. (KJV)
Ioan 2:23-3:8 Acum când el se afla în Ierusalim, mulți au crezut în numele său, atunci când au văzut miracolele făcute de el. Însă Isus nu săa dăruit lor, deoarece el îi cunoștea pe toți, Și nu trebuia să depună nicio mărturie pentru om: deoarece el știa ce se afla în om. Exista un om al Fariseilor, pe nume Nicodemus, un lider al Evreilor: El a venit la Isus în timpul nopții și i-a spus: Rabbi, noi știm că tu ești învățătorul venit de la Dumnezeu: deoarece niciun om nu poate înfăptui miracolele acestea, înafară de Dumnezeu. Isus a răspuns: Îți spun ție că dacă un om nu este renăscut, el nu poate vedea regatul lui Dumnezeu. Nicodemus i-a spus: Cum poate un om să fie renăscut? Poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale și să se nască? Iar Isus i-a răspuns: Îți spun ție că un om poate fi renăscut prin apă.
Tit 3:3-5
1 Petru 2:9
Ioan 5:24
Coloseni 2:13 Iar tu, fiind mort prin păcatele tale, el te-a apropiat, iertându-ți toate păcatele. (KJV)
Ioan 17:2
Ioan 5:21 ; Chiar și așa Fiul a grăbit lucrurile. (KJV)
[R.C Sproul] Sfințenia irezistibilă nu este irezistibilă prin faptul că păcătoșii nu sunt capabili să-i reziste. Deși păcătosul este mort din punct de vedere spiritual, el rămâne viu din punct de vedere biologic. După cum sugerează scriptura, păcătosul mereu rezistă în fața Duhului Sfânt… Sfințenia irezistibilă înseamnă că rezistența păcătosului în fața sfințeniei regenerării nu poate opri planurile Duhului. Sfințenia regenerării este irezistibilă în sensul că este invincibilă… Sunt pasivi legat de regenerarea noastră după cum și Lazăr a fost față de reînvierea sa, și universul față de crearea sa. Nu am fost agenți cooperativi ai conceperii sau generării originii noastre biologice, și nici nu suntem agenți activi în regenerarea noastră.
5. Acesta se referă la faptul că Dumnezeu va îndeplini ceea ce a plănuit prin Duhul Său, și anume să mențină credincioșii în credința lor. Salcarea lor nu poate fi pierdută, după părerea Catolicismului Roman.
[Confesiunea Westminster a Credinței] Deși ipocriții și alți oameni neregenerați se pot înșela teribil cu speranțe false și alte presupuneri carnale, ca fiind în favoarea lui Dumnezeu și statutului salvării: totuși cei ce cred cu adevărat în Isus Hristos și îl iubesc sincer și vor să umble în urma pașilor săi cu o conștință bună, în această viață, sunt asigurați că se află în stagiul sfințeniei, și ar trebui să se bucure cu speranță spre gloria lui Dumnezeu, speranță care nu va fi niciodată uitată.
[Confesiunea Westminster] Ei pe care Dumnezeu i-a acceptat sunt chemați și sanctificați prin Duhul Său, și nu vor putea fi niciodată excluși sau îndepărtați de statutul de sfințenie; însă vor persevera cu siguranță la final și astfel vor fi salvați pentru eternitate.
1 Ioan 2:18-19 Copii, este ultima dată: și cum voi ați auzit că anticristul va sosi, chiar și acum există mulți ca el; astfel știm că este ultima dată. Ei au ieșit din noi, însă nu au fost de-ai noștrii; (KJV)
Romani 8:31-36 Ce putem așadar spune tuturor acestor lucruri?
Philippians 1:3-6 Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru orice amintire despre tine, Mereu în fiecare rugăciune a mea pentru tine voi face cereri de bucurie, Pentru prietenia ta în evanghelie încă din prima zi până acum; Sunt sigur că acest lucru bun va continua.
2 Petru 110-15 , iar el a stabilit adevărul prezent. Da, cred că este necesar, atâta timp cât sunt implicat în acestea, să lucrez
2 Peter 1:3-9 Și pentru bunătatea frățească sfântă; și pentru caritatea frățească. Deoarece dacă aceste lucruri se află în tine, doar cel ce nu le are va fi orb și nu va putea vedea prea departe, și va uita că a fost iertat de toate păcatele sale vechi. (KJV)
1. Luther nu a respins cu adevărat vinderea și cumpărarea de indulgențe, ci mai degrabă secularizarea practicii. Tetzel a pretins că mântuirea nu era necesară pentru vânzătorul de indulgențe și că indulgența a oferit o iertarea totală de păcate. Tetzel Dominican a vrut să-l aducă la tăcere pe Augustinianul Luther.
2. Evangelicals and Catholics Together: The Christian Mission in the Third Millennium (ECT), semnată de 40 Evanghelici și Romano Catolici. Documentul declară: „Evanghelicii și Catolicii sunt frați și surori prin Hristos… Noi recunoaștem că suntem chemați de Dumnezeu pentru a realiza uniunea noastră mai adânc prin trupul lui Hristos… Suntem chemați și așadar obligați de a explora modurile de lucru și mărturie împreună pentru a avansa misiunea lui Hristos. Ne promitem unul altuia că vom lucra mai mult, pentru a clădi, și pentru a extinde planurile convergenței și cooperării… Misiunea pe care o acceptăm împreună este consecința necesară a credinței pe care o afirmăm împreună.” Oricine încearcă să evalueze Catolicismul Roman modern poate să facă asta prin evaluarea lucrurilor scrise în cărți – Consiul din Trent, Vatican I și II, decretele papael, textele autoritare, etc. Aceste ne spun ceea ce Catolicismul Roman crede și învață.
