de Robert Johnson, Fost Director,
Institutul de Teologie Reformată
Cea mai obișnuită întrebare ce ne-o pun oamenii care aud de Institut este “Ce este teologia Reformată?”. Este o întrebare excelentă, pentru care un răspuns scurt, în cel mai bun caz, este considerat redus, și cel mai rău, derutant. În acest eseu, fostul Director al Institutului încearcă să răspundă la această întrebare într-un mod cât mai larg. Dacă aveți întrebări despre teologia Reformată sau despre Institut, vă rugăm să ne contactați
Ce este “Reformat”?
În general, toate bisericile ce s-au dezvoltat în urma revoltei secolului șaisprezece împotriva bisericii Romane, pot fi considerate reformate. Totuși, termenul “Reformat” desemnează în mod special acea ramură a Reformei bisericii vestice caracterizate original de un mod distinct non-Lutheran, o teologie Augustiniană cu un nivel ridicat de ecleziologie însă puțină atenție față de tradiția ecleziastică ce nu poate fi urmărită spre Scripturi sau biserica timpurie. Acele biserici din “tradiția Reformată” sunt văzute ca fiind în grupul bisericilor ce s-au dezvoltat din Reformă în anumite orașe libere din Suedia, Germania non-Lutherană, în Ungaria, Boemia și sudul Franței, de la începutul și mijlocul secolului șaisprezece.
Liderii acestei ramuri a bisericii s-au considerat ca fiind reformați în două feluri: primul, erau reformați din ceea ce ei credeau ca fi o practică greșită a Creștinismului promulgat de către Catolicismul Roman. Uneori, această poziție este însumată în fraza “Ecclesia Reformata, simper reformanda“, ce înseamnă “biserica Reformată, mereu va fi reformată.” În contextu secolului șaisprezece această frază nu înseamnă că biserica se metamorfozează mereu în ceva nou odată cu trecerea timpului (o înțelegere greșită în vremea noastră). În schimb, acest motto al secolului șaptesprezece este consistent cu idea Reformatorilor cum că ei nu inovau, ci mai degrabă “se întorceau iau” la forma bisericii și credința creată de Isus Hristos, trăită de primii discipoli și de biserica timpurie.
Al doilea, după cum a fost sugerat mai sus, Reforma reprezenta respingerea ideii că tradiția poate oferi suficiente forme de credință. În schimb, Reformatorii au insistat că “Cuvântul lui Dumnezeu” era singura sursă ultimă de apelare a credinței, și că toate celelalte surse de cunoștințe, inclusive tradiția bisericii, trebuiau să apeleze la sursa centrală.
Unde a originat teologia Reformată?
John Calvin, probabil cel mai important teolog al tradiției Reformate, nu s-a crezut în stare de a crea o nouă școală de teologie. S-a considerat pe since și pe alți pastori Reformați, ca fiind capabili de a îndeplini munca apostolilor. Până și munca sa ca un reformator al secolului șaisprezece era, în opinia sa, derivată din cea a lui Martin Luther, pe care îl considera drept “cel mai respectabil părinte”. Magnum opus al lui Calvin, Insitutes of the Christian Religion, nu era o lucrare în care și-a promovat toate ideile proprii despre credința Creștină, însă a folosit lucrările altor teologi din diferite perioade ale istoriei bisericii pentru a construe pripriul sistem teologic. Teologia Reformată este, atunci, prima și cea mai important Teologie Creștină, ce nu e menită de a îndepărta învățăturile antice ale bisericii, ci să o le aducă spre o apreciere mai apropiată și reînoită.
Nimeni nu trebuie să presupună că Calvin a început Tradiția Reformată sau că persepctivele Calviniste constituie totalitatea ideilor Reformate. Țineți minte că atunci când Calvin s-a oprin în Geneva în anul 1536 (imediat după ce s-a alăturat el însuși Reformei), a fost convins de către Guilliaume Farel să rămână. Farel a fost unul dintre fondatorii Reformei din Geneva, ce a avut loc cu un an înaintea venirii lui Calvin. În Zurich, Heinrich Bullinger, a preluat poziția de pastor lider al orașului în 1531, cu 12 ani după ce Huldrych Zwingli a inițiat Reforma în acel oraș. Atunci când Calvin a fost exilat din Geneva în 1538, acesta a fost la Strasbourg unde a învățat multe lucruri de la liderul pastorilor de acolo, Martin Bucer. Bucer a întreținut Reformarea orașului în 1523.
Acest lucru nu spune nimic despre tradiția Reformată după cum a fost predată și trăită în Bern, Constance și Mulhausen, sau în Franța, Germania, Polonia, Bohemia, insulele Britanice sau Italia. Și, să nu uităm, Calvin nu este singurul teolog Reformat; Zwingli (carea a murit cu patru ani înainte ca Calvin să se alăture Reformei), Bullinger, Wolfgang Capito, Zacharias Ursinus, Johannes Oecolampadius, Caspar Hedio, Martin Bucer și Peter Martyr Vermigli au lăsat diferite lucrări și liturgii teologice și ocazionale. Calvin este uneori luat drept exemplu pentru teologia Reformată, însă teologia Reformată nu este în niciun caz, limitată la el. Astfel, decât să direcționăm teologia Reformată la Calvin ca singura sursă, teologia Reformată este mai bine imaginată ca un râu în care multe surse ajungeau și din care multe ramuri originau.
Ce distinge o teologie ca “Reformată”?
Aceasta nu este o întrebare ușor de răspuns, prin simplu fapt că este deceptiv de a evidenția vreo teolog Reformat și de a-l considera un model pentru toți ceilalși, deși Calvin este mereu asociat cu un rol important în această treabă. Unii școlari ai teologiei Reformatoare susțin că nu există o cale sinceră de a descrie teologia Reformată din punct de vedere monolithic, ci, în schimb, evidențiază spre un set de caracteristici obișnuite ale teologiilor Reformate. O asemenea abordare este cea a lui B.A. Gerrish în articolul său Tradition in the Modern World: The Reformed Habit of Mind din colecția Toward the Future of Reformed theology pe care publicatorul ne-a permis de a o post ape site-ul nostru.
O altă perspectivă asupra a ceea ce teologia Reformată semnifică a venit din partea lui Heinrich Bullinger. Bullinger credea în predestinare, însă nu a fost convins, asemeni lui Calvin, că Dumnezeu i-a destinat pe unii la damnare (există și alte diferențe deasemenea). Deși nu la fel de bine cunoscut ca Calvin acum, el era foarte influent în secolul al șaisprezecelea, în special în Insulele Britanice. Unii pretend că defapt versiunea lui Bullinger a teologiei Reformate este proeminentă în majoritatea locurilor din ziua de astăzi (puteți citi declarația de credință a lui Bullinger, The Second Helvetic Confession).
Există și alte propuneri ce pot face teologia “Reformată”. Sindicii din Consiliul Sinodului de la Dordt (1618-1619), în deliberațiile lor asupra a ceea ce făceau ca teologia Reformată să fie reformată, au dat naștere unei menmonice: Evanghelia în TULIP – Depravre totală, alegeri necondiționate, mântuire limitată, bunăvoință ireversibilă și perseverența sfinților. Formată ca răspuns față de un teolog radical care s-a opus ideii ortodoxe Calviniste a predestinației și alegerii (Jacobus Arminius), mulți văd TULIP ca o subliniere a lucrurilor pe care Calvin (de exemplu) le-a crezut și susținut – nu condus – ca fiind concept ale teologiei sale.
Adunarea de la Westminster (1643-1652) prezintă încă o încercare de apropiere față de teologia Reformată. Având scopul de a regularize reforma Engleză, Parlamentul a dat sarcina Adunării de a adduce biserica Engleză mai aproape de doctrinele și practicile bisericilor Scoțiene inspirate de Calvin. Pentru sfinții Westminster, teologia Reformată însemna o loialitate puternică față de o părere înaltă față de Scriptură, împreună cu o poziție necompromițătoare asupra predeistinației și naturii imutabile a Legământului Domnului de Bunăvoință. Întâlnindu-se pentru a-l sfida pe regale Englez, Adunarea a conceput, pe lângă alte documente, și Confesiunea Westminster de Credință, ce încearcă să echilibreze noțiunile libertății Creștine și importanță Creștină a Cuvântului lui Dumnezeu (înțeles ca nimic altceva ca Duhul Sfânt vorbind prin Scriptură, înțeles ca Vechiul și Noul Testament).
Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher (1768-1834), deseori recunoscut ca “părintele teologiei moderne”, a fost fiul unui pastor Reformat și a pretins desemnarea termenului “Reformat” și pentru sine. În timp ce mulți oameni din ziua de astăzi îl văd pe Schleiermacher ca fiind cel ce a dat la o parte teologia Reformată din cauza plecării sale de lângă unele expresii ortodoxe ale teologiei Reformate. Schleiermacher însăși credea că natura teologiei Reformate era o dezvoltare, ce provenea încă din Noul Testament până la era sa. Schleiermacher a susținut că, pentru a menține abilitatea sa a comunica adevărul despre existența umană ca având nevoie de provizia lui Dumnezeu pentru mântuire prin Isus Hristos, toată teologia a trebuit să ia în considerare noi învățături ce reînoiesc mereu misiunea intelectuală a omului. În loc de a fi un distrugător al teologiei Reformate, Schleiermacher a văzut rolul său ca unul de continuitate a nivelelor de dezvoltare a ideii Reformate. Nicio lucrare a lui Schleiermacher nu este valabilă pe internet, ci doar un rezumat scurt al opiniei lui Schleiermacher aflată în lucrarea A Prince in the Church, scrisă de Brian Gerrish.
Putem continua cu o varietate de figuri din jurul lumii. Totuși, acest lucru ar trebui să vă ofere o idee a diversificării teologiei Reformate încă de la începutul ei, la fel și stagiile sale formative. Dacă am fi rugați să facem o generalizare, putem însuma elementele commune din majoritatea teologiilor Reformate astfel:
- Teologia reformată nu este o nouă revelație, sau un nou tip de gând teologic, ci este, în cele mai bune exemple ale sale, ceea ce biserica a crezut de-alungul secolelor. Asemănprile dintre doctrinele sale și alte tradiții ar trebui să fie binevenite și sărbătorite ca o “asemănare de familie” cu altele din casa Domnului.
- Teologiile Reformate iau în serios idea de domnie a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Așadar teologii Reformați caută implicațiile creației lui Dumnezeu în toate lucrurile din spațiu și timp.
- Teologiile Reformate se bazează tradițional pe convingerile lor asupra Cuvântului lui Dumnzeu care este, mai presus de toate, Isus Hristos, iar teologii trebuie mereu să găsească prima alinață față de el.
- Teologiile Reformate afirmă că Isus Hristos este martorul lui Dumnezeu la termenul de iubire, bunăvoință, milă și dreptate. Teologia Reformată a afirmat mereu că salvarea lui Dumnezeu, oferată prin Isus Hristos, este mereu oferită fără a ține cont de merite.
- Teologiile Reformate au respectat importanța celor două sacramente (botezul și împărtășania), și au exprimat faptul că ambele au efecte asemănătoare în realitatea spiritual, dacă nu și schimbări în substanța elementelor sacramentale.
- Teologiile Reformatoare, crezând că providența susținută a lui Dumnezeu acoperă toate lucrurile, i-au instruit pe Creștini mereu că răspunsul protrivit față de asigurarea lui Dumnezeu a creației este mulțumirea ce se arată prin devotamentul gândului, vorbirii și acțiunii. Așadar, comunitățile Reformate au fost implicate mereu în conturare și ameliorarea societăților civile în care trăiesc.
- Teologiile Reformate iau în serios potențialul laității, și multe grupuri Reformate (nu toate) au o tradiție special de a hirotonisi anumiți membrii laici pentru a participa în slujba bisericii ca bătrâni sau diaconi, însă nu îi convertesc în membrii ai clerului.
Teologia Reformată de astăzi
Astăzi, probabil că este mult mai bine să vorbim despre teologiile Reformate, în loc de teologia Reformată. Oriunde au fost plasate bisericile Reformate, acestea au preluat un character distinct, fie dacă este Olanda lui William of Orange sau Koreea secolului nouăsprezece. Începând cu teologiile Reformate din secolul șaptesprezece, multe family denominaționale au început ca o Reformă conștientă (mulți dintre termenii teologici folosiți în acest eseu sunt bine definite în Dicționarului Tradiției Presbiteriene și Reformate din America).
Institutul teologiei Reformate Bulletin conține o serie de articole excelente ale unora dintre cei mai importanți teologi Reformați din ziua de astăzi asupra “Sarcinii Doctrinale ale Bisericilor Reformate din ziua de Astăzi”. Perspectivele acestor autori îi vor ajuta pe cei ce caută să înțeleagă adâncimea și importanța contemporană a teologiei Reformată. Un set excellent al eseelor contemporane a Teologiei Reformate este valabil în Reformed Theology for the Third Christian Millennium, ce este o colecție a Lecturilor Sprunt la Seminarul Uniunii Teologice, pe care IRT l-a sponsorizat în anul 2001.
Una dintre dificultățiile în identificarea unei teologii Reformate este faptul că grupurile sunt deseori “Reformate” în anumite puncte de vedere, și în același timp afirmarea că doctrina se apropie de un mod tipic al celorlalte perspective teologice în alții. Unele grupuri resping botezul infantile, însă sunt strict dublu-predestinarieni. Alții, în timp ce accept botezul infantile, și unele credințe în predestinare, va include deasemenea oficiul unui episcope în ierarhia bisericii – ceva ce i-a confundat pe unii dintre Reformatorii Elvețieni originali (deși nu Calvin). Sau, respingând ierarhia, unele biserici ce sunt atrase de teologia Reformată nu au nicio legătură cu vreun corp bisericesc și sunt în totalitate separaționiste și congregaționale. Totuși alte grupări ce par a fi distinct de familiar Reformată au rădăcini Reformate.
De exemplu, primii Baptiști ai Angliei erau defapt Reformați în teologia lor (vezi London Baptist Confession of Faith) până când au ajuns în Statele Unite unde poziția de liberă gândire a lui Roger Williams și adoptarea, de bisericile Baptiste conservatoire, a Arminianismului asupra partenerilor Mthodiști rivali, aproape a eradicate Calvinismul lor. Astăzi, mulți Baptiști – în special în Statele Unite, și biserici stabilite în SUA prin eforturi misionare, sunt Arminiene. Totuși, există încă un număr semnificativ de Baptiști Reformați, după cum se poate observa pe website-ul Grace Online Library.
Biserica Anglicană a fost, imediat după fondarea sa, în mare parte Calvinistă, un fapt reflectat în lucrarea lor Thirty-nine Articles, ce sunt încă prezente în cărțile Anglicane și Episcopale de rugăciuni (deși Articolele nu sunt văzute ca authoritative). Adunarea de la Westmisnter a fost văzută ca o încercare de a înlătura din biserica Anglicană structurile și credințele moștenite de la începuturile sale ca membru al Bisericii Romane, și astfel de a o aduce la același nivel cu gândirea Reformată Continentală și Scoțiană. În timp ce influența Adunării Westminster asupra bisericii Anglicane a trecut de Parlamentul Lung, încă mai sunt mulți teologi și preoți Anglicani/Episcopiali care sunt de părere că modul lor de viață Reformat se aseamănă cu doctrina.
Abținerile Puritanilor Americani au fost decise a fi Reformate. În Statele Unite, unii dintre cei mai faimoși teologi de pe acest continent erau Puritani (mai ales Cotton Mather și Jonathan Edwards). Astăzi, un număr mare de biserici Congregaționaliste, ce au crescut direct din tradiția Puritană, încă găsesc afinitatea față de teologia Reformată.
Nu toate grupările Reformate se întind din era Reformată. În Italia, Waldesienii, o sectă cu rădăcini în secolul al douăzecelea s-au opus exceselor Bisericii Romane medieval și au predate o evanghelie mai simplă a sărăciei, modestiei, sobrietății și a febrei evanghelice, respingând doctrinele Bisericii Catolice pentru care nu au reușit să găsească nicio garanție spiritual (asemeni purgatoriului sau acordarea indulgențelor). După contactul cu Husiții Boemieni, ei au devenit într-un final o parte a Reformei, luând decizia de a adopta orinetarea teologică a mișcării Reformatoare Elvețiene. Acest grup antic este activ și în ziua de astăzi, cu o concentrație majoră în Italia.
O colecție din toată lumea format din biserici Reformate poate fi văzută dacă vizitați pagina de membrii a site-ului World Alliance of Reformed Churches. Se speră, totuși, că acest eseu scurt va ajuta vizitatorii să înțeleagă importanța – la fel și adâncimea – teologiei Reformate din lumea de astăzi.
