de Scott Atkins
Ca o parte din iconografia şi simbologia prin care un sens al trecutului American este construit, intrarea Puritanilor în Noua Anglie a secolului 17 a fost interpretată şi re-interpretată ca o forţă puternică a ceea ce a fost descris drept acea figură esenţială, ca fiind cumva obişnuită pentru fiecare componentă a unei fără doar şi poate nemăsurabile culture diverse, Americanul însuşi. Nu contează că acest eu împărtăşit pare pus în ceaţă în scrutin; trecutul din care este format este la fel de vag, la fel dependent de plasticitatea concepţiei sale populare. Este mai uşor şi poate în felul său, necesar, de a face ce s-a făcut deseori cu valurile de emigranţi ce au reparat prezenţa Europeană în Noua Anglie în 1620 şi 1630, a amesteca două grupuri, depinzând de starea de spirit a unuia, ori de o figură puternică a libertăţii religioase şi coexistenţei pacifiste, sau un simbol superstiţios al opresiunii şi fanaticismului. Pe de o parte, avem Pelerinii şi Plymouth Rock, blunderbuss şi curcanul – un colaj bun şi bând de imagini istorice ce ajută umplerea trecutului colectiv al naţiunii cu fapte încurajatoare, ajută stabilirea sensului cuiva asupra tradiţiei, ştiind momentele cheie ale aderenţei. Însă există şi obişnuita parte întunecată, Puritanii din Massachusetts Bay Colony: vânători de vrăjitoare, elitism, intoleranţă, zelotism îngust la minte; o paradigmă folosită pentru a înţelege şi explica momentele recurenţei sale din societatea noastră, atât în anii 1850 cât şi în anii 1950, febra cruciadei morale a Abolitionismului şi febra distrugerii Communismului McCarthyism.
Pentru a explica exact ce înseamnă America, arta împodobind Rotunda a Capitolului Statelor Unite încă nu evocă, din două, cultura a cărei influenţă a avut un efect mai mare şi care întradevăr a înghiţit pe cealaltă nu prea lungă după oricare din organizările lor. În schimb, se observă prin pictură, îmbarcarea Pelerinilor, iar în frescă şi friză, coborârea Pelerinilor. În fiecare imagine se găseşte corelarea conceptului deja valabil la Americani, cel fixat asupra sărbătorii naţionale, Ziua Recunoştinţei. Dar din nou, faptul că Pelerinii par să fi oferiţi drept reprezentanţii Pionierilor noştrii, nu înseamnă neapărat că Puritanii sunt uitaţi; paradoxal, prin nume cel puţin, opusul ar putea fi adevărat. După cum evidenţiază Michael Kammen în tratamentul asupra rolului memoriei în formularea culturii Americane, Mystic Chords of Memory, primul grup este mai mult decât mai puţin confundat cu al doilea.
Dacă simbolismul Pelerinilor ocupă prim planul memoriei populare, face asta într-un sens relativ fix – prin consacrarea din Rotunda, şi memoralizarea prin sărbătoare Naţională. Idea Puritanismului este fără doar şi poate servită drept un fel de ramă pentru Pelerini, lăsând un titlu şi un context care, atunci când este observat, ar putea fi înţeles în siguranţă drept ceva neimportant, şi astfel, nu e un pericolm pentru înţelesul tradiţiei observate. Însă este sensul Puritanismului ce s-a dovedit mai dinamic, mai vital pentru discursul memoriei publice. Este Puritanismul cel care a fost observat drept bun şi rău, şi a ajutat drept un loc de bucurie pentru diferitele utilizări şi perspective ideologice. Este urma pe care Pelerinii au lăsat-o, împreunp cu ideologia lor puternică, pe care Kammen o notează drept trăsăturile distinctive a rolului lor în memoria populară (Kammen, 64). Pelerinii, din cauza lipsei trăsăturilor, au avut un sens plastic, dând o maleabilitate în creerea tradiţiei Americane. Puritanii au dat o provocare mai consistentă, prin simplu fapt că este atât de mult de interpretat. Documentele nu dovedesc necesar mult, mai degrabă ele trebuie să fie comparate în relaţie cu celelalte, judecate într-un spectru de reprezentativitate, calibrată de expresia intenţiei. Printre ele se caută după ceea ce pare că trebuie să fie acolo, Mintea Puritană, chiar dacă se realizează pur şi simplu din diferitele interpretări istorice – ştiinţifice, revizioniste, nou-istorice şi altele – că asemenea lucru, dacă ar fi putut şi ar fi existat, va fi mereu doar un cunoscut inadecvat.
Presupunerea care stă la baza proiectului va fi în primul rând cea a lui Michael Kammen, care urmăreşte două trăsături majore ale înţelegerii Americane despre locul ei în timp: prima, “a istoricaliza prezentul”; a doua, a “depoliticiza trecutul” (Kammen, 704). Acestea sunt, drept modele alternative ale speranţei şi memoriei, progres şi tradiţie, informarare înţelegerii colective despre originea naţiunii şi unde se îndreaptă, conceptul său de identitate culturală şi scoială fiind transformat între timp. Apropierea aici, nu va fi de a stabili o înţelegere absolută despre Pelerini şi Puritani, ci mai degrabă de a stabili un anumit teren de stabilitate bazat în mare parte pe scrierile originale şi a ceea ce pare a fi mai mult sau mai puţin interpretări nedisputate despre ceea ce sugerează aceste scrieri. Ceea ce va urma din asta va fi o viziune a subconştientului istoric a Pelerinilor şi Puritanilor, după cum au fost acoperiţi în mit şi argument ideologic. De la Revoluţie la Război Civil, la perioada urmând Primul Război Mondial, atât Pelerinii cât şi Puritanii au servit drept parta a unui progres naţional raţional şi identitate culturală. Această perspectivă a utilităţii istorice ne dă o cale de a citi şi explica o America instituţională, evidenţiată în discursurile politicienilor, şi probabil cel mai clar văzută în arta de la Rotunda.
