Radacinile Puritane: O scurta povestire a valorilor Puritanismului

de Dr. C. Matthew McMahon

A-i studia pe Puritani este unul dintre cele mai profitabile exerciții religioase pe care cei aleși le pot îndeplini. Este adevărat că Puritanii au primit o reputație rea în cultura populară. Ei sunt deseori subiectul glumelor proaste și caricaturii. Mașina Subaru a publicat o reclamă ce punea în contrast mașina lor față de Puritani (care nu erau amuzanți, ci un grup foarte plictisitor). Puritanii au o reputație legată de exagerarea asupra atitudinii “mai sfânt decât tine,” și a celor ce erau zeloși prin evlavie extremă. Aceasta este o caricatură a Puritanismului. Defapt, Puritanismul este chiar opusul. Și este o tragedie că atât de mulți dau la o parte idealurile Puritanismului deoarece ei sunt asociați îndeaproape cu o viață rea, muncă spirituală și atitudine pustnică care eclipsează societatea. Până și majoritatea Creștinilor îi judecă fără să-i studieze mai întâi. Presupun că ignoranță este încântătoare? Prin această ignoranță, Puritanii sunt acuzați de opinia că sexul este rău, că nu râd niciodată și că sunt opuși “amuzamentului”, că se îmbracă prost, și că se opun sportului și recreerii, că sunt foarte emotivi și privesc cu dispreț educația, și că sunt foarte stricți și legalistici. Însă din cele spuse mai sus, aceste lucruri sunt niște caricaturi incorecte și false. Aceste idei sunt produsul Satanei care dorește ca adevărata spiritualitate, și toți cei ce o arată, să fie defăimați și umiliți astfel încât viețile lor sfinte să nu fie urmate. Deoarece, dacă Puritanii ar fi fost cu adevărat conform caricatorilor descrise mai sus, atunci același lucru se poate spune și despre Isus Hristos, Domnul lor, al cărui stil de viață ei îl urmau.

Era Puritanilor a fost în delung dezbătută. Unii școlari au restricționat data între anii 1559 și 1654. Unii au extins acest timp pentru a cuprinde o gamă mai largă, iar unii școlari l-au restricționat și mai mult. Dacă spunem că Puritanismul era rezervat pentru era când biserica Angliei a persecutat fără milă preoți non-conformiști care nu acceptau practicile legalistice a “mamei biserici,” atunci perioada de mai sus ar fi de ajuns. Acea eră este ceea ce numesc astpect ecleziastic al Puritanismului. Însă dacă ar fi să calificăm Puritanismul prin idelile de bază și credințele pe care ei le-au predicat și le-au scris, atunci aș fi dat o perioadă mai mare – a fost exitinsă până în secolul 21. Mai simplu spus, cei care sunt Puritani prin idealuri, sunt cei care sunt de părere că biserica are nevoie de o reformă biblică.

În timpul celui de-al 17-lea secol, au existat acțiuni legale luate împotriva Puritanilor deoarece ei nu vroiau să urmeze Actul de Uniformizare, din cauza conștinței. Acest Act al Uniformizării era un “edict” ce cerea ca predicatorii să citească din cartea ceremonială de rugăciuni în timpul slujbelor, să poarte haine Anglicane, și să susțină ceremoniile Anglicane. Biserica Angliei cerea deasemenea ca predicatorii tineri care doreau o diplomă din partea universității Oxford sau Cambridge, să senbeze un Act înainte să primească orice diplomă. Actul respingerii a unei viziuni religioase forțate le-a dat numele de “Puritani.” Ei doreau să purifice biserica. Puritanii, din cauza acestui Act, erau persecutați vehement, și se puteau aștepta la orice de la arderea pe rug până la închisoare pentru o perioadă nedefinită de timp (Poate vă amintiți că John Bunyan a scris clasicul Pilgrims Progress din închisoare.) Puritanii doreau să “purifice” biserica Angliei de această corupție. Ei nu aspirau la o separare totală de Biserica Angliei, ci mai degrabă la o reformă a ei, copiind reforma sub John Calvin din Geneva.

Acei Puritani care nu puteau tolera biserica Angliei și persecuțiile sale, au părăsit Anglia ca “pelerini.” Acești pelerini s-au stabilit într-un final în Massachusetts Bay Colony, fiind de părere că libertatea religioasă era singurul lucru neîntinat de tirania Anglicană. Ca rezultat, mulți Puritani au plecat în Noua Lume, Norvegia și diferite zone ale Europei.

Găsim că numele de “Puritan” nu este rău în esență, deși era un termn derogatoriu folosit de cei ce se opuneau cauzei Puritane. Defapt, termenul este chiar un compliment. Ar trebui ca Biserica Creștină și preoții săi să aspire la o doctrină pură? Ar trebui să respingem nevoia de a avea o viață pură înaintea lui Dumnezeu sau ar trebui să o acceptăm? Nu trebuie să fim conformați purității lui Hristos? Fiind sfânt și devenind mai “pur” este acțiunea prezentă și viitoarea speranță a fiecărui credincios Creștin adevărat. Puritanii doreau pur și simplu o biserică pură ce căuta adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și nu urma tradițiile născocite de oameni. Cât despre Luther, Puritanii nu aveau dorința de a se despărți imediat de Biserica Angliei. Mai degrabă, scopul lor era de a întoarce biserica înapoi la Biblie.

Ce-i făcea pe Puritani atât de speciali? De ce trebuie să ne intereseze de ei astăzi? Raționamentul este simplu. Orice om care dorește o viață plină de adevărată sfințenie înaintea lui Hristos, ar trebui să caute persoanele care exemplifică o asemenea viață. Puritanii au exemplificat aceasta până la extrem. Exista o ideologie dublă despre ei: 1) Ei cunoșteau Biblia lor bine, astfel au scris mult, și într-un mod pasional despre ea. 2) Ei și-au pus cunoștiințele despre Hristos în acțiune. Comparativ cu biserica secolului 21, ei erau din punct de vedere intelectual și spiritual biblic, niște giganți. Ei doreau atât de intens sfințenia vieții, încât s-au străduit să atingă egalitatea acelei vieți prin Isus Hristos. Această dorință pentru o experiență pur spirituală, sau un Calvinism experimental, era atât de copleșitoare, încât ei erau zeloși din punct de vedere religios pentru Regatul Domnului și puritatea doctrinei și vieții în fiecare zonă a vieții. Nimic nu îi ținea înapoi din drumul lor pentru a o obține.

Cum au reușit Puritanii să exprime o imagine religioase într-o lume atât de păgână? Există o varietate de factori. Educația Religioasă și Seculară era un element cheie în casă, în biserică și universitate. Puritanii erau un grup educat. Mulți, dacă nu toți Puritanii, la un moment dat au obținut diplome de la Oxford sau Cambridge. Și-au făcut temele. Educația religioasă era foarte apreciată. Preoții Puritani știau Cuvântul lui Dumnezeu foarte intim. Ei nu doar îl studiau, ci mai degrabă acesta devenea o parte din ei. William Perkins declară astfel: “El (predicatorul) trebuie să fie sfânt pentru a da naștere sfințeniei în alți oameni.” Acest lucru era total opus acelor preoți Anglicani care își vedeau pozițiile în biserica simple slujbe și erau acolo doar pentru bani. Predicatorii Puritani nu făceau asta deloc pentru bani, ci mai degrabă, ei doareau sfințenie și să-l glorifice pe Hristos. Puritanii erau unanimi când decretau prima datorie pentru Predicator, aceasta fiind predicatul. Orele de studiu și pregătire erau foarte importante. Ce poate fi mai important decât aducerea Cuvântului lui Dumnezeu oamenilor? Acest concept era un rezultat direct al unei doctrine reformate din Sola Scriptura – aceasta era viziunea Puritanilor despre Scriptură. Întreaga lor viață era bazată asupra și în jurul Bibliei și învățăturilor lui Hristos. După cum a declarat John Preston: “nu există nicio ceremonie care este auzită, care să nu ne aducă mai aproape de rai sau iad.” Iar Puritanii nu doreau doar să audă predica; ei vroiau să audă sunetul studiului Biblic ridicându-se dintr-o predică balansată. Predica de astăzi nu se poate compara cu ceea ce se spunea acum 400 de ani. Predicare de atunci era importantă pentru binele fiecărui suflet în ochii lor. Un punct de vedere: astăzi, zona Pastorului este numită oficiu. Puritanii se refereau la zona lor drept Studiu, ca în 2 Timothy 2:15. Predicarea balansată nu mima predica dată în Biserica Anglicană. Mai degrabă, preotul non-conformist ar fi predicat oriunde timp de o ora și jumătate (ceea ce era normal) până la trei ore, fapt ce era mereu invitat de oamenii care stăteau și ascultau, fiind înfometați după sunetul doctrinei. O mică biserică Engleză a ținut povara unui pastor mediocru, până când într-o zi un pastor non-conformist a fost rugat să predice. După două ore de predică, el și-a verificat ceasul de buzunar și s-a scuzat că a durat atâta, știind că oamenii deobicei nu erau obișnuiți cu ceremonii lungi. Însă unul dintre oameni a strigat: “Continuați Domnule! Continuați!”, iar ceilalți au fost de acord. S-ar putea întâmpla la fel și astăzi? Probabil că nu. Mai degrabă, biserica secolului 21 ar asculta predica Anglicană de 15 minute, decât să mențină o adevărată predică de 2 ore.

În lumina estimării înalte asupra Cuvântului lui Dumnezeu, ne putem imagina că educația religioasă a preotului era extrem de importantă. El era învățătorul, pastorul, liderul, exemplul mulțimii. Nu doar că primea o educație acasă din partea unor părinți religioși, însă antrenamentul său preoțesc era la Oxford sau într-un centru Puritan – Universitatea Cambridge. După asta, el petrecea timpul sub îndrumarea unui preot. Apoi, această educație religioasă și tutelă va fi dată oamenilor prin predică, învățare și scriere. Fără o bună educație în casă sau la universitate, nu ar exista oameni educați în biserica lui Dumnezeu.

Predica Puritană a fost deseori eclipsată de predicatorii moderni care cred cp ceremoniile Puritane nu sunt potrivite ascultătorilor contemporani. Puritanii nu erau interesați în a amuza ascultătorii, după cum sunt cei din zilele noastre. Ei se bazau pe 3 ingrediente principale: 1) Să citească din Biblie și să expună sensul simplu al textului; 2) Să noteze și să discute unele puncte cheie ale doctrinei din text; 3) să aplice acele doctrine asupra vieții credinciosului. Ei iubeau Cuvântul lui Dumnezeu atât de mult, și aveau grijă de sufletele ascultătorilor lor, încât predicau doar Cuvântul. Un exemplu excelent al acestui tip de predică este văzut în mica carte a lui William Perkins, The Art of Prophesying, care scoate în evidență stilul Elizabethan-Puritan clasin al predicii ce a devenit foarte populară printre preoții non-conformiști. Deși aceasta nu este cea mai viabilă formă a predicii, este totuși sigur, în estimarea mea, ca fiind cea mai utilă. Nu spun că predicarea pe articole nu era utilizată. Însă consensul total al preoților Puritani era de a predica un mesaj expozițional.

Un al doilea punct cheie din viața Puritană era cel încunjurat de viața bisericească și de venerarea lui Dumnezeu. Una dintre cele mai importante doctrine ale bisericii era o formă a Bibliei specifică erei Puritane. Era doctrina lor a bisericii. Ei au văzut biserica nu ca o clădire sau un edificiu, ci ca un trup al celor mântuiți, care se adunau împreună pentru a reflecta despre gloria lui Hristos prin numele său. Biserica este oamenii din biserică, nu piatra zidurilor sau lemnul clădirii. Ei susțineau că o biserică este puternică și plantată în Hristos când obține 5 lucruri: 1) adevărata predică a Cuvântului prin sunetul doctrinei, 2) administrarea corectă a sacramentului, 3) activitatea disciplinei bisericești, 4) conducere puternică, și 5) venerare biblică. În venerarem eu erau reverați și organizat clar în timpul serviciului. Iar structura sa era clar opusă venerării ceremoniale și liturghiei bisericii Anglicane. În cartea sa, Wordly Saints, Leland Ryken scoate în evidență că o venerare puritană obișnuită va fi caracterizată astfel: Rugăciune, citire din scriptură, ceremonia, botezurile, o rugăciune lungă acompaniată de rugăciunea Domnului, crezul Apostolului citat de preot, un Psalm cântat și binecuvântarea citită. Ei nu s-au dus la biserică din datorie, ci mai degrabă din datorie plină de dorință. Simpla lor venerare era intenționată ca să aducă participantul, care în mod regular ar include participarea laității, pentru a-l experimenta pe Dumnezeu prin Cuvânt, în diferitele sale forme.

Nu doar că au venerat Duminica în timpul slujbei, ci deasemenea, venerarea a continuat dealungul întregului Sabbath, sau Ziua Domnului. Nu era un timp de pierdut vremea sau un timp de joacă. Ei erau în totalitate dedicați acelei zile specifice, Duminica, ca fiind adevăratul Sabbath. Richard Baxter a declarat că după 7 ani de muncă în biserica din Kidderminster, Anglia, că o persoană nu putea merge pe străzile de acolo în ziua de Duminică fără să audă casele famililor pline de cântece spirituale și citiri din Scripturi. Ei foloseau toată ziua pentru rugăciune. Venerarea era atât de importantă pentru ei încât au început să-și pregătească inimile pentru ea cu o noapte înainte. Ei se retrăgeau după cină pentru rugăciuni cu familia, iar apoi pentru a citi o vreme, iar într-un final pentru a dormi. Dacă venerarea lui Dumnezeu pe pământ acum era importantă (motivul pentru care oamenii au fost creați), ar putea fi considerată o problemă minoră în ochii Creștini. Așadar, o zi din șapte dată oamenilor de Dumnezeu ca o zi de odihnă, trebuia să fie privită ca o zi specială a pietății sacre, nu ca o zi să te uiți la meciuri de fotbal.

Puritanii nu erau activi doar în organizarea bisericii, ci și în acțiuni sociale deasemenea. Cândva, aceste două arene (biserica și reforma socială) erau legate una de alta. Aici, Puritanii se opuneau riguros statului ce se implica în afacerile bisericii, iar acest lucru a fost prima scânteie ce a pornit focul Puritanismului. Ei au cerut reforme nu doar pentru biserica Anglie ci și pentru toată Anglia. Și deoarece, în estimările lor, cum că biserica Angliei nu era potrivită pentru o astfel de misiune din cauza neortodoxismului și viziunilor nebiblice, adevărata biserica a lui Hristos, aceia legați unul de celălalt prin spiritul unității Biblice, ar trebui să accepte provocarea. Ei credeau că evlavia adevărată și spiritualitatea ar putea procura exact ceea ce Apostolul James a declarat, “bune lucrări.” Credința, când nu a funcționat, era considerată moartă. James folosește acest cuvânt “mort” pentru a spune “nu ai credință, credință neadevărată, dacă nu dovedești prin lucrări.” Puritanii au văzut fructul sfânt ca pe un rezultat imediat al oamenilor sfinți care îl aveau pe adevăratul Dumnezeu prezent în ei. Dacă puterea Duhului Sfânt posedă cu adevărat un credincios, atunci această moțiune și acțiune a Spiritului ar trebui să procure lucrări bune astfel încât Creștinii și non-Creștinii să poată vedea lucrarea exterioară a unei credințe interioare și sfințenii. Era o practică constantă a evlaviei în acest sens cum că Puritanii nu credeau că există la cler și oamenii Bisericii Angliei.

Puritanii au încurajat vehement viața Biblică Creștină. Lucrarea scrisă pe acest subiect, și lucrarea clasică pe care au supus-o asupra congregațiilor, abundă mai mult volum decât cineva poate citi într-o viață (aproape). Fiecare articol Biblic din Legea lui Dumnezeu, până la Dreptatea lui Hristos, la venirea judecății, la osânda iminentă a Satanei a fost scris, predicat și învățat. Uneori te face să te întrebi, dacă colectiv, ei nu au consumat articolele Bibliei! Însă doctrina lor despre Scriptură nu i-ar lăsa niciodată să consume Cuvântul infinit al lui Dumnezeu.

Scrierea Puritană ar trebui să fie o resursă comună pentru fiecare Creștin în biblioteca de acasă. Ele sunt esențial scrieri Creștine, iar lucrările lor trebuie să fie studiate viguros. Biserica secolului 21 are nevoie disperată de dibăcia lor educațională și teologică, asupra educației, Bibliei și în special predicii. Ttrebuie să recapturăm ceea ce am pierdut în 400 de ani. Am devenit cultivatori spirituali comparați cu giganții spirituali ai Puritanismului. Doar câțiva teologi proeminenți din ultimii ani au încercat să recapete teren: Jonathan Edwards, George Whitefield, Charles Spurgeon, B.B. Warfield, Charles Hodge și cei asemeni lor. De ce au devenit proeminenți? Deoarece ei i-au înțeles pe Puritani, care în schimb au înțeles Biblia. Cine din secolul 21 este atât de proeminent ca acești oameni sau la fel de cunoscători ca Sfinții Puritani? Oamenii de asemenea calibru teologic sunt departe și puțini. Înțelepciunea Biblică Puritană curge dintr-un studiu disciplinat al Bibliei și abilitatea lor de a adapta acea teologie la viața credinciosului. Ei știau cum să bage adevărul în mințile oamenilor. Această lucrare este incredibilă, cel puțin, din cauza capabilităților lor raționale și a Logicii Ramean. Marea bătaie de cap de a sistematiza toate datele biblice, sau cel puțin ceea ce au putut ei realiza în viața lor, este uluitor. Deci prin urmare, trebuie să încercăm să-i imităm.

Teologia și practica Puritanismului nu sunt perfecte. Nu există un sistem teologic prin care oamenii păcătoși au reușit să câștige acces la Biblie. Cât timp oamenii trăiesc pe pământ cuplați cu rămășițele păcatelor rămase, ei nu vor putea niciodată să se elibereze de erori, iar astfel, nu au niciodată un sistem teologic perfect. Totuși, acest lucru nu înseamnă că teologii și predicatorii bisericii lui Hristos ar trebui să se dea bătuți din a mai fi preciși din punct de vedere teologic. Mai degrabă, în evaluarea sistemelor teologice ce există, ei ar trebui să-l aleagă pe cel care este mai aproape de punctul Evangheliei despre ținta Biblică a doctrinei. În estimarea mea, teologia Puritanismului este la fel de aproape ca eșecul uman în a înțelege Scripturile sistematic. Sunt conștient că Scripturile continup sp ilumineze mințile prin diferite unghiuri văzute în unele dintre pasajele pe care le citim iar și iar. Însă un consens asupra înțelegerii totale a teologiei Biblice și sistematice pentru claritate, precizie a doctrinei și aplicație în predică trebuie să fie răsplătită Puritanilor. Acest Puritanism, până și pentru o biserică a secolului 21, nu este mort – deși mulți își doresc asta. Totuși, se află într-un somn adânc așteptând următoarea generație de oameni care se vor ridica lângă Dumnezeu pentru a predica adevărul Cuvântului Său prin dreptate și credință. Așteptăm cu sinceritate să-i vedem pe cei pe care Dumnezeu îi va ridica ca neo-Puritaniști pentru “curajoasa lume nouă”.