PURITANII

PURITANII

Puritanii – din Wikipedia, Enciclopedia gratuită – Puritanii erau o grupare importantă printre Protestanții Englezi în secolul 16, iar între anii 1630 și 1660, în secolul 17, inclusiv Calviniștii Englezi. Puritanismul în acest sens a fost fondat de unii exilați Marieni din cler imediat după ascensiunea Elizabetei I a Angliei în 1558, ca o mișcare activistă în cadrul Bisericii Angliei. Termenul “Puritan” este deseori folosit astfel încât hendonismul și puritanismul să fie antonime. (courtesy of en.wikipedia.org)

Puritanii – Context și Dezvoltări – Imigrarea Pelerinilor în Noua Anglia a avut loc în mai multe etape. Însă faptul că trebuiau să meargă undeva a devenit curând aparent. Ei erau de părere Separatistă: ei credeau că reformele bisericii Anglicane nu au avut un impact prea mare, deși ruperea de Catolicism din 1535 a dus într-o oarecare măsură la credința Puritană și idea de autoritatea religioasă bazată doar pe Scriptură, prin înlocuirea regelui cu papa ca lider al bisericii, Anglia doar recapitulând un lucru inutil, corup și chiar și o ordine idolatrizantă. (courtesy of xroads.virginia.edu)

În Apărarea Puritanilor – de Martin Brown. În studiile mele despre decretul Bisericii Angliei, am fost provocat de multe ori de alţii legat citirea persistentă a Teologiei Puritane. De-alungul anilor petrecuţi la colegiu (cinci deja), a existat o dorinţă crescută în mine de a da un răspuns pentru acest capriciu absurd al teologiei. Acest lucru a ajuns de curând într-un punct în care am stat jos şi am scris următoarea apologetică. Se poate ca printre studenţi, fie la Universitate sau Colegiul Teologic, această scurtă lucrare să fie foarte utilizată. Dacă îi încurajează pe unii, atunci îi voi fi îndatorat lui Dumnezeu. Dacă îi va duce la acei vechi preoţi Puritani, dacă reuşeşte cumva să schimbe insulta din titlul “Puritan”, atunci îi voi fi veşnic îndatorat lui Dumnezeu pentru bunăvoinţa lui nemărginită. (courtesy of www.apuritansmind.com)

Pelerin și Puritan: O distincție delicată – de Richard Howland Maxwell. La sfârșitul termenului său de președinte al Statelor Unite, Ronald Reagan a făcut o declarație în care vroia să-i cheme pe Americani înapoi la valorile – în opinia sa – acelui Pelerin, John Winthrop. Succesorul lui Reagan, George Bush – care, conform unora, trebuie să fi știut mai bine deoarece el este un descendent al pasagerului John Howland – a făcut greșeala istorică în proclamația sa din 1992 de Ziua Recunoștinței, când a spus: “În această Zi a Recunoștinței… să reînoim legământul solemn pe care John Winthrop și Pelerinii săi l-au făcut cu mai bine de 100 de ani în urmă.” (courtesy of www.pilgrimhall.org)

Evanghelismul Puritan – de Dr. J.I. Packer. În raportul Comitetului Arhiepiscopal despre Evanghelism, publicat în 1945 cu titlul: Towards the Conversion of England, lucrarea evanghelismului este definită după cum urmează: “astfel pentru a-l prezenta pe Isus Hristos prin puterea Duhului Sfânt, pentru ca oamenii să vină şi să-şi pună încrederea în Dumnezeu prin El, pentru a-l accepta ca Mântuitor şi pentru a-l servi pe El drept Regele lor împreună cu Biserica Sa.” (courtesy of www.apuritansmind.com)

Istoria Puritană: Trecut, Prezent și Viitor – de Gavin Finley. În această serie de articole vom porni într-o călătorie. Ne va purta 500 de ani în timp. Vom observa istoria extraordinară a Puritanilor. Aceasta a fost o companie de oameni care a apărut în urma fermentării spirituale a Reformei Engleze. Ei au devenit importanți la începutul anilor 1500, imediat după apariția Bibliei Engleze. Apariția Renașterii Biblice a dat naștere zelului Creștin. Aceasta a fost una dintre primele Multe Treziri printre Englezi. Iar această nouă realizare a valorii persoanele înaintea lui Dumnezeu, a inspirat multe așteptări printre diferiți cetățeni din Anglia. (courtesy of www.endtimepilgrim.org)

Rădăcinile Puritane: O scurtă povestire a valorilor Puritanismului – de Dr. C. Matthew McMahon. A-i studia pe Puritani este unul dintre cele mai profitabile exerciții religioase pe care cei aleși le pot îndeplini. Este adevărat că Puritanii au primit o reputație rea în cultura populară. Ei sunt deseori subiectul glumelor proaste și caricaturii. Mașina Subaru a publicat o reclamă ce punea în contrast mașina lor față de Puritani (care nu erau amuzanți, ci un grup foarte plictisitor). Puritanii au o reputație legată de exagerarea asupra atitudinii “mai sfânt decât tine,” și a celor ce erau zeloși prin evlavie extremă. Aceasta este o caricatură a Puritanismului. Defapt, Puritanismul este chiar opusul. Și este o tragedie că atât de mulți dau la o parte idealurile Puritanismului deoarece ei sunt asociați îndeaproape cu o viață rea, muncă spirituală și atitudine pustnică care eclipsează societatea. (courtesy of www.apuritansmind.com)

Puritanismul şi Predestinarea – de Christine Leigh Heyrman. Puritanii erau un grup variat de reformatori religioşi ce s-au ridicat în Biserica Angliei la mijlocul secolului şaisprezece. Ei împărtăşeau o teologiei Calvinistă obişnuită şi un criticism comun al Bisericii Anglicane şi al societăţii şi guvernului Englez. Numărul şi influenţa lor creştea pe zi ce trece, culminând în Războiul Civil Englez din anii 1640 şi conducerea lui Oliver Cromwell în anii 1650. Cu restaurarea monarhiei Stuart în 1660, Puritanismul a fost eclipsat în Anglia, în mare parte din cauza mişcării ce a fost identificată drept radicală în Războiul Civil şi în guvernarea tiranică a lui Cromwell, o dictatură militară. (courtesy of www.nationalhumanitiescenter.org)

Puritanismul în Noua Anglie – Termenul “Puritan” a apărut iniţial ca o insultă aplicată de Anglicanii tradiţionali celor ce criticau sau doreau să “purifice” Biserica Angliei. Deşi cuvântul este deseori aplicat, “Puritan” se referă la două grupuri disctincte: Puritanii “separatişti,” ca de exemplu coloniştii din Polymouth, care credeau că Biserica Angliei era coruptă şi că Creştinii adevăraţi trebuie să se separe de ea; şi Puritanii non-separatişti, asemeni coloniştilor ce s-au stabilit la Colonia Massachusetts Bay, care credeau în reformă, însă nu în separare. Majoritatea coloniştilor din Massachusetts erau Puritani nonseparatişti care doreau să reformeze biserica stabilită, în mare parte Congregaţionalişti care credeau în formarea bisericilor prin adunări voluntare. Idea de adunări sau legăminte era idea centrală a Puritanilor despre organizaţiile sociale, politice şi religioase. (courtesy of public.wsu.edu)

Puritanii – istoric și explicații – Cuvântul ”puritan„ a ajuns să fie folosit potrivit Dicționarului Englez Oxford (DEO) cam în anul 1556 în timpul jumătății perioadei de domnie a Reginei Maria I. Cuvântul a fost original folosit ca o formă de critică literară aplicată de scriitorii Catolici către semenii lor scriitori care argumentau puncte de critică destul de înguste. Mulți Protestanţi englezi erau nemulţumiți de Colonizarea Elizabetană (1558-59). Mulți indivizi au dorit schimbări adiționale în Colonizarea Elizabetană în chestiuni liturgice şi ceremoniale, în special cu privire la tradiţiile ei catolice obositoare. Exilații Protestanţi Mariani întorcându-se din Europa post-Reformată de asemenea au adus experienţele lor religioase recente, şi şi-au exprimat dorințele lor pentru reforme religioase. (courtesy of www.exlibris.org)

Tradiția ca o Unealtă Culturală – Despre cele mai recente dovezi ale existenței Pelerinilor de la sfârșitul secolului 18 – în anii ce au urmat direct după Revoluție – stabilirea Vechiului Club Colonial și odată cu el sărbătorirea “Zilei Strămoșilor”, ne dau un exemplu clar despre cum, încă de la începutri sale ca o națiune oficiale, tendințele naționaliste au folosit trecutul ca o justificare proprie. Vechiul Club Colonial a început în Plymouth ca un club social cu un scop oarecum elitist de a evita “multele dezavantaje și nereguli ce apăreau în tavernele din oraș” (Qtd. In Gill, 15). Ei s-au întâlnit pentru prima dată  pe data de 22 decembrie 1769, sărbătorind cu un fel de festin asemănător cu cel de Ziua Recunoștinței, ce s-a încheiat cu un toast care, deși a început cu “bravii și evlavioșii noștri strămoși”, a luat totuși o întorsătură și s-a încheiat cu “o uniune grabnică și puternică dintre Marea Britanie și coloniile sale” (courtesy of xroads.virginia.edu)

Puritanii erau mai mult Evrei decât Protestanţi – de Hugh Fogelman. Termenul de Puritan este un nume deseori interpretat greşit. În timpul Războiului Civil Englez din secolul 17 (cunoscut ca şi Revoluţia Puritană), Puritanii erau fundamentalişti Protestanţi ce doreau să “purifice” Biserica Angliei. Unii Puritani, cunoscuţi drept Separatişti, “s-au separat”, formând propria lor biserică. Puritanii credeau că Parlamentul, şi nu Regele, trebuia să aibă ultimul cuvânt, iar ghidarea morală pentru toate deciziile legale ar trebui să vină din Biblia Evreiască, pe care ei o considerau cea mai mare autoritate în orice problemă. (courtesy of www.christianity-revealed.com)

Religia și Revoluția Americană – de Jerald C. Brauer. Timp de multă vreme școlarii au dezbătut relația dintre religie și evoluție. Aproape toate părerile exprimate în discuțiile despre acea problemă de bază sunt reflectate deasemenea în scrierile relației dintre religie și Revoluția Americană. Interpretorii timpurii a relației aceleia complicate ar putea fi clasificată ca exemple a evlaviei filiale. Ei credeau că rădăcinile Revoluției Americane erau găsite în special în Puritanismul adus din Anglia pe țărmurile Americane. Părerea Puritană după cum e prezentată de diferite persoane, și anume clerul din Noua Anglie, au oferit un aspect intelectual în termenii prin care Revoluția a luat formă mai târziu. (courtesy of www.religion-online.org)

Actul împotriva Puritanilor – de Gee, Henry şi William John Hardy. Acest act a fost punctul culminant al măsurilor luate de către Elizabeta pentru a distruge Puritanismul. Legislaţia sa a început cu Actul  Suprem (ante, Nr. LXXVIII), fiind continuat de Actul Uniformizării (ante, Nr. LXXIX), şi proclamaţia din 1573 adresată episcopilor, stabilind o însărcinare specială de terminare.Relatarea trebuie deasemenea să fie luată din procedurile curţii Camerei Stea şi Delegaţiei Înalte. Actul din 1593 a fost continuată de 3 Car. 1, cap. 4, salvând anumite clauze reapelate de 3 Jac. 1, cap. 4, fiind continuată mai departe de 16 Car. 1, cap. 4. Actul de Toleranţă (post, Nr. CXXIII) ar putea fi considerată ca fiind ignorată într-un final de Actul Elizabetei. (courtesy of history.hanover.edu)

Sensul American al cuvântului Puritan – de Scott Atkins. Ca o parte din iconografia şi simbologia prin care un sens al trecutului American este construit, intrarea Puritanilor în Noua Anglie a secolului 17 a fost interpretată şi re-interpretată ca o forţă puternică a ceea ce a fost descris drept acea figură esenţială, ca fiind cumva obişnuită pentru fiecare componentă a unei fără doar şi poate nemăsurabile culture diverse, Americanul însuşi. Nu contează că acest eu împărtăşit pare pus în ceaţă în scrutin; trecutul din care este format este la fel de vag, la fel dependent de plasticitatea concepţiei sale populare. (courtesy of xroads.virginia.edu)

Moștenirea Puritanismului – de Emory Elliott. Scopul acestui eseu este de a găsi efectele Puritanismului secolului șaptesprezece din Noua Anglie asupra dezvoltării Statelor Unite ale Americii. Mulțti școlari au dezbătut diferite elemente ale Puritanismului care au persistat în cultura și societatea Statelor unite cu mult după ce Puritanismul din Noua Anglie a fost discutat și recunoscut în următoarele pagini. Totuși, multe dintre formulările verbale pe care clerului Congregațional și Presbiterian timpuriu le-au creat ca căi pentru a se imagina drept oameni speciali în misiunea specială în sălbăticia Noii Lumi, au fost susținute în gândirea socială, politică, economică și religioasă a Americanilor până în prezent. (courtesy of www.nationalhumanitiescenter.org)

Apropierea Puritană la Venerare – de J. I. Packer. Se spune uneori că evanghelicii nu sunt interesați de venerare. Dacă prin venerare înțelegem tehnicile studiului liturgic, asta ar fi adevărat. Însă nu cred că sunt singurul evanghelic care crede că exercițiul venerării, creșterea deliberată în ochii cuiva din forma sa umană și din greșelile sale pentru a-l contempla pe Dumnezeu și gloria sa, crește semnificativ în prețuire de-a lungul anilor, și aduce liniște spiritului într-un fel în care nimic altceva nu ar putea. Cu siguranță, aceasta a fost experiența marilor Puritani; și ceea ce vreau eu să fac este să le dau voie să o împărtășească cu noi, și să ne conducă mai adânc în bucuria proprie. (courtesy of www.reformed.org)

Familia puritan – Câteva gânduri despre modul în care puritanii și-au pierdut copiii – de Rev. Brian M. Abshire. Poate că momentul cel mai fericit al familiei creștine americane l-a reprezentat confederația puritană din Noua Anglie în perioada 1630-1700. Familia era centrală în teologia și practica puritană. Aceștia au afirmat în repetate rânduri, în predicile și-n scrisorile lor personale, că principalul motiv pentru care stabileau o lume nouă, era acela de a le oferi copiilor lor un viitor. Predicatorii iubeau să folosească imagistică familială în predicile lor. Filosofia puritană despre politică începea prin a construi mai întâi familii puternice, iar apoi continua cu biserica și statul. (courtesy of www.highlands-reformed.com)

Puritanii: 1600-1699 – scurt istoric. Richard Baxter, John Owen, Blaise Pascal, John Bunyan şi Adunarea Westminster. (courtesy of www.churchtimeline.com)

Puritanii și Renașterea Creștinismului – de Iain Murray. Urmând atât de aproape Reforma, nu ne surprinde faptul că mișcarea Puritană din Anglia a crezut atât de ferm în renașterile religiei ca măsuri importante prin care Biserica avansează în lume. Deoarece Reforma însăși a fost cea mai mare renaștere încă de la Pentecost – vremea noii vieți pentru Biserica pe o asemenea scară încât instanțele înregistrate în era apostolică când trei mii au fost convertiți într-o zi, și din mulți preoți ce ascultau de credință, niciuna nu mai păreau incredibile. (courtesy of www.puritansermons.com)

Ce ne pot învăţa Puritanii? – de Dr. C. Matthew McMahon. Acest articol scurt le este destinat oamenilor laici care doresc să înveţe unele lecţii importante de la pionierii Puritani. Am citit peste 750,000 de pagini din cărţile de teologie, ceremonii şi tratate ale Puritanilor, iar această cantitate de citire nu are un efect mic. Ei mi-au redefinit viaţa, învăţându-mă despre Biblie într-o manieră răsunătoare. Voi continua să citesc până când Dumnezeu va decide să mă ia de pe această lume, deoarece doresc să fiu mai aproape de Hristos, iar ele mă ajută în căutarea mea de a-l cunoaşte mai intim pe Hristos. Admit, sunt un Puritan. Însă ca rezultat că am citit atât de multă literatură din secolul 17, ce am învăţat? Există ceva de valoare despre Puritani? Ce poate să înveţe laicul contemporan despre ei? (courtesy of www.apuritansmind.com)