de Y. N’tan Lawrence de la Adunarea Mesianică Hoshana Rabbah
Scopul acestui studiu
Când vă gândiţi la cuvântul „fariseu” ce vă vine imediat în minte? Probabil nimic bun. Deci, de ce să învăţăm despre farisei?
Scopul acestui scurt studiu este să realizeze mai multe obiective în mintea cititorului. Se speră că unele dintre viziunile peiorative şi dăunătoare despre farisei care există în minţile multor indivizi vor înceta în lumina faptelor biblice şi istorice. În lumina unei viziuni mai echilibrate şi mai informate despre subiect, se speră că cititorul va avea o înţelegere şi o apreciere mai bună a contextului cultural şi religios în care Mântuitorul nostru Yeshua Mesia, Pavel şi alţi credincioşi din primul secol au acţionat. Şi în final, se speră că cititorul, după realizarea că au existat mulţi farisei buni şi ne-ipocriţi (incluzându-l pe însuşi Apostolul Pavel), şi că, după cum ei erau strămoşii iudaismului rabinic modern, cititorul va câştiga o atitudine nu doar mai echilibrată ci şi una plăcută faţă de iudaismul modern.
Brad Young în cartea lui, Isus Teologul Evreu, spune, „Din nefericire, imaginea fariseului în folosinţă modernă este rareori dacă este vre-odată pozitivă. O astfel de caracterizare negativă a fariseismului distorsionează viziunea noastră cu privire la iudaism şi începuturile creştinismului. Se dă o mică recunoaştere fariseilor şi contribuţiei lor faţă de gândirea religioasă. De exemplu, noi cărturarii creştini acceptăm faptul că fariseii au construit o temelie pentru iudaismul rabinic ulterior dar minimalizăm influenţa lor asupra teologiei creştine. Dar teologia lui [Yeshua] este evreiască şi este clădită ferm pe temeliile gândirii fariseice. Credinţele puternice ale fariseilor deschizându-se din doctrina lui Dumnezeu către învierea morţilor, au influenţat credinţa creştină într-o mai mare măsură decât este de obicei recunoscut. Teologic, creştinii timpurii erau foarte aproape de farisei.”
„Azi, opiniile negative referitoare la farisei au influenţat relaţia dintre creştini şi evrei. Ca şi creştini, noi tindem să privim iudaismul modern ca produs final al „fariseismului rău” despre care citim în Noul Testament. Otrava prejudecăţii curge în două direcţii. Mai întâi ea curge în direcţia percepţiei noastre despre fariseii din timpul lui [Yeshua]. În al doilea rând, aceasta curge spre viziunea noastră despre iudaismul modern. În realitate, expresiile moderne referitoare deopotrivă la credinţa evreiască şi cea creştină posedă rădăcini comune în contribuţiile spirituale ale fariseilor din perioada celui de-al Doilea Templu.” (Young, p. 188)
Pavel afirmă că el era un fariseu şi fiul unui fariseu
Pavel declară în Fapte 23:6 – Oameni şi fraţi, eu sunt fariseu [în prezent, nu în trecut], fiul unui fariseu … Pavel a făcut această afirmaţie în anul aproximativ 60 d.Cr., la 26 de ani după convertirea lui la credinţa în Yeshua (Fapte 9) care a avut loc în jurul anului 34 d.Cr. şi tocmai la şase – opt ani înainte de moartea lui. El deja scrisese epistolele Întâi Corinteni şi Galateni, şi probabil deja scrisese a Doua Corinteni şi Romani, de asemenea, şi el încă se considera pe sine un fariseu! Dacă fariseii erau toţi ipocriţi religioşi neprihăniţi prin sine şi duşmani ai lui Yeshua, aşa cum am fost învăţaţi să credem, atunci de ce ar face Pavel mărturisirea că el este un fariseu dacă viziunea noastră despre farisei şi viziunea lui erau la fel? Evident, el îi privea dintr-o lumină diferită faţă de noi, altfel el nu ar fi putut afirma atât de încrezător legăturile lui faţă de acea sectă religioasă.
Câteva lucruri din mediul sectei religioase evreieşti a fariseilor
Noţiunea creştină (prejudecată) că iudaismul în general şi fariseismul în particular era monolitic în natură şi malefic şi că toţi fariseii erau ipocriţi religioşi şi malefici şi că toţi au fost duşmani ai lui Yeshua nu se potriveşte cu înregistrarea istorică sau biblică (Cartea Faptelor). Este obiectivul acestui studiu să provoace această noţiune din înregistrările istorice şi biblice.
Rabinul Mesianic evreul Tim Hegg în cartea lui, Scrisoarea scriitorului – istoria lui Pavel şi perspectiva Torei, spune, „Mai întâi trebuie să lepădăm noţiunea că exista un singur, monolit „iudaism din primul secol.” Din literatura istorică şi rabinică existentă, cât şi din literatura biblică, este evident că existau mai multe secte, sau „iudaisme,” fiecare având „graniţe” pentru a defini pe cei „din interiorul” grupului şi pe cei din „exteriorul” acestuia. Denumiri precum farisei, saduchei şi esenieni descriu astfel de grupuri din secolul întâi.” Hegg continuă să spună că aceste grupuri erau de acord cu anumite credinţe de esenţă din iudaism cum ar fi că există un singur Dumnezeu adevărat, Sabatul, interdicţia împotriva idolatriei, natura divină a Torei şi credinţa în şi practicarea altor lucruri fundamentale din Tora. Dar chestiunile care au separat aceste secte erau semnificative şi adesea contestate (p. 50). Creştinismul modern ar fi un bun exemplu al stării iudaismului la vremea lui Pavel. Creştinismul este compus din denominaţii care toate împărtăşesc o temelie doctrinală comună, dar cu diferenţe doctrinale majore care le împart, de asemenea.
Care au fost sectele principale ale iudaismului care au existat în timpul primului secol?
– Fariseii: vor fi discutaţi mai jos.
– Saducheii: Hegg afirmă că saducheii erau un grup recunoscut în anii 150 î.Cr. şi că ei erau preoţii aristocraţi din vremea aceea. În timp ce ei aveau o loialitate în primul rând faţă de religia lui Israel, ei erau elenişti moderaţi (gânditori greci în viziunea lor) şi erau în mare parte influenţaţi de mediul grec în care ei au trăit. Mai mult, saducheii ţineau numai Tora scrisă şi respingeau tradiţiile orale ale părinţilor evrei care au ajuns să fie cunoscute ca Tora Orală. Pentru că fariseii credeau în aceste tradiţii, uneori aproape puneau la acelaşi nivel Tora Scrisă, aceasta îi făcea să fie în dezacord cu ei. Mai mult, saducheii aveau unele divergenţe teologice care erau diferite de iudaismul mai tradiţional, cum ar fi negarea învierii şi credinţa lor că nu există viaţă de apoi. Saducheii, pentru că erau din genealogie preoţească, slujeau în Templu şi erau în controlul sistemului de jertfe din Templu. Pentru că ei manipulau costul închinării, ei au câştigat multă bogăţie de la oameni. După distrugerea Templului în anul 70 d.Cr., această sectă a încetat să mai existe de vreme ce tot ceea ce le dădea definiţie şi putere s-a dus (Hegg, pag. 55-57).
– Esenienii: Esenienii care au trăit în comunitatea separatistă de la Qumran aproape de Marea Moartă au exercitat o mică influenţă asupra vieţii şi culturii evreieşti contemporane. Ca autoritatea ai Sulurilor de la Marea Moartă, acum celebre, ei au devenit una dintre cele mai bine cunoscute secte din primul secol. Ei erau fundamentalişti şi exclusivişti în viziunea lor faţă de Tora. Ei nu doar au susţinut o comunitate la Marea Moartă, dar recentele excavaţii arheologice au descoperit o zonă în cadrul Vechiului Oraş al Ierusalimului numit Cartierul Esenian, unde esenienii evident au trăit. În plus, ei au susţinut comunităţi în mai multe oraşe, de asemenea, cu aproape 4000 de membri în total. Singurul motiv pentru care menţionăm acest grup este pentru datorită prezenţei lor în Ierusalim şi datorită unor credinţe similare ca ale mesianicilor credincioşi din primul secol, este destul de posibil ca trebuie să fi fost ceva interacţiuni între cele două grupuri (Hegg, pag. 57-61).
– Cărturarii: Deşi termenul „cărturari şi farisei” este adesea legat în Evanghelii, aceştia erau două grupuri distincte, deşi integral legaţi. Hegg spune, „Fiind învăţaţi în citirea şi scrierea limbii, un cărturar era necesar pentru a crea şi a copia documente legale cât şi texte religioase. Fariseii, având scopul să dovedească halachacha [interpretările] lor din Scripturi, au căutat ajutorul cărturarilor şi vasta lor cunoştinţă a textului sacru… Cărturarii [erau] erudiţii evrei care au avut o influenţă mare asupra iudaismului de la vremea lui Ezra până în secolul întâi d.Cr. În această privinţă ar trebui să ţinem minte că termenul „cărturar” în general denumea o persoană educată în Orientul Antic, şi în special un învăţat. Uneori cuvântul „avocat” este folosit şi pare să fie echivalent cu „cărturar” (Hegg, pag. 61-62).
Rezumat istoric al sectei fariseilor
Potrivit lui Ron Moseley (Yeshua – Un ghid despre Isus cel real al Bisericii originale) „Cuvântul ebraic pentru fariseu este perushim însemnând separatist. Acest titlu a fost fără îndoială născut din faptul că fariseii nu se asociau cu Am Ha-Eretz, oameni obişnuiţi care nu dădeau zeciuială, erau ritualic impuri, şi nu ştiau nimic despre Lege (Ioan 7:49)… Membrii acestei societăţi separatiste se numeau unul pe altul haber, însemnând camarad, şi învăţătorii lor erau numiţi hakhamim, însemnând oameni înţelepţi… Exclusivitatea acestor evrei a dat naştere la acuzaţia de a fi separatişti. Echivalentul grec al lui perushim este pharisaioi, de la care avem cuvântul englez Pharisee” (p. 86).
În general, cărturarii cred că secta fariseilor a avut originea cândva în timpul perioadei Macabeilor în timpul celui de-al doilea secol î.Cr. Moseley afirmă că exista o ciocnire dură între saducheii preoţi care au îmbrăţişat ideile elenistice şi ceilalţi oameni învăţaţi care se opuneau tuturor ideilor şi monstruozităţilor greceşti. Această bătălie a avut ca rezultat o despărţire distinctă între fariserii care reprezentau oamenii obişnuiţi şi saducheii preoţi şi aristocraţi. Josephus descrie fariseii ca fiind „cei mai corecţi interpreţi ai legilor” (Moseley, pag. 86-87).
Influenţa fariseilor şi autoritatea lor asupra vieţii evreieşti
Moseley scrie că „Masele se uitau la farisei pentru a-i conduce religios pentru că ei au studiat deopotrivă Legea Scrisă şi Legea Orală mai mult decât oricare alt grup. În sinagogi, conducerea rugăciunilor, cât şi citirea şi expunerea Scripturilor, era făcută de cărturarii care erau farisei. Autoritatea fariseilor poate fi văzută în capacitatea lor de a-l instrui chiar pe marele preot, care era un saducheu. Până la vremea Revoltei Macabeilor (175-135 î.Cr.), marii preoţi erau toţi din familia lui Ţadoc. Fariseii mai învăţaţi, influenţaţi de Ezra şi oamenii din Marea Sinagogă, au cerut supunerea marilor preoţi faţă de autoritatea lor. Din această pricină, marele preot era obligat să rostească un jurământ în noaptea dinaintea Zilei Ispăşirii, pentru a asigura că va conduce serviciul în acord cu tradiţiile fariseice. Potrivit lui Josephus, fariseii erau „capabili să influenţeze mult masele de oameni. Orice fac oamenii cu privire la închinarea divină, rugăciuni şi jertfe, ei înfăptuiesc în acord cu direcţiile lor” (Moseley, p. 92).
Principiile de bază din fariseism – tradiţia lor religioasă
„Potrivit lui Josephus, fariseii erau deosebiţi de alte secte prin faptul că ei erau observatorii cei mai rigizi şi cei mai îndemânatici în interpretarea Mishnah, Legea Orală. Fariseii credeau că Legea Orală era explicaţia detaliată a felului în care trebuie ţinute acele secţiuni din Legea scrisă, cum ar fi: sărbătorile, jertfele şi disciplinele, care sunt menţionate dar nu sunt explicate. Potrivit tradiţiei, Legea Orală a fost transmisă de la Moise la bătrâni şi apoi la popor…” (Moseley, pag. 89).
Cea mai bună modalitate de a descrie abordarea fariseilor de a ţine toate cele 613 porunci din Tora este una scrupuloasă şi pretenţioasă (în sensul de cerinţe şi meticulozitate), astfel dând naştere unor expresii fariseice colocviale. Moseley scrie, „Literatura rabinică descrie disciplina specială pe care fariseii o păzeau:
(1) ei dădeau din nou zeciuiala din orice fruct sau produs îndoielnic obţinut de la un ne-evreu; (2) ei se păstrau în puritatea ritualică tot timpul; şi (3) ei erau atât de atenţi să nu calce nici măcar una din cele 613 legi din Tora încât ei aranjau garduri şi bariere de protecţie în jurul fiecărei legi… Pentru a se asigura că ei nu calcă nici măcar una dintre aceste [613 legi din Tora] din greşeală sau ignoranţă, ei au creat un „gard” în jurul legilor. Aceste garduri sunt numite „tradiţii” în Noul Testament. Ideea era să stabilească destule tradiţii în jurul legii încât un individ ar trebuie să calce o tradiţie înainte să meargă până la capăt să încalce prevederea explicită a legii” (Moseley, pag. 90). Existau multe dintre aceste „garduri” care reglementau ce tipuri de activităţi erau sau nu erau permise de Sabat, zeciuieli şi zile de post. Vedem că Yeshua tratează multe dintre aceste „tradiţii” în Evanghelii.
„Au început să apară probleme grave când practica de a stabili garduri a ajuns la un nivel atât de sever încât fariseii au început să determine ortodoxia unei persoane prin respectul ei faţă de garduri. Bazat pe Deuteronom 17:9, unde preoţii, Leviţii şi judecătorii au luat decizii referitoare la interpretări ale Scripturii, ei au stabilit noi legi pentru a umple ceea ce ei au perceput ca fiind goluri – chestiuni de viaţă care nu erau suficient acoperite de Cuvântul lui Dumnezeu. Faţă de aceste noi legi numite gazerah (plural gezerot) [Yeshua] cât şi mulţi alţi evrei au obiectat” (Moseley, 91).
Principiile de bază ale fariseismului – teologia lor religioasă
„Teologia fariseilor diferea de cea a oponenţilor lor, saducheii referitoare la nemurirea sufletului, învierea trupului, existenţa îngerilor, providenţa divină, voinţa liberă a omului, şi folosirea Legii Orale – printre alte lucruri. Surprinzător, teologia fariseilor era de fapt mai aproape aliniată de învăţăturile Noului Testament decât oricare alte grupuri evreieşti din primul secol. [Yeshua] probabil a ţinut credinţa fariseilor fundamentalişti, deşi nu au fost adăugate toate „gardurile”. [Yeshua] a fost cel care i-a îndemnat pe ucenici să facă ceea ce învăţau fariseii, dar nu ceea ce făceau ei, pentru că, în cuvintele Lui, „ei spun şi nu fac” (Matei 23:3)” (Moseley, pag. 91-92).
Datoriile fariseilor
Fariseii jucau multe roluri vitale în societatea evreiască. „Câteva dintre slujbele pe care fariseii se crede că le făceau sunt: conducerea majorităţii sinagogilor; controlarea şcolilor şi învăţarea în ele; slujirea ca şi cărturari; mergeau în misiuni pentru a instrui evreii din diaspora; slujirea ca magistraţi; instruirea preoţilor în modul cum să ofere jertfele; reglarea plătirii zeciuielilor şi a altor venituri ale Templului; a oferi sfat în toate domeniile din Tora; şi a lucra în meserii seculare” (Moseley, pag. 102).
Comunitatea fariseilor
Potrivit lui Moseley, fariseii îşi trăgeau puterea din haburot-ul lor, comunităţile închise de oameni cu aceeaşi gândire care se încurajau unul pe altul în împlinirea exactă a cerinţelor făcute pentru Israeliţii pioşi. Admiterea în aceste comunităţi era reglată în mod strict. Un candidat trebuia să afirme acordul său cu toate tradiţiile fariseice detaliate, după care el intra într-o perioadă de probă care dura de la 30 de zile la un an. Fiecare dintre aceste comunităţi era sub conducerea unui cărturar, care slujea ca o autoritate profesională în interpretarea Legii. Comunităţile aveau întâlniri săptămânale regulat planificate, de obicei în ajunul Sabatului. Studiul Torei şi masa comună erau părţi regulate din aceste întâlniri. Fiecare aspect al vieţii fariseului, incluzând mâncarea lui, îmbrăcămintea lui, şi chiar şi zidul casei lui, erau sub regimul Legii (Moseley, pag. 103-104).
Fariseii şi Sinagoga
„De vreme ce fariseii accentuau conceptul că Dumnezeu poate fi adorat în afara zonei Templului, sinagoga a devenit punctul focal al activităţilor lor. Original, sinagoga a fost intenţionată a fi doar un loc pentru a studia Tora, nu o alternativă la închinarea de la Templu. Dar fariseii, recunoscând nevoia pentru mai mult decât întâlnirile lor de comunităţi închise, au luat influenţa lor în sinagogi şi au schimbat pentru totdeauna scopul lor. Oamenii care nu se alăturau comunităţilor închise totuşi au devenit urmaşi ai doctrinelor fariseilor prin învăţăturile lor despre Tora în sinagogi” (Moseley, pag. 104).
Fariseii erau evanghelistici
Moseley scrie că fariseii s-au angajat în evanghelism agresiv şi eficient timp de trei sute de ani, în special în timpul [lui Yeshua]. Acest lucru este sugerat de astfel de fraze din Noul Testament precum „Voi călătoriţi peste mări şi ţări să câştigaţi un singur convertit” (Matei 23:15), şi „Mergeţi pe dealuri la garduri şi obligaţi-i să intre” (Luca 14:23). În timpul perioadei de timp dintre al doilea secol î.Cr. până în 37 î.Cr. iudaismul s-a răspândit prin mijloace de convertire către toate părţile din lumea cunoscută, şi fariseii erau linia întâi a acestui efort evanghelistic.
În timpul primului secol î.Cr. Hillel a stabilit, ca principiu al său principal, aducerea oamenilor mai aproape de Tora. În opoziţie cu Shammai, Hillel a consimţit cu admiterea prozeliţilor… Se spune că unii din şcoala lui Shammai considerau convertiţii dintre neamuri ca fiind o lepră în Israel. La acest grup Yeshua s-a referit când El a spus că ei impuneau sarcini grele şi chinuitoare asupra altora, în contrast cu povara Lui, care, a spus El, este uşoară (Matei 23:4; 11:30) (Moseley, pag. 125-126). La fel ca şcoala lui Hillel de farisei, Yeshua a învăţat clar ucenicii săi să evanghelizeze. Tot astfel, Pavel, ca un fariseu la şcoala lui Hillel a fost în esenţă evanghelistic!
Şapte feluri de farisei – cinci răi şi doi buni
Există lucruri bune şi lucruri rele despre farisei. În Matei 23 Yeshua îi denunţă pe unii dintre farisei pentru ipocrizia lor şi pronunţă asupra lor o succesiune de vaiuri (vai înseamnă copleşit de supărare, necaz sau avertizare asupra unei calamităţi iminente). Yeshua nu a fost singurul din acea vreme care a condamnat ipocrizia fariseilor. În literatura rabinică, înţelepţii enumeră şapte plăgi ale fariseilor. Totuşi, este important să notăm, că deopotrivă în literatura rabinică şi în cuvintele lui Yeshua au fost unele lucruri spuse despre farisei care erau bune şi lăudabile (ibid pag. 105).
Moseley afirmă că Talmudul din Ierusalim descrie şapte feluri de farisei, dintre care cinci erau ipocriţi, şi două feluri erau buni. Cele două feluri bune sunt descrise după cum urmează: (a) fariseul care se temea de Dumnezeu, care era cu adevărat neprihănit, ca Iov şi (b) fariseul iubitor de Dumnezeu, care avea o afecţiune reală pentru Dumnezeu, ca Avraam (Moseley, pag. 105-106).
„Deopotrivă Noul Testament şi o altă literatură evreiască descrie feluriţi farisei care păreau să fi fost sinceri, oneşti şi evlavioşi. Erau cu siguranţă cei cărora Isaia 29:13 se aplica, cei care se apropiau de Dumnezeu cu buzele lor, în timp ce inimile lor erau departe de El. Dar erau de asemenea alţii care, precum Nicodim şi Iosif din Arimateea, care credeau în [Yeshua] şi s-au străduit să Îl urmeze (Ioan 7:50;19:39; Marcu 15:43 [Fapte 15:5]). În Fapte 5 îl găsim pe Gamaliel, învăţătorul lui Pavel, argumentând pentru toleranţa faţă de [credincioşii mesianici în Yeshua]. Cel puţin cu o ocazie, unii farisei l-au avertizat pe Yeshua de un atentat la viaţa Lui, şi alţii sunt văzuţi ca arătând ospitalitate faţă de Domnul (Luca 13:31; 7:36; 11:37; 14:1).”
„Ca ideal conceput, fariseismul era un lucru bun. Nu poate fi nici o îndoială că fariseii erau fundamentalişti în iudaismul normativ din primul secol. Josephus a scris, „Fariseii sunt preţuiţi ca fiind cei mai pricepuţi în cea mai exactă interpretare a legilor lor.” Aceasta explică de ce, după războaiele din anii 66-73 d.Cr. şi 135 d.Cr., când alte secte evreieşti au dispărut, fariseii au continuat, eventual exprimând ceea ce este cunoscut azi ca fiind iudaismul rabinic” (Moseley, pag. 106-197).
Patru grade pentru farisei
Existau patru grade, sau nivele, pentru cei care doreau să participe oficial în filozofia fariseică. Oricine putea să se alăture societăţii, incluzând femei şi sclavi, cu condiţia că ei erau binevoitori să îndeplinească toate obligaţiile. Cerinţele pentru fiecare nivel succesiv au devenit tot mai stringente şi un candidat ar fi fost acceptat la următorul nivel dacă îndeplinea cerinţele pentru nivelul anterior. Deşi erau doar câteva mii de membri oficiali în cadrul rangurilor de farisei, existau literalmente milioane de evrei care urmau doctrina lor inclusiv esenienii şi credincioşii mesianici timpurii. (Moseley, p. 112).
Viziunea lui Yeshua despre farisei
„Era o practică, comună pentru liderii evrei să îi critice pe cei care nu trăiau ceea ce învăţau pe alţii. De exemplu… era obişnuit pentru Şcoala lui Hillel să se refere la Şcoala lui Shammai [principalele două „denominaţii” în cadrul fariseismului] cu epitete usturătoare precum „primul născut al lui Satan,” „sinagoga lui Satan,” sau, aşa cum [Yeshua] i-a spus lui Petru, „Înapoia mea, Satan” (Marcu 8:33; Ioan 8:44; Apocalipsa 2:9, 13). Talmudul descrie ipocriţii dintre farisei ca „bubele dureroase” sau „plăgile partidei fariseice.” Ştim că mulţi farisei îi slujeau lui Dumnezeu cu credincioşie din devotament autentic (Ioan 3:1; 19:38-39; Fapte 5:34; 23:6-8). De aceea, când [Yeshua] îi acuză pe farisei de ipocrizie, acest lucru nu trebuie să fie privit ca o respingere sumară a întregii mişcări. Mai târziu, când creştinismul a părăsit iudaismul şi a devenit o religie predominant formată din neamuri, cuvântul fariseu a căpătat o conotaţie negativă pentru cei care nu au realizat că nu toţi fariseii erau ipocriţi. De fapt, chiar Domnul Însuşi, crezând în totalitatea Cuvântului lui Dumnezeu, s-ar fi aliat El Însuşi cu acest grup mai mult decât cu oricare altul din vremea Lui. Precum acei fundamentalişti care par să fie cei mai critici cu privire la alţi fundamentalişti, tot astfel [Yeshua] doar arăta eroarea din cadrul acestui grup al Lui” (Moseley, pag. 95-96).
Moseley arată că Yeshua, de exemplu, a arătat că fariseii şi cărturarii stau pe „Scaunul lui Moise,” care era o poziţie de autoritate religioasă. De asemenea, El a spus că oamenii ar trebuie să păzească ceea ce îi învăţau fariseii (Matei 23:2-3), El a avertizat, totuşi, „dar nu faceţi potrivit cu faptele lor: pentru că ei zic, şi nu fac” (ibid. Pag. 105). Fariseismul a fost singura sectă religioasă căreia Yeshua i-a dat aprobarea Lui (Moseley, pag. 124).
Young adaugă, „Mulţi cărturari şi studenţi ai Bibliei eşuează să înţeleagă esenţa misiunii controversate a lui [Yeshua]. Conflictul lui [Yeshua] cu contemporanii săi nu a fost atât de mult cu privire la doctrinele fariseilor, cu care el era de acord în mare parte, ci în primul rând, cu privire la înţelegerea misiunii lui. El i-a criticat tăios pe ipocriţi – adică, oameni care spun lucrurile corecte dar nu practică ceea ce învaţă” (Matei 23:1-3)(Young, pag. 100).
Trebuie notat că în lumina faptului că marele preot şi puterea lui de bază erau toţi saduchei şi nu farisei (cu care saducheii erau incompatibili din punct de vedere teologic), saducheii erau conduşi de liderul lor, Caiafa, marele preot, care l-a condamnat pe Yeshua la moarte, şi nu fariseii, cu care Yeshua avea mult mai mult în comun din punct de vedere teologic (Young, p. 228).
Pentru a întări afirmaţia lui că fariseii erau de fapt „băieţii buni” faţă de Yeshua şi urmaşii lui, Young arată cum era de convenabil din punct de vedere politic pentru saduchei care erau prieteni şi aliaţi politici cu autorităţile romane, pentru a colabora cu romanii împotriva oricăror uzurpatori politici. Yeshua însuşi era privit ca o ameninţare politică pentru conducerea romană din zonă, care dacă ar fi fost răsturnată ar fi rezultat detronarea saducheilor din poziţia lor de putere şi prestigiu ca lideri ai Templului. Young continuă să arate cum saducheii i-au ajutat de fapt pe romani în prinderea lui Yeshua, în timp ce fariseii au încercat să îl avertizeze de pericole şi să îl păzească de pericol (Luca 13:31). Din nou saducheii care au mers după Petru şi Ioan (Fapte 5:17) în timp ce Gamaliel, şeful fariseilor din acea vreme încearcă să îi salveze (Fapte 5:36-38) (Young, pag. 230-231).
Într-adevăr, nu am fi corecţi faţă de subiect dacă nu am arăta că Pavel, ca fariseu, a fost responsabil legal pentru moartea lui Ştefan în Fapte 7:58, că Pavel a persecutat biserica primară înainte de convertirea lui. Dar de ce a făcut el aceasta? Pentru că, fiind un iubitor zelos al Torei şi un fariseu ascultător de Tora, el acţiona sub ideea greşită şi calomnioasă că Ştefan şi prietenii lui mesianici vorbeau cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise, Dumnezeu, Templu şi Tora (Legea) (Fapte 6:11, 13). Ei i-au privit pe urmaşii lui Yeshua ca posibili distrugători ai Templului şi a Torei lui Moise (v. 14). Desigur, aceasta nu putea fi mai departe de adevăr, dar Pavel şi prietenii săi farisei nu au ştiut aceasta. Dacă Pavel ar fi ştiut adevărul despre credincioşii mesianici din primul secol, că ei nu aveau deloc intenţia să distrugă templul sau să schimbe legile şi obiceiurile din Tora, el nu ar fi avut nici un motiv să îi persecute.
A fost Yeshua un fariseu?
Young spune, că în teologie, Yeshua a fost aproape de farisei (Young, pag. 40). Moseley confirmă acest punct de vedere. „Învăţăturile lui [Yeshua] aveau mai multe în comun cu învăţăturile fariseilor, în special şcoala lui Hillel, decât oricare alt grup din vremea Lui. De fapt, există multe similarităţi între Domnul şi Hillel însuşi, care era cu aproape treizeci de ani mai în vârstă decât [Yeshua]” (Moseley, pag. 107). Moseley continuă să explice cum faimoasa afirmaţie a lui Yeshua cunoscută ca Regula de Aur (Matei 7:12) era aproape un citat direct dintr-o afirmaţie făcută de Hillel.
„Unii cărturari cred că în disputele Lui cu fariseii, [Yeshua] pur şi simplu era de partea şcolii lui Hillel împotriva şcolii lui Shamai.” Exemple ale acestui lucru pot fi găsite în Matei 15:1-3 şi Luca 11:37 (despre spălarea mâinilor şi curăţarea exteriorului paharului); Matei 15:4 despre consacrarea tuturor posesiunilor cuiva către Templu în timp ce îşi lasă părinţii bătrâni în sărăcie. Alte chestiuni de despărţire în care Yeshua a fost de o parte au fost plătirea zeciuielilor din mentă, anason şi chimion (Matei 23:23 şi Luca 11:42), schimbătorii de bani din Templu şi permisivitatea divorţului (Moseley, pag. 108).
Trebuie observat că Pavel era de asemenea un fariseu din şcoala lui Hillel fiind instruit la picioarele lui Gamaliel (Fapte 23:31) care era nepotul lui Hillel şi liderul şcolii fariseice pe care bunicul lui a înfiinţat-o.
Pavel în iudaismul din primul secol
– Folosirea Scripturii: Hegg scrie, „Ca un fariseu, Pavel ar fi ţinut la Tanach [Vechiul Testament] ca bază finală pentru ceea ce el ştia despre Dumnezeu şi cum urma să trăiască drept înaintea Lui. El ar fi urmat tradiţia generală a fariseilor de a-şi baza argumentele pe texte specifice din Tanach, şi să argumenteze din aceste texte ca un punct de pornire. Faptul că fariseii considerau textul biblic ca temelie pentru credinţele şi argumentele lor explică de ce ei sunt atât de adesea asociaţi cu cărturarii” (Hegg, pag. 62).
„Centralitatea Scripturii este tot astfel modelul de confruntare între Yeshua şi farisei în Evanghelii, în care dialogul începe prin tratarea unui text sau frază specifică din Tora.”
„Aceeaşi caracteristică se găseşte în scrierile lui Pavel. În toate epistolele sale (şi în special în Romani), el anticipă argumentul defăimătorilor săi, şi le răspunde din Scriptură. Pavel citează direct din Tanach [Vechiul Testament] de 105 ori în epistolele sale, un număr care ar fi mult mai mare dacă ar fi socotite şi aluziile şi paralelele verbale la Tanach. Aproape de fiecare dată Pavel îşi bazează argumentele şi îndemnurile sale pe înregistrarea scrisă a Scripturilor” (Hegg, p. 63). Hegg continuă să explice că această metodă de interpretare era o urmă specifică din Fariseism (ibid).
– Folosirea Tradiţiei: „Dar oare Pavel acordă valoare tradiţiei, după cum era caracteristic printre Farisei?” În timp ce el îl urma pe Mântuitorul lui în eliminarea tradiţiilor care stăteau contrar Torei scrise, vedem în scrisorile lui Pavel o recunoaştere a valorii tradiţiei şi chiar necesitatea acesteia în cadrul comunităţii credinţei. Observaţi limbajul lui Pavel în 1 Corinteni 2:15: Acum vă laud pentru că vă amintiţi de mine în toate, şi ţineţi ferm de tradiţii, întocmai precum vi le-am încredinţat.” Vedem un limbaj similar în 2 Tesaloniceni 2:15 şi 3:6 (Hegg, pag. 63-64).
– Credinţa în Înviere: Hegg afirmă că, tot astfel, Pavel Fariseul afirmă pe deplin doctrina învierii (1 Corinteni 15; 2 Corinteni 5). Probabil adesea luat ca un lucru evident, Hegg scrie că toţi evreii evlavioşi din primul secol credeau în înviere, dar desigur, nu acesta era cazul. Este vrednic de observat că Fariseii erau cunoscuţi pentru susţinerea acestei doctrine, iar această caracteristică ar fi cu greu un identificator, dacă credinţa în înviere era comună tuturor. Atunci, există un sens foarte real prin care, învăţătura lui Pavel şi a altor Apostoli, afirmând doctrina învierii trupeşti, arată o aliniere generală cu Fariseismul (Hegg, pag. 64-65).
– Credinţa în Providenţa Divină: Pavel nu este străin de credinţa în providenţa divină, o doctrină cunoscută printre Farisei. Pavel învaţă că Dumnezeu determină evenimentele să lucreze împreună pentru binele celor chemaţi la credinţă. El nu doar crede că Dumnezeu îi alege pe cei pe care El în va mântui, ci că El le dă, de asemenea, har lor pentru toată veşnicia. Chiar vieţile celor nedrepţi sunt în cadrul providenţei lui Dumnezeu, în măsura în care Pavel este preocupat, după cum este cazul descrierii făcute de Pavel cu privire la împietrirea de către Dumnezeu a inimii lui Faraon. Dacă una din trăsăturile Fariseismului era credinţa în ordinea divină a tuturor lucrurilor, Pavel se arată pe sine a fi aliniat în mod similar (Hegg, p. 66).
Concluzie
Poate că acum avem o înţelegere mai bună şi o mai mare apreciere pentru Pavel când el a mărturisit înaintea Sanhedrinului, Bărbaţi şi fraţi, eu sunt Fariseu [la prezent, nu la timpul trecut], fiul unui Fariseu… (Fapte 23:6).
ANEXĂ:
Lista întâlnirilor între Yeshua şi Farisei şi Saduchei atunci când ei examinează pretenţiile Lui cu privire la Mesianitate
Examinarea Fariseilor cu privire la pretenţiile Mesianice, pentru a stabili dacă El era sau nu era cu adevărat Mesia:
– Chestiunea din centrul multora dintre întâlnirile dintre Yeshua cu evreii (în special Fariseii) era calitatea Lui de Mesia. Matei 16:1-20 (în special versetele 12-20) este un exemplu din această listă. Vezi Matei 22:41-46; Luca 17:20-23.
– Fariseii au examinat în mod oficial şi l-au testat pe Yeshua şi pretenţiile Sale Mesianice: Matei 22:34-46 „Atunci unul dintre ei, care era avocat, i-a pus o întrebare, ispitindu-l [din dicţionarul lui Strong, #3985, o traducere slabă (probabil o prejudecată?), a ispiti poate de asemenea să însemne a examina, a testa, a dovedi] şi zicându-i…” (v. 35, KJV). Vezi de asemenea Matei 16:1; 19:3 unde este folosit acelaşi cuvânt (biased? – prejudecată) alături de aceeaşi traducere engleză săracă. Exemple asemănătoare cu Fariseii care îl examinează pe Yeshua includ: Luca 5:17-26
– Chestionarea oficială a lui Yeshua: Ioan 7:25-53. Problema aici este dacă Yeshua era Mesia sau nu. Evreii nu căutau să îl aresteze după cum ar sugera un subtitlu din Biblia în engleză, ci doar îl chestionau pentru a determina dacă el era sau nu era cu adevărat Mesia.
– Vindecarea celor bolnavi şi scoaterea de demoni: Matei 9:34. Era aşteptat de evrei ca Mesia, atunci când vine, să aibă puterea să scoată demonii şi să vindece bolnavii – aceste puteri miraculoase ar fi dovada că el era într-adevăr Mesia Cel trimis din cer, deci nu este surprinzătoare marea controversă şi dezbatere printre evrei dacă minunile lui Yeshua erau legitime şi erau o dovadă a calităţii lui Mesianice, sau nu. Vezi de asemenea Matei 12:24; Ioan 9:13-34; Ioan 11:46-47.
– Întrebări cu privire la Legea Tora: Matei 12:1-8. Fariseii examinau în mod constant relaţia lui Yeshua cu Tora şi cunoaşterea lui a Torei. Evreii au crezut sute de ani că atunci când va veni Mesia, el va fi învăţătorul suprem al Torei, şi un expert în Tora ar răspunde la toate întrebările fără răspuns şi ar rezolva toate dezbaterile dintre cărturarii legii o dată şi pentru toate interpretările apărute cu privire la Tora. Deci era logic faptul că Fariseii şi Cărturarii (avocaţii biblici), experţii în Tora din acea vreme, îl asaltau în mod constant pe Yeshua cu întrebări cu privire la interpretările legale cât şi cu privire la opiniile lui cu privire la felurite aspecte din Tora. Pentru a dovedi că el era Mesia ei au trebuit să îl urmeze, să asculte învăţăturile sale, şi să audă răspunsurile lui la întrebări dificile. Aceasta era parte din procesul prin care Fariseii determinau dacă cineva este sau nu este Mesia cel legitim, pentru că înainte şi după vremea lui Yeshua au venit mulţi pretinzând a fi Mesia cel mult aşteptat. Vezi de asemenea Matei 19:3-12; 22:34-46; Luca 6:1-11; 14:3.
– Fariseii răi vor să distrugă ceea ce ei gândesc că este un Mesia fals: Existau Farisei răi, în fiecare mulţime, care, împreună cu Saducheii şi Marele Preot Saducheu au căutat să îl distrugă pe Yeshua. Matei 12:14 spune, „Apoi, Fariseii au ieşit afară, şi au ţinut un consiliu împotriva lui, cum ar putea să îl distrugă [să îl dea la o parte cu totul, desfiinţa, a pune capăt, a-l face fără valoare].” În mod evident, dacă unii dintre Farisei credeau că el era un mesia fals şi un învăţător fals, ar fi natural pentru ei să dorească să pună capăt carierei lui, cumva pentru a împiedica oamenii să nu fie înşelaţi şi corupţi. Vezi de asemenea Luca 6:11.
– Semne şi minuni: Matei 12:38. Din nou, Mesia, când a venit, era aşteptat să lucreze semne şi minuni, aşa că o parte din examinarea Fariseilor a pretenţiei lui Mesianice ar fi fost să observe cum el lucrează semne şi minuni pentru a afirma dacă ele erau reale sau nu. Vezi de asemenea Matei 16:1.
– Tradiţia bătrânilor: Matei 15:1-20. În baza instrucţiunilor lui YHWH în Tora (Deuteronom 17:8-13), conducătorii evrei erau capabili să formuleze decizii legale cu privire la chestiuni care nu erau specificate în legea scrisă. Aceste decizii legale au ajuns să fie cunoscute ca Tora Orală, Legea Orală sau Tradiţiile Bătrânilor. Era o mare dezbatere între feluritele grupări religioase evreieşti cu privire la valabilitatea şi legitimitatea unora dintre aceste tradiţii. Fariseii subscriau în mod scrupulos la Tradiţiile Bătrânilor găsite în Tora Orală în timp ce Saducheii nu făceau aceasta. Acest lucru a dat naştere la multe controverse şi dezbateri între aceste două secte principale religioase evreieşti. În mod natural, când Mesia ar sosi el va rezolva orice dezbatere cu privire la cine avea dreptate şi dacă aceste tradiţii erau valabile sau din punct de vedere legal. Natural, Fariseii ar dori să îi pună întrebări lui Yeshua cu privire la această chestiune controversată, pentru a afla poziţia lui.
– Întrebări despre chestiunile sociale presante din acele vremuri: Matei 22:15-22. De vreme ce Mesia ar fi un rege peste Israel, ar fi fost ceva normal ca Fariseii să îi pună întrebări despre chestiunile politice din acea vreme cum ar fi plătirea taxelor către romanii pe care ei îi urau.
– Saducheii (Marii Preoţi) i-au pus întrebări lui Yeshua: Matei 21:12-27 (în special versetele 15 şi 23). Saducheii care controlau Templul au fost ameninţaţi de autoritatea lui Yeshua, de îndrăzneala şi popularitatea lui între oamenii de rând (care nu aveau o iubire mare pentru Saducheii lacomi, flămânzi de putere, şi trădători [colaboratori cu duşmanii romani]), şi l-au perceput ca o ameninţare la stabilitatea bazei lor de putere. Deci era doar ceva natural ca ei să dorească să investigheze acest potenţial rival pentru a vedea ce este cu el.
– Anumiţi Farisei l-au invitat pe Yeshua să cineze cu ei (să îl privească în faţă pe acest potenţial Mesia): Luca 7:36; 11:37.
– Au existat Farisei care au crezut că Yeshua era Mesia: Ioan 12:42; Fapte 15:5; Ioan 3:1-2.
Listă de Scripturi care îi arată pe Saduchei (şi Fariseii Răi) a fi duşmani ai lui Yeshua şi ai Evangheliei Matei 2:4; 16:21; 20:18; 21:18; 26:3-4; 26:14, 59; 27:1-10, 12, 20, 41, 62; Ioan 11:48-57; Marcu 8:31; 10:33; 11:18; 14:1, 10, 43; Ioan 18:3; 19:15; Fapte 4:1; 5:17-18; 9:14, 21 (referitoare la Pavel); 23:14; 25:15; 26:10- 12 (Aceasta nu este o listă completă a acţiunilor Saducheilor, dar aceasta ar trebui să fie suficientă pentru cititor pentru a avea o idee bună despre motivaţiile din intenţia lor rea.)
