I) O INTRODUCERE ÎN TEOLOGIA DISPENSAȚIONALĂ
A) O DEFINIȚIE SIMPLĂ A TEOLOGIEI DISPENSAȚIONALE
[Renald E. Showers declară: Există întradevăr o diferență! O comparație dintre legământ și teologia Dispensațională; The Friends of Israel Gospel Ministry, Inc., Bellmawr, NJ., 1991, P. 27-53]:
“Teologia Dispensațională poate fi definită, într-un mod foarte simplu, ca un sistem teologic ce încearcă să dezvolte filosofia istorică a Bibliei pe baza supremației lui Dumnezeu. Aceasta reprezintă întreaga Scriptură și istorie ca fiind reprezentate de câteva dispensații ale conducerii lui Dumnezeu.”
C. I. Scofield declară (The New Scofield Study Biblie, NIV, Oxford Univ. Press., New York, 1967, p. 3):
“O dispensație reprezintă perioada de timp în care un om este testat în ceea ce privește ascultarea sa față de unele revelații specifice voinței lui Dumnezeu.”
În această definiție sunt implicate trei concepte importante:
(1) o dovadă a revelației divine legată de voința lui Dumnezeu, ce încorporează ceea ce Dumnezeu necesită din partea omului
(2) respectarea omului a acestei revelații divine, prin care el este responsabil de ascultarea sa
(3) o perioadă de timp, deobicei numită “veac”, în care această revelație divină este o parte dominant în testarea ascultării omului față de Dumnezeu
Dispensațiile sunt o revelație progresivă și strâns legată de interacțiunile Domnului cu omul, uneori cu întreaga rasă și alteori doar cu anumiți oameni, Israel. Aceste dispensații diferite nu reprezintă metode separate pentru salvare. Pe durata fiecăreia omul este împăcat cu Dumnezeu într-un singur fel, și anume prin bunăvoința lui Dumnezeu cu ajutorul lucrării lui Hristos, ce a fost îndeplinită pe Cruce și validată prin învierea Lui. Înaintea Crucii, omul a fost salvat datorită sacrificiului mântuitor al lui Hristos, prin credința în revelația oferită lui. De la cruce înainte, omul a fost salvat prin credința lui în Isus Hristos, prin care revelația și mântuirea sunt îndeplinite.
Din partea omului este necesară ascultarea continuă față de Dumnezeu. Această ascultare reprezintă o bază a credinței. Deși revelația divină este descoperită progresiv, adevărul din perioada timpurie nu este dat la o parte; mai degrabă păstrat. Astfel, conștința (responsabilitatea morală) este un adevăr puternic din viața umană (Romani 2:15; 9:1; 2 Corinteni 1:12; 4:2), deși nu continuă într-un mod dispensațional. În mod asemănător, dispensația prezentă nu se află sub o anumită lege ca test specific al ascultării față de revelația divină (Galateni 5:18; cp. Galateni 2:16; 3:11), și totuși legea rămâne ca o parte intergrală a Scripturilor Sfinte care, pentru cei mântuiți, sunt profitabile pentru antrenarea dreptății (2 Timotei 3:16-17; cp. Romani 15:4).
Scopul fiecărei dispensații, atunci, este de a pune omul sub un set de reguli specific, însă o asemenea acțiune nu reprezintă o condiție a salvării. În fiecare dispensație trecută, oamenii neregenerați au eșuat, iar aceștia vor eșua din nou în prezent și viitor. Însă salvarea a fost și va continua să fie disponibilă acestora prin bunăvoința credinței lui Dumnezeu.
În această ediție a Bibliei sunt observate șapte dispensații: Inocența (Geneza 1:28); Conștința sau Responsabilitatea Morală (Geneza 3:7); Guvernarea Umană (Geneza 8:15); Promisiunea (Geneza 12:1); Legea (Exod 19:1); Biserica (Faptele Apostolilor 2:1); Regatul (Apocalipsa 20:4).
[Showers, cont.]:
B) DOVADA ISTORICĂ A DISPENSAȚIONALISMULUI
Există dovezi din partea scriitorilor bisericii timpurii despre gândirea dispensațională. Referințe:
The Moody Handbook of Theology, de Paul Ennis
Scrierile lui Justin Martyr (110-165)
Iranaeus (130-200)
Clement din Alexandria (150-220)
Augustine (354-430)
Pierre Poiret (1646-1719)
John Edwards (1637-1716)
Isaac Watts (1674-1748)
John Nelson Darby (1800-1882)
C.I. Scofield (1843-1921)
Lewis Sperry Chafer
Charles Ryrie
Dwight Pentecost
John Walvoord
C) SEMNIFICAȚIA CUVÂNTULUI DISPENSAȚIEI
Cuvânt tradus ca dispensație în Noul Testament este cuvântul oikonomia, din care cuvântul economie este derivate. Cuvântul din noul testament este o combinație între două cuvinte: oikos care înseamnă casă, și nemo care înseamnă a întreține, a controla.11 Astfel, cuvântul literarmente înseamnă întreținerea unei case sau controlarea unei case.
Se referă în primul rând la administrarea unei case.12
Cuvântul dispensație se referă uneori la “sistemul prin care lucrurile sunt administrate” și “administratrea divină a lumii”. Din punct de vedere teologic este “o ordine sau system religios, creat ca o instituție divină, sau o cale spre revelația progresivă, adaptată special pentru nevoile unei anumite națiuni sau perioade de timp”.13
Cuvântul economie din punct de vedere teologic se referă la “Metoda guvernării divine a lumii, sau a unui department sau proporție specific a guvernării.”14
D) FOLOSIREA CUVÂNTULUI PENTRU DISPENSAȚIE ÎN NOUL TESTAMENT
Cuvântul oikonomia apare de nouă ori în Noul Testament. În șase dintre aceste apariții (Luca 16:2-4; 1 Corinteni 9:17; Efeseni 3:2; Coloseni 1:25) este tradus ca dispensație sau administrare și se referă la un oficiu responsabil cu îngrijirea omului de către o autoritate superioară. În celelalte trei apariții (Efeseni 1:10; 3:9; 1 Timotei 1:4) este tradus ca dispensație, frăție și edificiu în versiunea Regelui James și administrare în Biblia Standardă a Noii Americi. În aceste trei pasaje se referă la un mod particular prin care Dumnezeu își administrează conducerea asupra lumii. Efeseni 1:10 este interesant în mod special, deoarece pare că face referire la un mod particular prin care Dumnezeu va administra conducerea sa în următorul Mileniu (Dispensația Milenială). Efeseni 3:9 și 1 Timotei 1:4 se referă la modul particular în care Dumnezeu își administrează conducerea acum (dispensația prezentă).
E) DEFINIREA TERMENULUI DE DISPENSAȚIE ÎN LEGĂTURĂ CU TEOLOGIA DISPENSAȚIOALĂ
În urma folosirii cuvântului pentru dispensație din Noul Testament, termenul dispensație poate fi definit ca o cale aparte prin care Dumnezeu își administrează conducerea Sa asupra lumii în timp ce lucrează progresiv asupra scopului său pentru istoria lumii.
F) CARACTERISTICILE ESENȚIALE ALE FIECĂREI DISPENSAȚII
Pentru ca fiecare dispensație să fie diferită față de celelalte, trebuie să conțină trei caracteristici esențiale.
1) În primul rând trebuie să aibă un anumit fel prin care Dumnezeu să-și administreze conducere
Fiecare dispensație este caracterizată printr-un factor unic sau o combinație de factori de conducere.
2) În al doilea rând trebuie să aibă legătură cu responsibilitatea omului
Fiecare dispensație îl face pe om responsabil să-l asculte pe Dumnezeu printr-un factor sau o serie de factori de conducere unici
3) În al treilea rând, trebuie să fie caracterizată printr-o revelație divină ce nu a mai fost oferită deja
Ca omul să cunoască noul mod de conducere al lui Dumnezeu și noua sa responsabilitate, el trebuie să primească aceste lucruri printr-o revelație. Fiecare dispensație nouă necesită o nouă revelație din partea lui Dumnezeu.15
4) [Efeseni 3:2-10]:
De exemplu, Pavel a indicat că dispensația prezentă este cu siguranță legată de noua revelație pe care Dumnezeu a dat-o apostolilor și profeților din Noul Testament:
(v.2) Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată faţă de voi.
(v.3) Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte.
(v.4) Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,
(v.5) care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.
(v.6) Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,
(v.7) al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
(v.8) Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,
(v.9) şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;
(v.10) pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.
G) CARACTERISTICILE SECUNDARE ALE FIECĂREI DISPENSAȚII
Faptul că fiecare dispensație nouă implică o nouă responsabilitate pentru om, indică că fiecare dispensație are deasemenea trei caracteristici secundare.
1) În primul rând, fiecare dispensație oferă un test omului
Natura testului este dacă omul îl va asculta sau nu pe Dumnezeu prin îndeplinirea responsabilității ce este caracteristică cu acea dispensație.
2) În al doilea rând, fiecare dispensație demonstrează inabilitatea omului de a asculta de regula specific a lui Dumnezeu ce caracterizează acea dispensație.
3) În al treilea rând, fiecare dispensație ce implică judecata divină are loc din cauza eșecului uman.16
H) UNELE CONSIDERAȚII IMPORTANTE
Pentru a înțelege apropierea Teologiei Dispensaționale față de filosofia istoriei Biblice, trebuie luate în considerare unele puncte importante.
1) Dispensațiile diferite reprezintă căi diferite ale administrării conducerii lui Dumnezeu asupra lumii. Acestea nu sunt căi diferite de salvare.
De-alungul istoriei, Dumnezeu a aplicat diferite dispensații. Însă doar o singură cale de salvare. Salvarea a avut loc mereu datorită bunăvoinței lui Dumnezeu prin credință.
2) O dispensație nu reprezintă un veac al istoriei, deși o dispensație ar putea acoperi aceeași perioadă ca acel veac.
O dispensație este în special o cale prin care Dumnezeu își administrează conducerea, însă un veac este o anumită perioadă de timp.
3) O dispensație ar putea implică un mod specific pentru administrarea conducerii lui Dumnezeu asupra oricărui aspect al umanității.
De exemplu, Dispensația Guvernării Umane a făcut până la urmă parte din umanitate, însă Dispensația Legii Mosaice a fost aplicată doar națiunii Israelului.
4) O nouă dispensație ar putea continua sau întrerupe unii factori de decizie ale dispensațiilor anterioare, însă va avea mereu cel puțin un factor nou ce n-a fost introdus până atunci.
Teologii Dispensaționaliști numesc deobicei fiecare dispensație nouă după factorul de bază.
5) Fiecare dispensație nouă cere o nouă revelație. Dumnezeu trebuie să arate noua sa vale de a conduce și noua responsabilitate a omului la fiecare început dispensațional.
De vreme ce Teologia Dispensațională recunoaște unele dispensații succesive ce au avut success, are un concept puternic de revelație progresivă.
I) CONCLUZIE
Numeroase lucruri din Biblie indică că Dumnezeu a folosit diferite dispensații sau căi de administrare a conducerii Sale de-alungul istoriei. De exemplu, înainte de Potopul lui Noe, Dumnezeu nu a instituit o pedeapsă capital pentru ucigași…
[Geneza 4:9-15]:
(v.9) Domnul a zis lui Cain: “Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: “Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?”
(v.10) Şi Dumnezeu a zis: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.
(v.11) Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
(v.12) Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ.”
(v.13) Cain a zis Domnului: “Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
(v.14) Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.”
(v.15) Domnul i-a zis: “Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare.
… însă a instituit pedeapsa capitală după potop…
[Geneza 9:5-6]:
(v.5) Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
(v.6) Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
…Între oferirea Legii Mosaice și moartea lui Hristos, Dumnezeu a poruncit ca adulterii din Israel să fie uciși…
[Levitic 20:10]:
“Dacă un om preacurveşte cu o femeie măritată, dacă preacurveşte cu nevasta aproapelui său, omul acela şi femeia aceea preacurvari să fie pedepsiţi cu moartea.”
(Cp. Dt. 22:22; Jn 8:5)
…însă de la moartea lui Hristos, Dumnezeu nu poruncește astfel…
[1 Corinteni 6:9-11]:
(v.9) Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
(v.10) nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
(v.11) Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
…În timp ce Legea Mosaică era valabilă, Dumnezeu le-a cerut Evreilor să venereze în ziua de Sâmbătă…
[Exodus 20:8-11]:
(v.8) Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.
(v.9) Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău.
(v.10) Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.
(v.11) Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.
[Romani 14:4-6]:
(v.4) Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.
(v.5) Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
(v.6) Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face…
[Cp Coloseni 2:13-17]:
…Oamenii lui Dumnezeu din ziua de astăzi nu oferă sacrificii animale pentru păcat, însă oamenii dinaintea morții lui Hristos trebuiau să facă asta.
NOTE DE SUBSOL PENTRU SECȚIUNEA I:
1. Pentru o demonstrație excelentă a acestui lucru, vedeți seria în două părți ‘Rudiments of Dispensationalism in the Ante-Nicene Period’ by Larry V. Crutchfield in the July-September and October-December 1987 issues of Bibliotheca Sacra
2. A. C. Coxe (ed.), The Ante-Nicene Fathers, II, 476
3. Augustine, To Marcellinus, CSSSVIII, 5, 7
4. Charles C. Ryrie, Dispensationalism Today (Chicago: Moody Press, 1965), p. 71
5. Ibid., p. 72
6. Ibid., p. 73
7. William A. BeVier, ‘A biographical Sketch of C.I. Scofield’ (unpublished Master’s Thesis, Southern Methodist University, Dallas, 1960), p. 25
8. Ibid., p. 74
9. Ibid., p. 95
10. Ibid., p. 90-91
11. Liddell and Scott, An Intermediate Greek-English Lexicon (Oxford: The Clarendon Press), p. 528
12. Otto Michel, ‘Oikonomia, ‘Theological Dictionary of the New Testament, Vol. V., ed. by Gerhard Friedrich, trans. and ed. by Geoffrey W. Bromiley (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1967), p. 151
13 The Oxford English Dictionary (Oxford University Press, 1933), III, p. 481.
14 Ibid., III, p. 35
15 Ryrie, Dispensationalism Today, pp. 37-38
16 Ibid., pp. 38-39.
II) O EXAMINARE A TEOLOGIEI DISPENSAȚIONALE
A) DISPENSAȚIA INOCENȚEI
1) Introducere
În mod tradițional, Teologii Dispensaționali au numit prima dispensație ca Dispensația Inocenței. De vreme ce Teologii Dispensaționali numesc, deobicei, fiecare nouă dispensație după factorul sau factorii săi importanți, cel mai bine ar fi ca prima dispensație să fie numită ca Dispensația unei Dispeoziții Favorabile neconfirmate. Motivul pentru acest nume sugerat va fi văzut mai târziu.
Prima dispensație a început cu creare omului și s-a terminat cu căderea omului din grație. Partea Scripturală ce acoperă această dispensație este Geneza 1:26-3:24.
2) Factorul de bază: O dispoziție favorabilă neconfirmată spre Dumnezeu
Factorul de bază pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a guverna asupra omului în timpul primei dispensații a fost o dispoziție favorabilă neconfirmată. Înainte ca omul să decadă, el a fost predispus spre Dumnezeu. Adam și Eva au avut legături strânse cu Domnul. Ei l-au ascultat pe Dumnezeu prin cultivarea Grădinii Raiului conform dorinței Lui. Ei nu au fugit și nu s-au ascuns de El atunci când s-a apropiat de ei. Aceste lucruri indică că omul a avut inițial o dispoziție ce era favorabilă spre Dumnezeu.
Trebuie observat, totuși, că această dispoziție favorabilă a fost neconfirmată. Asta înseamnă că omul nu a fost închis în acest statut pentru totdeauna. El îl poate pierde când dorește.
Dispoziția favorabilă a omului față de Dumnezeu a fost neconfirmată deoarece omul nu a ales-o el însuși. I-a fost oferită de către Dumnezeu în momentul creației sale. Atunci când Dumnezeul l-a creat pe Adam, El i-a dat acest tip de dispoziție conform propriei Sale alegeri supreme. El nu i-a arătat lui Adam toate tipurile de dispoziții ce erau posibile, iar apoi să-i ofere opțiunea de a decide ce tip vrea să primească.
Singura cale prin care dispoziția favorabilă a omului ar putea deveni confirmată ar fi dacă omul este confruntat cu alternativa de a fi dispus favorabil spre Dumnezeu, iar apoi să poată să aleagă.
Revelația specială pe care Dumnezeu i-a oferit-o omului pentru prima dispensație este înregistrată în Geneză 1:28-29; 2:15-17, 24…
[Geneza 1:28-29]:
(v.28) Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”© 2007 Biblia
(v. 29) Şi Dumnezeu a zis: “Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră.”
[Gen 2:15-17]:
(v. 15) Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
(v. 16) Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
(v. 17) dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”
[Gen 2:24]:
“De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.”
…Dumnezeu a arătat că omul nu avea voie să mănânce din fructul interzis și trebuia în schimb doar să cultive Grădina Edenului. În calitate de masculi și femele, oamenii trebuiau să trăiască împreună într-o relație a trupului, să se reproducă și să exercite dominație asupra animalelor și plantelor.
3) Regulile secundare de guvernare asupra umanității
a) Fiți roditori și umpleți pământul. Înmulțiți-vă. Geneza 1:28
b) Conduceți asupra tuturor creaturilor și pământului. Geneza 1:28
c) Toate plantele sunt hrană pentru om. Geneza 1:29
d) Omul trebuie să aibă grijă de toți copacii din Grădina Raiului. Geneza 2:15
e) Omul poate mânca din toți copacii din Grădină. Geneza 2:16 6
f) Omul NU are voie să mănânce din Copacul Cunoașterii Morale. Geneza 2:17
g) Omul va avea o unitate matrimonială. Geneza 2:24-25
4) Concluzie: Eșecul Primei Dispensații
Responsabilitatea omului de-alungul primei dispensații era de a-l asculta pe Dumnezeu pe baza dispoziției sale favorabile neconfirmate față de El. Această responsabilitate l-a pus pe om la următorul test: Îl va asculta omul pe Dumnezeu pe baza dispoziției sale favorabile neconfirmate?
Omul a eșuat acest test. Satana a intrat în grădină și l-a confruntat cu o alternativă. Alternativa a fost ca omul să respingă conducerea lui Dumnezeu asupra sa și să-și înceapă propria conducere – la fel cum Dumnezeu este propriul său conducător. Omul a ales să adopte această alternativă decât să rămână dispus favorabil față de Dumnezeu. El și-a arătat alegerea când a mâncat fructul interzis, astfel violând porunca lui Dumnezeu.
Eșecul Omului a rezultat în judecata ce a adus cu ea mai multe consecințe tragice. Omul a murit spiritual atunci când a făcut alegerea…
[Geneza 2:16-17]:
(v. 16) Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
(v. 17) dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”
[Evrei = a muri, moarte indicând o moarte spirituală iminentă și o eventuală moarte fizică]
…A avut loc o separare între om și Dumnezeu. Omul și-a pierdut dispoziția favorabilă față de Dumnezeu și a înlocuit-o cu o dispoziție de dispreț față de Dumnezeu…
[Romani 5:10]:
“Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.”
…Acest lucru este o mărturie a faptului că Adam și Eva s-au ascuns de Dumnezeu atunci când El a intrat în grădină pentru a vorbi cu ei după păcatul lor original…
[Geneza 3:8]:
“Apoi omul și nevasta sa l-au auzit pe Dumnezeu cum mergea în grădină ziua, iar ei s-au ascuns de El printre copacii grădinii.”
Deoarece omul a ales să ia această cale, această dispoziție de dispreț devenind o dispoziție confirmată. Omul a fost atât de puternic prins în ea încât nu s-a putut salva. Doare lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu poate îndeplini o asemenea salvare.
În plus față de moartea spirituală, omul a devenit predispus la boli, deformare, accidente și moarte fizică. Femeia a fost blestemată cu durerile nașterii și cu dorința de a-l subjuga pe bărbat. Pământul a fost blestemat, astfel făcând mult mai grea încercarea omului de a cultiva mâncare. Omul și-a pierdut viața perfectă. Din cauză că omul a urmat sfatul Satanei și s-a răzvrătit împotriva conducerii lui Dumnezeu, Satana a reușit să strice sistemul de conducere al lumii temporar. În loc să trăiască într-o lume condusă de un Dumnezeu bun care-l iubește, omul a fost blestemat să trăiască într-un sistem dominat de un tiran care-l folosește pe om pentru propriile sale scopuri egoiste.
În mijlocul acestei tragedii, la sfârșitul primei dispensații, Dumnezeu a oferit o rază de speranță. În Geneza 3:15, El a pronunțat prima promisiune a Mântuitorului, care se va naște din femeie în această lume, de-alungul istoriei. În timp ce Dumnezeu și-a îndeplinit progresiv planurile sale pentru istorie, două dintre cele mai importante lucruri pe care le poate oferi prin Mântuitor sunt oferirea mântuirii omului decăzut și învingerea Satanei.
B) DISPENSAȚIA CONȘTINȚEI
1) Introducere
A doua dispensație s-a extins de la decăderea omului până la Potopul lui Noe. Scriptura ce acoperă această dispensație este Geneza 4:1-8:19.
De vreme ce omul și-a pierdut dispoziția favorabilă față de Dumnezeu, acel factor important al primei dispensații nu mai era valabil. C rezultat, în a doua dispensație, Dumnezeu și-a administrat conducerea asupra omului într-un alt fel. Se pare că El a folosit doi factori pentru a-l guverna pe om în această nouă dispensație.
2) Primul Factor de Conducere: Conștința Umană
Primul factor de conducere a fost conștința umană. În Romani 2:14-15, “Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.”, Apostolul Pavel a indicat faptul că oamenii au conștință. Faptul că conștința funcționează ca un factor de conducere asupra omului este evident, deoarece Pavel a declarat că acest lucru i-a făcut pe păgânii Gentili să “îndeplinească în mod natural lucrurile ce se aflau în lege”, chiar dacă nu au primit deloc Legea Mosaică până atunci. Pavel a observat deasemenea binele și răul ce se află în oameni.
Geneza 3:5 și 22 indică că omul și-a obținut simțul de observație pentru bine și rău după ce a mâncat fructul interzis. Cu alte cuvinte, conștința umană a luat naștere atunci când omul s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. De vreme ce conștința funcționează ca un factor esențial asupra ființelor umane, aceasta a devenit unul dintre factorii de bază ai noii dispensații. Din această cauză, Teologii Dispensaționali au ales să numească a doua dispensație după aceast nou factor.
3) Al doilea Factor de Conducere: Conducerea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, în conștința oamenilor
Al doilea factor de conducere pe care Dumnezeu a început să-l folosească în a doua dispensație a fost reținerea Duhului Sfânt. În Geneza 6:3, “Atunci Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”, Dumnezeu a vorbit despre Duhul Său asupra omului în zilele dinaintea Potopului. Verbul a rămâne semnifică a conduce. Astfel, Duhul Sfânt a fost deasemenea un factor de conducere în timpul celei de-a doua dispensații.
4) Reguli secundare de guvernare asupra omenirii
a) Salvarea Spirituală este oferită doar de Dumnezeu prin credința (Efeseni 2:8-9) în Hristos (Romani 6:23). Această regulă de guvernare nu poate niciodată să fie ignorată. Moartea spirituală a avut loc la cădere. Romani 2:16; Evrei 11:4; Geneza 3:15; 4:7. Vezi Romani 3:23-27 unde credința în sângele vărsat de Hristos pe cruce oferă justificare pentru viața eternă.
b) Femeile vor avea dureri și probleme în timpul nașterii. Geneza 3:16
c) Dorința femeii este pentru soțul ei, iar el va avea putere asupra ei. Geneza 3:16; Efeseni 5:22
d) Pământul este blestemat, astfel nu mai este la fel de roditor. Geneza 3:17
e) Hrana omului provine din pământ. Geneza 3:18-19
f) Omul trebuie să are pământul și să muncească din greu pentru hrană. Geneza 3:18-19
g) Trupul fizic al omului se va deteriora înapoi în țărână: moartea fizică. Geneza 3:19
5) Concluzie
În Geneza 4:3-7 Dumnezeu a acceptat sacrificiul de sânge a lui Abel, dar a respins sacrificiul fără sânge al lui Cain. Acest lucru implică că revelația specială pe care i-a oferit-o Dumnezeu omului pentru a doua dispensație, a fost aceea că omul trebuie să se apropie de Dumnezeu prin sacrificiu de sânge (Evrei 11:4). Omul păcătos, indiferent cât de sincer, nu poate veni la Dumnezeu pe calea sa. El trebuie să vină doar așa cum a decretat Dumnezeu.
Responsabilitatea omului în timpul celei de-a doua dispensații a fost de a-l asculta pe Dumnezeu conform conștinței sale și restricției Duhului Sfânt. Această responsabilitate l-a supus pe om la următorul test: Îl va asculta omul pe Dumnezeu pe baza conștinței sale și restricției Duhului Sfânt?
Omul a eșuat mizerabil acest test. Cain a refuzat să aducă orice fel de sacrificiu cerut de Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu i-a respins sacrificiul neadecvat, Cain a început să construiască o civilizație fără de Dumnezeu, ce a ajuns să fie caracterizată de poligamie și violență. Până în ziua lui Noe, “răutatea omului era mare pe pământ” și “fiecare oglindire a inimii sale era răutatea întruchipată” (Geneza 6:5). Lucrurile au devenit atât de rele încât Dumnezeu a găsit un singur om drept – Noe.
Acest eșec a adus cu sine o judecată cumplită. Printr-un potop al întregii lumi, Dumnezeu a distrus partea parvenită a omenirii. Prin arcă, Dumnezeu l-a apărat pe Noe și pe familia lui. În esență, Dumnezeu a distrust totul și i-a oferit omului un nou început.
Trebuie observat că crima a început ca un rezultat al răzvrătirii omului împotriva conducerii lui Dumnezeu și că potopul a avut loc în urma acelei răzvrătiri și judecății lui Dumnezeu asupra ei.
C) DISPENSAȚIA GUVERNĂRII UMANE
1) Introducere: Pedeapsa Capitală decretată de Dumnezeu
A treia dispensație s-a extins de la Potopul din vremea lui Noe până la chemarea lui Avraam. Porțiunea Scripturală ce acoperă această dispensație este Geneza 8:20-11:32.
De vreme ce omul a eșuat să-l asculte pe Dumnezeu pe baza conștinței sale și reținerii Duhului Sfânt în timpul celei de-a doua dispensații, odată cu încheierea potopului Dumnezeu a început o nouă dispensație prin instituirea unui nou factor. Deoarece întreaga corupție umană dinaintea potopului a reprezentat o existență continuă a primului ucigaș, Cain, Dumnezeu a deciz că nu va mai permite niciodată ca ucigașii să îmbolnăvească restul umanității prin atitudinile lor răzvrătite. Imediat după ce Noe și familia lui au părăsit arca, Dumnezeu a decretat o pedeapsă capitală pentru toți ucigașii (Geneza 9:5-6).
2) Noul Factor de Conducere: Guvernarea umană
Pedeapsa capitală necesită o agenție de guvernare umană pentru a administra sentința execuției. Dumnezeu a cerut ca sângele ucigașului să fie vărsat de către om. Astfel, atunci când Dumnezeu a decretat pedeapsa capitală, El a instituit guvernarea umană ca o restricție față de răzvrătirea ilegală a omului. În Romani 13:1-7, Apostolul Pavel a susținut că autoritatea guvernamentală își derivă existența de la Dumnezeu, că a fost decretată cu scopul de a ține răul în frâu, și că funcționează cu voia lui Dumnezeu atunci când aplică pedeapsa capitală.
Guvernarea umană, atunci, cu autoritatea sa de a administra pedeapsa capitală, reprezenta noul factor de conducere pe care Dumnezeu l-a instituit pentru a treia dispensație.
3) Al doilea și al treilea factor au continuat: Conștința umană și Restricția Duhului Sfânt
Cconștința umană și restricția Duhului Sfânt au continuat în calitate de factori de decizie în această nouă dispensație (întradevăr, Romani 2:14-15, 2 Tesaloniceni 2:7 și alte pasaje indică că cei doi factori au continuat până în dispensația de astăzi). Astfel, a treia dispensație a avut trei factori de conducere pe care Dumnezeu i-a folosit pentru conducerea oamenilor: conștința umană, restricția Duhului, și guvernarea umană. Teologii Dispensaționali au numit a treia dispensație după noul factor, de vreme ce acesta este factorul de distincție între a treia și a doua dispensație.
4) Revelația specială pe care Dumnezeu i-a oferit-o omului în a treia dispensație este înregistrată în Geneza 9:1-17
[Geneza 9:1-17]:
(v. 1) Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul.
(v. 2) S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
(v. 3) Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
(v. 4) Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
(v. 5) Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
(v. 6) Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
(v. 7) Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ, şi înmulţiţi-vă pe el!”
(v. 8) Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el, şi a zis:
(v. 9) “Iată, Eu fac un legământ cu voi, şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi;
(v. 10) cu toate vieţuitoarele, care sunt cu voi, atât păsările cât şi vitele, şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
(v. 11) Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiască pământul.”
(v. 12) Şi Dumnezeu a zis: “Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
(v. 13) curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
(v. 14) Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
(v. 15) şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
(v. 16) Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ”.
(v. 17) Şi Dumnezeu a zis lui Noe: “Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ.”
5) Reguli secundare de guvernare asupra umanității
a) Toate creaturile, omul, să fie roditoare, să se înmulțească și să populeze pământul. Geneza 8:17; 9:1
b) Nu va mai fi niciodată o distrugere totală prin potop. Geneza 8:21; 9:8-17
c) Pământul are cicluri fixe, anotimpuri ce nu se vor schimba. Geneza 8:22
d) Toate creaturile se vor teme de om. Geneza 9:3
e) Fiecare creatură va deveni hrană pentru om. Geneza 9:3
f) Omul nu poate bea sângele vreunei creaturi. Geneza 9:4
g) Pedeapsa Capitală va fi instituită (va fi executată de om). Geneza 9:5-6
6) Concluzie:
[Showers, cont.]:
“Dumnezeu i-a poruncit omului să se înmulțească și să populeze pământul. El a spus că toate animalele se vor teme de om de acum înainte. Dumnezeu a făcut animalele ca o sursă de hrană pentru om. El a promis că nu vor mai exista potopuri, și a cerut executarea criminalilor.
Responsabilitatea om în timpul celei de-a treia dispensații era de a-l asculta pe Dumnezeu conform conștinței umane, restricției Duhului Sfânt și guvernului uman. Această responsabilitate l-a supus pe om următorului test: Îl va asculta Omul pe Dumnezeu pe baza acestor trei factori?
Omul a eșuat și acest test. Noa a devenit un bețiv, fapt ce a dus la o indiscreție din partea fiului său, Ham. De-alungul timpului, descendeții lui Noa s-a răzvrătit împotriva poruncii lui Dumnezeu de a popula întregul pământ (Geneza 11:4). Pentru a preveni răspândirea lor pe întregul pământ, ei au început să construiască orașul și turnul din Babel.
Acest eșec a adus din nou judecata lui Dumnezeu. În această perioadă descendenții lui Noe vorbeau o singură limbă (Geneza 11:1). Această limbă universală le-a permis să lucreze împreună la construcție. Dumnezeu i-a judecat pe acești rebeli prin schimbarea limbii. Acest lucru a dus la oprirea proiectului deoarece constructorii nu se mai puteau înțelege unii cu alții. Acest lucru a produs deasemenea și separarea descendenților lui Noe și răspândirea lor pe pământ. Astfel ei au început să populeze întregul pământ.
De-alungul timpului, diferitele limbi au dus la crearea și dezvoltarea mai multor națiuni diferite. Astfel, diferite limbi și națiuni au luat naștere ca rezultat al răzvrătirii omului împotriva conducerii lui Dumnezeu.”
D) DISPENSAȚIA PROMISIUNII
1) Introducere
A patra dispensație a durat de la chemarea lui Dumnezeu pentru Avraam până la oferirea Legii Mosaice pe Muntele Sinai. Porțiunea Scripturală ce acoperă această dispensație este Geneza 12 – Exod 18.
2) Noul Factor de Conducere: Promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam
De vreme ce omul a eșuat să-l asculte pe Dumnezeu pe baza conștinței umane, restricției Duhului Sfânt și guvernării umane, Dumnezeu a început a patra dispensație prin instituirea promisiunii ca un nou factor de conducere. Faptul că promisiunea a început ca un factor semnificativ odată cu lucrarea specială a Domnului împreună cu Avraam, este evident din pasaje ca Galatieni 3:15-22 și Evrei 6:13-15. Un principiu este un factor de decizie dacă crează o diferență în modul în care trăiesc oamenii. Dumnezeu, prin promisiunea făcută lui Avraam și descendențiilor săi, a intenționat să schimbe felul în care aceștia trăiau. Evrei 11:8-30 demonstrează că promisiunea lui Dumnezeu a avut un impact major asupra vieților lui Avraam și ai descendenților acestuia. Astfel, promisiunea a funcționat ca un factor de conducere.
A patra dispensație a avut patru factor importanți pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a-i conduce pe Avraam și pe descendenții acestuia: conștința umană, restricția Duhului Sfânt, guvernarea umană și promisiunea divină. Teologii Dispensaționali au numit cea de-a patra dispensație conform noului factor, de vreme ce acesta este factorul care deosebește această dispensație de cea de-a treia.
a) Promisiunile speciale ale lui Dumnezeu pentru Avraam
Această revelație specială pe care Domnul i-a oferit-o lui Avraam și descendenților lui pentru a patra dispensație este înregistrată în Geneza 12:2-3; 13:14-17; 15, 17:1-2; și 22:16-18. Dumnezeu i-a făcut mai multe promisiuni, personal, lui Avraam: El îl va binecuvânta, îi va ridica în slăvi numele, îi va oferi mulți descendenți, îl va face tatăl multor națiuni, îi va oferi țara Canaan-ului pentru totdeauna, și îi va binecuvânta pe toți cei care-l vor respecta și îi va blestema pe toți cei care-l vor urâ.
b) Promisiunile naționale a lui Dumnezeu în ceea ce privește Israelul
Dumnezeu a făcut promisiuni naționale pentru Israel: El va transforma Israelul într=o națiune și îl va face măreț, îi va oferi Israelului țara Canaan pentru totdeauna, și va stabili Legământul lui Avraam cu națiunea pentru eternitate.
c) Promisiunile universale ale lui Dumnezeu
Dumnezeu a făcut deasemenea o promisiune universală: El va binecuvânta toate familile de pe pământ care se află în linia descendenților lui Avraam (Mântuitorul va apărea din Israel).
3) Reguli Secundare pentru Guvernarea Umanității
a) Din Avraam se va naște o națiune măreață și alte națiuni. Geneza 12:2; 17:5
b) Avraam va fi binecuvântat de Dumnezeu și va avea un nume mare. Geneza 12:2
c) Cei ce-l venerează pe Avraam vor fi binecuvântați, iar cei ce-l blestemă vor fi blestemați. Geneza 12:3
d) Toate familile de pe pământ vor fi binecuvîntate prin Avraam. Geneza 12:3
e) Avraam și descendenții săi vor conduce Țara Făgăduinței pentru totdeauna. Geneza 13:15
f) Ishmael va cauza probleme și va avea probleme cu toată lumea. Geneza 16:12
g) Toți băieții masculi din linia descendentă a lui Avraam vor fi circumciși. Geneza 17:10
4) Concluzie: Din nou eșec
Responsabilitatea lui Avraam și a descendenților săi în timpul celei de-a patra dispensație era de a-L asculta pe Dumnezeu, în ceea ce privea conștința umană, restricția Duhului Sfânt, guvernarea umană și promisiunea. Această responsabilitate i-a supus pe Avraam și pe descendenții lui să îndeplinească următorul test: Îl vor asculta ei pe Dumnezeu pe baza acestor patru factori?
Avraam și descendenții săi au eșuat testul dispensației a patra. Cu câteva ocazii ei nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ca rezultat al lipsurilor de credință create din îndeplinirea promisiunii Sale. Avraam l-afăcut pe Ishmael cu Hagar. A mințit de două ori în legătură cu nevasta sa, Sarah. Isaac a mințit legat de Rebecca. Jacob era un mincinos iscusit. Evreii nu s-au întors din Egipt în Canaan după terminarea foametei lui Joseph. Aparent ei au uitat că destinul lor se aflat în țara Canaan-ului, și nu în Egipt.
Acest eșec a adus cu sine judecata divină. De-alungul istoriei, Evreii au continuat să aibă probleme cu descendenții lui Ishamel. Ei au fost supuși sclaviei și au fost amenințați cu anihilarea în Egipt.
E) DISPENSAȚIA LEGII MOSAICE
1) Introducere
A cincea dispensație a început atunci când Moise a primit Poruncile pe Muntele Sinai, și a continuat până la crucificarea lui Isus pe Muntele Calvarului, unde a fost întreruptă înainte d a se încheia, lăsând șapte ani până la terminare; după cum a fostprofesat de Daniel capitolul 9 și examinat în studiul următorului pasaj:
(Ref. Danie 9:24-27)
Distrugerea zidului în Templul din Ierusalim atunci când a murit Hristos (Matei 27:51), a indicat că Legea Mosaică nu mai era o regulă de viață, de vreme ce zidul avea ca scop separarea credincioșilor de Templul Sfânt, astfel legându-i direct de Dumnezeu. Credinciosul însuși a avut același acces direct, iar pasajele din Noul Testament indică că acesta era acum propriul preot cu acces direct la Dumnezeu:
[1 Petru 2:9]:
“Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”
Ultimii șapte ani ai perioadei Legii Mosaice vor începe la încheierea Perioadei Bunăvoinței, la a doua Venire, când toți sfinții bisericii Îl întâlnesc pe Dumnezeu, care îi va lua în Rai cu El (1 Tesaloniceni 4:13-8), lăsând doar necredincioșii pe pământ.
[Showers, cont.]:
“Porțiunea Scripturală ce acoperă această dispensație este de la Exod 19:1 până la Matei 27:56, Marcu 1541, Luca 23:49 și Ioan 20:30.
[Iar pentru ultimii 7 ani din acea dispensație avem Apocalipsa capitolele 6-19]
2) Un nou factor de conducere: Legea Mosaică
De vreme ce Avraam și descendenții săi au eșuat să-l asculte pe Dumnezeu, pe baza celor patru factori de decizie ai dispensației a patra, Dumnezeu a început a cincea dispensație prin instituirea Legii Mosaice în calitate de nou factor.
3) Ceilalți patru factori continuă:
A cincea dispensație a avut cinci factori de conducere pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a guverna oamenii din Israel: conștința umană, reținerea Duhului Sfânt, guvernarea umană, promisiunea și Legea Mosaică.
4) Descrierea Generală a Legii Mosaice
Ideea centrală a Legii Mosaice era scrisă pe tablete de piatră. Legea a impus pedeapsa cu moartea asupra celor care încălcau un număr de legi. Astfel, Legea Mosaică era o cale total externă prin care Dumnezeu administra conducerea sa asupra Israelului. Din acest motiv, Apostolul Pavel a declarat că Legea Mosaică funcționa ca un pedagog (o restricție morală externă, Galateni 3:23-25). Teologii Dispensaționali au numit a cincea dispensație după noul factor de conducere, deoarece acesta este factorul ce a deosebit-o de a patra dispensație.
Rvelația specială pe care Dumnezeu a oferit-o Israelului pentru a cincea dispensație este înregistrată în Exod 20 – Deuteronomie. Conține Legea Mosaică împreună cu cele 613 porunci ale sale. Acestea au oferit, detaliat, voința lui Dumnezeu în ceea ce privește diferitele aspecte ceremoniale, morale și civile ale vieții Israelului.
5) Reguli Secundare de guvernare a comportamentului uman
a) Legea detaliată din Exod 19 – Deuteronom 34 a transformat Israelul într-o națiune. Exod 19:5-8
b) Ascultarea aduce cu sine binecuvântare asupra întregii națiuni: Exod 19:5-6; Levitic 26:3; Deuteronom 28:1-4; Dt. 29:9. Neascultarea aduce pedeapsa asupra întregii națiuni: Levitic 26:14-26; Deuteronom 11:10-17; Deuteronom 28:15-68.
c) Israelul va fi o națiune separată și sfântă a preoților lui Dumnezeu. Exod 19:5-6; Exod 34:14
d) Restaurarea este promisă când se vor întoarce la Domnul, căindu-se de neascultare. Deuteronom 30:2-9
e) Israel a promis un Rege viitor (Dumnezeu) și un regat sub conducerea Lui. Deuteronom 30:3-9; 1 Samuel 7:12-16
f) Legi dietare stricte ce restricționează consumarea animalelor necurate. Levitic 3:17-11; 11:2-47 7. Semnul național al Sabatului ca zi de odihnă. Exod 31:13-17; Exod 35:2-3.
6) Concluzie: Eșec
Responsabilitatea Israelulu în timpul celei de-a cincea dispensații era de a-L asculta pe Dumnezeu în ceea ce privea conștința umană, promisiunea și Legea Mosaică. Această responsabilitate i-a supus pe Evrei la următorul test: Îl vor asculta ei pe Dumnezeu pe baza acestor cinci factori?
Oamenii din Israel au eșuat testul dispensației. Evreii au încălcat Legea Mosaică în repetate rânduri (Jericho 31:32, Ezechiel 16). Dumnezeu a fost nevoit să le spună că au o inimă de piatră (Ezechiel 36:26; Zech. 7:12). Acesta era felul lui de a spune că centrul lor de control nu era flexibil. Refuzul de a se închina, de a se conforma în fața Legii Mosaice și să o accepte ca pe exprimare a conducerii lui Dumnezeu asupra lor. Deasemenea, în timpul acestei dispensații, Israelul L-a respins pe Mesia și L-a crucificat.
Acest eșec a dus la mânia lui Dumnezeu asupra Israelului. Națiunea a suferit multe judecăți în timpul dispensației a cincea. Printre cele mai rele s-au numărat captivii Asirieni și Babilonieni, înlăturarea temporară a Israelului din locul său sfânt (Romani 11) și răsândirea în lume ca rezultat al respingerii lui Hristos…
[Observație: cea mai rea pedeapsă dintre toate, care se va abate asupra Israelului, încă trebuie să vină în Perioada de Suferință, atunci când mânia lui Dumnezeu se va abate asupra națiunilor de pe pământ, iar Israelul va fi punctul central (Apocalipsa cap. 6-19)]
… Spre sfârșitul dispensației, Dumnezeu va înlătura reținerea Duhului asupra răului (2 Timotei 2:7-8), Creștinismul apostat va fi distrus (Apocalipsa 17:16), Dumnezeu va judeca lumea (Apocalipsa 6-19), și va distruge revoluția celor nesalvați (Apocalipsa 19:17-21).”
F) DISPENSAȚIA SFINȚENIEI
1) Introducere
Înainte de a examina a șasea dispensație, unele adevăruri legate de bunăvoința lui Dumnezeu ar trebui discutate. În primul rând, în Scripturi bunăvoința lui Dumnezeu se ocupă cu mai mult decât doar salvarea din păcat. De exemplu, doar prin bunăvoința Lui a supraviețuit Noe potopul (Geneza 6:8), Israelul a fost restaurat în țara sa după captivitatea Babiloniană (Ezra 9:8), iar cei suferinzi au fost întăriți în încercările lor (Providenta 3:34). Prin bunăvoința lui Dumnezeu credincioșii au primit darurile și ordinele spirituale (Romani 12:6, Galateni 2:9). Întradevăr, bunăvoința lui Dumnezeu are multe fețe, Petru numindo “multipla bunăvoință a lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10).
2) Noul factor de conducere: Bunăvoința
[Showers, cont.]:
“Deși bunăvoința lui Dumnezeu funcționa de-alungul Vechiului Testament, a început să prindă o formă mai puternică doar ca rezultat al slujirii lui Hristos la prima Lui venire. Ioan a indicat acest lucru atunci când a scris: Legea a fost dată de Moise, însă bunăvoința și adevărul au venit de la Isus Hristos (Ioan 1:17). Se pare că Ioan făcea o paralelă între această nouă funcție a bunăvoinței cu funcția Legii Mosaice. Legea Mosaică nu a funcționat niciodată ca o cale de salvare (Galateni 2:16), însă a funcționat ca o regulă de viață (un factor de conducere). Prin asta, Ioan susține că bunăvoința a început să funcționeze ca o regulă a vieții (un factor de conducere) ca rezultat al oficiului lui Hristos în timpul primei sale veniri…
… Alte pasaje indică că bunăvoința a început să funcționeze ca un factor de conducere ca rezultat al oficiului lui Hristos. Pavel le-a scris credincioșilor din această dispensație astfel: “voi nu vă aflați sub lege, ci sub bunăvoință” (Romani 6:14). În aceast pasaj funcția bunăvoinței despre care vorbea Pavel este paralelă cu funcția Legii Mosaice. Cu alte cuvinte, bunăvoința a preluat acum controlul asupra funcției pe care a avut-o Legea Mosaică în dispensația trecută. După cum a fost evidențiat anterior, Legea Mosaică nu a funcționat niciodată ca o cale de salvare, însă a funcționat ca un factor de conducere. Astfel, rolul bunăvoinței despre care vorbește Pavel în acest pasaj este cel de factor de conducere. Acest lucru este întărit mai mult de cuvântul ce implică legea. Pavel spunea că credincioșii din dispensația curentă se află mai degrabă sub puterea bunăvoinței, decât cea a Legii Mosaice, ca factor de decizie. Astfel, în timp ce bunăvoința continuă să funcționeze ca o cale de salvare în timpul dispensației a șasea, și-a asumat rolul de factor principal de decizie ca rezultat al primei veniri a lui Hristos.
În Titus 2:11-12, Pavel a indicat că unul dintre rolurile bunăvoinței lui Dumnezeu este acela de a “ne învăța pe noi că, prin respingerea dorințelor lumești și păcatelor, putem trăi o viață dreaptă și sfântă, în lumea curentă.” Prin cuvântul “învață” este sugerată “practicare disciplinei, oferirea unei călăuze”. Astfel, Pavel spunea că bunăvoința practică disciplina asupra credincioșilor cu scopul de a-i ajuta să respingă felul de viață păgân și să-l adopte ce cel sfânt. Pavel a declarat că bunăvoința lui Dumnezeu funcționează ca un factor de conducere “în această lume.” Prin lume înțelegem veac.4 Bunăvoința este factorul de conducere ce caracterizează în mod unic dispensația în timpul acestei prezentări…
[A șasea dispensație se extinde din ziua Pentecostului (Acte capitolul 2) până la Ziua Judecății (1 Thes 4:13-18; 2 Thes 2:1-12) și include Matei 27:57; Marcu 15:42; Luca 23:50 și Ioan 19:31 până la Apocalipsa 6:1]
… Israel a demonstrat clar inabilitatea omului de a-l asculta pe Dumnezeu pe baza celor cinci factori de decizie (inclusiv Legea Mosaică externă) a celei de-a cincea dispensații. Astfel, Dumnezeu a început a șasea dispensație prin instituirea bunăvoinței Sale ca nou factor de decizie.
… A șasea dispensație are cinci factori de decizie, pe care Dumnezeu îi folosește pentru a-i guverna pe oameni: conștința umană, restricția Duhului Sfânt, guvernarea umană, promisiunea și bunăvoința. Trebuie observat că Legea Mosaică nu mai este un factor de decizie în această dispensație. Dumnezeu a intenționat ca aceasta să existe pe toată durata oficiului lui Hristos (Galateni 3:19, 23-25; Romani 6:14, 1 Corinteni 9:20)…
[Observație: nicio parte (Ceremonială, Morală sau Civilă) a Legii Mosaice reprezintă un factor de conducere în dispensația curentă. (Vezi Galateni 5:4)]
… În calitate de factor de conducere pentru credincios, bunăvoința constă în două lucruri: o dispoziție favorabilă confirmată către Dumnezeu (legea lui Dumnezeu în inimă, Romani 7:22; 2 Corinteni 3:3-11; Evrei 8:8-12 – îndeplinit în parte în credincioșii din acest veac prin Duhul Sfânt) și existența interioară a Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19-20). Teologii Dispensaționali au numit a șasea dispensație după noul factor de conducere deoarece acesta este factorul ce distinge a șasea dispensație de a cincea.
Revelația specială pe care Dumnezeu a oferit-o pentru a șasea dispensație este înregistrată în partea finală a Evanghelilor, Cărții Actelor, Epistolelor și Apocalipsei 1-19. Evreii și Gentilii nesalvați vor primi darul dreptății prin credința în Hristos. Biserica organizată trebuie sî îndeplinească Marea Împuternicire, să mențină o apartenență pură, să disciplineze membrii rebeli, să prevină răspândirea învățăturii false, și să lupte pentru adevărata credință. Credincioșii individuali trebuie să după vieți simple, sfinte, să fie asociați cu biserica locală, să evanghelizeze și să facă discipoli, și să folosească adecvat darurile spirituale.
Responsabilitatea omului de-alungul celei de-a șasea dispensații este de a-l asculta pe Dumnezeu pe baza conștinței umane, restricției Duhului Sfânt, guvernării umane, promisiunii și bunăvoinței. Această responsabilitate îl supune pe om la următorul test: îl ascultă omul pe Dumnezeu pe baza acestor cinci factori de conducere?
3) Regulile Secundare ce guvernează asupra comportamentului uman
a) Fapte 1:8 Toți credincioșii vor fi martorii lui Hristos: Evanghelism. 1 Corinteni 1:17; Galateni 1:6-9
b) Fapte 1:8 Toți credincioșii dețin Duhul Sfânt: Viața Spirituală. 1 Corinteni 6:19-20; Galateni 4:6; 5:16-26; Efeseni 1:13-14;5;9
c) Fapte 1:11 Hristos se va întoarce pentru Biserica Lui: Speranța Sfântă. 1 Thes 4:13-18; Titus 2:13
d) Matei 28:19-20 Biserica va face discipoli: Creșterea Spirituală. Galateni 2:4; Efeseni 4:11-16; 2 Timotei 2:2; Titus 2:4
e) Fapte 15:29-29 Biserica se va abține de la idolatrie: Venerarea lui Dumnezeu. Romani 12; 1 Corinteni 12:1-31; Evrei 10:25
f) Fapte 15:29 Biserica va interzice fornicarea: Mariajul și Puritatea. 1 Corinteni 5 și 7; Efeseni 5:3; Evrei 13:4
g) Fapte 15:29 Biserica nu va vărsa sfânge: Sanctitatea Vieții.
4) Concluzie
Omul eșuează și testul dispensației a șasea. Majoritatea Evreilor și Gentilior nu acceptă darul dreptății. Creștinismul Organizat nu îndeplinește Marea Misiune, nu mențin o apartenență pură, nu-și disciplinează membrii, nu previn răspândirea învățăturilor false și nu respectă adevărata sfințenie. Nu toți credincioșii duc vieți modeste și sfinte, asociate cu o biserică locală, nu răspândesc evanghelia și nu fac mai mulți discipoli, deasemenea nu folosesc darurile spirituale într-un mod adecvat…
… Acest eșec aduce cu sine judecata lui Dumnezeu. Dumnezeu judecă și aduce moartea fizică prematură asupra unor credincioși din cauza neascultării lor (Fapte 5:1-6; 1 Corinteni 5:1-5; 11:27-32; Evrei 12:5-13; 1 Jn 5:16). El distruge unele biserici locale (Apocalipsa 2:5).”
G) ULTIMII ȘAPTE ANI AI DISPENSAȚIEI LEGII MOSAICE
1) Ultimii Șapte Ani ai Dispensației Legii Mosaice = Ultimii Șapte Ani de Judecată = A 70-a săptămână a lui Daniel
a) Profeția celor 70 de săptămâni ale lui Daniel indică că planul de 490 de ani al lui Dumnezeu special pentruIsrael și Ierusalim, în care Mesia se va arăta Israelului, va fi respins și apoi executat în anul 483 cu o perioadă de întrerupere – Biserica nefiind prezentă deloc în această perioadă; în schimb a reapărut imediat după la Pentecost
[Renald E. Showers declară: “Maranatha Dumnezeul nostru, Vino!”, Friends of Israel Gospel Ministry, Bellmawr, N.J., 1995, pp. 239-244]:
“Aproape de sfârșitul captivității Israelului de către Babilon, ca răspuns la îngrijorarea Profetului Daniel despre viitorul Israelului, Dumnezeu a trimis o profeției importantă prin îngerul Gabriel. Această profeției este înregistrată în Daniel 9:24-27. Pentru acest studiu, trebuie să observă, anumite indicii importante legate de această profeție.”
i) PROFEȚIA A INCLUS 490 DE ANI
Această profeție a avut “Șaptezeci săptămâni” (lit., șaptezeci de șapte) (v. 24). Șaptezeci de șapte este la fel ca 70 de șapte ori sau 490. Astfel, profeția a inclus 490 de unități de timp. Cât de mult durează aceste 490 de unități? Vor fi aceste 490 de unități considerate ca zile, săptămâni sau ani? Vom observa mai târziu că aceste unități au fost determinate de Dumnezeu special pentru Israel. Șaptezeci de șapte ori de ani ar fi fost foarte important pentru oamenii din Israel. Dumnezeu a împărțit calendarul lor în perioade de șapte ani cu fiecare al șaptelea an ca an al sabbatului (Levitic 25:3-9). În plus, captivitatea Israelului de către Babilon a durat șaptezeci de ani deoarece locuitorii Israelului au încălcat 70 de ani de sabbat de-alungul celor 490 de ani (Levitic 26:34-35; 2 Chr. 36:21). Acest lucruri, împreună cu faptul că Daniel însuși s-a gândit la perioadele de ani în ceea ce privea contextul acestei filosofi de 70 de săptămâni (9:1-2), indică că unitățile de timp însumează 490 de ani.
ii) DUMNEZEU NU A DETERMINAT PROFEȚIA DE 70 SĂPTĂMÂNI/490 DE ANI PENTRU BISERICĂ, CI PENTRU ISRAEL ȘI IERUSALIM
Dumnezeu a determinat toate cele 70 de săptămâni sau toți cei 490 de ani pentru poporul lui Duniel și orașul sfânt (v. 25); așadar, toate cele 70 de săptămâni au fost determinate special pentru Israel și Ierusalim. Dumnezeu nu a derminat cele 70 de zile pentru biserică. Acest lucru este semnificativ deoarece… biserica este diferită de Israel.
iii) TIMPUL CUPRINS ÎNTRE ÎNCEPUTUL CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI PÂNĂ LA VENIREA MESIEI CE PREZENTAT ISRAELULUI ȘI APOI EXECUTAT, AR TREBUI SĂ FIE 69 DE SĂPTĂMÂNI SAU 483 DE ANI
Gabriel a spus că perioada de timp de la începutul celor 70 de săptămâni până la venirea Mesiei, este de 69 de săptămâni sau 483 de ani (v. 25). Astfel, 483 de ani după începutul celor 70 de săptămâni, Mesia va fi prezent în lume. Faptul că această profeție a oferit o dată fixă pentru venirea Mesiei indică că un eveniment semnificativ va avea loc în ceea ce-l privește pe Mesia la finalul celor 69 de săptămâni. Oare care este acest eveniment?
Faptul că Gabriel se referă la Mesia ca “Prinț” implică că acest eveniment trebuie să fie legat în mod semnificativ de faptul că Mesia este Prințul Israelului sau Regele ce va veni. Zaharia 9:9 a declarat că Israelul va putea identifica Regele ca cel ce va intra în Ierusalim călare pe un măgar. Astfel, se pare că un anumit eveniment ce va avea loc la finalul primelor 69 de săptămâni sau 483 de ani va fi prezentarea oficială a Mesiei înaintea Israelului ca Prinț sau Rege prin venirea sa în Ierusalim călare pe un măgar.
Isus Hristos a îndeplinit această parte a profeției celor 70 de săptămâni atunci când s-a prezentat pe Sine în mod oficial înaintea Israelului ca Prințul-Mesia prin intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim călare pe un măgar. Câteva lucruri indică că acesta este un eveniment specific ce a terminat primele 69 de săptămâni sau 483 de ani ai profeției celor 70 de săptămâni. În primul rând, o parte din mulțime a recunoscut semnificația acțiunilor lui Isus din acea zi, deoarece l-au numit pe El “Rege” (Luca 19:37-38).
În al doilea rând, în timp ce Isus se apropia de Ierusalim în acea zi, El plâns și a spus: “Dacă ați fi știut, măcar în această zi, despre lucrurile ce aparțin păcii! Însă acum acestea sunt ascunse ochilor voștrii.” El a prevenit Ierusalimul că va fi distrus de forțele dușmanului “deoarece voi nu cunoașteți timpul venirii lor” (Luca 19:41-44). Limbajul lui Isus a indicat că acea zi a fost însemnată de Dumnezeu ca ziua în care Mesia-Prințul va vizita Ierusalimul – ziua ce putea aduce pace veșnică orașului dacă locuitorii lui îl acceptau pe Isus. Indica deasemenea că oamenii din Israel ar fi trebuit să recunoască că acea zi era ziua în care Mesia va vizita Ierusalimul în calitate de Prinț, deoarece cu câteva secole în urmă, în Daniel 9, Dumnezeu a arătat momentul exact în care Mesia se va arăta Israelului.
În al treilea rând, profeția celor 70 de săptămâni a prevestit că Mesia va fi îndepărtat după finalul celor 69 de săptămâni sau 483 de ani (vv. 25-26). Cuvântul tradus ca “îndepărtat” a fost folosit ca pedeapsă capitală (Levitic 7:20-21, 25, 27) și deseori folosit pentru o moarte violentă (1 Samuel 17:51; Obad. 9; Nah. 3:15). În acest caz, se referea la faptul că Mesia va fi condamnat să sufere pedeapsa capitală și astfel va trece printr-o moarte violentă la finalul primelor 69 de săptămâni. Este un fapt istoric că Isus a fost condamnat la moarte și crucificat cu câteva zile (mai puțin de o săptămână) după intrarea Sa triumfală în Ierusalim (Marcu 11-15).
În al patrulea rând, profeția celor 70 de săptămâni a prezis ca Ierusalimul și Templul vor fi distruse la finalul primelor 69 de săptămâni (vv. 25-26). Este un fapt istoric că Ierusalimul și Templul au fost distruse de către Romani în anul 70, cu 30-40 de ani după intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim în ziua de Florii. După cum am observat mai devreme, în acea zi Isus a prevenim Ierusalimul de distrugerea ce va veni din partea dușmanului.
Împreună, aceste patru elemente indică că primele 69 de săptămâni ale profeției celor 70 de săptămâni s-au încheiat atunci când Isus și-a făcut intrarea triumfătoare în Ierusalim călare pe un măgar și s-a prezentat în mod oficial Israelului ca Prinț sau Rege ce va veni.
iv) BISERICA NU A EXISTAT ÎN CELE 69 DE SĂPTĂMÂNI SAU 483 DE ANI DIN CELE 70 DE SĂPTĂMÂNI
Biserica nu a existat în cele 69 de săptămâni sau 483 de ani ai celor 70 de săptămâni. Tocmai am observat că primele 69 de săptămâni s-au încheiat odată cu intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim… Biserica nu și-a început existența istorică decât după Pentecost (Faptele Apostolilor 2), ce a avut loc cu aproape două luni după ziua intrării triumfale a lui Isus în Ierusalim; așadar, biserica nu a început din punct de vedere istoric decât cu aproape două luni după finalul celor 69 de săptămâni ale profeției celor 70 de săptămâni.
Trebuie să observăm că Dumnezeu a ținut biserica înafara celor 69 de săptămâni. Astfel, este evident că El a intenționat ca primele 69 de săptămâni să fie programul Lui special pentru Israel, și nu pentru biserică. Acest lucru era legat de conceptul că Israelul și biserica erau două entități diferite. În plus, era legat de al doilea fapt important observat mai devreme legat de profeția celor 70 de săptămâni – că Dumnezeu a determinat ca toate cele 70 de săptămâni să fie doar pentru Israel și Ierusalim, și nu pentru biserică.
v) DUMNEZEU A ÎNTRERUPT TERMPORAR PLANUL SĂU DE 70 DE SĂPTĂMÂNI PENTRU ISRAEL, LA FINALUL PRIMELOR 69 DE SĂPTĂMÂNI SAU 483 DE ANI, PENTRU A ÎNCEPE O PAUZĂ CE SE APROPIE DE 2,000 DE ANI ACUM
Dumnezeu și-a întrerupt planul Său de 70 de săptămâni pentru Israel la finalul primelor 69 de săptămâni sau 483 de ani cu o pauză ce se apropie de 2,000 de ani ca durație. Astfel, a 70-a săptămână sau ultimii șapte ani a celor 490 de ani din profeție nu urmează imediat după fnalul primelor 69 de săptămâni sau 483 de ani. Acest lucru indică că Pedeapsa de șapte ani nu a început încă.
Există câteva dovezi pentru această pauză dintre finalul celor 69 de săptămâni și începutul celei de-a 70-a săptămână. În primul rând, Daniel 9:27 învață că abominația va veni cu izolarea în timpul celei de-a 70-a săptămână, însă Isus a indicat că această abominație a izolării despre care vorbea David, va apărea înaintea celei de-a Doua Veniri, imediat după Marea Pedeapsă (Matei 24:15-21, 29-31), astfel însemnând că a 70-a săptămână sau ultimii șapte ani ai profeției trebuie să aibă loc cu puțin timp înaintea Celei de-a Doua Veniri a lui Isus.
În al doilea rând, Daniel 9 indică că distrugerea Ierusalimul și a Templului de către Romani se încadrează în cele 70 de săptămâni sau 490 de ani ai profeției. Astfel, această distrugere trebuia să aibă loc înainte de finalul săptămânii a 70-a sau ultima perioadă de șapte ani. În lumina acestui lucru și faptul că primele 69 de săptămâni s-au încheiat cu intrarea triumfală a lui Isus, dacă ultimii șapte ani ai celor 490 de ani ar fi urmat imediat după finalul celor 69 de săptămâni, Ierusalimul și Templul ar fi fost distruse cu șapte ani după intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim la începutul anilor 30, este un fapt istoric, totuși, că Ierusalim și Templul nu au fost distruse decât mai trâziu în anii 70, câteva decenii după intrarea triumfală a lui Isus. Doar dacă ar fi existat o perioadă de timp între sfârșitul primelor 69 de săptămâni și începutul celei de-a 70-a săptămână, această distrugere ar fi putut avea loc atât de târziu și să fie încă considerată ca o parte a profeției celor 70 de săptămâni sau 490 de ani.
În al treilea rând, este normal ca profețiile biblice să conțină pauze de timp. De exemplu, Isaia 9:6 spune: “Pentru noi un copil se va naște” (referindu-se la prima venire a Mesiei) și “guvernul se va afla pe umerii Lui” (legat de a Doua Venire a Mesiei). Zaharia 9:9-10 declară: “priviți, Regele vostru vine la voi… călare pe un măgar” (vorbind despre triumfătoarea intrare a Mesiei în timpul Primei Sale Veniri), și “Domnia Lui va fi de la o mare la alta, de la un râu până la sfârșitul pământului” (vorbind despre a Doua Venire).
vi) DUMNEZEU A DAT NAȘTERE BISERICII CU PUȚIN TIMP DUPĂ ÎNTRERUPEREA PRIMELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI PENTRU ISRAEL ȘI IERUSALIM, CU O PAUZĂ DE TIMP LA FINALUL PRIMELOR 69 DE SĂPTĂMÂNI
Dumnezeu a dat naștere bisericilor cu puțin timp după ce a întrerupt cele 70 de săptămâni pentru Israel și Ierusalim cu o pauză la finalul primelor 69 de săptămâni. Dumnezeu a creat biserica cu doar 52 de zi după încheierea primelor 69 de zile de la intrarea triumfătoare a lui Isus în Ierusalim.
vii) O RELATARE SUMARĂ A FAPTELOR: PROFEȚIA CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI DIN DANIEL 9
[Showers, cont.]:
“După o examinare a profeției celor 70 de săptămâni din Daniel 9, s-au observat unele lucruri importante. În primul rând, profeția Dniel 9:24-27 vorbea despre 70 de săptămâni sau 90 de ani. În al doilea rând, Dumnezeu a determinat toate cele 70 de săptămâni sau 490 de ani special pentru Israel și Ierusalim, nu pentru biserică. În al treilea rând, primele 69 de săptămâni sau 483 de ani s-au încheiat odată cu intrarea triumfătoare a lui Isus în Ierusalim călare pe un măgar în Ziua de Florii. În al patrulea rând, biserica nu a existat în cele 69 de săptămâni sau 483 de ani. În al șaselea rând, Dumnezeu a dat naștere bisericii imediat după ce a întrerupt perioada de 70 de săptămâni pentru Israel și Ierusalim cu pauza de timp la finalul celei de-a 69 săptămâni.”
viii) CONCLUZII IMPORTANTE: PROFEȚIA CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI A LUI DANIEL ȘI PREZENȚA BISERICII PE PĂMÂNT
[Showers, cont.]:
“Aceste șase lucruri, luate împreună și combinate cu diferența dintre Israel și biserică, evidențiate la începutul acestui capitol, duc la trei concluzii importante:
viii_a) DUMNEZEU NU INTENȚIONEAZĂ CA BISERICA SĂ FIE PREZENTĂ PE PĂMÂNT ÎN CELE 70 DE SĂPTĂMÂNI SAU 490 DE ANI PE CARE I-A DESEMNAT SPECIAL PENTRU ISRAEL ȘI IERUSALIM
Dumnezeu nu vrea ca biserica să fie prezentă pe pământ în timpul celor 70 de săptămâni sau 490 de ani. El dorește ca planul său pentru Israel și Ierusalim și planul pentru biserică să fie diferite unul de celălalt, la fel cum Israelul și biserica sunt entități diferite.
Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu a încetat lucrarea sa în ceea ce privește Israelul și Ierusalimul atunci când El a întrerupt perioada de 70 de săptămâni și a dat naștere bisericii. În schimb, acest lucru înseamnă că Dumnezeu a încetat temporar un anumit plan (cele 70 de săptămâni) cu Israelul și Ierusalimul, în timp ce lucrează asupra planului Său pentru biserică. Există o diferență majoră între a spune că Dumnezeu a încetat să mai lucreze cu Israelul și a spune că a încetat temporar un anumit plan legat de acea națiune. Dumnezeu a lucrat cu Israelul și Ierusalimul și prin alte căi înafară de planul celor 70 de săptămâni timp de multe secole înainte ca El să înceapă acel plan anume după vremea lui Daniel. Astfel, în timpul întreruperii prezente a celor 70 de săptămâni, El lucrează cu națiunea și orașul prin alte căi decât planul inițial.
viii_b) DUMNEZEU INTENȚIONEAZĂ CA BISERICA SĂ FIE PREZENTĂ PE PĂMÂNT DOAR ÎN PAUZA DE TIMP DINTRE FINALUL CELOR 69 DE SĂPTĂMÂNI SAU 483 DE ANI ȘI ÎNCEPUTUL CELEI DE-A 70-A SĂPTĂMÂNĂ SAU ULTIMII ȘAPTE ANI
Dumnezeu inteționează ca biserica să existe pe pământ doar în pauza de timp dintre sfârșitul primelor 69 de săptămâni sau 483 de ani și începutul celei de-a 70-a săptămâni sau ultimii șapte ani. Dacă Dumnezeu intenționează să suprapună orice parte din planul său de 70 de săptămâni pentru Ierusalim și Israel cu programul Său pentru biserică, atunci de ce nu a creat El biserica în cele 69 de săptămâni ale planului?
viii_c) DUMNEZEU VA ÎNLĂTURA BISERICA DE PE PĂMÂNT ÎNAINTE DE CEA DE-A 70-A SĂPTĂMÂNĂ ȘI ASTFEL VA RELUAT PLANUL SĂU PENTRU ISRAEL ȘI IERUSALIM
Dumnezeu va înlătura biserica de pe pământ într-o judecată premilenială înainte de a relua planul celor 70 de săptămâni pentru Israel și Ierusalim.
viii_d) BISERICA ESTE ABSENTĂ ÎN PASAJUL CE FACE REFERIRE LA PERIOADA CELOR 7 ANI DE JUDECATĂ (A 70-A SĂPTĂMÂNĂ A LUI DANIEL)
“O a șaptea concluzie pentru Judecata Pretribulară a bisericii este dobândită în urma examinării referințelor către biserică și Israel din Cartea Apocalipsei.”
REFERINȚELE CĂTRE BISERICĂ DIN APOCALIPSĂ – APAR DOAR ÎNAINTE DE JUDECATA CELOR ȘAPTE ANI
[Showers, cont.]:
“Douăzeci și patru de versete din Cartea Apocalipsei fac referire la biserică. Nouăsprezece dintre acele versete se referă la biserică la singular, nu plural; două versete vorbesc despre aceasta ca mireasă (numphe); două versete indică că biserica este nevasta Mielului (gune); iar un verset face referire la biserică ca mireasă și nevasta Mielului. Apocalipsa nu face referire la biserică ca un trup (soma).
Douăzeci din cele 24 de versete fac referire la biserică în veacul curent al bisericii (1:4, 11, 20; 2:1, 7,8, 11, 12, 17, 18, 23, 29; 3:1, 6, 7, 13, 14, 22; 22:16, 17). Două versete fac referire la biserică în mariajul Mielului, ce are loc în rai, nu pe pământ (19:7-8). Două versete se referă la biserică într-un statut viitor etern (21:2,9).
Este important de observat că nu există referințe la biserică de pe pământ în capitolele 4-18, capitolele vorbind doar de a 70-a săptămână din Daniel 9, inclusiv sigiliile, trompetele și potirele.”
REFERINȚELE CĂTRE ISRAEL DIN CARTEA APOCALIPSEI DECLARĂ PREDOMINANȚA ISRAELULUI ÎN TIMPUL CELEI DE-A 70-A SĂPTĂMÂNĂ A LUI DANIEL ȘI ÎNTĂRESC IDEA DESPRE ABSENȚA BISERICII ÎN PERIOADA CELOR 7 ANI DE JUDECATĂ.
[Showers, cont.]:
“Douăzeci și două de versete din Cartea Apocalipsei fac referire la Israel. Unul dintre aceste versete se referă la Israel sub numele de “cele doisprezece triburi ale copiilor din Israel” (21:12). Zece versete se referă la cei 144,000 de evrei prin diferite nume (7:3,4,5,6,7,8; 14:1,3,4,5). Zece versete descriu Israelul prin diferiți termeni ca femeia urmărită de dragon (Satana) [12:1,2,4,5,6,13,14,15,16,17]/ Un verset se referă la copiii Israelului (2:14).
Unul dintre cele 22 de versete vorbește despre Israelul din perioada Vechiului Testament (2:14). Un altul se referă la națiunea viitorului stat etern (21:12). Patru versete se referă la Israelul din vremea primei veniri a lui Hristos (12:1,2,4,5). Este important de observat că ultimele 16 versete se referă la Israelul din perioada celei de-a 70-a săptămână (7:3,4,5,6,7,8; 12:6,13,14,15,16; 14:1,2,3,4,5).”
Mai mult, sistemul sacrificial din Templul Judecății va fi o practică continuă din acea perioadă – evidențiind reasumarea Legii Mosaice, (Ref., Daniel 9:27; 12:11-13; Isaia 66:1-4; Matei 24:15; 2 Tesalonicei 2:3-4; Apocalipsa 11:1-2).
SFINȚII VOR FI PREZENȚI PE PĂMÂNT ÎN TIMPUL CELEI DE-A 70-A SĂPTĂMÂNI A LUI DANIEL, DAR EI NU VOR FI SFINȚII BISERICII.
NU TOȚI SFINȚII SUNT SFINȚI AI BISERICII.
[Showers, cont.]:
“Cartea Apocalipsei indică clar că sfinții vor fi prezenți pe pământ în cea de 70-a săptămână. De exemplu, Apocalipsa spune că Anticristul va purta un război împotriva sfinților (13:7; cp. Daniel 7:21,25) în timpul celei de-a 70-a săptămână și că mulți sfinți din acea perioadă vor fi martirizați (6:9-11; 20:4).
Această învățătură crează întrebarea: Prezența sfinților pe pământ în cea de-a 70-a săptămână nu presupune că biserica va fi prezentă pe pământ în cea de-a 70-a săptămână? Răspuns: Faptul că sfinții vor fi prezenți nu necesită și prezența bisericii, deoarece nu toți sfinții sunt sfinți ai bisericii.
Răspunsul se bazează pe doi factori. În primul rând, Biblia spune clar că au existat sfinți pe pământ în perioada Vechiului Testament. De exemplu, Psalm 16:3 vorbește despre sfinții ce se află în pământ, iar Psalm 116:15 a declarat că moartea sfinților lui Dumnezeu este importantă pentru El (cp. 1 Samuel 2:9; 2 Chr 6:41; Ps 79:2; Hos 11:12).
În al doilea rând… biserica nu a luat naștere din punct de vedere istoric decât după ziua de Rusalii în Fapte 2, după moartea și învierea lui Hristos.
De vreme ce biserica nu a fost creată până în acel moment, sfinții care au trăit și au murit înainte de Rusalii nu aparțin bisericii; ei erau sfinți ai Vechiului Testament, nu sfinți ai bisericii. Astfel, a existat o perioadă istorică până la nașterea bisericii atunci când sfinții nu erau sfinți ai bisericii.
SFINȚII DE PE PĂMÂNT DIN PERIOADA CELEI DE-A 70-A SĂPTĂMÂNI AI LUI DANIEL NU SUNT SFINȚI AI BISERICII
Faptul că sfinții din Vechiul Testament nu erau sfinți ai bisericii, crează câteva concluzii. În primul rând, nu toți sfinții din Biblie sunt sfinți ai bisericii. În al doilea rând, de vreme ce Biblia face referire la sfinții care nu sunt sfinți ai bisericii, faptul că sfinții vor fi prezenți pe pământ în cea de-a 70-a săptămână nu necesită că aceștia vor fi sfinți ai bisericii. Ei pot fi desemnați ca sfinți ai Judecății sau sfinți din săptămâna 70. În al treilea rând, de vreme ce nu este necesar de a conclude că sfinții prezenți pe pământ în cea de-a 70-a săptămână sunt sfinți ai bisricii, nu suntem obligați să concluzionăm că biserica va fi prezentă pe pământ în timpul celei de-a 70 săptămâni.
Într-un final, de vreme ce biserica este ruptă înainte de începutul Judecății, atunci putem ajunge la concluzia că sfinții de pe pămnt în timpul Judecății/săptămânii 70 a lui Daniel nu sunt sfinți ai bisericii, ci sfinți ai Judecății ca parte din grupul de sfinți din perioada Legii Mosaice.
MAREA MULȚIME A SFINȚILOR DIN CAPITOLUL 7 AL APOCALIPSEI, CARE NU SUNT SFINȚI AI BISERICII
Introducere
[Showers, cont.]
“Între al șaselea și al șaptelea sigiliu, Ioan a văzut mulțimea de oameni mântuiți din toate națiunile, rasele și limbile, stâmd înaintea tronului lui Dumnezeu și înaintea Mielului din rai (Apocalipsa 7:9-17).”
[Apocalipsa 7:9-17]:
(v.9) După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
(v.10) şi strigau cu glas tare, şi ziceau: “Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
(v.11) Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
(v.12) şi au zis: “Amin.” “A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”
(v.13) Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: “Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
(v.14) “Doamne”, i-am răspuns eu, “Tu ştii”. Şi el mi-a zis: “Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.
(v.15) Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce stă pe scaunul de domnie, îşi va întinde peste ei cortul Lui.
(v.16) Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă.
(v.17) Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”
FIIND ÎMBRĂCAT ÎN ROBE ALBE ȘI ȚINÂND LAURI ÎN MÂINI NU NECESITĂ O RENAȘTERE FIZICĂ A TRUPULUI, ȘI ASTFEL ARATĂ SPRE SFINȚII BISERICII DESPĂRȚITE
[Showers, cont.]:
DOUĂ ÎNTREBĂRI NECESARE
“Două întrebări trebuiesc pus legate de această mulțime. Prima, faptul că aceștia purtau robe albe și țineau lauri în mâini necesită concluzia că ei sunt înviați cu trupuri fizice (cp. Luca 24:36-43)? A doua, dacă sunt înviați, de vreme ce Ruptura bisericii va include învierea sfinților bisericii, reprezintă această mulțime biserica, ce a fost deja ruptă de pământ între sigiliile șase și șapte a celei de-a 70-a săptămână? Dacă este biserica, asta înseamnă că biserica va fi pe pământ în perioada celui de-al șaselea sigiliu în cea de-a 70-a săptămână.”
RĂSPUNSUL LA PRIMA ÎNTREBARE
Faptul că acești oameni erau îmbrăcați în veșminte albe și țineau lauri în mâini nu înseamnă că vor fi înviați în mod fizic. Există câteva motive pentru acest răspuns.
În primul rând, atunci când Hristos a rupt al cincelea sigiliu, Ioan a văzut sub altarul din rai sfuletele sfinților care au fost uciși în numele Cuvântului lui Dumnezeu în cea de-a 70-a săptămână (Apocalipsa 6:9-11). De vreme ce au fost uciși, ei nu mai aveau trupuri fizice, și totuși au primit robe (v. 11). Astfel, în Apocalipsă, purtatul robelor nu însemna și existența unui trup înviat. Până și un suflet fără trup putea purta o asemenea robă.
În al doilea rând, atunci când bogatul din Luca 16 moare, trupul său este îngropat (v. 22), iar sufletul său ajunge în iad (v. 23). Deși sufletul său era fără trup, Isus a oferit ochi și limbă (v. 24) sufletului său fără trup.
În al treilea rând, ingerii sunt ființe spirituale (Evrei 1:14; Efeseni 6:12). Ca rezultat, prin natura lor ei nu dețin un trup fizic (în Efeseni 6:12 Pavel pune îngerii într-o categorie diferită de acele ființe care au trupuri fizice; în Luca 24:39 Isus a declarat că un spirit nu are trup fizic asemenea celui pe care El l-a avut cînd a fost înviat). În ciuda faptului că îngerii nu dețin un trup fizic în mod natural, Biblia le-a oferit aripi, fețe, picioare și mâini (Isaia 6:2; Apocalipsa 10:1-2,5,88,10) și îi descrie ca fiind înveșmântați (Matei 28:2-3; Marcu 16:5; Fapte 1:10; Apocalipsa 15:6).
În al patrulea rând, Dumnezeu este un Spirit (Jn 4:24). Ca rezultat, în mod natural El nu deține un trup fizic. În ciuda acestui fapt, Biblia îi oferă un cap și păr (Daniel 7:9), ochi și o față (Jeremia 16:17) un braț (Isaia 40:10), mâini (Evrei 10:31), picioare (Nah 1:3) și un deget (Dt 9:10) și îl portretizează ca purtând veșminte (Daniel 7:9).
Toate aceste patru motive indică spre același adevăr: Deși Biblia descrie asemenea lucruri ca mâini, picioare, fețe, limbi și veșminte pentru ființe umane, angelice și divine, asta nu înseamnă că acele ființe au trupuri fizice asemenea oamenilor înviați. De vreme ce acest lucru este adevărat, faptul că oamenii marii multitudini din Apocalipsa 7 sunt înveșmântați in robe albe și țin lauri în mâini, nu înseamnă neapărat că ei sunt înviați cu trupuri fizice.”
RĂSPUNS LA ÎNTREBAREA A DOUA
[Showers, cont.]:
“Acest răspuns este cu două fețe. În primul rând, de vreme ce nu este necesar să spunem că oamenii din mare mulțime sunt înviați în mod fizic, nu trebuie să spunem nici că ei aparțin bisericii.
În al doilea rând, unele lucru sunt împotriva identificării multitudinii din Apocalipsa 7 cu biserica, ce deabia a fost înlăturată de pe pământ. În primul rând, după cum a fost observat mai sus, unul dintre cei 24 de bătrâni a declarat că oamenii din mare mulțime au apărut în urma Marii Judecăți (v. 14). Legat de această Judecată, William Barclay a declarat: “Nu este vorba despre judecata în general, ci despre judecata finală, acea judecată despre care Evanghelia ne spune că a fost prevestită de Isus (Matei 24:21 și Marcu 13:19). Astfel, declarația bătrânului a indicat că mare mulțime era limitată doar la acei sfinți ce au trăit pe pământ în timpul Marii Judecăți din cadrul celei de-a 70-a săptămână.
De vreme ce acest lucru este adevărat, dacă marea mulțime este biserica [și nu este], fiind deabia sfâșiată între sigiliile șase și șapte, trebuie să concluzionăm că acest lucru a fost doar o Ruptură parțială a bisericii – o Ruptură a doar unei părți a bisericii ce a trăit pe pământ în timpul Marii Judecăți. Această Ruptură nu-i va include pe toți sfinții care au trăit și care au murit de-alungul secolelor. Când vor fi acceptați toți acei sfinți ai bisericii?
Prin contrast cu Ruptura parțială, pasajele biblice ce prezintă clar învățătura legată de Ruptura bisericii sugerează puternic că întreaga biserică va fi sfâșiată în același timp (Jn 14:2-3; 1 Corinteni 15:51-52; 1 Th 4:13-18).
Al doilea lucru ce stă împotriva asocierii marii mulțimi cu biserica, este faptul că expresia “cei ce au venit” din declarația bătrânilor “Aceștia sunt cei ce au venit din Marea Judecată” este o traducere la gerunziul prezent. Legat de folosirea unui anumit timp de prezent în Apocalipsa 7:14, A.T. Robertson a scris: Gerunziul prezent cu ideea de a crea o repetiție continuă.
R.H. Charles a ajuns la aceeași concluzie ca Robertson. El a susținut că combinarea acestui timp la prezent cu cele două verbe finite (a spăla și a înălbi) în același verset (14) este o construcție semitică ce oferă o acțiune continuă.
Luând în considerare semnificația acestui gerunziu, putem ajunge la concluzia că bătrânul indica faptul că oamenii din marea mulțime veneau din Marea Judecată individual (unul câte unul) și în mod continuu prin moarte, în special moartea prin martiriu. Astfel, când este discutată semnificația acțiunii continue a participiului în declarația bătrânului, Charles a declarat: “Martirii încă vin din scena Marii Judecăți.” Jeremias a concluzionat deasemenea că marea mulțime din Apocalipsa 7 a constant din martiri.
Asta înseamnă, atunci, că bătrânul nu sugera că marea mulțime venea din Marea Judecată pe rând cât un singur trup, fapt ce ar fi fost adevărat dacă ar fi fost vorba despre biserică.
Al treilea lucru ce stă împotriva asemănării mulțimii cu biserica, este faptul că Ioan nu cunoștea identitatea marii mulțimi. Drept răspuns la întrebarea bătrânului: Cine sunt aceștia înveșmântați în robe albe? Și de unde vin ei? (v. 13), Ioan a răspuns: “Știi tu” (v. 14).
Mulți școlari au susținut că forța limbajului lui Ioan în răspunsul său arată că el era ignorant față de identitatea marii mulțimi. De exemplu, Henry Swete a declarat că răspunsul lui Ioan este o confesiune a ignoranței și un apel către informare.
Dacă marea mulțime era biserica, pare straniu că Ioan nu o recunoștea (cel puțin pe aceia care aparțineau bisericii pe vremea lui), în ciuda faptului că el era unul dintre apostolii bisericii și o parte a fundației acesteia. (Efeseni 2:20).”
ix) CONCLUZIE: BISERICA ESTE RUPTĂ ÎNAINTE DE CEI 7 ANI DE JUDECATĂ, CÂND DUMNEZEU REIA PLANUL CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI CU ISRAELUL ÎN SĂPTĂMÂNA A 70-A
[Showers, cont.]:
“O concluzie solidă în favoarea Rupturii Pretribulare a bisericii reiese din acest studiu al profeției celor 70 de săptămâni înregistrat în Daniel 9:24-27. Părerea pretribulară este singura părere despre Ruptură ce înlătură biserica de pe pământ înaintea începerii celei de-a 70-a săptămâni (înainte ca Dumnezeu să-și continue planul pentru Israel și Ierusalim). Astfel, este singura părere despre Ruptură ce păstrează planul specific al lui Dumnezeu pentru Israel și Ierusalim separat și distinct față de planul Său pentru biserică.
Toate celelalte păreri despre Ruptură duc biserica cel puțin o parte din cea de-a 70-a săptămână, astfel însemnând că toate celelalte păreri pune împreună planul de 70 de săptămâni al lui Dumnezeu pentru Israel și Ierusalim și planul Lui pentru biserică.”
2) EVENIMENTE DIN ACEASTĂ PERIOADĂ
a) Apariția și ascensiunea la putere a Anticristului 2 Tesaloniceni 2:1-12
b) Cei șapte ani de Judecată. Daniel 9:27; Apocalipsa 6-18
c) A Doua Venire a Domnului nostru. Matei 24:27-30; Daniel 7:13; Isaia 27:13
d) Lupta Armaghedonului. Apocalipsa 14:20; 19:11-21
e) Judecata Israelului Ezechiel 20:35-37,40-44; Joel 3:2; Zech. 14:4
f) Judecata națiunilor Gentile Matei 25:30,34,41
H) DISPENSAȚIA MILENIUMULUI
1) Introducere
[Showers, cont.]:
“În mod tradițional, Teologii Dispensaționali au numit a șaptea dispensație ca Dispensația Mileniului. De vreme ce Teologii Dispensaționali numesc în mod normal fiecare nouă dispensație după factorul sau factorii săi principali, ar fi fost mai bine să fie numită ca Dispensația Domniei Drepte a lui Hristos. Motivul pentru acest nume este unul destul de evident.
A șaptea dispensație va începe după A Doua Venire a lui Hristos și se va încheia imediat înaintea scăpării Satanei din abis și a ultimei sale revolte. Porțiunea Scripturală ce acoperă această dispensație este Apocalipsa 20:1-6.”
2) Trei factori de decizie – unul nou: conștința umană, guvernarea umană și noua regulă teocratică a Domnului Isus Hristos
[Showers, cont.]:
“Aparent cea de-a șaptea dispensație va avea trei factori de decizie pe care Dumnezeu îi va folosi să guverneze lumea: conștința umană, guvernarea umană, domnia teocratică a lui Hristos. Așadar a șaptea dispensație va fi ultima, aceasta fiind caracterizată de ultima împlinire a promisiunilor pe care Dumnezeu le-a făcut lui Avraam și sămânței sale. Odată ce promisiunile sunt îndeplinite, acestea încetează să mai fie promisiuni. Astfel, promisiunea nu va mai fi un factor de decizie în ultima dispensație. Mai mult, deși salvarea va continua să fie prin bunăvoință de-alungul celei de-a șaptea dispensații, bunăvoința nu va mai funcționa ca un factor de decizie. Dovada pentru acest lucru este faptul că de-alungul domniei teocratice a lui Hristos, cei ce se răzvrătesc împotriva acelei domnii drepte vor fi executați (Isaia 11:3-4;29:20-21), iar acele națiuni ce refuză să intre în Ierusalim pentru a-l venera pe Rege vor fi pedepsite. (Zech. 14:16-19).
Cel mai semnificativ factor de decizie a celei de-a șaptea dispensații va fi domnia dreaptă a lui Hristos asupra întregului pământ (Isaia 11:1-5; Zech 14:9,10). Lumea va avea un guvern teocratic prin care legea lui Dumnezeu va fi administrată în întreaga lume prin reprezentantul său, Isus Hristos.
Revelația specială pe care Dumnezeu a oferit-o legat de cea de-a șaptea dispensație este prezentă în mai multe pasaje din Vechiul Testament (pasaje ce vorbesc despre unele legăminte biblice importante în ceea ce privesc caracteristicile viitorului Regat), pasaje Evanghelice (Matei 5-7; 19:28; 25-21-46), Fapte 3:19-21, pasage din Epistole (asemenei 1 Corinteni 15:24-25; Efeseni 1:10; Evrei 6:5), și Apocalipsa 20:1-6. Conform acestei revelații, Mesia va restaura Regatul teocratic al lui Dumnezeu ce a existat pe pământ înainte ca omul să decadă. Domnia absolută, dreaptă și corectă a lui Dumnezeu va fi impusă asupra lumii. Natura va fi restaurată la condițiile în care se afla înainte de cădere (Matei 19:28; Fapte 3:19-21; Romani 8:18-23). Climatul și elementele naturale vor fi controlate în mod perfect pentru binele omului (Isaia 30:23-26; Ezechiel 47:1-2; Joel 2:21-26; Zech 14:8). Va exista o creștere fără precedent și rod al copacilor (Isaia 41:19-20; Ezechiel 36:8-11,29-30;47:6-7,12; Joel 2:21-26). Animalele vor avea parte de o mare productivitate (Ezechiel 36:11; 47:8-10). Hrana va fi abundentă (Ps. 72:16; Isaia 30:23-24; Jer 21:10-14; Ezechiel 34:25-30; 36:29-30; Joel 221-26; Zech 8:11-12). Toate animalele vor fi îmblânzite și ierbivore (Isaia 11:6-9). Bolilele și deformitățile vor fi înlăturate (Isaia 29:18; 33:24; 33:5-6). Viața umană va primi longevitate (Isaia 65:20-22). Războiul va fi interzis (Isaia 2:4; Mic. 4:3). Satana nu va putea instiga nicio activitate pe pământ (Apocalipsa 20:1-3). Omul va trebui să se supună domniei drepte a Mesiei.
Responsabilitatea omului în timpul celei de-a șaptea dispensații va fi de a-l asculta pe Dumnezeu pe baza conștinței, guvernării umane și legii teocratice a lui Hristos. Această responsabilitate îl va supune pe om la următorul test: Îl va asculta el pe Dumnezeu pe baza acestor trei factori?”
3) Reguli de Guvernare Secundare ale comportamentului uman
a) Teocrația absolută a lui Hristos Ps. 2:6-12; 22:27-28; Ezechiel 37:22-28; Isaia 2:2-4; 65:21-23; Dan. 7:14 & 28
b) Credincioșii înviați vor conduce alături de Hristos. Matei 19:28; 1 Corinteni 6:2-3; Apocalipsa 5:10
c) Noul Legământ cu Israel (Evrei 8:8-11). Toți îl vor venera pe Hristos în Ierusalim. Isaia 2:3; Zech. 14:16-19
d) Impunerea strictă a legii Civile va opri crima. Isaia 65:19-20
e) Durata vieții biologice restaurată. Isaia 29:18; 33:24; 35:5-6; 65:20
f) Pacea va restaura regatul animal (vor deveni ierbivori). Isaia 11:6-8; 65:25
g) Productivitatea va fi restaurată în regatul plantelor. Isaia 35:1-2; 65:21-22; Amos 9:13
4) Concluzie
[Showers, cont.]:
“Omul va eșua testul ultimei dispensații. Unii dintre indivizii nesalvați se vor răzvrăti deschis împotriva domniei lui Hristos în timpul domniei Sale (Isaia 11:3-4; 29:20-21; Jer. 31:29-30). Alții nu se vor răzvrăti deschis, ci vor fi supărați interior. Ei vor urâ domnia absolută și dreaptă a lui Hristos, însă vor știi că nu e bine să nu se răzvrătească fățiș. Atunci când a șaptea dispensație se va încheia și Satana va fi eliberată din abis, acești oameni vor urma Satana în ultima sa revoltă împotriva legii lui Dumnezeu (Apocalipsa 20:7-10).
Acest eșec al mulțimii de oameni în ciuda guvernării perfecte și condițiilor excepționale ale dispensației a șaptea, va demonstra că cauza ultimă a eșecului omului și a rebeliunii sale de-alungul istoriei nu este mediul ce-l înconjoară, ci natura sa interioară și păcătoasă ce respinge domnia lui Dumnezeu și tânjește după o domnie proprie.
Eșecul omului în ceea ce privește a șaptea dispensație va aduce cu sine judecata Domnului. Acei oameni care se răzvrătesc fățiș împotriva lui Hristos vor fi executați (Isaia 113-4; 29:20-21; Jer. 21:29-30). Mai mult, Dumnezeu va distruge marea revoltă ce va avea loc imediat după a șaptea dispensație, trimițând foc pentru a distruge rebelii și pentru a-l arunca pe Satana într-un lac de foc pentru eternitate (Apocalipsa 20:9-10).”
III) CONCLUZIE: TEOLOGIA DISPENSAȚIONALĂ ESTE ÎNTRADEVĂR SPIRITUALĂ ȘI NU EȘUEAZĂ NICIODATĂ ÎN A-L GLORIFICA PE DUMNEZEU
A) Elemente cheie ale expunerii filosofiei istorice biblice de către teologia dispensațională
[Showers, cont.]:
“Anterior în acest studiu a fost observat că pentru ca o expunere a filosofiei istorice biblice să fie validă, trebuie să conțină anumite elemente vitale. Teologia Dispensațională a fost luată drept un sistem, fiind esențială pentru determinarea modului în care interacționează cu acele elemente necesare în timp ce încearcă să expună filosofia istorică a Bibliei.”
1) Element cheie #1: Scopul suprem al teologiei dispensaționale este de a-l glorifica pe Dumnezeu cu fiecare dispensație, mergând înainte și confirmând totul cu ajutorul Scripturii
a) Introducere
[Showers, cont.]:
“Primul element necesar al unei expuneri valid este un scop ultim pentru istorie către împlinire. Conform Teologiei Dispensaționale, gol suprem al istoriei este ca Dumnezeu să se glorifice pe Sine prin demonstrarea faptului că doar El are dreptul de a domni.
Biblia îi atribuie o glorie mare lui Dumnezeu, indicând că totul este pentru gloria Lui. Îl numește “Dumnezeul gloriei” (Fapte 7:2), “Părintele gloriei” (Efeseni 1:17) și “Regele gloriei” (Ps 24:7-10). Declară că numele Lui este glorios și exprimă dorința ca întregul pământ să fie plin de gloria Sa (Ps 72:18-19). Deoarece toate lucrurile sunt pentru El, prin El și către El, Biblia oferindu-i glorie eternă (Romani 11:36).
Este interesant de a obserca că Scripturile asociază în mod repetat gloria lui Dumnezeu cu domnia Sa supremă. De exemplu, David a declarat, după ce îl bincuvânta pe Dumnezeu înaintea congregației: Binecuvâtat fi tu Doamne, Dumnezeul Israelului, tatăl nostru, pentru eternitate. A ta, O Doamen, este măria, puterea, gloria, vitoria și majestatate; tot ce este în cer și pe pământ este al Tău. Atât bogății cât și onoruri vin din partea Ta, iar Tu domnești asupra tuturor; iar în mâna Ta se află puterea și măreția; iar din mâna Ta este creat tot ce este măreț, și doar tu dai tărie tuturor. Acum așadar, Domnul nostru, noi îți mulțumim, și slăvim numele Tău glorios (1 Chr 29:10-13).
Multe alte pasaje asociază gloria lui Dumnezeu cu conceptele Domniei, tronului, Regatului, domeniului și autorității sale (Ps. 29:1-2, 9-10; 96:7-10; 97:1-6; 113:4-5; 115:1-3; 145:10-13; Isa. 6:1,3,5; Jer. 14:21; Dan. 7:14; Mt. 19:28; 25:31; 1 Tim. 1:17; Jude 25; Rev 5:13; 7:10-12).
Biblia indică faptul că Dumnezeu este glorificat prin înțelegerile Sale cu națiunile (Ezchiel 39:17-21), conducătorii (Romani 9:17; Daniel 4:17, 34-37), Israel (Isaia 43:1, 7; 46:13; 60:1-3; Jer 13:11), Biserica (Efeseni 3:20-21) și cei nealeși (Romani 9:17-18, 21). Dumnezeu este glorificat prin actul Său suprem de creație (Ps 19:1; Apocalipsa 4:11). Actele sale supreme în furtuni (Ps 29:1-3, 9-10), judecățile Sale supreme (Isaia 2:19,21; 59:18-19; Ezechiel 39:17-21; Apocalipsa 11:13; 19:1-2), și actul său suprem de a ascunde cunoaștere de oameni (Prov 25:2). Dumnezeu se glorifică pe Sine prin mântuirea omului pierdut și păstrarea celor pe care i-a mântuit (Romani 9:23; 15:7-9; Efeseni 1:5-6,12,14,18; Phil 4:19-20; 2 Timotei 418). Dumnezeu trebuie să fie glorificat prin faptele drepte ale credincioșilor îndeplinite prin căile oferite de Dumnezeu (1 Corinteni 10:31 Phil 1:11; Evrei 13-21).”
b) Teologia Dispensațională demonstrează că Dumnezeu este conducătorul suprem de-alungul istoriei
[Showers, cont.]:
“Dispensațiile succesive îl glorifică pe Dumnezeu în diferite feluri. În primul rând, acestea demonstrează că Dumnezeu este Conducătorul suprem de-alungul istoriei în ciuda încerării Satanei de a răsturna acea conducere și a porni rebeliunea omului împotriva ei. Faptul că Dumnezeu îl poate ține pe om direct răspunzător pentru a-i asculta poruncile Sale și diferitele căi de administrare a conducerii Sale de-alungul istoriei și îl poate judeca pe om pentru eșecul său de a asculta, demonstrează clar că Dumnezeu este suprem de-alungul istoriei.”
c) Teologia Dispensațională demonstrează că omul trebuie să se supună legii lui Dumnezeu pentru a obține dreptul de a trăi pe pământ, iar acest lucru reflectă ceea ce învață Scriptura
[Showers, cont.]:
“În al doilea rând, dispensațiile arată cât de mult are nevoie omul de conducerea lui Dumnezeu pentru a avea parte de lucrurile de pe pământ. Acestea arată dezordinea și tragedia ce rezultă din respingerea conducerii lui Dumnezeu.”
d) Dispensațiile mișcă progresiv istoria spre îndeplinirea planului lui Dumnezeu, după cum învață Scriptura
[Showers, cont.]:
“În al treilea rând, dispensațiile mișcă progresiv istoria spre îndeplinirea planului lui Dumnezeu. La finalul “ultimei dispensații a timpului” (Efeseni 1:9-10), Dumnezeu se va glorifica în totalitate prin zdrobirea Satanei și a regatului acestuia (Romani 16:20; Apocalipsa 20:1-3), restaurând propriul Lui Regat prin Isus Hristos (Apocalipsa 11:15; 20:4-6), și revărsând consecințele tragive ale rebeliunii omului (Matei 19:28; Fapte 3:19-21).”
2) Element cheie #2: Recunoașterea diferențelor sau lucrurile ce diferă din punct de vedere istoric, de către teologia dispensațională
[Showers, cont.]:
“Al doilea cel mai necesar element a unei expuneri valide a filosofiei istorice a Bibliei este recunoașterea diferențelor sau lucrurilor ce diferă în istorie. Teologia Dispensațională sugerează că distincțiile sunt un rezultat al conducerii lui Dumnezeu în diferite feluri, în diferite perioade de timp în istorie. Cu alte cuvinte, distincțiile sunt rezultatul diferitelor dispensații ale conducerii lui Dumnezeu.”
3) Element cheie #3: Teologia Dispensațională are un concept asupra progresului Apocalipsei
[Showers, cont.]:
“Al treilea element necesar este un concept adecvat asupra progresului Apocalipsei. Teologia Dispensațională declară că fiecare nouă dispensație, de vreme ce implică o nouă cale prin care Dumnezeu își administrează domnia asupra lumii, necesită o nouă revelație.”
4) Element cheie #4: Domnia supremă a lui Dumnezeu este principiul spre care arată diferențele dispensațiilor și nivele progresive ale Apocalipsei
[Showers, cont.]:
“Al patrulea element necesar este un principiu unificator ce leagă distincțiile și nivele progresive ale Apocalipsei împreună și le direcționează spre îndeplinirea scopului istoriei. Principiul unificator al Teologiei Dispensaționale este supremația conducerii lui Dumnezeu.”
B) FACTORI INDISPENSABILI AL TEOLOGIEI DISPENSAȚIONALE
1) Introducere
[Showers, cont.]:
“Există trei factori indispensabili ai Teologiei Dispensaționale. Aceștia fac cu siguranță Teologia Dispensațională diferită de Teologia Legământului. Orice sistem teologic ce conține toți acești trei factori nu este dispensațional în adevărata putere a cuvântului.”
a) Primul factor este recunoașterea diferenței dintre națiunea Israelului și Biserica
[Showers, cont.]:
“După cum a fost observat anterior, Teologia Legământului crede că Biserica a existat în perioada Vechiului Testament și că Israelul era o parte majoră a Bisericii în Vechiul Testament. Astfel, este convinsă că Israelul și Biserica sunt aceeași entitate. Prin contrast, Teologia Dispensațională crede că Israelul și Biserica sunt entități distincte. Este convinsă că deși ambele au avut relații speciale cu Dumnezeu, acestea nu sunt aceeași entitate…”
b) Al doilea factor indispensabil este folosirea constantă a unui singur hermeneutic (o singură metodă de interpretare a Bibliei) – și anume, metoda istoric-gramaticală
[Showers, cont.]:
“În această metodă, cuvintele primesc un sens obișnuit pe care le aveau în cultura și vremea în care au fost scrise. După cum a fost observat anterior, Teologia Legământului folosește un hermeneutic dublu – metoda istoric-gramaticală pentru multe pasaje, dar deasemenea și o metodă alegorică și spirituală a numărului pasajelor profetice ce vorbesc despre viitorul Israelului și viitorul Regatului lui Dumnezeu…”
Totuși, pentru ca Biblia să aibă o interpretare consistentă absolută de-alungul contradicției – o persoană ce se află aproape de oricare individ, doar metoda normală a interpretării limbii ar trebui să fie folosită: metoda gramatical istorică.
c) Al treilea factor indispensabil este recunoașterea că scopul suprem al istoriei este gloria lui Dumnezeu prin demonstrarea faptului că doar El singur este Dumnezeul suprem
[Showers, cont.]:
“După cum a fost observat anterior, Teologia Legământului susține că scopul suprem al istoriei este gloria lui Dumnezeu prin mântuirea celui ales. În cobtrast, deși Teologia Dispensațională recunoaște faptul că mântuirea omului ales este o parte foarte importantă din scopul lui Dumnezeu pentru storie, este totuși convinsă că există o singură parte în acel scop…
[Este evident din Scriptură că există și alte planuri pe care Dumnezeu le îndeplinește. De exemplu, planul lui Dumnezeu legat de îngeri, oamenii ne-aleși și univers.]
…Astfel, scopul suprem al istoriei este de a fi destul de mare pentru a încorpora toate planurile lui Dumnezeu, nu doar unul. Teologia Dispensațională propune ca gloria lui Dumnezeu prin demonstrarea faptului că doar El este Dumnezeul supram, este singului scop. Susține deasemenea că Scripturile indică că acesta este scopul suprem al istoriei.”
NOTE DE SUBSOL: SECȚIUNEA II
1. C. F. Keil and F. Delitzsch, Biblical Commentary On The Old Testament, Vol. I, trans. by James Martin (Grand Rapids: Wm. B. Eerdmans Publishing Company, 1959), p. 134.
2. William F. Arndt and F. Wilbur Gingrich, A Greek-English Lexicon Of The New Testament (4th rev. ed.; Chicago: The University of Chicago Press, 1957), p. 851.
3 Ibid., p. 608.
4 Ibid., p. 27.
5 Charles Caldwell Ryrie, Dispensationalism Today (Chicago: Moody Press, 1965), pp. 43-47.
