de Jay Rogers
Publicat Aprilie 2008
“Ești pre-trib, mid-trib sau post-trib?”
Aceasta este foarte des întreaga idee a dezbaterii escatologice în rândul Creștinilor din ziua de astăzi. Premilenialismul dispensațional este părerea multor Creștini evanghelici din secolul 21. Întradevăr, mulți ar fi surprinși să descopere că marile figuri ale credinței Creștine, ca Athanasius, Augustine, Luther, Calvin, Wesley, nu au scris nimic despre apocalipsă sau despre cei șapte ani de suferință. Asemenea idei sunt străine pentru ei. Escatologia dispensațională, împreună cu teoriile sale profetice despre “semnul Bestiei”, au apărut începând cu anul 1830. Însă nu a devenit o părere generală până la începutul secolului 20.
Încep cu această idee de replică. Dacă O doctrină este nouă, atunci probabil că nu este adevărată.
Timp de 1800 de ani, ortodoxismul Creștin a rezistat fără a întâlni diferite idei profetice elaborate create de adepții lui Scofield și Darby. În timp ce părerea premilenială clasică separă a doua venire și judecata prin 1000 de ani, premilenialismul dispensațional ce este o părere nemaintâlnită înainte de anul 1830, separă aceste două evenimente la o distanță de 1007 ani. Dispensaționalismul învață despre trei Veniri Secundare: venirea lui Hristos pentru sfinți la apocalipsă; venirea lui Hristos pe pământ la sfârșitul celor șapte ani de judecată; și venirea Tatălui la sfârșitul mileniului.
Dacă susții cu tărie părerea dispensațională ca fiind singura părere și cu siguranță părerea Biblică, atunci ar trebui să pui la o parte prejudiciile pentru un moment. Trebuie să îți faci timp să examinezi și să înțelegi cele trei păreri istorice proeminente. Într-un final, trebuie să judecăm conform înțelesului simplu al textelor Biblice. Cel mai bun interpret al scripturii este scriptura, nu învățăturile așa zișilor “experți ai profeției sfârșitului.”
Premilenialismul dispensațional este părerea escatologică cea mai îndepărtată de postmilenialism. Aici există o neînțelegere puternică. Cele două păreri sunt foarte depărtate una de alta în spectrul teologic. Nu suntem de acord doar cu părerile “sfârșitului”, apocalipsa, anticristul, judecata și mileniumul, ci deasemenea și cu metoda interpretării Bibliei. Cele două studii ale Bibliei sunt atât de diferite una de alta, încât postmilenialiștii și premilenialiștii dispensaționali au păreri total diferite.
Două Păreri despre Biblie
Dispensaționalismul este derivat din ideea că Dumnezeu a lucrat pe căi diferite de-alungul istoriei, prin diferite economii sau dispensații. Un dispensaționalist face o diviziune severă între Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu acționând cu mânie și răzbunare în Vechiul Testament, și cu dragoste și bunăvoință în Noul Testament. Dispensaționalismul înavță că “secretul” iminent al apocalipsei Bisericii, divizează sfârșitul în diferite dispensații, și învață o părere conspirațională a istoriei alături de forțe ale răului ce se opuneau forțelor lui Dumnezeu.
John Nelson Darby, fondatorul unui grup numit Plymouth Brethren (Frăția din Plymouth) în anii 1830, este părintele dispensaționalismului modern. Darby a învățat că a Doua Venire a lui Hristos era iminentă. El respinge crezurile Bisericii timpurii și credea că reforma socială este inutilă. C.I. Scofield, un pastor din Texas, a popularizat învățăturile lui J.N. Darby într-o teologie sistematică cunoscută ca sub numele de premilenialism dispensațional. C.I. Scofield a întregit prima sa versiune Biblică ca un ajutor pentru misionari. A devenit curând una dintre cele mai folosite unelte ale studiului Bibliei în rândul tuturor denominațiilor, asemeni Baptiștilor din Sud și Discipolilor lui Hristos.
În ciuda faptului că mulți dintre dispensaționaliștii timpurii erau Creștini ortodocși, această schimbare teologică a pus bazele unei erori și mai grave, și anume antinomianismul, ce înseamnă “anti-lege”. Antinomianismul declară că de vreme ce omul este salvat doar prin credință, și de vreme ce redința eliberează Creștinul de lege, acesta nu mai este obligat să respecte legea. Antinomianismul crează un sistem teologic fals în care legile Bibliei nu se pot aplica guvernării individuale sau a societății. Dispensaționalismul a promovat gândirea antinomiană prin susținerea relației cu legea Vechiului Testament în Noul Testament. Ca rezultat acest lucru a dus la scăderea influenței Creștinilor în societate, de vreme ce majoritatea legilor ce țin de guvernarea civică se găsesc în Vechiul Testament.
Pentru Creștinul ortodox, unitatea legămintelor Scripturii și legii morale a lui Dumnezeu sunt fundații evidente ale ordinii sociale Creștine. Idea de legământ a legământului etern neschimbător al lui Dumnezeu și imaginea importantă a legii morale a lui Dumnezeu, stă în contrast puternic cu dispensaționalismul și antinomianismul.
Teoria dispensațional a premilenialismului a obținut o popularitate ridicată în rândul evanghelicilor moderni. Părerea dispensațională a premilenialismului, îmrepună cu teoriile sale elaborate ale conspirației, tabele de timp și scenarii grafice, este din toate punctele de vedere o eroare. A fost acompaniată de multe ori de o noțiune falsă legată de a Doua Venire ca fiind un eveniment așteptat. Toate acestea sunt în ciuda prevenirii lui Hristos, ce spune astfel: “voi nu trebuie să cunoașteți timpul sau anotimpul” (Faptele Apostolilor 1:7).
Fascinația cu data exactă a celei de-a Doua Veniri pare mereu, după cum înaintează istoria, însoțită de numere mari și rotunde. Chiliasmul a apărut imediat înainte de 500, 1000 și 1500. Nu suntem surprinși să observăm o reapariție a acestei erori într- forță sporită în timp ce ne apropiem de anul 2000. Publicațiile profitabile din punct de vedere financiar, ce susțin teorii și speculații legate de cea de-a Doua Venire, apar pretutindeni. În contrast cu observația împotriva prezicerii timpului celei de-a Doua Veniri (Matei 25:13), multe cărți evanghelice scrise în ultimii ani au prezis exact data evenimentului; ca de exemplu: lucrarea lui Hal Lindsey intitualtă Late Great Planet Earth, lucrarea 88 Reasons Why the Rapture Will Be In 1988 a lui Edgar Whisenant și lucrarea 1994 a lui Harold Camping, ce a avut un succes mare în anul 1993; deasemenea și seria Left Behind scrisă de Tim LaHaye.
Totuși, acum că am trecut de limita anului 2000, mulți Creștini își schimbă părerea escatologică. Mulți Creștini au fost învățați că Israelul geo-politic va fi un reper pentru evenimentele de sfârșit. Văzând că au trecut deja 50 de ani de la stabilirea națiunii-stat Evreiască, mulți caută o nouă interpretare a Discursului Mount Olivet și a cărții Apocalipsei.
Teologia Legământului
Din punct de vedere istoric, legământul și legea lui Dumnezeu au fost mereu fundații evidente ale ordinii sociale sfinte. Teologia legământului a pus bazele teoriei politice ce a susținut că familia, biserica, guvernul civil și toată societatea au luat naștere cu ajutorul legământului etern cu Dumnezeu. Astfel, legea morală a lui Dumnezeu trebuie să fie piatra de temelie pentru legile societății și ordinii civile.
Puritanii au respectat acest legământ sau teologie “federală” ce susține că Dumnezeu operează prin legăminte, sau mai bine spus leagă pentru eternitate înțelegeri legale cu oamenii. Vechiul Legământ și Noul Legământ sunt baza lui Dumnezeu spre o guvernare uniersală. Nu există diviziune între Legăminte. Noul Legământ este construit ferm pe fundația Vechiului Legământ. Acest lucru presupune că Legea nu se schimbă: “Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17)/ Dumnezeu este o entitate dispensațională, evolutivă sau în plină dezvoltare; El este un Dumnezeu ce nu se schimbă niciodată: “Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8).
Acest lucru este adevărat despre Noul Legământ și cel Vechi. Avem în Biblie 66 de cărți ce sunt de fapt doar una. Ar trebui să interpretăm scriptura cu ajutorul scripturii. Daniel, Discursul Mount Olivet și cartea Apocalipsei sunt comentarii făcute una despre cealaltă. În esență, Apocalipsa este piatra principală a tuturor biblilor profetice ce arată data venirii Mesiei în primul secol. Dacă înțelegem Apocalipsa ca fiind comentariul lui Ioan despre aceleași evenimente descrise de Isus în Discursul Mount Olivet, atunci singura apropiere ce are vreun sense este un fel de perspectivă preteristă.
Cred că majoritatea lucrurilor scrise în cartea Apocalipsei au avut loc în anul 70. Însă prima dată când am auzit de această idee, am fost șocat că cineva poate propune o astfel de teorie. Totuși, atunci când am început să studiez istoria bisericii, am început să înțeleg mai multe despre contextul în care Apocalipsa a fost scrisă. Am fost introdus atunci unor comentarii preteriste solide despre Apocalipsă și astfel am găsit o confirmare solidă.
Nu ne îndreptăm spre suferințele de la sfârșitul timpului. Acest lucru are are implicații puternice pentru felul în care ar trebui să ne ducem viețile. Scofield și Darby au scris în anii 1800 că de vreme ce timpul era atât de scurt și de vreme ce răul se ridica (așa credeau ei), Creștinii nu ar mai trebui să se implică în problemele sociale sau politice, dar ar trebui să se preocupe în schimb de salvarea sufletelor. Dispensaționaliștii au răspândit aceste învățături timp de 170 de ani. Cu asemenea pesimism, gândirea conspirațională a devenit un fel de profeție de sine împlinită. Creștinii s-au rupt de treburile lumești din cauza unei teologii greșite ce declară că lumea este predestinată să se înrăutățească. Și din cauza acestei rupturi, lumea a devenit mai rea în multe aspecte. Statutul simplu al Creștinilor în multe probleme sociale a dus la creșterea sfințeniei în societățile vestice. Însă toate aceste lucruri se pot schimba dacă destui evanghelici fac schimbarea necesară spre o teologie solidă. Cee ce națiunile lumii experimentează în următorii ani va depinde în mare parte de ascultarea Creștinilor a cuvântului lui Dumnezeu.
Cum rămâne cu A Doua Venire a lui Hristos?
În replica mea dată premilenialismului clasic, argumentez că scopul cărții lui Daniel este de a evidenția Evreii în data și circumstanțele exact ce se învârt în jurul venirii Mesiei. Scopul principal al profeției lui Daniel este de a evidenția prima venire, nu cea de-a doua. Mai mult, contextul din 1 Corinteni 15:23-25;50-54 indică o A Doua Venire simultană cu judecata finală.
Cum rămâne cu A Doua Venire a lui Hristos? Este aceasta secretî sau nu? Postmilenialiștii cred în ea. Noi nu credem în versiunea dispensaționalistă a acestui eveniment măreț. A doua venire este sinonimă cu învierea celor drepți. Totuși, acest eveniment nu va fi un secret. Nu va avea loc cu șapte ani înaintea unui mileniu viitor, și nici cu 1007 de ani înaintea judecății finale. Postmilenialiștii cred în a doua venire. Noi credem că va avea loc înainte de judecata finală, după ce regimul milenial este complet.
Waugh scrie: “A doua venire TREBUIE să aibă loc ÎNAINTE de Marile Suferințe”. Ca text doveditor, Waugh citează întrebarea pusă de Hristos: “Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Waugh vrea să creadă că Fiul Omului nu va găsi credință pe pământ atunci când El se va întoarce.
Și totuși postmilenialiștii văd o mare victorie pentru Evanghelie în istorie. “Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăştie sămânţa, când mustul va picura din munţi şi va curge de pe toate dealurile” (Amos 9:13).
Evident că postmilenialiștii nu interpretează versetul Luca 18:8 într-un mod negativ. Întregul context al acestei parabole este de a demonstra că mereu trebuie să ne rugăm și niciodată să nu ne oprim.
“Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase. El le-a zis: “Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: “Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu.” Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă, şi-a zis: “Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.” Domnul a adăugat: “Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?”
Întrebarea: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” este mai mult demonstrativă decât interogativă, și anume, răspunsul nu este nici “da” și nici “nu”. Întrebarea conclude pilda ca o cale retorică. Noi în calitate de Creștini trebuie să ne rugăm cu credință și niciodată să nu ne lepădăm de acest obicei. Domnul ne poruncește să ne rugăm chiar dacă răspuns la rugăciune vine târziu, până și dacă acesta vine odată cu întoarcerea Fiului Omului pe pământ.
Părerea Preteristă despre Apocalipsă
Părerea preteristă despre Apocalipsă – ce trebuia să fie un avertisment și o încurajare pentru Biserica timpurie ce urma să aibă de a face cu mânia lui Nero și a armatelor Romane – nu are aproape niciun sens decât dacă biserica din acea perioadă a înțeles-o astfel. Există vreo dovadă că au făcut asta?
În mod ironic această întrebare expune eroarea unei păreri futuriste. Recunoaște nevoia relevanță a Apocalipsei pentru audiența sa din primul secol, pentru care preterismul se încadrează perfect.
Avertismentul Apocalipsei despre Roma și apropierea Războiului Evreu reprezintă probleme ce nu se găsesc doar în această carte. Același avertisment este dat în Discursul Olivet (Matei 24), pildele lui Isus (Matei 20-23) și alte diferite judecăți iminente altundeva în Noul Testament (2 Tesaloneni; Evrei; Iacob; 1 Petru).
Întrebarea ar trebui pusă dacă Creștinii au înțeles acele referințe deasemenea. Știm că Creștinii timpurii au înțeles venirea judecății asupra Israelului și Ierusalimului. Eusebius îi menționează pe Creștinii din Iudea au scăpat la începutul Războiului Evreiesc. Comentariile de mai târziu despre Apocalipsă indică că evenimentele acesteia se referă la Războiul Evreiesc. De exemplu, versiunea lui Syriac despre Apocalipsă menționează că a fost scrisă în timpul domniei lui Nero; Andreas și Arethas din Capadocia, și Oracolele Sibyliene fac referire deasemenea la Nero în calitate de Bestie.
Contextul Apocalipsei
Cred preteriștii că există o Apocalipsă viitoare? Dacă nu atunci credem noi că va exista din nou un război în Est? (Premilenialiștii au predicat o Apocalipsă iminentă în Israel timp de mulți ani).
În urma unor dezvoltări în Estul Mijlociu, cu ridicarea la putere a terorismului, un război în Afghanistan, și posesia Iranului și Iraq-ului a armamentului nuclear pentru a distruge Israelul (și toate jocurile de putere legate de asta) există vreo izbucnire finală viitoare?
Da, însă are loc la sfârșitul mileniului, nu la început (Apocalipsa 20). Mai mult, va apărea după o vreme de “pace și siguranță”, nu ca un punct culminant după mulți ani de “războaie și aluzii despre război”. De vreme ce nu ne află nicăieri aproape de sfârșitul unui mileniu (nici dintr-o părere premilenială sau postmilenială), nu văd niciun război crescut în Estul Mijlociu ca pe o posibilă îndeplinire a Apocalipsei 20.
Conform textului Apocalipsă 20, există un război între rebeliunea națiunilor lumii și Hristos însuși. Va avea ca scop separarea rodului de buruienile de pe pământ înainte de judecata finală. Va avea loc în cadrul națiunlor lumii.
Mulți preteriști văd evenimentele din Apocalipsa 16 (Lupta Apocalipsei) ca fiind trecută, ea având loc deja în perioada asediului Roman asupra Ierusalimului în anul 70. În orice caz, Apocalipsa 16 și 20 nu sunt despre dezvoltările geo-politice din Esul Mijlociu al secolului 20.
Victorie sau Înfrângere?
Premilenialismul dispensațional prezintă o părere lumească în opoziție cu postmilenialismul. Dispensaționalismul ne învață că, în esență, rău este o forță mai puternică decât binele, în istorie. Evenimentele din lumea de astăzi sunt interpretate într-o lumină conspirațională. Biserica ca un întreg va cădea în apostazie și va eșua să îndeplinească Marea Misiune. Hristos va apărea cu o escortă îngerească, cu cântec de trompete, pentru salvarea celor ce supraviețuiesc.
Premilenialismul dispensațional pune Biserica într-o poziție “doar evanghelică” din punct de vedere al rolului jucat la Sfârșitul Timpului (de vreme ce a doua venire a lui Hristos ar putea avea loc foarte curând, este necesar să fie salvați câți mai mulți); pune apariția guvernului unitar al Anticristului undeva în ultimii șapte ani; și deobicei implică Mari Sfuerințe în acea perioadă, Biserica fiind ridicată, sau mai bine spus legată de raiul lui Isus. La finalul Perioadei de Suferință, A Doua Venire are loc, iar sfinții care au fost prinși în rai pentru o perioadă, se vor întoarce și vor conduce împreună cu Isus pe pământ.
Postmilenialismul pune Biserica într-un anumit rol, nu doar evanghelist, dar și dintr-o postură de învățător al națiunilor (nu doar că vor fi mulți salvați, dar întregi structuri sociale vor fi transformate); conducerea Anticristului este mai bine interpretată ca sistemul prezent de conducere al Satanei, ce este încet răsturnat de judecățile progresive și superioare ale lui Dumnezeu; astfel “suferința” este văzută, nu ca o perioadă de șapte ani, ci ca un total al tuturor judecăților lui Dumnezeu din istorie, și deși evenimentul nu este un reper, are totuși lor la finalul mileniului atunci când Isus se întoarce în forma sa fizică pe pământ, iar sfinții sunt simultan aduși împreună cu El. Înainte de a Doua Venire, rolul Bisericii este de a conduce împreună cu Hristos, nu în rai, ci ca ambasadori ai Lui pe pământ.
Părerea voastră despre sfârșitul timpului va afecta modul în care vedeți evenimentele prezente și va afecta și mai mult felul în care răspundeți la chemarea misiunilor. Dacă părerea voastră este dominată de conspirație, atunci trebuie să vă schimbați gândirea pentru a permite lui Dumnezeu să aibă conducere deplină în cursul istoriei și vieții voastre.
