Şi răspunsul nostru
MacArthur răspunde la o întrebare despre Dispensaționalism
Următoarea întrebare a fost pusă de un membru al adunării de la Grace Community Church din Panorama City, California, şi i s-a răspuns de către păstorul adunării lor, John MacArthur. Aceasta a fost transcrisă de pe bandă, GC 70-16, intitulată „Bible Questions and Answers.” O copie a acestei înregistrări poate fi obținută scriind în limba engleză la: Word of Grace, P.O. Box 4000, Panorama City, CA 91412 sau sunând fără taxă la 1-800-55-GRACE.
Întrebare: Ce este dispensaționalismul? Şi care este poziția dumneavoastră, din Scriptură, despre subiect?
Răspuns:
Voi încerca să condensez răspunsul pentru că nu vreau să fiu prea copleșit. Dispensaționalismul este un sistem. Este un sistem care, într-un fel, a ajuns în afara controlului. Eu cred că acesta a început cu o înțelegere corectă. Cea mai timpurie şi mai de temelie şi ajutătoare înțelegere a dispensaționalismului a fost:
„Că Biblia a învățat un loc unic pentru Israel şi că Biserica nu a putut împlini promisiunile lui Dumnezeu către Israel, prin urmare, există încă un viitor şi o împărăţie implicând mântuirea şi restaurarea şi domnia națiunii Israel (evrei istorici).”
Dispensaționalismul la acel nivel, (dacă noi luăm doar atât de mult din acesta, şi aceasta este tot ceea ce eu vreau să iau din el, acolo sunt eu în această privință), dispensaționalismul a devenit termenul pentru ceva care a crescut din aceea şi a fost dus departe pentru că acesta a devenit mai mult, şi mai mult, şi mai mult compus. Nu doar că a fost o distincție între Biserică şi Israel, dar a fost o distincție între noul legământ pentru Biserică, şi noul legământ pentru Israel. Şi apoi ar putea deveni o distincție între Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Cerului; şi apoi ar putea deveni o distincție între învăţătura lui şi, între ce El a spus pentru acest veac şi ceea ce El a spus pentru Veacul Milenar; şi ei au început să meargă dincolo de aceasta; şi apoi au fost câteva cărți în Noul Testament pentru Biserică şi câteva cărți în Noul Testament pentru evrei, şi acesta a continuat mergând şi mergând şi mergând până când a devenit acest fel de sistem foarte încurcat. Vedeți, de exemplu, într-o Biblie versiunea Scofield şi în alte locuri. Dacă vrei să o vezi într-o formă grafică … într-o carte de Clarence Larkin … şi tot felul de diagrame şi tot felul de lucruri care încearcă să explice acest sistem foarte complex.
Eu cred cu adevărat că ei au fost îndepărtați şi au început să impună asupra Scripturii lucruri care nu sunt în Scriptură. De exemplu, în mod tradițional, dispensaționalismul spune, „Predica de pe Munte (Matei 5-7) nu are nimic de a face cu noi, deci noi nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la ea.” Când eu am mers prin Predica de pe Munte în scrierea comentariului meu, de asemenea, am arătat cât de prostesc este acest lucru.
Deci, lasă-mă să-ți spun, eu am fost acuzat de-a lungul anilor de a fi un „dispensaționalist permeabil” şi presupun că sunt aşa. Deci lasă-mă să te duc acolo unde cred eu dispensaționalismul (nu folosesc acel termen pentru că el poartă atât de mult bagaj), dar lasă-mă să te duc spre care parte din dispensaționalism eu o afirm cu toată inima mea – este aceasta: „Că există un viitor real pentru Israel,” şi aceasta nu are nimic de a face cu vreun fel de sistem extrabiblic. Aceasta nu are nimic de face cu vreun fel de grilaj pus peste Scriptură. Motivul pentru care eu cred că tu trebuie să ai un viitor pentru Israel este pentru că aceasta este ceea ce Dumnezeu a promis. Şi îl vezi în Ieremia, în Ieremia, capitolul 30, chiar până la capitolul 33, există un viitor pentru Israel – există un nou legământ. Ezechiel, capitolul 37, Valea Oaselor Uscate va veni la viață – corect? Dumnezeu îi va învia din nou; Dumnezeu va pune o inimă de carne înăuntru şi va scoate afară inima de piatră şi le va da Duhul Lui. Şi ai o promisiune a împărăţiei către Israel; ai promisiunea unui rege; unul din linia lui David; un Mesia; un tron în Ierusalim. Ai promisiunea că va fi o împărăție reală.
Deci dispensaționalismul meu, dacă vrei să folosești acel termen, este doar ceea ce poate fi apărat exegetic sau expozițional din Scriptură, şi printr-o simplă interpretare clară a Vechiului Testament – este evident că Dumnezeu a promis o împărăție viitoare lui Israel. Şi când cineva vine alături şi spune că toate promisiunile împărăţiei către Israel sunt împlinite în Biserică, povara acelei dovezi nu este pe mine, este pe ei. Cel mai simplu mod în care aș răspune cuiva, care este numit un „amilenialist,” sau un „Teolog al Legământului” adică, crezând că există un legământ şi Biserica este noul Israel, şi Israel este dus, şi nu este nici un viitor pentru Israel – nu există nici o împărăție Milenară.
Răspunsul meu către ei este simplu acesta, „Arătați-mi în acel verset, în Vechiul Testament, care promite o împărăţie lui Israel, unde spune că acesta realmente înseamnă Biserica – arătați-mi!” Unde spune aceasta? Pe ce bază exegetică, pe ce bază istorică, gramaticală, literală, interpretativă puteți să îmi spuneți mie că atunci când Dumnezeu spune „Israel” El înțelege „Biserica”? Unde spune asta? Acolo stă cu adevărat povara dovezii. O înțelegere directă a Vechiului Testament conduce doar spre o concluzie şi aceasta este că există o împărăţie pentru Israel. Un fel în care să înțelegi aceasta este să îți pui o întrebare. În Vechiul Testament… şi dacă ai vrut să obții un fel de sens general despre ce este vorba în Vechiul Testament, el este simplu despre aceasta – el descoperă pe Dumnezeu şi Legea Lui, şi el vorbeşte despre ce se va întâmpla cu tine dacă îl asculți, şi ce se va întâmpla cu tine dacă nu asculti – şi apoi el îţi dă tot felul de ilustrații despre ce – corect? Acesta îl descoperă pe Dumnezeu şi Legea Lui şi el îţi spune ce se va întâmpla cu tine dacă îl asculți, şi dacă nu îl asculți – binecuvântări şi blestem.
Acum, când Israel a păcătuit, nu l-a ascultat pe Dumnezeu – ce s-a întâmplat? Judecată, pedeapsă, blestem, junghiere – a fost aceasta literal? Da. A fost Israel? Da. Deci dacă Israel a primit toate blestemele promise – literalmente – de ce am presupune noi că ei nu vor primi binecuvântările promise, literalmente, pentru că unele dintre acestea sunt în aceleași pasaje? Şi cum poţi să spui în acest pasaj că blestemul înseamnă literal Israel, dar binecuvântările înseamnă Biserica? Nu există nici o bază exegetică pentru aceasta şi acum voi ați împărțit în mod arbitrar versetul în două – ați dat toate blestemele spre Israel şi toate binecuvântările spre Biserică – pe ce bază exegetică?
Îmi amintesc când am fost în Ierusalim o dată şi noi eram în centrul convenției, chiar aproape de Knesset (Parlamentul unicameral din Israel, n. tr.) în Ierusalim, şi eram acolo cu Dr. Charles Feinberg, care a fost vorbitorul principal, şi David Ben-Gurion era acolo, care era Premierul Țării lui Israel la acea vreme, şi Teddy Kalik (sp.) care a fost primarul din Ierusalim. Noi stăteam pe platformă şi un amilenialist venise să vorbească, era conferința din Ierusalim despre profeție, era un eveniment măreț, şi era un amilenialist care s-a urcat să vorbească şi el a făcut marele anunț către David Ben-Gurion şi către unii dintre membrii Knessetului, şi către primarul Ierusalimului, şi toţi aceşti demnitari evrei cât şi trei mii de oameni care erau acolo, că promisiunile către Israel în Vechiul Testament erau împlinite în Biserică. Acum este un lucru este să spui aceasta, dar nu trebuie să faci o călătorie la Ierusalim să spui aceasta. Nu va fi nici o împărăție … el a predicat din Isaia 9:6, „Domnia va fi pe umerii Lui” (9:6 şi următoarele versete), şi el a spus că aceasta înseamnă domnia peste viața ta, şi el vorbeşte despre convertirea personală aici şi astfel şi aşa mai departe. Ei bine, îmi amintesc că atunci când acel mesaj s-a terminat, şi am stat până la capătul mesajului cu Dr. Feinberg – Dr. Feinberg era, ca să exprim aceasta în mod blând, „supărat.” Şi mesajul său de început, pentru că el a dat următoarea adresare, a fost, „Deci noi am venit până la Ierusalim să vă spunem să voi luați toate blestemele dar Biserica Neamurilor ia toate binecuvântările.” Şi apoi s-a lansat într-un mesaj despre promisiunile lui Dumnezeu.
Dacă iei o abordare literală la Scriptură, atunci nu poţi concluziona nimic altceva decât că Dumnezeu are un viitor pentru Israel. Ceea ce înseamnă aceasta este că Biserica este distinctă de Israel, şi când Dumnezeu a terminat lucrarea cu Biserica, şi ia biserica în slavă atunci El aduce acel timp al necazului lui Iacov, despre care noi am citit mai devreme, care purifică, răscumpără pe Israel, şi împărăţia vine.
Nu vreau să spun nimic mai mult despre dispensaționalism. Eu nu cred că există două feluri diferite de mântuire. Eu nu cred că există două legăminte diferite. Eu nu cred că există o diferență între împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia cerului. Eu nu cred că Predica de pe Munte este pentru o oarecare eră viitoare. Eu nu cred că poţi să măcelărești cărțile Noului Testament – unele pentru evrei şi unele pentru Biserică. Eu cred că singurul lucru pe care Biblia îl susține vertical în acel fel de sistem este că există un viitor pentru Israel, şi aceasta este o chestiune exegetică.
Aceasta este probabil mai mult decât ai vrut să cunoşti, dar aceasta este foarte, foarte important, pentru că aceasta păstrează interpretarea literală a Scripturii. Ascultați oameni, odată ce nu sunteţi literali, atunci cine este literal să spună? Corect? Vreau să spun, atunci de ce nu spuneți chiar, „Ei bine, Israel înseamnă cu adevărat „Texani dreptaci” – dacă aceasta nu este exegetic – dacă aceasta nu este în text, aceasta ar putea însemna „Canadieni””. Cum puteți să spuneți, dacă nu puteți spune ce este literal acolo?
Comentarii la Răspunsul lui MacArthur
Mai întâi de toate, noi îl lăudăm pe Dr. MacArthur pentru poziția lui solid Biblică despre Israel, şi că Israel are un viitor glorios în planul şi scopul lui Dumnezeu. Noi de asemenea aplaudăm insistența lui că Biblia trebuie să fie interpretată în mod literal, potrivit cu sensul ei normal.
Totuşi, ceea ce este teribil de încurcat, este cum se face că MacArthur adoptă o poziție atât de solidă cu privire la Israel pe de o parte, şi pe de altă parte el participă în Conferințe Biblice cu R. C. Sproul şi alţi oameni Reformați care disprețuiesc dispensaționalismul? Aceşti oameni Reformați învață puternic faptul că Israel nu are nici un viitor, că nu va fi nici o împărăţie milenară, că majoritatea profețiilor s-au împlinit în anul 70 d.Cr., şi că noi ar trebui să abordăm Scripturile profetice într-un mod ne-literal. MacArthur este de lăudat pentru poziția lui solidă pe adevărul că Israel are un viitor minunat în planul şi în scopul lui Dumnezeu. Dar cine sunt învățătorii Bibliei din țara noastră azi, care anunță acest adevăr despre Israel Isus care insistă pe interpretarea literal consecventă? Nu sunt ei dispensaționaliștii? De ce este MacArthur șovăielnic în a se indentifica pe sine cu ei?
Ne pare rău că lui MacArthur nu îi place termenul „dispensaţionalist” datorită întregului bagaj despre care el crede că termenul îl poartă. Astfel, el încearcă să de distanțeze de dispensaționalism. Prietenii săi Reformați sunt mulțumiți de o asemenea atitudine. John Gerstner a scris un atac vicios împotriva Dispensaționalismului intitulat Împărțind Greșit Cuvântul Adevărului. Într-o serie de lecturi dată cu mai mulţi ani în urmă (1986) Gerstner a spus despre dispensaționalismul lui John MacArthur:
„Se pare că John MacArthur iese afară din vie (în context el vorbeşte despre a ieși din tabăra dispensaţională)” (Geneva College 9/27/86) „John MacArthur are un loc foarte special în inima mea… el este un om cu o abilitate reală, şi el este unul dintre dispensaționaliști (care) în opinia mea realizează povara acestei doctrine, şi eu cred că el încearcă să iasă din ea… Eu menționez aceasta doar pentru că este esenţial pentru felul dispensaţional de gândire şi John MacArthur, în măsura în care știu eu, se distanțează cât de mult de orice persoană care încă poate fi numită dispensaţionalistă şi este în afara dispensaționalismului, dar nu până la capăt, încă.” (Geneva College 10/3/86)
În estimarea lui Dr. Gerstner, John MacArthur este la fel de departe de dispensaționalism precum ar putea fi cineva care încă este numit dispensaţionalist, deşi nu încă complet în afara acestuia.
În răspunsul lui MacArthur la întrebarea în care el a fost întrebat despre Dispensaționalism, el şi-a exprimat dezacordul lui față de dispensaţionaliştii care fac o distincție între împărăţia cerului şi împărăţia lui Dumnezeu. Totuşi, care este cea mai mare problemă – găsirea unui dispensaţionalist care poate deosebi între împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia cerului (şi MacArthur știe că nu toţi dispensaţionaliştii fac o astfel de distincție), sau găsirea unei persoane Reformate care ignoră sute de profeții legate de domnia lui Mesia şi care neagă faptul că va fi realmente o împărăție viitoare? Nu este eroarea Reformată pe departe mai mare?
Negativismul lui MacArthur față de Biblia de Studiu Scofield este nefericită. Dumnezeu a folosit acest studiu al Bibliei pentru a face Scripturile de înțeles pentru nenumărați credincioşi încă din 1917. Aceasta nu înseamnă că eu sunt de acord cu fiecare notă din Biblia Scofield originală. Eu nu sunt de acord. Dar nici nu sunt de acord cu fiecare notă din Biblia de Studiu MacArthur, în care prima ediție a conținut note care au negat Filialitatea veşnică a lui Cristos [dacă aceste note au fost de atunci îndepărtate, eu nu știu]. Alte note ale lui MacArthur neagă faptul că Cristos a murit pentru toţi oamenii.
Richard J. Mouw, un teolog Reformat ne-dispensațional, oferă un contrast tăios la atitudinea anti-dispensaţionalistă a lui MacArthur. Mouw a lăudat Biblia Scofield şi „dispensaţionaliştii vârstnici” în acest fel:
„După roadele lor îi veți cunoşte, şi eu am beneficiat mult din roadele spirituale ale dispensaționalismului. În toată tinerețea mea, majoritatea mentorilor mei spirituali erau dispensaţionalişti. Când am început prima dată viața mea devoțională personală, a fost o Biblie Scofield pe care o citeam zilnic. Diagramele Dispensaţionale [pe care MacArthur le vorbeşte de rău] atârnau pe pereți la conferințele Biblice unde am lucrat verile în timpul liceului. La întrunirile de tineret şi cluburile Biblice, de la învățători itineranți şi radio evangheliști (inclusiv întemeietorul seminarului pe care acum eu îl conduc!), în manuale elementare şi reviste, am învățat importanța de a „împărți drept Cuvântul Adevărului”.
Mai târziu a urmat să aud multe lucruri negative spuse, în special de colegii mei Reformați, despre „ereziile” dispensaţionalismului. Dar criticile niciodată nu au sunat chiar adevărate. Dispensaţionaliştii erau presupuși că minimalizează relevanța Vechiului Testament pentru viața creştină; dar unele dintre cele mai bune predici pe care le-am auzit vre-odată cu privire la Psalmi au fost de la dispensaţionalişti. Teologia dispensaţionalistă a trasat granițe strict teoretice într Isus ca mesia al lui Israel şi Isus ca Domn al bisericii; dar Isus despre care am învățat de la dispensaţionalişti a fost un Mântuitor trimis din cer, care a arătat o iubire fără seamăn deopotrivă pentru neamuri cât şi pentru evrei. Perspectiva dispensaţionalistă a sublicitat preocupările sociale creştine; dar cu mult înainte de a fi auzit vre-odată de Mama Tereza, am văzut dispensaţionalişti îmbrățișând cu iubire pe cei fără cămin în misiuni de salvare. Oricare ar fi defectele dispensaţionalismului vechi ca o perspectivă teologică, acesta a întruchipat o spiritualitate care a produs unele dintre cele mai asemănătoare ființe cu Cristos pe care le-am cunoscut vre-odată.
Cu o sută de ani în urmă, în timp ce dispensaţionaliştii au anticipat începutul unui nou secol, ei nu erau optimiști. Ei s-au așteptat războaie şi vești de războaie. Ei s-au temut de venirea lui Anticrist. În contrast, linia principală a Protestantismului şi teologii liberali şi-au exprimat o adâncă credinţă în progresul istoric. Ei au văzut împărăţia lui Dumnezeu extinzându-şi influenţa sa. Secolul douăzeci urma să fie „secolul creştin”: războiul şi sărăcia şi foametea vor fi efectiv eliminate.
Acum, întreb eu, cine a avut un simț mai bun despre ceea ce se va întâmpla în secolul douăzeci? Se pare evident că liberalismul Protestant a fost pur şi simplu greșit în predicțiile sale, în timp ce mult din scenariul dispensaţionalist a fost justificat. De ce nu am dat noi dispensaţionaliştilor mai mult credit pentru perspectivele lor? Cine a fost mai bine echipat să pregătească copiii lor pentru dispariția acum mult-vestită a optimismului Iluminării – dispensaţionaliştii sau disprețuitorii lor cultivați?
Răspunsurile mi se par că indică în mod clar în direcția de apărare pentru viziunea dispensaţionaliştilor a istoriei… Datorită acelor instincte teologice, cât şi darurilor lor spirituale foarte reale, aduc două ovații pentru dispensaţionaliştii vârstnici.” [Richard Mouw, „What the Old Dispensationalists Taught Me,” (Ce m-au învățat dispensaţionaliştii bătrâni, n. tr.) Christianity Today, 6 martie, 1995, pagina 34].
MacArthur de asemenea nivelează acuzația împotriva dispensaţionaliştilor că ei învață două feluri de mântuire. MacArthur știe mai bine. El știe că dispensaţionaliştii nu învață cu adevărat aceasta. El știe că aceasta este o acuzație obişnuită făcută de duşmanii dispensaţionalismului. Atunci de ce el continuă să îi dea ecou?
În prefața din 1967 la New Scofield Reference Bible (pag. 7) (Noua Biblie cu Referințe Scofield, n. tr.), se dă următoarea notă:
„Ca un ajutor în plus la înțelegerea economiei divine a veacurilor, o recunoaștere a dispensaţiilor este de cea mai înaltă valoare, atât timp cât este clar înțeles că în toate Scripturile există doar o singură bază a mântuirii.” [accentul îmi aparține]
Charles Ryrie, în cartea lui excelentă, Dispensationalism, are un întreg capitol care răspunde la această acuzație falsă (vezi capitolul 6 – „Salvation în Dispensationalism” (Mântuirea în Dispensaționalism, n. tr.)). Totuşi, în ciuda acestor clarificări, mulți care sunt opuși la dispensaţionalism continuă să insiste că dispensaţionaliştii învață două feluri diferite de mântuire. Mântuirea a fost mereu prin har prin credinţă bazat pe sângele curs al Domnului Isus Cristos. De ce MacArthur uniformizează această acuzație când el știe că altfel este greu de înțeles.
MacArthur calomniază dispensaţionaliştii prin sugerarea că ei cred că Predica de pe Munte nu are nimic de a face cu credincioşii din era bisericii. Eu am fost dispensaţionalist timp de aproape 40 de ani şi niciodată nu am întâlnit un dispensaţionalist care nu creadă că Predica de pe Munte conține adevăr Biblic bogat pentru inima care crede. Există adevăruri în Matei 5-7 care se aplică la toţi sfinţii din toate veacurile. Singurul lucru pe care insistă dispensaţionaliştii este că această Predică a fost dată poporului evreu la o vreme când a fost anunțat că împărăţia lor era „aproape,” şi aceasta trebuie să fie înțeleasă în lumina acestui fapt. MacArthur insistă că această predică nu doar se aplică la biserică dar este în primul rând intenționată pentru biserică. De exemplu, potrivit lui, Predica de pe Munte nu doar se aplică la creştini din era bisericii, dar „mesajul său inițial este pentru creştini” şi trebuie să fie considerat „adevăr pentru azi” (The Gospel According to Jesus, (Evanghelia după Isus, n. tr.), p. 27, nota de subsol).
Predica de pe Munte conține adevăr care este folositor pentru Biserică şi prețios pentru Biserică dar nu adevăr care este caracteristic Bisericii. Adevăr caracteristic Bisericii este găsit în Predica din Odaia de Sus (Ioan capitolele 13-17) şi în epistolele Noului Testament. Prin urmare noi nu suntem surprinși să descoperim că Predica de pe Munte este total tăcută cu privire la următoarele adevăruri care au fost ulterior descoperite Bisericii prin apostolii şi profeții săi:
Adevărul despre trupul lui Cristos (Efeseni 1).
Adevărul despre clădirea lui Cristos (Efeseni 2).
Adevărul despre mireasa lui Cristos (Efeseni 5).
Adevărul despre botez („VOI ÎN MINE”) – vezi Ioan 14:20. Noi suntem ÎN CRISTOS!
Adevărul despre locuirea interioară („EU ÎN VOI”) – vezi Ioan 14:20. Cristos este ÎN NOI!
Adevărul despre taină – Vezi Efeseni 3:1-12; 5:30-32; Coloseni 1:26-27, etc.
Adevărul despre identificarea credinciosului cu Cristos în moartea Lui şi în viața Lui (Romani 6).
Adevărul despre poziția şi stabilitatea cerească a credinciosului (Coloseni 1:1-4; Efeseni 2:6; Evrei 3:1).
Adevărul despre eliberarea credinciosului față de lege, şi moartea față de lege (Galateni 2:19; Romani 7:1-6).
MacArthur pare alarmat de faptul că dispensaţionaliştii învață că unele dintre cărțile Noului Testament au fost scrise către evrei. Către cine crede MacArthur că a fost scrisă Epistola către Evrei? Nu erau Evreii Evrei? Şi nu a scris Matei evanghelia sa în primul rând pentru evrei? Dar cartea lui Iacov? Desigur, [precum MacArthur a neglijat să spună], dispensaţionaliştii învață că toate cărțile Noului Testament (şi cărțile Vechiului Testament) sunt folositoare pentru toţi credincioşii, fie evrei fie neamuri (compară 2 Timotei 3:16-17).
În concluzie, noi suntem foarte mulțumitori că MacArthur crede că Dumnezeu are un scop viitor glorios pentru națiunea Israel, şi că promisiunile împărăției date de toţi profeții ar trebui înțelese într-un mod literal, normal. Noi regretăm că MacArthur este un „dispensaţionalist permeabil,” şi noi dorim ca într-un fel curgerea să poată fi oprită. Apa poluată din rezervorul Teologiei Reformate se scurge prin canale de scurgere.
Documentație adițională referitoare la poziția lui John MacArthur cu privire la Dispensaţionalism
Dr. MacArthur merge mai mult şi mai mult departe de o poziție sigură şi solidă dispensaţională, şi este îndreptat mai mult şi mai mult în direcția Teologiei Reformate (vezi studiile noastre intitulate The Dangers of Reformed Theology (Pericolele Teologiei Reformate, n. tr.)).
Dr. MacArthur este foarte neclintit împotriva a face distincții între viața şi misiunea pământească a lui Cristos aşa cum este arătată în evanghelii şi viața şi misiunea cerească a lui Cristos aşa cum este arătată în epistole. Scrierile lui adesea insistă că ceea ce Cristos a învățat în evanghelii nu doar se aplică la biserică, dar este în primul rând intenționat pentru biserică. De exemplu, potrivit lui, Predica de pe Munte nu doar se aplică la creştini din era bisericii, ci „mesajul primar al ei este pentru creştini” şi trebuie să fie considerat „adevăr pentru azi” (The Gospel According to Jesus, (Evanghelia după Isus, n. tr.), p. 27, nota de subsol). MacArthur este foarte critic cu privire la aceia „care vor să încredințeze Predica către o altă eră” (Evanghelia după Isus, p. 214), şi totuşi MacArthur greșește în încredințarea ei către era bisericii. Biserica era o taină nedescoperită şi nici măcar nu era în existență când Isus a dat această predică. Predica de pe Munte este folositoare pentru credincioşii erei bisericii (2 Timotei 3:16-17) dar nu este adevăr al bisericii. Adevărul bisericii se găsește în Predica din Odaia de Sus (Ioan 13-17) şi în epistolele Noului Testament. Predica de pe Munte are mesajul său primar pentru cei care trăiau la un timp când „împărăţia cerurilor este aproape.” Vezi lucrarea noastră lungă intitulată The Sermon on the Mount—Is It For the Church Today? (Predica de pe Munte – este ea pentru Biserica de azi?, n. tr.)
Cuvintele lui Dr. L. S. Chafer sunt foarte actuale în această legătură: „Există un sentiment pretutindeni foarte periculos şi cu totul nebazat, care presupune că fiecare învățătură a lui Isus trebuie să fie obligatorie în timpul acestei ere pur şi simplu pentru că El a spus-o. Este uitat faptul că Domnul Isus, în timp ce trăia sub, păstrând, şi aplicând Legea lui Moise, de asemenea a învățat principiile Împărăției Lui viitoare, şi, la sfârşitul misiunii Lui şi în relaţie cu Crucea Lui, El de asemenea a anticipat învăţăturile harului. Dacă această împărțire triplă a învăţăturilor lui Isus nu este recunoscută, nu poate fi nimic decât confuzie a minții şi contradicție consecventă a adevărului” (citat de Miles Stanford în articolul său, „The Teachings of the Kingdom” (Învăţăturile Împărăţiei, n. tr.).
Duşmanii dispensaţionalismului au recunoscut clar direcția spre care se îndreaptă MacArthur (este trist că dispensaţionaliştii au fost atât de înceți în a discerne aceasta). De exemplu, Dr. Gary North, un reformat, reconstrucționist (postmilenial) a scris despre aceasta ca articol direcționat în scrisoarea lui de ştiri din ianuarie/februarie 1989. El documentează îndepărtarea lui MacArthur de la dispensaționalism spre teologia reformată. Iată aici doar câteva dintre afirmații: „(referitoare la cartea lui, Evanghelia după Isus) Este ținta lui este teologia (soteriologia) lui C.I.Scofield, Lewis Sperry Chafer, Charles C. Ryrie… ale căror scrieri el le foloseşte pentru a respinge etica dispensaționalismului? Prezbiterienii Calviniști Benjamin B. Warfield, Geerhardus Vos, şi J.Gresham Machen, Baptistul Calvinist Arthur Pink, Puritanii, şi carismaticul Calvinist Martyn Lloyd-Jones… el respinge teza numărul unu a dispensaționalismului, distincția între era legii şi era harului… apoi, el merge după dicotomia dispensaţional tradițională între Predica de pe Munte şi Era Bisericii.”
În scrisoarea lui către abonații ICE, Dr. Gary North a scris aceasta (datat ianuarie, 1989): „Între timp, cartea păstorului-învățător dispensaţionalist John MacArthur, Evanghelia după Isus, a făcut o gaură de mărimea unui tanc în partea laterală a Corăbiei Bune Scofield. Să nu credeți că doar Reconstrucționiștii sunt cei care sunt gata să abandoneze marca dispensaționalismului tradiţional de la Seminarul Dallas. Acesta este un atac major din interiorul taberei dispensaţionale la un timp când încrederea în sine a liderilor mișcării pălește.”
Ca un alt exemplu, în catalogul din mai 1989 al Marilor Cărți Creştine, a apărut un mesaj promoțional pentru cartea DISPENSATIONALISM YESTERDAY (Dispensaționalismul ieri, n. tr.) de Michael Gilstrap. Iată ce spunea aceasta, „Ce se întâmplă în cercurile dispensaţionale în spatele scenelor azi? Cea mai rapid vândută carte la GCB, THE GOSPEL ACCORDING TO JESUS (Evanghelia după Isus, n. tr.) a lui John MacArthur pune un topor la rădăcinile acestui sistem de interpretare.”
Un alt exemplu este o serie de mesaje pe casete prezentat de Dr. John Gerstner despre subiectul dispensaționalismului. Dr. Gerstner este un teolog Reformat şi este opus puternic față de dispensaţionalism. În discursul său dat la Colegiul Geneva spre sfârşitul lui septembrie 1986, el îl menționează pe John MacArthur şi indică schimbarea direcției lui departe de dispensaţionalism şi înspre tabăra Reformată în special cu privire la chestiunea mântuirii Domniei (şi acest discurs a fost predat înainte de publicarea cărții lui MacArthur, Evanghelia după Isus).
Iată aici comentariile lui John Gerstner cu privire la poziția lui John MacArthur cu privire la dispensaționalism: „Se pare că John MacArthur iese afară din vie (în context el vorbeşte despre a ieși din tabăra dispensaţională)” (Geneva College 9/27/86) „John MacArthur are un loc foarte special în inima mea… el este un om cu o abilitate reală, şi el este unul dintre dispensaționaliști (care) în opinia mea realizează povara acestei doctrine, şi eu cred că el încearcă să iasă din ea… Eu menționez aceasta doar pentru că este esenţial pentru felul dispensaţional de gândire şi John MacArthur, în măsura în care știu eu, se distanțează cât de mult de orice persoană care încă poate fi numită dispensaţionalistă şi este în afara dispensaționalismului, dar nu până la capăt, încă.” (Geneva College 10/3/86) În estimarea lui Dr. Gerstner, John MacArthur este atât de departe de dispensaționalism precum ar putea oricine să fie, a unuia care totuşi este numit dispensaţionalist, dar încă nu a ieșit cu totul din dispensaționalism.
Potrivit lui Gerstner, John MacArthur l-a Păstorit pe Al Martin (din New Jersey) la discursul său de la biserică (Pastorul Martin este un Calvinist în 5 puncte, un lider Reformat, un amilenist şi unul care învață puternic împotriva dispensaționalismului). Gerstner de asemenea a menționat faptul că el şi MacArthur au fost prieteni şi că indirect John MacArthur i-a cerut să iasă din California şi să vorbească ceva timp (Caseta D, Colegiul Geneva, 27 septembrie 1986). Dr. Gerster ține discursuri împotriva dispensaţionalismului deseori şi a publicat un scurt manual împotriva dispensaționalismului [Wrongly Dividing the Word of Truth (Împărțind greșit cuvântul adevărului, n. tr.)], şi totuşi pentru un anumit motiv el este bine-venit să vină şi să vorbească la biserica lui Dr. MacArthur!
Un alt exemplu clar al direcției lui MacArthur departe de Dispensaționalism este faptul că el a fost unul dintre vorbitorii căruia i s-a dat atenție la Conferința Ligonier din 1991 la San Diego alături de R.C. Sproul, J.I. Packer şi alții. R.C. Sproul este Preşedintele Misiunii Ligonier care este o misiune destinată să promoveze teologia reformată. Ei lucrează pentru o reformă a secolului 20 şi ei sunt foarte ostili şi antagoniști față de dispensaționalism. De exemplu, John H. Gerstner a scris un atac distrugător împotriva dispensaționalismului în cartea lui Wrongly Dividing the Word of Truth–A Critique of Dispensationalism (Împărțind greșit cuvântul adevărului – o critică a dispensaționalismului, n. tr. ) (Wolgemuth & Hyatt, Publishers, Inc., Brentwood, TX, 1991). Introducerea este scrisă de R. C. Sproul, Preşedintele Misiunii Ligonier. În această introducere el spune, „Sistemul dispensațional ar trebui înlăturat ca fiind o deviație serioasă de la creştinătatea Biblică.” Ar trebui de asemenea să fie notat că R. C. Sproul şi alți oameni reformați (Ed Clowney, J.I.Packer, Roger Nicole, Bruce Waltke, James Boice, etc.) sunt editorii generali ai The New Geneva Bible (Noua Biblie Geneva, n. tr.) care a fost publicată în toamna anului 1992.
Aceste note de studii ale Bibliei sunt destinate pentru a contracara Biblia cu Referințe Scofield, şi acestea vor căuta să influenţeze sute de oameni departe de dispensaționalism într-o poziție reformată, a legământului. [Vezi comentariul nostru lung la: The New Geneva Bible]. Aceasta ar putea fi considerată „Biblia Scofield a Teologiei Reformate.” Încă de atunci ea fost redenumită şi este cunoscută ca Biblia de Studiu a Reformei.
MacArthur vorbeşte în mod regulat la conferințele Ligoneer cu excepţia acelor dăți când tema este despre profeție. MacArthur a fost anunțat ca vorbitor renumit la Conferința Națională Ligoneer din 15-17 iunie 2000 în Orlando, Florida alături cu James Boice, D. James Kennedy, R. C. Sproul, Al Martin (Calvinist în 5 puncte puternic), şi alții (după cum s-a întâmplat, MacArthur nu a vorbit la această conferință datorită motivelor de sănătate). MacArthur a fost anunțat ca unul dintre vorbitorii principali pentru Conferința Națională din 2001 a Misiunii Ligonier din Orlando, Florida (alți vorbitori îi includ pe Jerry Bridges, R. C. Sproul şi alţi vorbitori Reformați). De ce vorbeşte John MacArthur la Conferința celor care sunt în mod public duşmanii dispensaționalismului? Ar trebui el să-l ajute pe R. C. Sproul şi să împărtășească platforma cu urâtorii dispensaționalismului? Este MacArthur un prieten al dispensaționalismului sau un duşman?
Un catalog de carte Reformată intitulat, Good Books (Cărți Bune, n. tr.) (publicat în Spingield, IL), în ediția de primăvară 1996, a avut o secțiune intitulată, „Știri recente în Teologia Reformată.” Una dintre chestiunile de știri a fost după cum urmează: „Noi recomandăm cititorilor noştri misiunea lui John Armstrong, un predicator Baptist Reformat, scriitor, şi editor al minunatului jurnal Reformă şi de Trezire. El a organizat o conferință Reformată majoră pentru 22-27 octombrie 1996, în Chicago, cu James Montgomery Boice, John MacArthur, şi Alasdair Begg.” Din nou observăm că MacArthur este găsit în compania ne-dispensaţionaliştilor care îi spun bun venit la conferințele lor.
MacArthur este de asemenea implicat cu grup numit Toledo Reformed Theological Conferences (Conferințele Teologice Reformate Toledo, n. tr.), care găzduiește o conferință de două zile în fiecare an. MacArthur a fost un vorbitor anunțat la conferința din 1997 alături cu Dr. Michael Horton, Rev. Don Kistler şi Steve Camp. Alți oameni reformați care au fost folosiți ca vorbitori în alți ani sunt Dr. John Gerstner (militant anti-dispensaţionalist), Dr. John Armstrong, Dr. Joel Beeke, Pastorul Lance Quinn şi Dr. John R. DeWitt.
Dr. MacArthur pretinde că este un dispensaţionalist: „Dispensaționalismul este un sistem fundamental corect de înțelegere al programului lui Dumnezeu de-a lungul erelor. Elementul său pricipal este o recunoaștere că planul lui Dumnezeu pentru Israel nu este anulat sau înghițit în programul Lui pentru biserică.” (Evanghelia după Isus, p. 25) Cu toate acestea noi am fi cu totul de acord. Dar MacArthur de asemenea are câteva lucruri foarte critice de spus despre dispensaționalism: „Există o tendință, totuşi, pentru dispensaţionalişti de a fi duşi departe cu compartimentarea adevărului până la punctul că ei pot face distincții nebiblice. O dorință aproape obsesivă de a categoriza totul cu acuratețe i-a condus pe feluriți interpreți dispensaţionalişti să tragă linii grele nu doar între biserică şi Israel, dar de asemenea între mântuire şi ucenicie, biserica şi împărăție, predicarea lui Cristos şi mesajele apostolice, credinţă şi pocăință, şi era legii şi era harului.” (Evanghelia după Isus, p. 25)
Miles Stanford, autor şi dispensaţionalist, vede clar direcția spre care se îndreaptă MacArthur şi face aceste comentarii: „În cartea lui (Evanghelia după Isus) Dr. MacArthur citează nu mai puțin de 39 teologi anti-dispensaţionalişti, ai Legământului, într-un efort de a valida teza lui a mântuirii Domniei. Ce dispensaţionalist ar face sau ar putea vre-odată să facă aceasta?! Şi din Şi din atitudinea lui a Legământului, el îl atacă pe Dr. Lewis Sperry Chafer (pag. 24-27), învinuind dispensaționalismul acestuia de „linie tare” pe seama a ceea ce Dr. MacArthur denumește evanghelia din zilele noastre de „credință-ușoară.” În ciuda pretenției lui de a fi un dispensaţionalist, următoarele pot explica ceva de ce el este de fapt în tabăra Legământului. Când a fost întrebat care cărți au avut cel mai mare impact asupra vieții lui, Dr. MacArthur a enumerat nouă titluri în revista lui trimestrială, „Masterpieces”, (Capodopere, n. tr.) ediția de toamnă 1988, p. 20 – fiecare dintre toate având autor un teolog anti-dispensațional, al Legământului!” (Miles Stanford, într-un articol intitulat, „John MacArthur, Jr., Dispensaționalis?”) Aceşti autori enumerați au fost A. Besnnett, Stephen Charnock, J.I.Packer, D.Martin Lloyd-Jones, Arthur Pink, John R.W.Stott, and Thomas Watson.
Această poziție anti-dispensațională a lui MacArthur poate fi văzută în special în cele două cărți ale lui scrise despre mântuirea Domniei. În aceste cărți el acuză mulţi dispensaționaliști de un „antinominianism sub-creştin” (Faith Works, (Lucrările credinței, n. tr.) p. 233). El spune, „Totuşi rămâne faptul că aproape toţi campionii doctrinei nu-domniei sunt dispensaţionalişti” (Faith Works (Lucrările credinței, n. tr.), p. 222). Pentru a citi comentariile lui despre Dispensaționalism în totalitate, vezi Evanghelia după Isus, Capitolul 1 şi Lucrările credinţei, Anexa 2.
Pentru studiu aprofundat despre diferențele între dispensaţionalism şi teologia reformată, vezi broșura noastră The Dangers of Reformed Theology (Pericolele teologiei Reformate, în limba engleză, n. tr.).
EXEMPLE UNDE ÎNVĂȚĂTURILE LUI MACARTHUR MERG ÎN SENS OPUS LA CEEA CE ESTE ÎNVĂȚAT DE MAJORITATEA DISPENSAŢIONALIŞTILOR:
Un exemplu este înțelegerea lui MacArthur a cuvântului „biserica” din Matei 16:18. Aceasta este în mod normal înțeleasă ca o predicție viitoare care şi-a găsit prima sa împlinire în ziua Cincizecimii deoarece Cristos a început atunci să adauge la biserică zilnic pe cei care trebuiau să fie mântuiți. MacArthur minimalizează semnificaţia timpului viitor „Eu voi zidi” prin a spune, „În folosirea timpului viitor, Isus nu spunea, după cum unii discută în contradictoriu, că El nu şi-a construit biserica Lui în trecut. Ideea este că El va continua să îşi construiască biserica Lui după cum El a făcut din totdeauna… biserica este folosit aici într-un sens general, ne-tehnic, şi nu indică corpul distinct de credincioşi care a apărut prima dată la Cincizecime” (MATEI 16-23, p. 30).
MacArthur crede că „biserica” menționată de Isus în Matei 16:18 se referă la sfinţii răscumpărați din toate veacurile, şi el crede că „biserica celor întâi-născuți” menționată în Evrei 12:23 se referă la acelaşi grup: „În descrierea locuitorilor cerului, scriitorul cărții Evrei vorbeşte despre „adunarea generală şi biserica întâilor-născuți” (Evrei 12:23), referindu-se la sfinţii răscumpărați din toate veacurile. Acesta pare să fie sensul în care Cristos foloseşte cuvântul biserica în Matei 16:18, ca un sinonim pentru cetățenii împărăției Sale veşnice” (MATEI 16-23, p. 32). Dispensaţionaliştii în mod normal „biserica celor întâi-născuți” (Evrei 12:23) a fi o referință clară la trupul lui Cristos, şi ei înțeleg „duhurile celor drepți făcuți desăvârşiți” (Evrei 12:23) ca o referință la sfinţii Vechiului Testament. O doctrină unificatoare printre toţi teologii legământului este înțelegerea lor greșită despre biserică. Ei spun că biserica este alcătuită din „aleșii din toate veacurile.” Ei ar fi în acord deplin cu MacArthur spunând că biserica în Matei 16:18 şi Evrei 12:23 se referă la „sfinţii răscumpărați din toate veacurile.”
[Mai recent MacArthur poate şi-a schimbat poziția lui referitoare la Matei 16:18 şi Evrei 12:23 după cum este indicat de notele lui sub aceste versete în The MacArthur Study Bible (Biblia de Studiu MacArthur, n. tr.). Noi suntem mulțumitori că el aparent s-a întors la o poziție dispensaţională mai solidă.]
O altă deviație de la învăţătura dispensațională normală este tratarea lui a unora dintre pildele din Matei 13. În mod normal dispensaționaliștii înțeleg comoara a reprezenta națiunea lui Israel şi perla a reprezenta biserica. Omul/negustorul reprezintă Mântuitorul care a cumpărat Israel şi biserica prin moartea Lui pe cruce. MacArthur adoptă înțelegerea obişnuită reformată/a legământului a acestor pilde, care face comoara şi perla să reprezinte mântuirea, şi omul/negustorul reprezintă păcătosul care renunță la tot ce are pentru a fi mântuit (pe care MacArthur o foloseşte ca un argument pentru mântuirea Domniei): „(aceste pilde sunt) o imagine a schimbului. Eu renunț la tot ceea ce sunt pentru tot ceea ce este El… un om nemântuit care renunță la tot ce este el pentru a primi tot ceea ce Cristos oferă… Pilda folosită în mod tipic de dispensaţionalişti a fost că Isus găsind Biserica dă totul pe cruce pentru a cumpăra biserica. Problema cu aceasta este că, comoara era în câmp şi perla era de un mare preț şi eu sfidez pe oricine care afirmă că oamenii neregenerați din această lume pentru care Cristos a murit nu valorau nimic. În plus, mie aceasta mi se pare un tratament mai degrabă obscur” (Caseta GC 90-20 despre Domnie, şi vezi MATEI 8-15, 382-383). Vezi de asemenea nota lui sub Matei 13:44-46 în The MacArthur Study Bible (Biblia de Studiu MacArthur, n. tr.).
Comentariile lui George Zeller despre înţelegerea lui MacArthur a lui Matei 13: Faptul că biserica este de un mare preț şi valoare pentru Dumnezeu nu poate fi pus la îndoială de oricine a fost luminat spiritual să știe care este bogăția slavei moştenirii Lui în cei sfinţi (Efeseni 1:18). De asemenea Biblia se referă clar la Israel ca fiind comoara specială a lui Dumnezeu (Exod 19:5; Psalmul 135:4). Există alte probleme cu viziunea ne-dispensaţionalistă a lui MacArthur. În alte pilde omul îl reprezenta pe Cristos, nu păcătosul (Matei 13:37) şi câmpul reprezenta lumea (v. 38). De asemenea păcătosul nu îl caută pe Mântuitor (Romani 3:11) ci Mântuitorul este cel care îl caută pe păcătos (Luca 19:10). Mântuirea este un dar gratuit. Nu este ceva pe care noi îl cumpărăm. „Nu aduc nimic în mâinile mele, simplu mă apuc de crucea Ta.” Chestiunea în mântuire nu este ceea ce facem noi pentru Dumnezeu (prin felul de predare, sacrificiu, etc.) ci ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi (prin intermediul crucii). Mântuirea este făcută posibilă datorită jertfei lui Cristos, nu a jertfei păcătosului.
MacArthur de asemenea merge în sensul opus la învăţătura dispensaţională tradițională în înțelegerea lui a pildei seminței de muștar (Matei 13:31-32) şi a pildei aluatului (Matei 13:33), iar referitor la acestea, el adoptă interpretarea reformată obişnuită, o interpretare care s-ar potrivi în special bine în cadrul reconstrucționiștilor. Referitor la sămânţa de muștar el spune, „Ideea lui Isus: împărăţia cerului, deşi acum foarte mică şi aproape nesemnificativă, într-o zi va crește într-un corp foarte mare de credincioşi. Aceasta este lecția centrală a acestei pilde… împărăţia care a început foarte mică într-o zi va deveni foarte mare” (MATEI 8-15, p. 370). Vezi de asemenea nota lui sub Matei 13:33 în The MacArthur Study Bible (Biblia de Studiu MacArthur, n. tr.).
Comentariile lui George Zeller: Viziunea lui MacArthur eşuează să recunoască faptul că această sămânță de muștar a crescut într-un „COPAC de muștar” şi a devenit un „capac mare” (Luca 13:19) şi a avut „mari ramuri” (Marcu 4:32) care sunt descrieri foarte ciudate ale unei plante care sub condiții favorabile ar putea ajunge cam 3,05 metri sau cel mult 4,57 metri (după cum spune MacArthur, (10-15 feet) p. 369). Ar numi cineva în mod normal un arbust de 4,57 metri un „mare copac”? MacArthur chiar spune, „La anumite vremuri ale anului ramurile devin destul de rigide încât ar putea cu ușurință să susțină cuibul unei păsări” (p. 370). Uau! Când oamenii consideră „un mare copac” cu „ramuri mari” ei de obicei nu se gândesc dacă acesta ar putea fi în stare să susțină cuibul unei păsări. Dacă este cu adevărat un „mare copac” atunci te-ai aștepta ca 100 de vulturi să fie în stare să se cuibărească în mod confortabil pe ramurile sale. Nu, dispensaţionaliştii au recunoscut că ceea ce Domnul vorbea aici era o monstruozitate. Acest „copac” de muștar s-ar califica ușor pentru Cartea Guiness Mondială a Înregistrărilor! Domnul Isus vorbea despre creșterea anormală şi nenaturală care a rezultat în ceea ce cunoaștem noi ca fiind „creștinătate.”
Iată ce spune MacArthur despre pilda aluatului: „Primul punct este că lucrurile mici pot avea o mare influenţă… Al doilea punct… este că influenţa este pozitivă… Când împărăţia cerului este reflectată cu credincioșie în viețile credincioşilor, influenţa sa în lume este deopotrivă atotpătrunzătoare şi pozitivă. Viața lui Cristos din credincioşi este spirituală şi influențarea morală în lume… Pentru persoana obişnuită din vremea lui Isus, evreu sau ne-evreu, nu există nici o dovadă că aluatul a purtat vreo conotație de rău sau corupție… A lua acest aluat ca reprezentând răul care pătrunde împărăţia înseamnă a răsuci sensul evident şi construcția cuvintelor” (MATEI 8-15, paginile 372-374).
Interpretarea lui MacArthur nu este foarte departe de aceea a reconstrucționistului postmilenar care de asemenea ar înțelege aluatul ca fiind folosit într-un sens bun şi indicând creșterea împărăției cerului prin intermediul puterii pătrunzătoare a evangheliei în final conducând spre convertirea lumii. Dispensaţionaliştii arată că fiecare altă dată când Isus a folosit termenul „aluat” în evanghelii este folosit într-un sens rău pentru a simboliza ceva rău (cum ar fi ipocrizia, caracterul lumesc, imoralitatea, legalismul, etc.). Pilda arată clar spre corupția teribilă care va avea lor în creștinătate în timpul perioadei între veniri.
MacArthur de asemenea merge în sensul opus față de dispensaționalismul tradițional în înțelegerea lui a „evangheliei împărăţiei” (vezi Evanghelia după Isus, paginile 89-90). El vede această frază ca simplu însemnând că Isus „predica mântuirea” (p. 89). Dispensaționaliștii înțeleg aceasta ca o referință la acea predicare ce are loc când împărăţia Mesianică este „aproape”, ceea ce era adevărat în zilele lui Ioan Botezătorul şi Cristos, şi va fi de asemenea adevărat în timpul anilor de sfârşit al acestui veac (Matei 24:14). Nicăieri în Noul Testament nu se spune că evanghelia împărăției este predicată în timpul acestei ere a bisericii.
