Dispensationalism versus ultradispensationalism

(Lucrare scrisă pentru cursurile Seminarului Teologic Tyndale)
de Joseph M. Willmouth
Trinity Bible Church, Biloxi, Mississippi

Doctrina dispensațiilor, chiar dacă unii încearcă să ignore sau chiar să nege faptul că ea există, este clar propovăduită de Scriptură. Apostolul Pavel a scris următoarele pasaje despre dispensații:

1 Corinteni 9:17: „Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredințată.”

Efeseni 1:10: „ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ.”

Efeseni 3:2: „Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi.”

Coloseni 1:25, versiunea King James a Bibliei: „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.”

Chiar dacă acest articol nu este neapărat despre dispensaționalism, el cuprinde o problemă care ar putea diviza lăuntric masa de enoriași ai unei biserici locale. Multe biserici dispensaționaliste îi cunosc pe cei care nu cred în doctrina dispensațiilor, deoarece ei susțin o opinie a teologiei legământului. [1] Și în cele mai multe cazuri (căci întotdeauna sunt și excepții de la regulă), ele nu vor pune într-o poziție de conducere pe cineva care susține un punct de vedere atât de diferit. Oricum, există un alt pericol pentru enoriașii bisericii locale, de care poate că cei mai mulți nici nu au auzit. Acesta pericol este ultradispensaționalismul. Pentru a înțelege ce este ultradispensaționalismul, trebuie să începem de la temelie, văzând câteva definiții de bază.

Definiții

Dispensaționalismul. Este un sistem teologic care recunoaște roluri diferite ale omului, sub ocârmuirea lui Dumnezeu. Dispensaționalismul a fost popularizat de C.I. Scofield, care ulterior l-a șlefuit. Dispensaționalismul se distinge prin trei lucruri: (1) interpretarea literală consecventă; (2) distincția clară între Israel și Biserică; (3) proslăvirea lui Dumnezeu ca scop fundamental al lui Dumnezeu pentru lume. [2]

Dispensație: un termen al Noului Testament care transmite ideea rânduirii sau administrării treburilor gospodăriei pe durata unei perioade de timp specifice (accentul nu se pune pe timp, ci pe „pentru ce” – adică pe scop). Este o economie a scopului lucrării lui Dumnezeu. O dispensație, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, este o economie sau o regulă de viață (felul în care El Își diriguiește lucrarea cu poporul Său astăzi). O dispensație, din punctul de vedere al omului, este o răspundere în care Dumnezeu ne dă anumite cerințe, iar noi avem responsabilitatea supunerii. Dispensaționalism: este acel sistem teologic care vede Biblia ca dezvăluind (dezvoltând) economiile distincte ale scopului lucrării lui Dumnezeu și felul în care El privește planul lui pentru Israel ca distinct și separat de planul Său pentru Biserică. Nu este obligatoriu să crezi că există șapte dispensații, pentru a fi dispensaționalist (Seminarul Dallas numește doar trei: Legea, Harul și Împărăția). [3]

Ultradispensaționalism. O teologie care spune că există două biserici: (1) biserica mireasă, care este exclusiv evreiască și există doar în perioada de tranziție, în Faptele Apostolilor; (2) biserica trup, care include gentili și care a început odată cu misia lui Pavel. Pentru acest motiv, unii ultradispensaționaliști păstrează doar Cina Domnului (Euharistia), în timp ce ceilalți resping deopotrivă Cina Domnului și botezul cu apă. [4]

Ultradispensaționalismul: prefixul „ultra” înseamnă, pur și simplu, o situare mai accentuată spre extremă decât opinia cuiva care folosește termenul. Diferența principală dintre ultradispensaționalism și dispensaționalismul obișnuit survine în legătură cu momentul când biserica, trup al lui Hristos, a luat naștere istoricește. Ultradispensaționaliștii cred că ea a început prin Pavel, la o anumită vreme după Rusalii, în timp ce dispensaționaliștii normali susțin că biserica a luat naștere la Rusalii (Faptele Apostolilor 2). Diferența această afectează rânduielile religioase practicate și ceea ce Scriptura spune despre biserică. [5]

Istoria dispensaționalismului și a ultradispensaționalismului

Dispensaționalismul modern

Sistemul teologiei dispensaționale este de sorginte recentă, însă există referiri istorice care au fost apoi sistematizate în ceea ce noi cunoaștem a fi dispensaționalismul. Iustin Martirul (anii 110-165) a susținut un concept al unor planuri diferite ale lui Dumnezeu (în Dialog cu Trypho) și, în aceeași lucrare, el a vorbit despre darurile puterii din prezenta dispensație (LXXXVII). Irineu (130-200) a vorbit adesea despre dispensațiile lui Dumnezeu și, îndeosebi, despre dispensația creștină (Împotriva ereziilor, vol. V, XXVIII.3). Clement din Alexandria (anii 150-220) vorbea despre dispensația lui Adam, a lui Noe, a lui Avraam și cea mozaică. Augustin a cugetat și el la aceste concepte dispensaționale timpurii, în scrierile lui (Către Marcellinus, CXXXVIII,5,7). [6] Au urmat mulți alții, însă cei dintâi purtători de cuvânt influenți al dispensaționalismului i-au inclus pe J.N. Darby, întemeietorul Frăției Plymouth (Plymouth Brethren), considerat de mulți și părintele dispensaționalismului modern; Cyrus I. Scofield, autor al Bibliei Adnotate Scofield; Clarence Larkin, al cărui carte de elemente dispensaționale s-a tipărit și vândut din 1918; și Ethelbert W. Bullinger, care era un prelat anglican care a dus dispensaționalismul la o extremă nemaipomenită, numită îndeobște ultradispensaționalism. Mulți dintre acești oameni erau autodidacți într-ale teologiei și aveau profesii în domenii laice. Darby și Scofield, de pildă, erau avocați, iar Larkin era proiectant mecanic. Aceștia erau laici ale căror învățături au câștigat o popularitate enormă, în general pe baza unui entuziasm de suprafață. Maturizarea dispensaționalismului a fost, în principal, un proces de rafinare, distilare, limpezire, potrivire și tăiere a ceea ce era necuvenit sau eronat. Dispensaționaliștii de mai târziu, precum Donald Grey Barnhouse, Wilbur Smith, Allan MacRae și H.A. Ironside, au fost tot mai îngrijorați de aberațiile care condimentau mult din învățătura dispensaționalistă timpurie. Scrierile lui Ironside arată determinarea lui de a se confrunta cu erorile din cadrul mișcării. El a atacat ultradispensaționalismul lui Bullinger. Distincția biblică dintre Israel și Biserică rămâne neștirbită, ca esență pură a dispensaționalismului. Chafer însuși a crezut că mult, dacă nu cea mai mare parte, din învățătura pământeană a lui Hristos nu este aplicabilă creștinilor din această epocă. John MacArthur crede că dispensaționaliștii care îl încuviințează în acest subiect pe Chafer divid în mod eronat Cuvântul adevărului, atribuind părți întregi din Noul Testament unor alte dispensații, anulând forța segmentelor importante ale Evangheliilor și a învățăturii Domnului nostru pentru zilele noastre. [7]

Dispensaționalismul extrem

Mișcarea studenților Bibliei care au împins abordarea dispensaționalistă dincolo de punctul în care cei mai mulți dispensaționaliști s-ar fi oprit, este în genere numită ultradispensaționalism. Trăsătura distinctă a ultradispensaționalismului este opinia sa privind începuturile bisericii. În contrast cu curentul principal al dispensaționalismului, care crede că biserica a început în ziua de Rusalii, din Faptele Apostolilor 2, ultradispensaționalismul crede că biserica a început să existe mai târziu – un grup mai moderat sugerând Faptele Apostolilor 9 sau 13, iar un grup mai extrem, Faptele 28. [8]

Gruparea extremă din mișcarea ultradispensaționalistă îl urmează pe E.W. Bullinger (1837-1913), un scolastic cu o oarecare notorietate. Alți oameni din grupare sunt Charles H. Welch din Londra, succesorul lui E.W. Bullinger; A.E. Knoch; Vladimir M. Gelesnoff; și Otis Q. Sellers din Grand Rapids. Ethelbert William Bullinger a fost născut pe 15 decembrie 1837, în Canterbury, Anglia. El a fost urmaș direct al lui Johann Heinrich Bullinger, un teolog al legământului care i-a succedat lui Zwingli la Zurich, în decembrie 1531. Bullinger a învățat la King’s College, în Londra, fiind un erudit recunoscut în domeniul limbilor biblice. Arhiepiscopul de Canterbury i-a acordat lui Bullinger un titlu onorific de „Doctor in Divinity” (doctor în teologie) în 1881, ca recunoaștere a erudiției sale în scolastica biblică. Dr. Bullinger a propovăduit opinia pretribulaționară, premilenaristă, însă a fost considerat și ultradispensaționalist, deoarece „el gândea că evangheliile și Faptele Apostolilor se aflau sub dispensația legii, iar biserica începea de fapt odată cu misia lui Pavel, după Faptele 28:28.” Bullinger credea și într-un punct de vedere eretic al extincției sufletului între moarte și înviere. Mulți dintre admiratorii săi împărtășeau această părere. Dr. Bullinger a murit pe 6 iunie 1913, în Londra, Anglia. Bullinger a plasat cele patru Evanghelii și cartea Faptelor Apostolilor sub Lege și a crezut că dispensația Bisericii începea odată cu misia lui Pavel, după Faptele Apostolilor 28:28. El a crezut că epistolele din închisoare (Efeseni, Filipeni și Coloseni) arată împlinirea revelației acestei ere a bisericii. A negat și faptul că botezul cu apă și Cina Domnului aparțin acestei epoci. Învățăturile sale dispensaționale sunt temelia tuturor preceptelor ultradispensaționaliste, din vremea sa și până în prezent. Aproape toți ultradispensaționaliștii susțin doctrina care spune că biserica nu a început la Rusalii, ci odată cu Pavel. Cărțile Noului Testament care arată revelația legată de această concepție despre biserică ar fi Efeseni, Filipeni și Coloseni. Bullinger a identificat trei perioade în Noul Testament: (1) vremea evangheliilor, atunci când evanghelia era predicată doar de evrei și certificată prin botezul cu apă; (2) perioada de tranziție din Faptele Apostolilor și epistolele corespunzătoare din Noul Testament, cânt ceea ce se oferea încă era pentru evrei, acestora oferindu-li-se participarea în „biserica mireasă” și mărturisirea prin două botezuri, al apei și al Duhului; (3) perioada evreilor și gentililor reuniți într-un singur trup al lui Hristos, autentificat doar prin botezul Duhului. Bullinger credea că biserica gentilă este legată de Hristos doar prin Duh, astfel că botezul și Euharistia nu aveau vreo semnificație pentru Biserica gentililor. Bullinger credea că aceste rituri se corelează de aspectul trupesc. [9]

Gruparea moderată a ultradispensaționaliștilor crede că biserica a început la Faptele Apostolilor 9 sau 13. J.C. O’Hair, Cornelius R. Stam și Charles F. Baker, autor al „A Dispensational Theology” („O teologie dispensațională”) propovăduiesc această opinie. Colegiul Biblic Harul (Grace Bible College) din Grand Rapids este o școală ultradispensaționalistă de vază, din care s-au ivit organizații ca Grace Gospel Fellowship (Frăția Harul Evangheliei) și Worldwide Grace Testimony (Mărturia Mondială a Harului). Stam afirma că biserica a început odată cu convertirea lui Pavel, în Faptele Apostolilor 9. Ca atare, „Biserica trup” putea începe doar atunci când a început și apostolatul lui Pavel, deoarece Pavel a fost misionarul pentru gentili. Opinia moderată mai afirmă și că după acea vreme (când a pornit misia lui Pavel), nu mai era disponibilă oferta pentru împărăție către Israel. J.C. O’Hair propovăduia acest punct de vedere bazându-se pe declarația lui Pavel din Faptele Apostolilor 13:46: „iată că ne întoarcem spre Neamuri.” Dat fiind că adepții lui O’Hair cred că biserica a început în perioada Faptelor Apostolilor, ei țin Euharistia, însă nu cred în botezul cu apă. [10]

Ideile de bază ale ultradispensaționalismului

Așa cum am văzut din istoricul ultradispensaționalismului, există acolo două puncte de vedere, opinia extremă și cea moderată. Cele două grupări cad de acord în privința a șase idei: (1) Marea comisionare din Evanghelii este pentru evrei, nu pentru biserică. (2) Apostolatul celor Doisprezece a fost o continuare a misiei pământene a lui Hristos. (3) Biserica nu a început la Rusalii (Observație: cam toți ultradispensaționaliștii (din facțiunea extremă sau cea moderată) cad de acord că biserica nu a început la Rusalii, însă nu cad de acord în privința momentului începutului ei). (4) Botezul cu apă nu este menit acestei epoci a bisericii. (5) Există o diferență între misiile lui Pavel timpurii și cele ulterioare. (6) Israelul este mireasa lui Hristos, nu biserica. Dar aici se termină ideile în care cele două părți cad de acord. Ele au patru diferențe în opiniile lor despre dispensaționalism: (1) Momentul începerii bisericii (partea extremă: Faptele Apostolilor 28; partea moderată: înainte de Faptele 28); (2) Cât de lungă este perioada tranzitorie din cartea Faptelor Apostolilor (partea extremă: până la Faptele Apostolilor 28; partea moderată: până la Faptele 9 sau 13); (3) Care este locul cuvenit Cinei Domnului în cadrul Bisericii (partea extremă: nici unul; partea moderată: se cuvină să se păstreze în biserică); și (4) Care parte a Scripturii este scrisă pentru biserică (tabăra extremă: numai Epistolele scrise din închisoare; tabăra moderată: și celelalte epistole ale lui Pavel). [11]

Combaterea esențială a ultradispensaționalismului

  1. Primul argument: marea îndatorire din Evanghelii este către evrei, nu pentru Biserica gentilă. Misia celor Doisprezece Apostoli a fost o continuare a preoției lui Hristos pe pământ (doar către evrei).

Dezmințire: În Marea Comisionare, Hristos le poruncește discipolilor Săi să îi învețe pe cei convertiți de dânșii (noii creștini din ÎNTREAGA LUME, deopotrivă evrei și gentili) să RESPECTE TOATE cele poruncite de El către ei; adică mărturisirea, ascultarea și botezul. Petru a făcut acest lucru în Faptele 10 către gentili, iar Pavel a făcut așijderea în mod clar (citiți cartea Faptelor Apostolilor și epistolele sale). Misionarii de astăzi practică chiar aceleași principii, oriunde slujesc, iar majoritatea bisericilor protestante practică aceleași precepte în congregațiile lor locale. Scriptura ne învață că supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu este dovada credinței noastre (1 Ioan 2:3-5; Matei 7:24-27; Iacov 1:22; Romani 2:13; Ioan 14:15), astfel că a ignora o poruncă atât de directă de la Domnul nostru (pusă în practică chiar din vremea lui Hristos) arată o lipsă premeditată de credință.

  1. Al doilea argument: Biserica gentilă nu a început la Rusalii (Faptele Apostolilor 2), ci ulterior.

– Opinia extremă a ultradispensaționalismului: Faptele 28. E.W. Bullinger (1837-1913) afirma că evangheliile și Faptele Apostolilor erau sub dispensația legii, biserica începând să existe de fapt odată cu apostolatul lui Pavel, după Faptele 28:28.

Dezmințire: Pur și simplu NU EXISTĂ sprijin scriptural pentru această opinie extremă. De fapt, singura cale prin care poți susține o atare opinie extremă este să negi acele părți ale Scripturii care nu îți susțin punctul de vedere. Dacă existau anumite afirmații față de Rusaliile gentile, atunci ai fi putut să arăți către Faptele Apostolilor 10, unde Petru a deschis Evanghelia pentru gentili, însă nici una dintre opiniile ultradispensaționaliste nu încearcă să discute așa ceva. [12]

– Opinia moderată: înainte de Faptele Apostolilor 28.

– Punctul de vedere față de Faptele Apostolilor 9. Cornelius R. Stam spunea că biserica a început în Faptele 9, odată cu convertirea lui Pavel. „Biserica Trup” putea începe doar odată cu misia lui Pavel, deoarece Pavel a fost misionarul pentru gentili.

Dezmințire: În Faptele Apostolilor 10, îl vedem pe Petru ca fiind primul apostol care merge la gentili, apoi în Faptele 11:20 există și alții care au propovăduit evanghelia către gentili, înainte ca Pavel să fi început. De asemenea, prin misia lui Pavel, vedem schema lui de a merge mai întâi la evrei, apoi la gentili; Faptele 9:29; 13:5; 17:1-2, 10, 16-17; 18:1-2, 4, 8, 19; 20:21; 24:5; 26:20, 23; 28:17, 21-23, 30-31. A se observa că Pavel este însărcinat să meargă la gentili, Faptele 22:21-23, însă el nu s-a limitat doar la gentili. (Faptele 17:2).

– Punctul de vedere față de Faptele 13. J.C. O’Hair predica în legătură cu Faptele 13:46: „ne întoarcem spre Neamuri.” Pentru că adepții lui O’Hair au plasat nașterea Bisericii în perioada de timp din Faptele Apostolilor, ei respectă Euharistia, însă nu țin și botezul cu apă.

Dezmințire: Faptele 14:1, cel dintâi loc în care Pavel a mers în Iconia a fost sinagoga, iar acest lucru chiar după afirmația din Faptele 13:46.

  1. Al treilea argument: există două biserici: evreii și gentilii. E.W. Bullinger și, mai recent, C.F. Baker, au afirmat că există două biserici: biserica mireasă, care este doar a evreilor și există doar în perioada de tranziție din Faptele Apostolilor.

Dezmințire: Faptele Apostolilor 15:9, unde Petru afirmă că Dumnezeu NU FACE DISTINCȚIE între creștinii evrei și cei gentili; vezi și Faptele 10:28. [13]

  1. Al patrulea argument: rânduiala bisericească a botezului cu apă nu este pentru Biserica gentililor. Bullinger afirma despre perioada evangheliilor, când evanghelia era propovăduită doar evreilor și se certifica prin botezul cu apă. El credea că fusese o perioadă în care evreii și gentilii formau un singur trup întru Hristos și acest lucru se atesta doar prin botezul cu apă. Din cauză că biserica gentililor este legată de Hristos numai prin Duh, botezul și Euharistia nu au însemnătate pentru biserică (aceste rituri fiind legate de aspectul trupesc).

Dezmințire: Faptele Apostolilor 16:33, unde Pavel și Silas botează pe temnicerul filipean și întreaga lui familie; Faptele 10:45-48, unde Petru botează gentili.

  1. Al cincilea argument: Rânduiala bisericească a Cinei Domnului, adică Euharistia, nu are loc în biserica gentililor (opinia facțiunii extreme, nu și a celei moderate).

Dezmințire: Apostolul Pavel dă instrucțiuni foarte clare pentru biserica „gentilă” în Corint, în ceea ce privește participarea la Cina Domnului, 1 Corinteni 11:17-34. [14]

  1. Al șaselea argument: Israelul este mireasa lui Hristos, nu biserica. Bullinger propovăduia o perioadă tranzițională din Faptele Apostolilor și epistolele timpurii corespunzătoare din Noul Testament, atunci când încă se li se făcea evreilor oferta de a lua parte al „biserica mireasă” și de a se atesta prin două botezuri, al apei și al Duhului.

Dezmințire: „În Noul Testament, imagistica miresei este folosită deseori pentru biserică, în relația acesteia cu Hristos. Mireasa aparține lui Hristos, care este Mirele (Ioan 3:29). În Apocalipsa, biserica, ca mireasă a Mielului, se pregătește pentru această căsătorie făcând fapte neprihănite (19:7-8). În Apocalipsa 21, marea nuntă este înfățișată cu biserica pregătită pentru mirele ei (21:2,9). În fine, mireasa și Duhul fac o invitație prin care cheamă oamenii (22:17). Pavel folosește metafora miresei pentru a arăta sentimentele lui față de bisericile pe care le-a întemeiat. În 2 Corinteni 11:2, Pavel a scris că înfățișează biserica corintiană în fața lui Hristos. El voia să o prezinte ca pe o mireasă pură lui Hristos. Corintenii erau în primejdia de a comite „adulter”. Imagistica miresei este întrebuințată de diverși scriitori biblici, însă ei par să aibă un singur scop. Această imagistică a miresei este folosită pentru a indica marea iubire pe care Dumnezeu o are oamenii poporul Lui. Pentru acești scriitori, nici o imagine nu ar fi putut reprezenta  mai bine această dragoste, decât iubirea ideală dintre un mire și o mireasă.” (Holman Bible Dictionary (Dicționarul Biblic Holman)).

  1. Al șaptelea argument: Doar epistolele paveliene au fost scrise către Biserica gentilă (opinia moderată) sau numai epistolele scrise de Pavel în temniță (opinia extremă).

Dezmințire: Iarăși, trebuie să ignori acele părți ale Scripturii care nu îți susțin ideea, pentru a afirma așa ceva, deoarece Pavel nu a susținut vreodată acest lucru. În schimb, el a spus limpede că TOATE cele din Scriptură (deopotrivă din Vechiul și din Noul Testament) pot fi întrebuințate sau aplicate de credincioși (2 Timotei 3:16), pentru a-i înzestra în calea lor creștină. În plus, a accepta un atare punct de vedere ar însemna să crezi că Pavel este mai mare decât Însuși Hristos, Pavel validând astfel care dintre spusele lui Hristos sunt acceptabile pentru credincioși. Este adevărat că creștinii nu pot pretinde în mod direct făgăduielile făcute pentru Israel sau altor oameni din Vechiul Testament, în rândul cărora creștinii nu se includ.

Concluzie

Perspectiva ultradispensaționalistă moderată nu stă în picioare, sub greutatea Scripturii, iar cea extremă pur și simplu ignoră Scriptura, spunând că ea nu este pentru biserica gentilă, cel puțin pasajele care nu le sprijină opinia. Această metodă este similară cu ceea ce fac multe culte pseudo-creștine astăzi, pentru a-și susține părerile. Ambele puncte de vedere nu reușesc să recunoască că natura unei dispensații este bazată pe ceea ce face Dumnezeu, nu pe înțelegerea omenească a scopurilor Lui. Greșeala ultradispensaționalismului constă într-o concepție eronată despre dispensație, despre exegeza pasajelor cruciale, despre deslușirea momentului în care taina a fost revelată și despre slujba botezării prin Sfântul Duh. [15] Scriptura nu sprijină perspectiva ultradispensaționalistă, iar ei au ridicat părerile omenești mai presus de învățătura biblică. Unde s-ar regăsi libertatea noastră de sub Har în ultradispensaționalism (metoda sau sistemul care aproape că devine LEGE)? Ar fi mai bine pentru toată lumea dacă am păstra dispensaționalismul la ceea ce învață despre el Scriptura, nu să îl facem mai măreț decât a fost menit să fie.

Note de subsol:

  1. „Teologia legământului este un sistem teologic care afirmă că Dumnezeu a făcut un legământ al faptelor cu Adam, care a eșuat, de unde Dumnezeu a intrat într-un legământ al harului, făgăduind viață veșnică celor care cred. Ea susține că există un singur popor al lui Dumnezeu, denumit adevăratul Israel – și anume, Biserica.” The Moody Handbook of Theology (Ghidul teologic Moody), de Paul Enns, pag. 461-62, 503-11, 632, Moody Press, Chicago IL. 1989.
  2. Moody Handbook of Theology (Ghidul teologic Moody), de Paul Enns, pag.523-525, 634, 649, Moody Press, Chicago IL, 1989.
  3. Profesorul Robert Lightner, master și doctor în teologie, din cursurile sale despre dispensații, ținute la Seminarul Teologic Tyndale, Fort Worth, Texas.
  4. Moody Handbook of Theology (Ghidul teologic Moody), de Paul Enns, pag.523-525, 634, 649, Moody Press, Chicago IL, 1989.
  5. Dictionary of Premillennial Theology (Dicționar de teologie premilenaristă), redactor principal Mal Couch, pag. 97, Kregel Publication, Grand Rapids MI, 1996.
  6. Dispensationalism (Dispensaționalism), de Charles C. Ryrie, pag.63-64, Moody Press, Chicago IL, 1995.
  7. Faith Works: The Gospel According to the Apostles (Faptele credinței: Evanghelia după Apostoli), de John F. MacArthur, Jr. pag. 222-231, Word Publishing, Dallas TX, 1993.
  8. The Moody Handbook of Theology (Ghidul teologic Moody), de Paul Enns, pag.523, Moody Press, Chicago IL, 1989.
  9. Ibidem, pag. 523-524.
  10. Ibidem, pag. 524.
  11. Dictionary of Premillennial Theology (Dicționar de teologie premilenaristă), redactor principal Mal Couch, pag. 97-98, Kregel Publication, Grand Rapids MI, 1996.
  12. Când a luat naștere Biserica? Potrivit lucrării dr. Chafer, Major Bible Themes, Chapter XXXV The Church: Her Membership (Teme biblice majore, Capitolul XXXV – Biserica: membrii ei), pag. 204-205, biserica este alcătuită din toți cei care au fost mântuiți între ziua de Rusalii și întoarcerea lui Hristos, pentru a primi ceea ce este al Său. De asemenea, la pag. 45-46 din lucrarea sa Systematic Theology, vol. IV (Teologie sistematică, vol. IV), el dă patru motive pentru care biserica a început în ziua Rusaliilor (Faptele Apostolilor 2).
  13. Există două biserici (evreiască și a gentililor)? Conform lucrării dr. Chafer, Systematic Theology (Teologie sistematică), vol. IV, pag. 44, Biserica este alcătuită din evrei și gentili într-un singur trup (Efeseni 3:4-6). De asemenea, așa cum s-a arătat mai înainte, în lucrarea lui Chafer, Major Bible Themes, Chapter XXXV The Church: Her Membership (Teme biblice majore, Capitolul XXXV – Biserica: membrii ei), pag. 204-205, biserica este alcătuită din toți cei care au fost mântuiți între ziua de Rusalii și întoarcerea lui Hristos, pentru a primi ceea ce este al Său (a se vedea și pag. 208-209, The Church: Her Membership, (Biserica: Membrii ei), vol. IV – alcătuită din evrei și gentili).
  14. Care sunt rânduielile lăsate bisericii? Conform lucrării dr. Chafer, Systematic Theology (Teologie sistematică), vol. IV, pag. 150-151, există două rânduieli anume lăsate credincioșilor care susțin o relaționare bisericească – botezul ritual și Cina Domnului (Euharistia).
  15. Dispensationalism (Dispensaționalism), de Charles C. Ryrie, cap. 11 – Ultradispensaționalismul (pag. 197-207), Moody Press, Chicago, IL., 1995.

Bibliografie

Faith Works: The Gospel According to the Apostles, (Faptele credinței: Evanghelia după Apostoli), de John F. MacArthur, JR., Word Publishing, Dallas TX, 1993

Dictionary of Premillennial Theology (Dicționar de teologie premilenaristă), redactor general Mal Couch, Kregel Publishing, Grand Rapids MI, 1996

Dispensationalism (Dispensaționalism), de Charles C. Ryrie, Moody Press, Chicago IL. 1995

Holman Bible Dictionary for Windows (Dicționarul biblic Holman pentru Windows), Parsons Technology Inc & Holman Bible Publishers, Hiawatha IA, 1991

Major Bible Themes (Teme biblice majore), de Lewis Sperry Chafer, Zondervan Publishing House, Grand Rapids MI, 1974

The Moody Handbook of Theology (Ghidul teologic Moody), de Paul Enns, Moody Press, Chicago IL, 1989

Systematic Theology (Teologie sistematică), de Lewis Sperry Chafer,Dallas Seminary Press, Dallas TX, 1974

Print Friendly, PDF & Email