de Dennis M. Swanson
Bibliotecar-şef şi Director de Studii Israelite
Seminarul Master’s, Sun Valley, California
Introducere
Reconstituirea naţiunii Israelului în 1948 a catalizat apariţia unui noian de literatură profetică, din toate perspectivele milenariste, abordând semnificaţia biblică şi teologică a acestui eveniment. În măsura în care acest eveniment istoric a fost cu certitudine un „început”, el a fost totodată şi „punctul culminant al forţelor istorice care îşi adunaseră tăria de-a lungul secolului al nouăsprezecelea.”1 Pentru britanici, a fost o culminare a aproape 300 de ani de diriguire a mişcării de „Restaurare”. În decursul anilor, s-a ajuns la Declaraţia Balfour din 2 noiembrie 19172, discutându-se restaurarea unui ţinut al naţiei evreilor, în câteva centre din Anglia.
Interesul britanic în Restaurare avea un fundal în profeţiile Vechiului Testament. Un simţ al dreptăţii, dorinţa de a corija greşelile comise de creştini împotriva „poporului ales al lui Dumnezeu” şi simpatia pentru evrei şi aspiraţiile lor s-au constituit în factori mobilizatori.3
Fiind cel mai influent predicator nonconformist şi popular teolog al Angliei din ultima parte a secolului al XIX-lea, Charles Haddon Spurgeon (1834-1892) şi-a alăturat vocea răsunătoare la chestiunea restaurării evreieşti din Ţinutul Făgăduinţei.4 În timp ce problemele politice, economice şi sociale conexe mişcării restauratoare erau variate şi complexe, Spurgeon „a lucrat doar prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu”5 şi părerile lui în această privinţă erau călăuzite de interpretarea personală a Scripturii.
Spurgeon a fost unul dintre oamenii cei mai erudiţi ai epocii sale. Avea o memorie fotografică şi deţinea una dintre cele mai mari biblioteci teologice personale din Imperiul Britanic. A scris recenzii detaliate despre diferite cărţi6, având 67 de volume de predici publicate; de fapt, el rămâne cel mai publicat autor, ca volum, în istoria engleză şi are acum sub tiparniţă mai mult material decât „orice alt autor creştin, viu sau răposat”.7 El a luat poziţie împotriva năvalei teologiei liberale şi criticilor vehemente din propria sa denominaţie. Noi am contrazice ferm un articol, publicat de jurnalul acestei societăţi, articol în care autorul afirma:
„Într-o analiză finală, înţelegerea lui Spurgeon privind natura şi interpretarea Bibliei nu slujeşte în mod adecvat această generaţie de creştini evanghelici, care au ajuns să accepte cea mai bună învăţătură biblică actuală, susţinând în acelaşi timp o inspiraţia şi o autoritate scripturală concurente. O astfel de poziţie, sprijinită în spiritul deschiderii şi dialogului, în locul uneia defensive, cu siguranţă este cea mai bună pentru biserica evanghelică de astăzi.”8
Dimpotrivă, Spurgeon are mult de oferit acestei generaţii actuale, nu în ultimul rând fiind şi examinarea restaurării lui Israelului în ţinutul său.
Escatologia lui Spurgeon: o privire de ansamblu
Opiniile personale ale lui Spurgeon privind escatologia şi mileniul sunt relevante aici. După cum notase acest scriitor în alte două lucrări,9 aderenţii aproape ai fiecărei nuanţe escatologice au căutat să demonstreze că Spurgeon a fost „în tabăra lor.” În timp ce Iain Murray gândea că Spurgeon avea „o incertitudine fundamentală în gândire”10 în privinţa escatologiei, o examinare atentă a predicilor sale, două dintre comentariile lui (din The Treasury of David and Matthew: The Gospel of the Kingdom – Comoara lui David şi Matei: Evanghelia Împărăţiei) şi alte scrieri ale sale dezvăluie faptul că el nu numai că a afirmat consecvent şi fără echivoc o poziţie premilenaristă istorică; ci a şi respins preceptele şubrede ale schemelor amilenariste, postmilenariste şi premilenarist-deispensaţionale. El nu s-a făcut cunoscut printr-o abundenţă de predici asupra subiectelor escatologice, aşa cum el însuşi admitea:
„Veţi putea să-mi fiţi martori, prieteni, că eu din cale-afară de rar mă încumet în tainele viitorului, privind cea de a doua venire, domnia milenară sau prima şi a doua înviere. Aşa cum adeseori ne-am întâlnit cu acest lucru în expunerile noastre, nu ne ferim de acest subiect, însă dacă este să fim vinovaţi de ceva în privinţa lui, mai bine să fie vina unei tăceri, decât a prea multor vorbe.”11
Însă, aşa cum nota el, atunci când s-a întâlnit cu aceste chestiuni în expunerile sale, el a fost clar şi, prin ministeriatul său, a prezentat o poziţie escatologică consistentă. Într-una dintre cele mai directe afirmaţii ale sale, legate de escatologie, Spurgeon a spus:
„Dacă înţeleg cuvântul cum se cuvine, şi este cinstit să admit că există destul loc pentru diferenţe de opinii aici, va veni ziua când Domnul Isus va coborî din ceruri în urale, cu trâmbiţa arhanghelului şi glasul lui Dumnezeu. Unii cred că această coborâre a Domnului va fi post-milenaristă – adică, după o mie de ani de domnie a Sa. Eu nu cred aşa. Eu spun că acea coborâre va fi pre-milenară; adică El va veni mai întâi, iar apoi va veni şi mileniul, ca rezultat al domniei Sale personale pe pământ.”12
După aceea, a afirmat:
„Pavel nu zugrăveşte viitorul în culori rozalii: el nu este un profet cu limba catifelată a epocii strălucitoare, în care s-ar putea crede că poate fi imaginat ca luminos acest pământ întunecat. Sunt confraţi mai optimişti, care privesc înainte crezând că totul va fi din ce în ce mai bun, până când, în cele din urmă, epoca prezentă se va revărsa într-un mileniu. Ei nu vor fi capabilă să îşi susţină optimismul, căci Scriptura nu le conferă baze solide pentru aşa ceva. Noi credem că nu va fi nici o domnie milenară fără Rege, iar cei care nu se aşteaptă la vreo legiuire a curăţeniei în afara apariţiei Domnului îndreptăţit, sunt în poziţia cuvenită. Fără o a doua venire a Domnului nostru, lumea cel mai probabil s-ar scufunda într-un pandemonium, decât să se ridice sper un mileniu luminos. O interpunere divină mie îmi pare speranţa pe care ne-o pune în faţă Scriptura şi, într-adevăr, singura speranţă adecvată situaţiei. Noi privim la felul în care se întunecă lucrurile; starea omenirii, deşi îmbunătăţită politic, ar putea să devină din ce în ce mai rea spiritual.”13
La apogeul Controversei Declinului (The Down-Grade Controversy)14, Spuergeon şi alţi câţiva au întocmit şi iscălit o declaraţie de credinţă, pentru a marca ideea doctrinară de referinţă care îi deosebea de aceia din Uniunea Baptistă care erau în declin. Declaraţia a fost publicată în The Sword and Trowel (Sabia şi Mistria), în 1891, abordând în principal inspiraţia şi autoritatea divine ale Scripturii, aproape jumătate din cuprinsul mărturisirii fiind ocupat de acest subiect. Se încheie cu o idee de final: „Speranţa noastră este Întoarcerea personală pre-milenară a Domnului Isus în Slavă.”15’
O diferenţă crucială între poziţiile premilenaristă şi amilenaristă este cea legată de ideea că va fi o singură înviere sau două învieri – a celor vrednici şi a celor nevrednici – separate de 1000 de ani, din Apocalipsa 20:1-15. În acest subiect, Spurgeon a repudiat poziţia amilenaristă în termeni fermi, spunând:
„Noi ne aşteptăm la un Hristos care domneşte pe pământ; acest lucru ne pare foarte clar, enunţat literalmente în aşa fel încât nici nu cutezăm să spiritualizăm subiectul. Anticipăm o primă şi o a doua înviere; o primă înviere a celor vrednici, apoi o a două înviere a celor fără de Dumnezeu, care vor fi judecaţi, osândiţi şi pedepsiţi pentru veşnicie, prin sentinţa marelui Împărat.”16
Legat de înviere, a mai declarat următoarele:
„Poate că v-aţi închipuit că toţi oamenii se vor ridica în acelaşi moment; că trâmbiţa arhanghelului va descătuşa fiecare mormânt în aceeaşi clipă şi va răsuna în urechea fiecărui adormit în acelaşi moment. Eu nu cred că mărturia Cuvântului lui Dumnezeu este aşa. Cred că Cuvântul lui Dumnezeu învaţă, şi o face la modul indisputabil, că sfinţii se vor ridica mai întâi. Iar intervalul de timp dintre învieri, oricare ar fi, fie de o mie de ani în sens propriu-zis, fie o perioadă mai lungă de timp, nu ştiu acum să determin; nu pot face altceva decât să zic că există două învieri, o înviere a celor drepţi, iar mai apoi una a celor nedrepţi – o vreme în care sfinţii lui Dumnezeu se vor ridica, iar apoi o altă vreme, când cei nelegiuiţi se vor ridica pentru învierea întru osândire.”17
În această predică, Spurgeon pare să fie ambivalent în privinţa duratei mileniului, însă aceasta este o figură tehnică caracteristică lui, folosită în acest subiect, dar şi la altele, când el pur şi simplu nu doreşte să intre în detalii amănunţite, în cadrul respectivei predici. Este felul lui de a spune „nu voi despica firul în patru”, concentrându-se în schimb pe subiectul principal al cuvântării sale.
În timp ce Spurgeon a fost, clar, premilenarist18 în escatologia sa, el nu era dispensaţionalist, în mod cert. Condiţia sine qua non a dispensaţionalismului, la care aderă până şi dispensaţionaliştii progresivi,19 este distincţia dintre Israel şi Biserică. Aşa cum subliniază şi Weber:
„Ceea ce i-a separat pe dispensaţionalişti de confraţii lor futurişti, a fost modul lor literal strict în interpretarea profeţiei biblice, separarea lor absolută a Israelului şi Bisericii, ca două popoare distincte ale lui Dumnezeu, precum şi unele concluzii care au decurs din aceste două presupuneri.”20
Spurgeon a respins orice noţiune care separa poporul lui Dumnezeu în două grupări separate, cu scopuri separate. John Nelson Darby (1800-1882) a dezvoltat şi popularizat Dispensaţionalismul în Anglia şi America, iar el şi alţi dispensaţionalişti (Macintosh şi Kelly, mai ales) au ajuns deseori la dispute verbale şi scrise aprinse cu Spurgeon.21 Într-o referire vădită la învăţătura dispensaţionalistă pe acest subiect, Spurgeon a respins ferm conceptul popoarelor distincte în economia de mântuire a lui Dumnezeu, spunând într-o predică:
„Distincţiile au fost trasate de anumiţi oameni nemaipomenit de înţelepţi (înţelepciune măsurată cu propriul lor cântar), între poporul lui Dumnezeu care a trăit înainte de venirea lui Hristos şi cei care au trăit după aceea. Am auzit chiar spunându-se că aceia care au trăit înainte de venirea lui Hristos nu aparţin bisericii lui Dumnezeu! Nu putem şti niciodată ce vom auzi data viitoare şi poate că am putea să îndurăm prostia unor astfel de oameni fără să înlemnim. De ce oare, fiecare copil al lui Dumnezeu de oriunde stă pe picior de egalitate; Domnul nu are copii iubiţi mai mult, alţii iubiţi mai puţin, iar alţii de care abia Îi pasă. Acei care au văzut ziua lui Hristos înainte de venirea ei, au avut o diferenţă mare în favoarea a ceea ce ştiau, iar poate că în aceeaşi măsură acea diferenţă era şi în bucuria lor de a cugeta pe pământ la Hristos; însă aceia au fost cu toţii spălaţi în acelaşi sânge, toţi izbăviţi de acelaşi preţ al răscumpărării şi făcuţi membre ale aceluiaşi trup. Israelul din legământul harului nu este Israelul natural, ci toţi credincioşii din toate vremurile. Înainte de prima venire, toate felurile de oameni şi adepţi au arătat într-un singur sens – ei au arătat spre Hristos, iar spre El au căutat toţi cucernicii, cu speranţă. Acei care au trăit înainte de Hristos nu au fost izbăviţi printr-o mântuire diferită de cea care ni se va da nouă. Şi ei şi-au practicat credinţa, aşa cum trebuie să o facem noi; acea credinţă a fost prin luptă, aidoma luptelor noastre, iar acea credinţă a obţinut răsplata aşa cum şi a noastră o va căpăta.”22
Cu altă ocazie, Spurgeon scria direct împotriva învăţăturii dispensaţionaliste, în legătură cu distincţia dintre Israel şi Biserică, menţinându-şi totuşi propria poziţie escatologică, afirmând: „ne vom arăta nemijlocit ataşamentul faţă de şcoala de interpretare premilenaristă şi pentru desluşirea literală a Scripturii, unde se prezice întoarcerea evreilor în propriul lor ţinut.”23
Faptul că Spurgeon vede Biserica şi Israelul unite „spiritual” nu poate fi o greşeală. „Desigur, iubiţi confraţi, voi căutaţi să nu greşiţi în privinţa anacronismului de a-i cuprinde pe Avraam, David şi ceilalţi în frăţia bisericii.”24 Se poate vedea limpede şi în lucrarea Treasury of David (Comoara lui David) a lui Spurgeon, că el privea biserica ca fiind receptorul făgăduielilor Împărăţiei lui Dumnezeu. De asemenea, în comentariul său despre Matei, chiar dacă nu o afirmă făţiş, Spurgeon arată cu fermitate că are convingerea că biserica va trece prin vremuri tulburi, de necaz, fiind păstrată şi ocrotită de puterea lui Dumnezeu. „Întâia Sa venire întru judecată, la distrugerea Ierusalimul, are grozăvii cum nu se mai văzuseră pe faţa pământului până atunci; ultima sa venire va fi chiar mai teribilă.”25
Desigur, mai sunt multe alte trăsături ale dispensaţionalismului, trăsături în legătură cu care Spurgeon este tăcut sau spune prea puţine; acele trăsături nu fac parte din miezul problemei. În chestiunea centrală a premilenarismului dispensaţional, Spurgeon nu susţine distincţia dintre Israel şi Biserică drept ceva obişnuit pentru o abordare „dispensaţională clasică”. Pentru Spurgeon, împărăţia milenară a însemnat culminarea planului lui Dumnezeu pentru Biserică.
Restaurarea Israelului în diverse opinii milenariste
Restaurarea evreilor în Ţinutul Făgăduinţei este în mod normal privită ca un punct central al premilenarismului dispensaţional, şi pe bună dreptate. Aşa cum teologul Pentecost spune:
„Acest lucru se poate observa, anume că toate speranţele Israelului erau bazate pe patru legăminte determinante [Avraamic, Davidian, Palestinian şi Noul Legământ] pe care Dumnezeu le-a făcut cu ei, faptul că aceste legăminte au confirmat anumite speranţe şi binecuvântări naţionale şi au necesitat păstrarea, continuitatea şi restaurarea naţiunii, pentru a fi literalmente îndeplinite.”26
Blaising and Bock, după cum se ştie, liderii teologici ai mişcării dispensaţionaliste progresive, afirmă acelaşi lucru: „Noţiunea unei împărăţii politice, pământene nu a fost abandonată sau redefinită”27, în ceea ce Glenny numeşte „greşeala celor care văd îndeplinirea finală a acelor profeţii în biserică.”28
Oricum, toate opiniile milenariste cuprind restaurarea în cadrul schemelor lor, într-un fel sau altul. Chestiunea se reliefează astfel în trei posibilităţi: (1) nici o împlinire, de nici un fel, a profeţiei Vechiului Testament privind restaurarea pe tărâmul făgăduit, ea fiind deja împlinită după întoarcerea din Captivitatea Babiloniană; (2) o restaurare spirituală, sau convertire; sau (3) o restaurare literalmente în actualul ţinut al Israelului şi o convertire naţională la Hristos. Merrill, optând pentru prima, detaliază aceste posibilităţi:
„Erudiţii Bibliei sunt virtual unanimi în încuviinţarea faptului că un exil al lui Israel a survenit deja şi că a fost un proces reversibil, prin întoarcerea evreilor în ţinutul lor natal, lucru coincident cu decretul lui Cirus, din anul 538 î.Hr. Nu există însă consens general privind faptul că este vorba de o restaurare istorică completă, ca îndeplinire a profeţiilor. Însă este clar, în ce mă priveşte, că starea comunităţii restaurate, şi modul şi procesul întoarcerii, au fost insuficiente faţă de profeţiile extraordinare. Ca atare, singura cale de a armoniza profeţiile respective cu evenimentul istoric este să găsim îndeplinirea lor prin biserică – noul Israel – sau să plasăm o împlinire escatologică în care un Israel ad litteram, material, să fie reunit în ţinutul său şi să îşi asume rolul de comunitate izbăvită, funcţionând cultural şi politic într-o manieră asemănătoare celei a naţiei străvechi a legământului.”29
Amilenarismul şi restaurarea Israelului
Poziţia amilenaristă în această chestiune a fost destul de consecventă în decursul timpului. Epoca mesianică (sau împărăţia milenară) este deja începută; ca atare, nici o profeţie legată de Israel nu mai aşteaptă îndeplinirea. Asta tocmai din vremea lui Origen, care a apărat această idee, spiritualizând-o virtual asupra tuturor profeţiilor din Vechiul Testament. În timp ce Origen a argumentat făţiş împotriva aşa-zisei „evreimi” şi „lumesc” ale hiliaştilor (milenariştilor) sau premilenariştilor, Wilken afirmă, mai domol:
„Însă, dacă cineva pătrunde un pic mai adânc, este limpede că ceea ce îl deranjează pe el este că dacă hiliaştii au dreptate, atunci promisiunile profeţilor nu puteau să se împlinească la venirea lui Hristos, iar de aici rezultă că epoca mesianică încă nu a început. Origen admite bucuros că prin Hristos, profeţiile nu s-au îndeplinit în felul în care se credea că vor avea loc.[sublinierea în original]”30
Acest raţionament a fost păstrat de amilenarişti până astăzi. Roderick Campbell afirmă clar că dacă vorbele profeţilor sunt luate „într-un sens strict literal, nu vom găsi nimic în istorie care să poată fi considerată fără echivoc o împlinire a făgăduielii.”31 Oswald T. Allis, în lucrarea sa Prophecy and Church (Profeţie şi biserică), a scris despre evenimentele curente din jurul renaşterii naţiei Israelului, care au fost relevate, însă nu sunt încă sigure, afirmând:
„Îngrădirile şi trăsăturile iudaismului au fost înfăptuite şi terminate deja. Ele s-au terminat nu doar pentru clipa de faţă, ci pentru totdeauna. Nu vor mai fi restaurate, existând un viitor măreţ şi glorios pentru evrei. Însă acest viitor se regăseşti în şi prin Biserica Creştină.”32
Allis declară mai apoi: „dacă evreii se vor întoarce la Canaan sau nu, este o chestiune de importanţă relativ scăzută.”33 În recenta sa carte, O. Palmer Robertson continuă pe aceeaşi linie de gândire, deşi este evident că acum se poate vorbi de realitatea unei naţiuni evreieşti. Rezumându-şi poziţia, el afirmă:
„Statul evreu modern nu este parte a împărăţiei mesianice a lui Isus Hristos. Chiar dacă s-ar afirma că această guvernare civilă deosebită ar ajunge sub suveranitatea lui Dumnezeu, cel din Biblie… Nu s-ar putea stabili din Scriptură că naşterea statului modern al Israelului este un fapt precursor al convertirii în masă a poporului evreu… În loc de a înţelege prezicerile despre „întoarcerea lui Israel” în „ţinuturile” sale în termenii unei restabiliri geopolitice a statului Israel, aceste profeţii ar trebui mai degrabă interpretate ca regăsindu-şi împlinirea în „aşezarea din nou a tuturor lucrurilor”, care va însoţi învierea credincioşilor, la întoarcerea lui Hristos (Faptele 3:21, Romani 8:22-23).”34
Pentru amilenarişti, nu există vreo restaurare viitoare a Israelului, în termeni biblici sau profetici. Renaşterea statului Israel din 1948 nu este mai semnificativă, mai mult sau mai puţin, decât crearea unei noi naţiuni în oricare parte a lumii. Teologii amilenarişti văd, astfel, „restaurarea” prezentă a Israelului drept o anomalie nesemnificativă a istoriei.
Postmilenarismul şi restaurarea Israelului
Opus amilenarismului, postmilenarismul clasic este cumva divizat în această problemă. Marele teolog de la Princeton, Charles Hodge a respins ideea unei „restaurări naţionale” în acele ţinuturi; a vorbit însă limpede despre o „convertire naţională.” El afirmă:
„Argumentul din profeţiile străvechi este dovedit ca invalid, deoarece ar dovedi prea multe. Dacă acele profeţii prezic o restaurare ad litteram, atunci prezic că templul ar fi reconstruit, preoţia reinstaurată, sacrificiile oferite iarăşi şi că întregul ritual mozaic trebuie păstrat, în toate detaliile sale.”35
În orice caz, legat de convertirea evreilor, el a afirmat: „evanghelia trebuie propovăduită tuturor naţiunilor; şi de asemenea, trebuie să existe şi o convertire naţională a evreilor.”36 Pe de altă parte, Erroll Hulse, un postmilenarist clasic, sugerează că restaurarea Israelului în ţinuturile native este, probabil, un precursor al „restaurării spirituale.”37 În anii recenţi, teologii teonomişti au dezvoltat un noi tip de postmilenarism.38 Postmilenarismul teonomic a luat poziţia amilenaristă despre restaurarea Israelului. Gary DeMar, teonomist de frunte, declară următoarele: „Statutul naţional al Israelului nu diferă astăzi de acela al altei naţiuni.”39 El mai spune: „Viitorul Israelului, ca şi viitorul tuturor naţiunilor, este determinat de ceea ce va face în privinţa lui Isus.”40
Premilenarismul şi restaurarea Israelului
Fiind deja menţionat Premilenarismul Dispensaţional, trebuie notat că Premilenarismul Legământului sau Istoric este împărţit în această chestiune. Millard Erickson priveşte problema în aceeaşi manieră precum postmilenariştii clasici. În excelenta sa lucrare, Theology (Teologie), după ce observă că „Israelul spiritual a luat, în multe privinţe, locul Israelului propriu-zis”,41 el afirmă:
„Există, oricum, un viitor pentru Israelul naţional. Ei sunt încă poporul deosebit al lui Dumnezeu. Declarând că respingerea Israelului a însemnat reconcilierea cu lumea, Pavel întreabă: „dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?” (Romani 11:15). Viitorul este luminos: „Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:26). Totuşi Israelul va fi izbăvit prin intrarea în biserică, ca şi în cazul gentililor. Nu există vreo altă afirmaţie undeva în Noul Testament că ar exista vreo altă bază pentru mântuire.”42
Oricum, alţii văd o naţiune restaurată a lui Israel în cadrul mileniului. „Împărăţia mesianică ar fi incompletă dacă binele pe care evreii cucernici l-au anticipat, anume o slăvită împărăţie pe pământ, ar fi lăsat deoparte, slavă Domnului că nu va fi.”43 Nathaniel West subliniază şi el câteva lucruri:
„Soluţia la marea problemă a viitorului lui Israel, izvorâtă din ramura Împărăţiei lui David, este soluţia Împărăţiei Milenare, venind cu viitoarea acceptare de către Israel a Fiului lui David ca Domn al lor, cu apropierea de ramura străveche a Împărăţiei lui David, cu unirea lui Israel şi Iudeei într-o singură naţiune, între munţii patriei pentru totdeauna; mai pe scurt, Israel un popor şi o naţiune convertite, cea cunoscută de Hristos în persoană, întru cinstea naţiunilor.”44
Se pare că această divizare de gândire are o dezvoltare oarecum recentă şi este în mare, probabil, atribuită influenţei semnificative a lui George Eldon Ladd. Ladd observă că „o doctrină milenaristă nu se poate baza pe profeţiile Vechiului Testament, ci ar trebui întemeiată doar pe Noul Testament.”45 În teologia sa despre Noul Testament, Ladd argumentează pe aceeaşi linie ca şi amilenaristul tipic:
„Înseamnă că dacă Isus a proclamat mântuirea mesianică, dacă El a oferit Israelului împlinirea adevăratului său destin, atunci acest destin a fost de fapt îndeplinit pentru aceia care I-au primit mesajul. Aceşti receptori ai mântuirii mesianicii devin adevăratul Israel, reprezentanţi ai naţiei ca întreg. Odată ce este adevărat că termenul „Israel” nu se aplică vreodată discipolilor lui Isus, ideea este prezentă, dacă nu şi cuvântul. Discipolii lui Isus sunt receptorii mântuirii mesianice, oamenii împărăţiei, adevăratul Israel.”46
Această idee era în mare măsură străină de premilenariştii istorici ai generaţiei precedente şi, cu siguranţă, străină de apropierea holistică de Scriptură, cea avută de Spurgeon.
Spurgeon şi restaurarea Israelului
Poate că cea mai clară şi semnificativă afirmaţie a lui Spurgeon în legătură cu restaurarea evreilor pe pământul natal, a fost făcută într-un discurs adresat către British Society for the Propagation of the Gospel Amongst the Jews (Societatea Britanică pentru Propagarea Evangheliei Printre Evrei).47 Ţinut în incinta Metropolitan Tabernacle pe 16 iunie 1864, discursul lui Spurgeon vorbea despre “Restaurarea şi convertirea evreilor”, afirmând:
“Va exista iarăşi o ocârmuire autohtonă; va exista iarăşi o formă organică de politică; va fi încorporată forma statală, iar un rege va domni iarăşi. Israelul a devenit acum străin de propriile ţinuturi. Fii lui, deşi nu pot uita vreodată ţărâna sacră a Palestinei, mor totuşi la o depărtare deznădăjduită de tărâmul său consacrat. Dar nu va fi aşa pentru totdeauna, căci fiii lui se vor bucura iarăşi: pământul lui Israel se va numi Beulah, căci aşa cum un tânăr se căsătoreşte o fecioară, aşa şi fiii lui Israel se vor căsători cu patria. „Vă voi aduce înapoi la pământul vostru” este făgăduiala lui Dumnezeu pentru ei… Ei vor avea o prosperitate ca naţiune, care îi va face faimoşi; atât de măreţi vor fi, încât Egiptul şi Tirul, Grecia şi Roma îşi vor uita gloria în faţa splendorii tronului lui David… Vreau să fiu clar şi ferm, în privinţa sensului şi înţelesului literal al acestui pasaj [Ezechiel 37:1-10] – un înţeles care nu trebuie să fie tălmăcit sau răstălmăcit – trebuie să fie evident că deopotrivă cele două triburi, cât şi cele zece triburi ale lui Israel vor fi readuse pe pământurile lor, iar un rege va domni peste ele.”48
Hulse a încercat să folosim această predică pentru a demonstra că Spurgeon era postmilenarist. „Spurgeon se include aici [adică în lista sa de postmilenarişti] în temeiul puritanismului său şi pentru acea predică magnifică rostită în 1864.”49 Însă pe baza tuturor dovezilor, îndeosebi a câtorva declaraţii directe ale acestuia împotriva postmilenarismului, aşa ceva nu se poate socoti nici la stadiul de dorinţă.
Spurgeon a susţinut că interpretarea literală era maniera în care trebuia interpretată Scriptura. Le spunea studenţilor săi că: „Primul sens al unui pasaj nu trebuie vreodată înecat în noianul imaginaţiei voastre; trebuie declarat distinct şi lăsat să ocupe locul întâi; perceperea voastră faţă de acest înţeles nu trebuie să abandoneze înţelesul original şi nativ, sau măcar să îl împingă în fundal.”50 Spurgeon, deşi nu era cunoscut drept un „predicator expoziţional” şi unul care nu fusese urmase vreun colegiu, era un exeget de acurateţe. O persoană care văzuse studiul lui Spurgeon comenta astfel:
„La început am fost surprins să îl găsesc pe dl. Spurgeon consultând texte ebraice şi greceşti. El spunea „lumea zice că sunt un ignorant şi un neşcolit. Lasă-i să vorbească; şi în toate cele, prin ignoranţa şi prin cunoaşterea mea, Dumnezeu să fie preaslăvit.” Exegeza sa era rareori eronată. Nu precupeţea vreun efort pentru a fi sigur asupra înţelesului exact al textului.”51
Spurgeon însuşi interpreta textul destul de literal, îşi ţinea cuvântul aşa cum îl şi afirma, şi îl întrebuinţa în rugăciunile personale şi la predici.”52 El refuza să se retragă spre o interpretare „spiritualizată”, care fie ar fi negat, fie ar fi obturat ceea ce el privea ca învăţătură limpede a textului. De fapt, el chiar l-a admonestat pe un comentator faimos, pentru spiritualizarea interpretării despre înviere din Apocalipsa 20, spunând: „Cum ar putea un om să creadă că acesta ar fi înţelesul, dacă nu ar avea de apărat anumite teze?”53
Spurgeon a repetat subiectul restaurării pământene a Israelului cu multe alte ocazii. El a legat restaurarea de primirea naţională de către evrei a lui Hristos, ca Mesia al lor. „Este cert faptul că evreii, ca popor, Îl deţin încă pe Isus din Nazaret, Fiul lui David, ca Rege al lor, iar ei se vor întoarce în ţinuturile lor, vor construi peste vechile ruine, vor înălţa la loc ce era năruit şi vor repara vechile oraşe, ruinate vreme de multe generaţii.”54 Şi iarăşi, declară:
„Se apropie ceasul când triburile vor merge înapoi în ţara lor; când Iudeea, pentru atât de mult timp pustie, va înflori încă o dată precum trandafirul; când, dacă templul în sine nu va fi fost încă zidit, totuşi dealul Sionului va avea câteva edificii creştine, unde odele de laudă solemnă vor fi auzite precum erau cântaţi şi vechii Psalmi ai lui David, în Tabernacol… Eu cred că nu dăm suficientă importanţă restaurării evreilor. Nu ne gândim îndeajuns la acest lucru. Însă cu siguranţă, dacă este ceva promis în Biblie, apoi acest lucru este promis. Îmi imaginez că nu puteţi citi Biblia fără să vedeţi limpede că acolo este o restaurare a Copiilor lui Israel… Căci atunci când evreii vor fi fost repuşi la locul lor, plenitudinea gentililor se va fi adunat şi ea; şi odată cu întoarcerea lor, Isus va coborî pe muntele Sion cu cei ai Săi din vechime, în slavă, iar zilele senine ale mileniului îşi vor arăta zorii; vom şti atunci că fiecare om ne este frate şi prieten; Hristos va domni într-o ocârmuire universală.”55
Locul Israelului în împărăţie a fost privit de Spurgeon ca fiind clar prin harul lui Dumnezeu şi o împlinire a profeţiei. Va exista şi o convertire naţională, iar Israel va intra în vederea mântuirii lui Dumnezeu ca şi membru al bisericii, aşa cum am notat deja în polemicile sale cu Darby şi dispensaţionalismul. Totuşi, Israel va fi mai mult decât o naţiune oarecare, poporul său fiind acela din care Regele a venit şi unde Regele a cârmuit lumea:
„Dacă citim Scriptura cum se cuvine, vedem că evreii au avut multe de spus în istoria lumii. Ei se vor aduna iarăşi; Mesia va veni, acel Mesia pe care ei îl aşteaptă – acelaşi Mesia care a venit o dată, va veni iar – şi va veni aşa cum se aşteptau ei să vină prima dată. Ei au gândit atunci că El a venit ca prinţ să domnească peste dânşii, şi aşa va fi şi când va veni iar. El va veni pentru a fi rege al evreilor, să domnească peste poporul Lui în preacinstire; căci atunci când El vine, evreu şi gentil vor avea privilegii egale, chiar dacă vor fi deosebiri datorate familiei de viţă regală din care a venit Isus; căci El şade pe tronul înaintaşului Său, David, şi ăentru El se vor aduna toate naţiunile.”56
Dacă Spurgeon vede mileniul ca pe o culme a făgăduielilor lui Dumnezeu pentru biserică, atât biserica Vechiului Testament, cât şi cea a Noului Testament, el susţine totuşi că Israel, ca naţiune, va avea un rol distinct şi deosebit, poate chiar restaurându-se unele forme de închinare din Vechiul Testament. Într-o predică, el a făcut un comentariu interesant, vorbind despre împărăţia milenară. „Ar putea fi, în acea vreme, anumite adunări solemne şi zile de Sabat, dar ele nu vor fi de felul celor pe care le avem acum.”57
Cu siguranţă, el nu a fost dispensaţionalist, nici nu ar fi opinat că mileniul este domeniul exclusiv al Israelului fără de biserică, nici nu ar fi exclus Israelul ca naţiune din slăvita biserică a mileniului. Deşi nu a elaborat nicăieri ceva în privinţa acestei idei, el afirmă nemijlocit o atitudine legată de profeţiile Vechiului Testament care au vorbit despre astfel de lucruri (precum Ezechiel 40-48), cum că acestea nu pot fi pur şi simplu ignorate sau date la o parte de exegeze non-literale.
Privind restaurarea naţiunii Israelului pe pământurile sale, Spurgeon a propovăduit consecvent şi ferm următoarele idei cheie:
- Israelul, ca naţiune, va veni către credinţa în Hristos.
- Israelul va avea o identitate naţională sau geopolitică.
- Sistemul politic va fi monarhia, „un rege va domni.”
- Israelul se va afla în Ţinutul Făgăduinţei.58
- Hotarele vor corespunde făgăduielilor făcute lui Avraam şi David.
- Israelul va avea un loc deosebit în rândul popoarelor, în împărăţia milenară.
- Totuşi, Israel va rămâne spiritual parte a bisericii.
- Va exista un belşug naţional care va fi admirat de întreaga lume.
- Faptul că profeţiile Vechiului Testament nu ar trebui interpretate într-o manieră non-literală.
Caracteristici secundare, pe care Spurgeon le speculează ca fiind posibilităţi, sunt acestea:
- În timpul împărăţiei milenare, ar putea exista un templu sau „lăcaş creştin” construit pe Muntele Templului, pentru închinare la Dumnezeu.
- În timpul mileniului, ar putea exista unele forme de închinare ceremonială din Vechiul Testament (Sabat, etc), însă acele forme vor fi schimbate, pentru a fi corespunzătoare bisericii.
Cu siguranţă, Spurgeon ar fi încuviinţat interpretarea lui Kaiser privind versetele Ieremia 16:14-15, unde acesta spune:
„Dacă răzleţirea a fost o pecetluire a judecăţii lui Dumnezeu, potrivit profeţilor Săi, atunci întoarcerea lui Israel în ţinutul de baştină este o pecete a harului lui Dumnezeu. De fapt, atât de uimitoare va fi viitoarea întoarcere a lui Israel, încât va face ca exodul din Egipt să pară mic, prin comparaţie.”59
Concluzie
Indiferent de poziţia cuiva, atitudinea lui Spurgeon faţă de profeţie serveşte bine bisericii, el evitând metodologia „exegezei după evenimentele din prezent”, care era la fel de populară în vremea lui cum este şi astăzi. El a fost clar şi în faptul că entuziasmul faţă de speculaţiile profetice nu ar trebui să afecteze vederile cuiva faţă de evanghelia propriu-zisă.
„Ghicirile voastre privind numărul fiarei, speculaţiile voastre napoleoniene, supoziţiile voastre legate de persoana unui Antihrist – iertaţi-mă, ţin seamă de ele ca de oasele aruncate câinelui; în timp ce oamenii mor, iar iadul se umple, mi se pare o aiureală completă să bolborosesc despre un Armaghedon la Sevastopol, la Sadowa sau la Sedan, iar apoi, aruncând ocheade prin frunzişul destinului, să descopăr soarta Germaniei.”60
Este cu siguranţă imposibil să declari cu certitudine că prezentul Stat al Israelului are sau nu are semnificaţie profetică. Dacă nu are, atunci Dumnezeu sigur îi va alunga din acele ţinuturi, pentru a-i readuna „întru credinţă” la o dată ulterioară. Oricum, pare mai probabil ca Dumnezeu să fi restabilit această naţiune, pentru a pregăti scena unei reuniri finale şi restaurări întru credinţă. După cum afirma Hendrikus Berkhof:
„În orice caz, odată cu surprinzătoarea stabilire geografică şi politică a statului Israel, a venit momentul ca noi să începem să privim elementele politice şi geografice din lucrările lui Dumnezeu, lucruri pe care nu am vrut să le luăm în calcul în dualismul, docetismul şi spiritualismul nostru occidental.”61
Cu ceva ani în urmă, acest scriitor a avut o întâlnire, la Zidul Plângerii în Ierusalim, cu unii membri ai grupării evreieşti ultra-ortodoxe. „În cadrul conversaţiei, un rabin m-a întrebat dacă cred că actuala guvernare şi naţiune a Israelului era „de la Dumnezeu.” Conversaţia a durat ceva timp şi am descoperit că acest grup era unul care nu se ruga la grup, crezând că guvernarea din Israel nu este o manifestare legitimă a binecuvântării lui Dumnezeu. Ei aşteaptă pentru prima venire a lui Mesia; Mesia care deja a venit „să ia păcatele lumii” (Ioan 1:29). Ei aşteaptă ca Mesia să înfiinţeze o naţiune vrednică şi să cârmuiască lumea de pe tronul lui David. „El va face aceste lucruri, credem noi, undeva în viitor.””
Oricum, să reţinem ceea ce a spus Spurgeon despre chestiunile practice ale studiului profetic:
„Isus nu vine pe o cale mitică, înceţoşată, nepătrunsă, El vine literalmente şi faptic, şi literal şi faptic vă va chema să daţi socoteală pentru ceea ce aţi făcut. Ca atare, acum, astăzi, literal şi nu simbolic, personal şi nu prin trimişi, mergeţi în acel colţ de lume în care puteţi ajunge şi predicaţi evanghelia către fiecare făptură, de îndată ce aveţi ocazia.”62
Note de subsol
1 Fundaţia Esco pentru Palestina. Palestine: A Study of Jewish, Arab and British Policies (Palestina: Un studiu asupra politicii evreieşti, arabe şi britanice), volumul I. ((New Haven, Connecticut: Yale University Press, 1947), pag.1.
2 Declaraţia Balfour a suferit câteva revizuiri între iulie şi noiembrie 1917 (vezi Palestine: A Study of Jewish, Arab and British Policies, pag. 75-118, pentru un istoric al acestei declaraţii), culminând cu versiunea finală, care spune:
„Guvernul Majestăţii Sale priveşte cu îngăduinţă stabilirea în Palestina a căminului naţional al poporului evreu şi îşi va face demersurile care îi stau în putinţă pentru atingerea acestui scop, înţelegând fără tăgadă că nu se va face nimic care să prejudicieze drepturile civile şi religioase ale comunităţilor neevreieşti existente în Palestina sau drepturile şi statutul politic de care s-au bucurat evreii în oricare altă ţară.”
3 Fundaţia Esco, Palestine, pag. 1. În plus, Matar extinde chestiunea, afirmând:
„Trei factori au fost desluşiţi ca instrumente în generarea prealabilă a unui precept în teologia creştină: ameninţarea turco-catolică a creştinătăţii protestante, speculaţiile puritane milenariste dintre 1640 şi 1660 şi responsabilitatea morală a Angliei faţă de evrei. În timpul secolelor al şaisprezecelea şi al şaptesprezecelea, frica de puterile militare catolică şi turcă i-au făcut pe teologi să creadă că cucerirea Palestinei de către evrei va fi neapărat precedată de victoria asupra islamului şi catolicismului. În consecinţă, ei au sprijinit această Restaurare, ca mijloc al scopurilor lor politice. Mai mult, ei credeau că o astfel de restaurare va duce la împlinirea aşteptărilor lui Pavel în privinţa împărăţiei milenare; restaurarea evreilor în Palestina va inaugura epoca mesianică a Angliei. De asemenea, concentrându-se pe Romani 11, aceşti evanghelişti englezi au simţit că le datorau evreilor un lucru, putându-l plăti doar convertindu-i la creştinism şi restabilindu-i în Palestina. Acest lucru a devenit povara responsabilităţii englezului faţă de evrei, a căror respingere a lui Hristos, în secolul întâi, a însemnat izbăvirea tuturor gentililor, până la urmă.” N. I. Matar. “The Restoration of the Jews in English Protestant Thought, 1661-1701.” (“Restaurarea evreilor în gândirea protestantă engleză”) Harvard Theological Review 78:1-2 (1985), 115. Vezi şi R. H. Popkin, “The Lost Tribes, the Caraites and English Millenarians.” (“Triburile rătăcite, caraiţii şi milenariştii englezi”)Journal of Jewish Studies 37:2 (1987), pag. 213-27.
4 A se nota că prin acest eseu, din colecţia de predici ale lui Spurgeon se pot distinge astfel: NPSP: The New Park Street Pulpit (Amvonul stradal din New Park), şase volume. (London: Passmore and Alabaster, 1856-1861; retipărire la Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1990) şi MTP: Metropolitan Tabernacle Pulpit (Amvonul de la Metropolitan Tabernacle), 56 de volume. (London: Passmore and Alabaster, 1862-1917; retipărire la Pasadena, Texas: Pilgrim Publications, 1973).
5 Helmut Thielicke, Encounter with Spurgeon (Întâlnire cu Spurgeon). (Philadelphia, Pennsylvania: Fortress Press, 1963), pag. 1.
6 Vezi lucrarea lui Spurgeon, Commenting and Commentaries: Two Lectures Addressed to the Students of The Pastor’s College, Metropolitan Tabernacle Together With a Catalogue of Biblical Commentaries and Expositions (Comentând şi lămurind: două lecture adresate studenţilor de la Pastor’s College, Metropolitan Tabernacle împreună cu un Catalog de Comentarii şi Expuneri Biblice), în lucrarea Lectures to My Students (Prelegeri pentru studenţii mei) (London: Passmore and Alabaster, 1893; retipărire la Pasadena, Texas: Pilgrim Publications, 1990).
7 Eric W. Hayden. Did You Know: A Collection of True and Unusual Facts About Charles Haddon Spurgeon (Ştiaţi că…? O culegere de fapte adevărate şi neobişnuite despre Charles Haddon Spurgeon). Christian History (Istorie creştină), 29 (1991), pag. 2-3.
8 Duncan S. Ferguson, The Bible and Protestant Orthodoxy: The Hermeneutics of Charles Spurgeon. (Biblia şi ortodoxia protestantă: hermeneutica lui Charles Spurgeon). Din Journal of the Evangelical Theological Society (Jurnalul Societăţii Teologice Evanghelice), 25:4 (Decembrie 1982), pag. 466.
9 Vezi Charles H. Spurgeon and Eschatology: Did He Have a Discernable Millennial Position? (Charles H. Spurgeon şi escatologia: a avut el o poziţie milenaristă clară?), Teze nepublicate, Sun Valley, California: Seminarul Master’s. Această lucrare este disponibilă şi online, la adresa web http://www.spurgeon.org/eschat.htm. Vezi şi lucrarea aceluiaşi autor, The Millennial Position of Spurgeon (Poziţia milenaristă a lui Spurgeon), publicată în The Master’s Seminary Journal, 7:2 (toamna 1996): pag. 183-212.
10 Iain H. Murray. The Puritan Hope: Revival and the Interpretation of Prophecy (Speranţa puritan: revigorare şi interpretarea profeţiei). (Carlisle, Pennsylvania: Banner of Truth Trust, 1971), pag. 263.
11 Spurgeon, The First Resurrection, (Prima înviere), MTP, 7:345.
12 Spurgeon, Justification and Glory (Îndreptăţire şi har), MTP, 11:249.
13 Spurgeon, The Form of Godliness Without the Power, (Forma cucerniciei fără putere), MTP, 35:301.
14 A fost o controversă care a precipitat retragerea lui Spurgeon din Uniunea Baptistă. Nu este scopul acestui articol să prezinte o discuţie privind acea dispută. Pe scurt, a fost o controversă care a început când Spurgeon a emis o serie de articole în publicaţia The Sword and Trowel, scriind despre declinul creştinismului biblic din vremea sa. El a citat critici puternice din Germania, cât şi efectele lor asupra autorităţii Scripturii, arătând declinul firesc în puritatea doctrinară şi fervoarea evanghelică drept probleme de căpătâi. El şi Robert Shindler au comentat în această problemă în The Sword and Trowel timp de câteva luni, culminând cu retragerea lui din Uniunea Baptistă, în 1887. Există câteva resurse excelente de informare asupra acestui subiect. Vezi The Down Grade Controversy: Collected Materials which Reveal the Viewpoint of the Late Charles H., Spurgeon (Pasadena, Texas: Pilgrim Publications, n.d.); John F. MacArthur Jr. Ashamed of the Gospel: When the Church Becomes Like the World. (Waco, Texas: Word Publishing Company, 1993), îndeosebi anexa 1; Iain Murray, The Forgotten Spurgeon (Carlisle, Pennsylvania: Banner of Truth Trust, 1966); şi Lewis A. Drummond. Spurgeon: Prince of Preachers, (Grand Rapids, Michigan: Kregel Publications, 1992). Also J. C. Carlile’s C. H. Spurgeon: An Interpretive Biography (London: Religious Tract Society, 1933) este o sursă excelentă, ea evaluînd istoria disputei şi arată cum a fost apărat Spurgeon.
15 Mărturisirea de credinţă a lui Spurgeon, apărută în The Sword and Trowel, august 1891: 26:446-48. Vezi şi C. W. H. Griffiths, Spurgeon’s Eschatology (Escatologia lui Spurgeon). Watching and Waiting: A Publication of the Sovereign Grace Advent Testimony (Veghind şi aşteptând: publicaţie a Mărturisirii Venirii Harului Suveran), 23:15 (iulie-sept. 1990), pag. 227. Aici Griffiths oferă o descriere excelentă a oamenilor care au iscălit această declaraţie, cu Spurgeon şi circumstanţele din jurul ei.
16 Spurgeon, Things to Come (Lucrurile care vor veni), MTP, 15:329.
17 The First Resurrection, (Prima înviere), MTP, 7:346.
18 Spurgeon a fost universal declarat premilenarist, de alţi predicatori şi publicaţii ale vremii sale. Vezi S.H. Kellog, Christ Coming: Will it be Premillennial” (Venirea lui Hristos: va fi premilenaristă?), în Premillennial Essays of the Prophetic Conference held in the Church of the Holy Trinity, New York City. (Eseuri premilenariste ale Conferinţei Profetice ţinute în Biserica Sfânta Treime, New York City). Nathaniel West, editor. (Chicago, Illinois: Fleming H. Revell Publishers, 1879; retipărire la Minneapolis, Minnesota: Bryant Baptist Publications, 1981), pag. 74. Vezi şi Lewis A. Drummond, Spurgeon: Prince of Preachers (Spurgeon: prinţul predicatorilor). (Grand Rapids, Michigan: Kregel Publications, 1992), pag. 650. De asemenea, The Coming of Christ: The Prophetic Bible Conference, Chicago, 1914 (Venirea lui Hristos: Conferinţa Biblică Profetică, Chicago, 1914). (Chicago: The Bible Institute Colportage Association, 1914), pag. 241-49.
19 Craig A. Blaisign şi Darrell L. Bock, Progressive Dispensationalism: An Up-to-Date Handbook of Contemporary Dispensational Thought (Dispensaţionalism progresiv: aducere la zi a manualului gândirii dispensaţionale contemporane). (Wheaton, Illinois: BridgePoint Books, 1993), pag. 21, 39, 266-70.
20 Timothy P. Weber. Living in the Shadow of the Second Coming: American Premillennialism 1875-1982. (Trăind în umbra celei de A Doua Veniri: premilenarismul american, 1875-1982). (Grand Rapids, Michigan: Academie Books, 1983), pag. 17.
21 În acest punct, trebuie notat că este o supra-simplificare presupunerea că întreaga Frăţie Plymouth (în care Darby îi era lider facţiunii care se despărţise sub conducerea lui) era dispensaţionalistă. Potrivit lui Bebbington, dispensaţionalismul nu fusese “vreodată unanim în rândul Frăţiei”. (David W. Bebbington. Evangelicalism in Modern Britain. [Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1989], pag. 62) Toţi erau premilenarişti, însă mulţi dintre ei, precum B.W. Newton, George Mueller şi S.P. Tregelles nu erau dispensaţionalişti. Interesant este că Spurgeon a păstrat relaţii călduroase cu toţi trei aceşti oameni. Muelller era adeseori în tovărăşia lui Spurgeon, când acesta fusese în Mentone, Franţa.
22 Spurgeon, Jesus Christ Immutable, (Isus Hristos imuabil), MTP, 15:8.
23 Charles H. Spurgeon, Jerusalem Which is Above, (Ierusalimul care este deasupra), publicaţia Sword and Trowel, (august 1866), 372. Destul de interesant este că Spurgeon în acelaşi paragraph se referă la alte poziţii escatologice, care pot fi doar amilenarismul şi postmilenarismul, “la fel de dezgustătoare” ca dispensaţionalismul.
24 Charles H. Spurgeon, There Be Some That Trouble You, (Există ceva ce te va tulbura), în publicaţia Sword and Trowel (martie 1867), pag. 120.
25 Charles H. Spurgeon. Matthew: The Gospel of the Kingdom (Matei: Evanghelia Împărăţiei). (London: Passmore and Alabaster, 1893), pag. 217. Opinia lui Spurgeon este în contrast puternic cu erezia “neo-hymaneană”, a aşa-zişilor preterişti, care spuneau că toate aceste profeţii biblice, inclusive învierea, au avut loc în anul 70 d.Hr. John Noe, autor de frunte al acestei mişcări, a scris că creştinii “ar trebui să ţină seamă de faptul că lumea nu se va sfârşi niciodată”. Beyond End Times: The Rest of the Greatest Story Ever Told (Dincolo de sfârşitul veacurilor: restul celei mai măreţe povestiri spuse vreodată). (Bradford, Pennsylvania: Preterest Resources, 1999), pag. 270. Pentru o combatere a acestei erezii, vezi John F. MacArthur, The Second Coming (A Doua Venire). (Wheaton, Illinois: Crossway Books, 1999), pag. 9-13.
26 J. Dwight Pentecost. Things to Come: A Study in Biblical Eschatology (Lucrurile care vor veni: un studiu al escatologiei biblice). (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1964), pag. 535.
27 Blaising şi Bock, Progressive Dispensationalism (Dispensaţionalism progresiv), pag. 237.
28 W. Edward Glenny. The Israelite Imagery of 1 Peter 2 (Imagistica israelită din 1 Petru 2) în Dispensationalism, Israel and the Church: The Search for Definition (Dispensaţionalismul, Israelul şi Biserica: căutarea unei definiţii). Craig A. Blaising şi Darrell L. Bock, editori. (Grand Rapids, Michigan: Zondervan Publishing House, 1992), pag. 187.
29 Eugene H. Merrill. Pilgrimage and Procession: Motifs of Israel’s Return, (Pelerinaj şi procesiune: motive ale întoarcerii Israelului) în Israel’s Apostasy and Restoration: Essays in Honor of Roland K. Harrison. (Apostazia şi restaurarea Israelului: eseuri în cinstea lui Roland K. Harrison). Editat de Avraham Gileadi. (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1988), pag. 261-62.
30 Robert L. Wilken. The Land Called Holy: Palestine in Christian History and Thought. (Ţinutul denumit Sfânt: Palestina în istoria şi gândirea creştină). (New Haven, Connecticut: Yale University Press, 1992), pag. 77.
31 Roderick Campbell. Israel and the New Covenant (Israel şi Noul Legământ). (Phillipsburg, New Jersey: Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1954), pag. 200.
32 Oswald T. Allis. Prophecy and the Church. (Phillipsburg, New Jersey: The Presbyterian and Reformed Publishing Company, 1945), pag. 259.
33 Ibidem.
34 O. Palmer Robertson. The Israel of God: Yesterday, Today and Tomorrow (Israelul lui Dumnezeu: ieri, astăzi şi mâine). (Phillipsburg, New Jersey: P&R Publishing, 2000), pag. 194.
35 Charles Hodge. Systematic Theology (Teologie sistematică). (New York: Charles Scribner & Sons, 1871; retipărire la Grand Rapids, Michigan: Eerdman’s Publishing Co., 1949), 3:807.
36 Ibidem, 3:812.
37 Erroll Hulse. The Restoration of Israel (Restaurarea Israelului). (London: Henry E. Walter Ltd., 1968), pag. 16-17. Hulse mai observă că David Brown, un alt postmilenarist, scria o mică carte, Restaurarea Israelului (pe care el nu a reuşit să o găsească) în care spunea că “Israelul va fi restaurat territorial şi spiritual”).
38 Vezi Dennis M. Swanson, Theonomic Postmillennialism: A Continuation of the Princeton Tradition? (Postmilenarism teonomic: o continuare a tradiţiei de la Princeton?). O hârtie prezentată la întrunirea anuală din regiunea Vestului Îndepărtat a Societăţii Teologice Evanghelice, Sun Valley, California, 1994.
39 Gary deMar. Last Days Madness: Obsession of the Modern Church (Nebunia zilelor de pe urmă: obsesia bisericii moderne). (Atlanta, Georgia: American Vision Inc.,1994), pag. 307.
40 Ibidem, pag. 308.
41 Millard J. Erickson. Christian Theology (Teologie creştină), ediţia a doua. (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 1998), pag. 1053.
42 Ibidem.
43 H. Lummis. The Kingdom and the Church (Împărăţia şi Biserica) din Premillennial Essays (Eseuri premilenariste), pag. 179-80.
44 Nathaniel West. The Thousand Year Reign of Christ (Domnia de o mie de ani a lui Hristos). (Grand Rapids, Michigan: Kregel Publications, 1993), pag. 9. Publicată iniţial sub titlul Studies in Eschatology (Studii de escatologie), (New York: Fleming H. Revell, 1890).
45 George Eldon Ladd, Historic Premillennialism (Premilenarismul istoric) din The Meaning of the Millennium (Înţelesul mileniului). Robert G. Clouse, editor. (Downers Grove, Illinois: InterVarsity Press, 1977), pag. 32.
46 George Eldon Ladd. A Theology of the New Testament (O teologie a Noului Testament), ediţia revizuită. (Grand Rapids, Michigan: Eerdman’s Publishing Company, 1993), pag. 106.
47 Această misiune încă există, astăzi cu denumirea Christian Witness to Israel (CWI). O descriere succintă şi un istoric al acestei agenţii se poate citi la următoarea adresă web: http://www.cwi.org.uk/BriefHis.html Istoria lor arată cam aşa, pe scurt:
“În prima parte a secolului al nouăsprezecelea, diverse întruniri s-au ţinut la Londra şi în Scoţia, pentru a lua în considerare paşii necesari propovăduirii evangheliei printre evrei. Ca rezultat, a avut loc o adunare în Biserica Naţională a Scoţiei, din Regent Square, Londra, pe 7 noiembrie 1842, pentru a se forma Asociaţia Britanică de Propopăvăduire a Evangheliei printre Evrei. Printre cei prezenţi se numărau şi celebrul Robert Murray M’Cheyne. Sa încuviinţat să se conlucreze cu Misiunea Bisericii Scoţiei pentru Evrei. Societatea a devenit ulterior Societatea Internaţională pentru Evanghelizarea Evreilor. În 1879, “o agenţie pentru evanghelie în rândul evreilor, condusă de evrei creştini” şi-a început lucrul în districtul londonez Barbican, în 1891, devenind Misiunea Barbican pentru Evrei.
A se vedea şi Rich Robinson, Jewish Missions (Misiuni evreieşti) din Evangelical Dictionary of World Missions (Dicţionarul evanghelic al misiunilor evreieşti). A. Scott Moreau, editor. (Grand Rapids, Michigan: Baker Book House, 2000).
48 Spurgeon, The Restoration and Conversion of the Jews (Restaurarea şi convertirea evreilor), MTP, 10:426.
49 Hulse, The Restoration of Israel (Restaurarea Israelului), pag. 154.
50 Charles H. Spurgeon. On Spiritualizing (Despre spiritualizare), din Lectures to My Students (Prelegeri către studenţii mei), (London: Passmore and Alabaster, 1890), pag.108.
51 Charles H. Spurgeon. Autobiography: The Full Harvest (Autobiografie: recolta îmbelşugată). (Carlisle, Pennsylvania: Banner of Truth Trust, 1973), pag. 346.
52 Ferguson, The Bible and Protestant Orthodoxy (Biblia şi ortodoxia protestantă), pag. 462.
53 Spurgeon, The First Resurrection (Prima înviere), MTP, 7:346.
54 Spurgeon, The Harvest and Vintage (Recolta şi culesul), MTP, 50:553.
55 Spurgeon, The Church of Christ (Biserica lui Hristos), NPSP 1:213-14.
56 Spurgeon, The Leafless Tree (Copacul desfrunzit), NPSP, 3:114.
57 Spurgeon, The Lamb, The Light (Mielul, Lumina), MPT, 10:439.
58 Destul de interesant, unii dintre primii lideri sionişti gândeau că Argentina va fi cel mai bun loc pentru noul sau restabilitul ţinut al evreilor, nu Israelul. Vezi Palestine: Jewish, Arab and British Policies (Palestina: politicili evreieşti, arabe şi britanice), pag. 34.
59 Walter C. Kaiser. The Land of Israel and the Future Return (Ţinutul Israelului şi viitoarea întoarcere), din Israel: The Land and the People: An Evangelical Affirmation of God’s Promises (Israel: ţinutul şi oamenii, o afirmare evanghelică a făgăduielilor lui Dumnezeu), editată de H. Wayne House. (Grand Rapids, Michigan: Kregel Publications, 1999), pag. 224.
60 Spurgeon, Lectures (Prelegeri), pag. 100.
61 Hendrikus Berkhof. Christ the Meaning of History (Hristos, sensul istoriei). (Richmond, Virginia: John Knox Press, 1966), pag. 153.
62 Spurgeon, The Ascension and Second Advent Practically Considered (Înălţarea şi A Doua Venire, consideraţii practice), MTP, 31:23.
