8 decembrie 2008
de Gary DeMar
În 1988, John MacArthur a scris The Gospel According to Jesus, (Evanghelia după Isus, n. tr.) o carte controversată în anumite cercuri deoarece el s-a bazat din greu pe viziuni ale scriitorilor Calvinistici pentru a trata controversa mântuirii domniei. Respectul meu pentru MacArthur a crescut pentru că lui nu i-a fost frică să se ia de cei din propria lui tabără dispensațională care învățau „teologie defectă” despre ucenicie. Cartea a avut laude excesive în cercuri Reformate chiar deşi MacArthur rămâne „un dispensaţionalist tradițional premilenist” [1] În plus, MacArthur, alături cu D. James Kennedy de la Biserica Prezbiteriană Coral Ridge şi R. C. Sproul de la Misiunile Ligonier, şi-au unit forțele pentru a răspunde la mișcarea „Evanghelicii şi Catolicii Împreună”, chiar deşi robuști precum J. I. Packer şi Charles Colson au fost implicați.
În a lui cea mai recentă intrare în dezbaterea teologică modernă, MacArthur a pus reputația lui considerabilă la linie prin a încerca să abordeze chestiunea din escatologie în măsura în care aceasta are legătură cu preterismul. Preteriștii cred că majoritatea dintre textele profetice din Noul Testament se referă la evenimente conducând şi incluzând distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Cr. Nu că el are prima încercare de critică a preterismului. Dave Hunt şi Thomas Ice au fost contestanții săi timpurii. Totuşi, încercările lor de a rămâne indulgenți, au rămas mai puţin decât satisfăcătoare.
Pentru un număr de ani am încercat să angajez nume mari dintre dispensaţionalişti într-o dezbatere publică despre subiectul profeției Biblice. Şi pentru cei care nu vor să dezbată, am propus un forum de discuții. Am scris o carte detaliată pe subiect, Last Days Madness, (Nebunia Ultimelor Zile, n. tr.) într-o încercare de a pune toate cărțile mele escatologice pe o masă şi a arăta că dispensaționalismul nu poate fi apărat biblic. Speram că cineva în final va trata cu argumentele prezentate în Nebunia Ultimelor Zile într-un mod cinstit. Deci, când am văzut The Second Coming: Signs of Christ’s Return and the End of the Age (A doua venire: semne ale întoarcerii lui Cristos şi sfârşitul veacului, n. tr.) a lui John MacArthur, am fost încurajat. În final, m-am gândit, MacArthur va aplica acelaşi model hermeneutic la escatologie pe care el l-a aplicat la îndreptățirea prin credinţă şi dezbaterea asupra Romano Catolicismului şi va abandona premilenismul dispensaţional. Nu, nu chiar am crezut că va face aceasta, dar am sperat că el ar putea în mod cinstit să trateze aceste chestiuni. El nu face aceasta.
Șiretlicul unuia care dezbate
Folosind șiretlicul unuia care dezbate, MacArthur începe analiza lui a escatologiei non-dispensaționaliste prin a aprecia preterismul total. Adepţii preterismului total cred că toate pasajele profetice din Noul Testament au fost împlinite în anul 70 d.Cr. Astfel, nu este nici o întoarcere trupească a lui Cristos. Învierii îi este dată, de asemenea, o interpretare ne-tradițională. Desigur, eu nu am nici o problemă cu cineva care dezbate meritele preterismului total sau al preterismului parțial. R. C. Sproul se angajează într-o dezbatere cu preterismul total în a lui The Last Days According to Jesus, (Ultimele zile după Isus, n. tr.) şi Ken Gentry a scris în mod considerabil despre acest subiect. Am avut numeroase discuții cu scriitori preteriști totali şi mi-am exprimat nemulţumirea cu un număr dintre interpretările lor. În timp ce MacArthur admite că preterismul parțial nu este erezie, el continuă să scrie că „este clar că abordarea hermeneutică luată de preteriștii [parțiali] este ceea ce a pus temelia pentru eroarea hiper-preteristă.” [2] Vechiul argument alunecos-înclinat.
Acelaşi argument ar putea fi folosit împotriva unui dispensaționalist precum MacArthur. Acesta ar merge astfel: „Este clar că abordarea hermeneutică luată de dispensaționaliști este ceea ce a pus temelia pentru eroarea hiper-dispensaţională.” Hiper sau ultra-dispensaționalismul este aşa clasificat bazat pe momentul în care era bisericii începe, fie Faptele Apostolilor 2, Faptele Apostolilor 9, Faptele Apostolilor 13, sau Faptele Apostolilor 28. Dispensaționaliștilor tradiționali nu le place să fie incluși cu hiper-dispensaționaliștii. Scriitorul dispensațional Charles F. Baker explică aceste împărțiri dispensaționale:
De vreme ce există puţină diferență practică între viziunile din Faptele Apostolilor 9 şi Faptele Apostolilor 13, aceste poziții sunt de obicei considerate în general ca fiind una. Cei care susţin poziția Faptele Apostolilor 2 le place să se refere la cei care susțin viziunile Faptele Apostolilor 13 sau Faptele Apostolilor 28 îi privesc a fi extrem sau ultra-dispensaționaliști. Ryrie, care susține poziția Faptele Apostolilor 2, se referă la cei de convingere Faptele Apostolilor 13 ca Ultra-dispensionaliști Moderați, şi cei care susţin poziția Faptele Apostolilor 28 ca Ultra-dispensaționaliști Extremi, deşi el admite că propria lui viziune este considerată a fi ultra-dispensațional de către antidispensaționaști. [3]
Preteriștii ar putea face ca toţi dispensaționaliștii să arate rău prin a arăta că există hiper-dispensaționaliști acolo, şi de vreme ce ei sunt eretici, rudele lor apropiate – Faptele Apostolilor 2 – dispensaționaliști – sunt în mod egal suspicioși. Unul conduce în mod inevitabil spre altul. Mai departe, urmând logica lui MacArthur, dispensaționaliștii ar putea fi transformați în eretici prin a observa că Martorii lui Iehova şi dispensaţionaliştii sunt premilenari. Prin urmare, premilenismul conduce spre cultism. Dispensaționalismul şi premilenismul ar trebui să fie judecate pe baza propriilor lor merite. Aceasta nu înseamnă că nu se poate face un caz pentru o relaţie logică între dispensaționalism şi hiper-dispensaționalism, dar fiecare poziție ar trebui să stea pe cont propriu. Nicăieri în Nebunia Ultimelor Zile nu târăsc hiper-dispensaționalismul în dezbatere. Eu tratez cu dispensaționalismul în proprii săi termeni.
Uite cine este hiper acum!
Acelaşi argument „hiper” poate fi aplicat la Calvinism. Văzând că MacArthur este un Calvinist, pot să aud pe unul dintre prietenii săi Arminiani spunând, „Este clar că abordarea hermeneutică luată de Calviniști precum John MacArthur este ceea ce a pus temelia pentru eroarea hiper-Calvinistă.” Amilenistul David Engelsma, de asemenea un critic preterist, urmează un argument similar alunecos-înclinat. Engelsma scrie că „preterismul parțial va deveni preterism consecvent.” [4] Aceasta este curios venind de la Engelsma de vreme ce el apără Calvinismul împotriva celor care susțin că, Calvinismul inevitabil conduce spre hiper-Calvinism sau că, Calvinismul este de fapt hiper-Calvinism. El scrie în Hyper-Calvinism and the Call of the Gospel (Hiper-Calvinism şi Chemarea Evangheliei, n. tr.),
În majoritatea cazurilor acuzația „hiper-Calvinist” nu este altceva decât un atac înșelător asupra Calvinismului în sine. Unul care urăște Calvinismul, sau apărarea necompromisă, consecventă a Calvinismului; totuşi el ezită să atace Calvinismul în mod deschis şi direct, şi prin urmare el îşi deghizează atacul său ca un atac asupra „hiper-Calvinismului” şi „hiper-Calviniștilor.” [5]
Aceasta este exact ceea ce Engelsma face în atacul său asupra preterismului. În loc să trateze cu argumente detaliate ale preteriștilor, el imediat atacă hiper-preterismul ca şi când preterismul parțial şi hiper-preterismul sunt sinonime. Engelsma chiar atacă un ne-preterist, Andrew Sandlin din Chalcedon, acuzându-l de a fi un preterist total pentru că el împărtășește alte caracteristici teologice cu preteriștii parțiali. Într-adevăr, foarte puţină erudiție. Şi Engelsma este profesor la un seminar! Haideți să modificăm paragraful hiper-Calvinist de mai sus prin înlocuirea lui hiper-preterist cu hiper-Calvinist.
În majoritatea cazurilor acuzația „hiper-preterist” nu este altceva decât un atac înșelător asupra preterismului în sine. Cineva care urăște preterismul, sau apărarea necompromisă, consecventă a preterismului; totuşi el ezită să atace preterismul în mod deschis şi direct, şi prin urmare el îşi deghizează atacul său ca un atac asupra „hiper-preterismului” şi „hiper-preteriștilor.”
Engelsma şi MacArthur știu cî ei nu pot să trateze cu preterismul parțial în proprii săi termeni pentru că aceasta ar arăta cum fiecare dintre sistemele lor profetice nu pot sta în fața analizei biblice. Deci ei atacă o formă extremă a poziției, sperând că nimeni nu va observa. Această tactică este adesea cu succes pentru că majoritatea oamenilor sunt ignoranți față de adevăruri.
Fiecare grup teologic are ai săi „ultra.” Pavel se adresează la aceasta când el întreabă, „Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?” (Romani 6:1) şi „Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har?” (6:15). Erau unii care pretindeau că mântuirea prin har prin credinţă era o licență pentru nelegiuire. „Nicidecum!” Este mântuirea prin har prin credinţă eretică deoarece unii oameni aplică greșit principiile sale? Nicidecum. Calvinismul, dispensaționalismul, premilenismul, şi preterismul ar trebui să fie studiate şi evaluate pe baza meritelor lor proprii, nu în termenii a cât de departe unii au luat o o poziție.
Erudiție care cântărește ușor
Cartea „A doua venire” nu se compară favorabil cu cartea „Evanghelia după Isus”. Analiza detaliată şi studiul comparativ sunt schimbate pentru retorică superficială şi amăgitoare. MacArthur evită scrupulos inima dezbaterii peste textele de timp. El combină „aproape” şi „curând” şi rezultă „iminent” fără a face un caz pentru cum se poate face aceasta exegetic. Includerea unei anexe scrisă de Arthur W. Pink despre „The Imminent Return of the Redeemer” (Întoarcerea Iminentă a Răscumpărătorului, n. tr.) (1918) nu adaugă nimic la dezbatere, mai ales de vreme ce Pink mai târziu şi-a schimbat viziunile sale despre escatologie. Dacă Dumnezeu a vrut să transmită că Isus ar putea să se întoarcă în „orice moment,” El ar fi direcționat scriitorii biblici să aleagă cuvinte grecești care înseamnă „orice moment” în locul lui „aproape” şi „curând.” El nu a făcut aceasta.
Considerați Iacov 5:8-9, un pasaj pe care MacArthur îl foloseşte pentru a susține argumentul său că Isus ar putea veni „în orice moment,” chiar dacă 2000 de ani au trecut. [6] „Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.” (v. 8). Cuvântul „aproape” nu poate fi făcut să însemne „orice moment.” „Aproape” este definit pentru noi de Biblie în următorul verset: „Iată că Judecătorul este chiar la uşă.” (v 9b). „Aproape” = „chiar la ușă.” Cât de departe de ușă este Isus în Apocalipsa 3:20? Fiind „aproape de ușă” înseamnă a fi destul de aproape ca să bată. Cine spune Iacov să fie răbdător? Audienței sale din primul secol! Porunca de a fi răbdător are puţină relevanță după trecerea a aproape 2000 de ani.
MacArthur este fie uituc față de dezbaterea care înconjoară această chestiune fie el a decis în mod tactic să conducă cititorii săi în jurul subiectului astfel încât să nu ridice un steag roșu foarte mare despre deficiențele din propriul său sistem dispensațional.
Un scriitor grăbit
Cartea se citește ca şi când a fost scrisă într-o grabă. De exemplu, într-un loc MacArthur scrie că preteriștii „în final de depărtează şi anulează sensul strict literal al lui Matei 24:34,” în timp ce în pagina anterioară el îi mustră pe preteriști pentru că insistă că Matei 24:34 ar trebui să fie interpretat cu „literalețe de lemn.” [7] Deci care dintre acestea este? A nu fi destul de literal sau a fi prea literal? MacArthur ar fi trebuit să studieze cum este folosită expresia „acest neam” în altă parte din Noul Testament. El nu a făcut aceasta. Alții au făcut. „Acest neam” se referă mereu – fără excepţie – la generația către care Isus vorbeşte. [8] De vreme ce înțelesul lui „acest neam” este crucial pentru stabilirea perioadei corespunzătoare de timp pentru Predica de pe Muntele Măslinilor, MacArthur ar fi trebuit să petreacă un timp considerabil pentru a justifica interpretarea lui. El numește interpretarea preteristă a expresiei „acest neam” o „înțelegere greșită” [9] fără ca măcar să se ocupe de argumentele extinse pe care preteriștii le folosesc pentru a apăra poziția lor. Preteriștii nu sunt singurii care au această „înțelegere greșită.” Iată aici trei exemple ne-preteriste:
• „Înțelesul evident al cuvintelor „acest neam” este poporul contemporan cu Isus. Nimic nu poate fi câștigat prin a încerca să iei cuvântul în oricare alt sens altul decât sensul său normal: În Marcu (altundeva în 8:12, 9:19) cuvântul are mereu acest înțeles.” [10]
• „[Acest neam] poate doar cu cea mai mare dificultate să fie făcut să însemne orice altceva decât generația care trăia când Isus a vorbit.” [11]
• „Semnificaţia referinței temporale a fost dezbătută, dar în Marcu expresia „acest neam” în mod clar desemnează contemporanii lui Isus (vezi în Capitolele 8:12, 38; 9:19) şi nu există nici o considerație din context care să împrumute susținere la oricare altă propunere. Isus afirmă solemn că generația contemporană cu ucenicii săi va mărturisi împlinirea cuvântului său profetic, culminând cu distrugerea Ierusalimului şi demolarea Templului.” [12]
De ce nu încearcă MacArthur să combată pe acești cărturari ne-preteriști? Oare ei înțeleg greșit învăţătura clară a Scripturii?
Literalistul real, vă rog să vă ridicați
MacArthur afirmă că interpretarea „această generație” într-o manieră „literalețe de lemn” ar însemna că „restul din Predica de pe Muntele Măslinilor trebuie să fie spiritualizată sau altfel interpretată figurativ pentru a explica felul cum ar fi putut ca toate profețiile lui Cristos să se fi împlinit până în anul 70 d.Cr. fără întoarcerea Lui trupească pe pământ.” [13] Oare preteriștii spiritualizează evenimentele descrise de Isus în Matei 24? Nicidecum! Ei compară Scriptura cu Scriptura. Noi lăsăm Biblia să interpreteze Biblia. Au fost cutremure literale (Matei 27:54; 28:2; Faptele Apostolilor 16:26) şi foamete literale (Faptele Apostolilor 11:28; conform Romani 8:35), exact precum Isus a prezis (Matei 24:7). Pavel ne spune că „evanghelia” literală a fost predicată „la toate națiunile” în toată „lumea” din vremea lui (Romani 1:8; 16:25-26; Coloseni 1:6, 23; 1 Timotei 3:10), exact cum Isus a prezis (Matei 24:14). Aceasta nu spune nimic despre promisiunea lui Isus că templul literal va fi distrus înainte ca ultimul apostol să fi murit (Matei 16:27-28) şi că acea generație prin primul secol a trecut (24:34).
Concluzie
Cartea Nebunia Ultimelor Zile răspunde la fiecare argument ridicat de MacArthur, argumente pe care el în mod studios evită să le confrunte în această carte concepută în mod slab. Unii ar putea pretinde că MacArthur nu este conștient de lucrarea mea, şi astfel el nu a fost în stare să răspundă la argumentele mele. Această dezbatere a durat timp de secole. Oricine scrie pe această temă ar trebui să fie conștient de literatura actuală. Şi de vreme ce el citează dintr-un articol de pe internet scris de mine, el știe ce se întâmplă. MacArthur nici măcar nu interacționează cu cartea lui R. C. Sproul, The Last Days According to Jesus (Ultimele zile după Isus, n. tr.). John MacArthur ar putea să păcălească credincioşii dispensaționali, dar el nu va mai fi în stare să facă aceasta mult mai mult. Cartea A doua venire este încă un exemplu că dispensaționalismul nu poate fi apărat când principiile sănătoase ale științei de carte sunt urmate şi aplicate.
Note de final
[1] John MacArthur, The Gospel According to Jesus: What Does Jesus Mean When He says “Follow Me”? (Grand Rapids, MI: Zondervan, 1988), 25.
[2] John F. MacArthur, The Second Coming: Signs of Christ’s Return and the End of the Age (Wheaton, IL: Crossway Books, 1999), 223.
[3] Charles F. Baker, A Dispensational Theology (Grand Rapids, MI: Grace Bible College Publications, 1972), 6.
[4] David J. Engelsma, “The Preterism of Christian Reconstruction (2),” The Standard Bearer (July 1999), 389.
[5] David Engelsma, Hyper-Calvinism and the Call of the Gospel (Grand Rapids, MI: Reformed Free Publishing Association, 1980), 5.
[6] MacArthur, The Second Coming, 51.
[7] John MacArthur, The Second Coming: Signs of Christ’s Return and the End of the Age (Wheaton, IL: Crossway Books, 1999), 81, 80.
[8] Gary DeMar, Last Days Madness: Obsession of the Modern Church, 4th ed. (Atlanta, GA: American Vision, 1999), 55-60, 183-88.
[9] MacArthur, The Second Coming, 219.
[10] Robert G. Bratcher and Eugene A. Nida, A Translator’s Handbook of the Gospel of Mark (New York: United Bible Societies, 1961), 419.
[11] D.A. Carson, “Matthew” in The Expositor’s Bible Commentary, gen. ed. Frank E. Gaebelein, 12 vols. (Grand Rapids, MI: Zondervan, 1985), 8:507.
[12] William L. Lane, Commentary on the Gospel of Mark (Grand Rapids, MI: Eerdmans, 1974), 480.
[13] MacArthur, The Second Coming, 80.
