Haosul charismatic – Ce se intampla in biserica primara?

de John F. MacArthur, Jr.

Mesajul acesta va fi mai tehnic și va trata mai îndeaproape textele biblice, față de alte mesaje în care am evaluat mișcarea carismatică din punct de vedere teologic. Vom privi cartea Faptelor Apostolilor mai îndeaproape, deoarece aceasta este locul de apărare al doctrinei carismatice. Experiența este baza pe care este construit sistemul carismatic. Experiența este autoritatea citată de ei pentru validarea învățăturilor lor. Ei au o abordare centrată pe experiență, care le influențează modul de abordare biblic. Faptele Apostolilor, care este un jurnal al experiențelor apostolilor, este locul unde carismaticii vin să caute sprijin biblic pentru credințele lor.

Vom privi câteva capitole din Fapte, în lumina teologiei carismatice. Faptele Apostolilor este o carte narativ istorică, față de epistolele NT, care sunt didactice sau doctrinare, sau instructive pentru biserică. Aceasta este o cronică. Este povestea experiențelor bisericii primare. Epistolele conțin instrucțiuni și doctrină pentru credincioșii din era bisericii. În Fapte avem o cronică a istoriei bisericii primare și a experiențelor ei. Creștinii au recunoscut diferența, deoarece este una importantă. Teologii evanghelici și-au extras doctrina de-a lungul anilor, din pasaje biblice. Ei au înțeles că Faptele sunt o înregistrare inspirată, istorică, a perioadei apostolice, care nu descrie neapărat toate fenomenele petrecute.

Dar carismaticii, care au o dorință insațiabilă pentru experiențe, și mai ales cele descrise în Fapte, au adunat un sistem doctrinar care vede faptele din era apostolică ca și puncte ale lucrării DS. Ei văd cartea Faptelor ca fiind normativă, pentru toate epocile creștine. Ei văd lucrările DS din Fapte ca simboluri ale puterii spirituale, care sunt o rutină a vieții creștine din toate timpurile. Aceasta este o eroare. Ea subminează înțelegerea carismatică a Scripturii. Tulbură câteva chestiuni biblice cruciale înțelegerii corecte a doctrinei biblice.

Gordon Fee, un scriitor carismatic, a comentat cu privire la dificultățile hermeneutice puse de abordarea tipic carismatică a Faptelor: dacă biserica primară este normativă, care exprimare a ei este normativă? Ierusalimul? Antiohia? Filipi? Corint? De aceea nu toate bisericile își vând averea și au lucrurile în comun? Este legitim să iei afirmații descriptive drept normative? Dacă da, cum se disting cele care sunt de cele care nu sunt? De exemplu, modelul din Fapte 1:26 selectează liderii prin sorți. ce rol are precedentul istoric în doctrina creștină sau în înțelegerea experienței creștine?

Vom lua Faptele ca fiind normative și vom trata niște chestiuni dificile. Faptele nu sunt baza unei doctrine a bisericii. Cartea aceasta înregistrează primele zile ale epocii bisericii și arată tradiția bisericii care iese din era veche și intră în cea nouă, din VT în NT. Vindecările apostolice, miracolele, semnele, minunile din Fapte nu erau comune tuturor credincioșilor nici atunci, erau doar ale apostolilor și a celor care lucrau cu ei. Erau evenimente excepționale, cu scop specific, asociate întotdeauna cu lucrarea apostolilor, iar frecvența lor se vede scăzând dramatic de la începutul cărții Fapte.

Se pare că la începutul cărții sunt o serie de miracole, iar spre final sunt absente. Cartea Fapte a fost scrisă de Luca , doctorul. Ea acoperă o perioadă crucială, care începe cu biserica la Cincizecime și se termină după 30 de ani, cu Pavel în închisoare, după a treia sa călătorie misionară. Tranziția se vede permanent în Fapte. Schimbarea apare în fiecare capitol, legământul vechi dispare, iar cel nou apare deplin. Chiar Pavel este prins în unele schimbări, care se văd din cap. 18 -21. Deși este sub noil legământ deplin, el mai are legături cu cel vechi, deoarece face unele jurăminte evreiești, prescrise în VT.

În Fapte ne aflăm într-o tranziție de la sinagogă spre biserică. De la lege, spre har. Biserica se transformă dintr-un grup de credincioși într-un trup format din evrei și neamuri, uniți în Hristos. Credincioșii erau legați de Dumnezeu la început sub un model vechi. La finele cărții, toți credincioșii erau în Hristos, sub un model nou, locuiți de DS, într-o relație nouă și unică.

Fapte acoperă un timp istoric extraordinar. Un timp de tranziție de la vechi la nou. Iar tranziția nu se mai repetă. Este doar un timp în care se trece de la vechi la nou, istoria aceea nu mai vine o dată. Acele elemente nu se repetă. Deci unicele învățături normative din Fapte sunt cele repetate în Scripturi în alt loc.

Din punct de vedere carismatic, distincția teologică majoră a mișcării este în Fapte. Ei o numesc doctrina subsecvenței. Este un termen folosit și de alții. Înseamnă că ești salvat și ca urmare primești botezul cu DS. Uneori imediat, alteori ulterior. Este doctrina primară a teologiei penticostal carismatice, ești răscumpărat când Îl primești pe Isus, ulterior primești botezul cu DS.

Acesta este asociat cu vorbirea în limbi. Penticostalismul vechi tradițional spune că botezul cu DS este subsecvent salvării și se identifică întotdeauna cu vorbirea în limbi. Vorbirea în limbi este căutată cu zel și pasiune. Aceasta este esența distinctivă a doctrinei carismatice.

Ei dovedesc cu cartea Fapte doctrina subsecvenței, și dovada este vorbirea în limbi pentru botezul cu DS și darul acesta se caută. Doctrina subsecvenței, care spune că trebuie să fii botezat cu DS, după salvare și este asociată cu limbile este inima teologiei lor. Vreau să cercetăm acest aspect.

Frederick Dale Bruner, care a studiat teologia penticostală a scris: penticostalii cred că DS a botezat fiecare credincios la convertire, dar Hristos nu a boteza fiecare credincios în spiritul cincizecimii. Carismaticii cred că botezul cu DS are loc după salvare. Îl caută cu pasiune, diligent. și când vine, este însoțit de vorbirea în limbi. Ei sunt siguri de această doctrină dar vagi cu privire la altele. Sunt vagi în majoritatea zonelor teologice, dar aici sunt limpezi.

Unii susțin doctrina subsecvenței cu cartea Fapte, pentru că nu pot merge altundeva. Unii nu o susțin deloc. Spun doar că este adevărată. Corinteni vorbește de DS și de limbi. Să vedem 1 Cor. 12, să vedem cum tratează această doctrină. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” Aici DS este botezătorul, avem botezul cu DS, dar nu subsecvența. nimic despre limbi și despre căutare. Nu este după salvare, ci spune că este pentru noi toți, concurent cu salvarea. Nu are loc după salvare.

Să vedem 1 Cor. 14: nici acolo nu este subsecvența. nici botezul cu DS, nici legătura cu limbile, sau căutarea acestui dar. În afară de 1 Cor. 12 și 14 nu este alt loc unde se vorbește despre limbi în NT, doar în Fapte. Așa că ei se opresc la Fapte, deși învățătura clară din 1 Cor. 12 este că toți credincioșii sunt botezați de DS, Hristos folosește DS pentru a așeza credinciosul în trupul lui Hristos, și aceasta are loc la salvare. Nu este nici o legătură cu limbile și nu este ceva pe care îl cauți, ci este ceva ce Dumnezeu face pentru tine, la salvare.

Deci nu au altceva decât Fapte. Așa că încalcă natura acestei cărți, care este istorică și o fac normativă pentru toată lumea, deoarece numai acolo își pot apăra teologia lor unică. Fapte 2, 8, 10 și 19 sunt baza vederilor lor.

Nici Fapte nu sprijină total doctrina subsecvenței carismatic, dovada limbilor și necesitatea căutării. Ei merg la Fapte 2, 8, 10, 19 pentru că acolo sunt înregistrate patru ocazii diferite în care DS a venit. În unele sunt implicate și limbile. În unele cazuri, venirea DS este după salvare. Dar nu sunt o regulă. Prima descrie venirea DS la cincizecime. A doua este venirea DS la un grup de credincioși din Samaria. Fapte 10 este venirea DS la convertiții neamuri, Cornelius și casa lui. Fapte 19 este venirea DS la niște ucenici ai lui Ioan Botezătorul, care trăiau sub economia VT, deoarece nu știau evanghelia înc.

Toate aceste patru grupuri au experiențe unice de primire a DS, dar diferite. În Fapte 2 și 8, DS vine după salvare. În Fapte 10 și 29 DS vine în momentul salvării. Deci doctrina subsecvenței nu este acoperită de Fapte. Dar vorbirea în limbi? Cap. 2, 10 și 19 menționează limbile, dar cap. 8 nu o face. Deci nimic nu este normativ. Dar căutarea acestui botez? Fapte 2 spune că erau în camera de sus, căutând botezul cu DS. Nu este nici o căutare în cap. 8, nici în 10 și nici în 19. Adevărul este că nici în cap. 2 nu este vorba de căutare, ei erau în camera de sus așteptând. Nu făceau nimic.

Deci Fapte nu este un model normal pentru primirea DS și a limbilor, pentru căutare, deoarece situațiile acestor patru grupuri sunt diferite. Deci care grup este cel normativ? Este adevărat că creștinii la cincizecime, în Fapte 2 și neamurile din casa lui Cornelius în cap. 10 și evreii din Efes care aveau doar botezul lui Ioan, au primit botezul cu DS și vorbirea în limbi dar nu înseamnă că sunt un standard pentru toți creștinii.

Nici unul din aceste pasaje: 2, 8, 10, ori 19, nu indică faptul că sunt norma pentru credincioșii din toate timpurile. Din contră. Dacă limbile erau o experiență normală, de ce nu sunt menționate în cap. 8, când samaritenii au primit DS? De ce Fapte 2 nu spune toți care au crezut după slujba lui Petru, și au primit DS, nu au vorbit în limbi? Vă amintiți predica lui Petru din ziua cincizecimii? 3000 de oameni au crezut. 2:38 spune că au primit DS. De ce nu au vorbit în limbi? Pentru ca ceva să fie normativ, trebuie să fie comun tuturor. Dacă DS vroia ca limbile să însoțească venirea Sa, la cei 3000 era o ocazie foarte bună, nu?

John Stott spune: cei 3000 nu par să fi experimentat acest fenomen miraculos, vântul puternic, limbile de foc, sau vorbirea în limbi străine, nu se spune nimic despre aceasta. Dar asigurarea lui Dumnezeu, prin Petru, este că au moștenit promisiunea și au primit darul DS. Dar era o diferență: cei 129 erau regenerați și după așteptarea de 10 zile au primit botezul DS, cei 3000 erau necredincioși și au primit iertarea păcatelor și DS simultan și s-au pocăit și au crezut fără a mai aștepta.

Diferența între cei 120 și cei 3000 este importantă deoarece norma pentru azi este al doilea grup, cei 3000. Nu cum adesea se presupune, că cei 120 ar fi norma. Acolo este vorba de circumstanțe istorice., nu puteau primi darul cincizecimii înainte de cincizecime. Dar aceste circumstanțe istorice nu mai există. Trăim după cincizecime, ca cei 3000. Iertarea păcatelor și darul botezului cu DS vin împreună.

Fapte 2 este un pasaj cheie din care penticostalii și carismaticii își dezvoltă teologia botezului cu DS. Să privim la aceasta puțin. Primele 4 versete din Fapte 2: cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2 Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4 Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.

Aceasta este descrierea a ceea ce s-a întâmplat în ziua cincizecimii. Penticostalii și carismaticii o numesc doctrina subsecvenței. Ei spun că oamenii aceia erau deja credincioși, salvați anterior așteptării botezului cu DS.

Dar răspunsul este: deoarece DS nu sosise încă. Este o subsecvență aici și suntem de acord cu teologia penticostală că experimentaseră salvarea. Mergi la Luca 10:20, unde Isus a spus apostolilor: bucuraţi-vă că numele voastre Sunt scrise în ceruri.”. 15:3: Acum voi Sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus., deci au o relație cu Dumnezeu. Îi putem numi salvați. oamenii spun că erau salvați și DS a venit ulterior. Odată ce DS a venit, nu mai trebuie așteptat să vină din nou, deoarece din ziua cincizecimii El locuiește în Biserică din momentul salvării.

Majoritatea carismaticilor merg mai departe. Ei sugerează nu numai că ucenicii erau salvați înainte de cincizecime, dar că au primit DS înainte de cincizecime. O parte din El. carismaticii spun că cred că primești DS în momentul salvării, dar într-o măsură mică. Dar botezul cu DS este o explozie a puterii și plinătății. Deci carismaticii nu neagă faptul că un creștin are DS, dar limitat Ioan 20:21-22: Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi. După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!” Aceasta înainte de cincizecime. Carismaticii interpretează textul că au primit limitat DS. Discipolii nu au primit de fapt DS, ci Isus a suflat peste ei, o ilustrare grafică. Era o promisiune ce urma să fie împlinită la cincizecime. Uitați-vă la ei, se vede că nu au primit DS. Ioan 20 confirmă că nu au primit DS în camera de sus, deoarece 8 zile mai târziu, când a venit El la ei, ei se ascundeau. Erau temători. La o săptămână după ce a suflat peste ei. și ei nu au făcut nimic care să arate manifest DS.

Argumentele cele mai puternice sunt în Fapte, versetul 4: să se adune, să nu părăsească Ierusalimul și să aștepte promisiunea Tatălui, auzită de la Isus, deoarece Ioan boteza cu apă, dar voi veți fi botezați cu DS.

Isus a spus că nu se întâmplase încă. Ioan 14:16: Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângâietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac. Ei așteptau încă. Le-a dat promisiunea când a suflat peste ei, dar nu era împlinită. Fapte: veți primi o putere când DS va veni peste voi. Ceea ce înseamnă că nu a venit încă.

Alte două pasaje demonstrează clar că DS nu a venit până la cincizecime. Ioan 7:39: Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. Deci DS nu va veni până ce Isus nu va fi glorificat, ceea ce s-a întâmplat la înălțarea la cer. Fapte1 Isus S-a înălțat și a trimis DS în ziua cincizecimii.

Ioan 16:7: Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.. deci nu au primit puțin atunci și ulterior o explozie. La cincizecime DS a locuit în ei și au fost botezați de Hristos. Deci este vorba de o perioadă de tranziție între economia veche și cea nouă. și apostolii sunt prinși în această tranziție.

Dar ideea carismatică că DS trebuie căutat? Nu sunt indicii că cei in camera de sus cereau DS. Doar așteptau. În Fapte, nimeni nu caută botezul cu DS. Nici la cincizecime nu cereau botezul cu DS.

Când DS a venit la cincizecime, s-a stabilit o nouă ordine, și de atunci, DS vine la orice credincios în momentul credinței și locuiește permanent în credincios. Romani 8:9: Voi însă nu mai Sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte într-adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.. dacă aparții lui Hristos, ai DS. Pavel spune corintenilor, în cap. 6: Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu Sunteţi ai voştri. Toți creștinii sunt la fel.

Fapte 2 este primirea inițială a DS. Ucenicii au fost botezați de DS, cu un sunet din cer, ca un vânt mare, limbi de foc s-au așezat pe ei. Atunci au început să vorbească în limbi, fiind plini de DS. Atunci erau umpluți cu DS. Acest lucru, vorbirea în limbi, avea un scop precis: un semn al judecății pentru Israelul necredincios. Semnul includerii altor grupuri într-o singură Biserică.

Isaia a spus: dacă nu ascultați de Dumnezeu când vorbește o limbă pe care o înțelegeți, vine ziua când va vorbi o limbă pe care nu o înțelegeți. aceasta este judecată. Când au început să vorbească limbi străine evreilor, Dumnezeu spunea că a sosit timpul. Ați răstignit pe Mesia, nu ați ascultat când v-am vorbit să înțelegeți, acum vă vorbesc să nu înțelegeți. . era un semn al judecății lui Dumnezeu care urma să cadă peste ei, în 70 AD. Darul limbilor a mai fost un semn de verificare a legitimității fiecărui grup nou adăugat la trupul lui Hristos.

Avea deci un scop specific. Era o minune unică asociată cu cincizecimea. Cincizecimea nu este repetabilă și nici necesitatea unui semn, cu excepția unor rare ocazii înregistrate în Fapte. O notă din 1976, penticostalii au avut o conferință mondială în Ierusalim, pentru a serba minunea cincizecimii. Delegați au venit din lumea întreagă și au avut nevoie de traducători și căști. Aceasta nu este miracolul cincizecimii.

Să mergem la cap. 8, să vedem ce se întâmplă în Fapte 8. Este vorba de persecuția bisericii la începutul cap. și răspândirea ucenicilor din Ierusalim în Iudeea și Samaria. V. 14: ei merg în Samaria, primesc Cuvântul, cred. Acolo era un predicator: Filip. Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Trimiteau apostolii să afle despre ce este vorba. V. 15: Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16 Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.
17 Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.

Deci veți spune că este subsecvență aici. Da, în cap. 2 este subsecvență, în cap. 8 la fel, dar nu este în cap. 10 și 19. Deci nu este normativ. Carismaticii spun că este vorba de subsecvență, au fost botezați, salvați și ulterior au primit DS. Au fost botezați în numele lui Isus, dar nu au primit DS….dar nu este așa. este un motiv pentru aceasta.

Evreii urau pe samariteni. Este adevărat din vremea NT. Samaritenii erau jumătate de rasă. Erau evrei care nu dădeau mare lucru pe faptul că erau evrei, încât tratau cu neamurile și întinau rasa și identitatea rasială. Samaritenii erau urâți. evreii care călătoreau din sud spre nord, ocoleau Samaria, ca să nu se întineze. De aceea, când Scripturile scriu că Isus a trecut prin Samaria, este ceva unic. Evreii nu făceau aceasta. Ei se uitau de sus la samariteni. Timpul scurt dintre salvarea samaritenilor și botezul cu DS a fost pentru ca apostolii să ajungă acolo.

Ca să vadă că samaritenii erau salvați și Duhul lui Dumnezeu venise peste ei. Este posibil să fi vorbit în limbi, dar nu scrie. Este posibil să fi fost și alte fenomene care să arate apostolilor că primeau DS. Ideea este că Dumnezeu nu vroia ca cei din Samaria să primească DS fără doi apostoli evrei prezenți acolo, deoarece dacă samaritenii aveau propria lor cincizecime, ar fi greu de acceptat de către evrei, ca un trup, o Biserică. Dacă samaritenii primiseră DS în momentul salvării, fără semne supra naturale, fără prezența apostolilor să o marcheze, să o noteze, dacă era un eveniment pur samaritean, Biserica născută la cincizecime a evreilor, nu ar fi acceptat niciodată. Dacă samaritenii și începeau propriul lor grup creștin, vechea rivalitate s-ar fi perpetuat cu biserica evreiască în competiție cu biserica samariteană.

Dumnezeu a așteptat până ce apostolii evrei, Petru și Ioan au sosit și apoi a demonstrat că aceia erau convertiți și botezați cu DS în același trup în care evreii erau. Același trup al lui Hristos, aceeași biserică. Era importantă prezența apostolilor și pentru ca samaritenii să înțeleagă puterea autorității apostolilor, deoarece trebuiau să se supună doctrinei apostolilor.

Era deci o subsecvență și un interval între timpul primirii lui Hristos, sub lucrarea lui Filip, și timpul în care au primit DS. Tranziția era necesară unității bisericii și învățăturii apostolice. A avut loc o trezire între samaritean și acești alungați au primit același DS și au fost primiți în același trup și trebuie să îi iubim și acceptăm ca frați. de aceea DS a întârziat. A fost o lecție auio-vizuală, că perdeaua de la mijloc din Efeseni 2 s-a rupt.

Cred că a fost o demonstrație puternică, dar nu știu ce a fost, altfel Simon nu ar fi venit să încerce să cumpere acea putere. Când DS a venit peste ei, trebuie să fi avut loc o manifestație poate similară cu cea de la cincizecime. Ce este important este că toți au înțeles că nu sunt două biserici, doar una – ambele au primit același lucru.

Cap. 10 începe în Ierusalim și merge în Samaria, apoi în toată lumea. Întâlnim primul convertit dintre neamuri în Fapte 10. știți frumoasa poveste a lui Cornelius. Dumnezeu dă o viziune lui Petru. După viziune, trei oameni vin la casa unde stătea Petru și spun că au fost trimiși de Cornelius, în legătură cu Dumnezeu. Petru avusese o viziune în care i se arăta acest lucru. Și-a înghițit prejudecata evreiască, care era deja lovită sever de convertirile samaritene. Este de acord să meargă cu neamurile; în Cezareea, unde trăia Cornelius.

Pentru un evreu, a se apropia de neamuri era ceva serios. Nu mâncau nici mâncare gătită de non-evrei, nu mâncau cu ustensile atinse de neamuri, nu mergeau în casele lor, nu vroiau nici praful de pe drumurile neamurilor să le atingă picioarele, când ajungeau înapoi la Ierusalim se scuturau de praf ca să nu ducă mizeria neamurilor în Țara Sfântă. Se uitau de sus la neamuri.

Petru merge acolo. V. 44: S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.

Nu le venea să creadă. Au spus: darul DS este turnat și peste neamuri. Erau cam ca Iona, căutau un loc unde să plângă. V. 46: Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?” Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Petru a zis „se poate opri apa…” ca și cum ar fi dorit să scape de aceasta. Este greu de înghițit dar nu este altă cale. și i-a botezat în numele lui Isus.

Aici nu este nici o subsecvență. au fost salvați, a venit DS, au fost așezați în Trup. Nu este vorba de subsecvență aici, dar au primit DS și limbile. De ce? Ca Petru, Ioan și cei circumciși, adică creștinii evrei, să știe că neamurile au primit același lucru ca și samaritenii. Deci suntem toți una. Neamurile sunt parte a trupului lui Hristos.

În cap. 11 Petru merge înapoi să povestească. V15: Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început. Același lucru. V. 16: Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

Cineva în conciliu trebuie să fi spus: de ce nu i-ai oprit? și Petru a spus, nu i-am putut opri. Îmi pare rău, Dumnezeu făcea lucrarea. Chiar dacă erau șocați, nu puteau nega faptele. Au dat slavă Domnului și au recunoscut că Domnul a dat viața și salvarea și neamurilor. V.18: După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat, deci, şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”

Dumnezeu s-a asigurat că apostolii erau acolo, să vadă. Apostolii evrei. Dumnezeu a făcut să vină DS, Vorbirea în limbi, ca nimeni să nu creadă că este diferit de cincizecime, ca să înțeleagă toți că evreii, neamurile și samaritenii sunt una în Hristos. Dar aceste neamuri au primit DS în momentul convertirii, au fost botezați cu DS atunci. Au vorbit în limbi ca să dovedească că nu este nici o diferență, erau parte din biserică și nu este nici o subsecvență aici. Norma este deci că în momentul salvării, se primește DS.

Mai este un grup în Fapte 19, oameni simpli care au pierdut toată afacerea, nu știau ce se întâmplă. Este alt grup în tranziție. V. 1: Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câțiva ucenici, şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit cu toate că a fost dat un Duh Sfânt. Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.

știm cine erau. Erau cei botezați de Ioan Botezătorul în pustie, pentru a pregăti calea pentru Mesia. Dar nu aveau TV, radio, ziare – nu auziseră că Mesia a venit și a plecat. V. 4: Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.
Un grup din VT care aștepta venirea lui Mesia, iar El venise și plecase deja și ei nu știau. Nu căutau DS, nu căutau botezul cu DS. Nu erau nici salvați în termenii NT. Nici nu știau de DS, de venirea Lui. Nu știau nici de Isus Pavel a realizat că erau ucenicii lui Ioan Botezătorul, nu ai lui Isus Hristos. Oameni din VT, sfinți în tranziție din VT, care caută pe Mesia, la 20 de ani după ce Ioan Botezătorul murise. Pavel îi laudă că s-au pocăit cum a spus Ioan, dar trebuie să meargă la pasul următor, să primească pe Cel prezis că va veni de Ioan – Isus Hristos.

Le-a spus despre Isus, nu despre DS. L-au primit pe Hristos și Dumnezeu le-a dat DS. Pavel nu îi învăța să ajungă la nivelul doi. Nu este nici o subsecvență aici. Nu le lipsea informația despre botezul cu DS, cum cred unii carismatici. Le lipsea Isus Hristos. Când aui crezut, au fost botezați imediat. Pavel a pus mâinile peste ei, pentru identificarea apostolică, au primit vorbirea în limbi. De ce? Ca să fie incluși ca un fel de ultim grup al VT, în Biserică.

Veți spune că tema cărții Fapte este rugăciunea lui Isus ascultată, din Ioan 17: Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum Suntem şi noi. În Fapte se vede răspunsul la acea rugăciune. Domnul unește biserica prin botezul cu DS: evrei, samariteni, neamuri și acești sfinții din VT.

Nu acesta este modelul bisericii. Nu sunt experiențe normale ale creștinilor de azi, nici ale creștinilor din biserica primară. După cei câțiva care au avut experiența la cincizecime și câțiva în Samaria, și casa lui Cornelius și grupul celor 12, nu mai știm de alții care au avut această experiență. Pavel merge în multe locuri. Petru și Ioan, la fel. Dar acest model nu se repetă. Nu putem face greșeala tragică să învățăm experiențele apostolilor, ci să experimentăm învățăturile apostolilor. Fapte revelează o eră nouă, o epocă nouă, nu este un model constant pentru fiecare creștin din istorie.

Trebuie să căutăm botezul cu DS? Nu. Simon a încercat aceasta. A vrut puterea, a vrut s-o cumpere. Oamenii fac aceasta încă. Nu trebuie să o căutăm. Carismaticii tot timpul caută mai mult. Pavel a spus că Hristos este de ajuns. Orice doctrină care adaugă ceva la Hristos, cum fac unii carismatici, se auto-condamnă.

Michael Green a scris: carismaticii caută mereu puterea. Sunt elevați de puterea spirituală și caută scurtături spre putere. Pavel spune să ne lăudăm nu cu puterea, ci cu slăbiciunea prin care puterea lui Hristos strălucește. Pavel știa de semnele apostolice, de minuni, de fapte mărețe, dar știa că puterea unui creștin vine din îndurarea suferințelor ca ale lui, în carne, a greutăților.

Carismaticii aveau o teologie a învierii și puterea ei, ei trebuiau să învețe din nou secretul crucii și rușinea ei, care produce puterea lui Dumnezeu. Ei caută mereu dovezi, de aceea vorbirea în limbi este înălțată între ei. Pavel știa că umblăm prin credință, nu prin vedere. De multe ori Dumnezeu ne cheamă să avem încredere în El în întuneric, fără nici o dovadă.

Carismaticii de azi caută scurtăturile de care vorbea Michael Green. Setea după ceva mai mult, o putere mai mare, după dovezi familiare, ca în timpurile apostolice. Sunt mai compatibile cu spiritul lui Simon, decât cu DS. În loc să caute o putere și dovezi miraculoase și repetarea unor evenimente unice unei ere de tranziție, creștinii, carismatici sau nu, trebuie să-L caute pe Hristos, părtășia cu suferințele Lui, conformitatea cu moartea Lui, deoarece acolo estre puterea de înviere și locuirea DS.

Cred că DS poate să umple de putere credinciosul, direct, să-l atingă. Nu folosesc experiența mea ca bază dr cred citind NT că DS din tine vrea să-ți umple viața, Efeseni 5:18. Deși ai DS poate nu experimentezi plinătatea puterii Lui. Sunt vremuri în viața noastră creștină când prin supunerea noastră și prin Cuvântul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu este eliberată și simțim atingerea unică a puterii Lui în slujirea noastră și în viața noastră. Căutăm acele vremuri. Nu sunt mistice. Ele vin prin supunerea noastră față de El și El lucrează suveran cu noi.

Nu spun că DS te așează în Trupul lui Hristos în momentul salvării apoi stă pe lângă tine să vadă ce se întâmplă. Este activ în lucrare, dă putere să faci lucruri care altfel erau imposibile, biruința asupra cărnii. Căutăm exprimarea deplină a DS. Nu îl căutăm pe El., ci plinătatea.

Să ne rugăm: Tată, mulțumesc pentru claritatea Cuvântului Tău. Te rugăm pentru frații dragi care sunt prinși în teologie greșit. Ei nu pot să Te glorifice pentru ceea ce faci de fapt, și se rup de sensul real al sfințirii, nerecunoscând adevărata putere.

Ce înșelător este acest proces de a opera sub iluzia misiunii, a adevărului și a lucrării DS. Te rugăm Doamne să ne dai claritate de minte, să ne dai discernământul de a umbla în adevărul Tău, pentru slava Ta, în numele Salvatorului. Amin.