Haosul carismatic – Mai face Dumnezeu minuni astazi?

Următorul mesaj ne-a sosit de la Grace Community Church – Biserica Comunităţii Slavei din Panorama City, California, prin John MacArthur jr. A fost transcris de pe banda magnetică GC 90-56, intitulată „Haosul carismatic”, partea I. O copie a înregistrării se poate obţine scriind la Word of Grace, P.O. Box 4000, Panorama City, CA 91412.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a obţine o transcriere cât mai curată a înregistrării. Vă rog să ţineţi cont de faptul că la acea vreme sintaxa putea fi diferită de limba engleză convenţională de astăzi. Acest fapt se datorează în principal tehnicilor folosite în predici şi a alegerilor evidente pe care a trebuit să le fac pentru plasarea corectă a punctuaţiei în propoziţii şi articol.

Este în intenţia şi în rugile mele ca Sfântul Duh să găsească un folos acestei transcrieri a predicii „Haosul carismatic”, partea a V-a, întru întărirea şi îmbărbătarea adevăratei Biserici a lui Isus Hristos.

Haosul carismatic – Mai face Dumnezeu minuni astăzi?

Copyright 1991
John F. MacArthur jr.
Toate drepturile rezervate autorului

În studiul nostru despre Mişcarea carismatică de astăzi, vreau să trecem direct la un subiect pe care ştiu că nu îl putem parcurge totalmente. Dar vreau să învăţaţi să gândiţi biblic în chestiunea aceasta, deoarece eu sunt destul de îngrijorat de ea.

Astăzi auzim o sporovăială teribilă despre miracole. Unul spune „Am avut o necesitate financiară şi s-a petrecut un miracol. Poştaşul mi-a lăsat în cutia poştală un cec cu exact suma de bani care îmi trebuia. A fost un miracol!” Sau auzi pe vreun altul: „Am fost la mall şi am prins un loc de parcare chiar la intrare. A fost un miracol!” Sau o mamă poate simţi ceva nelalocul lui în camera de zi şi, cercetând, reuşeşte să îşi oprească la timp odrasla pentru a nu băga în priză vreun mic obiect metalic, spunând apoi: „A fost un miracol!” Sau poate când vă gândeaţi la cineva şi vă rugaţi pentru el, tocmai în acel moment a sunat telefonul şi era chiar acea persoană, având nevoie de îmbărbătare. Şi vă ziceaţi: „A fost un miracol!”

Ei bine, noi numim aceste fleacuri miracole, dar ele nu sunt miracole. Un miracol este un eveniment supranatural care nu are vreo explicaţie omenească. Mai mult, un miracol este un eveniment supranatural care suspendă legea naturii. Cu alte cuvinte, legile naturii încetează, sunt suspendate atunci când acţionează Dumnezeu; revin apoi la normal, iar natura îşi continuă cursul.

Când găseşti un loc de parcare la mall, când îţi împiedici copilul să facă ceva dramatic chiar la timp ori când primeşti un cec pentru ceea ce îţi trebuia, sau când un prieten te sună exact în momentul în care te gândeai la el, toate astea ar putea fi acte ale providenţei. Ar putea fi lucruri pe care Dumnezeu le orchestrează ca pe evenimente naturale, nu suspendând legile naturii, ci controlând naturalul, astfel încât se întâmplă ceea ce vrea El să se întâmple.

Un miracol este atunci când un eveniment extraordinar, dirijat de Dumnezeu, nu poate fi explicat de nici un mijloc al legilor naturii. Aceasta ar fi definiţia tehnică. Ar putea suna şi aşa:

Un miracol este un eveniment din natură, atât de extraordinar prin el însuşi, încât coincizând cu o proorocire sau cu o cerinţă a unui conducător sau învăţător religios, devine o deplină garanţie pentru a-i convinge pe cei care asistă la acest eveniment că Dumnezeu l-a înfăptuit cu menirea de a certifica faptul că acel învăţător sau lider religios îi este devotat Lui.

Acum să ne întoarcem spre o altă dimensiune şi vreau să ascultaţi asta. Este din August Strong, pusă pe hârtie în 1907. Şi ce spunea el acolo este că ori de câte ori apare un miracol, este asociat cu certificarea unui învăţător, îndrumător sau conducător devotat lui Dumnezeu. Teologii anteriori Mişcării carismatice, Mişcării penticostale din acest secol, (sec. al XX-lea, nota trad.), erau uniţi în înţelegerea faptului că miracolele nu se întâmplă aleatoriu. Ele nu s-au petrecut, de-a lungul istoriei, într-o manieră „alandala”. Dumnezeu nu le-a înfăptuit după capricii sau ca excentricităţi. Nu a existat un şuvoi neîntrerupt de miracole la tot pasul în istoria Bisericii, ci miracole prin care Dumnezeu a păşit în lumea firească suspendând legile naturii, făcând ceva care nu a avut vreo explicaţie firească şi apoi readucând lucrurile în făgaşul firescului, El a făcut asta îndeosebi ca o certificare a unui învăţător deosebit, devotat. De fapt, miracolele din Scriptură, începând de la Exod, trecând prin Deuteronom, Neemia, Psalmi, Ieremia şi Daniel, ajungând la Noul Testament, la Matei, Marcu, Ioan, la Faptele Apostolilor, Romani, 2 Corinteni, Tesaloniceni şi Evrei – miracolele sunt denumite „semne şi minuni”.

Ele sunt semne. Şi la ce slujeşte un semn? Un semn indică ceva. Şi ce arătau aceste semne? Erau semne care autentificau persoana unui învăţător supus dumnezeiescului. Când Dumnezeu, supranatural, supraomenesc, a suspendat legile naturii şi a acţionat în istoria omenirii. El a făcut aceste miracole şi ca semn care să indice către un învăţător care vorbea în numele Lui.

Am strâns de-a lungul anilor un dosar foarte mare de aşa-zise miracole. Ele sunt foarte diverse, începând cu un articol de ziar din 1977 despre Maria Rubio din localitatea Lake Arthur, New Mexico, ea gătind atunci tortilla în bucătărie. A observat că una dintre tortille avea înfăţişarea unui chip, acolo unde coptura era mai pregnantă. A concluzionat că era chipul lui Isus şi chiar a confecţionat un soi de mic altar, stângaci făcut, pentru acea tortilla! Mii de oameni au vizitat Altarul lui Isus al Sfintei Tortilla, conchizând că a fost într-adevăr un miracol. „Nu ştiu de ce mi s-a întâmplat tocmai mie!” a spus doamna Rubio, „Dar Dumnezeu a venit în viaţa mea prin această tortilla!” (din ziarul Chicago Tribune).

În anul 1980, în Deptford, New Jersey, Bud Ward, fotograful departamentului de pompieri orăşenesc, conducea împreună cu soţia, când s-au petrecut deodată lucruri neaşteptate. Observând flăcări la un coteţ de găini abandonat din spatele Pizzeriei Naples, el a parcat maşina, a coborât şi a făcut fotografii. Când au sosit fotografiile developate de la K-Mart, fiica lor de nouă ani a observat ceva ce părea a fi imaginea lui Hristos pe una dintre fotografii. Vestea s-a împrăştiat rapid şi curând oamenii din tot statul New Jersey vorbeau despre „Isus de la Pizza din orăşelul Deptford”. Câţiva au îngenuncheat şi s-au rugat sub proiecţia imaginii din filmul foto, iar alţii au cerut ca proiectorul să pună imaginea şi pe piepturile lor. Sute de oameni au crezut că este un adevărat miracol. Un alt caz, preluat din ziarul Gloucester Country Times.

Astfel de apariţii sunt deseori privite drept miracole. În august 1986, în Fostoria, Ohio, imaginea lui Isus părea să apară în fiecare noapte pe petele de întuneric şi rugină pe o parte a unui rezervor de ulei de soia. Comercianţii au vândut mii de tricouri şi căni cu logo-ul „Am privit viziunea” celor care au venit să vadă miracolul. Aproape un an mai apoi, Arlene Gardner din Estill Springs, statul Tennessee, a observat că atunci când vecinii îşi aprind becurile din curtea casei, imaginea unui chip apărea pe suprafaţa lucioasă a frigiderului ei. Ea a crezut că reflecţia era faţa lui Isus, deşi alţi câţiva care au observat au spus că mai degrabă seamănă cu Willie Nelson. Arlene şi soţul ei erau atât de convinşi că este un adevărat miracol, încât au renunţat să mai meargă la biserică atunci când pastorul şi-a exprimat scepticismul.

Ei bine, un astfel de scepticism este pasăre rară în zilele noastre. Foamea oamenilor de mister şi incredibil, de fenomene inexplicabile este la un nivel nemaiîntâlnit în istoria Bisericii. Este un lucru cu destulă trecere în mediul laic, care şi-a croit drum şi în sânul bisericii. Dornici să asiste la miracole, mulţi oameni par gata să creadă că aproape orice este neobişnuit este o minune uluitoare a cerurilor. Problema cu acest lucru este că reprezintă un grav pericol pentru Biserică, aşa ceva fiind o jucărie a Satanei, nu-i aşa? False minuni şi semne mincinoase, miracole amăgitoare – extrem de credibile, Biblia ne spune că vor fi uneltele de bază ale Satanei la sfârşitul vremurilor. Isus a spus: „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” Apoi a adăugat, ca şi cum ar fi ştiut că mulţi vor ignora acest avertisment: „Iată, că v-am spus mai dinainte.” (Mat. 24:24-25).

Desigur, în lumina acestui avertisment dat de Isus şi a celor ale Apostolului Pavel din Noul Testament, ar trebui să avem o doză sănătoasă de scepticism privind aşa numitele miracole. Vreau să înţelegeţi, nu sunt prin firea mea un sceptic. Nu sunt naturalist sau umanist sau vreun anti-supranaturalist. Cred în miracole. Eu cred că fiecare miracol consemnat în Biblie s-a petrecut literalmente exact aşa cum îl descrie Biblia. Cred, de pildă, că Moise şi israeliţii au mers pe fundul Mării Roşii şi nu li s-au udat sau murdărit de mâl picioarele. Cred că Ilie a ridicat din morţi pe fiul cel tânăr al văduvei. Şi că acel foc ceresc chemat din rai era chiar foc ceresc şi a învins apa. Cred cu toată convingerea că Ilie a făcut ca un topor de metal să plutească pe apă, un topor de fier. Cred că toate semnele de vindecări şi minunile atribuite lui Isus de cele patru evanghelii s-au întâmplat exact aşa cum sunt consemnate în scripturi. Şi cred că Apostolii au înfăptuit literalmente toate miracolele pe care le descrie Noul Testament.

Şi asta nu e tot. Cred că Dumnezeu poate face încă miracole. Cred că totul este posibil prin Dumnezeu, aşa cum zice Matei 19:26. Puterea Lui nu s-a diminuat nici cu un dram faţă de zilele Bisericii timpurii. Dar chiar dacă cred toate astea, cred şi că dacă Dumnezeu alege să facă ceva miraculos, o poate face, dar sunt convins că majoritatea miracolelor, semnelor şi minunilor , dacă nu cumva toate pretinse azi de Mişcarea carismatică nu au nimic în comun cu ceea ce ştim despre miracolele biblice. Ele nu întrunesc criteriile biblice. Şi sunt sprijinit deopotrivă de Scriptură şi de istorie, în afirmaţia că nimic de astăzi nu se compară cu harul miracolelor din Noul Testament, vezi cazul 1 Corinteni, capitolul 12. Astăzi Duhul Sfânt nu a dat creştinilor daruri miraculoase, comparabile cu cele pe care le-a dat Apostolilor.

Şi totuşi, în pofida acestor lucruri, mulţi carismatici fac afirmaţii destul de ieşite din tipar. Oral Roberts, de pildă, vorbind la Conferinţa Misiunii Biblice Carismatice (Charismatic Bible Ministry Conference), în anul 1987, a spus: „Nu vă pot spune despre toţi oamenii răposaţi pe care i-am înviat. Am fost nevoit să opresc o slujbă, să mă duc să ridic din morţi un mort.” Şi el nu este în domeniu o autoritate mai mică decât dr. C. Peter Wagner, profesor de disciplina creşterii Bisericii la Seminarul Fuller, Şcoala Misiunii Mondiale (School of World Mission), care crede că astfel de lucruri se întâmplă.

Şi eu cred acum că morţii sunt literalmente înviaţi în ziua de astăzi. Şi imediat ce spun asta, v-aţi putea întreba dacă cred că aşa ceva este normal? Mă îndoiesc că ar fi normal în orice situaţie oarecare, într-un loc oarecare, dar probabil că este normal în condiţiile Trupului universal al lui Hristos. Chiar şi aşa, este un eveniment foarte neobişnuit, nu aş fi surprins să ştiu că are loc de doar câteva ori într-un an.

John Wimber de la „The Vineyard” („Podgoria”) face o listă a cazurilor de învieri din morţi, ca una dintre elementele de bază ale oricărei misiuni duhovniceşti de tămăduire.
Acum, cu presupusul număr mare de oameni înviaţi din morţi, v-aţi imagina că cineva se poate descurca să prezinte un martor care să spună o mărturie de validare. Dar nici măcar un caz de înviere din morţi în epoca modernă nu poate fi verificat. Veţi spune: „Cum rămâne cu Oral Roberts care pretinde că el a înviat mai mulţi oameni?” Ei bine, el a fost provocat să reproducă numele şi adresele oamenilor pe care i-a ridicat din morţi şi s-a încurcat. Ulterior, el şi-a amintit numai un singur incident, vechi de peste 20 de ani, atunci când se presupune că ar fi înviat un copil în faţa a 10.000 de martori oculari. „În timpul unei slujbe de tămăduiri”, îşi amintea el, „o mamă din public a sărit în sus şi a strigat „Copilul meu e mort!”” Roberts a spus că el „s-a rugat deasupra copilului şi acesta a tresărit, a tresărit în braţele sale”. Roberts a afirmat că nici acel copil, nici alţi oameni despre care spune că i-a întors din morţi nu au fost declaraţi morţi clinic. „Înţeleg,” a adăugat el”, că există o diferenţă între o persoană muribundă şi care nu mai respiră şi o persoană declarată în moarte clinică”.

Ei bine, ce se presupune că putem conchide dincolo de o atare potenţială confuzie? Este desigur un ecou îndepărtat al învierii lui Lazăr de către Isus, primul fiind în mormânt timp de patru zile. Şi dacă, aşa cum presupune dr. Wagner, sunt doar câteva cazuri de oameni răposaţi ridicaţi din morţi pe an, nu ar fi rezonabil să ne aşteptăm ca cel care îi readuce între cei vii să îi ia apoi cu ei, pentru a-i vedea şi noi? Adevărul este că cei care pretind miracole în ziua de azi nu sunt în stare să îşi facă afirmaţiile plauzibile. Spre deosebire de miracolele din Noul Testament, care se petreceau de obicei în faţa unor mulţimi mari de sceptici care priveau, miracolele moderne se petrec îndeobşte fie într-un mediu privat sau la întruniri religioase în care se află mulţi oameni cuprinşi de un soi de frenezie nestăpânită a căutării unui miracol, fiind mult mai lesne ca imaginaţia lor să fabrice astfel de minuni.

Iar tipurile de miracole care se trâmbiţează astăzi sunt nimicuri absolute pe lângă cele din Noul Testament: nu sunt defel precum acelea. De fapt, tipurile de miracole de astăzi sunt distinct văzute ca fiind diferite de cele ale Noului Testament. Isus şi Apostolii au vindecat pe loc şi complet oameni născuţi orbi, pe paralitic, pe cel ciung de un braţ, toate fiind miracole indiscutabile. Nici măcar inamicii lui Isus nu au contestat veridicitatea miracolelor Sale şi El, de altfel, avea ca martori o mulţime de oameni. El a înviat din morţi, desigur, aşa cum ştim toţi. Ei nu făceau miracole care se întâmplau încet, nu făceau minuni care necesitau timp. Nu au făcut vreun miracol care să nu aibă caracter permanent. Prin contrast, majoritatea miracolelor moderne sunt parţial, graduale, temporare, uneori cu efect de revers şi aproape imposibil de verificat. Şi singurul miracol instantaneu de azi pare a fi cel care este legat de boli psihosomatice. Oameni cu disfuncţii vizibile sunt rareori găsiţi şi vindecaţi de vindecătorii prin credinţă.

Am urmărit de curând un interviu televizat pe teme evanghelice, cu un bărbat care afirma că a fost vindecat de şchiopătare. Omul spunea că a scăpat de scaunul cu rotile pentru prima oară de ani buni, totuşi mergea cu cârje şi chiar proteze grele la picioare. Nu este deloc un miracol de felul celor din Scriptură. Nici un om care a făcut vreun miracol modern nu pretinde că a avut un succes fără echivoc de felul celor văzute în misia lui Hristos şi a Apostolilor Săi.

Sunt acum unii în Mişcarea carismatică, persoane care încearcă să apere aceste aşa-zise miracole ce nu sunt verificabile, spunând că Isus Hristos a fost la fel ieri, va fi la fel azi şi mereu, exact cum este El astăzi. Sfântul Duh este azi cu noi, iar ca atare prin El avem o Epocă a Miracolelor. David DuPlasee, un fel de patriarh al mişcării, fiind denumit şi „Dl. Penticost”, credea (este decedat acum) că Epoca Miracolelor nu se sfârşeşte vreodată, aşa că noi ne aflăm încă în această epocă. A mai spus că miracolele şi evenimentele descrise în Faptele Apostolilor ar trebui să fie normale de-a lungul istoriei Bisericii. Şi acesta este punctul de vedere susţinut de majoritatea penticostalilor şi carismaticilor, că orice a făcut în trecut Sfântul Duh, face şi acum; că miracolele se tot întâmplă, odată ce este aici Sfântul Duh. Spun ei că Duhul Sfânt nu s-a schimbat niciodată. Spun că Biserica Primară s-a schimbat; a devenit una doctrinară; a devenit formalistă; a devenit rituală, iar astfel Sfântul Duh şi-a retras puterea, iar acum, după aproape 2000 de ani, a lăsat-o iarăşi. Dar lucrul care nu încetează să mă uimească este acela că, dacă Sfântul Duh a purces la a-şi lăsa aici puterea, de ce ar fi făcut-o pentru a autentifica nişte oameni care propovăduiesc o teologie eronată? Dacă El a vrut să certifice pe cineva prin miracole, puteţi fi siguri că ar fi vorba de cei mai veridici, mai puri şi mai profunzi, mai biblici şi destoinici şi dedicaţi propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, cei care ne învaţă adevărul.

Mulţi penticostali şi carismatici vorbesc despre restaurarea puterii Sfântului Duh din Noul Testament prin intermediul mişcării lor. Ei spun că fac iarăşi ceea ce făceau în primul secol Apostolii. Să fie adevărat? Dacă da, de ce diferă atât de mult revelaţiile, viziunile, vorbirea în limbi, vindecările şi miracolele de cele făcute de Apostoli? Şi de ce sunt ele asociate cu oameni care nu înţeleg în mod corespunzător adevărul lui Dumnezeu? Şi dacă miracolele, semnele şi minunile sunt atât de vitale, atunci de ce aproape 2000 de ani Sfântul Duh nu le-a mai făcut? Vreţi să spuneţi că nu au existat măcar o mână de oameni care să fie demni de aşa un har? Ar trebui creştinii de astăzi să se mai aştepte la miracole? Oral Roberts are dreptate când spune: „Fiecare ar trebui să ne aşteptăm cumva la vreun miracol astăzi?” Suntem noi capabili să facem miracole? Să tămăduim oameni? Să înviem morţi?

Păi, pentru a răspunde acestor întrebări trebuie să ne uităm la Scriptură şi vreau să vă arăt doar o privire succintă şi rapidă în privinţa acestei chestiuni a miracolelor, cred că vă veţi face o idee adecvată.

Cele mai multe miracole biblice s-au petrecut într-una până la trei perioade ale istoriei biblice. Trebuie să ţineţi cont de acest lucru. Cele mai multe miracole biblice s-au desfăşurat în trei perioade relativ scurte din istoria biblică:

1. Zilele lui Moise şi Iosua
2. În timpul misiilor lui Ilie şi Elisei
3. În timpul lui Hristos şi a Apostolilor

Nici una dintre aceste perioade nu a durat mai mult de o sută de ani. Fiecare dintre ele, din cele trei, a trăit o proliferare a miracolelor nemaiauzită cu alte ocazii în istoria harurilor lăsate de Dumnezeu. Însă chiar şi în timpul acestor trei perioade, miracolele nu erau ceva normal, lucruri care să se petreacă cotidian oricui şi fiecăruia. Miracolele care s-au întâmplat în timpurile lui Moise şi Iosua i-au implicat pe Moise şi Iosua! Miracolele din vremea lui Ilie şi Elisei au avut loc în jurul misiilor lui Ilie şi Elisei. Iar miracolele întâmplate în timpul lui Hristos şi a Apostolilor şi prin ei, s-au petrecut prin intermediul misiilor lor.

Nu au fost miracole care să se întâmple la tot pasul şi oricărui fel de oameni. Şi dincolo de aceste trei intervale, singurele miracole consemnate de Scriptură sunt evenimente foarte, foarte izolate. Este adevărat că în vremea lui Isaia, Domnul a înfrânt miraculos oastea lui Senaherib, apoi l-a vindecat pe Ezechia şi redat umbra de la soare (2 Împăraţi 19-20). Este adevărat că în zilele lui Daniel, Dumnezeu i-a ocrotit miraculos pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego în cuptor (Daniel 3). Dar aceste fapte sunt foarte neobişnuite şi ieşite din comun. Este adevărat că Dumnezeu l-a ocrotit miraculos pe Iona în burta peştelui cel mare. Dar acestea sunt evenimente cât se poate de izolate. Şi miracole ca acelea nu s-au întâmplat între oamenii lui Dumnezeu ca şi curs firesc al vieţii. Sigur că Dumnezeu poate oricând să interfereze cu cotidianul omenesc în mod supranatural şi să facă un miracol. Dar El alege să se limiteze pe Sine îndeobşte la trei perioade istorice şi foarte rar veţi găsi un miracol în alte timpuri. În restul timpului, Dumnezeu lucrează doar prin providenţă. El nu are nevoie de miracole: El poate acţiona doar prin providenţă. Motivul pentru care El a făcut un miracol este acela că miracolele îi pot fi atribuite doar Lui. Un atare eveniment poate fi explicat doar prin supranatural, fiind vremuri în care aşa ceva era un lucru crucial.

Lăsaţi-mă să vă dau câteva idei. Trei caracteristici ale miracolelor din Scriptură vă vor ajuta să percepeţi mai bine:

1. Miracolele au iniţiat o Nouă Era a Revelaţiei.
Toate cele trei perioade de miracole au fost vremuri în care Dumnezeu şi-a scris revelarea Sa.
a. Moise şi Iosua – vremea când a fost dată Legea.
b. Ilie şi Elisei – au iniţiat slujba profetică, era proorocirii şi toate Cărţile de Proorociri (profeţi majori, profeţi minori).
c. Noul Testament – evident. Hristos a făcut miracole, apostolii au făcut miracole. Această perioadă a introdus era revelării Noului Testament.

Astfel că ori de câte ori Dumnezeu voia să îşi facă auzit Cuvântul, a dorit să certifice anumiţi profeţi şi dascăli ai Cuvântului Său: să îi autentifice. Lui Moise i s-a dat puterea de a face anumite miracole pentru ca oamenii să ştie că el vorbeşte ca şi crainic al lui Dumnezeu. Şi la fel a fost în cazul lui Iosua, atunci când el şi-a scris cartea. Ajungem la Ilie şi Elisei şi la miracolele pe care misia lor le-a cerut, deoarece erau profeţi ai lui Dumnezeu şi iniţiau o eră foarte îndelungată de literatură profetică, ala cum a dezvăluit-o Dumnezeu prin prooroci, literatură pentru care ei au fost un soi de prezentatori. Şi chiar şi acele rare miracole care s-au petrecut în alte perioade, şi ele au implicat oameni care au fost întrebuinţaţi de Dumnezeu pentru a scrie Scriptura.
Vindecarea lui Ezechia l-a implicat pe Isaia; cei trei oameni din cuptorul încins l-au implicat pe Daniel. Cei doi au fost denumiţi „Prooroci majori”, care au scris şi au glăsuit pentru Dumnezeu. Moise a făcut multe miracole în încercarea de a-l convinge pe faraon să lase poporul lui Israel să plece, să încerce să îl convingă că nu este un om oarecare. Şi nu era un om oarecare, ci omul lui Dumnezeu care a vorbit pentru Dumnezeu.

Miracolele se pare că i-au însoţit pe israeliţi în călătoria lor din Egipt, iar miracolele au venit în acest drum al lor în pustietate, pentru a aminti poporului lui Dumnezeu că Dumnezeu le este Demiurgul şi Moise purtător al cuvântului Său. Cum altfel ar fi ştiut ei pe cine să asculte? Cu siguranţă nu ar fi dorit să îl asculte pe Aaron sau pe oricare altul. Şi chiar şi când Dumnezeu i-a dat lui Moise legile pe munte, Moise s-a întâlnit cu El într-o situaţie cu semne dramatice – foc, fum, trâmbiţe, voce tunătoare, astfel că şi Moise însuşi şi-a dat seama că era vocea lui Dumnezeu (iar Evrei 12 spune că era foarte înfricoşătoare). Şi aşa a început prima perioadă a revelaţiei. Iar Moise a consemnat adevărul în Pentateuh (cele cinci cărţi), Iosua a scris cartea care îi poartă numele. Alte cărţi au fost adăugate intermitent după vremea lui Moise şi a lui Iosua, Samuel probabil că a scris Judecătorii şi 1 şi 2 Samuel, David a scris Psalmii, Solomon a schiţat cea mai mare parte a textelor din Înţelepciune. Însă aceste cărţi nu au fost însoţite de vreo mare înfăptuire de miracole, aşa cum s-a întâmplat distinctiv în zilele lui Moise şi Iosua. Ele erau un fel de continuare în anumite feluri ale erei revelaţiilor.

Al doilea lanţ major de evenimente miraculoase acompaniază o nouă epocă a revelaţiei biblice, „Epoca proorocilor Noului Testament”. După domnia lui Solomon, naţiunea lui Israel s-a divizat în regatul de nord, Israel, şi în cel de sud, Iudeea. Regatul din nord a avut repede parte de tulburări, din cauza idolatriei, ajungând în pragul dezastrului sub regele Ahab. Vă amintiţi de soţia sa, Jezebel? În acea perioadă, Dumnezeu a ales doi oameni, pe Ilie şi Elisei. Însărcinarea lor profetică a fost marcată de miracole dramatice care au certificat că ei sunt crainici ai lui Dumnezeu, chemând poporul înapoi către Dumnezeu. Profeţii care le-au succedat au fost continuatori ai acestei ere. Apoi, când s-a încheiat această eră şi Vechiul Testament a fost gata, au existat 400 de ani de tăcere, în care nici un prooroc nu a mai vorbit pentru Dumnezeu şi nici un miracol nu s-a mai consemnat.

A venit apoi Noul Testament, iar primul miracol a fost cel al Naşterii de către Fecioară. Iar apoi miracolele au început să curgă prin viaţa lui Hristos, au apărut prin Apostolii Lui. De ce? Deoarece era o nouă eră a scrierii revelării lui Dumnezeu – cea a Noului Testament. Mereu miracolele au fost asociate cu certificarea celor care ne-au adus revelarea lui Dumnezeu.

2. A doua idee pe care vreau să v-o expun, cea la care tocmai am ajuns, este că „miracolele i-au certificat pe mesagerii Revelaţiei”. Ele s-au întâmplat doar în trei ere şi au fost autentificate prin mesageri ai revelaţiei. Ilie l-a ridicat din morţi pe fiul cel mort al văduvei. Şi care a fost replica văduvei? Versetul 24 din 1 Împăraţi 17, acolo ea spune: „Cunosc acum că eşti un om al lui Dumnezeu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!” Este un verset foarte important. Acesta este un scop în sine. Acela că fiecare om care îl ascultă pe Ilie va şti că acest om este omul lui Dumnezeu şi prin gura lui iese cuvântul Domnului, adevărul.

Ajungem la Noul Testament, unde în Ioan 10 Isus are o confruntare cu liderii religioşi evrei: ei l-au provocat – „Până când ne tot ţii sufletele în încordare? Dacă eşti Hristosul, spune-ne-o desluşit.” Isus le-a spus: „V-am spus şi nu credeţi. Lucrările, pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.” El spune că „Miracolele pe care le fac mă autentifică pe Mine şi mesajul de la Dumnezeu.” În ceremonia Rusaliilor, Petru a spus mulţimii că Isus era omul trimis lor de Dumnezeu cu miracole, semne şi minuni. Şi acelaşi tip de miracole a aparţinut Apostolilor. Vă veţi aminti de prima călătorie misionară a lui Pavel, el şi Barnaba propovăduiau în Iconium şi se spune: „Ei
vorbeau răspicat, bizuindu-se pe Domnul, care punea astfel mărturia Slavei Sale, stând zălog semnelor şi minunilor făcute prin mâinile lor.” Dragii mei, acesta este întotdeauna ţelul unui miracol. Dumnezeu nu are nevoie de miracole pentru ca fiecare să facă voia Sa. Nu are nevoie să facă minuni pentru fiecare creştin zilnic, pentru a-şi dovedi dragostea Sa. Nu trebuie să facă miracole zilnic pentru a-i face pe oameni să creadă că El există. El doar autentifică Cuvântul, iar apoi Cuvântul cel atestat astfel este dezvăluit şi nu mai este nevoie de validarea propovăduitorului. Puteţi astfel afla dacă prin acel propovăduitor a vorbit Dumnezeu, comparându-l cu Biblia. Şi Dumnezeu poate controla orice fără a face miracole, prin providenţă.

Este nesocotit să presupunem că fiecare ar trebui să poată face miracole; ca şi cum ne-am duce la un seminar timp de patru zile şi am învăţa cum să facem miracole. Este la fel de nesocotit să presupunem că Dumnezeu va face miracole pentru noi zi de zi. Oamenii care tot spun că au văzut miracolul acesta şi miracolul acela au fost prinşi de capcana convingerii că orice este un miracol, iar definiţia dată de ei miracolului este lipsită crunt de parametri biblici.

Apostolii au înfăptuit miracole, semne, minuni, în Faptele Apostolilor 5. De ce? Pentru a atrage atenţia asupra faptului că ei erau slujitori ai Dumnezeului cel viu, care glăsuiesc adevărul. În Faptele 15 se spune: „Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile, pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.” Aceste lucruri care sunt marcă a unui Apostol, semnele, minunile, au fost pomenite de Pavel către corintieni. „S-au înfăptuit în mijlocul vostru”. Ele marchează un Apostol.

Moise, Iosua au introdus o eră a revelaţiei. Ilie şi Elisei au iniţiat o eră a revelaţiei. Isus şi Apostolii au iniţiat o eră a revelaţiei. Şi cu toţi glăsuitorii Lui, dar fără cuvânt scris, Dumnezeu a dorit să îl certifice pe purtătorul de cuvânt ales, astfel că le-a dat acestora puterea de a face lucruri supranaturale pentru ca oamenii să poată şti că nu au de-a face cu un simplu dascăl muritor, un oarecare, ci cu un om prin care Dumnezeu grăieşte adevărul.

3.În al treilea rând – şi strâns legat de celelalte aspecte, miracolele sun menite să atragă atenţia la revelaţie. Miracolele sunt menite să atragă atenţia către dezvăluire. Dumnezeu a făcut miracole astfel ca oamenii să asculte Cuvântul şi să vadă adevărul Lui. Miracolul nu a existat ca scop în sine – asta este ideea. Dumnezeu nu face miracole de dragul miracolelor. Scopul miracolului era efectul lui. De exemplu, miracolele făcute de Moise în Egipt au fost menite să lumineze două tabere, a israeliţilor şi a egiptenilor. În Exodul 7, aflăm că primele miracole ale lui Moise, atunci când israeliţii au început să creadă în puterea Dumnezeului lor. Faraonul a fost un „caz dificil”. El nu a crezut până la cel de-al zecelea miracol, „Îngerul morţii”, când i-a lăsat în sfârşit să plece.

Dar scopul miracolului nu a fost unul de sine stătător, ci acela de a-i face pe oameni să înţeleagă că Dumnezeu avea ceva de spus! Miracolele lui Ilie şi Elisei au fost eficiente în convingerea credincioşilor şi necredincioşilor că ei vorbeau Cuvântul lui Dumnezeu. Şi o ilustrare grafică a acestui lucru se poate vedea în 1 Împăraţi 18, acolo unde Ilie i-a învins pe cei 400 de profeţi ai lui Baal, în faţa unei mulţimi mari de israeliţi, iar Scriptura spune: „Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: “Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!”” Ei au crezut.

În Noul Testament, miracolele şi semnele au fost întrebuinţate iar pentru a confirma ceva credincioşilor şi a-i convinge pe cei fără credinţă. Ioan a spus că miracolele lui Isus au fost făcute pentru ca să poţi crede că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, să crezi că trăieşti în numele Lui; şi acelaşi lucru este valabil şi cu miracolele Apostolilor.
Doar trei ere, mereu pentru a autentifica pe cei care au vorbit întru revelaţia lui Dumnezeu şi mereu cu scopul de a indică spre revelare, astfel încât revelaţia este cel mai important lucru! Şi dragii mei, aşa vă zic, aşa cum aveţi această Carte în mână – aveţi produsul finit al intervenţiei miraculoase a lui Dumnezeu. Acesta este scopul pentru care a făcut El miracole. Deţineţi această scriptură – nu mai aveţi nevoie de miracole! Aveţi ceea ce Dumnezeu a intenţionat să producă. Şi de asta Isus a spus, simplu şi la obiect: „Dacă nu vor crede pe Moise şi pe prooroci (adică Scriptura), nu vor crede nici că cineva s-a ridicat din morţi.”

Trebuie să vă amintiţi de acest popor al lui Israel, care a văzut miracolele lui Moise, o întreagă generaţie pierită în pustietate – de ce? Necredinţa! Trebuie să vă amintiţi că acei oameni care i-au ascultat pe prooroci vorbind pentru Dumnezeu, în cea mai mare parte a lor au refuzat să creadă. Un întreg regat a comis apostazie – cel din nord; iar în sud a fost doar ce a mai rămas. Toţi cei care au văzut miracolele lui Isus nu au crezut: doar un mic grup. Şi când ajungem la acest episod în Faptele Apostolilor, aflăm că au fost 120 de oameni îndeajuns de dedicaţi credinţei în Domnul, oameni care aşteptau venirea Sfântului Duh. Miracolele în sine nu au produs o credinţă deplină. Nu pot face asta. Ele sunt menite să indice către adevăr şi adevărul este cel care produce credinţa, bineînţeles prin Duhul care îi dă vigoare.

Acum se ridică o întrebare: „Sunt astăzi necesare miracolele?” Când Vechiul şi Noul Testament au fost terminate, revelarea lui Dumnezeu a fost terminată. Prin mai multe semne şi minuni, El a autentificat veridicitatea acestei cărţi. Oricine o citeşte poate vedea că este adevăr. Continuă Dumnezeu să facă miracole? Există vreo nevoie pentru continuarea miracolelor care să sprijine Biblia? Ar trebui să pretindă cineva un miracol, pentru credinţă? Face Dumnezeu miracole la cerere? Sunt oare fenomenele care se întâmplă astăzi, salutate ca „semne, minuni şi tămăduiri” cu adevărat necesare şi autentice? Răspunsul la aceste întrebări este nu. Nimic din Scriptură nu indică faptul că miracolele din era apostolică au fost menite pentru a fi continue. Dacă veţi citi în continuare în Cartea Faptelor veţi conchide pentru sine: „Nu am mai citit despre un miracol de ceva timp” şi veţi termina întreaga carte şi nu veţi mai da peste vreunul! Minunile au încetat chiar şi în Faptele Apostolilor, la un moment dat.

Carismaticii de astăzi cred că harurile spectaculoase şi miraculoase au fost date pentru edificarea credincioşilor. Ar susţine Cuvântul lui Dumnezeu aşa ceva? Nu! Ele nu au fost rânduite pentru edificarea credincioşilor; nu au fost menite pentru a-i edifica pe creştini; ele sunt semne pentru cei care nu cred: pentru cei care au nevoie să vadă că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Fie că discutăm de vorbirea în limbi necunoscute, de vindecări sau miracole, ele au servit ca semne care să autentifice o eră în care Dumnezeu dădea o nouă revelaţie, iar oamenilor le era necesar să o asculte. B.B. Warfield, acel mare profesor prezbiterian al generaţiei trecute, scria în anul 1918:
„Miracolele nu apar în paginile Scripturii alandala, şi ici, şi acolo şi oriunde, oricum, fără vreo motivaţie anume. Ele aparţin „perioadelor revelaţiei” şi apar doar când Dumnezeu vorbeşte către poporul Lui prin mesageri acreditaţi care să-i declare scopul plin de slavă. Afişarea lor abundentă, în Biserica Apostolică, este marcă a bogăţiei revelaţiei în Epoca apostolică.

Vă daţi seama, nu-i aşa, că între anii 36 şi 95 ai erei noastre au fost scrise toate cele 27 de cărţi ale Noului Testament. Şi astfel a existat o proliferare a autentificărilor, deoarece vastul volum de literatură a fost revelat într-o perioadă de timp scurtă. Warfield continuă:

„Când această perioadă de revelaţii a luat sfârşit, vremea „miracolelor faptice” a trecut şi ea, ca orice lucru. Dumnezeu, Sfântul Duh a făcut asta ca lucrare subsecventă, nu pentru a lăsa în lume revelaţii noi şi fără trebuinţă, ci pentru a răspândi această revelaţie completă în lume şi pentru a aduce omenirea către cunoaşterea ei izbăvitoare.”
Abraham Kiper, teologul olandez, scria în 1898:

„Nu a fost calea lui Dumnezeu de a comunica cu fiecare om într-un demers separat de acumulare a cunoaşterii despre divin, de a întâmpina nevoile separate ale fiecăruia. În schimb, El a răspândit un panou comun tuturor, invitându-i pe toţi să vină şi să ia parte la belşugul marelui ospăţ.”

Vreau să mă opresc din citat pentru a spune că este un reproş foarte serios pentru mişcarea carismatică contemporană, cea care presupune că Dumnezeu vorbeşte individual fiecăruia, că are revelaţii deosebite pentru fiecare, informaţii separate pentru fiecare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor individuale ale fiecăruia. Nu este cazul. Abraham Kiper are dreptate spunând:

„El [Dumnezeu] a răspândit o platformă de cunoaştere pentru toţi, invitându-i să vină şi să ia parte la belşugul marelui ospăţ. El a dat lumii o revelaţie organică completă, adaptată pentru toţi, suficientă tuturor, oferită tuturor şi El cere ca din această revelaţie completă fiecare să îşi tragă propria susţinere duhovnicească. Aşadar, nu ne putem aştepta ca această lucrare de miracole, care este semnul puterii revelatoare a lui Dumnezeu, să continue după ce revelaţia care a însoţit-o a fost desăvârşită.”

O afirmaţie extraordinară. În Faptele, capitolul 7, când Ştefan glăsuia faimoasa sa predică, a vorbit despre Moise care a înfăptuit semne miraculoase pe pământul Egiptului, în Marea Roşie şi în pustietate. „A primit cuvinte vii ca să vi le dea vouă”, a spus Ştefan. Observaţi cum Cuvântul lui Dumnezeu trasează o paralelă între semnele lui Moise şi cuvintele vii – directa revelaţie de la Dumnezeu, pe care acesta a transmis-o mai departe. Evrei 2:3-4 confirmă că validarea scriitorilor Noului Testament a avut scopul de a-i face pe oameni să îi privească pe aceştia ca pe agenţi ai revelaţiei lui Dumnezeu: „cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!” El îi certifica pe Apostoli – cei care au scris Scriptura.

Făgăduieşte Dumnezeu miracole pentru toată lumea? Nu! Nu a făcut-o niciodată: nu este în menirea oamenilor. Îi auzi pe carismatici spunând: „Dumnezeu are un miracol special pentru tine astăzi!” Nu, nu are. „Mai bine ai căuta miracolul tău individual. Dacă nu îl primeşti, înseamnă că nu ai destulă credinţă.” Nu este adevărat! Apropos, Isus nu a făcut vreun miracol între patru ochi, toate au fost în public. Şi au fost, după cum am mai spus, pentru a autentifica pe cel care vorbeşte pentru Dumnezeu.

Mai sunt atâtea lucruri care s-ar putea spune pe această temă şi vor mai fi multe în viitoarea carte. Însă vreau să conchid în ultimele cinci minute.

Dacă vreţi să spuneţi că Dumnezeu face miracole şi astăzi, miracole consonante cu Biblia, înseamnă că spuneţi „Dumnezeu este şi…” Ce anume? Dă ce? Revelaţie. Şi dacă Dumnezeu dă revelaţie, ea va veni prin nişte persoane care sunt cum? Făcători de miracole. Şi voi spune asta despre carismatici, că ei sunt cel puţin în sensul acesta consecvenţi. Au întregul ansamblu – Dumnezeu dă revelaţii. El încă face asta. Oamenii care primesc acest har au puterea miracolului, în opinia lor. Şi care ar fi următorul pas logic? Să îi denumim… cum? Apostoli. Şi asta este ceea ce fac ei.

Avem acum o mişcare destul de obişnuită pe scena carismatică, ea etichetând anumiţi oameni ca apostoli. Earl Palk, un carismatic destul de important, ne învaţă că anumiţi indivizi aleşi au fost chemaţi pentru a fi Apostoli. Jack Deere, fost profesor la Seminarul Dallas şi teologul şef al mişcării lui John Wimber, care nu este cu certitudine acea misie apostolică de azi, însă el a afirmat la o consfătuire de lucru în Sidney că „este convins că puterea apostolică vine”, ascultaţi asta, „iar noua eră apostolică va fi mai măreaţă decât prima!” Noi apostoli, făcând noi semne şi minuni, primind noua revelaţie de a produce o „nouă Biblie” ?

Să vă uitaţi cu atenţie la aceste lucruri, dragii mei. Arată aproape ca un complot care să înşele întreaga Biserică. Nu? Slujba de apostol nu este pentru zilele noastre. Biserica a fost întemeiată pe Apostoli, vezi în Efeseni 2:20, ei au fost temelia. Nu aşezi temelia abia în secolul al XX-lea. Apostolii au fost cu toţii martori ai învierii. Martori oculari ai înălţării lui Hristos! Ei au fost aleşi personal de Isus Hristos. Au fost certificaţi de semne miraculoase. Au avut autoritate absolută şi li s-a dat un loc de cea mai mare cinste, veşnic, aşa cum în Apocalipsa 21:14 se spună că Raiul, oraşul Noului Ierusalim, are un zid cu temelia pe douăsprezece pietre, iar pe ele sunt gravate numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. Erau doar doisprezece! Puteţi argumenta asupra celui de al doisprezecelea, cine a fost el, unii spun Matei, alţii Pavel, Iuda fiind exclus. Aţi putea spune că a fost Matei, iar Pavel a fost şi el apostol la timpul cuvenit, fiind un fel de completare.

Dar ideea este că au fost doar douăsprezece de astfel de locuri de cinste. Fiecare va domni peste unul dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel în Împărăţie. Nu este loc pentru mai mult de doisprezece oameni. Ei sunt o castă aparte. Nu au succesori. Era apostolilor s-a terminat pentru că autentificarea s-a încheiat, pentru că era revelaţiei s-a încheiat. Veţi spune: „Vai, MacArthur, ai o părere slabă despre Dumnezeu.” Nu, nu am! Am o opinie clară despre Dumnezeu. Cred că El este consecvent cu Sine. Şi cred că El este sincer în revelarea Sa. Jerry Horner, profesor asistent de literatură biblică la Oral Roberts a spus: „Cine de pe lumea asta vrea un Dumnezeu care şi-a pierdut tot cheful?” Păi, să-şi fi pierdut Dumnezeu tot cheful? Nu a făcut El nimic semnificativ în 2000 de ani? Nu este chiar aşa. El are mereu chef de oameni, de fapt este capabil să facă lucruri din belşug, nemaipomenite, dincolo de ce aţi putea cere sau gândi, potrivit puterii care lucrează în noi.

El a avut un scop special pentru epocile revelaţiei. Are un scop diferit acum, la fel de puternic, la fel de minunat. Nu cădeţi în capcana ideii că există ceva dincolo de Scriptură, deoarece amăgirea asta spune: că cineva mereu capătă o revelaţie, că există cineva cu o autoritate apostolică, că miracolele se pare că se petrec în tot locul. Nu este adevărat. Nu este consonant cu Scriptura.

Tată ceresc, îţi mulţumim că am putut să privim la Cuvântul Tău în seara aceasta, în acest scurt răstimp în care i-am desluşit adevărul iarăşi. Ajută-ne să avem acest discernământ. Şi Domnul să ne ajute să credem că nu trebuie să faci vreun miracol pentru a Te arăta. Providenţa, în multe feluri, este un miracol mai mare decât orice minune. Ar fi mai uşor să faci ceva supranatural decât să orchestrezi toate aceste aspecte infinite ale vieţii şi să le faci trebuincioase scopului Tău, dar Tu deja faci asta în fiecare clipă a zilei. Mulţumim Doamne pentru Cuvântul Tău, cel care nu are nevoie de împrospătare, pentru mesagerii certificaţi pe care ni i-ai trimis pentru totdeauna, pentru sfinţi, pentru credinţa pe care ne bizuim. Îţi cerem, Doamne, să ne ţii întru adevărul Tău. Nu ne lăsa pradă rătăcirii, în numele lui Isus. Amin.

Transcribed and added to Bible Bulletin Board’s “MacArthur Collection” by:
Tony Capoccia
Bible Bulletin Board
Box 119
Columbus, New Jersey, USA, 08022
Websites: www.biblebb.com and www.gospelgems.com
Email: tony@biblebb.com
Online since 1986