Calvinismul, cunoscut ca o teologie reformată, este o mișcare în cadrul Protestanismului ortodox ce a fost dezvoltat de John Calvin (1509-1564), un teolog francez. John Calvin a avut doar opt ani atunci când Martin Luther a afișat cele 95 de teze ale sale. Calvin și Luther nu s-au întâlnit niciodată.
Calvin a fost un avocat care a devenit Pastor în Geneva, Elveția. El s-a căsătorit în 1539.
Calvin a scris multe comentarii pentru diferite cărți legate de Biblie, însă este mai cunoscut pentru munca sa cunoscută ca The Institutes of the Christian Religion, o lucrare extraordinară despre teologia Creștină, pe care a publicat-o la vârsta de 26 de ani.
Sistemul Calvinismului aderă la o părere foarte importantă a scripturii și caută să derive formularea sa teologică bazată doar pe cuvântul lui Dumnezeu. Se bazează pe superioritatea lui Dumnezeu – declarând că Dumnezeu vrea prin virtutatea prezenței și potenței sale să facă orice dorește El cu creația Sa. Susține deasemenea faptul că în cadrul Bibliei există următoarele învățături: Că Dumnezeu, prin bunăvoința sa supremă, predestinează oamenii spre salvare; că Isus a murit doar pentru cei predestinați; că Dumnezeu regenerează individul unde va putea și dorește să-l aleagă pe Dumnezeu; și că este imposibil pentru cei care sunt mântuiți să-și piardă salvarea.
Arminianismul, pe de altă parte, susține că Dumnezeu a predestinat, dar nu într-un sens absolut. El s-a uitat în viitor pentru a vedea cine îl va alege, apoi El i-a ales pe aceștia. Isus a murit pentru păcatele tuturor oamenilor care au trăit și care vor trăi vreodată – nu doar Creștini. Fiecare persoană decide dacă vrea să fie salvată sau nu. Și într-un final, este posibil să-ți pierzi salvarea (unii Arminieni cred că nu poți să-ți pierzi salvarea).
Calvinismul susține supremația lui Dumnezeu și a decretelor sale eterne prin care a ales orice se va îndeplini. Calviniștii iau Biblia foarte în serios și încercau să armonizeze toate conceptele sale. Învață monergism, acea salvare ce este obținută doar prin lucrarea lui Dumnezeu (John 6:28; Phil. 1:29), și nimic nu apare în lume înafară de ceea ce permite Dumnezeu (Eph. 1:11). Unii critici au susținut că Calviniștii îl fac pe Dumnezeu autorul răului, însă Calviniștii neagă repede asemenea acuzare și învață că Dumnezeu este suprem până și deasupra forțelor răului, și că folosește răul din interiorul planului etern pentru lume și umanitate: “Deoarece cu adevărat în acest oraș s-au adunat împreună împotriva servitorului Tău Isus, pe care tu l-ai ales, atât Herod cât și Pontius Pilate, împreună cu Gentilii și oamenii din Israel, spre orice mâna Sa și scopul Său a vrut să creeze.” (Acts 4:27-28)
TULIP
Calvinismul este foarte cunoscut printr-un acronim: T.U.L.I.P.
- Depravare totală (cunoscută ca Inabilitate Totală și Păcatul Original)
- Alegere Necondiționată
- Ispășire Limitată (cunoscută și ca Ispășire Particulară)
- Bunăvoință Irezistibilă
- Perseverența Sfinților (cunoscută și ca Salvat Odată Mereu Salvat)
Aceste cinci categorii nu compun Calvinismul în totalitate. Ele reprezintă unele dintre problemele sale importante.
Depravare totală: Păcatul a afectat toate părțile omului. Inima, emoțiile, voința, mintea și trupul sunt toate afectate de păcat. Suntem total păcătoși. Nu suntem la fel de păcătoși pe cât am putea fi, însă suntem afectați de păcat. Doctrina Depravării Totale este derivată din scripturile ce afișează caracterul uman: inima omului este rea (Mark 7:21-23) și bolnavă (Jer. 17:9). Omul este un sclav al păcatului (Rom. 6:14-20). El nu-l caută pe Dumnezeu (Rom. 3:11). El nu poate înțelege lucrurile spirituale (1 Cor. 2:14). El este în dușmănie cu Dumnezeu (Eph. 2:15). Și, prin natura copilului mâniei (Eph. 2:3). Calviniștii întreabă: “În lumina scripturilor ce declară natura adevărată a omului ca fiind total pierdută și incapabilă, cum este posibil pentru oricine să aleagă sau să-l dorească pe Dumnezeu?” Răspunsul este: “Nu poate. Așadar Dumnezeu trebuie să aleagă.” Calvinismul susține deasemenea că din cauza naturii noastre decadente, suntem renăscuți din nou nu din dorința noastră ci din cea a Domnului (John 1:12-13). Dumnezeu ofră credința (Phil. 1:29); credința este lucrarea lui Dumnezeu (John 6:28-29); Dumnezeu acceptă oamenii spre viață eternă (Acts 13:38); iar Dumnezeu predestinează (Eph 1:1-11; Rom 8:29; Rom. 9:9-23).
Alegerea Necondiționată: Dumnezeu nu-și bazează alegerea asupra niciunui lucru pe care îl vede ca individual. El alege conform tipului de intenție al voinței sale (Eph. 1:4-8; Rom. 9:9-11) fără vreo considerare a meritului sau calității din individ. Dumnezeu nu privește în viitor pentru a vedea cine Îl va alege. Deasemenea, în timp ce unii sunt aleși spre salvare, alții nu sunt (Rom. 9:15-21).
Ispășire Limitată: Isus a murit doar pentru cei aleși. Deși sacrificiul lui Isus a fost suficient pentru toți, nu a fost eficient pentru toți. Isus a purtat doar păcatele celor aleși. Susținerea pentru poziția sa reiese din scripturi ca Matt. 26:28, unde Isus a murit pentru “mai mulți”; John 10:11, 15 ce spune că Isus a murit pentru oi (nu capre, ca în Matt. 25:32-33); John 17:9 unde Isus în rugăciune a acționat pentru cei dați Lui – nu pentru toți din lume; Acts 20:28 și Eph 5:25-27 ce spune că Biserica a fost cumpărată de Hristos – nu toți oamenii; și Isaiah 53:12 care reprezintă o profeție a crucificării lui Isus, unde el poartă păcatele multora (dar nu toți).
Bunăvoința Irezistibilă: Când Dumnezeu îi cheamă pe aleșii săi spre salvare, ei nu pot rezista. Dumnezeu oferă tuturor oamenilor mesajul evanghelic. Acest lucru este numit apelul extern. Însă pentru cei aleși, Dumnezeu extinde un apel intern, care nu poate fi rezistat. Acest apel este prin Duhul Sfânt care lucrează în inimile și mințile celor aleși, pentru a-i aduce spre mântuire și regenerare, astfel ei vin din proprie inițiativă spre Dumnezeu. Unele versete folosite pentru a susține această învățătură sunt Rom. 9:16, unde se spune că “nu depinde de cel ce dorește sau de cel ce fuge, ci de Domnul care are milă.”; Phil. 2:12-13, unde Dumnezeu este cel ce lucrează salvarea în individ; John 6:28-29, unde credința este declarată ca fiind lucrarea lui Dumnezeu; Acts 13:48, unde Dumnezeu alege oamenii pentru vața eternă; și John 1:12-13, unde fiind renăscut nu este prin voia omului ci cea a lui Dumnezeu.
Perseverența Sfinților: Nu-ți poți pierde salvarea. Deoarece Tatăl a ales, Fiul a mântuit, iar Duhul Sfânt a aplicat salvarea, astfel cei salvați sunt protejați etern prin Hristos. Unele versete pentru această poziție sunt John 10:27-28 unde Isus le-a spus oilor că nu vor pieri niciodată; John 6:47 unde salvarea este descrisă ca o viață eternă; Romans 8:1 unde se spune că am trecut de judecată; 1 Cor 1013 unde Dumnezeu promite să nu ne lase tentați de mai mult decât putem duce; și Phil 1:6 unde Dumnezeu este cel care are credință în perfecționarea noastră până în ziua întoarcerii lui Isus.
Hiper-Calvinism
Hipe-Calvinismul subliniază supremația lui Dumnezeu astfel încât responsabilitatea omului este respinsă. Defapt, Hiper-Calvinismul este o respingere a faptului că chemarea evanghelică se aplică tuturor; și/sau neagă faptul că oferta milei divine este liberă și universală; și/sau neagă faptul că există un asemenea lucru ca “sfințenia obișnuită”; și/sau neagă faptul că Dumnezeu are vreun fel de dragoste pentru cei nealeși. Calviniștii nu sunt de acord cu Hiper-Calvinismul.
