Poverile apărării naţionale erau simţite cel mai mult de către sate. Satele Româneşti erau taxate doar pe oi, şi, fiind Ortodocşi Greci, ei nu plăteau zeciuieli. Din pricină că multe sate Ungare şi Saxone se mutau în oraşele înfloritoare, lorzii recrutau Români pentru munca pământului; deasemenea Românii au fost cei ce au repopulat pământurile Ungariei şi satele Saxone ce au fost distruse de boli sau înrobite de Otomani. La cerinţa episcopului Transilvaniei, regele ce i-a condus pe Românii ce s-au stabilit pe “pământuri Creştine” (Lucrate înainte de Romano Catolici) a trebuit să plătească zeciuială. Măsura a stârnit multe neplăceri printre Români, aceştia fiind obişnuiţi să plătească cu taxa oilor.
Circumstanţele satelor Ungare şi Saxone s-a înrăutăţit deasemenea. Împrăştierea unei economi bazată pe bani a indus aşteptări materiale mai ridicate printre nobili, iar asta, împreună cu obligaţiile militare ce se ridicau din cauza ameninţării Turcilor, i-a obligat să mărească taxele feudale. În 1351, un nou bir feudal a fost introdus, modelat de zeciuială şi numit noime; stăpânii nobili ce deţineau pământuri au cerut acest lucru în plus faţă de serviciile feudale precedente. Ei au crescut chiria pe pământ, au impus taxe excepţionale, şi au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a opri migraţia satelor. Fiind folosiţi în serviciul militar timp de câteva sute de ani, ţărănimea nu a primit cu bucurie noile reguli. Neliniştea s-a împrăştiat în Transilvania, multe localităţi refuzând să plătească bisericii. Problemele au început în mai puţin prosperul Szekelyfold; Neavând mare lucru, preoţii au început să-şi părăsească parohiile, iar multe districte s-au găsit fără îndrumare spirituală. Episcopul Gyorgy Lepes a dat o anathemă pentru satele recalcitrante, însă măsura s-a dovedit a fiind neproductivă, deoarece doar a întărit disperarea ţăranilor.
În acelaşi timp, în vecinătatea Ungariei, o cruciadă de douăzeci de ani se purta împotriva Husiţilor de către regele Sigismund, care era în acelaşi timp Regele Bohemiei şi Împăratul sfânt al Romei, care se baza în mare parte pe trupele Ungare pentru acest scop. Originile acestui război erau de tip religios, dispute ce au umbrit Reforma; în timp, lupta s-a legat de naţionalismul Ceh, iar atunci când gruparea radicală Taborită (numită după centrul Husit din sudul Bogemiei) era la conducere, şi-a luat un caracter anti-feudal. Gruparea radicală a respins curţile ecleziaste şi taxele, proclamând egalitate socială, pretinzând că nimeni, nici chiar Papa sau Împăratul, nu puteau fi deasupra oricărui om, deoarece noi suntem toţi fraţii lui Hristos. Aceste doctrine au ajuns în Transilvania şi au agravat neliniştea ţăranilor. Episcopul a suspectat că turma sa rebelă a fost infectată de Husitism; în anul 1436, el l-a chemat în Transilvania pe Franciscanul Jacob din Marchia, un inchizitor italian ce a fost trimis pentru a suprima Husitismul din Ungaria de sud. Ajutat de oamenii înarmaţi ai episcopului, inchizitorul a condus o curăţare forţată şi a încercat forţat să îi convertească pe Românii Greco Ortodocşi.
Cu neliniştea aparent stăvilită, episcopul a considerat că poate începe strângerea birurilor. Mai devreme, Regele Sigismund a permis decăderea valutei, eliberând o nouă valută mai puternică în 1436; episcopul a insistat ca taxele să fie plătite astfel, multiplicând valoarea birurilor. În primăvara anului 1437, ajungând la capătul răbdărilor, ţărănimea din Transilvania, ungară şi română, a pus mâna pe arme. Rebeliunea lor ar putea fi legată de ridicarea ţăranilor din Nyirseg, aceasta fiind suprimată de nobili.
Insurgenţii din Transilvania s-au auto proclamat “oameni liberi” şi “Uniunea generală a Ungurilor şi Românilor din Transilvania”, împrăştiind şi propagând programul Husit despre egalitatea socială. Ei urmau clar exemplul Husit în stabilirea taberei – un fel de Tabor al Transilvaniei – pe platoul imens Babolna, lângă Alparet în ţara Doboka. Liderii lor (Antal Budai Nagy, from Diós, Mihály and Gál Nagy, from Kend, Tamás Nagy, from Szék, János, son of Master Jakab of Kolozsvár, László Gálfi, from Antos, and the standard-bearer Pál Vajdaházi Nagy), au trimis soli din tabără pentru a-l întâmpina pe voievod, Laszlo Csaky, ce s-a întors în Transilvania. Ei au cerut ridicarea excumunicării, ridicarea birurilor şi garatantarea migrării libere.
Voievodul i-a mutilat pe soli, şi apoi i-a ucis. Strângând oştenii episcopului, al deputatului său Lorand Lepes şi ai conţilor Henrik Tamasi şi Mihaly Kusalyi Jakcs, el a iniţiat un atac asupra ţăranilor rebeli. (Voievodul trebuia să o facă fără forţele lui Peter Levai Cseh, co-voievod a lui Csaky încă din 1436, deoarece ei erau trimişi împotriva Turcilor în mlaştinile Temes). Când forţele sale au suferit o înfrângere, Csaky a părăsit Transilvania, iar, la sfârşitul anului, el a fost demis din funcţie de către rege.
Nobilimea a fost obligată să negocieze, iar pe 6 iulie, la mănăstirea Kolozmonostor, o înţelegere a apărut ca datoriile să fie ridicate. Ţăranii rebeli au câştigat o victorie importantă. Episcopul a redus birurile la jumătate şi a făcut concesii în legătură cu datoriile. Nobilii au decis o chirie de 10 denari în locul celei vechi de 1 forint şi jumătate de aur, iar pentru claca anuală (în legătură cu întreţinerea morilor) de unul pe zi. Ei au renunţat la noime deasemenea, lucru ce a implicat livrarea produselor. Nobilii au renunţat la cerinţele lor feudale pentru producţie şi servicii, şi s-au mulţumit cu o sumă moderată de bani – un pas promiţător pentru emanciparea ţărănimii. Pentru această parte, voievodul deputat a promis să regularizeze condiţiile caselor recruţilor. Într-un final, dreptul ţăranilor de a migra liberi a fost acceptat. Cea mai ameninţătoare clauză din înţelegere era un ce garanta dreptul ţăranilor de a se întoarce la arme în fiecare an pe platoul Babolna, pentru a reviziona înţelegerea şi a pedepsi neregulile.
Deşi insurgenţii au afirmat că acţionau din partea Românilor şi Ungurilor Transilvăneni, există un semn foarte mic de participare activă din partea Românilor. Judecând din numele lor, liderii mişcării erau în mod evident Unguri. Printre ei, Antal Budai Nagy şi poate Pal Vajdahazi Nagy, aparţineau micii nobilimi. Doi membrii ai familiei nobile Suki s-au alăturat rebelilor; rudele lor erau activi în tabăra opusă. Participarea nobililor mai mici în răscoală ar putea fi atribuită în parte încercării Episcopului Lepes de a impune biruri clasei lor, şi de a întrerupe schimbarea taxelor, ce a devenit o obişnuiţă printre deţinătorii laici de pământuri. Cât despre clasa de mijloc urbană, în măsura în care era de partea rebelilor, a fost motivată de dispute cu nobilimea pentru datorii şi migraţia ţăranilor în oraşe. Unul dintre liderii rebeli, Janos, fiul lui Jakab, a fost un burghez Ungar din Kolozsvar. Singurul lider rebel Român a fost Mihaly Viragosberki Olah; mai târziu în rebeliune, el l-a înlocuit pe Laszlo Galfi, care probabil că a căzut în luptă. Rebelii nu au făcut referinţă la o cerere specific Românească şi nu au obiectat taxei pentru oi. Defapt, interesele majoritatea Românilor ce trăiau pe “pământ Creştin” erau asemănătoare cu cele ale Ungurilor, şi se poate presupune că ei au susţinut rebeliunea.
Compromisul a fost scurt, deoarece nobilii s-a supărat pentru această lovitură dată demnităţii şi intereselor lor, iar luptele au început iar, cu tactici crude folosite de ambele părţi. Ţăranii au luptat în continuare, dând foc mai multor conace ale baronilor. Timp de decenii, voievozii erau atât de dezinteresaţi de soarta Transilvaniei, încât nu îşi exercitau autoritatea asupra adunării generale. Acum, nobilitate s-a simţit puternic presată încât, fără a aştepta porunca voievodului neglijent, au reuşi să cheme deputaţi din celelalte două naţiuni feudale la o întâlnire în luna septembrie, la Kapolna. Reprezentanţii adunării au format o uniune fraternă şi au plănuit apărarea Transilvaniei împotriva pericolelor externe şi interne – însă nu împotriva regelui. Uni trium nationum a fost o adunare ad hoc, condusă de percepţie printre nobili, Szekely de seamp şi patricieni Saxoni, ce a stabilit că înfruntă un pericol venit din pătura socială de jos. Primul test al solidarităţii lor a venit câteva zile după acordul de la Kapolna, într-o luptă sângeroasă cu ţăranii, iar nobilii au fost nevoiţi din nou să negocieze. Pe 6 octombrie, la Delloapati, în ţara Doboka, cele două tabere au decis că delegaţii lor ar trebui să-i ceară regelui să arbitreze disputa.
Ţăranii l-au invitat pe monarh să redea legile Regelui Sf. Ştefan, însă au fost de acord ca dacă edictul nu era găsit, ar fi acceptat termeni mai puţin favorabili decât cei din acordul precedent: o leafă de un forint pentru fiecare echipă ce ara cu cai, o chirie de doisprezece dinari pentru pământ spintecat, juristicţia stăpânilor de pământ asupra muncitorilor, şi necesitatea ca muncitorul să obţină acordul stăpânului său înainte de a pleca de pe moşie. Concesiile ţăranilor au indicat că s-au săturat de lupte şi că aveau o oarecare încredere naivă în bunătatea monarhului.
Defapt, Regele Sigismund ura mişcările de acest gen, însă a murit de boală pe 9 decembrie. O decizie a petiţiei trebuia să aştepte venirea succesorului săi, Ducele de Austria, Albert von Habsburg. Între timp, ţăranii au câştigat susţinerea cetăţenilor din Kolozsvar, astfel făcând rost de o bază fortificată de unde au continuat atacurile asupra satelor nobililor. Nobilii erau acum conduşi de noul voievod, Dezso Losonci Banffy, care deţinea o moşie lângă Babolna şi avea un interes în evoluţia luptei. Reîntărit cu trupe proaspete din Vestul Ungariei, ei au dat o lovitură decisivă ţăranilor în bătălia de lângă Kolozsmonostor, ucigându-l pe Antal Budai Nagy; Kolozsvar, ultimul refugiu al rebelilor, a căzut în Ianuarie 1438.
Pe 2 Februarie, delegaţii celor trei naţiuni s-au adunat la Turda şi au confirmat solemn uniunea lor. Atunci, nobilii şi-au încheiat socotelile cu rebelii. Liderii celor din urmă au fost torturaţi şi ucişi; altor captivi li s-au scos ochii şi au fost mutilaţi. Kolozsvar şi-a pierdut libertatea municipală, iar mulţi ani au trecut până să îţi recapete privilegile. Concesiile ce au fost făcut mai devreme au rămas doar o scrisoare moartă. Regele a trebuit să intervină pentru a prevenit desfiinţare dreptului de migrare liberă, însă nobilii au devenit şi mai şovăitori în a respecta acest drept.
Deşi răscoala a sfârşit într-un eşec, a arătat schimbări profunde. Apariţia unei economii de piaţă, exemplul unei nobilimi mai mici şi a ţăranilor Szekely liberi, toate au ajutat ţărănimea să dezvolte un sens al interesului colectiv. Opoziţia iniţială a ţărănimii pentru clacă şi chirie, şi preferinţa lor pentru chirii rezonabile a făcut vizibil faptul că scopul lor era o independenţă economică şi productivă pentru negoţ. Noţiunile lor de egalitate socială, inspirate de Husiţi, au indicat aceeaşi direacţie. Propunerea de a schimba adunarea de la Babolna într-un eveniment anual, indică deasemenea ridicarea unei conştiinţe colective a ţăranilor, un fenomen ce a fost arătat şi în alte răscoale ţărăneşti ce au făcut să tremure Europa medievală.
