Martirajul lui John Huss (1374-1415)

Martiri în istoria creștinismului

de Franklyn J. Balasundaram (ed.)

Rev. Dr. Franklyn J. Balasundaram a fost profesor în departamentul de istorie a creștinismului, United Theological College, Bangalore, India. Publicat de Indian Society for Promoting Christian Knowledge, Delhi, India 1997, pentru United Theological College.

Martirajul lui John Huss (1374-1415)
de K. P. Thomas

Trecutul istoric și politic

Bohemia era mai apropiată politic de Anglia, când regele Richard II s-a căsătorit cu o prințesă boemiană în 1382. Acolo au emigrat ideile lui Wycliff. Când a fost persecutat în Anglia, combinate cu sentimentele cehilor, ideile revoluționare ale lui Wycliff au avut ecou în inimile oamenilor și au prins rădăcini Bohemia. Universitatea din Praga a fost fondată în 1348 și a stabilit relații culturale cu Parisul și Oxford.

Pe baza limbii și a tradiției, oamenii din Bohemia erau separați de vecinii germani. Mișcarea inițiată de Hus a devenit una boemiană. El dorea îndepărtarea scandalului provocat de schisma papală. Regele Wenceslas de Bohemia a căutat ajutorul universității din Praga pentru a obține neutralitatea între susținerile papilor rivali la conciliul din Pisa. (C. Mahony, p. 32.)

Viața lui

El a fost un reformator bohemian, născut într-o familie de țărani la Husina în 1374. A intrat la universitatea din Praga în 1390. Părinții lui erau săraci, dar în ciuda originii umile, a putut merge la universitate unde a devenit decan de filozofie în 1401. Hus a devenit predicator cunoscut în capela din Betleem, unde a predicat împotriva vieții corupte a clericilor. A fost influențat de scrierile lui Wycliff dar nu a fost un imitator ca acesta sau ca Luther, a început ca stâlp al bisericii și a devenit gradat eretic.

Au avut loc diferite mișcări și concilii la Pisa în 1409, la Constance din 1414 până în 1418 și Basle din 1431 în 1449. În această perioadă, autoritatea era o chestiune importantă. Primul conciliu a fost despre schismă. Al doilea a fost despre reforma din Bohemia, din 1400 până la John Hus.

Au apărut 3 mișcări diferite. În Anglia, cea inspirată de Wycliff, în Olanda, Gerard Grant și John Hus în Bohemia. Conciliul de la Constance a tratat aceste mișcări.

Caracterul lui Hus era puternic pe partea morală, nu cea intelectuală. (H. Bainton, pp. 58-59.) Ca și Wycliff, el denunța pretenția papalității de a conduce biserica, starea lumească a clercilor și păcatul simoniei. Hus a declarat că biserica nu poate judeca cazurile de erezie. Accentua doctrina lui Wycliff. Conducerea aparține celor aleși de Dumnezeu. Husiții, ca și lolarzii au provocat ritualurile biblice, instituțiile și obiceiurile și au accentuat retragerea cinei de la laici, ca nebiblică. Hus a devenit lider naționalist în partida slavă a imperiului.

Universitatea din Paris a îndemnat pe regele francez să creadă că Hristos s-a supus autorității mamei lui și a lui Iosif și a papei. Cardinalii, arhiepiscopii, episcopii, liderii monastici, ordinele medicale și militare și reprezentanții puterii civile să numească un conciliu și schisma care să condamne ereticii și să reformeze biserica.

Conciliul s-a întâlnit la 1 noe. 1414. A fost prezidat de împăratul Sigismund și locul a devenit de interes național în Europa. Conciliul a fost împărțit ecleziastic între reformatori și conservatori. Ultimii doreau finalul schismei. Conservatorii spuneau că conciliul avea autoritate superioară papei și trebuie să facă reforme, dar se temeau de doctrinele lui Wycliff și Hus ca și de ale conservatorilor. Conciliul a obținut finalitatea schismei, răzbunarea fraților, condamnarea lui Hus, dar nu a reformat biserica. (M. Dearnesty, pp. 232-34.)

După luarea în considerare a lui Hus și a ereziei, au ales cardinalul odo Colonza ca papa V și Europa a primit vești despre finele schismei cu entuziasm. Conciliul sperase să treacă la reformă după alegere. Discutaseră chestiunile despre reorganizarea Curia și colegiul cardinalilor. Dispensațiile papale și indulgențele, suprimarea proviziilor.

Judecarea și moartea lui John Hus

Triumful lui Hus a câștigat popularitate în Bohemia dar și neplăcere amară în cercurile clericale în afara țării, ostilitate în Germania. În ciuda demonstrațiilor în favoarea lui Hus, arhiepiscopul a ars cărțile lui Wycliff în curtea sa și l-a excomunicat pe Hus.

Atitudinea lui Hus față de părinții adunați la Constance s-a bazat pe bunul simț. Cum puteau accepta i autoritatea unui conciliu numit de un papă Ioan XXII care a fost imediat acuzat și dat jos de pe tron. Când papalitatea a căzut, când episcopii și abații luau decizii contrare, fidelitatea față de Hristos și predarea duhului a devenit unicul refugiu pentru păstrarea credinței. (Ibid. p. 235.)

Scrisoare de la John Hus către doi prieteni

Creștinismul a rămas credincios, fără papă, care este doar un om, dar cu Isus Hristos ca și cap, care conduce totul perfect , inima care îi dă viață, darurile DS nu voi fi privat de călăuzirea comunicării și de ajutor. Sper că mă va elibera de păcate și de viața mea prezentă și mă va răsplăti cu bucurie infinită.

John Hus a realizat că a căzut într-o cursă și a fost condamnat în avans. Dar a refuzat compromisul cu adevărul și a găsit sensul luptei lui în meditarea la suferințele lui Hristos.

Am găsit mângâiere în meditarea la Cuvântul Salvatorului. Binecuvântați sunteți când oamenii vă urăsc și vă prigonesc și vă alungă. Pentru Fiul omului, bucurați-vă, și cântați, deoarece răsplata voastră va fi mare în ceruri. A te bucura în încercare este bine, o nebunie. (Ibid., pp. 135, 237-238.)

Îl citează pe Iacov din epistola canonică: fericit este omul care suferă ispita, căci după ce a fost încercat, va primi coroana vieții. el a crezut cu fermitate că Dumnezeu îi va da această coroană. Adevărul și cei care iubesc și perseverează în Domnul Isus Hristos, care a suferit pentru noi, ca și noi să luăm parte la suferințele Lui. Cine vine după Mine să se lepede de sine, să ia crucea și să Mă urmeze. Doamne, condu-ne așa slabi cum suntem , căci dacă nu ne conduci Tu, nu Te putem urma. Dă-ne un duh curajos care să fie gata și dacă carnea este slabă, harul să meargă înaintea ei, s-o însoțească și s-o urmeze , căci fără Tine nu putem face nimic și mai presus de toate nu putem sta în fața morții dă-ne curaj și credință, speranța fermă și caritatea perfectă, ca să ne dăm viața pentru Tine în răbdare și bucurie.

Din adâncul acestei închisori, a extras lecțiile experienței sale, a făcut recomandări prietenilor să rămână credincioși evangheliei și să o aplice zilnic. (L.W. Spitz, p.34.)

Aștept să iubiți pe Domnul, să onorați Cuvântul Lui și-l studiați. să vă țineți de adevărul divin pe care vi l-am explicat în scris și predicat după scripturi. Dacă cineva m-a auzit în particular sau în predică susținând altceva decât adevărul divin, să nu bage în seamă. Dacă cineva vede ușurătate în cuvintele mele sau acțiunile mele să nu imite aceasta, ci să roage pe Domnul să mă ierte. Vă cer să iubiți, onorați preoții morali, predicatorii Cuvântului lui Dumnezeu. Vă cer să faceți bine la săraci și să fiți drepți cu ei. slujitorii să fie credincioși stăpânilor lor. Stăpânii să ducă o viață dreaptă și să învețe pe elevii lor cu diligență. toți să iubească pe Dumnezeu și să studieze pentru a crește în slava Sa, în mântuirea lor și să nu umble după slava lumească.

Mâine la ora 6 voi declara: dacă sunt de acord ca articolele derivate din scrierile mele sunt false și că mă lepăd de ele și proclam contrarul2 dacă sunt pregătit să recunosc că am predicate aceste articole care sunt împotriva mea.3 dacă le neg, replica mea va fi mereu la fel. Eu Jan Hus, slujitor al lui Hristos, sper aceasta. Nu vreau să spun că acestea sunt false de teama să nu condamn opinia sf. Augustin. Refuz să mărturisesc că am afirma, mărturisit și predicat articolele care îmi sunt atribuite de martori falși. Nu vreau să mă lepăd de frica de a mă face vinovat de sperjur.

În ultima sa scrisoare către cei apropiați, pe care îi sfătuiește și le cere să se roage la Dumnezeu pentru el.

A scris această scrisoare cu așteptarea condamnării la moarte, în închisoare, în lanțuri unde sufăr. Sper legea divină. Ultimul act a avut loc la 6 iulie 1415.

Episcopul de Laoli a predicat o predică plină de aluzii sub pretextul comentariului frazei lui Pavel: trupul păcatului să fie distrus. (Rom. 6:6) pentru conciliu, Hus a devenit cauza și semnul vizibil al greșelilor bisericii, el trebuia să moară ca exemplu pentru a descuraja ereticii. Alt episcop a citit acuzațiile. Acuzatul a protestat de mai multe ori în zadar. Cardinalul de Florence l-a redus la tăcere brutal. Hus a spus: te rog ascultă-mă de dragul Domnului, ca oamenii din jur să nu creadă că eu am spus aceste erori. Apoi faci ce vrei cu mine. Apoi a început să se roage public. Litania acuzațiilor a continuat. La final, Hus s-a rugat: Doamne Isus, iartă pe dușmanii mei, tu știi că mă acuză pe nedrept și au martori falși iartă în mila Ta. Apoi a fost degradat public. Fiind îmbrăcat în veșminte liturgice ca la Euharistie, acestea i-au fost îndepărtate, apoi tonsura i-a fost îndepărtată, apoi i-au pus pe cap o coroană de hârtie cu 3 demoni pe ea și explicația: omul acesta este eretic. (Bruno Chenu, p. 108.)

Hus a părăsit biserica, a trecut pe lângă locul unde îi ardeau cărțile, la poarta cetății. a fost dezbrăcat și legat de un stâlp, a continuat să se roage: Doamne Isuse, pentru evanghelie primesc cu răbdare și umilință moartea crudă și terifiantă. Către cei doi care îi cereau să se lepede înainte de a aprinde focul, Jan Hus a spus: Domnul este martorul meu că nu am predicat niciodată ce spun ei. sunt gata să mor cu bucurie în adevărul evangheliei pe care am scris-o, predicat-o, învățat-o.

Când flăcările se ridicau, vocea lui Hus a răsunat: Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ai milă de noi. (Ibid., p. 109.)

Când a ars totul și se vedeau resturile trupului ars al lui Hus suspendat de lanțul cu care fusese legat de gât, soldatul l-a coborât și au pus lemne..și le-au ars din nou. Au spart craniul, inima i-au ars-o pe un băț. Hainele i le-au ars. Prietenii lui din Bohemia nu au avut voie să adune oasele. Numai cenușa a rămas și a fost dusă în Rin. Voia conciliului era ca nimic să nu rămână. (Ibid., pp. 110-111)

Învățătura lui

Are două elemente: controversa indulgențelor, și învățătura bisericii.

Controversa indulgențelor: Hus a văzut că oamenii papei vindeau iertarea pe bani – el și Jerome din Praga au predicat public împotriva indulgențelor. Au pus la îndoială existența purgatoriului și au protestat împotriva bisericii care adună bani și varsă sânge creștin. Hus a numit pe papă ca lacom și antihrist. Mulți erau de acord. (Lefever, p. 81.)

Când papa a auzit acestea, l-a excomunicat pe Hus. Amenințarea a continuat. La sfatul regelui, Hus a plecat din Praga și a rămas la țară doi ani. În acești ani a scris multe, unele în latină, altele în cehă, inspirate de Wycliff. Cita anticlericalismul, respingea închinarea l idoli, condamna preoți pentru că iau bani pentru botez, messă, confirmare, căsătorie, înmormântare. (Mahony, p. 33.)

Biserica: în timpul retragerii (1412-1414) a scris De ecclesia (cu privire la biserică). A aplicat învățătura lui Wycliff despre biserică la circumstanțele actuale ale bisericii din Bohemia. A susținut că capul bisericii este Hristos, stânca pe care este zidită biserica. Roma este prima biserică regională dar nu este întregul sau centrul ei. trebuie respectată numai atâta timp cât papa și cardinalii urmează pe Hristos. Altfel aparțin lui antihrist.

Apa sau preotul nu poate ierta păcatele. Poate doar declara iertarea lui Dumnezeu și iertarea adevărată depinde parțial de penitența păcătosului și de caracterul creștin real al preotului. Cuvântul lui Dumnezeu este standardul adevărului și papa și cardinalii trebuie să primească supunerea doar cât timp deciziile lor sunt conforme cu aceasta. (Durant, pp. 104-5; Lefever, p. 35.)

Concluzii

Hus avea conștiința națională și implicarea politică cu reformatorii.
reforma nu a fost de la bogați, ci de la oamenii simpli și de la țărani.
urmând exemplul lui Hus, putem trăi o viață credincioasă.
o învățătură importantă este accentul pus pe scriptură. A fost cunoascut ca steau dimineii reformei

Bibliografie

Chenu Bruno, et. al, The Christian Martyrs, pages, 107-118.

O. Mahony Christopher, Church History (Courage — Institute of Theology and Philosophy, 1974), pp. 32-34.

Bainton, H. The Context of the Reformation, Hutchinson Edward Ltd., in 1968, pages 58-62.

M. Dearnesty, History of the Medieval Church, pages 270-338.

Spitz, L.W, The Renaissance and Reformation Movements, 1971, pages 34-35.

Durant Will, The Reformation. New York, Simon, 1959, pages 104-105.

Lefever, H.C., The History of the Reformation, pgs 31, 34, 35.