Introducere
În timp ce considerăm acţiunea lui Luther de a bate în cuie aceste 95 de teze pe uşa capelei bisericii din Wittenburg ca fiind începutul Reformei, rămâne faptul că Dumnezeu a început lucrarea reformei cu mult înaintea zilelor lui Martin Luther.
Doi oameni sunt numiţi “Pre-Reformatori” de către istorici: John Wycliffe al Angliei şi John Hus al Bohemiei. Poate a-i numi pre-reformatori chiar nu le face nici un rău; însă ei erau mai mult decât pre-reformatori; ei erau reformatori în toată puterea cuvântului – iar Hus probabil mai mult decât Wycliffe. Reforma bisericii în secolul al 16-lea ar fi fost imposibilă fără ei.
Cei doi bărbaţi erau diferiţi, Wycliffe era înainte de toate un şcolar pentru care predicarea era secundară. Hus înainte de toate era un predicator; iar studiile şcolare erau subordonate predicii. Librăria prăfuită era casa lui Wycliffe; amvonul era al lui Hus. Wycliffe a muncit toată viaţa sa pentru reformă şi nu a lăsat nicio mişcare care să continue până la Reformare. Hus a început o mişcare de reformare care nu doar că a rezistat Reformei, ci a şi continuat până astăzi, în mare parte în Moravia. Învăţăturile lui Wycliffe erau aproape identice cu cele ale lui Luther şi Calvin ; Hus, aparent, nu a fost niciodată capabil să condamne corupţia Romano Catolică a Împărtăşaniei. Wycliffe a arătat toată viaţa o gentilitate medie a educaţiei sale; Hus, după modelul lui Luther, era de origine ţăran dur. Wycliffe, se pare, nu ştia ce înseamnă să râzi ; Hus putea discuta şi glumi cu stundenţii săi, până şi în timpul lecturii. Wycliffe s-a dus în mormânt împăcat; Hus a fost ars de viu ca un martir. Însă Dumnezeu i-a folosit pe amândoi.
În faimoasa dezbatere a lui Luther cu John Eck la Leipzig, Eck l-a atacat pe Martin Luther că era un Husit deoarece Luther a apelat la autoritatea supremă a Scripturii. Luther nu era sigur despre acest lucru, însă a petrecut o noapte întreagă citind scrierile lui John Hus. La începutul sesiunii de seară, el i-a surprins pe toţi când a exclamat: “Ich ben ein Hussite!” (Eu sunt un Husit.)
Viaţa Timpurie
John Hus s-a născut în anul 1373 în sudul Bohemiei (acum Cehoslovacia) în satul Husinec – de aici şi numele său. Numele Hus înseamnă “gâscă”, un cuvânt pe care Hus l-a folosit des când se referea la el însuşi. Cât timp a fost prizonier la Constance, el a scris prietenilor săi în Bohemia că speră ca gâsca să fie eliberată din închisoare şi că “dacă iubiţi gâsca”, încercaţi să asiguraţi ajutorul regelui pentru a o scăpa din închisoare.
S-a născut din părinţi săraci, asta însemnând că viaţa sa de început a fost grea şi crudă, sub călcâiul lorzilor şi prinţilor. Dificultăţile unei asemenea vieţi, printre populaţia de la ţară, erau combătute doar de beţie şi alte vicii. Cât timp este clar din scrisorile de mai târziu ale lui Hus că el era la fel de păcătos ca şi restul, el a insistat că este nevinovat de imoralitatea celorlalţi. Din aceasta, Dumnezeu l-a salvat, pregătindu-l pentru o lucrare mai măreaţă.
Deşi părinţii săi nu erau deloc evlavioşi şi aparent nu le păsa de introducerea spirituală a lui John, ei au vrut totuşi să-l dea la şcoală deoarece au observat că educaţia era singura cale pentru John şi pentru ei de a scăpa de sărăcie. Defapt, ei considerau, aparent, că educarea în domeniul preoţiei era o cale sigură spre bogăţie, o ironie ce era rostită de mulţi în ceea ce privea statutul trist al Bisericii Romane.
Deşi John a devenit un om foarte educat, educaţia din copilărie a rămas toată viaţa, iar duşmanii săi l-au batjocorit în mod repetat în legătură cu originile sale.
În 1385, la vârsta de treisprezece ani, John şi-a început educaţia în şcoala elementară la Prachatice. Terminând această parte a educaţiei sale în 1390, el s-a dus la Universitatea din Praga, unde a făcut rost de o diplomă B.A. în 1393 (la vârsta de 20 de ani); o M.A. în 1396; şi o B.D. în 1404. Până când a făcut rost de M.A., viaţa a fost dificilă din punct de vedere financiar; el a câştigat puţini bani cântând şi făcând muncă manuală. Dar odată ce a făcut rost de diploma M.A., el a putut să predea, ceea ce a şi făcut în universitate. A fost curând cel mai popular profesor din universitate, în mare parte deoarece a distrus vechile tradiţii, refuzând să fie un profesor dur, preferând să râdă, să glumească şi să socializeze cu studenţii săi.
Hus, Predicatorul
În 1402, John a fost ales ca rector şi predicator la Capela Copiilor din Bethlehem, din Praga. Astfel, John a ocupat două dintre cele mai strategice poziţii în toată Bohemia – deşi el probabil nu ştia de importanţa lor. Praga avea o tradiţie lungă a reformei şi putea ridica unii predicatori străluciţi, ce au predicat până şi din scripturi. Hus a căzut în această tradiţie. Universitatea din Praga era în centrul mişcării reformatoare şi era un loc al ideilor noi şi a programelor bisericii, ce erau discutate constant. Capela la care era Hus, a fost ridicată de un negustor bogat în anul 1391, ca centru al predicării reformei.
În vremea când Hus a început să predice, a fost şi convertit. Pare ca şi când convertirea sa era centrată în chemarea sa la predică. Prioritar anului 1400, Hus a studiat pentru preoţie în convingerea fermă că aceasta era scîparea din sărăcie. Însă atunci când s-a confruntat cu sarcina predicii, viaţa sa a suferit o schimbare fundamentală, iar el a fost covârşit de conştiinţa sarcinii măreţe de a predica evanghelia lui Hristos. El însuşi a scris cât de importantă considera predica: “Cu ajutorul lui Dumnezeu, am predicat, încă predic şi cu voia Lui, voi continua să predic; poate voi avea şansa de a conduce vreun suflet sărac şi obosit la Hristos, la Împărtăşanie.”
Reformatorul
Învăţăturile lui John Wycliffe au venit în Bohemia în anul 1390. O alianţă strânsă a fost stabilită între Anglia şi Bohemia din cauza regelui Angliei, Richard III, care s-a căsătorit cu Anne de Bohemia, sora regelui Bohemiei. Şcolarii au călătorit între ţări, iar un şcolar eminent, Jerome din Praga, a petrecut un timp la Oxford, şcoala lui Wycliffe, unde a absorbit învăţăturile lui Wycliffe. La întoarcerea sa, el a împrăştiat scrierile lui Wycliffe în Praga şi universitate.
Deşi reforma era în aer de mulţi ani, împărtăşirea învăţăturilor lui Wycliffe i-a dat direcţie şi fundaţi doctrinală. John Hus a devenit familiar cu învăţăturile lui Wycliffe şi, fiind convins de adevărurile lor, a început să le predea la universitate şi să le predice în amvon. Nu este surprinzător că întreaega furie a Bisericii Romano Catolice s-a întors împotriva lui. Când reforma generală, în special cea a corupţiei clerului, a fost predicată, mulţi Romano Catolici au susţinut mişcarea reformatoare. Însă când Hus şi alţii au început să predice reforma doctrinală la fel şi reforma morală, Roma s-a întors împotriva reformatorilor cu ură, în special împotriva lui Hus.
Se pare că din perioada când Hus a început să predice, el a fost sub suspiciune. Un document curios a apărut pe la sfârşitul vieţii lui Hus, ce era o colecţie de citate din predicile şi învăţăturile sale, luat în secret şi în mod evident cu intenţia de a le folosi pentru a-l acuza pe Hus de erezie. Însă cu cât simpatiza mai mult Hus ideea că la rădăcinile Romei existau doctrine eronate, mai mult pierdea susţinerea bisericii, a politicienilor şi a majorităţii celor cu autoritate. Doar studenţii lui Hus şi oamenii obişnuiţi mai iubeau predica lui şi îl susţineau în continuare.
Opoziţia
În timp ce opoziţia împotriva lui Hus a crescut, presiunea a fost pusă asupra lui. Primele 45 de mărturii, fiind învăţăturile lui Hus, au fost condamnate. Atunci predica a fost interzisă în toate capelele. Apoi, când Hus a refuzat să se oprească din predicat, a fost excomunicat de arhiepiscop. Curând el a fost chemat la Roma pentru proces; însă, ştiind că nu va scăpa niciodată din Roma viu, a refuzat să meargă şi a fost excomunicat de papă. Până şi asta nu a fost de ajuns; Praga a primit interdicţia ca nici un serviciu religios să fie practicat în tot oraşul. Treptat, măreţia Romei îl încolţea pe Hus.
Din milă faţă de cetăţenii oraşului şi pentru ca interdicţia să fie ridicată, Hus a părăsit oraşul şi s-a întors în zona oraşului natal. Curând noua sa locaţie a devenit un centru pentru predică pentru toate împrejurimile, dându-i pacea de care avea nevoie pentru a scrie. Probabil această mişcare nu i-a slăbit eficacitatea, însă a fost modalitatea lui Dumnezeu de a împrăştia învăţătura lui Hus mai departe de Praga.
În orice caz, Roma nu-l mai putea tolera pe Hus. El a fost chemat la Consiliul din Contance în 1414, un consiliu întrunit pentru a decide schisma papală. Trei papi cereau să fie papă legitim, iar situaţia imorală îşi bătea joc de cerinţele bisericii.
Judecată şi Martiriu
Împăratul Sigismund i-a promis lui Hus trecere sigură spre şi din Constance, în ciuda verdicutului judecăţii. Şi a fost din pricina acestui motiv că Hus era determinat să meargă, deşi nu era sigur că va pleca viu de acolo. Le-a spus prietenilor săi, totuşi, că o dovadă de credinţă către Domnul şi Mântuitorul său cerea ca el să meargă.
Hus ar fi fost în siguranţă în oraşul său. El a declarat asta în Constance înaintea acuzatorilor săi: “Am spus că am venit aici din proprie iniţiativă. Dacă nu vroiam să vin, nici acel rege (Wenzel), nici acesta (Sigismund) nu m-ar fi putut forţa să vin, atât de numeroşi şi puternici sunt nobilii Bohemiei ce mă iubesc, iar în acele castele aş fi putut fi ascuns.”
Timp de o lună, cât a fost la Constance, Hus a avut permisiunea de a se mişca în voie, până şi să administreze Împărtăşania în camerele sale, casa unei văduve pe care o numea “văduva lui Zarephath”. Însă clericii trădători din Roma nu vroiau ca Hus să rămână liber, astfel el a fost întemniţat sub pretextul că a încercat să scape într-o căruţă.
Trei luni a fost într-o temniţă într-o mănăstire Dominicană, cu celula lângă latrine. Pe data de 24 Martie, 1414, a fost pus în lanţuri şi transferat în temniţa castelului din Gottehieven, unde a fost încătuşat la zid noaptea, în timp ce era liber să se plimbe în lanţuri ziua. După 73 de zile, a fost transferat într-o mănăstire Franciscană unde a fost supus la audieri crude şi fără inimă, în eforturi de a-l face să se căiască. În toată perioada întemniţării nu a avut acces la cărţi, nici măcar la Biblie. El era aproape înfometat câteodată, deseori fiind tratat cu cruzime suferind de hemoragii, dureri de cap şi leşinuri.
Când a fost adus în faţa consiliului, în sfârşit, nu a avut voie să spună nimic, deşi vroia în mod repetat să-şi exprime credinţa. Dumnezeu nu a vrut ca mărturia sa să fie pe cale verbală; mărturia sa era mult mai puternica mărturie a martiriul.
Judecata a fost o glumă, o violare a fiecărei reguli a justiţiei, o farsă proastă. Însă pe durata ei, Hus era bătaia de joc, suferind de umilinţă şi despotism crud când a fost dezbrăcat şi caterisit în public.
Într-un final a fost osândit la ardere pe rug, iar consiliul, speriat de a vărsa sânge, l-a dat pe mâna autorităţilor seculare să îndeplinească sentinţa.
O parte interesantă arată înţelepciunea magnifică a lui Dumnezeu. Când Hus a fost osândit la moarte, el i-a cerut Împăratului Sigismund, care era prezent, să-l salveze, reamintindu-i de promisiunea sa de liberă trecere. Cât timp Sigismund nu a avut curajul de a-şi ţine promisiunea, a roşit puternic la ruga lui Hus. Asta nu a însemnat mult pentru el. Însă cu 100 de ani mai târziu, Luther s-a dus la Worms sub protecţia lui Charles V, împăratul Germaniei, făcându-şi cu curaj susţinerea pentru Scriptură. Şi atunci, Biserica Romano Catolică l-a vrut pe Luther mort, însă Charles a insistat să-l protejeze. Când Charles a fost întrebat de ce i-a permis ereticului Luther să scape, Charles a răspuns că şi-a amintit foarte bine de roşeaţa de pe faţa lui Sigismund, când Sigismund l-a trădat pe Hus. Dumnezeu a folosit roşeaţa unui rege ruşinat pentru a salva viaţa lui Luther.
De câteva ori în drum spre locul execuţiei, Hus a încercat să vorbească cu oamenii, dar a fost oprit de fiecare dată. Într-un final, când mulţimea a ajuns la rug, Hus, cu lacrimi în ochi, a îngenuncheat să se roage. Era seară. Mâinile lui Hus era legate la spate, iar gâtul său era în lanţuri. Lemnele au fost puse în jurul său şi au fost stropite cu ulei. Când a fost rugat să se căiască, încă o dată, răspunsul său a fost: “Voi muri cu bucurie în numele Evangheliei pe care am predicat-o.” În timp ce flăcările se ridicau în jurul său, el a cântat de două ori: “Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, ai milă de mine.” Rugându-se şi cântând până când fumul l-a înecat, el a murit ca un martir credincios în Isus Hristos. Pentru a şterge orice oportunităţi de a culege relicvele sale pentru păstrare, hainele sale au fost arse, iar cenuşa a fost strânsă şi aruncată în Râul Rhine.
Astfel a murit omul credincios în Dumnezeu, pecetluindu-şi testamentul cu sânge.
Importanţă
Hus a fost un om sfând în cariera sa reformatoare, şi a câştigat ura duşmanilor săi. Un iezuit a spus: “John Hus a fost şi mai remarcabil pentru subtilitatea sa decât pentru elocvenţa sa; însă modestia şi severitatea purtării sale, viaţa sa ireproşabilă, trăsăturile sale pale şi melancolice, gentilitatea sa pentru toţi, până şi pentru cei mai umili, a convins mai mult decât cea mai mare elocvenţă.” Alt Romano Catolic, mai târziu papă, a scris: “A fost un orator puternic, distins pentru reputaţia unei vieţi remarcabil de pure.”
Hus a nu a fost un gânditor ca Wycliffe, intenţionând să împrumute majoritatea cuvintelor sale de la Wycliffe – în special viziunea lui Wycliffe asupra bisericii ca un grup ales al lui Hristos şi singura autoritate a Scripturii. Însă Hus a devenit ceea ce Wycliffe nu a fost niciodată, un predicator puternic al evangheliei. Predicând, el a mutat o naţiune. Şi prin predică el a stabilit o biserică în Bohemia pe care Roma nu a putut niciodată să o distrugă, dar care s-a alăturat Reformei doar 100 de ani mai târziu.
Roma are sângele a multor oameni ai lui Dumnezeu pe mâinile sale. Ea nu a exprimat niciodatp un cuvânt de regret despre asta. Sângele martirilor încă plâng de sub altar împotriva Romei: “Cât timp, O Doamne, sfânt şi adevărat, nu vei judeca şi răzbuna sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ?”
Însă Hus, împreună cu alţi martiri ai lui Hristos, a primit o robă albă şi mărturia că se vor odihni puţin până când fraţii lor vor fi ucişi ca şi ei.
