de K. D. Oldfield
Atunci când un baptist îşi apără dreptul său de a exista în mijlocul tuturor încăierărilor actuale religioase, susţinând că doar biserica lui a existat încă din zilele Mântuitorului, unii oameni, care cred că ştiu istoria bisericii, zâmbesc şi îşi spun „Deci tu eşti unul dintre acei anabaptişti!”
A trebuit să fac cercetări şi am fost binecuvântat prin faptul că am luat contact cu experţi din domeniul istoriei religiei şi deţin şi am citit suficiente informaţii istorice, astfel încât astăzi, când aud numele de „anabaptist”, pieptul meu se măreşte de mândrie şi ochii mei se micşorează în umilinţă, deoarece şi eu sunt un anabaptist, pentru că deţin aceeaşi credinţă pe care ei au avut-o odată.
Oh, dar nu a fost întotdeauna aşa. Chiar şi într-o şcoală a Bibliei Baptiste, textul pe care l-am studiat m-a făcut să văd anabaptiştii în cea mai tristă lumină. Ei erau scandalagii; au ars biserici; au fost criminali, hoţi şi persecutori. „În timpul nobilei reformei protestante” am fost învăţaţi, „în timp ce Luther, Zwingli şi Calvin erau în mijlocul revoluţiei lor fără vărsare de sânge, Anabaptiştii din Munster ai lui Munzer aproape au distrus aceste eforturi prin intermediul atacurilor lor vicioase, detestabile asupra oamenilor, parohiilor şi preoţilor Papei.” (Thomas Munzer a condus armata de fanatici religioşi în atacuri asupra guvernelor orăşeneşti şi religioase, distrugând relicve religioase şi clădiri).
Acesta a fost mesajul multor istorici prea puţin oneşti, protestanţi şi catolici. De ce? Pentru a arunca noroi pe numele atât de vechi şi de onorabil a unui grup extrem de mare de creştini. Ca prezbiterian, Philip Schaff spunea: „Istoria anabaptiştilor din perioada Reformei nu a fost să fie scrisă dintr-un punct de vedere imparţial, nesectarian.” Cu alte cuvinte, o mare parte din ceea ce ştim despre aceste persoane, a fost scrisă de către duşmanii lor şi a fost părtinitoare împotriva lor. Dacă aceste ramuri de după Noul Testament a creştinătăţii, catolice şi protestante, pot reuşi în a face lumea să creadă calomnia lor asupra corupţiei anabaptiştilor şi a erorilor doctrinare, ei înşişi sunt expuşi într-o lumină mai bună. Deci, ceea ce au făcut ei este să concentreze atenţia noastră asupra oamenilor ca Thomas Munzer şi să strige cu voce tare: „Iată, anabaptistul!” Dar care sunt faptele – faptele raportate de mai cinstiţi istorici protestanţi, catolici şi baptişti?
Erau mai multe tipuri de anabaptişti
După cum sugerează şi numele, cei mai mulţi anabaptişti au re-botezat convertiţii lor, dar după cum Hase spune: „Ei erau foarte deosebiţi în moravuri şi în caracterul religios. Unii dintre ei erau persoane care au renunţat la lume şi alţii au fost robi ai poftelor lor; la unii dintre ei căsătoria a fost doar un ideal religios al comuniunii spiritului, pentru alţii s-a transformat într-o comunitate generală de neveste; unii nu au fost diferiţi de reformatori în ceea ce priveşte doctrina, dar alţii au negat că noi trebuie să fim justificaţi doar prin meritele lui Hristos… etc.”
„Ei au fost numiţi anabaptişti, nu pentru că au fost de aceeaşi denominaţie, dar numai pentru că ei au respins toate botezurile ce nu au fost făcute de aceştia.” (W. A. Jarrel). Dr. Ludwig Keller, arhivar în Munster şi luteran a spus: „numele de anabaptist, care este folosit pentru a desemna deopotrivă toate societăţile din Germania de sud, în general, trezeşte concepţia unui partid omogen şi cu aceleaşi opinii religioase. Concepţia, cu toate acestea, este una cu totul eronată. Printre aşa-numiţii anabaptişti, păstrând aici denumirea uzuală, trebuie să deosebim trei fracţiuni principale, care vin pe scenă în trei epoci, preponderent sub influenţa unor personalităţi diferite.” „Anabaptiştii: baptiştii englezi şi olandezi nu consideră cuvântul ca fiind aplicabil sectei lor. Dar este just să adaug că baptiştii din Olanda, Anglia şi din Statele Unite trebuie, în esenţă, să fie consideraţi ca distincţi de acele persoane sediţioase şi fanatice.” (Enciclopedia Fessenden) Astfel, în funcţie de ce fel de anabaptişti a studiat istoricul, el ar putea ajunge la tot felul de concluzii cu privire la cine şi ce fel de oameni au fost.
Munzer nu a fost un anabaptist
Thomas Munzer a fost numit anabaptist, dar el este atât de diferit de calea anabaptistă şi, de asemenea, de Scripturi, în general, încât numele nu i se potriveşte (Gieseler). „Munzer a fost deosebit de baptişti. Fiind diferit de ei, a practicat botezul pruncilor de două ori pe an, botezând toţi nou-născuţii din congregaţia sa.” (Armitage) Dr. Rule spunea: „El a făcut o ceremonie asupra persoanelor botezate care au înţeles greşit botezul şi prin care adepţii săi au primit desemnarea ca fiind anabaptişti. Dar …. au învăţat doctrine pline de erori importante, parţial fondate din pelagianism, parţial din unitarianism, parţial din misticism (el a avut vedenii) şi parţial din principii necurate.” Vedder spunea că centrele fanatismului din Germania de sud au fost instigate de Thomas Muntzer (sic.), care este numit în mod invariabil anabaptist, dar în realitate nu a aparţinut niciodată acestui organism. Este adevărat că el a scris şi a vorbit împotriva botezului copiilor, dar l-a practicat în mod regulat şi a fost, prin urmare, un pedobaptist. Tulburările din vremea conducerii sale nu pot fi puse în sarcina anabaptiştilor. Este cert că tulburările din oraşul Munster au fost iniţiate de către un ministru pedobaptist de convingere luterană, … căci el a fost ajutat în eforturile sale de către alţi miniştri cu aceleaşi convingeri.” (Enciclopedia Nouă Americană) Luther însuşi, cu toate acestea, a divorţat de Munzer şi, de asemenea, de anabaptişti, pe care i-a considerat diferiţi.
Anabapştii nu sunt de acord cu Munzer
Anabaptiştii străvechi şi scripturali nu au aprobat insurecţia Munster sau Războiul Ţărănesc a lui Thomas Munzer şi nici nu au participat ca un organism. Jarrell spunea: „Unul dintre martirii baptiştilor, Dryzinger, în 1538, la doar trei ani după nebunie, a fost examinat, dacă el şi fraţii săi au aprobat aceste proceduri josnice.” El a răspuns: „Ei nu ar fi creştini, dacă au făcut aşa ceva.” Hans de Overdam, un alt martir, s-a plâns de aceste acuzaţii false de violenţă. El a spus: „Suntem zilnic contrazişi de cei care spun că noi ne apărăm credinţa cu sabia, aşa cum au făcut cei din Munster. Atotputernicul să ne apere de astfel de urâciuni.” Erasmus a spus despre ei în 1529: „Anabaptiştii nu au confiscat biserici, nu au uneltit împotriva autorităţilor şi nici nu au lipsit nici un om de proprietatea sa şi de bunurile sale.” Dr. Buckland, de la Seminarul Teologic din Rochester i-a citat pe Hase, Gerard, Gieseler, Fusslin, Brandt şi Dorner şi a concluzionat că consensul istoricilor oneşti şi critici îi curăţă pe anabaptişti de calomnia Munster.
Nu, nu mi-e ruşine să fiu numit anabaptist. Şi, aşa cum există astăzi baptişti care sunt numai baptişti cu numele, nu şi cu doctrina, au existat anabaptişti care au fost eretici şi, ca un întreg, au fost popor al lui Dumnezeu, care au format biserici adevărate ale Noului Testament în acea perioadă. Le datorăm respectul nostru şi opoziţia noastră faţă de calomnia pe care o primesc atât de des.
