Socinianismul este o abatere serioasă de la ortodoxie în cadrul protestantismului, denumit după Fausto Sozzini (ori Socinus, 1539-1604), un produs al scepticismului radical al Renaşterii italiene. El neagă dumnezeirea deplină a lui Hristos, predestinarea, păcatul originar, totala incapacitate (a omului de a se converti el însuşi), ispăşirea doar prin înlocuirea penitenţei şi justificarea doar prin credinţă. “Mântuirea” susţinută de el era câştigată prin fapte, similar catolicismului roman.
“Rolul principal al lui Hristos a fost cel profetic. El a arătat o nouă lege. A dat exemplu de viaţă sfântă. A propovăduit personalitatea lui Dumnezeu. Şi a ilustrat doctrina vieţii viitoare prin propria Sa înviere.” (A.A.Hodge, rezumând opinia sociniană).
Ceea ce urmează este o combatere a părerii atât de joase despre Hristos.
Hristos este într-adevăr un profet, dar mult mai mult decât un profet. Este greşit să spui că acesta era rolul Său principal. Mai degrabă Hristos trebuie mărturisit şi privit ca profet, preot şi rege. Mai exact, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru a se oferi pe Sine ca sacrificiu de împăcare către Tatăl. El a îndepărtat păcatele lumii (Ioan 1:29). El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn… prin rănile Lui am fost vindecaţi (1 Petru 2:24). Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5:21). Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi (Galateni 3). Avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor (Coloseni 1:14). Acest aspect al rolului Său este crucial, „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu10:45).
A propovăduit El o lege nouă? Într-un anume sens, da, odată ce prin venirea Sa apogeul revelaţiei lui Dumnezeu a fost atins. Astfel că s-a potrivit să spună, “O nouă poruncă vă voi da vouă…” văzând cum relaţia noastră cu Dumnezeu avea să fie interpretată în lumina venirii Lui: El este punctul culminant ţi împlinirea a tot ce a fost mai înainte.
Şi totuşi, Ioan spune, “Nu scriu pentru voi o poruncă nouă, ci una veche, pe care a-ţi avut-o de la început….Iar o nouă poruncă vă voi scrie, care este adevăr prin El şi pentru voi; pentru că întunericul este trecut, iar adevărata lumină acum a strălucit.” Adevărata lumină este noua şi cea din urmă revelaţie prin Hristos (Evrei 1:1ş.cl.).
Mai degrabă decât a propovăduit o nouă lege, Hristos a revigorat şi interpretat corect Legea lui Moise, în toată trăinicia şi semnificaţia ei spirituală (Matei 5), în toată profunzimea şi valabilitatea pentru oamenii din toate generaţiile, aşa cum a fost exemplificată prin perfecta Lui supunere.
Hristos a dat exemplul unei vieţi sfinte, dar asta nu ne-ar fi fost de nici un ajutor dacă s-ar fi oprit acolo. Ar fi fost marea noastră condamnare. “Pentru ă dacă virtutea voastră nu o depăşeşte pe cea scribilor şi fariseilor, atunci nu veţi vedea împărăţia cerurilor.” Supunerea sa viabilă este dată ca exemplu credincioşilor, iar asta este foarte important. Hristos este exemplul nostru, dar nimeni nu poate fi izbăvit doar urmându-i exemplul.
Hristos a propovăduit personalitatea lui Dumnezeu, potrivit socinienilor. Dar personalitatea lui Dumnezeu deja era foarte mult evidenţiată în Vechiul Testament, în comunicarea Sa cu omul, într-a Sa Treime, în Numele şi Legământul Său, etc. Hristos a întărit acest adevăr deoarece a spus: ” Acela care m-a văzut pe Mine, l-a văzut pe Tatăl,” şi aşa cum El era o persoană, aşa era şi Tatăl.
Socinienii mai propovăduiesc că Hristos a ilustrat doctrina vieţii viitoare prin propria Sa înviere. Însă Vechiul Testament deja a indicat o viaţă viitoare. Iov spunea “După ce viermii vor mistui acest trup, în trupul meu Îl voi vedea pe Dumnezeu.” Isaia spunea: “Morţii se vor ridica;” Daniel proorocea “Şi cei mulţi care dorm în ţărâna pământului se vor trezi, unii spre viaţa veşnică, iar alţii spre ocară şi chin veşnic”. (12:2).
Nu era nevoie ca Hristos să învie doar pentru a ne arăta acest adevăr. Mai degrabă El a adus în lumină viaţa şi nemurirea potrivit evangheliei, iar evanghelia este ţesută în jurul morţii şi învierii Sale. Dacă El nu se ridică, noi am zăcea încă în păcat; iar credinţa ne-ar fi inutilă (1 Corinteni 15). El s-a coborât întru iertarea noastră (Romani 4:24).
Toate aceste idei sociniene conţin un element de adevăr şi totuşi ele sunt dezechilibrate şi trunchiate, astfel că într-un final susţin ceva greşit. Cineva nu se poate opri pur şi simplu acolo unde se opreşte socinianismul. Credinţa creştină este mult mai bogată.
(courtesy of http://www.tecmalta.org/tft365.htm)
