Cuprins:
- Introducere
- Surse
- Erau paulicienii gnostici?
- Erau paulicienii adopționiști?
- Erau paulicienii baptiști?
- Paulicienii ca parte a modului de a fi baptist
- Note de final
INTRODUCERE
Istoria bisericii este un subiect intrigant și a generat multe dezbateri, mai ales în ultimele 2 secole. Majoritatea prezentărilor acestui subiect urmează prezentarea tipică romano-catolică – biserica a fost zidită pe Petru, care a fost primul papă, unica biserică cu succesiune apostolică este cea de la Roma, orice grup din afara catolicismului și a ortodoxiei estice, după schisma din 1054, până la reforma protestantă era eretic și necreștin. Aceasta este abordarea istorică a învățaților romano-catolici și a majorității protestanților.
Pe de altă parte, mulți învățați baptiști și istorici din sec. 19 au accentuat existența diferitelor grupări externe, cu caracteristicile baptiștilor de azi, dar fără numele de baptist, dar parte a rămășiței promise de Dumnezeu.
Acesta este cazul unui grup despre care voi vorbi în acest eseu – paulicienii. Ei erau un grup care a existat în Armenia și în împrejurimi în sec. 7 și 10, când au fost alungați și deportați de bizantini. Natura acestui grup este disputată. Învățații catolici și protestani îi încadrează la gnostici – dualiști, docetiști, marcioniți sau manicheni – cu multe doctrine ciudate și respingând VT și anumite cărți din NT.
Enciclopedia catolică spune despre paulicieni că sunt o sectă dualistă eretică, derivată de la Manichaeism…punctul cardinal al ereziei pauliciene este distincția între Dumnezeul care a făcut lumea materială și o guvernează și Dumnezeul care a creat sufletele și care trebuie adorat numai el. ei consideră materia ca fiind rea. Este evident atunci să-i numim sectă neo-Manichaean, în ciuda negării lor…este însă și un Marcionit. Ei resping VT, nu a fost nici o întrupare, Hristos a fost un înger trimis de Dumnezeu, mama lui fiind Ierusalimul ceresc. Lucrarea Lui consta în învățătură, a crede în el salvează oamenii de la judecată. Adevăratul botez și euharistia constă în auzirea cuvântului, ca în 4:10.
Philip Schaff, un Protestant, face remarci cu privire la ortodoxia paulicienilor, declarând: ei sunt secta cea mai importantă a perioadei noastre. Ei au fost limitați la teritoriul bisericii estice. Au înflorit în Armenia, unde creștinii erau în conflict cu parsismul și amestecați cu idei dualiste. Au moștenit probabil tradițiile Manichaeans și Marcionite.
Schaff continuă expunând dualismul lor, docetismul, disprețul față de materie, respingerea VT și a epistolelor lui Petru, respingerea lui Petru, ca apostol fals și alte tendințe gnostice generale.
Pe de altă parte, scriitorii baptiști au respins aceste atribuții ale paulicienilor și i-au numit grupare baptistă estică, cu doctrine care resping pedobaptismul (botezul copiilor), resping ierarhia ecleziastică, se opun închinării la idoli și icoane și pun accent pe salvarea prin credință și har. De exemplu, John T. Christian spune:
Întorcându-ne spre doctrinele și practicile paulicienilor, găsim că ei foloseau constant VT și NT. Nu aveau ordine clericești distincte de laici. Învățătorii lor erau egali. Nu aveau concilii. Căutau viața simplă apostolică. Se opuneau închinării la imagini. Considerau moaștele doar oase și cenușă fără viață sau virtute. Aveau poziția ortodoxă despre Trinitate, natura umană și suferințele Fiului lui Dumnezeu.
Vederile baptiste dominau la paulicieni. Ei susțineau că oamenii trebuie să se pocăiască și să creadă, apoi la vârsta maturității să se boteze.
Mosheim spune: este evident că respingeau botezul copiilor. Botezau prin imersiune. Ar fi trecut drept anabaptiști.
Adeney spune: baptiștii orientali vechi erau protestanți în multe aspecte, înainte a a apărea protestantismul.
Cine are dreptate în legătură cu paulicienii? Erau ei gnostici sau erau o rămășiță a creștinilor primari?
Surse
Învățații seculari au fost împărțiți în opinii, deoarece dovezile despre paulicieni sunt divergente. Trebuie să înțelegem că informațiile despre paulicieni pe care le avem vin din două tipuri de surse:
- de la polemicii greci și alte surse medievale. Ei erau ostili și aveau date la mâna a doua, a treia despre paulicieni, practica lor și doctrinele lor. Sunt incluși specialiști în erezii greci bizantini ca Photius, Petru de Sicilia și Grigore Magistros. Aceste surse prezintă paulicienii ca gnostici, dualiști
- surse armene, mai puțin polemice și mai la îndemână. Sursa primară armeană pe care o avem este un tratat numit Cheia adevărului CA, un document care este un manual de credință și practică a paulicienilor – deci este document primar. Aceste documente prezintă o imagine diferită a paulicienilor față de cea dată de polemiștii greci și învățații care se bazează pe ei.
Pe de o parte avem învățați ca Runciman, care urmează linia romano-catolică pentru că se bazează pe rapoarte grecești: ne îndoim că Thonraki erau Dualiști, dar dualismul palulicienilor este incontestabil. Autoritățile grecești sunt sigure de aceasta, chiar arabii sunt de acord. Masoudi, care îi cunoștea spune că paulicienii erau la jumătatea drumului între creștini și Zoroastriani; și se crede că dualismul paulician era la fel de fundamental ca cel al lui Marcion și Mani.
Pe de altă parte avem armenii care susțin că sursele grecești greșesc, iar baza învățaților pe ele se datorează faptului că sursele armene nu sunt așa de accesibile.
Garsonian spune: sursele armene legate de paulicieni constă în multe documente ce acoperă perioada medievală. Cu excepția Ter Mkrttschian, Conybeare, și alți scriitori ruși contemporani, învățații nu prea au dat atenție acestor texte. Chiar învățații recenți care cunosc existența acestor materiale, se bazează exclusiv pe surse bizantine pentru a-și formula teoriile. Descoperirea surselor armene a creat o problemă de bază pentru sursele grecești, cu privire la punctele fundamentale ale caracterului dogmei pauliciene și originea și istoria sectei. Tendința învățaților vestici a fost de a respinge materialele armene, când nu erau de acord cu cele grecești.
Mulți vestici au folosit materiale preconcepute împotriva celor armene pentru a filtra datele care nu sunt în acord cu sursele grecești. Aceasta rezultă într-un dezacord fundamental.
Dovezile armene sunt superioare celor grecești. Garsonian spune: dovezile armene sunt autentice, iar cele grecești sunt literatură polemică. Documentele armene constă în declarații de primă mână, autentice, iar cele bizantine se bazează pe texte literare dubioase.
Bijuteria dovezilor este Cheia adevărului. În 1893, Frederick Conybeare, învățat vestic al istoriei armene a obținut o copie a manuscrisului Cheii din Edjmiatzin, din Armenia. Deși manuscrisul datează de la jumătatea sec. 18, pe baza criticismului textului, Conybeare datează originea textului la sec. 8-9. Dovezile sunt susținute de Grigore Magistros, numit Ducele de Mesopotamia de Conybeare, care a menționat cartea în sec. 11. Unii învățați au încercat să dateze ulterior CA. Runciman dă o dată mai târzie și spune că nici o carte pauliciană nu a supraviețuit, dar observă că Thonraki (un grup din Armenia, similar cu paulicienii) folosea CA și că au cartea de la paulicieni 10 armenii acceptă data lui Conybeare. Garsonian spune:
Nu sunt motive doctrinale de îndoială cu privire la identificarea lui Conybeare sau datarea CA. CA dă informații despre dogma și ritualul ereticilor și este o sursă de importanță majoră deoarece nu a fost modificată de dușmanii sectei. 11
CA trebuie acceptată ca sursă reală despre credința și practicile paulicienilor din Armenia.
Erau paulicienii gnostici?
Trebuie să înțelegem că CA nu este de acord cu sursele grecești care susțin că paulicienii “Manicheani” și le atribuie și alte erori. CA refuză multe doctrine gnostice.
Dualismul – Dualismul se referă la credința generală gnostică despre natura umană care este pur spirituală, iar cea fizică a fost creată de Demiurg sau alt rău care a închis sufleteleumane în trupuri fizice. Multe grupuri ca Manicheanii care au doctrina de la Zoroastrianismul din Persia, credeau că Dumnezeul bun și cel rău sunt egali în luptă. Polemiștii greci arată dualismul paulician și aplică termenul de “Manichean”.
Conybeare spune:
Ambele seturi de surse atribuie paulicienilor opinii care nu sunt în CA. Este un dualism Manichean după care doar universul vizibil a fost creat de rău.
CA la pag. 48 susține contrariul. Se face aluzie la satan ca la adversarul lui Dumnezeu. dumnezeu este Dumnezeul cerurilor. Nu sunt indicii că paulicienii au trecut dincolo de dualismul NT după care (Ioan xii. 31 și xiv. 30) Satan este conducătorul lumii acesteia, sau cum a spus Pavel (2 Cor. iv. 4), ‘dumnezeul lumii. 12
Paulicienii acceptau adevărul biblic despre aversiunea lui satan față de Dumnezeu, ca în NT, nimic nu sugerează că era egal cu Dumnezeu. Nu se menționează că Dumnezeul VT este rău pentru că a creat lumea materială – Dumnezeul paulicienilor 13 este responsabil de lumea fizică, care nu e condamnată ca rea.
Docetismul – este o eroare veche care neagă trupul lui Isus Hristos. Pentru doceți, Hristos era o ființă spirituală care dădea iluzia că are trup fizic și numai a părut că moare pe cruce. Această erezie e legată de dualismul ideii că materia este rea și spiritul e bun – deci, Isus a existat doar ca spirit.
Conybeare spune:
Nu este urmă de docetism în CA, nici negarea caracterului real al lui suferințelor lui Isus. Se declară că au fost insuportabile. 14
Cum spune Conybeare, dacă este vreo erezie de care paulicienii au fost vinovați, este adopționismul. Acesta este o erezie care afirmă că Isus s-a născut om ca oricare om, dar fără păcat și a fost adoptat de Dumnezeu să fie Mesia, la botez. Acesta este opusul docetismului atribuit paulicienilor, că Isus avea trup real. Vom mai discuta despre adopționism. Dacă paulicienii erau adopționiști atunci nu erau docetiști. CA stabilește că Hristos ca noul Adam și vorbește despre trupul Lui, ceea ce exclude ideea că erau docetiști.
Marcionism / Respingerea VT – Marcionismul era o erezie veche, care lângă dualism și atele era distinctă pentru respingerea VT, ca fiind lucrarea unui demiurg rău al evreilor. Ei vedeau creația fizică ca un act rău și cea spirituală ca fiind bună. Marcion respingea câteva cărți NT, Matei, Marcu, Ioan, care erau prea evreiești. Acceptau numai Luca, Faptele Apostolilor și scrierile lui Pavel.
Departe de a respinge VT, CA se referă la Moise ca la un mare profet15. Marcioniții nu ar spune aceasta. VT este citat de câteva ori în CA. Ca se referă la creație în lumină pozitivă, ca fiind inspirația lui Dumnezeu16 ceea ce sugerează reverență pentru VT.
Conybeare spune: VT nu e respins, chiar dacă e rar citat, este numit inspirație divină, Astoudsashountch, care în armeană este Sfânta Scriptură sau Biblia17
Dovada CA arată că VT nu a prea fost citat dar era văzut ca scriptură, ca NT. De ce CA citează puțin VT? Pentru că CA se referă la ritualurile NT, epistolele pauline și Faptele Apostolilor. Nu găsești botez, organizație bisericească în VT.
Respingerea epistolelor lui Petru/ a lui Petru ca apostol fals – unele grupuri gnostice resping pe Petru și epistolele lui pentru că sunt prea evreiești.
Dar nu paulicienii. În 2 ocazii CA îl numește pe Petru membru al corpului universal și al bisericii apostolice și îi citează epistolele18 – aceeași formulă cu care se referă la Ioan sau Pavel.
Canonul lor include NT, cu excepția poate a apocalipsei, care nu e menționată sau citată…nu se respinge Petru. La p. 93 spune că biserica nu stă numai pe el, ci pe toți apostolii, inclusiv pe Pavel. La p. 107, episcopul conferă formal asupra candidatului numele ritual de Petru, ca simbol al autorității prea mari date lui19
Contrar afirmațiilor multora, vedem că paulicienii respectau totalitatea NT, posibil cu excepția apocalipsei. Apocalipsa nu era general acceptatîn canonul armean până în sec. 13, la 4 secole după ce Conybeare datează originea CA. Este posibil ca paulicienii să nu fi avut acces la manuscrise sau Biblie cu această carte în ele, sau acceptau și alte scrieri decât Ioan, și ar fi acceptat Apocalipsa dacă aveau acces la ea.
Paulicienii nu erau gnostici. Falsitatea ideilor gnostice despre paulicieni este demonstrată. Nu erau nici Marcioniti. Nici dualiști Manicheani. Nu erau docetiști, nici nu-l respingeau pe Petru, epistolele lui sau VT.
Erau paulicienii adopționiști?
Ce este cu argumentele lui Conybeare despre CA că paulicienii erau adopționiști? Dacă este așa, atunci paulicienii nu erau creștini, deoarece erezia adopționismului neagă divinitatea lui Hristos și locul Lui în Trinitate. Sunt erezii.
Conybeare are impresia că la fiecare colț este un adopționist în bisericile primare – pare a sugera chiar că Patrick al Irlandei era unul. El credea că celebrarea crăciunului în 6 ianuarie în Rusia este dovada adopționismului bisericilor estice, deoarece aceea este data botezului lui Hristos. Ulterior, Conybeare crede că creștinii estici au devenit trinitarieni, dar fără a muta crăciunul în 25 decembrie.
CA nu arată adopționism deoarece:
1.în catehismul lor20, CA arată ca răspuns la întrebarea ce este Hristos: Fiul lui Dumnezeu care vine în lume.
Este ciudat să folosească citatul din Ioan dacă erau adopționiști. Dacă Hristos era om adoptat de Dumnezeu ca fiu, la botez, de ce să spună că Hrisstos Fiul lui Dumnezeu vine în lume? De ce nu este deja în lume?
Unii spun că paulicienii erau adopționiști pe baza că în timp ce Isus era în lume, Hristos a venit peste el, la botez. Dar aceasta se opune ideii de adopționism al paulicienilor. Argumentul tipic pentru adopționismul paulicienilor este că ei au doctrina de la Paul de Samosata, un episcop din sec. 3 din Antiohia, de la care au și numele. Dar diferența de doctrină a lui Paul de Samosata listată de McGiffert în comentariul săi21 este alta decât ce spune CA despre doctrina pauliciană. Paul de Samosata învăța că Hristos, deși om, avea puterea divină de la naștere. El nega personalitatea DS, asemănându-l cu mintea și rațiunea la om, așa este Isus cu Dumnezeu. Nici una din aceste doctrine nu apare în CA. CA abia menționează nașterea lui Hristos și DS este menționat ca având personalitate.
În absența oricărei afirmații în CA despre efectul unei entități separate – Hristos – care a venit peste om – Isus – este o forțare să încerci să citești această doctrină. Mai ales când acea doctrină este în conflict cu alte influențe adopționiste – Paul de Samosata – de la care se presupune că paulicienii și-au luat doctrina. Occam sugerează că atunci când paulicienii spun că este mai simplu și mai probabil că atunci când paulicienii au spus că Hristos Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, că s-au referit la același lucru ca alți creștini ortodocși.
2.De nenumărate ori, CA descrie pe Hristos ca Fiul născut. Dacă este o traducere rezonabilă din armeană din partea lui Conybeare, atunci termenul răspunde termenului grec monogenes – pe care biblia engleză îl traduce ca singurul Fiu. Monogenes este un termen intim legat de teologia trinitariană și pre-existența lui Isus Hristos ca Dumnezeu, și cred că era la fel în sec. 8 ca acum.
3.Metodologia pauliciană a botezului mi se pare trinitariană. Conybeare pare a crede că tripla turnare de apă pe capul celui care se botează indică credința că Tatăl, Fiul și DS sunt ființe diferite.
CA indică că aleșii, adică episcopii, pastorii toarnă apa pe capul novicelui și proclamă numele Tatălui, al Fiului și al DS – Matei 28:19, care este o formulă trinitariană. Înainte de aceasta, novicele declară că crede în Tatăl,Fiul și DS22. Dacă se închină la toți trei în aceeași circumstanță înseamnă că toți trei sunt persoane divine și egale.
Triplul botez era o marcă ortodoxă. Botezul trinitarian din bisericile vechi prin imersiune este standardul nu mai mic decât la Tertullian,23 Jerome,24 Basil de Caesaria,25 și Cyril din Ierusalim 26. Chiar catolicismul practică tripla imersiune sau tripla turnare la convertiții adulți27 și practica este comună și la grupările ortodoxe estice.
Mă întreb de ce imersiunea cu triplă turnare de apă pe cap făcută de paulicieni este o dovadă aadopționismului.
4.Pentru a substanția teza că paulicienii erau adopționiști, Conybeare se bazează pe reconstruirea cuvintelor pe o linie adopționistă, chiar dacă nu se potrivește în context. Sensul primar folosit la argumentele lui este produs de el. Conybeare operează sub o dihotomie doctrinară falsă unde botezul copiilor este ortodox, iar botezul adulților este adopționism.
5. Multe argumente teologice pentru adopționismul paulicienilor se bazează pe accentul lor pus pe umanitatea lui Hristos și insistența că la botezul lui, autoritatea , preoția, domnia i-au fost date. Cred că interpretează greșit Fil. 2:5-11, pentru că au înțeles greșit umilința voluntară a lui Hristos.
A recunoaște că trupul pământesc al lui Hristos a fost un obiect creat nu este ceva eretic. Evrei 10:5 ne învață și sensul grec katartizo (pregătit) o sugerează. Catehism catolic28 recunoaște faptul că trupul lui Hristos a fost creat. Doctrina pauliciană despre umanitatea lui Hristos se bazează pe ideea că El era al doilea Adam, idee scripturală înțeleasă sau nu corect. Expunerea doctrinei îi salvează de acuzația de adopționism.
Doctrina lor e simplă – omul Hristos a câștigat pentru omenire ce a pierdut primul Adam în grădină. Multă confuzie a fost când lucrurile pe care ei spun că Hristos le-a primit la botez includ șui umplerea cu dumnezeirea, intrarea în părtășie cu Tatăl și DS.29
CA spune că unde Adam și va au păcătuit în grădină, aceasta au pierdut – culoarea luminii dumnezeirii a dispărut de pe fețele lor30.
Nu cred că paulicienii învățau că Adam și și Eva erau divini inițial , dar au pierdut divinitatea când au păcătuit. Catehismul catolic31 sună ca și când spune că Hristos a venit ca să devenim divini, dumnezei, nu cred că se referă literal. Nu cred că CA spune că Hristos al doilea Adam a devenit Dumnezeu când a primit înapoi ce Adam și Eva au pierdut. Explică vederea pauliciană despre al doilea Adam. Nu suntem obișnuiți să auzim această teologie, deși Pavel intră în ea în diferite epistole, dar nu dovedește că sunt adopționiști.
Erau paulicienii baptiști?
Ce erau paulicienii? Erau rămășița baptistă credincioasă adevărului Cuvântului lui Dumnezeu? Cred că este mai adevărat decât ce susțin catolicii despre gnosticism sau Conybeare despre adopționism. Multe lucruri despre ei, cu care sunt de acord sursele greacă și armeană sunt baptiste. Erau iconoclaști, se opuneau icoanelor, sfinților, idolilor, moaștelor. Se opuneau preoției, semnului crucii, sacramentelor. Se întâlneau în case de rugăciune mici, datorită persecuției.
Practicau botezul prin imersiune al adulților, care la 30 de ani erau considerați maturi32. Respingeau botezul copiilor 33. Paulicienii erau credobaptiștii , care botezau pe cei capabili să înțeleagă harul salvator. Aceasta era practica comună în bisericile primare34. Aveau o bază biblică a credinței.
Paulicienii nu erau complet ortodocși. credeau doctrina bisericii universale. Erau analogi cu baptiștii fundamentali moderni care cred în biserica universală teoretic, dar se conduc local. Ei cred în succesiunea apostolică, în urmarea liniei până la apostoli – eroare ireneană din sec. 2 AD. Credeau că ei aveau succesiunea, nu catolicii sau grecii. Depinde cum se interpretează frazeologia CA, poate credeau perfecțiunea pastorilor lor – nu credeau în termenul de merite ca și catolicii. Interpretau ciudat evenimentele de la botezul lui Isus și susțin slava lui Isus obținută în Filipeni 2:9-11. Dar nu erau eretici, ci ortodocși biblici și baptiști, cu câteva excepții ce nu au de-a face cu chestiuni soteriologice sau cristologice.
Ca și grup de biserici, ei aveau Textul primit. În CA, Marcu 16:9-20 și Fapte 8:37 sunt citate de câteva ori.35 fiind tradusă de Mesrob Mashtots în sec. 5, biblia armeană a fost revizuită în sec. 6 să fie conformă cu Peshitta.
Textul este similar cu ce se vede în manuscrisele armene contemporane, Etschmiadzin, datând din 989 AD, cu Marcu 16:9-20.36
CA atribuie cartea Evrei lui Pavel37 arătând poziția lor.
Paulicienii ca parte a baptiștilor
Erau paulicienii parte a unei rămășițe a harului existând în afara religiei catolice, estice, ortodoxe în mileniul întunecat? Așa se pare. Trebuie să înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că creștinii vor fi o rămășiță în lume. Dumnezeu a păstrat o rămășiță în Israelul VT într-o vreme de apostazie, Dumnezeu cheamă oameni la El care să fie martori. Pavel a scris: este o rămășiță după alegerea harului, Romani 11:5.
Isus ne-a spus că cei din lume care urmează calea harului, având încredere în El și fiind născuți din nou, vor fi o minoritate.
Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi Sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini Sunt cei ce o află. Matei 7: 13-14.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Matei 7:22-23
Deci, religia predomină sau controlează, dar nu înseamnă că adevărata Biblie este norma. Bazat pe acestea pare rezonabil să concludem că mai ales în evul mediu când sistemul soio-politic era dominat de religia apostată, aparența creștinismului biblic ia forma acestor grupări variate externe care apar ici-acolo. Paulicienii pare a fi unul din aceste grupuri deci formează o parte a baptiștilor cu originea la bisericile sec. 1
Reiterez că resping principiul succesiunii apostolice fie că are o formă catolică sau forma adoptată de baptiști care cred în succesiunea episcopilor și a bisericilor (Landmarkism). Cred că credibilitatea unei biserici constă în poziția ei față de doctrinele Cuvântului lui Dumnezeu.
Iată o situație ipotetică care ilustrează ce vreau să spun. Să spunem că aveți un anume sat tribal care nu a auzit niciodată de numele Hristos și o Biblie în limba lor cade din avion în sat. Cred că dacă ei citesc și cred în Hristos, țin doctrina autentică scripturală, se organizează în biserică locală, numesc un pastor și este la fel de legitimă ca prima biserică din Ierusalim. Pastorul ar avea autoritate scripturală ca Petru când Hristos l-a pus capul bisericii. Orice biserică organizată după NT, cu credința NT, este o biserică adevărată , chiar dacă nu are succesiune până la apostoli. Crezând Biblia, se bazează pe fundația apostolilor, deoarece ei erau vasele prin care s-a revelat cuvântul lui Hristos.
Când arăt spre paulicieni ca parte a baptiștilor cu legătură până în sec. 1, nu mă refer succesional. Ci istoric – Dumnezeu a lucrat în inimile oamenilor prin DS și Cuvânt. În anumite timpuri și arii, salvarea și trezirea au izbucnit și oamenii s-au organizat și au urmat doctrina găsită în citirea Bibliei literal, contextual. Paulicienii erau unul din aceste grupuri, martori ai Domnului Isus Hristos Armenia și în împrejurimi într-o vreme de apostazie aproape universală.
(1) – Catholic Encyclopedia, about the Paulicians.
(2) – P. Schaff, History of the Christian Church, Vol. IV, found online here.
(3) – Ibid.
(4) – J.T. Christian, A History of the Baptists, Chap. IV, found online here.
(5) – W.F. Adeney, The Greek and Eastern Churches, p. 219.
(6) – S. Runciman, The Medieval Manichee: A Study of the Christian Dualist Heresy, p. 58
(7) – N.A. Garsoian, The Paulician Heresy: A Study of the Origin and Development of Paulicianism in Armenia and the Eastern Provinces of the Byzantine Empire, p. 80
(8) – Ibid., p. 81
(9) – See The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church in Armenia, Ed. F.C. Conybeare, p. vi
(10) – Runciman, op. cit., p. 46
(11) – Garsoian, op. cit., p.110
(12) – Conybeare, op. cit., p. xliv
(13) – Ibid., p. 114
(14) – Ibid., p. xxxix
(15) – Ibid., p. 121
(16) – Ibid., p. 114
(17) – Ibid., p. xxxvii
(18) – Ibid., p. 83, etc.
(19) – Ibid., pp. xxxvii, xxxix
(20) – Ibid., p. 118
(21) – A.C. McGiffert, Nicene and Post-Nicene Fathers, Series II, Volume I, The Church History of Eusebius, Bk. VII, Ch. XXVII, note #2378, found online here.
(22) – Conybeare, op. cit., p. 97
(23) – Tertullian, Against Praxeas, 26
(24) – Jerome, Dialogue Against the Luciferians, 8
(25) – Basil of Caesaria, Letters #236, to Amphilocius, 5; On the Holy Spirit, 15 and 35
(26) – Cyril of Jerusalem, Catechetical Lectures, 20.5
(27) – Catechism of the Catholic Church, ppg. 1239
(28) – Ibid., ppg. 476
(29) – Conybeare, op. cit., p. 75
(30) – Ibid.
(31) – Catechism of the Catholic Church, ppg. 460
(32) – Conybeare, op. cit., p. 90
(33) – Ibid., p. 76
(34) – As witnessed to even by such “Catholic-friendly” patristic writers as Tertullian, who stated that baptism should be delayed, and that principally in the case of little children, until they reach a point where they are capable of understanding how to “ask for salvation.”, On Baptism, 18.4
(35) – Conybeare, op. cit., pp. 77,101, 102, 105, etc.
(36) – As well as a spurious insertion of the words “of Ariston the presbyter” over the verses in a later hand, though this later fact is conveniently omitted by modernistic textual critics.
(37) – Conybeare, op. cit., p. 80, etc.
(courtesy of http://www.studytoanswer.net/rcc/paulicians.html)
