Cine erau Paulicienii? Făceau ei parte din Biserica Domnului?
Istoria ne arată că Dumnezeu a avut oameni în Pergamos şi în diferite locaţii ascunse, mulţi dintre ei fiind numiţi ‘descendenţii din Nazaret’, ‘Paulicieni’, ‘Bogomili’, ‘Catari’, ‘Patarenes’ şi ‘Albigeni’ (deşi nu toţi oamenii cu aceste nume făceau parte din Biserică).
Enciclopedia Catolică are câteva idei de unde numele de Paulicieni a provenit:
Originea numelui de Paulicieni este obscură. Gibbon (Declinul şi Căderea, liv), spune că înseamnă “Discipolii Sf. Pavel” (Photius, op. cit., II, 11; III, 10; VI, 4). Venerarea lor specială pentru Apostol, şi obiceiul lor de a-şi renumi liderii după discipolii săi a adus culoare acestui punct de vedere. Pe de altă parte, forma (Paulikianoi, nu Paulianoi) este curioasă;iar numele pare că a fost folosit doar de adversarii lor, ce au susţinut că ei erau urmaşii lui Pavel din Samosata (Conybeare, op. cit., cv)…Ultima autoritate, Ter-Mkrttschian (Die Paulicianer, 63), spune că numele este un diminutiv Armenian şi înseamnă “adepţii micului Pavel” (Fortesque A. transcris de Richard L. George. Paulicians. Enciclopedia Catolică, Volumul XI. Copyright © 1911 bz Robert Appleton Company. Online Edition Copyright © 2003 by K. Knight. Nihil Obstat, February 1, 1911. Remy Lafort, S.T.D., Censor. Imprimatur. +John Cardinal Farley, Archbishop al oraşului New York).
Unii dintre cei numiţi Paulicieni au menţinut doctrinele Bisericii lui Dumnezeu, în vreme ce mulţi cu acelaşi nume nu au făcut asta.
În următoarea porţiune a celui de-al treilea secol şi chiar şi în cel de-al patrulea secol, mulţi Samariteni (în special cei cu descendenţă evreiască) din zona Asia Minoră au fost cunoscuţi drept Nazareeni, iar unii erau cunoscuţi ca Paulicieni.
Biblia înregistrează că Apostolul Pavel era considerat ca fiind capul Nazariteenilor (pentru mai multe despre Nazariteni, citiţi articolul Creştinismul Nazaritean: Erau Creştinii Originali Nazariteni?)
1…Pavel…5 Deoarece l-am găsit pe acest om ca pe o ciumă, un creator al neînţelegerilor printre Evreii din toată lumea, şi un lider al sectei Nazariteniilor (Actele 24:5).
Este interesant de notat că conform unui lucru dintr-un document al secolelor 2-3 (ce a fost probabil alterat în secolul al 4-lea), intitulat Viaţa Polycarpului, arată că Apostolul Pavel a susţinut păstrarea Paştelui, zilele pâinii nedospite şi Pentecostul celor din Smyrna:
În zilele pâinii nedospite Pavel, venind din Galatia, a ajuns în Asia, considerând odihna printre credincioşii din Smyrna ca fiind o înviorare în Isus Hristos după chinurile sale severe, intenţionând să-şi continue drumul spre Ierusalim mai târziu. Astfel în Smyrna s-a dus să-l viziteze Strataeas, ce-i era auditor în Pamphylia, fiind un fiu de-al lui Eunice, fiind lui Lois. Aceştia sunt cei ce menţionează în scrierea către Timothy, spunând: Din pricina credinţei puternice ce zace în tine, ce a zăcut iniţial în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice; de unde găsim că Strataeas era fratele lui Timothy. Pavel atunci, intrănd în casa sa şi adunându-i pe credincioşi acolo, le vorbeşte despre Paşte şi Pentecost, reamintindu-le de Noua Legătură a împărtăşirii pâinii şi pocalului; cum trebuia ei să sărbătorească aceasta în zilele pâinii dedospite, însă să ţină în frâu noul mister al Pasiunii şi Reînvierii. Deoarece aici Apostolul învaţă că noi nu trebuie nici să ţinem înafara sezonului pâinii nedospite, după cum fac ereticii, în special Phrygienii… ci în timpul zilelor pâinii nedospite, a Paştelui şi a Pentecostului, astfel satisfăcând Evanghelia. (Pionius. Life of Polycarp, Chapter 2. Translated by J. B. Lightfoot, The Apostolic Fathers, vol. 3.2, 1889, pp.488-506).
Astfel Apostolul Arienilor (Romans 11:13), le-a predicat Creştinilor Arieni din Asia Minoră (în special în Smyrna) că trebuie să respecte Ziele Sfinte. Zilele considerate acum ca fiind Evreieşti şi nu Creştine – însă aparent Pavel le-a considerat importante pentru toţi Creştinii (vezi deasemenea 1 Corinthians 5:7-8 unde le-a spus şi Arienilor din Corinth să le păstreze deasemenea).
Unii consideră că cei ce au fost adepţii lui Pavel în privinţele Zilelor Sfinte, au fost Paulicieni. Totuşi, în mijlocul celui de-al treilea secol, Pavel din Samosata, a devenit episcop în Antioch (o parte din Est, însă în mod normal considerată ca fiind Syria, astfel nefiind o parte propriu-zisă din Asia Minoră). Însă a fost acuzat de comportament imoral şi a devenit o problemă pentru Alexandrieni şi Romani, ce ţineau câteva sinoduri pentru a-l investiga şi detrona.
Lucienii erau probabil numiţi Paulicieni
Deasemenea să observăm ce altceva se întâmpla în Antioch la acea vreme:
Lucian din Antioch… Deşi nu poate fi acuzat că a împărţit viziunile teologice ale lui Pavel din Samosata, el era suspectat la vremea condamnării lui Pavel, şi a fost obligat să servească comuniunea cu Biserica…
Opoziţia tendinţelor alegorice ale Alexandrinilor l-au centralizat. El a respins acest sistem în totalitate şi a propus un nou sistem de interpretare liteară …(Healy P.J. Transcribed by Joseph P. Thomas. Lucian of Antioch. The Catholic Encyclopedia, Volume IX. Published 1910. New York: Robert Appleton Company. Nihil Obstat, October 1, 1910. Remy Lafort, Censor. Imprimatur. +John M. Farley, Archbishop of New York).
Unii dintre cei ce l-au ajutat pe Pavel din Samosata erau deasemenea numiţi Paulicieni. Defapt, mi se pare că toţi cei de nu au acceptat viziunile bisericilor Alexandriene şi Romane din zona Antiochului în acea perioadă, au fost numiţi Paulicieni – acest lucru cuprinzându-i cu siguranţă şi pe Lucian şi oamenii ce-i împărtăşeau viziunile.
Existau binitarieni (uneori numiţi şi Semi-Arieni) Paulicieni în zona Antiochului ce au păstrat deasemenea a şaptea zi ca zi de odihnă în vremea lui Lucian (pe la sfârşitul secolului al treilea). Cât timp nu sunt sigur dacă Lucian a fost sau nu în Biserica Domnului, el şi alţii din zona sa erau Semi-Arieni, respinşi folosind alegorii ca metodă primară de a interpreta Biblia, iar de vreme ce ei erau consideraţi ca practicând Iudaismul, ei ar fi respectat Ziua de Odihnă. Această condamnare a fost însemnată de un Cardinal Romano Catolic:
Lucian, care a fost excomunicat, a susţinut obiceiuri eretice de o natură opusă, acesta fiind, la fel ca a Semi-Arienilor… Aş vrea să îndrept mai degrabă atenţia cititorului spre forma particulară pe care a acaparat-o corupţia Antiochiană, aceea a Iudaismului… (Cardinal Newman, John Henry. The Arians of the Fourth Century. Longmans, Green, & Co., New York, 1908, pp. 7,9).
Aşadar, existau oameni în Antioch ce practicau o formă de Iudeo-Creştină în al treilea secol conform surselor Catolice.
Împăratul Constantin şi alţii i-au condamnat
Către sfârşitul erei Smyrnei, Constantin a devenit împărat. El a declarat pe data de 7 Martie, 321:
“Lăsaţi toţi judecătorii, oamenii din oraşe, şi toţi cei angajaţi în comerţ, să rămână tăcuţi în ziua sfântă de Duminică. Persoanele ce locuiesc la ţară, totuşi, pot să-şi continue în linişte şi pace cultivarea câmpurilor; după cum se întâmplă ca plantarea grânelor sau plantarea viilor să nu poată avea o zi mai bună, astfel făcând un consens spre Rai, avantajul zilei ar putea fi pierdut.” (Code of Justinian, Book III, Title XII, III. THE JUSTINIAN CODE FROM THE CORPUS JURIS CIVILIS. Translated from the original Latin by Samuel P. Scott. Central Trust Company, Cincinnati, 1932).
Împăratul a autorizat persecutarea celor ce nu împărtăşeau aceleaşi viziuni religioase ca şi el (mulţi dintre cei ce veneau din Mithraism), ca şi Duminica. În jurul anului 332, Constantin a declarat ceea ce este cunoscut sub numele de Edictul Contra Ereticilor.
Victor Constantinus, Maximus Augustus, către eretici: “Înţelegeţi acum, că prin acest statut, voi Novatinienilor, Valentinienilor, Marcionietenilor, Paulicienilor, voi ce vă numiţi Cataphryginieni, şi toţi cei ce lucraţi şi susţineţi ereziile prin orice metode ale întâlnirilor voastre secrete, cu înşelăciune şi vanitate, cu erori destructive şi veninoase, doctrinele voastre sunt întreţesute; astfel ca prin voi sufletul curat este stricat prin boală, iar viaţa devine pradă morţii. Voi duşmanilor ai vieţii şi adevărului, legaţi de distrugere! Toate sfaturile voastre sunt opuse adevărului, însă familiare cu ticăloşia; pline de absurdităţi şi ficţiuni; iar prin asta plănuiţi minciuni, asupriţi inocenţii, şi opriţi lumina de la cei ce cred. Mereu înaintând sub masca divinităţii, voi umpleţi toate lucrurile cu profanare; voi înjunghiaţi conştiinţa pură şi fără vină cu răni mortale, cât timp retrageţi, se poate spune, până şi lumina zilei din ochii oamenilor. Însă de ce să particularizez, când vorbesc de criminalitatea voastră după cum merită mai mult timp decât dau? Îndelungat şi fără limită este catalogul ofenselor voastre, pline de ură şi atroce sunt ele, că o singură zi nu ar fi de ajuns pentru a le enumera. Şi, întradevăr, este bine ca cineva să asculte şi să vadă departe de asemenea subiect, fie şi printr-o descriere a fiecărui rău, sinceritatea pură şi prospeţimea credinţei unuia este fără egal. De ce atunci încă tolerez asemenea rău; în special când clemeţia este cauza pentru care unii care au devenit corupţi de această boală? De ce să nu lovesc imediat, la rădăcina unui astfel de rău printr-o manifestaţie publică?” (Chapter LXIV.—Constantine’s Edict against the Heretics. This document is from the Christian Classics Ethereal Library at Calvin College).
Unii dintre cei numiţi Paulicieni şi Cataphryginieni erau parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu. La fel ca alte persecutări, i-a inclus pe aceia cu adevărat din Biserica lui Dumnezeu şi pe cei care nu erau din adevărata biserică. Herod, când a încercat să-l omoare pe Isus, a persecutat o naţiune întreagă, a omorât mulţi copii, însă familia lui Isus a fugit de persecuţie, iar El supravieţuit. Tacticile lui Constantin par similare. Deoarece Împăratul Constantin a chemat şi a condus consiliul de la Nicea în 325 într-o Duminică, şi are logică faptul că orice Paulician care păstra ziua de odihnă în a şaptea zi, l-ar fi supărat.
În ciuda a ceea ce încerca Constantin să facă, încă existau Paulicieni binitarieni în Armenia care deasemenea păstrau sfântă a şaptea zi la sfârşitul secolului patru, iar ei au fost persecutaţi de alţii:
Eustathius a fost urmat de Erius, un preot, şi semi-Arian… Erius deasemenea a condamnat postul, a ţinut ospeţe, rugăciuni pentru morţi, şi sărbătoarea Paştelui; el a îndemnat o moralitate mai pură şi o respectare mai strică a Zilei de Odihnă. El a avut mulţi adepţi, al căror număr era întreţinut de cei ai lui Pavel din Samosota, de la care ei se numeau Paulicieni. Nesuportând opoziţia prelaţiilor, ce au invocat braţul secular pentru a preveni pierderea adepţilor spirituali, dogmele acestei secte loveau adânc la rădăcină în Armenia şi multe provincii estice, iar într-un final marele corp Creştin din vechea ţară, s-a retras din comuniunea Episcopială, şi a acceptat în mod public credinţele Paulicienilor… Episcopii din Syria, Pontus şi Cappadocia, s-au plâns de pierderile turmelor spirituale… îndemnându-i pe Împăraţii Greci să înceapă şi să continue timp de două secole cele mai teribile persecuţii împotriva Paulicienilor. (Davis, Tamar. A General History of the Sabbatarian Churches. 1851; Reprinted 1995 by Commonwealth Publishing, Salt Lake City, pp. 20-23).
Noţiuni Ani-Hristos
Nu erau populari cu Romano Catolicii deoarece aceştia considerau că ei reprezintă forţe Anti-Hristos. Defapt, după cum sugerează o sursă Catolică, Paulicienii au venit primii cu teoria despre antichristul papal din secolul al patrulea până în secolul şapte.
Acum, prima întrebare ce este natural de a întreba la începutul subiectului este cine şi când a declarat că Papa este anti-Hristos? În acest punct, Todd ne aduce informaţii, din care se pare că ideea cum că Papa a fost Anti-Hristos era concluzia formată şi maturizată în timp cum că Biserica Romană era Babylonul, de… the Oriental Manichees or Paulicians (Newman JH. The Protestant Idea of Antichrist. [British Critic, Oct. 1840]. Newman Reader — Works of John Henry Newman. Copyright © 2004 by The National Institute for Newman Studies. http://www.newmanreader.org/works/essays/volume2/antichrist1.html vizualizat la 12/03/07).
De ce ar apărea atunci?
La sfârşitul secolului al patrulea (382), după ce Împăratul Estului Theodosius a stabilit Creştinismul Greco-Roman ca religie oficială a imperiului, Împăratul Vestului Gratian a anunţat la titlul de Pontifex Maximus (a fost ultimul împărat care a deţinut acest titlu). Aproape imediat după, episcopii Romei au preluat funcţia şi o au până azi.
Întrucât “Pontifex Maximus” era un titlu păgân ce semnifica cel mai mare (maximus) constructor de poduri (pontifex) între muritori şi zei, se pare că atunci când episcopii Romani au început să folosească acest titlu era evident pentru cei credincioşi adevăratei Biserici că acest lucru putea fi făcut doar de unul (cf. Revelation 13:11-15) ce îndeplinea anumite criteri în legătură cu “omul păcătos” de care Apostolul Pavel ne-a avertizat (vezi 2 Thessalonians 2:3-11), la fel şi unul care a avut o viziune păgână asupra Divinităţii (mai multe informaţii despre Divinitate pot fi găsite în articolul Binitarian View: One God, Two Beings Before the Beginning).
(Poate ar trebui notat că ideea unui Anticrist Latin sau Roman a fost aparent dezvoltată de Polycarp, iar el se pare că a învăţat de asta de la Apostolul Ioan. Însă se pare că deabia la sfârşitul secolului al patrulea, Episcopii Romei au avut destulă influenţă şi erezie pentru a se asemăna cu ultimul anticrist).
Paulicienii erau persecutaţi pentru Idolatrie Opusă
Enciclopedia Catolică îi numeşte pe Paulicieni eretici deoarece ei erau împotriva idolatriei şi ritualurilor Romano Catolice:
Paulicienii, ca parte a ereziei lor, au susţinut că toată materia (în special corpul uman) este rea, că toate formele, ritualurile, lucrurile sfinte religioase externe, în special imaginile şi relicvele materiale, ar trebui interzise. Pentru a onora Crucea era condamnabil (Fortescue A. Iconoclasm. Transcribed by Michael C. Tinkler.The Catholic Encyclopedia, Volume VII. Copyright © 1910 by Robert Appleton Company. Online Edition Copyright © 2003 by K. Knight. Nihil Obstat, June 1, 1910. Remy Lafort, S.T.D., Censor. Imprimatur. +John Cardinal Farley, Archbishop of New York).
În mod uimitor, Enciclopedia Catolică notează astfel despre Paulicieni:
Leo V, printr-un Iconoclast, a încercat să respingă acuzaţiile conform cărora el era un Paulician, persecutându-i cu furie. Un mare număr din ei s-au răsculat şi au fugit la sarazini. Sergius a fost ucis în 835. Theodora, regentă al fiului ei Michael III, a continuat persecuţia…
Am aflat de războaie continue împotriva Sarazinilor, Armenienilor şi Paulicienilor…
Acest lucru a eliminat secta ca o putere militară. Între timp ceilalţi Paulicieni, eretici dar nu rebeli, trăiau în grupuri de-alungul imperiului (Fortesque A. Transcribed by Richard L. George. Paulicians. The Catholic Encyclopedia, Volume XI. Copyright © 1911 by Robert Appleton Company. Online Edition Copyright © 2003 by K. Knight. Nihil Obstat, February 1, 1911. Remy Lafort, S.T.D., Censor. Imprimatur. +John Cardinal Farley, Archbishop of New York).
Cu late cuvinte, întrucât Paulicienii şi Împăratul Leo V erau împotriva idolilor, Leo a decis că trebuia să-i persecute deoarece el era acuzat ca fiind asemeni lor. Mai multe persecuţii i-au urmat celei lui Leo. Citatul de mai sus arată deasemenea că existau Paulicieni, care deşi persecutaţi, nu luptau înapoi. Acest lucru se întâmpla din cauză că cei cu adevărat în Biserica lui Dumnezeu erau împotriva participării militare (vedeţi articolul Military Service and the COGs).
Deşi nu toţi ce-şi spuneau Paulicieni erau în adevărata biserică, observaţi cât de brutală a fost persecuţia:
Împărăteasa Theodora a instituit o nouă persecuţie, prin care o sută de mii de Paulicieni din Armenia Grecească şi-au pierdut vieţile (Paulicianism. WIkipedia, viewed 06/26/08).
Astfel, Împărăteasa “Ortodoxă” Theodora a ucis aparent 100,000!
Mai mult, priviţi această scriere istorică despre Paulicienii din Armenia:
Încă din vremuri timpurii ei au urât cu devotament erorile şi idolatria Grecilor. Asemeni Creştinilor primitivi, ei au avut o repulsie constantă contra folosirii sau abuzului imaginilor, ce, în al optelea sau al nouălea secol s-a împraştiat ca lepra… şi a surpat orice urmă de pietate din biserica vizibilă… Ele sunt hotărâte adeverse. (Davis, Tamar. A General History of the Sabbatarian Churches. 1851; Reprinted 1995 by Commonwealth Publishing, Salt Lake City, p. 24).
Astfel urmaşii bisericii adevărate erau persecutaţi pentru credinţe asemeni opunerea faţă de idolatrie:
Paulicienii nu respectau Duminica sau Sărbătorile Greco-Romane
Istoricul Fred C. Conzbeare a observat acest lucru despre unii afiliaţi cu Paulicienii:
Ei sunt acuzaţi de oponenţii Armenieni că au pus la cale ospeţe şi posturi ale Bisericii, în special Duminica… Ziua de Odihnă a fost probabil ţinută… De Crăciunul modern al Buneivestiri, şi de orice alt ospăţ ce are legătură cu Isus anterior celui de-al treizecelea an al său, această fază a bisericii nu a ştiut nimic. Impresia generală pe care studiul ne-o lasă este că prin ea avem înaintea noastră o formă a Bisericii nu prea diferită faţă de Creştinismul Evreiesc primitiv din Palestina (Conybeare F.C. The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church of Armenia. Clarendon Press, Oxford, 1898, pp. clii, cxciii).
Ar fi logic ca Paulicienii să se opună Duminicii şi tutoror celorlalte festivale ale Biserici Romane.
Importantul istoric K.S. Latourette a scris:
“Timp de secole mulţi Arieni Creştini au respectat deasemenea a şaptea zi sau Ziua de Odihnă” (Latourette K.S. A History of Christianity, Volume 1, Beginnings to 1500. Harper Collins, San Francisco, 1975, p.198).
Păstrarea Zilei de Odihnă a existat de-alungul istoriei (până şi Roberts şi Donaldson se referă la ea în anii 1800).
Se credea că Paulicienii au păstrat puritatea Creştinismului timpuriu
La fel ca Romanii, şi Paulicienii l-au condamnat pe Simon Magus:
Însă Simon însuşi a crezut şi a fost botezat şi s-a ridicat împotriva lui Philip prin înşelătorie, pentru a obţine puterea duhul sfânt prin minciune (Conybeare F.C. The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church of Armenia. Clarendon Press, Oxford, 1898, p. 92).
Spre deosebire de unii Romani, Paulicienii din adevătata “eră Pergamos” nu aveau nici o practică eretică asociată cu Simon, ca de exemplu statui, maici (nevasta lui Simon şi mai târziu Maria), doctrina sufletului nemuritor, incantaţii, preoţi mistici, cerând titluri divine pentru lideri, acceptarea banilor pentru favoruri religioase, preferând alegoria şi tradiţia asupra multor aspecte ale scripturii, având un lider ce vroia să fie un Dumnezeu pe pământ, fiind separat de practicile biblice Creştine ce erau considerate Evreieşti (informaţii detaliate despre ce au scris Biblia şi multe surse Romane despre Simon sunt găsite în articolul Simon Magus, What Did He Teach?).
Următorul este din munca Preotului Catolic Basil Sarkisean Manichaean Paulician Heresy şi este din anul 987, scrisoare scrisă de Greory din Narek împotriva Paulicienilor (am lăsat deoparte completările editorului/translatorului F. Conybeare):
Apoi printre observaţiile despre care ştim că au fost respinse de ei ca nefiind apostolice sau divine, misterioasele rugăciuni de mătanie…
Izvorul este respins de ei…
Comuniunea nemuririi… este respinsă…
Ştim că ei au respins semnul, prin care Dumnezeu, l-a făcut pe om, l-a crescut şi l-a cărat pe umeri (Conybeare F.C. Addendix I in: The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church of Armenia. Clarendon Press, Oxford, 1898, p. 127).
Poate ar trebui să adaug că Gregory din Narek l-a numit pe un om “viteaz… cel ce a distrus şi ucis străbunii blestemaţi” (ibid, p.128).
Următoarea de la sfârşitul secolului patru, de Gregory din Nyssa sugerează că Manichenii/Paulicienii i-au acceptat pe Tată şi Fiu ca Dumnezeu, însă nu şi pe Duhul Sfânt, prin urmare aveau o viziune binitariană:
Cunosc, deasemenea, că Manichenii umblă lăudând numele lui Hristos. Deoarece ei respectă Numele pentru care ne închinăm, astfel ne putem număra printre Creştini? Aşadar, deasemenea, el ce crede atât în Tată şi-l primeşte pe Fiu, însă ignoră Duhul, “a respins credinţa, şi este mai rău ca un păgân”, şi insultă numele lui Hristos (Gregory of Nyssa. On the Holy Spirit, Against the Macedonians. Excerpted from Nicene and Post-Nicene Fathers, Series Two, Volume 5. Edited by Philip Schaff and Henry Wace. American Edition, 1893. Online Edition Copyright © 2005 by K. Knight).
Un articol interesant ar putea fi Au crezut Creştinii timpurii că Duhul Sfânt era o parte separată a Treimii?
Şcolarul de la Havard, H. Brown a scris:
Bogomilii… Doctrina lor a lui Dumnezeu este duală… Nu există o Treime Adevărată (Brown HOJ. Heresies: Heresy and Orthodoxy in the History of the Church. Hendrickson Publishers, Peabody (MA), 1988, p. 251).
Una dintre aşa numitele lor învăţături “duale” a fost că aceasta este lumea Satanei. Un şcolar a observat că:
…o idee importantă a Bogimililor şi Catharilor, cum că lumea aceasta este regatul diavolului (Vassilev, Georgi. DUALISTIC IDEAS IN THE WORKS OF WILLIAM TYNDALE. ACADEMIE BULGARE DES SCIENCES. INSTITUT D’ETUDES BALKANIQUES. ETUDES BALKANIQUES, n° 1, 2003: 124-142).
Observaţi aceasta din Enciclopedia Catolică:
Erezia Bogomililor a început în secolul zece… adepţii s-au numit Creştini şi au considerat că credinţa lor era cea adevărată. În Bosnia ei erau numiţi Paterini. Paterinii, sau Bogomili… au interzis relaţii cu cei de alte religii, necrezând în război (Klaar K. Transcribed by Joseph E. O’Connor. Bosnia and Herzegovina. The Catholic Encyclopedia, Volume II. Published 1907. New York: Robert Appleton Company. Nihil Obstat, 1907. Remy Lafort, S.T.D., Censor. Imprimatur. +John M. Farley, Archbishop of New York).
Următoarea este aparent din lucrarea Istoria Armeniei de Chamich şi este dintr-o scrisoare scrisă în jurul anilor 1054-1058 de către Gregory Magistros împotriva Manichenilor (am lăsat deoparte adăugările editorului/translatorului F. Conybeare):
…ei reprezintă slăvirea nostră a lui Dumnezeu ca un simbol de închinare. Ca şi cum noi, cei ce onorăm semnul crucii şi picturile sfinte, am mai fi încă legaţi de slăvirea diavolilor (Conybeare F.C. Addend ix III in: The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church of Armenia. Clarendon Press, Oxford, 1898, p. 149).
Este de interes istorci de a nota următoarele admisii doctrinale în articolul despre Paulicienii din Enciclopedia Catolică:
Ei nu au onorat Crucea, ci doar Evanghelia. Ei erau iconoclaşti, respingând toate picturile…
Toată ierarhia ecleziastică este rea, deasemenea şi jurămintele şi ritualul. Ei aveau un dezgust faţă de călugări…
De la Gibbon, Paulicienii au fost deseori descrişi ca un Creştinism timpuriu şi pur care a supravieţuit, oameni sfinţi ce se legau de Evanghelie, respingând superstiţiile, ce erau folosite de oponenţii lor…
În Armenia secta a continuat în “Thonraketzi” fondat de Smbat în al nouălea secol. Conybear îi atribuit acestui Smbat o lucrare, “Cheia adevărului”, pe care el a editat-o. Acceptă Vechiul Testament şi Jurămintele Botezului. Ispăşirea şi Eucharistul. Această lucrare a convins în special mulţi scriitori că Paulicienii erau oameni bârfiţi. Însă în orice caz reprezintă un stagiu târziu a istoriei lor, şi este disputat dacă este de origine Pauliciană.
Edward Gibbon a fost un istoric Englez ce nu era în nicio Biserică a Domnului. Însă aparent din pricina studiului său istoric, până şi străinii au conclus că unii Paulicieni (nu toţi, au deţinut adevărata doctrină) erau rămăşiţele vechii biserici.
Într-un mod interesant, articolul din Enciclopedia Catolică admite:
Împăratul Alexius Comneus este acreditat pentru că a spus capăt ereziei. În timpul rezidenţei la Philippopolis, el a vorbit cu ei şi i-a convertit pe toţi, sau aproape pe toţi, înapoi în biserică. Din acest timp Paulicienii au dispărut din istorie. Însă au lăsat urme ale ereziei lor. În Bulgaria secta Bgomilă, ce a supravieţuit Evului Mediu şi s-a extins în Vest în forma Catharilor, Albigenienilor şi alte erezii Manichaene, este o continuare a Paulicianismului. În Armenia, deasemenea, secte similare, derivate din ei, au continuat până în vremea noastră.
Observaţi că până şi unii şcolari Romano Catolici ştiu că este posibil ca Paulicienii să fie supravieţuitorii unui Creştinism timpuriu şi pur şi că ei aveau descendenţi spirituali ce au continuat şi în viitor (asemeni celor din era Thyatira), la fel şi în timpurile moderne! Catharii erau desemenea cunoscuţi ca fiind pacifişti, cei mai credincioşi dintre Paulicieni (desigur existau mulţi cu acest nume care nu erau credincioşi).
Comentariile altor Cercetători
În cartea sa intitulată Biserica Domnului de-alungul Timpului, John Ogywn face următoarele comentarii:
Conform şcolarului Armenian Nina Garsoia din Erezia Pauliciană: “Ar apărea atunci că Paulicienii sunt supravieţuitorii formei timpurii de Creştinism din Armenia” (p. 227). Autorul deasemenea declară că Paulicienii erau “acuzaţi ca fiind mai răi decât alte secte din pricina Iudaismului” (p. 213)
Mesajul lui Hristos către aceast al treilea stagiu al Bisericii lui Dumnezeu (Paulicienii) este caracterizat de Biserica din Pergamos (Revelation 2:12-17). Cuvânt Pergamos înseamnă “fortificat”, iar membrii Bisericii ai acestei ere locuiau în arii montane…
La un moment dat în istoria lor, totuşi, mulţi Paulicieni au făcut o greşeală fatală. Ei au acceptat practicile Bisericii Catolice, chiar dacă în inima lor erau de alte păreri. Acest drum al compromisului i-a condus pe mulţi să aibă copiii creştinaţi. Hristos a prevăzut asta, prevenind Biserica din Pergamos despre cei ce respectau doctrinele pagâne şi imorale. (Revelation 2:14-15).
În secolele opt şi nouă, mulţi Paulicieni Armenieni au fost forţaţi să se mute în Balcani de către împăraţii Bizantini. Ei au fost plasaţi acolo ca un zid împotriva triburilor Bulgare ce invadau. Mutaţi în Balcani, Paulicienii au devenit cunoscuţi sub numele de Bogomili.
Ce predicau aceşti Bogomili? “Botezul trebuia practicat doar asupra adulţilor… imaginile şi crucile erau idoli.” (Encyclopaedia Britannica, 11th ed., “Bogomils”).
Aşadar, cât timp mulţi Paulicieni făceau compromisuri, unii s-au ţinut strâns de doctrinele Bisericii lui Dumnezeu.
Şcolarul de la Havard, H. Brown a scris:
… În Slavonă, numele “Bomomil” înseamnă “iubite Doamne”… Specificii predecesori ai Bogomililor sunt Paulicienii… Mulţi Bogomili, în special liderii lor, aveau un zel şi o puritate a vieţii ce contrasta indiferenţa multor ecleziaşti ortodocşi atât în Est, cât şi în Vest… Asemeni Paulicienilor, Bogomilii detestau crucea, deoarece era simbolul morţii Mântuitorului (Brown HOJ. Heresies: Heresy and Orthodoxy in the History of the Church. Hendrickson Publishers, Peabody (MA), 1988, pp. 247,252).
El a observat deasemenea că Bogomilii erau pacifişti (Ibid p.260).
În introducerea translaţiei sale în Engleză a lucrării Cheia Adevărului, F.C. Conybeare dă acest citat despre practicile Paulicienilor timpurii:
Limba lui Ioan din Otzun poate implică faptul că vechii credincioşi din Armenia în timpul celui de-al şaptelea secol erau Quartodecimeni, după cum e de aşteptat să fie (Conybeare F.C. The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church of Armenia. Clarendon Press, Oxford, 1898, p. clii).
… ei erau probabil rămăşiţele unei Biserici Iudeo-Creştină mai vechi, ce s-a împrăştiat prin Edessa în Siuniq şi Albania (ibid, p. clxii).
Ştim deasemenea printr-o notaţie păstrată de Ananias din Shirak cum că Paulicienii, care erau aceeaşi oameni într-o perioadă timpurie, numiţi Quartodecimeni, ce păstrau şi Paştele la data Evreiască:
Însă Paulienii au păstrat deasemenea ospăţul Paştelui în aceeaşi zi (ca şi Evreii), fie că era zi sau noapte, ei îl numeau Kuriaki, după cum Evreii îl numeau Sabbth, chiar dacă nu era un Sabbath (Conybeare F.C. The Key of Truth: A Manual of the Paulician Church of Armenia. Clarendon Press, Oxford, 1898, p. clii).
Trebuie menţionat că “Quartodecimenii” sunt cei ce urmează exemplul biblic şi apostolic al păstrării Paştelui în a 14-a zi a Nisan-ului.
Gânduri concludente
“Paulicieni” era o denumire pe care Alexandrienii şi Romanii o atribuiau oponenţilor lor. Aparent cei ce erau numiţi Paulicieni nu acceptau autoritatea Episcopilor Romei, se opuneau Duminicii ca fiind o zi de închinare, se opuneau idolilor, evitau anumite ritualuri Romane, aveau viziuni binitariene despre Divinitate, considerau că cei aveau titlul de Pontifex Maximus purtau titlul Anticristului, sărbătoreau Pştele pe ziua de 14, şi au fost persecutaţi.
Mulţi, din pricina persecuţiei şi presiunii economice aparent au făcut un compromis, iar unii au ajuns până la război. Cât timp cei ce au făcut asta nu erau o parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu, existau aparent unii credincioşi printre cei numiţi Paulicieni.
Şi astfel este şi astăzi. Cât timp noi suntem în Biserica Vie a Domnului, de exemplu, nu suntem Protestanţi, Romani sau Ortodocşi din Est. Catolicii au tendinţa să ne asemene cu Protestanţii deoarece nu acceptăm diferite compromisuri doctrinale pe care Catolicii le fac (pentru mai multă documentare, vezi Cine este Credincios: Biserica Romano Catolica sau Biserica Vie a lui Dumnezeu?). Cât timp noi, la fel ca Protestanţii, pretindem, credem în sola Scriptura, nu susţinem folosirea statuilor în slăvire, şi evităm anumite aspecte ale ritualurilor Greco-Romane, acest lucru nu ne face Protestanţi mai mult decât doctrinele Bisericii Domnului îi fac pe oameni “Paulicieni”.
Însă ar putea fi constatat cum trebui că noi cei din Biserica Vie a lui Hristos ne numărăm printre strămoşii noştrii spirituali ce au fost numiţi Paulicieni. Şi credem că ducem cu credinţă credinţa Creştină originală după cum a fost practicată de originalii apostoli şi succesorii lor credincioşi.
(courtesy of http://www.cogwriter.com/news/church-history/who-were-the-paulicians/)
