Informaţii generale
Erezie cristologică din secolul 5, nestorianismul îşi preia numele de la Nestorie, episcop al Constantinopolului (428- 431), care a pledat împotriva folosirii alexandrine a titlului Theotokos, care înseamnă „purtătoare de Dumnezeu” sau ”Mama lui Dumnezeu”, pentru Fecioara Maria; pentru Nestorie, Maria era mama lui Cristos numai în ceea ce priveşte natura sa umană Sa. Teologii din şcoala antiohă subliniau umanitatea lui Isus Cristos, iar cei din şcoala alexandrină- divinitatea Sa. Teodor din Mopsuestia susţinea că natura umană a lui Cristos era completă, dar era ataşată Cuvântului printr-o uniune externă. Nestorie, ucenic al lui Teodor, a continuat poziţia discipolului său după moartea acestuia.
Nestorie a fost condamnat de către Conciliul din Efes (431), care a fost convocat în mod specific pentru a aplana disputa aceasta. Theotokos a fost oficial afirmat şi s-a clarificat doctrina ortodoxă a naturii lui Isus Cristos: Cristos a fost pronunţat Dumnezeu adevărat şi om adevărat, având două naturi distincte într-o singură persoană- poziţie reafirmată ulterior de Conciliul de la Calcedon (451). Nestorie a fost descalificat din poziţia de episcop şi trimis la Antiohia, cu toate că dezbaterea continuă acum în legătură întrebarea cu dacă însuşi Nestorie este, de fapt, un nestorian şi un eretic. Totuşi, în Orient supravieţuieşte o biserică nestoriană, care de atunci încolo a învăţat- în opoziţie cu doctrina ortodoxă- că există două persoane în Cristos întrupat, una de origine umană şi una de origine divină.
Reginald H Fuller
Bibliografie
A. Grillmeier, Cristos în Tradiţia Creştină (1975); R. Loofs, Nestorie şi locul său în istoria doctrinei creştine (1914); J. Pelikan, Tradiţia Creştină. Emergenţa Tradiţiei Catolice între 100 – 600 (1971).
Nestorie, Nestorianism
Informaţii avansate
Originar din Germanicia Siriei, Nestorie a devenit Patriarh al Constantinopolului în 428. Făcându-şi studiile într-o mănăstire din Antiohia, probabil sub îndrumarea lui Teodor din Mopsuesta, el a devenit un oponent înverşunat al eterodoxiei, primul său act oficial în calitate de patriarh fiind arderea unei capele ariene.
În 428, Nestorie a ţinut o serie de predici în care a atacat atribuirea, consacrată în popor, a titlului de Theotokos („purtătoare de Dumnezeu”) Fecioarei Maria. Ca reprezentant al Şcolii Antiohe de Cristologie, a obiectat faţă de ceea ce el înţelegea a fi o mixtiune a naturilor umană şi divină a lui Cristos în acel titlu. Acesta îi părea apolinarian. Nestorie a afirmat că „creatul nu a dat naştere increatului”, „Cuvântul a apărut prin ea, dar nu a fost născut din ea”, şi „eu nu spun că Dumnezeu este în vârstă de două sau trei luni”. În loc de Theotokos, Nestorie a propus termenul de Cristotokos („purtătoare de Cristos”). A preferat să-i atribuie caracteristici umane doar lui Cristos.
Denunţarea termenului Theotokos de către Nestorie i-a atras suspiciunea multor teologi ortodocşi care folosiseră termenul timp îndelungat. Oponentul lui cel mai vehement şi articulat a fost Chiril din Alexandria. Se pare că o parte semnificativă a dezbaterii dintre cei doi îşi are originea în rivalitatea ecleziastă dintre cele două Scaune importante. În orice caz, cei doi şi-au expus opiniile în scrisori şi, când Chiril a citit despre faptul că Nestorie respinge termenul „uniune hipostatică” ca întrepătrundere, producându-se astfel o reducere a ambelor naturi ale lui Cristos, şi a celei umane şi a celei divine, a înţeles că Nestorie afirma că Cristos era două persoane, una umană şi una divină. „El respinge uniunea”, spune Chiril.
În august 430, papa Celestin l-a condamnat pe Nestorie şi Chiril a pronunţat douăsprezece anatema împotriva lui în luna noiembrie a aceluiaşi an. În 431, Conciliul General din Efes i-a retras funcţia lui Nestorie şi l-a trimis înapoi la mânăstirea din Antiohia. Cinci ani mai târziu, a fost exilat în Egiptul Superior unde a şi murit, probabil în 451.
Disputa dintre Nestorie şi Chiril s-a centrat pe relaţia dintre cele două naturi ale lui Cristos şi reprezintă divergenţa dintre cele două şcoli principale de Cristologie antică, cea antiohă şi cea alexandrină. Prima accentua realitatea umanităţii lui Cristos şi era aprigă împotriva oricărei adevărate communicatio idiomatum, sau comunicarea atributelor de la o natură la cealaltă (de aici aversiunea lui Nestorie faţă de noţiunea Logosului născut sau Logosului care suferă; teologii reformaţi târzii au păstrat acelaşi fel de preocupare). Cea din urmă accentua divinitatea esenţială a lui Cristos, tinzând să afirme o communicatio reală şi era la fel de aprigă faţă de orice suna a diviziune în persoana lui Cristos (teologii luterani au înclinat spre urmarea emfazei alexandrine).
Chiril a respins noţiunea pe care o propunea Nestorie a unităţii persoanei lui Cristos constând mai degrabă într-o uniune la nivelul voinţei, decât la nivelul substanţei. Şi Chiril şi Cassian au înţeles această noţiune ca un fel de adopţionism în care Tatăl l-a adoptat pe omul Isus făcându-l Fiul Său (o poziţie similară aşa-ziselor cristologii moderne de mai jos). Ei au văzut o legătură între înţelegerea lui Nestorie asupra persoanei lui Cristos şi înţelegerea lui Pelagie despre Cristos ca „exemplu moral absolut” şi, destul de explicabil, o astfel de conexiune era anatema.
În mod ironic, cercetarea modernă a descoperit o carte scrisă de Nestorie, cunoscută drept Cartea lui Heracleide, în care el reneagă în mod explicit erezia pentru care a fost condamnat. În schimb, afirmă despre Cristos că „acelaşi unul este din doi”, expresie care nu este deosebită de formularea ortodoxă de la Conciliul de la Calcedon (451). Aceasta indică nivelul ridicat de înţelegere greşită care a caracterizat întreaga controversă. După 433, un grup dintre urmaşii lui Nestorie se constituie într-o Biserică Nestoriană separată în Persia.
H Griffith
(Elwell Dicţionarul Evanghelic)
Bibliografie
K. Baus, Biserica Imperială de la Constantin până în Evul Mediu timpuriu; J. F. Bethune Baker, Nestorie şi învăţătura sa; A. Grillmeier, Cristos în Tradiţia Creştină; R. V. Sellers, Două Cristologii antice.
(courtesy of http://mb-soft.com/believe/txc/nestoria.htm)
