Neo-montanismul – [1901-prezent]

Rădăcinile de început: 1830

I. Edward Irving

1. În lumea vestică, penticostalismul îşi are în general rădăcinile în învăţăturile şi faptele lui Edward Irving, un prelat prezbiter din Scoţia, la începutul anilor 1800. După studierea Cărţii Faptelor Apostolilor, el a început să predice că ceea ce biserica timpurie a trăit trebuia să fie normativ pentru biserica din zilele sale. El a fost excomunicat din Biserica Prezbiteriană din cauza doctrinelor sale cristologice eretice. (Strachan, George, The Pentecostal Theology of Edward Irving – Teologia penticostală a lui Edward Irwing, Hendrickson Publishers, 1973, pg. 13)
2. Pe 28 martie 1830, o domnişoară Mary Campbell a început să vorbească în alte limbi şi să pretindă că a fost vindecată în mod divin. Anul următor, pe 30 octombrie 1831, sora ei, d-ra Cardale a început şi ea să vorbească în alte limbi şi să proorocească.
3. Edward Irving şi-a format propria biserică, numită Biserica Catolică Apostolică  şi curând el a hirotonisit pe primii ei 12 apostoli, pe 7 noiembrie 1832. “El a mai expus şi o învăţătură detaliată despre harurile Sfântului Duh şi a dat întregii sale teologii un caracter de urgenţă prin aşteptările sale privind o iminentă a doua sosire a Domnului. (Strachan, George, The Pentecostal Theology of Edward Irving, Hendrickson Publishers, 1973, pg. 18) A murit la scurt timp după aceea, dar mişcarea pe care a început-o a devenit cunoscută ca “irvingiţii.“
4. Edward Irving este considerat printre primii neo-montanişti adevăraţi, datorită credinţelor sale în:

Rădăcini moderne: Apostazia din 1901

II. John Alexander Dowie

1. Ca şi Irving, Dowie a fost un prelat din aceeaşi zonă. A fost iniţial pastor de congregaţie, ulterior părăsindu-şi cultul şi formând unul propriu, numit “Biserica Catolică Creştină.” (Burgess, McGee, Alexander, Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, Dicţionarul mişcărilor penticostale şi carismatice Zondervan Publishing House, 1988, pg. 249)
2. În 1901 a început construirea unui oraş al echităţii în afara oraşului Chicago, pe care l-a numit Zion.
3. El credea că este primul apostol revenit în sânul Bisericii, iar mai târziu a ajuns să creadă că este proorocul Ilie, restauratorul, trimis pentru a deschide calea întoarcerii lui Hristos, care credea el că este iminentă.
4. Propovăduia că Biserica va fi pe deplin întoarsă la autoritatea şi puterea apostolică.
5. Crezurile sale, cuplate cu cele ale lui Edward Irving, formează platforma de iniţiere a răspândirii rapide a credinţelor neo-montaniste, care în curând vor fi lansate pe plan global.

III. Misiunea Azusa Street

1. William Seymour a fost învăţat despre primirea botezului prin Sfântul Duh, (adică, de ex., darul de a vorbi în alte limbi) de către Charles Fox Parham, în Kansas.
2. Parham avea o mică şcoală biblică în care propovăduia nevoia restaurării creştinismului Noului Testament bazat pe modelul arătat în cartea Faptelor Apostolilor.
3. În 1901, o femeie numită Agnes Ozman a fost prima penticostală vorbitoare de limbi pe care nu le învăţase înregistrată în istoria Bisericii Americane, iar William Seymour a primit botezul la un moment dat în şcoala biblică a lui Parham.
4. Seymour a plecat în Los Angeles şi a început să predice despre botezul de la Sfântul Duh într-un hambar-depozit din strada Azusa.

5. 4 aprilie 1906. O renaştere a început şi mii de oameni au venit pe strada  Azusa 312 să  primească botezul întru Sfântul Duh. Această renaştere a durat din 1906 până în1913 (Burgess, Stanley, Dictionary of Pentecostal and Charismatic Movements, Zondervan Publishers, 1988, pg. 31) şi în aceşti nouă ani mii de misionari penticostali au călătorit, stabilind parohii în jurul lumii.

În rândul majorităţii creştinilor penticostali şi carismatici, Azusa este respectată ca o autentică faptă a lui Dumnezeu în restaurarea puterii şi autorităţii Bisericii. Totuşi, este la fel de adevărat că întâlnirile din strada Azusa erau frecventate de spiritişti, hipnotizatori şi alţii cu un profund interes în ocultism. În 1907, Parham a fost arestat şi acuzat de sodomie în Texas şi şi-a pierdut toată credibilitatea cu mişcarea neo-penticostală pe care o începuse! Pe la sfârşitul lui 1913 creştea numărul facţiunilor din tânăra mişcare, până la urmă câteva organizaţii penticostale independente fiind formate, din cauze precum conducerea lor şi diferenţele doctrinare. Patru dintre aceste organizaţii există astăzi:

Rodney Howard Browne i-a recomandat pe Charles Parham şi William Branham ca oameni ai lui Dumnezeu. Amândoi însă, la fel ca şi mişcarea care a început ca  rezultat al eforturilor lui Branham şi-au pierdut credibilitatea în faţa instituţiilor şi mişcărilor creştine după cum urmează:

IV. Cultele şi sectele neo-montaniste ale tămăduirii de la începuturi

Patru antecedente timpurii legate de renaşterea tămăduitoare

1. “Profetul” Joseph Smith, întemeietorul Bisericii Mormone, credea nu numai că este un profet al lui Dumnezeu, ci că are şi puteri tămăduitoare divine, prin punerea mâinilor pe oamenii bolnavi sau prin intermediul batistelor îmbibate cu mir aplicate suferindului. (1835)
2. John Humphrey Noyes, întemeietor al Comunităţii Oneida se ruga pentru bolnavi şi credea că boala era cauzată de păcatul personal şi de lucrarea demonilor. El aştepta semne supranaturale şi miracole actuale cum se întâmplau pe vremea Bisericii Apostolice timpurii.
3. Ellen Gould White, fondatoarea sectei Adventiste de Ziua a Şaptea, era şi ea considerată profet, şi ea se ruga pentru bolnavi, punea mâinile pe ei şi propovăduia vindecarea divină. (anii1840)
4. Aimee Semple McPherson, cunoscută pe plan naţional ca vindecătoare evanghelistă între 1920 – 1930. A fondat şi condus Biserica Evanghelică Pătrată, a dus o viaţă controversată şi a murit după o supradoză de droguri în 1944.
5. Kathryn Kuhlman a fost unsă ca prelată baptistă, dar nu şi-a asociat funcţia cu vreun cult. A fost puternic influenţată de renaşterea din strada Azusa şi de Biserica Romană Catolică. A fost renumită pentru manifestările care surveneau la întâlnirile ei, incluzând “râsetele”. Se spune că este responsabilă pentru introducerea manifestării “nimicirii întru spirit” (o stare de pierdere a controlului trupului). Existau câteva deosebiri la această mişcare, îndeosebi prin faptul că ea insista ca întâlnirile să fie disciplinate. Manifestările care să întrerupă slujba nu erau permise. Era foarte bine văzută în multe cercuri creştine şi i-a influenţat puternic pe Benny Hinn şi John Arnott.

Toţi aceşti patru indivizi gândeau că organizaţiile lor restaurau de fapt adevăratul creştinism care se pierduse în decursul timpului. Toate aceste grupări iniţial credeau în dăruirea harurilor de la Sfântul Duh, incluzând profeţia. Ele pot fi clasificate drept neo-montaniste datorită:

V. William Branham, părintele neo-montanismului

1. A început la o Biserică Misionară Baptistă. După o scurtă şedere, el s-a alăturat  Bisericii Penticostale Unite (God Can Do It Again – Dumnezeu o poate face iar, Kathryn Kuhlman, Prentice-Hall, 1969.). Mai târziu el a respins toate confesiunile ca fiind ale antihristului şi a format Tabernaclul Branham, ca biserică independentă.
2. După Al Doilea Război Mondial, o altă renaştere a tămăduirii a izbucnit în  America şi în lume.
3. Iniţiatorul acestei noi renaşteri a fost William Branham.
4. Branham se considera a fi un profet trimis de Dumnezeu pentru ultima eră a Bisericii, dându-i-se 7 viziuni privind timpurile de pe urmă.
5. Învăţăturile lui Branham au fost fundamentale pentru formarea neo-montanismului ca mişcare dinamică în cadrul Bisericii, începând cu 1947 în N. Battleford, Canada.
6. Branham susţinea că harurile Sfântului Duh puteau fi transmise prin atingerea cu mâinile din partea unui om care posedă astfel de haruri.
7. El credea şi în revelaţia dată de îngeri, în vise, viziuni şi profeţii.
8. Susţinea cu fermitate că Isus se va întoarce foarte curând şi va judeca aspru America
9. Cu toate că William Branham nega Treimea şi declara că este o doctrină demonică în care credeau doar acei ce aparţin de biserica mincinoasă a târfei Babilonului – era totuşi privit ca un profet adevărat de aproape fiecare instituţie majoră penticostală şi carismatică (din cele trinitariene). Chiar dacă credea în numerologie şi afirma că Dumnezeu a făcut Marea Piramidă – era totuşi acceptat ca un adevărat profet. Chiar dacă multe din profeţiile sale legate de viitor nu s-au întâmplat – era totuşi văzut ca un adevărat profet. Chiar dacă majoritatea învăţăturilor sale sunt total eronate sau diametral opuse învăţăturii de căpătâi a Scripturii, era totuşi susţinut drept adevărat profet al lui Dumnezeu.

Teologia eretică a lui William Branham:

1. Cuvântul lui Dumnezeu constă în zodiac, piramidele egiptene şi scriptură.
2. Doctrina Treimii este considerată demonică
3. Declaraţia că el este profetul Ilie
4. Mileniul începe în 1977.
5. Faptul că el era al şaptelea mesager angelic pentru Era Bisericii Laodiceene (note de subsol, pag. 620).(Folosind teoria dispensării, că fiecare biserică din Apocalips  reprezintă o eră a bisericii, cea curentă fiind Era Bisericii Laodiceene).
6. Faptul că oricine aparţine oricărei confesiuni a primit “semnul fiarei” (note de subsol, pag. 627, 629, 643, 648).
7. Faptul că el a primit revelaţii de inspiraţie divină (The Revelation of the Seven Seals – Revelaţia Celor Şapte Peceţi, de Branham; Spoken Word Publications, Tucson, Ariz., n.d.; pag.19; Questions and Answers, Book 1 – Întrebări şi răspunsuri, de Branham; Spoken Word Publications, Tucson, 1964; pag. 60.)
8. Căderea omului s-a petrecut când Eva a avut relaţii sexuale cu Satana, iar această împreunare sexuală l-a produs pe Cain. (Branham spunea că “fiecare păcat care s-a petrecut vreodată pe Pământ a fost cauzat de o femeie….cea mai josnică creatură de pe Pământ” The Spoken Word, Vol. III Nos. 12, 13, 14;, Branham; Spoken Word Publications, Jeffersonville, Ind. 1976; pp. 81-82. Citat în „The Man and His Message” – Omul şi mesajul lui, pag. 41).
9. Branham L-a negat pe Dumnezeul triunitar biblic. El a numit asta “o eroare grosolană” (The Spoken Word – Cuvântul rostit, pag. 79) şi, ca profet cu autoritate gen “Aşa a spus Domnul,” susţinea că “trinitarianismul este diavolesc” (note de subsol, pag. 606).
10. Cei neizbăviţi provin din speţa şarpelui.

VI. Greşelile lui Branham sunt adoptate, extinse şi propagate, rezultând o stabilire expresă a neo-montanismului ca forţă în cadrul bisericii

1. George Hawtin, Percy Hunt şi George Warnock au luat învăţăturile lui Branham în Restaurarea Apostolică a Bisericii şi au propagat aceste teze spre mii de oameni  prin Şcoala Biblică a lor, intitulată Sharon, în Canada.
2. În 1948, o femeie a proorocit o mare acţiune a lui Dumnezeu venind dinspre Sharon
3. La următoarea întrunire Sharon, doctrinele Ploii de pe Urmă au fost oficializate şi împrăştiate
4. Rezultatul a fost că mii de penticostali au părăsit cele 4 confesiuni penticostale majore şi s-au alăturat organizaţiilor penticostale independente care propovăduiau aceste adevăruri restaurate
5. Învăţăturile Ploii de pe Urmă sunt blamate de Adunările lui Dumnezeu în 1950, dar reapar la suprafaţă prin mişcarea carismatică la începutul anilor ’60.
6. Doctrinele Ploii de pe Urmă includ:

VII. Efectele răspândirii neo-montanismului astăzi

1. Azi instituţiile şi bisericile carismatice fac parte din segmentul cu cea mai rapidă creştere din Trupul lui Hristos.
2. Cele mai vaste congregaţii din lume sunt carismatice şi neo-montaniste ca doctrină, bunăoară congregaţia lui Paul Cho din Seul, în Coreea are peste  700.000 de membri. Multe biserici foarte mari din America au peste 5.000 de membri şi sunt neo-montaniste.
3. Cele mai mari televiziuni religioase sunt neo-montaniste:

4. Rafturile librăriilor creştine sunt pline cu cărţi, benzi şi materiale audio şi video despre cum să ne dezvoltăm profetic, cum să auzim vocea lui Dumnezeu, cum să plutim spre supranatural etc. Câteva exemple de astfel de cărţi:

5. Rolul femeilor ca Pastori, Învăţătoare şi Profeţi este susţinut pe larg, practicat şi sprijinit.
6. Oficii religioase majore sunt conduse de femei:

7. Experienţe extra-biblice sunt acceptate şi sprijinite:

Concluzie:

Montanismul este viu şi nevătămat şi creşte foarte rapid astăzi. În cea mai mare parte, poartă masca ortodoxiei, oricum, a luat cele mai rele elemente din montanismul original şi le-a extins către noi profunzimi ale greşelii. Amintiţi-vă că greşeala întotdeauna se perpetuează până este descoperită şi denunţată de învăţătura de căpătâi a Scripturii. Erezia întotdeauna prosperă când oamenii sunt nepăsători şi au o doză de superficialitate în devotamentul lor faţă de Dumnezeu şi de studierea Cuvântului Său.

Demersul penticostal modern:

Cursul credinţelor eretice actuale:

(courtesy of http://www.bible.ca/tongues-neo-montanism.htm)