Montanismul a fost o mişcare sectară creştină timpurie de la jumătatea secolului al II-lea A.D., denumită după fondatorul ei, Montanus. A prosperat cel mai mult în jurul regiunii Frigia, unde mai înainte adepţii ei erau numiţi catafrigieni; cu toate astea, s-a răspândit rapid în alte regiuni ale Imperiului Roman, unde cu ceva timp înainte creştinismul era în general tolerat sau legal. Chiar dacă curentul principal al bisericii creştine ortodoxe a triumfat împotriva montanismului timp de câteva generaţii, etichetându-l drept erezie, secta a persistat în unele locuri izolate până în secolul al VIII-lea. Unii oameni au desluşit anumite trăsături paralele între montanism şi penticostalism (numit de unii neo-montanism). Cel mai faimos montanist cunoscut oriunde a fost, fără îndoială, Tertullian, care fusese cel mai de seamă scriitor bisericesc latin, înainte de a trece în tabăra montanistă.
Istorie
Curând după convertirea lui Montanus la creştinism, el a început să călătorească prin aşezările rurale din Asia Minor, predicând şi mărturisind. Montanus era însoţit de două femei, Prisca, uneori numită Priscilla, şi Maximilla, care susţineau şi ele că sunt întruchipări ale Sfântului Duh care s-a pogorât şi le-a inspirat. El a susţinut că primise o serie de revelaţii direct de la Sfântul Duh şi că este paraclete al Evangheliei lui Ioan 14:16. Pe unde mergeau, “cei Trei”, cum erau numiţi, vorbeau în viziuni extatice şi îşi îndemnau adepţii la post şi rugăciune, astfel ca şi ei să poată avea parte de aceste revelaţii personale. Învăţăturile sale s-au răspândit din Frigia natală (unde el a proclamat satul Pepuza ca loc al Noului Ierusalim) de-a lungul lumii creştine contemporane, spre Africa şi Galia.
Mişcarea schismatică a fost, în parte, inspirată de o lecturare gnostică a Evangheliei lui Ioan— “Vă voi trimite apărătorul [paraclete], spiritul adevărului” (Heine 1987, 1989; Groh 1985); reacţia la această revelaţie continuă a divizat comunităţile creştine, iar multe ierarhii episcopale ortodoxe au luptat pentru a o suprima. Episcopul Apollinarius a găsit biserica din Ancyra împărţită în două, iar el s-a opus “falsei profeţii” (citat de Eusebius 5.16.5).
Prisca pretindea că Hristos i s-a arătat întruchipat ca femeie. Când a fost excomunicată, ea a exclamat “Sunt alungată precum lupul dintre oi. Eu nu sunt lup: sunt cuvântul şi duhul şi puterea.”
Cel mai renumit apărător al montanismului a fost, fără doar şi poate, Tertullian, altă dată luptător al credinţei ortodoxe, care redea că noua profeţie era extraordinar motivată şi a început să nu mai ţină pasul cu ceea ce el a început să numească “biserica mai multor episcopi” (Despre modestie). Irenaeus, care a vizitat Roma în timpul apogeului controversei, în timpul pontificatului lui Eleuteriu, s-a întors în Lion găsindu-l în disensiuni, şi a fost inspirat să scrie prima mare declaraţie a poziţiei curentului principal catolic, Adversus Haereses.
Deşi biserica creştină ortodoxă a triumfat împotriva montanismului pe parcursul câtorva generaţii, inscripţiile din valea Tembris din nordul Frigiei, datate între anii 249 şi 279, proclamă deschis loialitatea lor faţă de montanism. O scrisoare a lui Ieronim către Marcella, scrisă în 385, respinge pretenţiile montanismului, care au tulburat-o [1]. Această sectă persistă şi în secolul al optulea, iar unele din ideile sale despre prezenţa personală directă şi extatică a Sfântului Duh se regăseşte în toate formele de penticostalism. Ei sunt foarte asemănători şi sectei Molokan.
Diferenţe între creştinismul montanist şi cel ortodox
Crdinţele montanismului contrastau cu cele ortodoxe în următoarele:
- Credinţa că profeţiile montaniştilor înlocuiau şi îndeplineau cele susţinute de Apostoli.
- Încurajarea proorocirii extatice şi a vorbirii în limbi necunoscute, contrastând cu mai sobra şi disciplinata teologie domninată în creştinismul ortodox în acea vreme şi după aceea.
- Opinia că creştinii căzuţi în dizgraţie nu mai pot fi mântuiţi, contrastând şi ea cu părerea creştin ortodoxă că pocăinţa poate duce la reprimirea păcătosului în sânul bisericii.
- Profeţii montanismului nu vorbeau ca trimişi ai lui Dumnezeu: “Aşa a grăit Domnul,” ci mai degrabă se descriau ca fiind posedaţi de Dumnezeu, şi vorbeau ca şi cum ar fi fost persoana Lui. “Eu sunt Tatăl, Cuvântul şi Paraclete,” spunea Montanus (Didymus, De Trinitate, III, xli); această posedare de către un duh, care vorbea în timp ce profetul era incapabil să-i reziste, este descrisă în spiritul lui Montanus: “Iată omul, ca o liră, iar eu mă duc spre el ca un plectru [pană]. Omul doarme, iar eu sunt treaz (Epifanius, “Hæreses”, xlviii, 4).
- O mai puternică subliniere a evitării păcatului, a ordinii bisericii şi a traiului apocaliptic decât în creştinismul ortodox. Ei lăudau castitatea, inclusiv interdicţia recăsătoririi.
Ieronim şi alţi lideri bisericeşti susţineau că montaniştii sprijină credinţa conform căreia Treimea constă într-o singură persoană, similară cu sabellianismul, as fiind opusă doctrinei ortodoxe potrivit căreia Treimea este un Dumnezeu alcătuit din trei persoane. Au fost unii care erau într-adevăr monarhieni modalişti (sabellieni) şi alţii mai apropiaţi de doctrina Treimii. Se semnalează că aceşti modalişti botezau pomenind numele lui Isus Hristos, în opoziţie cu menţionarea Treimii. Cei mai mulţi dintre montaniştii ulteriori au fost în tabăra modalistă.
Linkuri externe
- Catholic Encyclopedia: Montaniştii
- Scrisoarea lui Ieronim (xli) către Marcella pentru respingerea ereziei lui Montanus, scrisă în 385, “pasaje puse laolaltă din Evanghelia lui Ioan” care au prilejuit întrebări ale Marcellei
- EarlyChurch.org.uk Bibliografie extnisă şi articole on-line.
- Montanismul în ediţia din 1911 a Encyclopædia Britannica
Surse
Eusebius din Caesarea, Historia ecclesiae, 5.16–18
Alte lecturi
– Groh, Dennis E. 1985. “Utterance and exegesis: Biblical interpretation in the Montanist crisis,” in Groh and Jewett, The Living Text (New York) pp 73 – 95.
– Heine, R.E., 1987 “The Role of the Gospel of John in the Montanist controversy,” in Second Century v. 6, pp 1 – 18.
– Heine, R.E., 1989. “The Gospel of John and the Montanist debate at Rome,” in Studia Patristica 21, pp 95 – 100.
– Pagels, Elaine, 2003. Beyond Belief: The Secret Gospel of Thomas ISBN 0375501568, contains a brief introduction to Montanism, with notes in chapter “God’s Word or Human Words?”
– Trevett, Christine, 1996. Montanism: Gender, Authority and the New Prophecy (Cambridge University Press)
Preluare din “http://en.wikipedia.org/wiki/Montanism”
