Monarhianismul, sau monarhismul cum mai este denumit uneori, este o serie de credinţe care îl subliniază pe Dumnezeu ca fiind unul, faptul că numai şi numai Dumnezeu este singurul conducător.
Această subliniere contravine doctrinei Treimii, cu Dumnezeu ca Tată, Fiu şi Sfânt Duh. Modalităţi de rezolvare a tensiunii dintre cele două principii în favoarea unităţii lui Dumnezeu s-au propus în secolul al II-lea, dar au fost respinse ca erezii de Biserică.
Monarhianismul de sine stătător nu este o teorie completă a relaţiei Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, ci o simplă dogmă care necesită o extindere ulterioară. Există două modele de bază, contradictorii, ale monarhianismului:
- Modalismul îl consideră pe Dumnezeu a fi o singură persoană, apărând şi lucrând în diferite “moduri” – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Partizanul cel mai important al modalismului a fost Sabellius, de unde şi cealaltă denumire, de sabellianism. Modalismul a mai fost etichetat şi ca patripassianism de oponenţii săi, deoarece susţine că Dumnezeu Tatăl a suferit pe cruce.
- Adopţionismul susţine că Dumnezeu este o singură fiinţă, deasupra a orice altceva şi pe de-a-ntregul indivizibilă şi de un singur fel; reconciliază “problema” Treimii (sau cel puţin cea a lui Isus) susţinând că Fiul nu era la fel de etern precum Tatăl, că lui Isus, în esenţă, I s-a acordat dumnezeirea (a fost adoptat) pentru planurile lui Dumnezeu şi pentru viaţa şi faptele Sale perfecte. Diferitele nuanţe ale adopţionismului susţin că Isus a fost “adoptat” fie în momentul botezării Lui, fie la Înălţare. Un exponent timpuriu al acestui crez a fost Theodotus din Bizanţ. Este înrudit cu docetismul, care susţine că Isus a fost un om “posedat” de o entitate spirituală (iar acest docetism în sine poate fi şi el trinitarian sau nu).
Conform Catholic Encyclopedia, Natalius a fost un patripassian timpuriu. El era un antipapă (episcop rival al Romei) chiar înainte de antipapa Hippolytus. Potrivit lui Eusebius’ EH5.28.8-12, care citează din Micul labirint a lui Hippolytus, după ce a fost “chinuit toată noaptea de sfinţii îngeri”, cu cenuşă pe cap, îmbrăcat în pânză de sac şi “după unele dificultăţi”, el s-a prezentat înfricoşat la papa Zefirinus.
Un alt partizan al monarhianismului era Pavel din Samosata, care totuşi nu se încadrează strict în vreuna din cele două categorii.
Noua Biserică (deseori numită swedenborgiană – după Emanuel Swedenborg) care a fost şi ea privită ca susţinătoare a monarhianismului, nu Îl vede pe Dumnezeu înfăţişându-se în trei moduri, ci mai degrabă Îl priveşte pe Dumnezeu ca fiind Unica Persoană Divină, Isus Hristos, care are un Suflet Divin al iubirii, Mintea Divină a Adevărului şi Trupul Divin al Energiei.
Link-uri externe
Catholic Encyclopedia: Monarchians
Preluare după “http://en.wikipedia.org/wiki/Monarchianism”
