O aparare a Sfintei Treimi în fata modalismului

Treimea – introducere

Învăţătura istorică a Bisericii este că este un singur Dumnezeu care există în trei persoane – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Această învăţătură a fost denumită doctrina Treimii.

La scurt timp după ce Noul Testament a fost completat, unii au început să gândească că parcă are mai mult sens să creadă că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei manifestări ale aceleiaşi persoane ce apare în moduri diferite. Această doctrină a fost denumită modalism. În ultimul secol, o formă modernă de modalism este adesea denumită doctrina ‘Unitară’ ori ‘numai cu Isus’.

Scopul acestui studiu este dublu: (1) de a sublinia pentru cititor dovezile care m-au convins să devin trinitarian şi (2) de a examina calităţile unora dintre argumentele folosite de modaliştii pe care i-am întâlnit peste ani.

(1) Este un singur Dumnezeu (Deuteronomul 6:4, Isaia 45:21-22, I Cor. 8:4).

(2) Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu şi Sfântul Duh este Dumnezeu.

(A) Tatăl este Dumnezeu (I Petru1:2; Ioan 6:27, 20:17; Galateni 1:1; Matei11:25; Iuda 1).

(B) Fiul – ori Cuvântul – este Dumnezeu (Ioan 1:1, 8:58, 20:28; Evrei 1:1-8, Coloseni 2:9, Tit. 2:13).

(3) Tatăl este o persoană, Fiul este o persoană, Sfântul Duh este o persoană.

(A) Tatăl este o persoană. Ne putem întovărăşi cu El, 1 Ioan 1:3; El cunoaşte, Matei 6:6-8; El ne învaţă, Matei 16:17; El iubeşte, Ioan 16:27; El este martor, Ioan 8:18; El are voinţă, Ioan 5:30.

(B) Fiul este o persoană. Ne putem întovărăşi cu El, 1 Ioan 1:3; El cunoaşte, Matei 11:27; El ne învaţă, Ioan 1:18, Apoc. 2:18; El iubeşte, Romani 8:35, Gal. 2:20; El este martor, Ioan 8:18; El are voinţă, Ioan 5:30; El se poate întrista, Ioan 11:35.

(C) Sfântul Duh este o persoană. Ne putem întovărăşi cu El, Filipeni 2:1, II Cor. 13:14; El cunoaşte, I Cor. 2:11; El ne învaţă, Luca 12:12, I Cor. 2:13; El ne iubeşte, Romani 15:30; El este martor, Faptele 20:23, Romani 8:16; El are voinţă, I Cor. 12:11; El se poate mâhni, Efeseni 4:30.

(4) Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt persoane distincte una de cealaltă.

Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt capabili să:

(A) Trimită sau să fie trimis de celălalt (Ioan 3:17, 10:36, 14:23-26, 15:26, 16:7).

(B) Vorbească unul cu altul (Ioan 17:1-26, Romani 8:26-27, Evrei 1:7-8) şi despre celălalt (Matei 17:5, Marcu 1:11, Ioan 8:13-18).

Doctrina Treimii – conform căreia Dumnezeu este în trei persoane – rezumă aceste adevăruri biblice fără a adăuga sau a omite nimic din ele. {1}

Am găsit trei concepte utile îndeosebi la compararea diferitelor doctrine care necesită sprijin biblic. Primul concept este de a lăsa Scriptura să interpreteze Scriptura. Al doilea concept este că Biblia este o revelaţie progresivă, care pune întâi temelia şi apoi construieşte pe ea; şi multe puncte care nu sunt desluşite la aşezarea temeliei sunt clarificate mai încolo. Al treilea este că e mult mai înţelept să interpretezi ceea ce este neclar în lumina a ceea ce este desluşit decât vice-versa.

Trinitarienii şi modaliştii care vor să discute diferenţele dintre ei experimentează deseori frustrarea. Unul dintre motive este că ei pleacă de la ipoteze diferite. Modaliştii presupun că noţiunea ‘Dumnezeu’ are sensul ‘O persoană divină.’ Trinitarienii nu pleacă de la premisa asta; pentru un trinitarian, cuvântul ‘Dumnezeu’ poate însemna oricare din cele trei Persoane Divine, depinzând de context.

Aceeaşi problemă apare şi în legătură cu alte cuvinte. De exemplu, modalismul ia cuvântul ‘duh’ cu sensul ‘o persoană care este duh,’ ‘Domn’ cu sensul ‘persoană care este domn’ etc.

Vreau să spun că atunci când încercăm să lămurim ce anume are de spus despre un subiect Biblia(sau orice carte în chestiune), nu putem să ne facem prea multe griji despre faptul că o carte se conformează sau nu ipotezelor noastre preexistente despre sensul cuvintelor, frazelor ş.a.m.d. Mai degrabă deschidem pur şi simplu cartea şi o lăsăm să vorbească pentru sine. Autorul poate folosi cuvintele într-un fel diferit de cel cu care suntem obişnuiţi. Haideţi să începem cu sublinierea unor pasaje din scripturi care sprijină doctrina Treimii.

Chiar dacă unitatea lui Dumnezeu este tema principală din Vechiul Testament, în unele pasaje natura multipersonală a lui Dumnezeu este în mod cert sugerată (vezi Geneza 1:26 şi 3:22, Psalm 45:6-7, Isaia 6:8 şi 48:12-17). Oricum, în Noul Testament cea mai deplină şi clară revelare a conceptului care este rezumat în doctrina Treimii.

Evanghelia lui Ioan începe aşa: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” (Ioan 1:1-3). Trei lucruri apar imediat:

Mai întâi, Cuvântul era Dumnezeu. Cuvântul avea caracterul şi natura lui Dumnezeu; ce era Dumnezeu, era şi Cuvântul. Al doilea, pronumele personal „el” este aplicat Cuvântului, indicând faptul că Cuvântul este o entitate. Al treilea lucru, Cuvântul era cu Dumnezeu. Termenul cu* indică faptul că Cuvântul nu era aceeaşi persoană cu Cel cu care era, Cel la care ne referim fiind Dumnezeu.

Ioan 1:14, 17, şi 18 explică mai departe identitatea Cuvântului:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.. . . . căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Pe măsură ce citim restul primului capitol al Evangheliei lui Ioan, începe să devină limpede că Dumnezeu în versetul 1 este Dumnezeu Tatăl, iar Cuvântul care era cu El este Dumnezeu Fiul.

Alte pasaje din Scriptură confirmă că Tatăl şi Fiul nu sunt aceeaşi persoană – de pildă, Fiul se roagă Tatălui în Matei 26:39, Îl cheamă pe Tatăl Său ca al doilea martor pe lângă El, în Ioan 8:16-18, şi stă alături de Tată în tronul Său, în Apocalipsul 3:21.

Scripturile dezvăluie şi existenţa celei de-a treia persoane divine: Duhul Sfânt. Când Isus le vorbea discipolilor în Ioan 14-16, El a clarificat că Sfântul Duh nu era aceeaşi persoană cu El şi nu era aceeaşi persoană cu Tatăl. În aceste capitole, Sfântul Duh este arătat ca fiind personal distinct de Tatăl şi de Fiu.

*Este interesant şi faptul că în versetul 1 prima menţionare a lui Dumnezeu este precedată de un articol hotărât (în greacă), dar la a doua menţionare a lui Dumnezeu lipseşte articolul hotărât. Martorii lui Iehova fac prea mult caz de această deosebire şi sfârşesc prin a gândi că a doua menţionare a lui Dumnezeu se referă de fapt la un al doilea Dumnezeu; modaliştii iau prea puţin în seamă această deosebire şi gândesc că a doua menţionare a lui Dumnezeu se referă la aceeaşi persoană ca prima menţionare.

Acum haideţi să examinăm unele dintre argumentele folosite de modaliştii contemporani. Argumentele modalismului sunt prezentate primele şi sunt urmate de răspunsuri la aceste argumente.

Argument # 1: Efeseni 1:4 ne spune că Dumnezeu ne-a ales pentru El înainte de întemeierea lumii – dar noi nu existam ca fiinţe separate pe vremea aceea! Înainte de întemeierea lumii, eram doar în gândurile din mintea lui Dumnezeu. Gândurile lui Dumnezeu erau în mod cert cu El, dar asta nu face din acele gânduri persoane separate. Aceeaşi situaţie şi pentru Ioan 1:1. Termenul „cuvânt” înseamnă nu doar ceea ce este rostit, ci şi gândul din spatele a ceea ce e rostit. La început Dumnezeu a avut un plan. Planul lui Dumnezeu era, desigur, cu El, şi acesta este sensul în care Cuvântul era cu Dumnezeu la început.

Răspuns: Înainte de toate, nu putem judeca intenţia unui autor asupra sensului unui cuvânt doar după definiţia lexicală (din dicţionar) a acestuia. Trebuie să mai observăm şi cum este folosit cuvântul în contextul în care apare. Accepţiunea termenului în mod normal nu se referă la persoane sau la gândirea individului, însă uneori se poate întâmpla asta (Geneza 15:1). În mod similar, noţiunea „cuvânt” nu se referă îndeobşte la o persoană, dar cu siguranţă Ioan l-a folosit în felul acesta în Ioan 1:1. Dacă Ioan 1:1 ar spune doar ‘la început Cuvântul era în Dumnezeu,’ argumentul # 1 ar putea avea o anumită forţă. Însă Ioan a spus şi că Cuvântul era cu Dumnezeu. Cuvântul grecesc „pros” care este tradus „cu” favorizează interpretarea trinitariană mai mult decât pe cea modalistă.

Scolasticul luteran R. C. H. Lenski comentează:

Prepoziţia [pros], distinctă de [en], [para] şi [sun] este de mare importanţă . . . . Ideea este aceea a prezenţei şi comuniunii, cu o puternică notă de reciprocitate. Logos-ul, ca atare, nu este un atribut sălăşluind în Dumnezeu sau o putere emanată de El, ci o persoană în prezenţa lui Dumnezeu cu valenţe spre o iubitoare şi inseparabilă comuniune către Dumnezeu , Dumnezeu manifestându-se în aceeaşi măsură şi în acelaşi fel către Logos. {2}

Referindu-se la declaraţia lui Lenski, dr. Robert Morey, apologet creştin şi scriitor, spune “Folosirea de către Ioan a prepoziţiei [pros] este semnificativă şi prin faptul că arată că el nu privea Logos-ul şi pe Tatăl ca fiind aceeaşi persoană.” {3}

Dicţionarul Teologic al Noului Testament stabileşte acest lucru sub subtitlul „pro” la acuzativ:

Este foarte obişnuit şi denotă mişcarea ‘către.’ În acest caz, care este foarte important şi din punct de vedere teologic, [pros] este aproape asemănător cu [heis]. O diferenţă radicală, care este deseori scăpată din vedere, este că la [pros] mişcarea se opreşte la frontiera obiectului căutat, menţionat, în timp ce la [heis] ea este continuată chiar înspre obiect. {4}

Argument # 2: În Ioan 10:30, Isus a spus “Eu şi Tatăl suntem una.” Asta poate însemna doar că Isus este Tatăl – că Isus şi Tatăl sunt aceeaşi persoană.

Răspuns: Cuvântul ‘una’ în acest pasaj nu înseamnă obligatoriu ‘o persoană.’ Termenul ‘una’ denotă adesea o unitate compusă, precum în I Corinteni 12:12-14, care vorbeşte de un trup făcut din multe membre. Ştim că este şi cazul pentru Ioan 10:30, pentru că Isus a explicat în Ioan 17:11-22 tocmai felul în care El şi Tatăl sunt unul. În versetul 22, Isus le spune discipolilor “Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una.” Vorbele lui Isus sunt foarte clare. Adepţii lui Isus să fie una în acelaşi fel în care Isus şi Tatăl Său sunt una. Adepţii lui Isus să fie un corp, o masă unită, nu o persoană. În acelaşi fel Tatăl şi Fiul sunt un Dumnezeu, nu o persoană.

Argument # 3: Isaia 9:6 spune că Isus este Tatăl: “Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

Răspuns: Mai întâi, trebuie să observăm felul în care Biblia foloseşte adesea expresia “chemat pe nume.” Biblic vorbind, numele cuiva indică şi natura aceluia. De asemenea, o persoană este numită cu numele altei persoane (Isaia 4:1, 63:19; Ier. 14:9, Dan. 9:19). Cu toate că Isaia 9:6 este mai izbitoare decât alte referinţe, necesită totuşi o clarificare faţă de alte pasaje privind felul în care acest nume (natură) aparţine fiului.

În plus, cuvântul ‘tată’ poate însemna nu numai un singur lucru. Poate însemna sursă – ca în Avraam, tată /sursă a multor naţiuni, ori Satana, tată /sursă a minciunilor. Mai poate desemna pe cel care are grijă şi veghează ca un tată (precum Iosif i-a fost tată faraonului, Geneza 45:8; şi cum Iov a fost tată al sărmanilor, Iov 29:16). Ştim că uneori Dumnezeu este numit Tată cu sensul de Creator (Isaia 64:8, Maleahi 2:10) şi alteori în sensul de grijă şi atenţie părintească (Psalmi 68:5, 103:13; Ieremia 31:9).

Isus “s-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evrei 5:9). În acest sens, Isus este Tatăl bisericii. El mai este Părintele bisericii şi în sensul că o iubeşte şi are grijă de ea. Deoarece El va fi viu pentru totdeauna, Tatăl Veşnic este un nume potrivit pentru El.

Conform scolasticilor evrei, cuvintele „Tată Veşnic” din Isaia 9:6 înseamnă, ad literam, Tată al Eternităţii, ori al veşniciei – şi, ca atare, poate însemna şi Tatăl creaţiei. {5} Deoarece toate lucrurile au fost create de Fiu (Ioan 1:3, Col 1:16), „Tată al creaţiei” ar fi un nume care i s-ar potrivi la fel de bine. Ambele variante de mai sus sunt înţelesuri pentru numele „Tată Veşnic”. Din nici una din ele nu reiese că Fiul este aceeaşi persoană ca Dumnezeu Tatăl. Acestea fiind spuse, este cu siguranţă adevărat că fiul menţionat în Isaia 9:6 poartă numele Tatălui Său.

Argument # 4: Sfântul Duh nu poate fi separat de Tată, fiind parte a substanţei Acestuia. Acela conceput în Fecioara Maria a fost de la Sfântul Duh. Mat. 1:20. Devine evident adevărul că Sfântul Duh este tatăl Fiului. A încerca să separi Tatăl de Sfântul Duh şi să formezi două persoane, ar însemna să atribui Fiului doi taţi, ceea ce este imposibil. {6}

Răspuns: În primul rând, Scriptura niciodată nu îl numeşte pe Sfântul Duh tată al lui Isus. Matei 1:20 spune că înainte ca Maria şi Iosif să fie împreună, ea a avut un copil “de la Sfântul Duh.” Cumva (nu ni se spune cum) Duhul Sfânt a făcut ca o femeie să aibă un copil – un rezultat care în mod normal cere un tată uman. Dar asta nu înseamnă că Sfântul Duh a fost tatăl lui Isus. Isus a transformat cumva apa în vin, lucru care îndeobşte necesită un teasc. Să însemne asta că Isus era un teasc de struguri? Sigur că nu!

Chiar presupunând că l-am numi pe Sfântul Duh ‘tată’ al lui Isus pentru că Sfântul Duh a fost sursa sarcinii Mariei, amintiţi-vă şi de prezenţa unui tată uman pe care Sfântul Duh l-a înlocuit. Prin contrast, pasaje ca Ioan 17:5 ne arată că înainte să capete natura umană, El era deja cu Dumnezeu Tatăl. Calitatea de tată a lui Dumnezeu şi ‘paternitatea’ omului Isus reprezintă două sensuri complet diferite ale cuvântului „tată”. Aşadar, chiar dacă i-am acorda Sfântului Duh ‘paternitatea’ omenescului lui Hristos, nu ar însemna că Sfântul Duh este aceeaşi persoană cu Dumnezeu Tatăl.

Argument # 5: Sfântul Spirit şi Isus sunt aceeaşi persoană pentru că Ei sunt acelaşi Spirit.

Există un singur Spirit (Efes. 4:4). Sfântul Duh este Spiritul (Ioan 7:39) şi Isus este Spiritul (II Cor 3:17). Pavel a folosit termenii ‘Spiritul lui Dumnezeu’ şi ‘Spiritul lui Hristos’ ca termeni sinonimi referindu-se la Sfântul Duh. El a spus ‘Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui..’ Rom. 8:9. {7}

Răspuns: Unitatea Duhului nu trebuie confundată cu unitatea persoanei. Amintiţi-vă Ioan 17:22, în care „una” nu însemna „o persoană”. La fel, în Efeseni 4:4, un Spirit nu înseamnă o persoană care este Spirit. Efeseni 4:4-5 de fapt spune “Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre; este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.” Există un singur trup, dar multe persoane în acel trup; o singură nădejde, dar mulţi care nădăjduiesc; o singură credinţă, dar mulţi care fac parte din ea; un botez, dar multe persoane botezate (Vezi Apendice 1).

Mai trebuie menţionat că acest argument # 5 este bazat, parţial, pe ipoteza că versetul Romani 8:9 foloseşte termenii ‘Duhul lui Dumnezeu’ şi ‘Duhul lui Hristos’ ca sinonime. Însă este foarte posibil ca Duhul lui Hristos din Romani 8:9 să nu fie duhul care este Hristos, ci duhul care vine de la Hristos. Nimic din limba noastră, sau din greacă, de unde a fost traducerea, nu exclude acest înţeles.{8}

Argument # 6: Dacă Tatăl este în Isus, atunci Isus este aceeaşi persoană ca Tatăl. Tatăl sălăşluieşte în Isus (Ioan 14:10), prin urmare Isus este Tatăl

Răspuns: Dacă acest raţionament este corect, atunci toţi creştinii sunt aceeaşi persoană cu Isus pentru că Isus este în ei (Ioan 15:4, Coloseni 1:27). Desigur, nu e cazul. Taina ascunsă din vechime este că Hristos este în credincios, dar asta nu-l face pe credincios Hristos.

Argument # 7: Când Filip i-a cerut lui Isus să-L arate pe Tată discipolilor, Isus i-a răspuns: “De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14:9). Singurul lucru care poate însemna asta este că Isus şi Tatăl sunt una şi aceeaşi persoană.

Răspuns: Ioan 14:9 în mod cert susţine că Isus are aceeaşi natură ca şi Tatăl. Dar înseamnă asta că Isus este Tatăl? Isus a folosit exprimări similare oriunde, fără să însemne aşa ceva. De exemplu, în Matei 10:40, Isus le spunea discipolilor: “Cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” Isus nu a spus că este aceeaşi persoană cu discipolii Săi. La fel, când a spus “şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine,” El nu spune că este aceeaşi persoană cu Tatăl, care l-a trimis. Mai curând, înţelesul este probabil acela că deoarece Isus va fi în discipolii Săi (Ioan 15:4), orice le fac oamenii discipolilor, îi fac şi lui Isus. Isus vorbea în această manieră deseori (Mat. 25:40, Marcu 9:37, Luca 9:48, Ioan 13:20).

După ce Isus a spus “ Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl,” El continuă “ Cum zici tu dar: “Arată-ne pe Tatăl?”? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine?” Nu că El ar fi fost într-adevăr Tatăl, ci Tatăl era în El, iar El în Tată. Tatăl şi Fiul sunt prezenţi fiecare în celălalt. Oricine l-a văzut pe Fiu, l-a văzut pe Tată, nu pentru că Fiul este Tatăl, ci pentru că Tatăl este în Fiu, iar Numele (natura) Tatălui se manifestă în Fiu (Ioan 17:6).

Argument # 8: Dacă Dumnezeu Fiul este o persoană diferită de Dumnezeu Tatăl sau de Dumnezeu Sfântul Duh, atunci doar o persoană a Dumnezeului Suprem – Fiul – a sălăşluit trupeşte în Hristos. Dar Coloseni 2:9 afirmă că plenitudinea Dumnezeului Suprem a locuit trupeşte în Hristos. Prin urmare, Dumnezeu trebuie să fie o singură persoană.

Răspuns: Modaliştii cred, în mod eronat, că doctrina Treimii susţine că Dumnezeu există în trei persoane diferite. De fapt, ceea ce ne învaţă doctrina Treimii este că în timp ce cele trei persoane sunt distincte ca şi persoane, ele nu sunt fiinţe separate, ci doar aspecte ale aceleiaşi fiinţe, care este Dumnezeu. Aşa cum cele trei dimensiuni ale spaţiului sunt aspecte ale unui spaţiu, chiar dacă sunt distincte ca şi dimensiuni, aşa şi cele trei persoane ale Treimii sunt aspecte ale unui singur Dumnezeu, chiar dacă sunt persoane distincte. Ele nu pot fi separate.

Doctrina Treimii recunoaşte că esenţa divină a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh este una şi aceeaşi – astfel că unde se află unul, sunt şi ceilalţi. Iată de ce trinitarienii nu au obiecţii asupra afirmaţiei că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh au sălăşluit toţi trupeşte în Hristos – odată ce se subînţelege că în timp ce toţi trei pot sălăşlui în trupul lui Hristos, doar unul dintre ei (Fiul) este Hristos.

Argument # 9: Un concept trinitarian susţine că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt unul în sfinţenie, iubire, slavă, înţelepciune şi putere veşnică; dar trei ca persoane. În nici o Scriptură nu se găseşte un suport pentru un astfel de concept. Observaţi următoarele: sfinţenia Lui (nu sfinţenia lor) – Ps. 47:8; iubirea Lui (nu iubirea lor) – Rom 5:8; slava mea (nu slava noastră) – Is. 42:8; Singurul Dumnezeu înţelept (nu cei trei înţelepţi) – I Tim. 1:17; puterea Lui veşnică (nu puterea lor veşnică) – Rom 1:20. Termenul „persoane” (plural) folosit pentru referirile la Dumnezeu încalcă unitatea lui Dumnezeu. Biblia dovedeşte că Dumnezeu este O SINGURĂ PERSOANĂ.{9}

Răspuns: Cu siguranţă sunt multe locuri în Scriptură unde Dumnezeu foloseşte formele pluralului pentru a vorbi despre El însuşi. Exemplele includ Geneza 1:26 “ Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră,” Geneza 3:22, “ Domnul Dumnezeu a zis: “Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul,” şi Geneza 11:7, “ Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba.”

Unii modalişti argumentează că în astfel de pasaje Dumnezeu se adresa îngerilor, ori poate că folosea ‘pluralul maiestăţii’ (ca atunci când regina Victoria a spus “Nu suntem amuzată”). Oricum, nu este o evidenţă clară că “ pluralul maiestăţii” exista ca formă de exprimare folosită de evreii timpurilor biblice. {10} După ce Biblia a fost scrisă, a venit şi timpul când regii au început să folosească “ pluralul maiestăţii.” Dar chiar şi atunci, îl foloseau doar când vorbeau cu altcineva. Nu vorbeau astfel cu ei înşişi. În Geneza 1:26, Dumnezeu nu vorbea cu nimeni decât cu Sine, pentru că a spus “ Să facem,” şi numai Dumnezeu poate crea. Omul nu a fost creat după chipul îngerilor, ci după cel al lui Dumnezeu. În orice caz, chiar dacă pluralul maiestăţii era aplicabil în locuri precum Geneza 1:26, asta nu ar respinge relevarea ulterioară a naturii triunitare a lui Dumnezeu.

Trebuie ţinut cont de faptul că Scriptura foloseşte şi pluralul şi singularul pentru a vorbi de Dumnezeu. Folosirea ambelor forme sprijină doctrina trinitariană mai mult decât pe cea modalistă, pentru că acolo unde se află mai mult de o persoană, acolo mai este cel puţin o persoană prezentă – dar nu vice-versa.

Argument # 10: Folosirea de către Dumnezeu a persoanei întâi singular în cazul coroborării cuvintelor precum “singur” dovedeşte că El este o singură persoană. Isaia 44:24 ilustrează clar acest fapt: “ Eu însumi, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul.” Singur – eu însumi! Dacă doctrina Treimii era adevărată, atunci toţi trei deopotrivă ar fi vorbit în Isaia 44:24, or doar unul din ei a vorbit. Dacă ar fi vorbit toţi trei, atunci de ce nu au spus ‘noi singuri’ şi ‘noi înşine’ în loc de ‘Eu însumi’ şi ‘Eu însumi?’ Iar dacă vorbea unul singur, cum ar fi putut spune ‘Eu singur’ dacă şi alte persoane ale Treimii erau cu el?

Răspuns: Argumentul # 10 este bazat pe presupunerea că numai o singură persoană ar putea vreodată spune “eu singur” sau ar vorbi ca unul care este singur. Dar nu este cazul întotdeauna în Scriptură. Trebuie să fim atenţi, să lăsăm Scriptura să-şi definească termenii.

Cuvântul ‘singur’ este uneori folosit în Scripturi referitor la un grup de persoane. În Deuteronom 33:28-29, Israel este numit ‘singur’ şi adresat cu ‘tu’ (persoana a doua singular) chiar dacă li se vorbeşte mai multor oameni. Mai există câteva exemple de astfel de vorbire în Vechiul Testament.{11}

În Isaia 49:21, Dumnezeu spune că Zion – care în mod cert era format din mai mult de o persoană – va grăi aceste cuvinte: “Iată, am rămas singură.” O adunare oarecare de oameni izolaţi nu ar putea spune “eu,” mai mult decât ar spune “eu sunt singur.” Oricum, exemple ca Isaia 49:21 arată că în unele cazuri o singură entitate alcătuită din mai mult de o persoană (precum era Zionul) poate spune “eu sunt singur.”{12} Acesta este adevărul despre cuvintele lui Zion în Isaia 49:21; ceva analog poate fi în cazul cuvintelor lui Dumnezeu în Isaia 44:24.

Isaia 44:24 apare într-un pasaj în care Dumnezeu, în diferite şi amestecate feluri, se face înţeles că doar El singur este Dumnezeu. În versetul 24 ideea este că Dumnezeu a fost singur la creaţie pentru că El este singurul Dumnezeu care a existat, există sau va exista. Chestiunea pusă în discuţie în Isaia 44:24 nu e că dacă este mai mult de o persoană înăuntrul singurului şi unicului Dumnezeu, ci dacă mai există şi alţi dumnezei{13} în afară de El. Subiectul abordat este întrebarea dacă sunt mai mulţi zei, nu dacă sunt mai multe persoane în Dumnezeu.

Există mai multe pasaje care se adresează clar asupra subiectului pluralităţii persoanelor din Dumnezeul Suprem. De la aceste pasaje trebuie să începem abordarea.

(A) În Ioan 8:16-18, Isus spune “ . . . Şi chiar dacă judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Tatăl, care M-a trimis, este cu Mine. În Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Deci despre Mine însumi, mărturisesc Eu, şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.” Aici Isus stabileşte că Tatăl Său este al doilea martor pe lângă El. Dacă Isus ar fi aceeaşi persoană cu Tatăl Său, declaraţia Sa nu ar fi adevărată.

(B) Când Isus a vrut să-l ridice pe Lazăr din morţi, şi-a ridicat privirea şi a spus: “Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 11:41). Isus a arătat că se ruga şi a făcut asta pentru ca oamenii să înţeleagă ce se întâmplă. Dacă Isus este aceeaşi persoană cu Tatăl, nu ar fi vorbit cu Sine ca şi cum ar fi vorbit cu altcineva. Aşa ceva ar fi zăpăcit oamenii în loc să îi lumineze.

Argument # 11: Pasaje precum Ioan 8:16-18 şi 11:41 sunt exemple simple ale naturii omeneşti a lui Isus interacţionând cu natura Sa divină. În Ioan 8:16-18, natura umană a lui Isus vorbea despre natura Lui divină; iar în Ioan 11:41, firea omenească a lui Isus se ruga firii Sale divine.

Răspuns: Găsesc asta foarte improbabil. Cei doi martori ceruţi de Lege erau două persoane. În vreme ce e evident că două persoane pot vorbi una cu alta, nu la fel de evident este că două naturi pot vorbi una cu cealaltă. De exemplu: fiecare fiinţă umană are deopotrivă o natură fizică şi o natură spirituală – dar aceste două naturi nu vorbesc una cu alta! Ele în schimb funcţionează împreună ca o singură persoană. Alt exemplu: acelaşi om poate fi tată, frate şi fiu, însă natura sa de ‘fiu’ nu vorbeşte cu natura de ‘tată’ (vezi Apendice 3). Conceptul de două naturi care vorbesc una cu cealaltă este mai misterios chiar decât Treimea.{14}

Oricum, chiar dacă am porni de la ipoteza că natura umană a lui Isus poate vorbi cu cea divină, sunt multe pasaje din Scriptură care (a) dezvăluie o multitudine de persoane înăuntrul lui Dumnezeu şi (b) nu se poate explica ca o interacţiune între as firea umană a lui Isus şi cea divină. Următoarele pasaje sunt limpezi ca cristalul.

(A) Ioan 14:16: “Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” Aici Isus spune că Îl va ruga pe Tată să le dea discipolilor Săi un alt Mângâietor în afară de El. Acest pasaj nu poate fi un exemplu de interacţiune a firilor umană şi divină ale lui Isus, pentru că există trei persoane divine care sunt pomenite.

(B) Ioan 15:26: “Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” Este un alt pasaj în care trei persoane divine sunt indicate. “De la” este traducerea unui cuvânt grec care indică că locul din care Spiritul adevărului începe este alături şi distinct de Cel care l-a trimis – asta întâmplându-se dintr-un loc de lângă Tată.{15}

Dacă Isus, Tatăl Său şi Sfântul Duh sunt toţi aceeaşi persoană, Ioan 15:26 ar însemna cu adevărat ceva de genul: ‘Dar când Eu voi veni, cel pe care Mă voi trimite de la mine, chiar Eu Însumi, care voi purcede de la Mine, voi mărturisi despre Mine.’ O astfel de interpretare este un nonsens.

Dacă aţi cere ajutor primarului într-o problemă legală, iar el ar spune “Uite cum facem. Voi vorbi cu judecătorul, iar el va numi un avocat al apărării pentru tine” nu aţi fi surprinşi să aflaţi că primarul, judecătorul şi avocatul apărării sunt cu toţii aceeaşi persoană?

„Dumnezeu . . . la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul. . . . Şi despre îngeri [Dumnezeu] zice: “Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”. pe când Fiului I-a zis: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate. Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” (din versetele 1, 2, şi 7-9).

Aici vedem o persoană divină vorbind altei persoane divine. Odată ce ambele persoane sunt menţionate ca Dumnezeu, nici una din ele nu poate fi o figură umană oarecare. (Vezi Apendice 4 pentru o analiză a argumentului modalist împotriva acestei concluzii).

(D) Ioan 17:5: Isus s-a rugat “Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” Odată ce natura umană a lui Hristos nu a existat până ce nu a fost făcută lumea, sub nici o formă Ioan 17:5 nu poate fi atribuit firii umane a lui Hristos vorbind cu natura sa divină. În schimb, o persoană divină vorbeşte cu altă persoană divină.

(E) Matei 28:19: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”” Gramatica greacă indică aici că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt persoane distincte, dar cu toate acestea o singură Fiinţă.

Dr. Morey spune:

Regula Granville Sharpe stabileşte că atunci când două substantive în acelaşi caz sunt separate [şi legate] de cuvântul „kai”, cu primul substantiv având articolul în faţa sa, iar cel de-al doilea fără articol, numai o persoană este vizată şi, ca atare, este descrisă de ambele substantive. În contrast, când ambele substantive au articol hotărât, atunci ambele persoane sunt vizate.{16}

În Noul Testament, modaliştii încalcă consistent regulile gramaticii greceşti şi sintaxa prin care regula Granville Sharpe arată că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt gramatical privite ca persoane separate în baptism (Mat. 28:19), binecuvântări (II Cor. 13:14) şi în alte pasaje, cum ar fi Romani 15:30.{17}

Teologul Robert L. Reymond a spus următoarele despre Matei 28:19:

Isus nu a spus, (1) ‘în numele [plural] Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,’ sau ceea ce este virtual echivalent, (2) ‘în numele Tatălui şi în numele Fiului şi în numele Sfântului Duh,’ ca şi cum am fi avut de a face cu trei fiinţe separate. Nu spune nici (3) ‘în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh,’ (omiţând articolele „al”), ca şi cum ‘Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh’ ar putea fi luate ca trei desemnări oarecare ale aceleiaşi persoane. Ceea ce spune El este: (4) ‘în numele [singular] Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,’ susţinând mai întâi unitatea celor trei prin combinarea lor între limitele unui singur Nume, iar apoi subliniind distincţia fiecăruia prin introducerea repetată a articolului „al”. {18}

Mărturia apostolilor au ca ecou cuvintele lui Isus. De exemplu, în binecuvântarea din 2 Corinteni 13:14 unde Pavel foloseşte trei numiri pentru Dumnezeu, cele trei sunt tratate gramatical ca persoane distincte. În Romani 15:30, Pavel consideră pe “Domnul Isus Hristos” şi “Duhul” ca persoane distincte; şi în pasaje precum 1 Tesaloniceni 3:11 şi 2 Tesaloniceni 2:16, el îi consideră pe Domnul Isus Hristos şi pe Dumnezeu Tatăl ca persoane diferite.

Ioan face o distincţie personală între Tată şi Fiu în 1 Ioan 2:22-23 şi în Apocalips 11:15, unde al şaptelea înger a sunat a şaptea trâmbiţă, voci puternice în rai au făcut o deosebire personală între “Domnul nostru” şi “al Său Hristos.” Mai multe astfel de pasaje pot fi citate.

Concluzie

Modaliştii au dorinţa cinstită de a-L urma pe Dumnezeu şi a se supune cuvântului lui Dumnezeu. Când ei îşi înfăţişează cazul, încearcă să apere adevărul Scripturilor. Totuşi, modalismul interpretează pasaje precum Isaia 44:24, Ioan 10:30 şi Ioan 14:9 într-un fel în care sensul principal al altor anumite pasaje (cum ar fi Ioan 1:1, 17:5 şi Evrei 1:1-9) este în cele din urmă negat.

Prin contrast, doctrina Treimii afirmă adevărul pasajelor ca Isaia 44:24, Ioan 10:30 şi Ioan 14:9 . . . dar şi adevărul din pasaje precum Ioan 1:1, 17:5 şi Evrei 1:1-9. Odată ce dovezile au fost temeinic examinate, doctrina Treimii – nu modalismul – este cea care apără cel mai bine adevărul tuturor Scripturilor

Apendice 1: Unitatea

Când un bărbat şi o femeie se alătură în căsătorie sau într-o relaţie adulteră, ei sunt tot două persoane. Dar Isus, ca să cităm Noul Testament, a arătat că ei devin un singur trup. În acest sens, ei nu mai sunt doi, ci unul (Mat. 19:6). Scriptura arată că acest fel de unitate este analog întocmai cu unitatea duhului: “ Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: “Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” (I Corinteni 6:16-17, NASB). Mai clar, un duh nu înseamnă o persoană aici.

Sintagma „un Duh” se mai găseşte şi în Efeseni 4:4-5, într-un context în care alte entităţi (precum trupul, credinţa etc.) sunt una, chiar dacă conţin mai multe elemente. Prin urmare, este foarte posibil ca acelaşi lucru să fie adevărat pentru „un Duh” din Efeseni 4:4 cum este şi pentru sintagma din I Corinteni 6:17. Nimic din Efeseni 4:4-5 nu limitează Duhul să fie o persoană.

Apendice 2: Regalul „Noi”

Unii spun că pronumele regal “noi,” sau pluralul maiestăţii, a fost folosit de regii persani, dar singurul exemplu de rege persan (Artaxerxes) folosind ceea ce poate fi un plural al maiestăţii pe care l-am văzut în Biblie este în Ezra 4:18, unde Artaxerxes spune “ Scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o a fost citită întocmai înaintea mea.” Chiar şi aici e discutabil, totuşi, odată ce erau şi alţii în prezenţa regelui, care se poate să se fi gândit la traducătorul şi cititorul său când a spus “ne-aţi.”

Apendice 3: Naturi şi persoane

Modalismul are o dilemă asupra naturii lui Hristos. Modalismul este de acord cu trinitarianismul că Hristos este deopotrivă Dumnezeu şi om, dar modalismul susţine şi că Dumnezeu este doar o singură persoană. Prin urmare, modalismul trebuie să ia una din cele două poziţii privind natura lui Hristos. Fie (A) Hristos este o persoană care are deopotrivă naturile divină şi umană, fie (B) Hristos este două persoane, una umană şi cealaltă divină. Să ne oprim un moment asupra acestei chestiuni.

(A) Pe de o parte, afirmaţia că Hristos este o persoană care are deopotrivă o natură omenească şi una divină slăbeşte argumentul modalist din cauza problemei subliniate mai devreme, anume a dificultăţilor inerente ideii că două naturi îşi pot vorbi una alteia. Dar cealaltă opţiune creează o dificultate mai mare modalismului.

(B) Oricine susţine că atunci când Isus a vorbit la persoana întâi singular a fost în fapt două persoane care cuvântau, sau, altfel spus, o persoană vorbind în numele alteia (“De aceea lucrurile, pe care le spun, le spun aşa cum Mi le-a spus Tatăl” Ioan 12:50), poate aşadar susţine că câteva persoane pot vorbi ca şi cum ar fi o singură persoană! Iar dacă asta e adevărat, argumentul că Dumnezeu trebuie să fie doar o singură persoană pentru că El deseori vorbeşte (sau se vorbeşte despre El) cu forme la singular, precum „Eu” sau respectiv „el”, se năruie.

Apendice 4: Vorbind despre sine la persoana a doua

Se poate argumenta că, în anumite circumstanţe, o persoană poate vorbi despre sine ca şi cum ar vorbi despre altcineva. Odată, Isus a vindecat un om şi apoi l-a întrebat dacă crede în Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9:35-37). Omul a răspuns, “Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?” Isus i-a răspuns, “L-ai şi văzut, şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.” Unii modalişti au căutat explicaţia în Evrei 1:8-9 pentru aceste rânduri, notând că ar conţine un citat din Psalmi 45:6-7, care ei pretind că este o profeţie în care Dumnezeu Tatăl vorbeşte despre viitoarea Sa manifestare ca Fiu.

Însă acest argument este înşelător, pentru că nu contează dacă Psalmul 45 este sau nu o profeţie. Evrei 1:6 specifică că Dumnezeu vorbeşte cu Întâiul născut când Îl aduce pe acesta pe lume. Odată ce versetul 6 ne spune că momentul Întrupării lui Hristos este momentul în care “vorbirea” are loc, ce rezultă din versetul 6 nu poate fi un caz în care Dumnezeu vorbeşte, în vremea Vechiului Testament, despre o viitoare Întrupare a Sa ca Fiu. În schimb, cel care este Dumnezeu – folosind cuvintele din Psalmi 45:6-7 – vorbeşte cu, nu despre, Fiul, care şi El este Dumnezeu. “Dar către [nu despre] Fiu, El [Dumnezeu] a grăit, Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic”.

Numerele închise în acest tip { } de paranteze sunt note de subsol.

Note

1 John D. Davis, “God” The Westminster Dictionary of the Bible, (Philadelphia: Westminster Press, 1944).

2 R. C. H. Lenski, St. John’s Gospel, (Minneapolis: Augsburg, 1943) pp. 32-33.

3 Robert Morey, The Trinity: Evidence and Issues, (Grand Rapids: Word Publishing, 1996), p. 322.

4 Theological Dictionary of the New Testament, Gerhard Friedrich and Geoffrey Bromily, Eds.; Geoffrey Bromily, transl. (Grand Rapids: Eerdmans, 1968) Vol 6, p. 721. See also Joseph Thayers Greek-English Lexicon of the New Testament (Grand Rapids: Baker Books, 1977) p. 542, where it notes that pro\j indicates a distinction of persons.

5 Gleason Archer, Encyclopedia of Bible Difficulties, (Grand Rapids: Zondervan, 1982), article on Isaiah 9:6.

6 Eddie Jones, The Truth About One God, nd.

7 Ibid.

8 Dr. Morey has this to say on pp. 94-5 about phrases like the Spirit of Christ:

We agree that the word ‘Spirit’ refers to the Holy Spirit. But we do not agree . . . that the Holy Spirit is the ‘spirit” of Jesus in the same way that we have a spirit . . . . The word “of” in the phrase “the Spirit of Jesus” must be understood as the genitive or origin, i.e., not the Spirit who is Jesus, but the Spirit who comes from or proceeds forth from the Father and the Son.

9 Jones.

10 Morey, p. 528.

11 Examples include Isaiah 16:12 (Moab), Jeremiah 30:7 (Jacob), and Jeremiah 31:18-20 (Ephraim).

12 In Isaiah 49:21, it is the people of Zion that speaking as one; it is not a personification of the land that speaks. We know this because the ‘Zion’ that speaks in verse 21 is distinguished from “the land” back in verse 19. Zion also says that she was “removing to and fro,” (vs. 21) i.e., traveling around — hardly a description of the land.

13 That is, God by nature and not just gods by reputation (see Galatians 4:8). For of course, the Old Testament (especially) has many that are ‘gods’ in the sense that they are mighty ones or godlike in some way.

14 Morey, p. 423.

15 Morey, p. 423.

16 Morey, p. 342. Actually, Dr. Morey is condensing the Granville Sharpe rule, which is not a single rule but a set of several related rules.

17 Morey, p. 530.

18 Robert L. Reymond, Jesus, Divine Messiah: The New Testament Witness (Phillipsburg, NJ: Presbyterian and Reformed, 1990) p. 84.

(courtesy of http://www.bringyou.to/apologetics/a63.htm)