Marcionismul este un sistem de credinţă dualistă care îşi are originile în învăţăturile lui Marcion din Sinope, la Roma, în jurul anului 144 (115 ani şi 6 luni de la Crucificare, conform însemnărilor lui Tertullian în Adversus Marcionem, xv). Marcionismul reflectă o înţelegere diferită a rădăcinilor credinţei creştine faţă de cea ştiută astăzi, iar cândva a fost aproape cea mai populară formă a creştinismului.
Marcionismul a fost denunţat de oponenţii săi ca erezie, s-a scris împotriva sa, notabil fiind Tertullian, în tratatul în cinci volume Adversus Marcionem, scris prin anul 208. Oricum, criticile împotriva marcionismului i-au slăbit autoritatea, susţinute fiind de Primul Consiliu din Niceea în 325, care a declarat că este o erezie împotriva Bisericii. Scrierile lui Marcion s-au pierdut, deşi ele au fost mult citite şi numeroase manuscrise trebuie să fi existat. Chiar şi aşa, mulţi scolastici (inclusiv Henry Wace) pretind că este posibil să reconstruiască şi să deducă o mare parte a anticului marcionism prin criticile aduse, îndeosebi de Tertullian, cu privire la Marcion.
Istoric
Articol principal: Marcion din Sinope.
Organizaţia ecleziastică cunoscută ca marcionism a început cu excomunicarea lui Marcion din Biserica Romană prin 144. Marcion era un creştin bogat din Pontus, fiul unui episcop; a ajuns la Roma prin anul 140, curând după revolta lui Bar Kokhba. Această răscoală, împreună cu alte războaie iudeo-romane (Marea Răscoală a iudeilor şi Războiul Kitos), furnizează un context istoric al întemeierii marcionismului.
Marcion şi-a folosit bogăţia, care i-a fost returnată după ce a donat-o Bisericii Romane, penru a fonda o organizaţie ecleziastică. Aceasta a devenit rivală celeai a Bisericii Romane.[1] Marcionismul a continuat în Vest pentru încă 300 de ani, însă ideile marcioniste au persistat mult mai mult timp.[2]
Organizaţia s-a menţinut în Est pentru încă vreo câteva secole, îndeobşte în afara Imperiului Bizantin, în zone care mai târziu vor fi dominate de maniheism. Nu este accidental: Mani se crede că a fost un mandaean, iar mandaeanismul este legat de marcionism în câteva feluri. De pildă, atât mandaeanismul, cât şi marcionismul sunt caracterizate de credinţa într-un demiurg. Organizaţia marcionistă este astăzi dispărută, pe când mandaeanismul nu.[3]
Învăţături
Un episcop hirotonisit din Sinope, în Asia Minor, Marcion declara că creştinismul era distinct de şi în opoziţie cu iudaismul. Marcion a respins întreaga Biblie Ebraică, declarând că Dumnezeul din Biblia Ebraică era un demiurg mai neîmplinit, care a creat pământul, dar a fost (de-facto) sursă a răului.
Premisa marcionismului este aceea că multe din învăţăturile lui Hristos (nu Isus — Marcion l-a privit pe Isus ca fiind distinct de Hristos) sunt incompatibile cu dumnezeul religiei iudaice. Concentrându-se pe tradiţiile paveliste ale Evangheliei, Marcion a simţit că orice alte concepţii despre Evanghelie, mai ales orice asociere cu religia Vechiului Testament, erau opuse şi se lepădau de adevăr. Mai departe s-a referit la argumentele lui Pavel privind legea şi evanghelia, mânia şi slava, munca şi credinţa, carnea şi duhul, păcatul şi dreptatea, moartea şi viaţa, ca esenţă a adevărului religios. El a atribuit aceste aspecte şi trăsături la două entităţi, dreptului şi mâniosului Dumnezeu din Vechiul Testament, care este totodată identic cu creatorul lumii, iar în al doilea rând Dumnezeului Evangheliei, necunoscut înainte de Hristos, care este doar iubire şi îndurare.[4] Marcion a adunat scripturi din tradiţia iudaică, şi le-a juxtapus împotriva proverbelor şi învăţăturilor din Evanghelia lui Luca şi Epistolelor lui Pavel (dar nu Epistolele pastorale sau Epistolele către evrei, şi adăugând Laodiceenii)[5] într-o lucrare intitulată Antithesis.[6] Versiunea lui Marcion a evangheliei lui Luca nu seamănă cu versiunea care este acum privită ca fiind canonică.[7] Nu numai că a omis toate profeţiile despre venirea lui Hristos, dar diferenţele faţă de versiunea canonică actuală au şi alte implicaţii teologice destul de serioase. La punerea laolaltă a acestor texte, Marcion a redactat ceea ce este poate primul canon al Noului Testament consemnat.
Marcioniţii aveau o opinie maltheistică despre dumnezeul Bibliei Ebraice (îndeobşte cunoscută lor ca Yaltabaoth), aceea că era inconsecvent, gelos, mânios şi predispus la genocid, iar lumea materială creată de el este imperfectă, un loc al suferinţei; dumnezeul care a făurit o astfel de lume este un demiurg cârpaci sau maliţios. “În acel dumnezeu [al Vechiului Testament] el a văzut o fiinţă în a cărei caracter era judecata neînduplecată, iar apoi mânia, arţagul şi neîndurarea. Legea care conduce natura şi omul îi păreau conforme cu trăsăturile acestui dumnezeu şi cu tipul de lege dat de el, prin urmare I se părea plauzibil că acest dumnezeu este creatorul şi stăpânul lumii (κοσμοκράτωρ). Deoarece legea care guvernează lumea este rigidă şi, pe de altă parte, plină de contradicţii, dreaptă şi brutală, şi cum legea Vechiului Testament etalează aceleaşi trăsături, aşa şi dumnezeul creator era pentru Marcion o fiinţă ce a reunit în sine întreaga gamă de atribute de la dreptate la reavoinţă, de la încăpăţânare la inconsecvenţă.”[8] În marcionism, Hristos nu este un mesia iudeu, ci o entitate spirituală care a fost trimisă de monadă pentru a dezvălui adevărul existenţial, permiţând astfel omenirii să scape de capcana pământeană a demiurgului. Marcion l-a numit pe acel Dumnezeu – Dumnezeul Străin, ori Dumnezeul Nepământean, în unele traduceri, ca şi cum această zeitate nu ar fi avut nici o interacţiune anterioară cu lumea, ca şi cum ar fi fost în întregime necunoscută.
Marcionismul nu este identic, dar este legat de diverse credinţe numite per ansamblu gnosticism. În diferite surse, Marcion este adesea trecut în rândul gnosticilor, dar conform Oxford Dictionary of the Christian Church (ediţia a 3-a.), “este limpede că el ar fi stârnit puţină simpatie cu speculaţiile lor mitologice” (p. 1034). În 1911 Henry Wace afirma: “O faţă bisericească modernă s-ar întoarce de la visurile valentinianismului într-un dispreţ tăcut; dar nu ar fi putut refuza să discute problema ridicată de Marcion, căci dacă există o astfel de opoziţie legată de diferitele aspecte privitoare la cuvântul lui Dumnezeu, nu poate proveni totul de la un singur autor.” O primă diferenţă între marcioniţi şi gnostici era că gnosticii îşi bazau teologia pe o înţelepciune tăinuită (cum ar fi, de pildă, Valentinius găsit în Scrisorile lui Pavel) pe care ei pretindeau că o deţin, în vreme ce Marcion şi-a bazat teologia pe conţinutul Scrisorilor lui Pavel şi spusele scrise ale lui Isus — cu alte cuvinte, un argument din scripturi, Marcion definind ce a fost din scripturi şi ce nu. Cristologia marcioniţilor era la bază docetică, negând natura omenească a lui Hristos. Scolasticii creştinismului timpuriu nu erau de acord cu clasificarea lui Marcion ca gnostic: Adolf Von Harnack nu-l clasifică pe Marcion ca gnostic, în timp ce G. R. S. Mead o face.[9] Von Harnack a argumentat că Marcion nu era un gnostic în sens strict al noţiunii, deoarece Marcion respingea miturile elaborate ale creaţiei şi nu a pretins că are vreo reveleaţie deosebită sau cunoaştere secretă. Mead susţine că marcionismul are anumite puncte de legătură cu gnosticismul asupra opiniei că creatorul lumii materiale nu este adevărata zeitate, respingerea materialismului şi afirmarea unui tărâm spiritual, bun şi pur, în opoziţie cu tărâmul fizic al răului, credinţa că Isus a fost trimis de “adevăratul” Dumnezeu să salveze omenirea, rolul central al lui Isus în dezvăluirea cerinţelor mântuirii, credinţa că Pavel a ocupat un loc aparte în transmiterea acestei “înţelepciuni”, a docetismului ei. Conform ediţiei din 1911 a Encyclopædia Britannica, articolul despre Marcion: “Nu a fost doar o şcoală pentru învăţaţi, care să nu releve taine pentru cei privilegiaţi, ci a căutat să pună temeliile unei comunităţi creştine pe bazele evangheliei, pe normele autentice întru Hristos. Evanghelia pură, însă, Marcion o găsea pretutindeni mai mult sau mai puţin denaturată şi deformată în cercurile creştine din acea vreme. Întreprinderea sa s-ar fi rezolvat astfel printr-o reformare a creştinătăţii. Această reformă ar fi urmat să ferească creştinătatea de falsele doctrine iudaice prin reafirmarea concepţiei lui Pavel despre evanghelie, Pavel fiind, potrivit lui Marcion, singurul apostol care înţelesese noul mesaj despre mântuire aşa cum l-a adus Hristos. În părerea lui Marcion, ca atare, întemeierea bisericii sale —care de la început a fost în opoziţie— viza o reformare a creştinătăţii prin întoarcerea la evanghelia lui Hristos şi a lui Pavel; nimic nu era acceptabil în afară de aceasta. Iar acest lucru arată că este o greşeală să îl socoteşti pe Marcion în rândul gnosticilor. A fos dualist cu siguranţă, însă nu şi gnostic.”
Marcionismul arată influenţa filosofiei elenistice asupra creştinismului, prezentând o critică moralistă a Vechiului Testament privit din unghiul platonismului. Conform lui Harnack, secta îi putea conduce pe alţi creştini la introducerea unei exprimări formale a credinţelor în liturghia lor (vezi Crezul) şi la formarea unui canon autoritar al Scripturii după bunul plac, producând astfel un canon de actualitate al Noului Testament. “Ca problemă principală, însă, chiar dacă ştia, chiar dacă a bănuit doar despre un alt Nou Testament scris al bisericii, în oricare sens, în acest caz un răspuns afirmativ este cel mai improbabil, pentru că dacă ar fi fost aşa, ar fi fost nevoit să treacă la un atac direct asupra Noului Testament al bisericii, iar dacă un astfel de atac ar fi avut loc, am fi auzit de el de la Tertullian. Marcion, din contră, tratează Biserica Catolica ca pe ceva ce ‘urmează Testamentul lui Dumnezeu – Creatorul’ şi îşi direcţionează întreaga forţă a atacului împotriva acestui Testament şi împotriva falsificării Evangheliei şi a Epistolelor lui Pavel de apostolii şi scriitorii originali ai Evangheliilor. Ar fi avut de-a face, fără doar şi poate, cu două Testamente ale Bisericii Catolice dacă aceasta ar fi deţinut deja un Nou Testament. Polemica sa ar fi fost, inevitabil, mult mai simplă dacă s-ar fi opus unei Biserici care, deţinând un Nou Testament pe lângă Vechiul Testament, ar fi fost ipso facto să-l pună pe cel din urmă la adăpostul primului. De fapt, poziţia lui Marcion faţă de Biserica Catolică este desluşită, cu toată forţa simplităţii ei, doar în ipoteza în care Biserica nu ar fi avut în mâinile ei vreo ‘litera scripta Novi Testamenti.'”[10]
Critici
Potrivit unei remarci a lui Origen (Comentariu despre Evanghelia lui Matei 15.3), Marcion “a interzis interpretările alegorice ale scripturii”. Tertullian a dezbătut aceasta în tratatul său împotriva lui Marcion, cum a menţionat Henry Wace:
Continuăm povestea spunând că el le-a cerut presbiterilor romani să explice textele, “Un copac bun nu poate zămisli fructul răului,” şi “Nici un om nu ia o bucată din haina nouă pentru a petici pe cea veche” texte din care el a dedus că lucrurile în care se regăseşte răul nu pot proveni de la Dumnezeul cel bun, iar ca atare religia creştină ar putea să nu aibă nimic în comun cu cea iudaică. Respingând explicaţiile oferite de presbiteri, el şi-a îndepărtat oportunitatea de a ameninţa cu o schismă biserica lor.[11]
Tertullian, laolaltă cu Epifanius din Salamis, au obiectat şi ei că Marcion a avut la îndemână evangheliile lui Matei, Marcu şi Ioan, folosind-o numai pe a lui Luca 1. Tertullian a citat din Luca 6:43-45 (un copac bun nu zămisleşte fructul răului)[12] şi Luca 5:36-38 (nimeni nu ia o bucată dintr-o haină nouă pentru a petici una veche ori nu pune vinul nou în burdufuri vechi)[13], pentru a teoretiza că Marcion voia să redobândească învăţăturile autentice ale lui Isus. Irenaeus afirma, “Izbăvirea [lui Marcion] va fi obţinută doar de acele suflete care au învăţat doctrina lui; în timp ce trupul, fiind luat încă de pe pământ, este incapabil de a se alătura izbăvirii.”[14] Tertullian a atacat şi el această opinie în De Carne Christi.
Hippolytus a consemnat şi el că fantasmagoricul (şi docetistul) Hristos al lui Marcion era “înfăţişat ca om, deşi nu era om ” şi că nu ar fi murit cu adevărat pe cruce.[15] Oricum, Ernest Evans, la editarea acestei lucrări, observa:
Aceasta s-ar putea să nu fie tocmai convingerea lui Marcion. A fost cu siguranţă Hermogenes (cf. Tertullian, Adversus Hermogenem) şi probabil şi alţi gnostici şi marcioniţi, care au susţinut că rigiditatea acestei chestiuni explică multele imperfecţiuni ale lumii.
Din cauza respingerii Vechiului Testament ce îşi are originile în Biblia iudaică marcioniţii sunt priviţi de unii creştini ca fiind antisemiţi. Într-adevăr, cuvântul marcionism este uneori folosit în timpurile moderne pentru a desemna tendinţele antiiudaice în bisericile creştine, îndeosebi când astfel de tendinţe sunt văzute ca reziduuri supravieţuitoare ale anticului marcionism. De exemplu, pe site-ul său de web, Biserica Tawahedo din Etiopia se pretinde singura biserică creştină complet curată de marcionism. Pe de altă parte, Marcion nu a pretins creştinilor să fie Noul Israel al teologiei supersessionismului şi nu a încercat să folosească scripturile ebraice pentru a-şi susţine părerea. Marcion însuşi nu pare să fi fost antisemit, mai degrabă a respins scripturile iudaice ca fiind irelevante.
Prologurile la Epistolele lui Pavel (care nu sunt parte din text, ci scurte fraze introductive aşa cum le poate cineva găsi în studiile moderne asupra Bibliei [1]), găsite în câteva codice latine vechi, sunt acum privite ca scrieri ale lui Marcion sau ale unuia dintre adepţii lui. Harnack notează [2]: “Ştim de mult timp că lecturile marcioniste au fost baza căii lor spre textele ecleziastice ale Epistolelor lui Pavel, dar de vreo şapte ani am aflat că Bisericile de fapt au acceptat prefaţările marcionite la Epistolele lui Pavel! De Bruyne a făcut una din cele mai strălucite descoperiri din ultimul timp dovedind că acele prefaţări, despre care am citit întâi în Codex Fuldensis şi apoi într-un număr de manuscrise ulterioare, sunt marcionite, iar Bisericile nu au observat tertipul folosit.”. Dimpotrivă, câteva codice latine timpurii conţin prologuri antimarcionite la Evanghelii.
Marcion se crede că a impus o moralitate severă adepţilor săi, some dintre care unii au suferit persecuţii. În particular, el a refuzat reprimirea celor care s-au lepădat de credinţa lor în timpul persecuţiilor romanilor. Anumiţi adepţi ai săi, precum Apelles, şi-au creat propriile secte cu învăţături derivate.
Marcionismul modern
Marcionismul istoric, ca şi biserica pe care Marcion însuşi a întemeiat-o, pare să fi dispărut undeva prin secolul al cincilea. Totuşi, influenţa lui Marcion şi criticarea Vechiului Testament sunt discutate până în ziua de azi. Marcionismul este discutat şi în culegerile recente de texte despre creştinismul timpuriu, cum ar fi Creştinismurile pierdute de Bart Ehrman. Marcion susţine că a găsit probleme în Vechiul Testament; probleme pomenite de mulţi gânditori moderni astăzi (vezi Criticismul asupra Bibliei şi Vechiul Testament & părerea creştină despre Lege), îndeosebi pretinsa aprobare a atrocităţilor şi genocidului. Mulţi atei, agnostici şi umanişti seculari sunt de acord cu exemplele din Biblie date de Marcion despre atrocităţi şi menţionează aceleaşi pasaje din Vechiul Testament pentru a discredita creştinismul şi iudaismul. [16] Unii creştini agreează părerea lui Marcion aprobarea genocidului din Vechiul Testament şi uciderea sunt modele inadecvate de a fi urmate astăzi. Alţii, precum Gleason Archer şi Norman Geisler, au dedicat mult timp încercării de a rezolva aceste dificultăţi de percepţie, în vreme ce alţii au argumentat că numai pedepsele (divine ori omeneşti), chiar şi pedepsele capitale, nu sunt genocid ori crimă deoarece crima şi genocidul sunt nejustificate prin definiţie (vezi Reconstrucţionismul creştin).
Pentru unii, problemele declarate ale Vechiului Testament, ca şi apelarea la Isus sunt astfel pentru ca ei să se identifice ca marcioniţi moderni şi să urmeze soluţia lui Marcion în păstrarea Noului Testament ca scriptură sfântă, însă respingând canonul şi practicile Vechiului Testament. Carroll R. Bierbower este un pastor al unei biserici, el spune că este marcionit în teologie şi practică.[17] Biserica Cathar, adunarea Bunilor Creştini, se intitulează “o ‘Biserică a Noului Testament ‘” şi nu folosesc Vechiul Testament ca parte a scripturii lor. Mişcarea Cathar, cea istorică şi cea modernă, respinge Vechiul Testament pentru aceleaşi motive enunţate şi de Marcion. [18] Rămâne neclar dacă mişcarea Cathar din secolul XI este o continuare a mai vechilor curente gnostic şi marcionist, ori reprezintă o reinvenţie independentă. John Lindell, fost metodist şi pastor unitarian universal, apără deismul creştin, care nu include Vechiul Testament ca parte a teologiei sale. [19] Thomas Jefferson şi Thomas Paine sunt faimoşi deişti creştini. Gânditori diferiţi, precum Voltaire, Charles Dickens, Charles Darwin, Mohandas Gandhi şi Albert Einstein şi-au exprimat dezaprobarea pentru Iehova din Vechiul Testament şi admiraţia pentru Isus. Simone Weil a fost descrisă ca o marcionită a epocii moderne, chiar dacă ea urmărea o reconstrucţie a opiniei marcioniste, mai curând decât o continuare a moştenirii istorice.
John Spong, un episcop anglican, scriind în Păcatele din Scriptură, a afirmat că creştinii fundamentalişti au pus în opoziţie Slava cu Legea (mai vezi şi Expunerea Legii & Antiteze ale Legii), ori au crezut că Noul Legământ a înlocuit Vechiul Legământ; aşa că ei, ca bază, studiază şi folosesc Noul Testament, şi astfel aceste idei sunt ecouri ale lui Marcion. Pasajele controversate din Vechiul Testament sunt rar, sau deloc, discutate sau predicate în bisericile lor obişnuite.[20]
Note de subsol
Nota 1: Din perspectiva lui Tertullian şi Epifanius (când cele patru evanghelii aveau un statut canonic vast, poate ca reacţie la provocarea creeată de Marcion), pare că Marcion respingea evangheliile care nu erau scrise de Luca, totuşi, pe vremea lui Marcionse poate ca singura evanghelie familiară din Pontus să fi fost evanghelia ce mai târziu s-a numit a lui Luca. Mai este posibil şi ca evanghelia lui Marcion să fi fost anume modificată de critici pentru a deveni evanghelia pe care azi o cunoaştem ca fiind a lui Luca, mai curând decât povestea spusă de criticii lui cum că ar fi modificat o evanghelie canonică pentru a obţine versiunea lui. De exemplu, comparând Luca 5:39 cu 5:36-38, a omis Marcion 5:39 din evanghelia sa sau a fost acest pasaj adăugat mai târziu pentru a contracara o interpretare marcionistă a 5:36-38? Trebuie să reţinem că cele pe care le ştim despre Marcion provin doar de la criticii săi şi ei l-au considerat o ameninţare majoră pentru pentru forma creştinismului pe care o cunoşteau. John Knox (scriitorul modern, a nu se confunda cu John Knox reformatorul protestant) în Marcion şi Noul Testament: Eseu despre istoria incipientă a canonului (ISBN 0404161839) a fost primul care a propus ipoteza că evanghelia lui Marcion ar fi precedat Evanghelia şi Faptele lui Luca.[3]
Referinţe
1. ^ “Ei au fost probabil cea mai periculoasă ameninţare cunoscută vreodată de creştinism.” J.P. Arendzen. The Catholic Encyclopedia, 1910.”Marcionites”
2. ^ Berdyaev Online Library
3. ^ Mandaean Official Site
4. ^ Adolf von Harnack, History of Dogma, vol. 1, ch. 5, p. 269
5. ^ G.R.S. Mead, Gospel of Marcion in the book Fragments of a Faith Forgotten
6. ^ Gnostic Society Library presentation of Marcion’s Antithesis
7. ^ Center for Marcionite Research presentation of The Gospel of Marcion
8. ^ Harnack, idem., p.271
9. ^ Article on Adolf Von Harnack
10. ^ Harnack, Origin of the New Testament, appendix 6, pp. 222-23
11. ^ Wace’s article on Marcion
12. ^ Tertullian “Against Marcion” 1.2
13. ^ Tertullian “Against Marcion” 4.11.9
14. ^ Against Heresies, 1.27.3
15. ^ Tertullian Adversus Marcionem (“Against Marcion”), tradusă şi editată de Ernest Evans
16. ^ Biblical Atrocities, culegere de Donald Morgan
17. ^ The Antithesis, de Dr. Carroll R. Bierbower.
18. ^ General Conference Cathar Church
19. ^ The Human Jesus and Christian Deism
20. ^ Păcatele din Scriptură: Expunerea textelor biblice despre ură pentru a dezvălui dragostea lui Dumnezeu. Spong, John Shelby. 2005, HarperCollins Publishers. ISBN 0-06-076205-5
- Francis Legge, Forerunners and Rivals of Christianity, From 330 B.C. to 330 A.D. (1914), retipărită în două volume legate într-unul singur, University Books New York, 1964. LC Catalog 64-24125.
- “Marcion, the Canon, the Law, and the Historical Jesus de Christopher Price
[edit]
Linkuri externe
The Center for Marcionite Research
Preluare din “http://en.wikipedia.org/wiki/Marcionism”
