de Robert Baral
CUPRINS:
I. INTRODUCERE
II. SELECŢIE DE TEME COMUNE GNOSTICISMULUI
III. MARCION ÎNCEARCĂ SĂ DISCREDITEZE VECHIUL TESTAMENT
IV. NOUL TESTAMENT GNOSTIC AL LUI MARCION
V. MARCION RESPINGE 3 DIN CELE 4 EVANGHELII, ACCEPTÂND-O NUMAI PE CEA DUPĂ LUCA
VI. POLICARP, UN PĂRINTE ANTI-GNOSTIC AL BISERICII
VII. IRENEU, UN PĂRINTE ANTI-GNOSTIC AL BISERICII
VIII. TERTULLIAN, UN PĂRINTE ANTI-GNOSTIC AL BISERICII
IX. RĂSPUNSURILE BISERICII VIS-A-VIS DE GNOSTICISMUL LUI MARCION
X. CONCLUZII
XI. BIBLIOGRAFIE
————————————
I. INTRODUCERE
Nu este limpede dacă gnosticismul s-a dezvoltat în sânul Bisericii Creştine primare ca erezie sau a fost o perspectivă străină păgână sau/ şi iudaică asupra realităţii care a pătruns în Biserica primară din afară. Probabil că este o mixtiune din ambele. Gnosticismul a fost o religie de sincronizare a religiilor lumii existente la acea dată. Astfel, el amesteca filozofia greco-romană, păgânismul, iudaismul şi creştinismul, toate împreună- preluând anumite aspecte de la fiecare şi respingând altele. (1, 2, 6)
Doctrina şi închinarea gnostică au fost foarte obişnuite în sânul şi în perioada Bisericii primare. (1, 6) Intr-adevăr, într-o vreme în care nu exista încă un Nou Testament creştin universal, oamenii din afara şi din interiorul Bisericii erau vulnerabili faţă de doctrinele gnosticismului, care se concentrau pe mântuirea prin ISUS CRISTOS, pe pioşenie ascetică şi pe viaţă veşnică spirituală în Cer cu Dumnezeu. (2, 3) Deşi nu se poate spune că a existat măcar un singur sistem gnostic uniform, Marcion a fost cel dintâi mare învăţat „creştin” gnostic care a codificat ceea ce a crezut el că trebuie să fie Noul Testament creştin. (1, 2, 4)
II. SELECŢIE DE TEME COMUNE GNOSTICISMULUI
Gnosticii credeau că Dumnezeul cel bun şi adevărat era Dumnezeul bun mai mare al lumii spirituale din Ceruri care l-a trimis pe ISUS CRISTOS să răscumpere omul din puterea Dumnezeului mai mic şi rău al evreilor portretizat în Vechiul Testament. Gnosticii respingeau astfel Vechiul Testament. Ei credeau că lumea materială creată era rea pentru că Creatorul ei- JEHOVAH- era rău şi că lumea spirituală cerească era bună pentru că era condusă de Dumnezeul adevărat. (1, 2, 6, 7, 9)
Gnosticii susţineau că bucăţi din lumea spirituală bună au căzut pe pământ, depozitându-se în şi fiind prinse în materie- cum ar fi trupurile unor fiinţe umane. Eliberarea sufletului spiritual din închisoarea lui materială necesita vizualizarea divinităţii personale şi descâlcirea sufletului din capcană aşa încât, după moarte, acesta să poată urca înspre unirea din nou cu lumea spirituală a Dumnezeului adevărat. (6)
Gnosticismul era în esenţă elitist, prin aceea că susţinea că numai un număr limitat de oameni deţineau în sine scânteia divină căzută din ceruri în cei care aveu potenţialul de a fi eliberaţi. Respingând întreaga materie ca fiind rea, cei mai mulţi gnostici împărtăşeau până la un anumit nivel respingerea lucrurilor considerate lumeşti- adesea manifestând un dispreţ profund faţă de relaţiile sexuale. Gnosticismul a rezultat astfel într-un stil de viaţă foarte ascetic şi moralist. (6)
Cheia spre eliberarea sufletului de trup în gnosticism era „cunoaşterea secretă” spirituală în vederea mântuirii, ştiută doar de cei iniţiaţi.(1) Această cunoaştere gnostică a mântuirii le-a fost descoperită apostolilor de către mesagerul adevăratului Dumnezeu spiritual- ISUS CRISTOS. (1, 2, 3, 7) Astfel, mântuirea gnostică înseamnă eliberare de ignoranţă spirituală şi nu eliberare de consecinţele păcătuirii împotriva lui Dumnezeu. (2)
ISUS CRISTOS nu este decât una dintre multele puteri spirituale cereşti numite „eoni”. ISUS CRISTOS nu şi-a luat un trup omenesc, ci doar a părut că a făcut aşa, cu scopul de a le comunica oamenilor cunoaşterea secretă despre mântuire. (1) ISUS CRISTOS, fiind divin, nu a suferit ci doar a părut că a suferit. Aşadar, nu a exista naştere, moarte sau înviere. (1, 2, 3, 10)
Planetele sunt de fapt puteri spirituale astrologice şi demonice care înrobesc omenirea. (1) „Cunoaşterea secretă” a gnosticilor cuprindea peceţile puterii, numele şi caracterele acestor zei demonici care- atunci când erau rostite de credincios- îl eliberau de aceste puteri, permiţându-i astfel sufletului uman ca, după moarte, să se ridice la ceruri pentru a fi cu Dumnezeul cel bun şi adevărat. (1)
Potenţialul de mântuire al unei persoane este accesibil doar unora din întreaga umanitate, astfel intervenind soarta: toţi dintre pneumatikoi (cei spirituali), unii dintre psychikoi (cei ce urmează sufletul) şi nici unul dintre sarkikoi (cei ce urmează carnea, trupul). (1, 2, 3) Numai spiritul- nu al Dumnezeului mai mic şi rău, zeul creator al acestei lumi (JEHOVAH)- ci al Dumnezeului mai mare, suprem şi bun- intră în „pneumatikoi” în chip magic în timpul botezului via apelor botezătoare ca urmare a unei formule speciale de iniţiere. (1)
III. MARCION ÎNCEARCĂ SĂ DISCREDITEZE VECHIUL TESTAMENT
Marcion se considera pe sine reformator şi puritan „creştin”. În cartea sa „Antiteză”, Marcion a încercat să expună naturile, aflate într-un conflict aparent irezolvabil, a presupusului Dumnezeu neiubitor şi inferior din cărţile Vechiului Testament şi a Dumnezeului iubitor şi superior din cărţile Noului Testament. (1) Paul Tillich, la pagina 34 din „O istorie a gândirii creştine…” afirmă despre gnostici în general şi despre Marcion în particular:
“Împotriva tradiţiei publice a bisericilor creştine, ei pretindeau că deţin tradiţii secrete cunoscute doar de cei iniţiaţi. Respingeau Vechiul Testament din cauză că acesta contrazicea multe din preceptele lor, în mod special tendinţele lor dualiste şi ascetice. (1)
Glen Davis în “Dezvoltarea canonului Noului Testament- Marcion şi marcioniţii” citează numeroase exemple din încercările lui Marcion de a discredita Vechiul Testament prin căutarea a ceea ce el considera contradicţii care îl prezentau pe Dumnezeul Vechiului Testament nedemn de închinare. Următoarele exemple ilustrează acest efort al lui Marcion (7):
De exemplu, Marcion observă că Dumnezeu interzice munca în timpul Sabatului, dar le porunceşte vechilor evrei să poarte Chivotul Legământului în jurul zidurilor cetăţii Ierihon de şapte ori în timpul unui Sabat. Marcion observă că Dumnezeu a interzis facerea de chipuri cioplite, însă i-a poruncit lui Moise să facă un şarpe de aramă ca emblemă pe care să o ţină ridicată înaintea israeliţilor. Marcion observă că, în baza concepţiei că Dumnezeu este omniscient, înseamnă că El are înţelegere şi cunoaştere infinită despre toate lucrurile. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a chemat pe Adam în Grădina Edenului: „unde eşti?” (7)
De exemplu, Marcion observă că Moise a scris „ochi pentru ochi”, dar că Isus a spus că trebuie să-i iertăm pe cei care ne rănesc. Marcion notează incidentul în care profetul Elisei a chemat un urs ca să-i mănânce pe copiii care l-au batjocorit, în timp ce Isus a spus „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine”. Marcion notează că Iosua s-a rugat ca soarele să se oprească pe cer, aşa încât să se lungească timpul în care israeliţii din vechime puteau să-i măcelărească pe duşmani într-o luptă, pe când Sfântul Pavel a scris că Isus a afirmat „să nu apună soarele peste mânia voastră”. (7)
De exemplu, Marcion observă că Moise a autorizat divorţul şi poligamia în timp ce Isus le interzice pe amândouă. Marcion notează că Moise a ţinut foarte mult la respectarea cu stricteţe a Sabatului evreiesc, în timp ce Isus în general îi eliberează pe credincioşi de ţinerea Sabatului evreiesc asemenea roboţilor. Marcion observă că Moise a ţinut foarte mult la respectarea Legii Vechiului Testament, în timp ce Isus i-a eliberat pe credincioşi de Lege. (7)
IV. NOUL TESTAMENT GNOSTIC AL LUI MARCION
Într-adevăr, Noul Testament gnostic al lui Marcion din jurul anului 140 AD a motivat Biserica primară să înceapă formarea canonului Noului Testament. Noul Testament gnostic al lui Marcion respingea complet şi elimina întregul Nou Testament, de vreme ce gnosticii susţineau că zeitatea inferioară portretizată de el era rea. Respingea Evangheliile după Matei, Marcu şi Ioan, incluzând doar o Evanghelie după Luca extrem de gnosticizată. (1, 5)
El mai cuprindea zece din epistolele Sf. Pavel, de asemenea mult modificate astfel încât să fie în acord cu doctrina gnostică. De vreme ce doctrina gnostică afirma că Isus Cristos nu a fost uman, ci un miraj spiritual în formă umană, toate referinţele Scripturii la naşterea, familia, genealogia şi la profeţiile Vechiului Testament împlinite în Isus Cristos au fost complet eliminate. Astfel, Marcion a încercat plin de îndrăzneală să cureţe Noul Testament de orice doctrina contrare gnosticismului. (1, 4, 7)
Tillich în “O istoria a gândirii creştine…” la pagina 34 afirmă despre revizuirea cărţilor Noului Testament creştin de către Marcion:
”Noul Testament nu a fost respins, ci curăţat. Marcion a fost omul care a încercat să cureţe Noul Testament, păstrând principalele zece epistole ale lui Pavel şi Evanghelia după Luca, care poartă cel mai evident amprenta influenţelor pauline. E de presupus că acestea nu conţineau elemente care contraziceau ideile de bază ale gnosticismului, spre deosebire de celelalte evanghelii şi epistole din Noul Testament.” (1)
Canonul „creştin” propus de Marcion includea următoarele cărţi ale Noului Testament, din care în mod deliberat a scos ceea ce considera el că erau materiale non-gnostice. Cărţile Noului Testament gnostic includeau o Evanghelie după Luca mult modificată, pe care el a numit-o „Evangelicon”. Colecţia re-editată a epistolelor lui Pavel el a numit-o „Apostolikon”, care includea în primul rând cartea Galateni, I Corinteni, II Corinteni, Romani, I Tesaloniceni, II Tesaloniceni, Efeseni, numită de el Laodiceni, Coloseni, Filimon, Filipeni. (7)
V. MARCION RESPINGE 3 DIN CELE 4 EVANGHELII, ACCEPTÂND-O DOAR PE CEA DUPĂ LUCA
Glenn Davis în „Dezvoltarea Canonului Noului Testament- Marcion şi marcioniţii” explorează ceea ce putem pune împreună din gândirea anti-iudaică a lui Marcion şi din radicalele sale concluzii. Marcion susţinea că apostolii au înţeles greşit învăţătura lui Isus, crezând că El este Mesia evreilor trimis de Dumnezeul Vechiului Testament. Marcion a mers atât de departe încât i-a acuzat pe apostoli şi pe asociaţii lor care au scris Evangheliile de falsificarea cuvintelor lui Isus cu scopul de a le conforma aşteptărilor lor evreieşti în ce-l privea pe Mesia, bazate pe Vechiul Testament. El a tras concluzia că multe din scrierile referitoare la Isus din cărţile creştine erau contaminate cu interpolări iudaice. (7)
Astfel, Marcion a ajuns la concluzia că, ca să înţelegem adevăratele cuvinte, semnificaţia şi misiunea lui Isus, toate textele creştine trebuie curăţate de toate asemenea contaminări. Matei, Marcu şi Ioan erau toţi evrei cu mult respect faţă de Legea ebraică, profeţii şi scrierile Vechiului Testament. Ei erau preocupaţi în primul rând cu evanghelizarea evreilor din Biserica primar. Acesta a fost temeiul cel mai însemnat al respingerii complete a Evangheliilor după Matei, Marcu şi Ioan de către Marcion, fiindcă toate acestea se bazau foarte mult pe rădăcinile şi misiunea lui Isus din Vechiul Testament, în mod distinctiv iudaice. (7)
De ce şi-a permis Marcion să se bazeze atât de mult pe Evanghelia după Luca ca fiind mai pură şi mai demnă decât celelalte, rămâne un mister pe care el nu l-a eludat. De asemenea, Marcion nu adresează întrebarea despre cine crede el că a scris Luca sau teoretizata sa Evanghelie pre-Luchiană. Luca a fost un elenist cu un nivel înalt de educaţie, deşi şi el era evreu. Ca şi în cazul Sf. Pavel- care şi el era evreu-, probabil că Marcion l-a perceput pe Luca ca având o preocupare foarte adâncă faţă de lumea păgână. Acesta este probabil motivul pentru care Marcion se bazează numai pe Evanghelia după Luca. (7)
În mod remarcabil, Marcion a avansat ideea, fără nici o evidenţă din exterior, că iniţial existase doar o singură evanghelie creştină adevărată- o scriere pre-Luchiană- şi că aceasta a fost fraudulos contaminată cu aşteptările evreieşti ale Vechiului Testament de a produce Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ca să-şi sprijine această vedere controversată, Marcion a oferit texte din Epistola Sf. Pavel către Galateni drept dovezi interne ale acestei conspiraţii. (7)
Spre exemplu, Marcion citează GALATENI 1: 8-10 ca dovadă că iniţial a fost doar o evanghelie. (7) În mod curios, acelaşi text din Galateni pe care îl citează Marcion- aparent fără justificarea de a face asta- pare că îl condamnă în mod clar:
GALATENI 1:8-9, “Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!”
Apoi, Marcion a oferit drept dovadă că creştini falşi încercau să-i îndepărteze pe adevăraţii creştini de la acest creştinism ipotetic pre-Lukian, pasaje din GALATENI 1:6-7. (7) Din nou, în mod curios, chiar aceleaşi versete par să-i avertizeze clar pe creştini să nu accepte scrierile şi doctrinele lui Marcion:
GALATENI 1:6-7, „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie, dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos.”
Căutarea rigidă a lui Marcion de a îndepărta tot ceea ce era iudaic în creştinism l-a determinat să scoată complet GALATENI 3:16- 4:6. Acest fapt, după cum notează David, se presupune că a avut loc din cauză că în acest text Pavel vorbeşte despre „urmaşii lui Avraam, Legea Vechiului Testament şi relaţia creştinului faţă de Lege.” (7)
Astfel, cu scopul de a proclama din nou Evanghelia Luchiană pură, ne-ebraică, Marcion mai elimină în întregime capitolele 1-4 din Luca. Aceasta include eliminarea textelor din Luca care descriu concepţia imaculată a lui ISUS, împlinirea profeţiilor evreieşti prin naşterea lui Isus, lucrarea lui Ioan Botezătorul şi genealogia maternă ebraică a lui Isus. (7)
Având în vedere respingerea gnostică a faptului că Isus a avut vreodată, în timpul lucrării Sale pământeşti, un trup omenesc pe deplin, Marcion se împiedică de această piatră de poticnire specifică scrisă de Apostolul Ioan care insistă că, dimpotrivă, oricine neagă că Isus a avut un trup omenesc, trebuie numit „Antihrist”. Respingând Evanghelia după Ioan, editarea eretică a lui Marcion este- cel puţin- cu mult zel consecventă. Sf. Ioan scrie în mod specific că oricine respinge realitatea fizică a lui Isus ca având un trup pe deplin omenesc în timpul lucrării Sale pământeşti, este „Antihrist” sau „un profet mincinos”. Înţelegând prejudecăţile lui Marcion, în timp ce recunoaştem în definiţia lui Marcion din I IOAN chiar definiţia unui prooroc mincinos, nu este de mirare că el a respins şi Epistolele Sf. Ioan. (10)
I IOAN 4:1-3, „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci în lume au ieşit foarte mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L recunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este de la Dumnezeu, şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. ”
VI. POLICARP, UN PĂRINTE ANTI-GNOSTIC AL BISERICII
Părintele Bisericii primare şi apologetul Policarp a scris o scrisoare unei biserici din Filipi în 130 AD. Deşi face referire la Marcion şi la gnostici în mod special, Policarp reneagă fundamentele vederilor lui Marcion. El face astfel prin reafirmarea importanţei pe care o prezintă Vechiul Testament pentru creştini. În continuare, el reafirmă că Isus a avut un trup omenesc material, reafirmând astfel întruparea lui Isus, moartea lui Isus pe cruce şi învierea lui Isus dintre cei morţi. (8, 9)
Charles Niesen în „Policarp şi Marcion: O Observaţie” revizuieşte Epistola lui Policarp către Filipeni, observând că Policarp nu se referă în mod specific la Marcion, pe nume, ci se referă la un „învăţător mincinos”. Se pare că mulţi au susţinut că „învăţătorul mincinos” la care face referire Policarp este, de fapt, Marcion. În orice caz, Policarp respinge gnosticismul în mod direct prin afirmaţia sa din 7:1 în epistola sa: Policarp repetă, în mod specific, avertismentul Sf. Ioan că orice neagă că Isus a umblat în lucrarea sa pământească într-un corp pe deplin omenesc este „Antihristul”. (9)
[Epistola lui Policarp către Filipeni, 7:1], “Fiindcă oricine nu mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup este Antihrist.” (9)
VII. IRENEU, UN PĂRINTE ANTI-GNOSTIC AL BISERICII
Ireneu auzise învăţătura lui Policarp, care fusese învăţat de însuşi Sf. Ioan. Ireneu era prezbiter în Biserica din Lyons, în ceea ce acum este Franţa. A călătorit cu treburi bisericeşti la şi de la Roma, devenind episcop de Lyons în 177 AD aprox. A scris o dezminţire a gnosticismului în lucrarea sa Refutation and Overthrow of The Knowindge Falsely So Called, cunoscută şi ca „Cele cinci cărţi împotriva ereziilor”. Ireneu a mai scris „Dovezi ale predicării apostolice”, în care dezminte gnosticismul arătând importanţa Vechiului Testament în aceea că Isus a fost trimis să împlinească profeţiile despre mântuirea omenirii de către singurul Dumnezeu adevărat, autorul care l-a inspirat. (3, 10, 11)
Bromily în “Teologie istorică- O introducere”, notează în paginile 19-20 că Ireneu susţinea că evangheliile proveneau de la apostoli atât în formă vorbită cât şi scrisă, „predicate întâi în afară şi, mai târziu, prin voia lui Dumnezeu, înmânată nouă în scrieri, pentru a fi fundamentul şi stâlpul de temelie al credinţei noastre”. Bromily relatează că Ireneu i-a condamnat aspru pe gnostici fiindcă ei „nu vor fi de acord nici cu Scriptura şi nici cu tradiţia.” Cu alte cuvinte, Ireneu îi acuză pe gnostici pentru că selectează ceea ce vor să accepte şi să respingă şi din evangheliile scrise şi din tradiţia orală apostolică, cu scopul de a-şi justifica doctrinele. (3)
De asemenea, Ireneu i-a atacat pe gnostici în ceea ce priveşte concepţia lor despre coborârea spiritului în materie printr-o ierarhie pe mai multe niveluri de „Eoni”. Gnosticii susţineau că singurul Dumnezeu adevărat, fiind binele spiritual ultim, a fost nevoit să Se separeu de adevărata lume materială rea şi de zeitatea ei vicleană JEHOVAH via această ierarhie spirituală. Ireneu scoate în evidenţă că, după această logică, la un moment dat în această coborâre, eonii spirituali buni ar fi trebuit să devină materie rea. Kiefer în „Schiţe biografice ale creştinilor memorabili din trecut- Ireneu, episcop de Lyons, teolog- 28 iunie 202” a rezumat critica lui Ireneu faţă de gnostici, astfel (10):
”Cum e posibil ca ceea ce este perfect să producă ceea ce este imperfect, ceea ce este infinit să producă ceea ce este finit, ceea ce este spiritual să producă ceea ce este material?… Presupunând că viziunea gnostică supra materiei este adevărată, fiecare din cei treizeci de eoni trebuie să fie sau finit sau infinit, material sau non-material şi undeva în această linie ai avea o fiinţă infinită care produce una finită, o fiinţă spirituală care produce una materială.” (10)
Ireneu găsea Evanghelia după Ioan de o claritate specifică în dezminţirea ereziilor gnostice. IOAN 1 îl egalează limpede pe Dumnezeu Tatăl Creatorul ca fiind una cu ISUS CRISTOS Fiul Mântuitor, dezminţind astfel preceptul fundamental al gnosticismului al unui Dumnezeu Creator inferior şi rău versus un Dumnezeu Mântuitor superior şi bun (3):
IOAN 1:1-3, “La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu; toate lucrurile au fost făcute prin el şi nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El.”
IOAN 1 afirmă limpede şi că Isus Cristos a fost un om adevărat, dezminţind astfel concepţia gnostică a lui Isus Cristos ca apariţie divină non-umană. (3):
IOAN 1:14, “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Ireneu- stabilind că singurul Dumnezeu bun, Tatăl Creator, era una cu singurul Dumnezeu bun, Fiul Mântuitor- arată apoi validitatea de inspiraţie divină a Vechiului Testament folosindu-se de relatarea din Geneza despre creaţie. Dumnezeu declară întreaga creaţie bună, ceea ce în mod direct dezminte ideea gnostică a creaţiei fiind rea. (3):
GENEZA 1: 31 a, “Şi Dumnezeu a văzut toate lucrurile pe care le făcuse şi iată că erau foarte bune.”
Ireneu a numit această concepţie gnostică dualistă între un Dumnezeu inferior şi rău versus un Dumnezeu superior şi bun drept „blasphemia creatoris”, o blasfemie împotriva lui Dumnezeu Creatorul. Ireneu a clarificat că Dumnezeu este Unul în unitatea Sa: Legea mozaică vechi-testamentară este completată în timpurile noastre de harul cristic nou-testamentar. Dumnezeu a desemnat şi creaţia şi mântuirea ca fiind bune; Dumnezeu Tatăl este una cu Dumnezeu Fiul; tot ceea ce creează şi produce Singurul Dumnezeu este bun. Astfel, natura căzută a creaţiei şi a omului de la ceea ce iniţial a fost creat bun nu reprezintă o dovadă a dualităţii divine, ci a nevoii ca voinţa liberă a omului să aleagă părtăşia cu Dumnezeu. (1)
Răspuns lui Ireneu la afirmaţia lui Marcion că Isus le-a oferit ucenicilor săi învăţături spirituale speciale este rezumat de Kiefer în „Schiţe biografice ale creştinilor memorabili din trecut- Ireneu, episcop de Lyons, teolog- 28 iunie 202” astfel (10):
“Dacă Isus a avut cu adevărat o învăţătură specială secretă, cui i-ar încredinţa-o El? Evident, ucenicilor Săi, celor doisprezece care au fost cu El întotdeauna şi cărora le-a vorbit fără rezerve (MARCU 4:34). A fost învăţătura celor doisprezece diferită de aceea a lui Pavel? Aici, gnosticii, şi alţii de atunci înainte, au încercat să tragă o linie de demarcaţie între Pavel şi apostolii originali, dar Petru scrie răspicat despre Pavel în cei mai buni termeni (2 PETRU 3:15), ca despre unul a cărui învăţătură este autentică. Din nou, îl găsim pe Pavel spunându-le bătrânilor bisericii din Efes (FAPTE 20: 27) că le-a făcut cunoscut întreaga înţelepciune a lui Dumnezeu.” (10)
Sf. Marcu afirmă limpede că Isus le-a descoperit întreaga cunoaştere ucenicilor săi apropiaţi şi că nu era nici o cunoaştere spirituală secretă. Aceasta dezminte direct susţinerea gnosticilor a unei cunoaşteri speciale şi secrete dată de Isus apostolilor Săi. Se poate vedea aici un exemplu de ce Marcion a exclus Evanghelia după Marcu din canonul său:
MARCU 4:34, “Nu le vorbea deloc fără pildă, dar când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.”
Sf. Petru afirmă că el avea o părere foarte înaltă despre Pavel. Dacă ar fi existat în învăţăturile lui Pavel în numele lui Isus doctrine gnostice secrete, contrare celor pe care Sf. Petru le-a învăţat direct de la Domnul nostru, nu ar fi scris că este de acord cu el. Putem vedea aici un exemplu de ce Marcion a exclus cărţile lui Petru din canonul său:
2 PETRU 3:15, “să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, după cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui.”
Când Sf. Pavel s-a adresat bătrânilor creştini din Efes, i-a asigurat că el nu le ascundea nici o cunoaştere specială, secretă despre mântuire în nici un fel. Astfel, avem un exemplu de ce Marcion a exclus cartea Faptelor Apostolilor din canonul său:
FAPTE 20:27, “căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.”
Ireneu indică prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, în care este declarat faptul că Isus a murit, a fost îngropat şi înviat din nou în mod special după Scripturi (vechiul testament). Acest fapt este folosit de Ireneu mai departe pentru a discredita gnosticismul, care ne învaţă să credem că întregul Vechi Testament trebuie trecut cu vederea. (11)
I CORINTENI 15:3-4, „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Cristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi după Scripturi…”
Ireneu indică Evanghelia după Ioan, în care Isus mustră aspru necredinţa unora dintre evreii conducători, notând în mod special că Moise a scris despre Isus Însuşi In Vechiul Testament. Nu este de mirare că, din nou, Marcion a respins întreaga Evanghelie după Ioan în care Isus validează răspicat şi încă o dată Vechiul Testament (11):
IOAN 5:46, „Căci dacă aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, căci El a scris despre Mine.”
VIII. TERTULLIAN, UN PĂRINTE ANTI-GNOSTIC AL BISERICII
Textul „Antitezei” lui Marcion nu a supravieţuit până în vremurile noastre, aşadar trebuie să ne bazăm pe părinţii anti-gnostici ai Bisercii, precum Tertullian, pentru a discerne doctrinele lui Marcion. Tertullian a scris în mod special împotriva ideilor gnostice ale lui Marcion în lucrarea „Adversus Marcionem”. (7)
Tertullian a fost creatorul terminologiei creştin în limba latină şi un maestru în retorica latină. El a sugerat că sufletul uman este în mod natural creştin (în greceşte „anima naturaliter christana”). În continuare, el a dezvoltat conceptul creştin de Trinitate şi a produs cuvântul „trinitas” pentru a caracteriza natura tri-unică a lui Dumnezeu. Tertullian a făcut limpede faptul că Dumnezeu- Tatăl, Dumnezeu- Fiul şi Dumnezeu- Duhul Sfânt sunt din aceeaşi substanţă (în greceşte: „una substantia”), dar că au puterea de a fi în trei manifestări de sine (în greceşte ”tres personae”). (1)
Astfel, Tertullian s-a opus în mod vădit concepţiei gnostice a lui Marcion despre Dumnezeu ca fiind Creatorul tuturor lucrurilor, rău şi inferior lui Dumnezeu- Tatăl. Logica lui Tertullian revelează absurditatea ideii gnostice că Dumnezeu Însuşi a creat o zeitate, uşor inferioară Sieşi, pe care a numit-o Isus Cristos şi pe care El Însuşi a trimis-o ca să-L răstoarne pe Dumnezeul Creator!
Întorcându-se la Geneza, Tertullian a întărit şi teza biblică că omul, fiind creat de către un Dumnezeu- Tată bun şi perfect în toate, a fost creat bun. Omul a căzut în păcat când Adam şi Eva s-au răzvrătit împotriva interdicţiei lui Dumnezeu de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului din Grădina Edenului. Fiind făcut după asemănarea lui Dumnezeu, Răscumpărătorul Isus Cristos oferă în dar oamenilor viaţă veşnică, iertare de păcat şi întoarcerea la bunătate, astfel restaurându-i la o părtăşie fără sfârşit cu Dumnezeu. (1) Astfel, Tertullian contrazice deschis preceptele lui Marcion şi gnosticismul său, care ne învaţă să credem că omul a fost creat rău, că o cunoaştere specială divină îi va da omului o viaţă eternă în părtăşie fără sfârşit cu Dumnezeu.
IX. RĂSPUNSURILE BISERICII VIS-A-VIS DE GNOSTICISMUL LUI MARCION
Ca să preîntâmpine ereziile gnostice care-şi făceau loc în sânul şi în jurul Bisericii primare, canonul şi doctrinele creştine ortodoxe acceptabile au fost apărate de patru concepte ce s-au dezvoltat, incluzând Tradiţia Apostolică, Regula Credinţei, Episcopii, Credo-ul Baptismal şi canonul Noului Testament al Bibliei.
Tradiţia Apostolică (în greceşte „traditio apostolica”)- spune că Scriptura Noului Testament scrisă în timpul apostolilor şi de către apostoli sau asociaţii lor apropiaţi este validă pentru toate timpurile şi este amprenta unei cărţi demne de a fi considerată canonică. Astfel, orice cărţi scrise ulterior sau în afara doctrinelor Tradiţiei Apostolice nu sunt canonice. (1)
Regula Credinţei (în greceşte „regula fedei”)- limitează modul în care Scriptura poate fi interpretată în graniţele doctrinei oficiale şi ortodoxe a Bisericii. (1) „Biblia” gnostică a lui Marcion folosea un număr de cărţi creştine din Noul Testament, dar era în afara Regulii Credinţei din cauza interpretării în afara doctrinei oficiale şi ortodoxe a Bisericii. (1, 4, 5)
Episcopii- ca succesori ai apostolilor au darul adevărului, de inspiraţie divină- mediază Regula Credinţei care ajută la identificarea cărţilor care sunt canonice şi a celor care nu sunt. Noul Testament propus de Marcion i-a determinat pe Episcopi să înceapă să adreseze exact ceea ce era şi ceea ce nu era acceptabil pentru canonul creştin ortodox. Această autoritate crescândă a conciliilor bisericeşti între Episcopi care exprimau doctrina Bisericii şi canonul prin majoritatea voturilor episcopilor a fost, ulterior, finalizată prin Conciliul de la Niceea în 325 AD. Aici episcopii Bisericii au clarificat natura lui Dumnezeu- Fiul în raport cu Dumnezeu- Tatăl şi au produs un crez creştin standard, „Credo-ul nicean”. (1)
Crezul Baptismal este mediat, de asemenea, de către Episcopi din aceleaşi raţiuni, producând un standard de-a lungul Bisericii în ceea ce priveşte ce anume urma să fie considerat doctrină creştină acceptabilă. Noul Testament propus de Marcion şi prezenţa puternică a gnosticismului în sânul şi în jurul Bisericii primare. Sacramentul dintâi în creştinismul primar era botezul. Astfel, episcopii erau nevoiţi să definească doctrina creştină ortodoxă acceptabilă şi sub forma unui Crez Baptismal, ceea ce a întărit în scurt timp regula credinţei pentru toţi creştinii. (1)
Biblia stabilea oficial, în cele din urmă, care cărţi creştine erau acceptabile în canonul Bibliei. Listele de consens ale lui Origene de cărţi „acceptate” şi cărţi „discutabile”, utilizate pe larg în Biserică la începutul anului 200 AD, formează baza conţinutului de cărţi al Noului Testament pe care noi îl avem astăzi.
Când împăratul roman creştinizat, Constantin, i-a cerut teologului creştin Eusebiu să producă 50 de Biblii pentru 50 de biserici din noul său capitoliu din Constantinopol, Eusebiu s-a întors la listele lui Origene de cărţi acceptate şi cărţi discutabile pentru Noul Testament. În 367 AD, Episcopul Atanasie a trimis de Paşti scrisori de încurajare către bisericile de sub autoritatea sa, din care reieşea foarte clar un canon al Noului Testament identic cu cel din lista lui Eusebiu. Lista canonului Noului Testament din scrisoarea de Paşti a lui Atanasie a fost oficial confirmat ca fiind canonul ortodox oficial de către şi la Conciliul de la Hippo în 393 AD, Conciliul de la Cartagina în 397 AD şi la al II-lea Conciliu de la Cartagina în 419 AD. (4)
X. CONCLUZII
Am trecut în revistă selecţia de teme comune gnosticismului. Eforturile lui Marcion de a produce în scris un aşa-zis canon creştin au explorat respingerea totală a Vechiului Testament şi a 3 din 4 Evanghelii ale Apostolilor şi modificarea profundă a Evangheliei după Luca şi, cu siguranţă, a unora dintre epistolele pauline. Eforturi selecte din partea unor părinţi ai bisericii primare, precum Policarp, Ireneu şi Tertullian, ne descoperă gama copleşitoare de teme contradictorii şi lipsite de logică ale doctrinelor şi scrierilor lui Marcion. Observăm importanţa vitală a Vechiului Testament pentru creştinism, fără de care calitatea de Mesia a lui Isus nu poate fi înţeleasă sau apreciată pe deplin. Cele 4 evanghelii şi diversele epistole din Noul Testament- chiar şi în timpurile lui Marcion- au fost înţelese de către părinţii principali ai Bisericii ca reprezentând împlinirea Scripturilor Vechiului Testament ale iudaismului. În sfârşit- şi poate că în modul cel mai providenţial- răspunsurile Bisericii primare faţă de Marcion a dat pinteni clarificării a ceea ce este acum canonul Noului Testament creştin.
Dacă Noul Testament gnostic al lui Marcion ar fi predominat ca Biblie creştină, întregul Vechi Testament ar fi fost pierdut pentru Biserică. ISUS CRISTOS- fiind doar unul dintre „eonii” gnostici- ar fi fost pierdut ca singură focalizare a mântuirii în cadrul creştinismului, ceea ce ar fi putut foarte bine să deschidă uşi multor forme de panteism creştin. Vederile lui Marcion cum că întreaga creaţie şi fiecare aspect al celei pământeşti sunt rele ar fi putut foarte bine să ducă la separarea Bisericii de istorie şi de societate. Succesul marcionismului ar fi putut cauza, astfel, marginalizarea Bisericii, lipsind civilizaţia vestică şi lumea de pietatea, valoarea şi mântuirea creştină. Mântuirea în sine ar fi devenit puternic elitistă, accesibilă doar celor puţini care ajung să obţină cunoaşterea gnostică eliberatoare. În cele din urmă, doctrinele arbitrare şi fabricate ale gnosticismului- dacă ar fi devenit fundamentele creştinismului- ar fi rezultat probabil în continuarea unei revelaţii a evoluţiei Bisericii atât de străină de forma ei prezentă încât astăzi ar fi fost de nerecunoscut. Astfel, prin respingerea marcionismului, Providenţa Divină a asigurat mesajul de mântuire al creştinismului tuturor oamenilor din toate timpurile.
XI. BIBLIOGRAFIE
1. A History of Christian Thought – From Its Judaic and Hellenistic Origins to Existentialism. Page 33 – 37. Paul Tillich. Simon & Schuster, Inc. New York, NY. 1968.
2. Backgrounds of Early Christianity. Page 307 – 313. Everett Ferguson. 3rd Edition. William B. Eerdmans Publishing Company. Grand Rapids, MI. 2003.
3. Historical Theology – An Introduction. Page 18, 19, 38. Geoffrey W. Bromily. Wipf and Stock Publishing. Eugene OR. 1978.
4. “The Bible: A History – The Making and Impact of The Bible.” Stephen M. Miller & Robert V. Huber. Good Books. Intercourse, PA. 2004.
5. “New Testament Introduction – Revised Edition.” Donald Guthrie. Inter Varsity Press. Downers grove, IL. 1990.
6. “Gnosticism, Ancient and Modern.” Robert A. Segal. Christian Century, 0009-5281, 11/08/1995, Vol. 112, Issue 32.
7. “The Development of the Canon of The New Testament – Marcion and the Marcionites.” Glenn Davis. http://www.ntcanon.org/Marcion.shtml
8. “The Development of the Canon of The New Testament – Polycarp of Smyrna.” Glenn Davis. http://www.ntcanon.org/Polycarp.shtml
9. “Polycarp and Marcion: A Note.” Charles M. Nielsen. Theological Studies, Vol. 47, Issue 2, June 1986.
10. “Biographical Sketches of Memorable Christians of The Past – Irenaeus, Bishop of Lyons, Theologian – 28 June 202.” James E. Kiefer. Biographical Sketches Homepage. http://justus.anglican.org/resources/bio/194.html
11. “Midwife of The Christian Church – Iranaeus Identified The Books of The New Testament, Then Showed The Church How They Fit With The Old.” Fr. John Behr. Christian History, Issue 80, Vol. 22, No. 4., page 16-17
NOTĂ: Toate versetele biblice în limba română sunt luate din Biblia, versiunea D. Cornilescu.
(courtesy of http://www.voy.com/168403/2012.html)
