Maniheismul este o religie gnostică originară din Persia-Babilonia, din secolul al III-lea AD. Fondatorul său a fost un persan de sorginte nobilă, pe nume Mani (ori Manes), cca.216-cca.276. Maniheismul a fost tratat mult timp ca o erezie creştină, dar a fost înţeleasă mai clar ca o religie independentă, schiţată din resurse diverse ale creştinismului, zoroastrianismului şi budismului.
(courtesy of www.cais-soas.com)
ARTICOLE ADIȚIONALE LA ACEST SUBIECT:
Maniheismul – definiții și istoric – este o religie fondată de persanul Mani în ultima parte a secolului al treilea. Era concepută să fie o adevărată sinteză a tuturor sistemelor religioase cunoscute, adică dualism zorostrian, folclor babilonian, etică budhistă, precum şi unele mici şi neimportante adăugări de elemente creştine. (courtesy of www.newadvent.org)
Maniheismul – din Wikipedia, enciclopedia gratuită – Maniheismul (în persana modernă آیین مانی Āyin e Māni) a fost una dintre religiile antice majore, de sorginte iraniană. Deşi forma ei organizată este aproape dispărută astăzi, o revigorare a fost încercată sub numele de neo-maniheism. Totuşi, cele mai multe scrieri ale fondatorului, profetul Mani (sirian) s-au pierdut. Unii scolastici afirmă că influenţa sa continuă în mod subtil în creştinismul vestic, prin gândirea Sfântului Augustin din Hippo, care s-a convertit la creştinism din maniheism, pe care el l-a acuzat vehement în scrierile sale, şi ale cărui scrieri continuă să fie foarte influente în rândul teologilor catolici, protestanţi şi ortodocşi. (courtesy of en.wikipedia.org)
Maniheismul – de I.J.S. Taraporewala – Dinastia Sassanian a condus Iranul mai mult de patru secole (226-642 A.D.), după toate aparenţele cu mare splendoare şi glorie. Însă când Imperiul Sassanian a avut necazuri cu arabii din deşert, inspirat de noua evanghelie a Islamului, întreaga sa structură vastă şi măreaţă s-a fărâmiţat în scurt timp. Exista ceva esenţial greşit în sistemul politic din Iran încă de la începutul domniilor Sassaniene. Ascunşi sub nemaipomenita măreţie şi marile realizări militare ale Sassanienilor zăceau germenii decadenţei. (courtesy of www.iranchamber.com)
AUGUSTIN ŞI MANIHEISMUL – Augustin a întâlnit învăţătura maniheistă curând după impactul cu Hortensius, rămânând adept timp de nouă ani. Atacurile sale ulterioare asupra maniheismului sunt o sursă majoră de informaţie, dar desigur, ele sunt polemică împotriva sistemului, nu o expunere a lui. În Confesiuni el este îngrijorat de efectul maniheismului asupra propriei sale relaţii cu Dumnezeu. În loc să explice care i-a fost credinţa ca maniheist şi de ce, el acuză aspectele credinţei sale pe care, în lumina filozofiei platonice şi a predicii lui Ambrose, o vede ca pe confuzia sa majoră. Dar acum este posibil să ne facem o idee generală despre maniheismul occidental care nu depinde neapărat de polemica creştină… Câteva texte maniheiste au fost descoperite în acest secol: textele copte de la Medinet Medi în Fayyum includ o carte cu psalmi, iar grecescul „Mani codex”, un mic volum pe papirus, este o antologie despre naşterea şi tinereţea lui Mani. (courtesy of www-personal.umich.edu)
Augustin şi maniheismul african – Maniheismul a fost, cu cuvintele lui Peter Brown, “o mică sectă cu o reputaţie sinistră (Augustin, Londra: Faber and Faber, 1967, 46).” Întemeietorul mişcării, Mani, s-a născut pe 14 aprilie 216 în Babilonia. A fost de stirpe persană şi tatăl lui, Patek era loial unei secte gnostice botezătoare. Mani ne spune că în tinereţe el a fost destinatarul unor revelaţii divine. Cam prin 240/241 el a primit o altă astfel de revelaţie, împuternicindu-l cu ‘apostolat.’ După o călătorie în India, Mani s-a întors în Babilonia şi în timpul şederii sale la Ctesiphon (9 aprilie 243) el reuşeşte să obţină o audienţă la marele rege Shâhpuhr I. (courtesy of www.fpcjackson.org)
O introducere în maniheism – Extras şi editat din “A reader in Manichaean Middle Persian and Parthian” („Un cititor despre maniheism în limbile mezo-persană şi partă) de Mary Boyce. Dinastia Sasanian a condus lumea iraniană mai mult de patru secole (224-651 AD), după cât se pare în mare strălucire şi glorie. Dar când Imperiul Sasanian a avut probleme cu arabii din deşert, însufleţiţi de noua evanghelie a Islamului, întreaga sa structură vastă şi măreaţă s-a fărâmiţat în scurt timp. Exista ceva esenţial greşit în sistemul politic din Iran încă de la începutul domniilor Sasaniene. (courtesy of www.cais-soas.com)
