Ilustrări cu “Hristos” sau cu slava lui Dumnezeu?
de J. Virgil Dunbar & Richard Bennett
Se pare că cele mai multe confesiuni folosesc pictura “Capul lui Hristos” de Warner Sallman, sau poze ale ei. Aceste picturi sunt imagini evident acceptate ale lui “Hristos” pentru creştinii moderni. Dar în lumina Scripturii, pot ele fi excluse de la intrarea sub incidenţa celei de A Doua Porunci?
1. Picturile cu “Hristos” sunt idoli, nu prin definiţia populară, ci prin definiţiile dicţionarului şi ale Bibliei.
În ziua de azi, la nivel popular, cuvântul “idol” înseamnă doar imaginea unui fals dumnezeu, sau a unei zeităţi păgâne, cuvântul “idol” are un sens mai mult primar. Însă în Biblie şi în dicţionarele teologice cuvântul “idol” înseamnă “închinarea la Jehova prin intermediul portretelor” [1] , “închinarea la Jehova prin imagine sau simbol.” [2] ” Idolatria, în sensul strict, denotă închinarea la o zeitate printr-o formă vizibilă, fie că picturile cărora li se aduce omagiu sunt înfăţişări simbolice ale adevăratului Dumnezeu sau ale unor divinităţi false care fac obiectul închinării în locul Lui.”[3] Baker’s Dictionary of Theology spune, “Pentru că Dumnezeu era nevăzut şi transcendental, oamenii au făurit idoli ca o expresie materială a Lui. Curând lucrul făurit a fost adulat ca un dumnezeu în locul Creatorului.” [4]
Idolatria viţelului de aur
Toată lumea ştie că viţelul de aur din Exodul 32 era un idol, dar mulţi nu realizează că el a fost făcut cu intenţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu, “Elohim” care i-a scos pe oameni din Egipt. Exodul 32:4-5 spune ” El [Aaron] i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: “Israele! iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.” Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui, şi a strigat: “Mâine, va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”. ” În I Regii 12:28, Ieroboam, temându-se că mulţimea se va întoarce acasă la David, a conceput un plan: ” După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: “Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului”.” Ambele pasaje din Scriptură arată clar că oamenii care au făurit şi folosit aceste înfăţişări le-au folosit ca imagini ale DOMNULUI Dumnezeu, Dumnezeu care l-a scăpat pe Israel din Egipt. Chiar dacă traducerile în engleză numesc imaginile de “dumnezei” cu literă mică (“g” – gods), cuvântul ebraic folosit, “Elohim”, este acelaşi cuvânt care în alte părţi este tradus ca Dumnezeu (God) (de ex. Geneza 1:1). Biblia nu va da numele de Dumnezeu nici unei imagini, zugrăviri. Contextul ne arată că mulţimea intenţiona să folosească aceste imagini (zugrăviri) pentru a reprezenta acel “Elohim” care i-a scăpat din Egipt. Orice încercare de a face o similitudine a lui Dumnezeu – de a-L reprezenta într-o formă materială – este în esenţă o practică de acelaşi soi păcătos ca făurirea viţelului de aur.
Consecinţa interesului în făurirea idolilor este prezentată limpede în Deuteronom 4:12-13, 15, ” Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas. El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci;… Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol,…. ”
2. Picturi presupuse a-L reprezenta pe Dumnezeu
Acceptarea picturilor ca pretinse reprezentări ale lui Dumnezeu i-a amăgit pe credincioşi. Ei cred că picturile zeităţilor noastre nu sunt idoli, îndeosebi pentru că nu sunt tridimensionale şi, prin urmare, nu poate fi idolatrie să foloseşti astfel de picturi. Dar definiţia din Biblie spune foarte simplu “fără similitudini”.
Ce este în joc e slava lui Dumnezeu şi autoritatea cuvântului Său scris! Dacă noi ţinem la imagistica şi la vizualizarea persoanei lui Dumnezeu, se cheamă că am renunţat la principiul de bază al Bibliei ca autoritate. Am renunţat la bazele principale ale adevărului, tăgăduind chiar fundamentele pe care stăm. Mai mult decât o chestiune de preferinţe sau sentimente, această problemă este foarte serioasă pentru că în Biblie, idolatria este clar numită ca ceva ce Dumnezeu detestă. Idolatria a fost mereu călcâiul lui Ahile prin care oamenii lui Dumnezeu au fost răniţi şi doborâţi. În zilele noastre, oamenii doresc să o facă “în felul lor”- să dea într-un mod uman un portret lui Dumnezeu, în maniera în care El a poruncit să nu fie zugrăvit.
Hristos este întregul Dumnezeu Sfânt în omenescul Său. În zilele Sale pământene, omenescul Lui conţinea în întregime divinitatea Sa, dar acel omenesc acum nu mai este pe pământ. Noi nu-L mai cunoaştem acum după trup, ci, cum spune Scriptura, mai degrabă Îl cunoaştem în duh şi adevăr, deoarece cunoaştem lucrurile spirituale în mod spiritual [5], iar lumina pe care o vedem este lumina lui Dumnezeu. [6] Cuvântul lui Dumnezeu este scris acum în inima credinciosului. Cuvântul Său este limpede precum cristalul în A Doua Poruncă; vestirea sa este, cum spune Pavel în I Corinteni 4:6, “…să nu treceţi peste ce este scris…”
Chiar Evanghelia este în joc, pentru că Scriptura spune “Credinţa vin din ascultare şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu.” [7] Evanghelia este puterea lui Dumnezeu întru mântuire, aşa cum este scris, citit şi glăsuit de la om la om. Puterea Cuvântului constă în declararea adevărului. Mai mult decât subiectiv şi tacit, “Cuvântul lui Dumnezeu este iute şi puternic, şi mai tăios decât orice sabie cu dublu tăiş, pătrunzând chiar şi în lucrurile răzleţe ale sufletului şi spiritului, şi la încheieturi şi în măduvă, şi este cel ce discerne gândurile şi pornirile inimii.” [8] Neîncetat, în Vechiul şi Noul Testament, se află porunca lui Dumnezeu şi avertismentul Său de a nu-L zugrăvi prin metoda vizuală. În vechile timpuri în Israel oamenii s-au abătut de la cuvântul scris şi ca atare în acele meleaguri a urmat foametea. De pildă, în Amos 8:11-12, “Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului….” Aşa şi în zilele noastre, dacă tinerilor copii li se dau ilustraţii cu “Hristos”, sau dacă văd filme cu “Hristos”, atunci în inimile lor apare foamea de cuvânt scris. Nu mai există dorinţa sau strădania de a-L afla pe Dumnezeu pentru că ei cred că L-au cunoscut pe Dânsul sub forma imaginilor, adică chiar lucrul pe care Dumnezeu îl interzice prin Cuvântul Său.
Copiii sunt aduşi să-L vadă pe “Hristos” mai degrabă decât să cugete la cuvintele grăite de Dumnezeu despre El, care este strălucirea slavei lui Dumnezeu şi imagina Sa întruchipată. [9] Astfel că foarte repede greşesc când vine vorba să înţeleagă că ei sunt în primejdie în mijlocul nelegiuirilor şi al păcatului [10] şi prin urmare simt nevoia de a “fi îndreptăţiţi cu mărinimie de slava Sa” (Romani 3:24). Cineva pe care ei îl pot vedea este aşa de uşor de privit, iar mesajul de “a-L primi în inimile lor” este aşa uşor de realizat, este un ritual rapid. Ei au comercializat idolatrie în timp ce au eşuat în învăţarea Evangheliei verset cu verset, doctrină cu doctrină, anume că mântuirea este cu generozitate dată păcătosului numai graţie lui Dumnezeu doar prin credinţă, iar slava să fie numai a lui Dumnezeu. Să oferi copiilor (sau oricui, în privinţa aceasta) ilustraţii sau filme cu “Isus” înseamnă să le refuzi un drept din naştere şi să le serveşti un fel de ghiveci în loc. “Vai şi amar de cei care pricinuiesc acelor micuţi piedici… ”
3. Aceste ilustraţii încalcă Legea lui Dumnezeu şi pângăresc slava lui Dumnezeu.
În ziua de azi, biserica credincioasă Bibliei pare ignorantă asupra înţelesului celei de A Doua Porunci, care interzice folosirea ilustraţiilor reprezentându-L pe Dumnezeu. Exodul 20:4-6 spune: “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.”
Legea lui Dumnezeu este cristologică: aşa e, ea duce spre Hristos. Legea lui Dumnezeu este veşnică şi slava Sa rămâne înscrisă în inima credinciosului. În Vechiul Testament, Legea era scrisă pe tăbliţe de piatră. Graţie Noului Testament, Legea este scrisă în inimile şi în minţile adepţilor lui Dumnezeu.
În timp ce acuzăm Curtea Supremă pentru nepermiterea afişării Celor Zece Porunci pe pereţii şcolilor, în biserică noi încălcăm această poruncă ori de câte ori folosim o pictură reprezentându-L pe Hristos. Îi învăţăm pe copiii noştri să încalce Cele Zece Porunci când le dăm ilustraţii ce-L reprezintă pe Hristos. Mai suntem îndreptăţiţi să ne aşteptăm ca să se abţină de la aplicarea Exodului 20:5 asupra copiilor noştri, a nepoţilor şi strănepoţilor?
4. Pictura ca mediator deschide poarta panteismului.
Pictura este parte a unei creaţii. Creaţia aceea nu este Dumnezeu. A picta un om creat şi a da acelei picturi numele Creatorului înseamnă să-L confunzi pe Creator cu creaţia. Romanii 1:21 spune că pricina acestei confuzii este ” fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat” . Regresia continuă:” S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.” (Vv. 22-23) Isaia 40:18 subliniază problema: “Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?” Romanii 12:2 susţin răspunsul Scripturii la această problemă fără echivoc: “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
Orice pictură a lui “Dumnezeu” preface pictura în sine în mediator, deoarece privitorul gândeşte gnostic că îl cunoaşte pe Dumnezeu, cel puţin într-o anumită măsură, văzând acea pictură. În acest tip de cunoaştere gnostică a lui Hristos, îi este îngăduit să cugete în linişte la propriile gânduri, nestingherit de transformarea puterii Cuvântului lui Dumnezeu; astfel că mintea privitorului continuă să se supună celor lumeşti din cauza limitărilor imaginii create şi a propriei subiectivităţi. În acest mod gnostic de cunoaştere a lui Hristos, picturile cu “Isus” se adresează tăcute simţurilor fizice ale privitorului fără a prezenta şi afirmarea adevărului Său în mod obiectiv şi explicit pentru minţile lor. Mai curând privitorul picturii ataşează interpretării sale subiective orice îi prezintă pictura respectivă. Astfel că artistul şi privitorul Îl amestecă pe Dumnezeu şi creaţia Sa într-un întreg, care este acea pictură.
De vreme ce aceste picturi confundă şi întunecă distincţia dintre Dumnezeu şi a Sa creaţie, minunata lume, ele adresându-se simţurilor, fără doar şi poate că prezintă o amăgire. Picturile îi confirmă panteistului faptul că Isus este doar o parte a panteonului lor. În mod asemănător, precum omul obişnuit speriat de propriile imaginaţii întunecate, aceste picturi confirmă faptul că Cuvântul lui Dumnezeu nu este interesant pentru sine. Aceste picturi aşează fundamentul pentru concepţiile panteistice de “Dumnezeu” în biserică. Nu e de mirare că biserica occidentală este acum răvăşită de cultele răsăritene. Nu e de mirare că astfel de oameni, precum hinduşii iubesc picturile cu “Hristos” la fel de mult ca pe acelea cu Lhatchme. Dar Dumnezeu a rânduit sensurile prin care oamenii, bătrâni şi tineri, vor fi izbăviţi şi învăţaţi. Este scris limpede în Romani 10:14-15,
“Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: “Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”!”
5. Ilustraţiile cu “Isus” corup adevărata închinare la Hristos.
Oamenii care folosesc picturi cu “Hristos” neagă faptul că ar adula picturile, ci mai degrabă acestea îi ajută să se închine la Hristos. Aceasta este esenţa justificării uzului unui intermediar, o practică bine pusă la punct în Biserica Romano-catolică. În raţionamentul ei privitor la A Doua Poruncă, Biserica Romano-catolică spune clar şi eretic: “…cinstea acordată unei ilustraţii trece către prototipul ei, şi oricine venerează o ilustraţie, venerează persoana portretizată în ea.” [11] În timp ce de fapt icoanele ajută la formarea unei concepţii despre “Hristos” pentru cei ce le folosesc la închinare, bazele închinării lor nu sunt cuvântul scris al lui Dumnezeu ci mai degrabă devin reprezentările vizuale din faţa lor. Mai curând decât să bea din fântâna cu apă vie, s-au îndreptat pentru cunoaşterea de Dumnezeu înspre rezervoare sparte, pe care le-au făurit cu propriile mâini.
Picturile cu Hristos denaturează sensul multor cuvinte biblice. Definiţia idolatriei este schimbată astfel încât această categorie să excludă picturile cu “Hristos”, picturile cu Tatăl şi reprezentările Sfântului Duh. O astfel de redefinire a idolatriei este o încercare, oricât de sinceră ar fi, de a denatura ceea ce omul trebuie să creadă despre Dumnezeu, aşa cum ne este dat din Scripturi. Picturile eventual au impact şi schimbă înţelesul termenilor “mântuire” şi “biserică”. Mai întâi, acceptăm falsele picturi pentru a-L cunoaşte pe “Hristos” (gnosticism iarăşi). Aceste picturi gnostice servesc ca intermediari în cunoaşterea lui Hristos. Uzul acestor picturi foloseşte ca intermediar pentru cunoaşterea lui Hristos. Ritualuri legate de folosirea icoanelor s-au dezvoltat. Picturile reprezentative necesită o preoţime specială care să oficieze dezvoltarea şi îndeplinirea unei liturghii adecvate. Mesa Romano-catolică este un exemplu clasic de astfel de preoţie de intermediere. În Mesă, punctul culminant al liturghiei romane afirmă “închinarea cuvenită doar adevăratului Dumnezeu” pentru pâinea Împărtăşaniei. [12] Toate acestea, în catolicismul roman se pretinde a fi făcut în numele Lui. În final rezultă că Hristos este înlocuit, când oamenii privesc la ilustrări. Astfel, printr-o motivare asemănătoare lumea evanghelică încearcă să justifice falsele picturi cu Hristos. Aceste ilustraţii denaturează evanghelismul, educaţia creştină, şi adevărata închinare a Bisericii. Biblia nu acceptă picturi făcute de om ca fiind picturi ale lui Hristos. Nici noi nu ar trebui.
6. Biblia este suficientă.
În secolul al şaisprezecelea, când marii reformatori ţineau predici, a existat o întoarcere la adevărul biblic. Biblia era văzută ca autoritate fundamentală, cuvintele Bibliei erau suficiente pentru a arăta caracterul transcendent şi persoana lui Dumnezeu, cine este El, aceea că este Duh, infinit, etern, de neschimbat în fiinţa Sa, înţelepciune, putere, sfinţenie, dreptate, bunătate şi adevăr.
Cuvintele Bibliei şi puterea lui Dumnezeu întru mântuire din mesajul Evangheliei au fost supreme. Până de curând, situaţia încă mai era aşa în lumea evanghelică. Nu erau ilustraţii ale lui “Hristos”, nu neapărat în modurile lumeşti ale acestei chestiuni, ci mai degrabă că adevărul lui Dumnezeu era explicat în felul lui Dumnezeu, în cuvinte scrise ale adevărului mărturisit. Pedeapsa pentru idolatrie este severă, aşa cum o arată clar A Doua Poruncă şi Vechiul Testament. Ispita de a-L vedea pe Hristos, pe Tatăl, sau pe Sfântul Duh trebuie înlăturată, pentru că Dumnezeu e sfânt şi Biblia e suficientă. “Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică. Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin. ” (I Ioan 5:20-21)
Virgil Dunbar a scris o carte despre acest subiect. Christ can’t Be Pictured–God is not like Art [13]. El poate fi contactat la VDunbar@aol.com Or 1742 SE 158 th Ave Portland Or 97233. Made to Photocopy
Note:
[1] Zondervan Pictorial Bible Dictionary , p. 368.
[2] Unger’s Bible Dictionary , p. 512.
[3] Peloubet’s Bible Dictionary , F. N. Peloubet & Alice D Adams, Eds. (Philadelphia, PA: The John C. Winston Co., 1925) p. 271.
[4] Baker’s Dictionary of Theology, “Gods” (Grand Rapids, MI: Baker Book House, 1960) p. 248.
[5] I Corinthians 2:12-16.
[6] Psalm 36:9.
[7] Romans 10:17.
[8] Hebrews 4:12.
[9] Hebrews 1:3.
[10] Ephesians 2:1.
[11] Catechism of the Catholic Church (San Francisco, CA: Ignatius Press, 1994) #2132.
[12] Vatican Council II Documents, No. 9, Eucharisticum Mysterium, Vol. I, Sec. 3, p. 104.
[13] Available from Bennett Products. $7.00 includes postage. P.O Box 55353 Portland Or 97238
(courtesy of www.bereanbeacon.org)
