• Definiţia idolatriei
• Slujirea unui idol; facerea unui idol
• A convinge pe alţii să slujească un idol; falşi profeţi
• Stâlpul idolatriei; beneficierea sau profitarea de pe urma idolilor
• Lucruri rămase permise în pofida unei implicări în idolatrie; ramuri ale idolatriei; anularea idolilor
• Duhuri şi spirite; vrăjitorie; divinizare; astrologie; făcători de farmece; necromanţi
PARTEA ÎNTÂI: Definiţia idolatriei
1. Esenţa celor Şapte Legi Universale este interdicţia împotriva idolatriei. Cine se închină altei zeităţi decât Creatorului neagă esenţa religiei şi respinge integritatea celor Şapte Legi Universale. Iar cine se păzeşte pe sine de idolatrie demonstrează credinţă în Dumnezeu şi susţine în întregime cele Şapte Legi Universale. [1]
2. Porunca ce interzice idolatria ne învaţă că omul nu trebuie să slujească lucrurilor create – înger, planta, steaua, nici unul dintre elementele fundamentale, pământul, apa, focul şi aerul, precum şi nici unui lucru format din ele. Chiar şi dacă cel ce se închină ştie că Dumnezeu este Fiinţa Supremă şi slăveşte creaţia ca pe un mod de a glorifica măreţia lui Dumnezeu şi abilitatea Sa de a crea fiinţe şi lucruri măreţe, cu toate astea este închinare la idol. [2]
3. O persoană poate cugeta la sferele celeste şi observa că ele nu mor ca alte lucruri, iar de aceea se cuvine să se închine la ele şi să le slujească. A face asta înseamnă a le interpune între sine şi Creator. Pentru că deşi Dumnezeu a menit acestor entităţi celeste anumite roluri în dirijarea lumii, totuşi responsabilităţile omului sunt către Dumnezeu şi nu către mesagerii Lui. Astfel, de fapt, şi-a făcut apariţia idolatria în lume. Generaţiile care au trăit imediat după Adam au recunoscut că Dumnezeu a creat entităţi cereşti magnifice, soarele care să stăpânească ziua şi luna care să domnească noaptea. Iar acei oameni au început să-i cinstească pe solemnii mesageri ai lui Dumnezeu. Curând s-a uitat că aceşti mesageri au fost rânduiţi de Creator, iar soarele şi luna au început să fie onoraţi pentru propria lor măreţie. Asta a degenerat în venerarea acestor creaţii ca zeităţi de sine stătătoare fără a ţine seamă că Dumnezeu le-a creat. [3]
4. Chiar dacă sunt păreri care susţin că Copiii lui Noe încalcă interdicţia de idolatrie din moment ce şi-au făcut un idol, concluzia finală este că această încălcare nu are efect până în momentul în care o persoană adulează sau slujeşte un idol.[4]
5. Conform mai multor somităţi în domeniu, un urmaş al lui Noe nu este înştiinţat de conceptul de „parteneriat cu Dumnezeu.” [5] Conceptul de parteneriat este înştiinţarea asupra existenţei Dumnezeului lui Israel, în combinaţie cu posibilitatea şi existenţa unei zeităţi (liberul arbitru), alta decât Dumnezeu. Atâta vreme cât atribuirea puterii unei alte zeităţi decât Creatorul rămâne la stadiul conceptual, este permisă Copiilor lui Noe, conform multor persoane avizate[6]. Dar adularea independentă a acestor entităţi este clar idolatrie. Pericolul concepţiei de parteneriat este că ea lasă oamenilor libertatea de a acţiona conform unor zei inexistenţi şi deschide o poartă spre idolatrie. Cele mai noi somităţi sunt de acord că Copiilor lui Noe li s-a interzis să creadă în parteneriat. Dar chiar şi aşa, Copiilor lui Noe li se permite să jure în numele unui idol în combinaţie cu Dumnezeu (să jure pe Domnul Îngerilor şi pe o zeitate Hindu, de exemplu).
6. Copiilor lui Noe nu li s-a poruncit să slăvească numele lui Dumnezeu, prin refuz de a se închina unui idol în fiindu-le ameninţată viaţa.[7] Şi există o dispută dacă Copiii lui Noe sunt măcar lăsaţi să aleagă calea pentru vieţile lor în felul acesta, odată ce ei nu au obligaţia să facă astfel. [8] Oricum, dacă Copiii lui Noe pot respecta oricare dintre cele 613 Porunci din Torah pentru a fi răsplătiţi (cu excepţii importante arătate în capitolul precedent), ar trebui prin urmare ca urmaşul lui Noe să poată alege să-şi dedice viaţa pentru slăvirea numelui lui Dumnezeu mai degrabă decât să se închine unui idol,chiar dacă nu este obligat să facă aşa.
7. Multe cărţi au fost scrise de către idolatri referitoare la natura idolatriei lor, slujbă, procedură şi legi. Nici nu ar trebui să le citească cineva, să se gândească la ele sau să vorbească despre ele. Chiar şi studierea întocmirii unei figuri idolatre sau întrebarea despre cum e slujită, fără a avea intenţia de a o sluji poate cauza cuiva să fie condus către implicarea în practici idolatre. [9]
8. Oricine susţine că o religie idolatră este adevărată, chiar dacă el nu îl slujeşte pe idol, ponegreşte puternicul şi slăvitul nume al lui Dumnezeu. [10]
PARTEA A DOUA: Slujirea unui idol; facerea unui idol
1. Multe diverse tipuri de slujbe idolatre există şi slujba în serviciul unui idol nu este precum cea a altuia.[11] De exemplu, idolul Peor era slujit prin omul care îşi făcea nevoile în faţa sa. (Notă: Asta s-a întâmplat printr-un fel de degenerare, similară cu creşterea idolatriei însăşi. La origine, adepţii acestui idol atingeau o asemenea stare de extaz, încât îşi pierdeau controlul şi defecau. Copiii lor au văzut efectul şi, neînţelegând cauza, au concluzionat că adularea era prin defecare. Această lecţie este importantă şi astăzi. Aceea că „a se simţi bine” nu este o dovadă de adevăr sau validitate a unei religii.)
2.O persoană încalcă legea doar când se închină idolului în maniera obişnuită atribuită respectivului idol. În consecinţă, curţile de judecată trebuie să cunoască serviciile religioase ale fiecărui idol în cazuri de idolatrie.
3. Legea anterioară se aplică unor forme unice de adulare. Dacă, totuşi, persoana se închină idolului sau oferă ofrande sau tămâie ori libaţii (cele patru forme de slujbă în Templul Sfânt din Ierusalim) vreunuia dintre idoli, el îşi atrage pedeapsa cu moartea chiar dacă aceasta nu este metoda oficială de adulare. [12]
4. Mâncarea plasată pe un altar ca ofrandă unui idol se interzice a fi mâncată. [13] Aici este o diferenţă de opinii privind mâncărurile nepotrivite a fi oferite unui idol, cum ar fi greierele sau gândacul. [14]
5. Lucruri precum apa şi sarea, care nu sunt în mod normal în categoria ofrandelor către idol, sunt interzise dacă sunt găsite direct în faţa idolului sau a draperiilor ce îl înconjoară.
6. Este interzisă onorarea unui idol chiar şi numai oferindu-i lucruri în afara îngrădirilor care îl înconjoară. Asta se consideră a fi împodobirea idolului. (Aruncarea monedelor spre un idol sau chiar în bazinul artezian al unui idol, aşa cum zeii şi semizeii orientali obişnuiesc a avea astăzi, ar părea să fie în categoria onorării idolului şi atribuirii simbolice a unor puteri către el. Altminteri, de ce să arunci bani, asta fiind clar un act al rugii către acea putere pentru obţinerea unei soarte mai bune?)
7. Dacă ceva a fost pregătit pentru a fi oferit unui idol, dar nu a fost încă oferit, este permis uzul personal. Cineva trebuie să fie precaut, totuşi, şi să nu folosească orice a găsit în casa de venerare a idolului. De aceea, acel cineva nu trebuie să ia lumânările din locul de adulare al idolului.[15]
(Notă: Cineva nu trebuie să procure sau să folosească beţişoare de tămâie vândute de orice religii idolatre sau grupări pseudoreligioase. De exemplu, odată ce majoritatea sectelor Hindu sunt panteiste şi idolatre, tămâia şi alimentele procurate de la asemenea grupări sunt suspecte, pentru că alimentele însele este posibil să fi fost adulate. De fapt, orice rânduială a alimentelor religioase în care mâncărurile însele sau amestecuri ale mâncărurilor sunt onorate ca fiind curative sau miraculoase prin proprietăţile lor curative, pot fi idolatre. Referindu-ne la verset, „Omul nu se hrăneşte numai cu pâine, ci şi cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Deuteronomul, 8:3), putem afirma că nu pâinea în sine este cea care hrăneşte trupul omului şi îi dă putere, ci Cuvântul lui Dumnezeu, care este înveşmântat în pâine şi îi dă pâinii existenţă. [16] Aceste glăsuiri, „cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, nu numai că oferă pâinii existenţă, dar când este ingerată de om, îi hrăneşte trupul fizic. Evident că acelaşi adevăr este valabil pentru orice aliment sau plantă sau leac care vindecă, este numai puterea lui Dumnezeu înăuntrul alimentului sau al plantei sau leacului, care este agent vindecător).
8. Dacă cineva oferă unui idol excremente sau varsă o libaţie de urină, el păcătuieşte, deoarece asta intră în categoria stropirii, unul dintre cele patru servicii religioase din Templul Sfânt din Ierusalim.[16]
9. Dacă cineva sacrifică un animal căruia îi lipseşte un picior, el este nevinovat dacă aşa ceva nu este în slujba acelui idol.
10.Dacă un om ridică o cărămidă şi zice către ea „Tu eşti Dumnezeul meu”, sau ceva asemănător, el este răspunzător de idolatrie. Chiar dacă el va retracta imediat şi va spune „Acesta nu este Dumnezeul meu”, retractarea sa nu este de vreun ajutor. Asta nu înseamnă că persoana nu se poate căii. Se poate căii cu siguranţă, iar Dumnezeu îi va ierta idolatria. Dar dacă cuvintele sale au avut martori, el va fi adus la judecată şi condamnat ca idolatru, în ciuda retractării cuvintelor sau a pocăinţei. Pocăinţa este viabilă doar între om şi Dumnezeu. Juriştii şi curţile de judecată nu au puterea de a cerceta în inimile oamenilor pentru a determina sinceritatea acestei pocăinţe. Asta doar Dumnezeu o poate face. [17]
11. Cel care se închină unui idol conform ritualului prescris, chiar dacă o face cu dispreţ, este răspunzător. De exemplu, dacă cineva defechează în faţa lui Peor pentru a-şi arăta dispreţul, odată ce a făcut ritualul prescris, este răspunzător. [18]
12. Atât timp cât o persoană acceptă idolul ca pe dumnezeul său, chiar dacă i se închină pentru că măiestria manufacturii este uluitor de frumoasă sau pentru că se teme că altminteri ceva rău i se va întâmpla, el este răspunzător. [19]
13. Dacă o persoană slujeşte un idol în maniera uneia dintre cele patru forme de slujbe folosite în Templul Sfânt din Ierusalim – prosternare, sacrificare, vărsarea de sânge de sacrificiu, stropire cu libaţii – şi îl slujeşte pe idol cu dragoste şi frică, dar fără a-l accepta ca dumnezeu, el rămâne nevinovat. Dacă îmbrăţişează sau sărută idolul, sau îl şterge de praf, sau îi toarnă apă pentru a-l curăţa de praf, sau îl unge cu mir, sau îl înveşmântează sau face alte lucruri pentru a-l onora, asta intră în categoria prosternării cuiva către el.
14. Dacă un spin intră în talpa unei persoane în timp ce se află în faţa unui idol, el nu trebuie să se aplece pentru a-l scoate, asta ar apărea ca o prosternare la idol. Acest fapt rămâne valabil chiar dacă nu se află nimeni în preajmă care să observe acţiunea. La fel şi dacă el scapă bani în faţa idolului şi vrea să îi ridice. Mai degrabă acea persoană ar trebui să se aşeze întâi, apoi abia să îşi scoată ghimpele sau să ridice banii.[20] Sau să se întoarcă cu spatele la idol sau în laterală, înainte de a scoate ghimpele sau a culege banii. Iar dacă, din orice motiv, persoana trebuie să-şi scoată pălăria pentru o necesitate personală, nu trebuie să şi-o scoată până ce nu a trecut de idol, astfel încât să nu pară că îşi descoperă capul pentru a arăta respect idolului.
(Notă: Există un grup idolatru în Ierusalim care aduce turişti la casa lor de rugăciune. Uşa care dă către încăperea unde este ţinut idolul este foarte joasă, astfel că oricine intră în cameră trebuie să se aplece, aceasta forţându-l pe fiecare turist care intră să pară că se pleacă în faţa idolului.)
15. Dacă este un grup statuar cu feţe din gura cărora ţâşneşte sau din care curge apă, o persoană nu trebuie să bea din acea apă punându-şi gura pe gura statuii ca şi cum ar părea că o sărută. [21]
16. Îi este interzis cuiva să comande unui meşter să facă un idol pentru sine, chiar dacă nu intenţionează să îl slujească. De asemenea este interzis cuiva să facă un idol cu mâna sa, chiar dacă acel idol este menit altcuiva şi nu intenţionează să îl slujească. Cu atât mai mult este interzis ca cineva să îşi facă cu propria mână un idol pentru sine.[22] (Notă: Ne este permis să folosim forţa, pentru prevenirea acestor activităţi.)
17. Este interzisă facerea de figuri sau imagini în scopuri ornamentale, chiar dacă ei nu sunt idoli; aşa este, cineva nu ar trebui să facă imagini în aur sau argint care sunt îndeobşte în scopuri artistice, pentru că le-ar putea cauza altora să le confunde cu idolii. Această prohibiţie ţine de formele cu trăsături umane în relief tridimensional. Deşi interzise, astfel de acţiuni nu garantează pedeapsa capitală. [23]
18. O imagine care este concavă mai degrabă decât una în relief, sau cele bidimensionale, precum picturile sau tapiseriile ţesute, sunt permise.
19. Este interzisă purtarea unui inel care are un sigiliu cu imaginea unui om (o camee) , dacă imaginea iese în relief, dar poate fi folosită ca sigiliu. Dacă imaginea este concavă, poate fi purtată, dar este interzisă utilizarea ei ca sigiliu (pentru că sigiliul creează imagine în relief.) [24]
20. Este interzisă formarea imaginilor soarelui sau a lunii, a stelelor sau constelaţiilor, a îngerilor sau a celor patru faţete (într-o singură formă) ale Carului pe care Iezechil le-a văzut, aşa cum este interzisă facerea imaginilor îngerilor păzitori ce slujesc lui Dumnezeu. Astfel de figuri nu pot fi făcute nici măcar în formă bidimensională.
21. Conform altor opinii, este interzis să construieşti forme ale îngerilor şi ale Carului numai tridimensional (în relief). Desenându-le pe şevalet sau ţesând aceste imagini pe haine sau pictându-le pe piatră poate fi permis, odată ce această formă de exprimare nu este tridimensională. [25] Oricum, chiar această ultimă opinie îngăduitoare interzice pictarea soarelui, a lunii sau stelelor (în forma lor completă) sub formă bidimensională, deoarece ele ne apar nouă bidimensional pe cer. [26]
22. În privinţa sculpturii cuiva, unii spun că faţa în sine este interzisă. Alţii afirmă că sculpturile devin interzise doar dacă întreaga faţă este făcută cu restul trupului. Referitor la această a doua părere, a face un trup uman cu tot cu chip este permis atât timp cât cineva nu face corpul complet, ci doar o porţiune a lui. Oricum, este indicat să urmăm prima opinie, cea mai strictă[27] (chiar dacă sculptura este făcută doar pentru frumos).
23. Nu este interzisă păstrarea sau deţinerea fizică a imaginii unui om atât timp cât ea nu este clar imaginea cuiva adulat ca zeu. Orice altă imagine umană poate fi păstrată sau deţinută, atâta timp cât imaginea este uşor deformată sau deteriorată, cum ar fi a-i zgâria nasul, pentru a risipi orice suspiciune că ar fi o formă idolatră. Acest act de deteriorare este denumit anularea idolului.[28]
24. Este permisă facerea statuilor de copaci şi animale sălbatice sau domestice, chiar şi a animalelor care sunt simboluri în astrologie, precum leul, berbecul sau taurul. Cineva le poate face în forma lor întreagă şi reţine în posesie. Totuşi, nimeni nu poate face o formă a tuturor celor douăsprezece simboluri astrologice la un loc. [29]
25. Există şi o opinie care interzice toate formele tridimensionale, indiferent că sunt în relief sau concave. Această opinie interzice facerea unor astfel de forme pentru a le păstra în posesia cuiva. Rste recomandat să ţinem cont de această opinie.[30]
26. Cineva nu ar trebui să se uite îndelung la imaginea tridimensională a unui om. Astfel de acte de priviri îndelungate sunt dăunătoare spiritual. Dar imaginile dintr-un ring, odată ce sunt în mod obişnuit disociate conotaţiilor idolatre, pot fi privite îndelung. [31]
27. Cele trei imagini idolatre principale din lume sunt:
a. Dragonul, care este un derivat al şarpelui primordial.[32]
b. Figura întreagă a unui om care oferă privitorului ceva din palma mâinii sale.[33] (Această imagine se găseşte de obicei astăzi în faţa unor biserici.)[34]
c. O femeie alăptând un prunc. Aceasta este o pervertire idolatră a Evei, mama a toată omenirea. A devenit simbolul reginei cerurilor şi este o imagine care a pătruns în multe culturi şi religii.[35]
PARTEA A TREIA: A convinge pe alţii să slujească un idol; falşi profeţi
1. Există o divergenţă de opinii legată de Copiii lui Noe, de încălcarea poruncii despre idolatrie prin convingerea altcuiva să aduleze un idol. O opinie susţine că Copiii lui Noe nu au încălcat această poruncă prin conducerea altora spre slujirea unui idol. Cealaltă părere spune că cineva este pasibil de pedeapsa cu moartea, dar numai dacă el îndepărtează un evreu de închinarea la Dumnezeul lui Israel şi îl convinge să slujească un idol. Dacă, totuşi, un urmaş al lui Noe convinge alt semen întru Noe să slujească unui idol, el nu este pasibil de pedeapsă în faţa curţii de judecată, dar odată ce a negat pentru sine şi altă persoană ocazia de a fi aproape de Dumnezeu, el va fi pedepsit de Ceruri. [36]
2. Dacă cineva spune „Idolul mi-a grăit „Adulaţi-mă!”” sau „Dumnezeu mi-a spus „Adulaţi idolul””, el este un fals profet. Dacă influenţează majoritatea dintr-un oraş, el este ucis cu pietre.[37]
3. Cineva care ademeneşte este la fel de răspunzător când foloseşte singularul sau pluralul pentru exprimarea ademenirii sale. De exemplu, dacă spune „Mă voi duce şi mă voi închina idolului” sau „Lăsaţi-ne să mergem şi să ne închinăm idolului”, el este un ademenitor.
4. Cel ce convinge pe alţii să i se închine ca unui idol şi le spune „Slujiţi-mă”, iar ei îl adulează, el va fi bătut cu pietre până la moarte. Dacă ei âl acceptă ca zeu al lor, dar nu îl slujesc, el nu este bătut cu pietre. [38]
5. Dacă un profet prooroceşte în numele unui idol – el spune, de pildă, „Acest idol anume sau această stea anume mi-a spus că este o obligaţie să faceţi aşa şi pe dincolo, sau să nu facem aşa şi pe dincolo” – chiar dacă vorbele sale respectă întocmai legea, el este subiectul pasibil de pedeapsa cu moartea, pentru idolatrie[39].
6. Este interzisă stabilirea unei legi a autorităţilor sau respingerea ei de către cineva care prooroceşte în numele unui idol, nici dacă îi cerem să producă un semn sau un miracol. Dacă face asta de unul singur, nu îi dăm atenţie sau nici nu ne gândim la asta. Oricine se gândeşte la aceste miracole şi spune „Poate că sunt adevărate”, încalcă legea.[40] Chiar şi dacă el a mers pe apă sau a ridicat morţii, nu trebuie să dăm atenţie acestor fapte. Asemenea miracole sunt un test al credinţei noastre în Dumnezeu.
7. În mod similar, un profet este ucis prin strangulare chiar dacă el prooroceşte în numele lui Dumnezeu şi învaţă corect despre cele Şapte Legi Universale, dar adaugă sau omite din adevăratul lor înţeles.
8. Cel care prooroceşte cuvinte pe care nu le-a auzit în viziuni profetice sau cel ce aude cuvintele unui profet adevărat şi spune că au fost primite de el de la divinitate şi prooroceşte aceste cuvinte, este un fals prooroc.[41]
9. Cel care se abţine de la uciderea unui fals profet este un contravenient al legii. Şi nu are importanţă nici dacă se teme să acţioneze din cauza poziţiei de slavă a falsului prooroc, nici dacă se teme de cuvintele acestuia.[42]
(Toţi falşii profeţi, discipolii lor şi alţi practicanţi idolatri instalează frica în inimile victimelor lor, de obicei prin ameninţări cu damnarea veşnică, focul iadului sau alte terorizări asemănătoare. Omul îşi poate întări inima împotriva acestor ameninţări amintindu-şi că Dumnezeu este iertător întru toate şi răsplăteşte şi pedepseşte după faptele fiecăruia, iar până şi pedepsele Sale vin întru îndreptarea şi purificarea sufletului. După cum scria regele David, „Nu te încrede în binefăcători, nici în fiul omului în care nu vei găsi mântuirea. Ferice de cel ce are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacob, de cel ce îşi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său.” (Psalmi, 146:3.5).)
10. Omul nu trebuie să folosească un idol sau o casă de idolatrie ca loc de întâlnire, de pildă să spună unui prieten „Ne întâlnim lângă cutare casă de idolatrie.”[43]
PARTEA A PATRA: Stâlpul idolatriei; beneficierea sau profitarea de pe urma idolilor
1. Un stâlp care serveşte ca punct central al închinării adunării oamenilor se numeşte matzeva, un stâlp interzis. Este interzis chiar dacă oamenii vin la el pentru a se închina lui Dumnezeu, pentru că aşa ceva era o metodă a idolatriei antice. (Piatra Kaaba din Mecca este un astfel de stâlp interzis. Iar conceptul de stâlp interzis ne este încă şi astăzi în vogă. Cartea şi filmul, 2001: Odiseea Spaţială au fost scrise pentru a preamări puterile stâlpului idolatru.) Oricine ridică un astfel de stâlp săvârşeşte un act interzis, dar nu este ucis pentru el.[44]
2.O podea de piatră cu figuri încastrate în ea pentru a atrage ochiul este numită piatră figurativă şi este interzisă. Chiar dacă cineva face o plecăciune către ea cu intenţia de a-L onora pe Dumnezeu, el înfăptuieşte un act interzis, pentru că aceasta era o metodă de idolatru, însă nu este omorât pentru aşa ceva. Modalitatea de închinare la idol era de a aşterne o astfel de podea înaintea idolului. De aceea, nimeni nu ar trebui să se angajeze în practici similare privind închinarea la Dumnezeu.
3. Legea precedentă se aplică în toate locurile, în afară de Sfântul Templu din Ierusalim, unde este permisă închinarea la Dumnezeu pe o podea de piatră.[45]
4. Cel care se apleacă pe o podea figurativă nu încalcă legea până ce nu este în poziţia de prosternare completă, cu braţele şi picioarele deschise. Dar dacă se apleacă către un anumit idol (dacă piatra figurativă era numai o podea în faţa idolului), fie că se prosternează complet sau doar se pleacă din talie, el încalcă interdicţia împotriva idolatriei şi este omorât pentru asta.[46]
5. Se porunceşte distrugerea tuturor idolilor şi a lucrurilor folosite pentru servirea lor ţi a oricăror lucruri făcute din pricina lor, iar în ţara lui Israel este poruncit să se urmărească idolul până ce este distrus şi alungat complet de pe meleaguri.[47]
6. Se interzice căpătarea oricărei plăceri sau beneficiu de la anumiţi idoli sau din obiectele necesare pentru servirea sau sacrificiile oferite lor (vin, carne sau tămâie) şi din orice ar putea fi folosit întru înfrumuseţarea lor (lumânări, veşminte purtate pentru cinstirea lor). Oricine ar beneficia de pe urma lor încalcă legea, dar nu este ucis pentru asta.[48]
7. Îi este interzis cuiva orice beneficiu sau întrebuinţare a unui animal care a fost oferit unui idol, inclusiv excremente animale, oasele lui, coarnele, copitele sau pielea. Astfel, dacă e vorba despre o piele cu un semn ce arată că acea piele a fost oferită unui idol, cum ar fi o gaură rotundă la locul inimii animalului, este interzisă folosirea acelei piei în orice fel.[49]
8. Diferenţa dintre un idol aparţinând unui urmaş al lui Noe şi un idol al unui israelit este aceea că primul este interzis imediat ce a fost făcut, chiar dacă nu a fost încă slujit. Idolul unui urmaş al lui Noe devine zeu din momentul în care există ca şi chip cioplit. Idolul unui israelit nu este interzis până ce nu este slujit.[50]
9. Un urmaş al lui Noe care moşteneşte un idol de la tatăl său idolatru trebuie să îl arunce în mare.[51]
10. Figurinele şi imaginile care sunt create pentru scopuri artistice şi nu pentru idolatrie sunt admise pentru obţinerea de plăceri şi profit. Acelea ce par a fi făcute pentru idolatrie sunt oprite. O statuie care ţine un toiag, sau o pasăre, sau un glob, sau o sabie sau o coroană în mână este prezumtiv un idol şi se interzice folosirea sa sub orice formă (acestea sunt simboluri ale domniei – toiagul (sceptrul) pentru că stăpâneşte în lume, pasărea pentru că zboară deasupra tuturor şi ochii ei privesc peste toţi, o sferă pentru că reprezintă globul pământesc ţinut în mână etc). Aşadar, doar dacă se presupune că este pentru frumosul artistic este permisă o astfel de lucrare.[52]
11. Crucile expuse public intră în categoria idolilor, dacă oamenii le slăvesc, îşi scot pălăriile înaintea lor, dacă fac plecăciuni sau mătănii la ele. Cu toate astea, crucea care stă la gâtul unei persoane este considerată comemorativă şi este permisă. Alte întrebuinţări personale ca atârnarea crucii la oglinda retrovizoare a automobilului, sunt îngăduite[53].
12. Cu toate astea, preoţii care au cruci în vestimentaţia lor sau în jurul gâtului reprezintă ceva foarte diferit de crucifixul unei persoane care îl poartă ca memorial, odată ce preotul este o figură a autorităţii religioase. Totuşi, cineva nu trebuie vreodată să se plece în faţa unor astfel de preoţi, nici să îşi scoată pălăria în faţa lor sau să facă ceva ce ar părea veneraţie a crucii purtate de preot. Dacă cineva face o plecăciune sau îşi descoperă capul ca gest al slăvirii lui Dumnezeu, trebuie să fie la o oarecare distanţă de prezenţa unei astfel de cruci, şi preferabil înainte de apariţia preotului. Dacă se află într-un loc al unei secte unde se ştie că aceşti adoratori nu se prosternează în faţa obiectelor de cult, ci mai degrabă în cinstea preotului care le poartă, cineva ar putea fi tentat să evite ofensarea acestor preoţi. Dar unde se ştie că oamenii fac plecăciuni statuilor şi crucilor lor într-o manieră ce apare clar a fi idolatră, cineva trebuie să se abţină şi să evite asta.
13. Cineva nu trebuie să se abţină de la purtarea unei medalii în jurul gâtului pentru a-i purta noroc în călătorie sau ceva asemănător, odată ce imaginea de pe medalie nu este adulată.
14. Dacă cineva găseşte vase sau obiecte precum bijuterii sau ţesături scumpe cu imagini pe ele, dacă se ştie că acele imagini au fost făcute în numele adulării unui idol, precum cele găsite în India şi Asia de Sud-est, ele sunt cu siguranţă interzise. Dar dacă acel cineva nu este sigur pentru ce sunt făcute acele imagini, sau dacă sunt vase fără mare preţ, precum vasele neprelucrate pentru apă sau mâncare, ele nu sunt interzise.[54]
15. Astăzi, oamenii nu mai sunt atât de ataşaţi de idolii lor, nici măcar de imaginile pe care le slujesc, precum crucea sau mama alăptându-şi pruncul. Din această cauză, dacă un atare vas este găsit în lumea vestică, se presupune că imaginile ai fost făcute pentru înfrumuseţare sau comemorare, nu pentru idolatrie. Aşa că vasul respectiv este permis folosinţei, dar este mai bine să nu-l lăsăm posesiei cuiva care ar da impresia că este idolatru.
16.Este idolatrie să consumi mâncare sau băutură în ideea că aceea este substanţă a unui zeu şi că persoana care le consumă asimilează, prin urmare, substanţa acelui zeu din propria lui fiinţă. (Notă: Copiii lui Noe, istoric vorbind, au căzut în practici idolatre din cauza lipsei de discernământ între Elokah şi Elokut, Dumnezeu şi evlavie. Cineva ar putea spune că toate ce ţin de creaţie sunt cu dumnezeire pentru că toate conţin forţa vitală de la Dumnezeu, dar a spune că orice ţine de creaţie înseamnă Dumnezeu este idolatrie.)
17. Se interzice uzul vaselor găsite de cineva, pe care apar figuri ale soarelui sau lunii sau ale unui dragon, dacă vasul este din aur sau argint. De asemenea, dacă cineva găseşte un veşmânt de mătase de culoare roşu aprins sau inele ori cercei cu aceste figuri pe ele, sunt interzise.[55]
18. Dacă cineva găseşte aceste imagini pe alte articole, mai puţin preţioase, ele sunt îngăduite pentru că se presupune că au fost făcute în scopuri artistice şi deci sunt simple ornamente.
19. Idolii şi alte articole folosite în slujba lor cauzează altor obiecte cu care sunt amestecate să fie interzise, chiar dacă articolele idolatre sunt numai în număr mic între celelalte obiecte. De exemplu: dacă un idol este amestecat cu figuri ornamentale, chiar dacă idolul este numai una din miile de figuri, toate sunt interzise şi trebuie aruncate în Marea Moartă sau o apă asemănătoare, unde metalul se va coroda sau va fi pierdut.[56]
20. Dacă o persoană găseşte bani sau vase la capul, dacă obiectele par puse acolo ca expresie de dispreţ, se permite folosirea lor. De exemplu: un portmoneu găsit că atârnă la gâtul unui idol, o haină trasă peste capul lui, un vas întors invers şi pus pe capul lui – toate aceste obiecte sunt îngăduite. Ele au fost puse acolo în scopul evident de a dizgraţia idolul, aşa şi cu orice altceva similar acestora.[57] (Bineînţeles, dacă aceste obiecte par a fi puse pentru slăvirea idolului, se interzice folosirea lor).
21. Dacă este o grădină sau un bazin cu un idol ornamental, cineva le poate folosi atâta timp cât nu este expres în beneficiul preotului acelui idol. Dar dacă este pentru preot, se interzice folosirea.[58]
22. Dacă grădina sau bazinul sunt acolo pentru idol şi pentru populaţie în general, chiar dacă şi preotul le foloseşte, cineva le poate folosi atât timp cât nu plăteşte taxe.
23. Este interzis comerţul într-un magazin a cărui profituri sunt folosite pentru întreţinerea idolului. Totuşi, dacă profitul este colectat de guvern şi acesta în schimb suportă cheltuielile pentru întreţinerea idolului, atunci se permite negoţul în magazin.[59]
24. Dacă aceia care sunt angajaţi pentru întreţinerea idolului colectează taxe pentru necesităţile idolului, este interzisă plata acelor taxe. Totuşi, dacă sumele obţinute merg întâi la guvern, care acordă bani pentru întreţinerea idolului, este permisă plătirea acelor taxe.
25. Pâinea care este dată preotului idolatru poate fi folosită, deoarece această pâine nu este oferită idolului, ci mesei preotului.[60]
26. Lumânările de ceară care au fost aprinse înaintea unui idol pentru ornamentare sunt interzise, chiar după ce s-au stins, pentru că intenţia poate să fi fost de a le reaprinde. Dar dacă au fost stinse fără intenţia de a le reaprinde, ele pot fi folosite. Oricum, chiar dacă lumânările au fost stinse cu bună ştiinţă fără intenţia reaprinderii lor, ele nu pot fi folosite în nici un fel pentru a-L slăvi pe Dumnezeu sau pentru îndeplinirea unei Porunci, cum ar fi iluminarea unei case de rugăciuni sau pentru a avea lumină pentru studierea celor Şapte Legi ale lui Noe.[61]
PARTEA A CINCEA: Lucruri rămase permise în pofida unei implicări în idolatrie; ramuri ale idolatriei; anularea idolilor
1. Orice nu poate fi manevrat sau făcut de om, chiar dacă este adulat, este permis uzului. Astfel, chiar dacă idolatrii venerează munţi sau dealuri, copaci care cresc natural sau au fost plantaţi pentru fructe (cu excepţia celor plantaţi iniţial pentru scopuri idolatre), pârâuri publice (un pârâu privat poate fi săpat pentru scopuri idolatre, ca atare fiind interzis) sau animale, toate sunt permise pentru folosire. Şi este permisă şi mâncarea fructelor care au fost adulate atât timp cât au rămas în starea naturală de creştere, ataşate pomului sau tufei, şi este permisă mâncarea animalelor adulate. Un animal care a fost hărăzit uzului idolatru ca ofrandă, înainte de a fi oferit ca atare, poate fi folosit sau mâncat. Dar odată ce animalul a fost folosit pentru idol, chiar şi în forma cea mai neînsemnată, devine interzis. De pildă, dacă un animal a fost sacrificat pentru idolatrie sau a fost schimbat pentru un idol, sau a fost schimbat pentru ceva ce a fost schimbat pe un idol, este interzis, deoarece acum este echivalent monetar cu idolul.[62]
2. În situaţia de mai sus, se presupune că animalul folosit pentru idolatrie era proprietatea cuiva; dar când o persoană ia animalul cuiva fără permisiune şi îl căsăpeşte pentru idolatrie sau îl schimbă, el rămâne permis pentru folosire. O persoană nu poate cauza nici unui lucru să devină interzis dacă nu este proprietatea sa.
3. Dacă cineva se prosternează pe pământ în stare naturală, solul pe care se închină nu devine interzis, dar dacă el sapă găuri, şanţuri sau grote în numele idolatriei, atunci acest pământ devine interzis.
4. Dacă o persoană face plecăciune spre apa carte a fost luată din mediul ei natural de un val care a adus-o într-un şanţ sau ceva de gen, nu este apă interzisă. Dar dacă el ia apă în mâini şi se prosternează spre ea, devine interzisă.[63]
5. Pietrele unui munte pe care o persoană îl venerează sunt permise uzului atât timp cât rămân în locul lor firesc, dar dacă ele sunt manevrate sau mutate, apo adulate, ele devin interzise.
6. Dacă o persoană a ridicat un stâlp sau chiar doar a pus o cărămidă cu intenţia de a o adula, dar nu a făcut-o, apoi alţi idolatri au venit şi le-au adulat, sunt interzise, fiind considerate stâlp idolatru.[64]
7. Un pom plantat pentru a fi adulat ca idol este interzis. La fel de interzise sunt şi crengile sale, fructele, umbra şi orice ar mai putea fi în beneficiul cuiva. Acest pom este numit asherah şi este anume menţionat în Tora (Deuteronomul 16:21).
8. Dacă unui copac i se fac plecăciuni, chiar dacă trunchiul său este permis uzului, toate mlădiţele şi fructele şi crengile şi frunzele care apar în timpul scurs de când este adulat sunt interzise.
9. Dacă idolatrii au văzut fructul unui copac şi au spus că fructul acela este acolo pentru a face ei o băutură pentru un templu idolatru, iar ei au făcut băutura şi au băut-o în timpul zilei lor festive, acest copac este interzis. Se consideră că ei au plantat acel pom pentru idolatrie şi de aceea fructul a fost folosit.
10. Dacă un idol stă sub un copac, atâta timp cât este acolo, copacul este interzis. Se consideră un accesoriu al adulării idolului şi orice plăcere oferită de acest pom, chiar şi umbra sa, este interzisă. Dacă idolul este mutat, copacul devine îngăduit, pentru că pomul în sine nu a fost niciodată slujit ca idol.[65]
11. Dacă o casă nu a fost ridicată pentru slujirea unui idol, dar a fost renovată, tencuită şi decorată cu imagini ce au fost încrustate sau sculptate în relief în numele unui idol, cineva trebuie să scoată aceste renovări. Ele sunt interzise pentru că au fost făcute pentru slujirea unui idol. Apoi restul casei este îngăduit folosirii.
12. Dacă cineva aduce idoli într-o casă, în timpul cât ei sunt acolo casa este interzisă folosinţei, fiind considerată ca accesoriu al venerării idolilor. Odată ce idolii au fost strămutaţi într-un fel care să indice anularea folosirii casei ca accesoriu al veneraţiei lor, casa devine permisă uzului. Dacă idolii au fost aduşi de un urmaş idolatru al lui Noe şi au fost strămutaţi de un israelit, asta nu reprezintă o anulare, deoarece se presupune că urmaşul lui Noe voia ca idolii să rămână, iar israelitul nu. Aşadar, doar cum un urmaş al lui Noe a adus idolii în casă, tot cineva de-al lui trebuie să mute idolii pentru a se putea considera o anulare a statutului casei de accesoriu al adorării idolilor.[66]
13. Cineva nu poate folosi o casă interzisă în nici un fel. El nu poate intra în casă sau sta la umbra ei. Oricum, este îngăduită trecerea prin umbra ei.[67]
14. Este de asemenea recomandat ca cineva să păstreze o distanţă de măcar opt picioare de intrarea unei case de adulare a idolului.
15. Este interzisă ascultarea muzicii, mirosirea aromelor sau privitul îndelung al ornamentelor ce ţin de veneraţia idolatră. Cu atât mai mult îi este cuiva interzis să se uite îndelung la idolul propriu-zis.
16. Dacă cineva trebuie să treacă pe lângă un loc de închinare la idol, ar trebui să îşi acopere ochii, să încerce să nu audă şi să se ţină de nas pentru a evita orice beneficiu senzorial idolatru. Chiar dacă persoana nu intenţionează să obţină senzaţii plăcute din aceste privelişti, sunete şi miresme, este încă în pericol de a fi indusă în maniera descrisă, odată ce ea va recepta cu siguranţă plăcere de la ele, dacă nu este prevăzător. Şi este obligat să fie precaut chiar într-o situaţie în care nu există căi alternative.
17. Dacă un idol zace pe o piatră, este interzisă folosirea pietrei atât timp cât idolul este acolo. Când el a fost mutat, piatra poate fi utilizată.[68]
18. Dacă cineva are o casă cu perete comun cu o casă de idolatrie şi casa sa se dărâmă, el nu trebuie să o reconstruiască cum a fost, ci să o ridice complet în proprietatea sa, astfel încât să nu împartă nici un zid cu casa idolatră. Spaţiul care va rămâne între casa sa şi casa de idolatrie ar trebui să îl umple cu tufe de spini sau îngrăşământ, astfel încât casa de idolatrie să nu mai acapareze teritoriul lui. Dacă avea un perete comun cu casa idolatriei, trebuie să măsoare grosimea peretelui iar jumătatea mai apropiată a peretelui este a lui, iar cealaltă jumătate aparţine casei idolatre. Piatra sau lemnul sau molozul de la cealaltă jumătate este interzisă folosirii.
19. Maniera potrivită de a distruge un idol şi toate obiectele care sunt interzise din cauza lui este de a le sfărâma până ajung pulbere şi a le împrăştia în vânt, ori trebuie arse şi aruncate în Marea Moartă sau în ape similare, unde se vor coroda sau se vor pierde pentru totdeauna.[69]
20. O figurină idolatră poate fi anulată prin ciopârţirea vârfului nasului sau a urechii sau a degetului, ori prin desfigurarea cu un ciocan a unei porţiuni a feţei (chiar dacă nu se pierde material) sau prin vânzarea figurinei către un evreu care topeşte metale. Toate acestea constituie anulare.[70] Odată anulată, figurina este admisă proprietăţii şi folosinţei.[71]
21. Un idol sau orice accesoriu al acestuia, dacă este anulat ca idol, devine îngăduită folosirea sa. Dar orice a fost oferit idolului rămâne interzis veşnic, iar anularea nu este de vreun ajutor.[72] (Anularea trebuie făcută de unul care a adulat acel idol. Dacă cineva care nu s-a închinat idolului îl anulează, acţiunea nu împlineşte nimic.)[73]
22. Un idol adulat de evrei nu poate fi anulat vreodată, chiar dacă un urmaş al lui Noe l-a deţinut în coproprietate cu un evreu. Este interzis pentru totdeauna şi trebuie distrus. La fel, dacă idolul unui urmaş al lui Noe ajunge în mâna unui evreu după ce urmaşul lui Noe l-a anulat, anularea nu este de nici un ajutor. Este interzis veşnic.
23. Un israelit nu poate anula idolul unui urmaş al lui Noe, chiar dacă se află pe domeniul acestuia din urmă, care i-a dat permisiunea de a-l anula. Numai un urmaş al lui Noe poate anula pe idolul său.
24. Un minor sau un nebun nu pot anula un idol.
25. Anularea unui idol automat anulează şi accesoriile sale. Însă dacă numai accesoriile au fost anulate, deşi ele sunt permise folosirii, idolul în sine rămâne interzis.
26. Vasele pe care un preot idolatru le ţine în mâini, precum un pocal, o tăviţă de tămâie sau un aparat de înregistrări sau alt instrument muzical, sunt considerate accesorii şi necesită anulare.[74]
27. Dacă o figurină idolatră este dată sau vândută unui urmaş al lui Noe sau un israelit care nu o topeşte, sau dacă ea cade într-o grămadă de gunoi şi nu este curăţată, sau a fost furată de hoţi şi obiectele nu au fost reclamate, sau dacă cineva a scuipat sau a urinat în faţa ei sau a tăvălit-o în ţărână sau a aruncat-o în excremente, este încă interzisă pentru că acestea nu constituie anulări.[75]
28. Dacă adoratorii au abandonat un idol pe timp de pace, este permisă folosirea lui (ca spărgător de nuci etc.) pentru că este considerat anulat (odată ce ei nu l-au luat cu dânşii, înseamnă că nu-l mai preţuiesc). Dar dacă este pe timp de război, este interzis, pornind de la ideea că ei l-au abandonat din cauza războiului .[76]
29. Dacă un idol s-a spart în două, singur sau accidental, bucăţile sunt interzise până ce sunt anulate. Aşadar, dacă cineva găseşte bucăţi dintr-un idol, i se interzice uzul lor pentru că e posibil ca adoratorii să nu-l fi anulat.
30. Dacă idolul a fost confecţionat în bucăţi separate care se îmbină astfel încât orice persoană poate să îl asambleze, cineva trebuie să anuleze fiecare parte separat. Dacă idolul nu mai poate fi asamblat, doar o singură bucată este necesar să se anuleze.
31. Un altar de idol care devine avariat este totuşi interzis folosirii sau tragerii vreunui folos sau beneficiu până ce o porţiune majoră a sa a fost distrusă de idolatri.[77]
PARTEA A ŞASEA: Duhuri şi spirite; vrăjitorie; divinizare; astrologie; făcători de farmece; necromanţi
1. Cel care se încurcă cu duhuri sau ridică spirite pentru a afla lucruri ascunse sau a afla viitorul, dacă o face datorită liberului său arbitru şi intenţionat, este răspunzător pentru idolatrie.[78] (Un urmaş al lui Noe este permanent prevenit despre aceste lucruri, aşa încât să nu poată pretinde niciodată că nu a ştiut legea.)
2. Dacă o persoană stă şi arde tămâie şi agită o crenguţă de mirt şi spune cuvinte şoptite pentru a invoca o entitate, apoi aude acea entitate chemată vorbindu-i şi dacă ea îi răspunde la întrebări în cuvinte ce sunt de sub pământ cu voce adâncă ce nu este percepută de urechi ci simţită în gând; şi dacă practicantul ia în mână craniul unui mort şi îi arde tămâie şi face acte de divinizare şi alte diverse ritualuri către craniu până ce aude o voce joasă ce vine de sub subsuoara sa, toate aceste acţiuni intră în categoria ridicării duhurilor, iar practicantul este omorât pentru că le face.
3. Dacă o persoană îşi pune în gură oasele unei anumite păsări sau altfel de creaturi şi oferă tămâie şi face alte ritualuri până cade la pământ ca unul lovit de o criză epileptică, şi dacă enunţă în timpul transei lucruri care se vor petrece în viitor, aceasta este o formă de idolatrie şi acea persoană va fi omorâtă.
4. Este o chestiune disputată dacă unui urmaş al lui Noe îi este interzis să facă acte de vrăjitorie.[80] Dacă ultima lege este în conformitate cu cei ce au interzis aşa ceva,[81] vrăjitorul sau vrăjitoarea sunt găsiţi vinovaţi şi li se dă pedeapsa cu moartea prin bătaie cu pietre.
(Notă: Întrucât astfel de practici îl ataşează pe practicant de forţele spirituale ale răului, ele îi sunt dăunătoare sufletului. Iar celor ce susţin că nu mai există astfel de lucruri astăzi, precum vrăjitoria – şi ei sunt aceeaşi care susţin că astăzi nu mai există nici idolatrie – aceşti oameni sunt ignoranţi şi naivi. Vrăjitoria, ca şi adularea de idoli, există în cam cel mai deplin înţeles al termenilor. Ritualurile voodoo şi întrunirile satanice sunt înfloritoare astăzi în Anglia, Statele Unite, Japonia şi în restul lumii precum erau şi în Egiptul antic. Putem chiar fi martorii uni forţe populare în muzica contemporană: anumite grupuri de rock-and-roll care s-au declarat agenţi şi discipoli ai Satanei. Adolescenţi şi adulţi, de ordinul a zeci de milioane, au devenit în mod naiv amorezaţi de aceste grupuri şi de filozofiile lor, care propovăduiesc perversiunea sexuală şi deseori cruzimea fizică. Ca urmare, fanii acestor grupuri rock sunt discipolii discipolilor forţelor satanice. Chiar dacă puterile părţii întunecate „nu pot face nici un rău, dar nu sunt în stare nici să facă bine” (Ieremia, 10:5), totuşi oricine este sfătuit să le evite, să nu le dea putere prin a le lua la cunoştinţă. Protecţia împotriva acestor ritualuri negative şi a rezultatelor lor este să ne amintim că răul, la fel ca şi binele, vine numai de la Dumnezeu, Stăpânitorul tuturor forţelor, iar el a rânduit răul pentru a da omului liberul arbitru, astfel ca el să poată tinde fie spre răsplată, fie spre pedeapsă.)
5. Există de asemenea o dispută despre îngăduirea prezicerii, actul interpretării semnelor. Unele somităţi susţin că este interzisă şi idolatră, în timp ce altele afirmă că sunt permise şi chiar meritorii, apropiindu-se de nivelul profeţiei şi de acei slăviţi şi sfinţi înţelepţi implicaţi în astfel de preziceri.[82]
6. Cum se poate implica cineva în preziceri? De exemplu, cineva poate spune „Odată ce mi-a scăpat pâinea din gură sau toiagul din mână, nu voi merge într-un anume loc astăzi, căci dacă mă duc, trebuinţele nu îmi vor fi împlinite” sau „Odată ce o vulpe a trecut prin dreptul meu, nu voi pleca de acasă azi, pentru ca dacă plec, un individ şmecher mă va întâlni şi mă va păcăli.”[83]
7. Aidoma pentru cei care aud o pasăre ciripind şi spun „Se va întâmpla cutare lucru sau nu se va întâmpla cutare lucru” sau „Va fi bine să faci aşa şi nu va fi bine să faci aşa”, aceasta este implicare în preziceri.
8. De asemenea, dacă o persoană condiţionează ceva spunând „Dacă aşa şi pe dincolo mi se întâmplă, voi face cutare şi cutare lucruri, dar dacă nu mi se întâmplă, nu voi face”, el înfăptuieşte un act de prezicere.
9. Tot ce este similar cu cele de mai sus este prezicere. Dar chiar şi conform părerii care le consideră interzise, prezicerea nu este pedepsită de curţile de judecată.
10. Anumite interpretări ale semnelor sunt considerate îngăduite tuturor, totuşi. Nu e greşit să spui „Casa asta pe care am zidit-o a fost un noroc chiar din momentul când am construit-o” sau „Soţia mea a fost o binecuvântare, din momentul în care m-am căsătorit cu ea am început să devin înstărit” sau „Animalul ăsta pe care l-am cumpărat mi-a adus noroc, din clipa în care l-am luat am început să devin mai înstărit”.[84]
11. Şi asemenea, dacă cineva întreabă un copil „Ce verset ai învăţat?”, iar copilul îi răspunde ceva ce indică o binecuvântare, iar persoana se bucură şi spune „Ăsta e un semn bun”, el nu greşeşte.
12. Diferenţa de opinii apare doar când o persoană determină acţiuni viitoare prin interpretarea semnelor. O persoană care doar ia la cunoştinţă un semn pentru ceva ce deja s-a întâmplat nu practică ghicitul. Mai este o altă opinie, care permite interpretarea unui semn ce determină o acţiune viitoare, dacă acel semn s-a dovedit izbutit de trei ori în trecut.
13. Ce este magia? Este implicarea în exerciţii sau discipline care aduc pe cineva într-o stare de euforie sau care întrerup procesele normale ale gândirii pentru a vesti evenimente viitoare. Cineva ar putea spune „Aşa şi pe dincolo se va întâmpla în viitor sau nu se va întâmpla” sau ar putea spune „Este de dorit să fii atent cu cutare şi cutare.”[85]
14. Acei implicaţi în magie sunt cei care folosesc o piatră sau nisip, precum şi cei ce se apleacă spre pământ şi se mişcă în jur scoţând urlete. Sunt aceia care se uită într-o oglindă de alamă sau într-un glob de cristal, apoi prezic viitorul cuiva care caută să ştie asta. Sunt acei care ridică un toiag în mâini şi se sprijină pe el şi izbesc cu el până ce îşi măresc procesele gândirii astfel încât să fie capabili de a vorbi despre viitor.
(Notă: Multe oraşe abundă astăzi de practicanţi ai acestor rituri, care includ chiromanţia, cărţile de tarot, frenologia şi multe alte practici similare. Mulţi practicanţi şi-au demarat afaceri şi îşi fac publicitate fără oprelişte. A oferi cuiva astfel de practici este un act de credinţă în puteri altele decât cele ale lui Dumnezeu. Micul câştig care poate veni mergând la astfel de practicanţi va fi cu siguranţă plătit greu prin separarea cuiva de Dumnezeu, din cauza implicării în aceste influenţe negative.)
15. Mai mult decât atât, cine foloseşte iluzii pentru captivarea spectatorilor arătându-le lucruri care nu sunt în firea naturală a lucrurilor şi face să pară spectatorilor că iluzionistul a făcut o faptă miraculoasă, el este în această categorie, iar astfel de acţiuni sunt interzise deoarece duc la practici idolatre. [86]
16. Este interzisă practicarea magiei sau consultarea cuiva care practică magia, dar curţile de judecată nu sancţionează practicarea magiei sau consultarea unui astfel de practicant.[87] (Trebuie reamintit aici că în toate cazurile de încălcare a legii care sunt în afara jurisdicţiei curţilor lumeşti, făptuitorul este pedepsit de puterea Cerurilor.)
17. Este interzis să fii observator astrologic al timpului. Ce este un observator al timpului? Este acela care numeşte anumite date care, conform astrologiei, indică ce zi este bună şi care este rea, adică ziua cutare este nimerită pentru a face aşa şi pe dincolo, iar în ziua cealaltă să nu faci cutare lucru, ori care an sau lună este nepotrivită pentru un lucru anume.[88]
18. Previziunile astrologice sunt într-o altă categorie faţă de folosirea astrologiei pentru a pricepe trăsăturile unei persoane şi tendinţele ei fireşti, ultima fiind o practică îngăduită.
19. Observarea timpurilor este interzisă chiar dacă observatorul astrolog nu înfăptuieşte vreo acţiune ci doar enunţă minciuni oamenilor creduli şi îi convinge că aceste cuvinte sunt adevărate şi pline de înţelepciune. Toţi cei care se conduc pe ei şi activităţile lor după previziunile astrologice, lucrând doar la un anumit timp sau călătorind la un anumit timp determinat de astrologi, încalcă legea, dar nu sunt pedepsiţi de curtea judecătorească pentru asta.[89]
20. Ce este un vrăjitor? Acela care rosteşte cuvinte ce nu sunt în limbile omeneşti şi nu au o esenţă sau un înţeles. Nici unul dintre sunetele sau cuvintele sau numele rostite de un vrăjitor nu conţin puterea de a face rău, dar nici nu fac vreun bine. Însă oamenii creduli acceptă astfel de lucruri până într-acolo încât vor crede dacă vrăjitorul le zice „Dacă spui cutare şi cutare unui şarpe veninos, el nu îţi poate face nici un rău” sau „Dacă unei persoane i s-a spus cutare şi cutare, el este protejat de rău. “[90]
21. Vrăjitorul poate ţine o cheie sau o piatră sau orice obiect în timp ce rosteşte lucrurile sale fără înţeles. Orice este similar cu asta intră în categoria comportării vrăjitoreşti şi amândoi, vrăjitorul şi cel care a apelat la el încalcă legea, însă fără a fi pedepsiţi de curţile de judecată.
22. Dacă o persoană a fost muşcată de un şarpe veninos sau înţepată de un scorpion, i se permite să rostească orice fel de descântec asupra rănii, dacă crede că ajută. Asta pentru că persoana, care este în pericol de moarte, îşi poate limpezi mintea şi prinde curaj. Şi chiar dacă ce spune cu siguranţă nu va ajuta la nimic, odată ce este în primejdie, i se îngăduie să o facă pentru a evita panicarea .[91]
23. Cel care şopteşte descântece asupra rănii altuia sau citeşte versete din Tora asupra cuiva care este bolnav sau muribund, aidoma cel care citeşte versete spre un copil pentru a preveni înfricoşarea acelui copil, este mai rău decât unul care intră în categoria prezicătorilor sau vrăjitorilor, pentru că folosind Sfintele Scripturi pentru a lecui trupul, el neagă adevărul din Tora, care se arată ca un leac al sufletului. Dar dacă cineva studiază părţi adecvate ale Torei sau citeşte psalmi pentru ca virtutea citirii lor să îl protejeze şi să îl salveze de pericol şi rău, îi este permis.[92] (Bineînţeles, cel mai bine este să ne rugăm la Dumnezeu pentru ocrotire şi lecuire de orice fel.)
24. Ce este un necromant? Este acel ce se înfometează şi doarme peste noapte într-un cimitir, pentru a aduce morţii către el în vis, iar aceştia să îl informeze despre ceva.[93]
25. Mai sunt şi acei ce poartă anumite veşminte, rostesc incantaţii, oferă tămâie şi dorm în singurătate pentru a aduce o anumită persoană răposată cu care să vorbească în vis.
26. În general, toţi cei ce fac diverse ritualuri pentru a invoca morţii astfel încât să obţină informaţii sunt în categoria necromanţilor şi încalcă legea, dar nu sunt pedepsiţi de judecători.
27. Este interzisă consultarea aceluia care ridică duhuri sau spirite, pentru că aceşti practicanţi sunt pasibili de pedeapsa cu moartea. Cine se sfătuieşte cu aceşti practicanţi, dar nu face ritualurile lor, încalcă legea, dar nu este pedepsit de curţile judecătoreşti.[94]
28. Cel care nu practică vrăjitoria adevărată, ci doar foloseşte dibăcia mâinii sau alte iluzii pentru a păcăli privitorii încalcă legea, dar nu este pedepsit de judecători pentru asta. Este, totuşi, o chestiune serioasă, deoarece asemenea iluzii se găsesc şi în vrăjitoria adevărată.[95] (Iar vrăjitoria nu este, în mod cert, o iluzie. Dacă ar fi fost, de ce acela care o înfăptuieşte ar fi sortit pedepsei cu moartea? Vrăjitoria este un receptor pentru învelişul de impuritate ce învăluie sfinţenia şi este divergentă de aceasta ca scop.)
29. Toate cele precedente sunt acte de înşelătorie şi lucruri false, iar prin ele idolatrul îi înşeală pe oameni pentru a câştiga adepţi. (Notă: Fără nici o excepţie, numeroasele culte, pseudo-religii, falşi mesia şi semizei care sunt predominanţi în ziua de astăzi se angajează în practici idolatre pentru a dobândi putere spirituală. Ca şi falşii profeţi, ei fac uz de ameninţări spirituale concomitent cu promisiunile de izbăvire. Cei care se refugiază în astfel de înşelători şi găsesc bunătate în ei, să ia aminte: răul rareori se prezintă pe sine ca fiind rău, astfel că doar câţiva din cei mulţi îl pot evita. Răul aproape întotdeauna se înfăţişează pe sine ca fiind bun şi binefăcător şi întotdeauna amestecă adevărul şi bunătatea cu minciunile sale distructive. În asta constă puterea sa.) Dar toţi cei care sunt înţelepţi şi posedă adevărata cunoaştere ştiu, prin dovezi clare, că toate aceste practici idolatre sunt goale şi zadarnice şi nu conţin vreo valoare. Cei care subscriu unor asemenea lucruri sunt lipsiţi de înţelegere şi se depărtează de calea adevărului.[96] Din această cauză, Tora îi învaţă pe toţi cu privire la aceste zădărnicii prosteşti, „Fii cu inima numai către Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul, 18:13), asta însemnând că oamenii trebuie să îşi pună nădejdea numai în Dumnezeu şi să ştie că tot ce vine către ei vine de la El.[97]
Note de subsol:
[1] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 2, law 4
[2] Ibid., chapter 2, law 1
[3] Ibid., chapter 1, law 1
[4] Babylonian Talmud, Sanhedrin 56b; Mishneh Torah, Laws of Kings, chapter 9, law 2
[5] Shulchan Arukh, Orach Chaim, chapter 156, law 1
[6] Nodah B’Yehudah, volume 2, Yoreh Deah, number 148
[7] Mishneh Torah, Laws of Kings, chapter 10, law 2
[8] Babylonian Talmud, Sanhedrin 74b and 75a; Tosefos on 75a
[9] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 2, law 2
[10] Ibid., chapter 2, law 6
[11] Ibid., chapter 3, law 2
[12] Ibid., chapter 3, law 3
[13] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 84, law 6
[14] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 3, law 4
[15] Ibid.
16 Torah Or, Beshallach, 65b, column 4
[16] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 3, law 4
[17] Babylonian Talmud, Makkot 13b, commentary of Rashi, “Rabbi Akiva says that you are cut off.”
[18] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 3, law 5
[19] Ibid., chapter 3, law 6
[20] Ibid., chapter 3, law 7
[21] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 87, law 8
[22] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 23, law 9
[23] Ibid., chapter 3, law 10
[24] Ibid., chapter 3, law 11
[25] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 85, law 3
[26] Ibid., chapter 85; law 5
[27] Ibid., chapter 85, law 4
[28] Ibid., chapter 85, law 6
[29] Ibid., chapter 85, law 7
[30] Ibid., chapter 85, law 8
[31] Ibid., chapter 85, law 9
[32] Babylonian Talmud, Avodah Zarah 42b
[33] Ibid., 41a
[34] Shulchan Arukh, Yoreh Deah, chapter 141, law 1, Shach note 4
[35] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 85, law 2
[36] S’dei Chemed, Peat HaSadeh, The Set Category Gimel, section 6, note 26
[37] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 5, law 2
[38] Ibid., chapter 5, law 5
[39] Ibid., chapter 5, law 6
[40] Ibid., chapter 5, law 7
[41] Ibid., chapter 5, law 8
[42] Ibid., chapter 5, law 9
[43] Ibid., chapter 5, law 11
[44] Ibid., chapter 6, law 6
[45] Ibid., chapter 6, law 7
[46] Ibid., chapter 6, law 6
[47] Ibid., chapter 7, law 1
[48] Ibid., chapter 7, law 2
[49] Ibid., chapter 7, law 3
[50] Ibid., chapter 7, law 4
[51] Ibid., chapter 7, law 5
[52] Ibid., chapter 7, law 6
[53] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 85, law 1
[54] Ibid., chapter 85, law 2
[55] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 7, law 8
[56] Ibid., chapter 7, law 9
[57] Ibid., chapter 7, law 16
[58] Ibid., chapter 7, law 17
[59] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 86, law 3
[60] Ibid., chapter 84, law 9
[61] Ibid., chapter 84, law 10
[62] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 8, law 1
[63] Ibid., chapter 8, law. 2
[64] Ibid., chapter 8, law 3
[65] Ibid., chapter 8, law 4
[66] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 84, law 15
[67] Ibid., chapter 84, law 16
[68] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 8, law 5
[69] Ibid., chapter 8, law 6
[70] Ibid., chapter 8, law 10
[71] Ibid., chapter 8, law 8
[72] Chochmat Adam, Laws of Idolatry; chapter 84, law 5
[73] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 8, law 9
[74] Chochmat Adam, Laws of Idolatry, chapter 84, law 12
[75] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 8, law 10
[76] Ibid., Laws of Idolatry, chapter 8, law 11
[77] Ibid., chapter 8, law 12
[78] Ibid., chapter 6, law 1
[79] Ibid., chapter 6, law 2
[80] Babylonian Talmud, Sanhedrin 56b, commentary of the Meiri; Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 11, law 4
[81] Ibid., see Raavad’s commentary on this law in the Mishneh Torah
[82] Kitzur Shulchan Arukh, chapter 166, law 2
[83] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 11, law 4
[84] Ibid., chapter 11, law 5 (see Raavad’s commentary on this law)
[85] Mishneh Torah, Laws of Idolatry, chapter 11, law 6
[86] Ibid., chapter 11, law 9
[87] Ibid., chapter 11, law 7
[88] Ibid., chapter 11, law 8
[89] Ibid., chapter 11, law 9
[90] Ibid., chapter 11, law 10
[91] Ibid., chapter 11, law 11
[92] Ibid., chapter 11, law 12
[93] Ibid., chapter 11, law 13
[94] Ibid.; chapter 11, law 14
[95] Ibid., chapter 11, law 15
[96] Ibid., chapter 11, law 16
[97] Deut. 18:13, commentary of Rashbam (Rabbi Shmuel ben Meir)
(courtesy of www.moshiach.com)
