Utilizarea Evangheliei lui Toma de catre Marcu

de Stevan Davies
Profesor de studii religioase
Colegiul Misericordia
Dallas, Pennsylvania, USA
Kevin Johnson
Worcester, Massachusetts, USA

Sunt mulțumit că mi s-a dat oportunitatea de a dezvolta articolul anterior din Neotestamentica. În acel articol, am susținut folosirea de către Marcu a evangheliei lui Toma, ceea ce reiese din cantitatea de material tomasian regăsit în scrierile lui Marcu, consistența folosirii de către Marcu a materialului și mai important, asemănarea dintre ziceri, nu cu alte surse, ca tradiția orală, de exemplu. Eseul prezent examinează în detaliu moderat, 20 de ziceri comune ale lui Marcu și Toma. În multe din aceste ziceri, găsim dovezi ale redactării lui Marcu, a unor ziceri din Toma. Scopul principal al eseului prezent este de a arăta că teza despre Marcu inspirat de Toma este consistentă și dacă se extrage redactarea lui Marcu, rămân zicerile lui Toma. Se va arăta că folosirea de către Marcu arată modele , adunarea materialului, caracterizarea sa în pilde.

Voi vedea cele 20 de ziceri în ordinea lui Marcu. Trebuie observat că Toma nu are o ordine a zicerilor și un autor care ar utiliza Toma, nu ar fi obligat să păstreze ordinea, sau să fie influențat de ea.

UNITATEA UNU Marcu 2:18-22

(A) Ucenicii lui Ioan şi Fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi i-au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai Fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?”

(B) Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.

Ev. Toma 104: 104

(A) ei i-au spus lui Isus: să ne rugăm și să postim.

(B) Isus a spus: ce am greșit? Ce păcat am făcut?

Zicerea 104, în contextul lui Toma, contrastează unificarea din camera de nuntă, unde două sexe devin unul, bărbatul și femeia sunt una, unitatea prevalează, cu vremea în care unitatea se strică, mirele pleacă, unitatea este despărțită și unul devin doi. (cf. ev. Toma 11). Unificarea este motivul redacțional cel mai pronunțat al ev. lui Toma și probabil are de-a face cu întoarcerea la începutul primordial (cf. ev. Toma 18) unde oamenii erau uniți deoarece erau chipul lui Dumnezeu de bărbat/femeie, în Geneza 1 (cf. Davies 1992). În ev. Toma 22 apare unitatea când bărbatul și femeia sunt una. Conceptul de a face din doi, unul, prin unirea sexelor apare în Marcu 10:7-9.

În timp ce Marcu menționează doar practica postului, Toma 104 adaugă elemente ca rugăciunea. Pentru Toma, cei unificați nu au nevoie de rugăciune sau post, deoarece sunt dincolo de păcat sau condamnare (cf. ET 14) arătând o înțelegere față de rugăciune și post ca moduri de pocăință. Luca știe o versiune similară cu cea din ET, deoarece Luca, ca și Toma, include postul și rugăciunea (Luca 5:33 Ei I-au zis: „Ucenicii lui Ioan, ca şi ai Fariseilor, postesc des, şi fac rugăciuni, pe când ai Tăi mănâncă şi beau.”), Marcu probabil a pierdut rugăciunea în versiunea folosită.

Marcu 2:18-20 pare să fi fost revizuită dintr-o ordine inițială, la prezent, motiv caracteristic lui Marcu, anume că Isus a vorbit în timpul vieții despre răstignire (cf. Marcu 8:31, 9:31, 10:33). Virtual, toți învățații care au examinat Marcu 2:18-20 au concluzionat că Marcu intenționează să facă un contrast cu timpul anterior crucificării (când postul nu era practicat) cu practica din biserica sa din zilele ulterioare, scriind „vine ziua când mirele va fi luat de la ei, și atunci vor posti”, mirele fiind Isus. Deci elementul (C) în Marcu este o redactare a sa. Toma 104 este dovada că Marcu nu inventează forma în care pe punctele redacționale, ci revizuiește forma deja existentă.

Este o secvență tematică clară în Marcu din 2:15-3:6 având de-a face cu întrebările evreilor cu privire la Isus care era în conflict cu fariseii. Interesul în facilitarea creării acestei secvențe, cuplat cu intenția de a arăta că Isus vorbește de viitoarea crucificare, explică redactarea lui Marcu pe baza lui Toma 104.

Rudolf Bultmann, observă cadrul mirelui în Marcu care este introdus de o întrebare cu privire la practica postului, pusă de ucenici, nu de Isus, arată că Marcu a revizuit probabil originalul care se concentra pe Isus.

(Bultmann 1963:18-19). În pasajul discutat și alte două dăți în EM, Marcu arată ucenicii fiind angajați în activități îndoielnice, pentru care Isus este răspunzător: in Marcu 2:23 Isus și ucenicii merg într-un lan de grâu, dar ucenicii culeg grâu. În Marcu 7:2 (care introduce o zicere din ET 14c) auzim că ucenicii lui Isus mănâncă fără a se spăla pe mâini. În ambele cazuri, Marcu ne informează că fariseii văd acest lucru ca fiind rău. În toate trei, Isus apără acțiunile într-un mod care permite, chiar cere cititorului să presupună că practicile ucenicilor sunt și ale lui. Pentru aceasta, elementul (A), ca și elementul (C), sunt văzute ca redactare a lui Marcu.

Identificarea în Marcu a „ucenicilor și fariseilor” ca interlocutori ai lui Isus, în contrast cu acel „ei” al lui Toma, indică faptul că o formă anterioară a zicerii a fost păstrată în Toma. R. McL. Wilson a scris (1960: 142-143):

„Este general recunoscut că în tradiția orală, tendința dezvoltării este spre convenționalizarea materialului, cu eliminarea detaliilor descriptive și omiterea numelor personale, și exact aceasta găsim în multe cazuri în ET. Interesul se atașează de zicere, nu de cadru: ocazia cu care s-a rostit, situația care a produs-o, oamenii cărora le este adresată nu sunt importanți în această fază. O altă fază apare odată cu încercarea de a restaura unele detalii; să identifice caracterele și să ofere numele vorbitorilor, uneori identificarea este ușoară, alteori, aceasta duce la punerea unei întrebări diferiților oameni, din diferite tradiții.”

Astfel de atribuții pot fi văzute în EV. M și în Evrei, în timp ce Toma nu conține atribuții. Elementul (A) arată semne ale redactării lui Marcu. [un pasaj presupus a fi din EV. Evrei spune „iată, mama stăpânului și frații lui i-au spus Ioan Botezătorul botează pentru iertarea păcatelor. Să mergem să ne boteze. Dar el le-a zis: ce păcat am făcut, ca să fiu botezat de el? dacă nu, chiar acest lucru pe care l-am zis este ignoranță.” dacă este similar prin coincidență cu Marcu și Toma în pasajul discutat, sau dacă arată cunoașterea versiunilor Marcu, cu referire la Ioan Botezătorul și Toma, la lipsa de păcat a lui Isus, este imposibil de spus. ]

Elementul (B) din Toma este consistent cu tema din Toma găsită în ET 14a, că Isus, ca toți cei uniți, este fără păcat, fără condamnare. Cei unificați în camera de nuntă, nu postesc, nu se roagă, deoarece sunt în starea de la început, înainte de lege sau păcat și nu au nevoie de practici eliberatoare.

Marcu vorbește despre o adunare anterioară nunții, unde se presupune că oamenii nu postesc, în contrast cu vremea în care mirele este luat de la ei. Acesta este timpul în care mirele pleacă, pentru a intra în camera de nuntă, deoarece scena este o nuntă și mirele pleacă de la prietenii lui, merge să fie cu mireasa. Marcu pare a fi făcut un revers subtil al motivului lui Toma, că părăsirea camerei de nuntă duce la post și rugăciune. Marcu a înlocuit acel motiv cu unul care implicit identifică camera de nuntă cu răstignirea lui Isus, ca după ce Isus a intrat în camera de nuntă se va posti și se vor ruga.

Marcu evident a revizuit Toma 104, specificând pe cei ce pun întrebări, ucenicii lui Ioan și fariseii, mutând atenția de la Isus, la ucenicii lui Isus, eliminând referința la rugăciune cu totul și profitând de ocazia aluziei lui Isus la răstignire, în timp ce valida practica postului în biserica de după Paște.

Deoarece Marcu 2:18-20 este la fel structural ca ET 104, în vreme ce încorpora teme specifice lui Marcu, și pentru că ET 104 este versiunea mai primitivă, ca și formă, pare a fi o săgeată cauzală ce arată dinspre ET spre EM. Singura alternativă este că ambele sunt revizuiri ale unui original complet necunoscut.

Marcu 2:20-22

20 Vor veni zile, când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.

21 Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.

22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.

ET 47

(A) este imposibil pentru un om să urce pe doi cai sau să întindă două arcuri.

(B) este imposibil ca un slujitor să slujească la doi stăpâni, ori va onora pe unul și va urî pe altul.

D) vinul nou nu este pus în burdufuri vechi, ca să nu crape, nici vinul vechi nu este pus în burdufuri noi, ca să nu se strice.

(E) un petec nou nu este cusut pe o haină veche, căci se va rupe iarăși.

Zicerile lui Toma (A) (B) sunt legate de cuvintele „doi” și „imposibil”. Zicerile (A) (B) (C) în ET sunt o serie ce are a face cu acțiunile proverbiale ale unui individ: „un om”, „un slujitor”, „un om”. Secvența este întreruptă la (D) evident pentru că o conexiune de cuvinte în mintea compilatorului care leagă referirea la vin din (C) cu (D) și, subsecvent, motivul de „nou, vechi” din (E), care este coerent cu referirile anterioare din (C) și (D). astfel de cuvinte conectate sunt tipice organizării lui Toma.

Afirmația din Toma 47(E) „nu se coase un petic vechi la o haină nouă, deoarece se rupe”, este o eroare de scriere, probabil urmând dintr-o citire prea cazuală a cuvintelor. Este o prostie, în termeni de croitorie, nu are legătură cu temele redacționale din Toma și este ușor de explicat; un scrib care a scris „vechi, nou” în propoziția anterioară (D), a continuat eronat să scrie „vechi, nou” în (E). ând a apărut această greșeală în transmiterea textului lui Toma, este imposibil de determinat.

Proverbele (C) (D) (E) din Toma constituie un set coerent (revizuind eroarea scribului)

(D) noul nu este pus în vechi

(E) noul nu este cusut peste vechi

Marcu adaugă material adițional la proverbele simple ale lui Toma în fiecare caz. În Toma, secvența explicațiilor este:

(D) vinul nou nu este pus în burdufuri vechi, ca să nu crape, nici vinul vechi nu este pus în burdufuri noi, ca să nu se strice.

(E) un petec nou nu este cusut pe o haină veche, căci se va rupe iarăși.

În Marcu, aceste explicații sunt considerabil elaborate:

(D)22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.

(E)21 Nimeni nu coase un petec de postav nou la o haină veche; altfel, petecul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.

Materialul în Toma este proverbial, simplu, și structura paralelă contrastantă este dovada unei tradiții orale abia elaborate. Marcu omite jumătate din proverbul cu structură paralelă și elaborează pe jumătatea care a rămas, într-o manieră redundantă (dacă burduful se crapă, nu necesită mențiunea că vinul și burduful sunt ruinate). Redundanța se vede în pasajul discutat mai sus, unde Marcu a construit o întrebare retorică și răspunsul ei: 2:19 „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.” Acesta este un factor pervasiv în scrierea lui Marcu (cf. Neirynck 1988).

Marcu, desigur, nu știe nimic despre eroarea noastră scribală a manuscrisului coptic tomasin. Dând explicația de ce este o idee rea să coși petice noi la haine vechi, Marcu mută zicerea din zona proverbelor la discuția narativă. Un proverb per se, chiar explicațiile lui Toma „ca să nu se crape”, „să nu se strice”, nu sunt necesare. Marcu continuă elaborarea proverbului în narațiune, tendință vizibilă și în versiunile Matei și Luca, deoarece ei continuă un proces mai departe, specificând cum vinul se va strica, informându-ne că va curge din burduful rupt (Mt. 9:17, Lca. 5:37).

Luând în considerare eroarea scribală, versiunile lui Toma despre aceste ziceri sunt mai originale decât Marcu. Poate pentru că sunt adiacente în Marcu, ca și în Toma, poate indica faptul că Marcu le-a găsit legate de Toma. Inversarea ordinii lor de către Marcu poate să fi fost cauzată de dorința lui de a conclude narațiunea (2:22) cu afirmația “vinul nou este pentru burdufuri noi.” Pasajul despre petic trebuie să preceadă pasajul despre vin pentru ca afirmația să fie o concluzie triumfătoare. S-a observat adesea că scopul narațiunii lui Marcu este de a sublinia incompatibilitatea vechiului (ucenicii lui Ioan, fariseii) și noul (Isus) (cf. Schweitzer 1970:67).

La o fază ulterioară în dezvoltarea tradiției, Luca a revizuit; Marcu prin adăugarea unui proverb și explicarea lui: (5:39) „Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: „Este mai bun cel vechi”. Proverbul adăugat de Luca este găsit în Toma 47C, adiacent materialului luat de Luca de la Marcu, adăugarea lui Luca a zicerii indică cunoașterea sa despre Toma sau coincidența l-a dus pe Luca să adauge o zicere despre „vin”. Ar fi o coincidență prea mare să presupunem că Marcu și Luca au conectat întâmplător proverbe adiacente în Toma. Structura paralelă din Toma și lipsa ei de elaborare demonstrează că Toma nu derivă aceste proverbe din evangheliile canonice.

PARTEA A DOUA – Marcu 3:20-35

Marcu 3:20-35 este descrierea unui eveniment, o interpolare și un eveniment concluzie subsecvent. Familia lui Isus a venit să îl ia deoarece și-a pierdut mințile, ziceau ei (3:20-21) urmează o discuție, tema principală este controversa cu privire la ceea ce este în el, dacă este posedat de un duh necurat sau de Duhul Sfânt, concluzia în 3:31-35 este când sosește familia și nu sunt primiți. întreaga secțiune a evangheliei este formată din patru unități de tradiție, trei găsindu-se în ET. prima unitate se găsește și în Q.

Secțiunile de introducere din Marcu (3:22-26) și Q/Luca (11:14-18): în Marcu discuția despre exorcism pare să se refere la 3:11, în Q avem o poveste specifică cu exorcizarea unui mut. Marcu a adăugat 3:23 pentru a introduce o serie de ziceri, ca și pilde. Includerea a două proverbe, casa/împărăția divizată și explicarea lor cu referire la „satan divizat”, a existat evident în tradiție și nu a fost suplinită de Marcu (cf. Kloppenborg 1987: 124).

Restul din Marcu 3:20-35 nu are ziceri sau elemente comune cu restul de „controversa lui Beelzebul” în Q. Ci, restul este paralel cu pasaje din ET.

Marcu 3:27

Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria, decât dacă a legat mai întâi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa.

ET 35

Nu este posibil ca cineva să intre în casa unui om puternic și să o ocupe forțat, doar dacă îi leagă mâinile; apoi va putea jefui casa.

Acestea două sunt virtual identice. Este posibil ca Marcu să fi schimbat legarea mâinilor cu legarea simplă, pentru a se potrivi mai mult în contextul legării unui spirit necurat. Ideea de legare a unui duh necurat este desigur necesară în lucrările despre magia lumii antice.

Marcu 3:28-29

A. Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti oamenii, li se vor ierta;

B. dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”

ET 44

A. cine hulește împotriva Tatălui va fi iertat și cine hulește împotriva Fiului va fi iertat

B. dar cine hulește împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în cer, nici pe pământ.

Interpretarea ET 44 este un puzzle. Doar Toma 44A menționează pe Fiul. Toma, zicerea 3 numește pe creștini potențiali fii ai Tatălui cel viu. Toma 37 spune că creștinii pot vedea pe Fiul Celui viu, într-un context unde nu este siguranță dacă înseamnă realizarea potențialului lor sau că îl vor vedea pe Isus. În afară de zicerea 44, ar fi imposibil de găsit dovezi că ET îl privește pe Isus ca „Fiu divin” în sens triunic. Aceeași zicere se găsește într-o traducere Tuscan-Italiană a unei părți din Diatesseron: „cine va vorbi împotriva Tatălui, i se va ierta, cine va vorbi împotriva Fiului, i se va ierta; dar cine va huli Duhul Sfânt, nu va fi iertat, nici în lumea aceasta, nici în cealaltă.” (Neller 1983:158, Quispel 1957: 189-207).

Coincidență, Marcu 13:32 „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Prezintă un puzzle similar. Fiul este mai mare ca îngerii, dar termenul simplu „Fiul” nu este atestat altfel în Marcu și pasajul nu se potrivește ușor cu celelalte dovezi pentru vederile lui Marcu despre Isus. Q/Luca 10:22 este mărturia vechimii unei astfel de folosiri a termenului „Fiul”.

Marcu poate că a generalizat cele două situații specifice din Toma de hulă, într-o afirmație că „toate păcatele și hulele oamenilor se vor ierta” deoarece hula împotriva Tatălui este metonimică pentru hulă per se, hulă împotriva lui Dumnezeu. Este mult mai greu de înțeles cum Marcu ar fi putut face aceasta fără versiunea Q (12:10) a zicerii: „cine va vorbi împotriva fiului omului, va fi iertat”. Ecuația din Q „vorbește împotriva fiului omului” cu Marcu „toate hulele oamenilor” este greu de imaginat. Dacă Marcu a citit Toma 44 pentru a ecua „Fiul” și „Tatăl”, ceea ce pare a face, și dacă Marcu nu a dorit această ecuație (ceea ce nu dorește în 13:32), putem înțelege motivația lui Marcu de a revizui zicerea într-o anume manieră. Toma 44 poate fi un pas intermediar în dezvoltarea zicerii de la cineva preocupat cu vorbirea împotriva fiului omului [Q], la cineva preocupat cu vorbirea împotriva Fiului și a Tatălui [Tuscan Diatessseron], la cineva preocupat de hula împotriva Fiului și a Tatălui [Toma], și la cineva preocupat de toate hulele posibile [Marcu].

Toma și Marcu au concluzii diferite cu privire la iertarea sau neiertarea hulii împotriva Duhului Sfânt în toate locurile (Toma: cer/pământ) sau în tot timpul (Marcu: etern). Versiunea Q nu are un astfel de final. Nici Marcu (13:31) nici Toma (11 și 111) cu privire la „cer și pământ” ca fiind etern.

Marcu 3:31-35

A. Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, stând afară, au trimis să-L cheme.

B. Mulţimea şedea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi fraţii Tăi Sunt afară şi Te caută.”

C. El a răspuns: „Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?”

D. Apoi, aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată” a zis El „mama Mea şi fraţii Mei!

E. Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.”
ET 99

B. ucenicii i-au spus „frații și mama ta stau afară”

D. el a spus „cei care fac voia Tatălui meu sunt frații și mama mea.

E. ei vor intra în Împărăția Tatălui meu.

Elementul A este evident redactarea lui Marcu, legând povestea de materialul de introducere de la 3:20-21.

Marcu B, în care Isus stă înăuntru, înconjurat de mulțime este consistent cu 3:20: „Au venit în casă, şi s-a adunat din nou norodul, aşa că nu puteau nici măcar să prînzească” și este găsit ca motiv redacțional în 2:1-4 unde mulțimea provoacă dificultăți similare: „şi s-au adunat îndată aşa de mulţi că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
3 Au venit la el nişte oameni, care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
4 Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.” Tendința lui Marcu de a-l descrie pe Isus vorbind mulțimii este evidentă în această evanghelie și nu necesită alte comentarii. Este probabil că forma mai originală a acestei povestiri conține „ucenici”, nu „mulțime”. Matei înțelege membrii mulțimii ca fiind ucenicii lui Isus și revizuiește Marcu, spre Toma 99, coincidență.

Marcu adaugă adesea întrebări retorice ca introducere la sau revizuiri ale zicerilor tradiționale, ex. 2:19, 4:21, 4:30, 7:18, 12:16, ceea ce pare să fi făcut și cu C. Întrebarea nu este necesară: Toma 99 are aceeași idee, fără ea. Fraza descriptivă a lui Marcu „aruncându-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: „Iată” a zis El „mama Mea şi fraţii Mei!” este probabil redacțională, deoarece presupune cadrul redacțional al lui Marcu și oferă un răspuns la întrebarea retorică redacțională.

ET evită în general, folosirea directă a termenului „Dumnezeu”, preferând eufemismul „Tată” și „Cer”. Găsim fraza „Tatăl meu” în Toma 61 și 64 și în 99. Împărăția Tatălui apare în 57, 76, 96. 97, 98, 113. Deci folosirea de către Toma a termenului „Tatăl meu” este consistentă cu alt folosiri de acest gen. Matei, în revizuirea lui Marcu 3: 35 folosește similar„Tatăl meu din cer”, deoarece la folosirea eufemismelor pentru Dumnezeu, Matei și Toma sunt în acord , un acord ce reiese probabil din practica pioasă standard evreiască. Marcu poate că a alterat „Tată” cu „Dumnezeu” pentru a evita ambiguitatea în sensul în care mama, frații și surorile sunt în discuție. „tatăl” din Toma este un element pin de sens, slujind la definirea membrilor familiei membrilor noii familii cu referire la supunerea lor față de Tatăl familiei.

Afirmația lui Toma „ei vor intra în împărăția Tatălui meu” poate a fost prea largă pentru Marcu. El o schimbă imediat (în cap. 4) în aruncarea îndoielii cu privire la abilitatea mulțimilor de a înțelege pildele și în evanghelia sa aruncă îndoială asupra meritului ucenicilor.

Examinând declarațiile cu privire la membrii familiei lui Isus, găsim ordinea lui Toma:

B. frați/mamă

D. frați/mamă

Ordinea lui Marcu este:

A. Mamă/frați

B. Mamă/frați

C. Mamă/frați

D1. Mamă/frați

D2. Frați/surori/mamă.

Dacă Marcu A și C sunt recunoscute ca redacționale și Marcu B este practic o reiterare a lui A, și D1 este răspunsul la C, Marcu folosește o frază și redactată și revizuită. Dar se schimbă la D2, care este marea concluzie a povestirii, la folosirea găsită în Toma (adăugând „surori”). Nu este nici un motiv pentru această schimbare, decât că Marcu se întoarce la ordinea sursei lui.

PARTEA TREI – Marcu 4:1-34

Cap. 4:1-34 din Marcu este o prezentare susținută de idei legate primar de pilde și publicarea mesajelor (logos). Se separă în 13 unități.

A. 1-2 stabilirea secvenței.

B. 3-8 pilda semănătorului

C. 9 mustrări tradiționale

D. 10-13 Comentarii despre mistere și pilde

E. 14-20 exegeză alegorică cu privire la pilda semănătorului

F. 21 Proverbul cu lampa

G. 22a Proverbul cu ascuns/descoperit

H. 23 mustrări tradiționale

I. 24 Proverbul cu măsura folosită

J. 25 Proverbul despre cel ce are

K. 26-29 Pilda seminței semănate

L. 30-32 Pilda seminței de muștar

M. 33-34 Concluzia

A, E, și M, au fost scrie de Marcu cu siguranță. Restul materialului,

B, C, D, F, G, H, J, K, L, se găsește în ET. Cu o excepție:

I. „măsura cu care măsurați, cu aceea vi se va măsura”, care nu apare în ET. o versiune a acestei ziceri se presupune a fi găsită în Q (Mt7:2//Luca 6:38) deși apare doar o dată în Matei și Luca. A circulat independent de Q în forma folosită de Marcu: cf. 1 Clement 13:2.

Vom examina materialul comun la Marcu și Toma, pe rând, comparând între versiunile lor și ocazional cu Q.

========================

B. Marcu 4:3-8

3 Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene.

4 Pe când semăna, o parte din sămânţă a căzut lângă drum: au venit păsările şi au mâncat-o.

5 O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc;

6 dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.

7 O altă parte a căzut între spini; spinii au crescut, au înecat-o, şi n-a dat roadă.

8 O altă parte a căzut în pământ bun: a dat roadă, care se înălţa şi creştea; şi a adus: una treizeci, alta şaizeci, şi alta o sută .”

ET 9

A) semănătorul a ieșit, a luat o mână plină (de semințe),

B)și a împrăștiat-o

Unele au căzut pe drum, păsările au venit, le-au adunat.

C) altele au căzut pe stâncă, nu au făcut rădăcină în pământ și nu au rodit.

D) și altele au căzut în spini; aceștia au înecat sămânța și viermii au mâncat-o.

E) altele au căzut pe pământ bun și au dat rod bun; 60,și 120 pe măsură.

Marcu 4:3-4 Toma 9A-B sunt identice. Marcu 4:5-6 este o discuție considerabil extinsă despre un scenariu prezentat în Toma 9C în câteva cuvinte. Marcu 4:7-8 este identic cu Toma 9:D-E. Ne putem întreba ce a motivat expansiunea din Toma 9C de către Marcu, iar răspunsul poate fi că înțelegerea alegorică a acestui element particular al pildei avea un interes particular pentru Marcu. În 4:14-20 explică pilda:

4 = 15 Satan fură mesajul semănat în unii oameni

5-6 = 16-17 Persecuția amenință mesajul semănat în unii oameni

7 = 18-19 poftele lumii îneacă mesajul semănat în unii oameni

8 = 20 unii ascultă, primesc mesajul și aduc rod.

Cap. 13 din Marcu este o bună dovadă că Marcu era conștient, preocupat și tulburat de persecuțiile suferite de comunitatea sa. Este probabil că Marcu a extins pilda de la simplitatea lui Toma „au căzut pe stâncă, nu au făcut rădăcină în pământ și nu au rodit.” La complexul „O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc; dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.” Pentru a permite o exegeză alegorică ce este egală cu creștinii în timpul persecuției.

Christopher Tuckett (1988:153-157) crede că ideea semințelor care nu dau rădăcină când sunt semănate pe stâncă este o redactare a lui Toma, dar nici un considerent redacțional nu este necesar pentru a povesti un simplu fapt natural. Versiunea din Toma este mai verosimilă, deoarece sămânța nu poate face rădăcină pe stâncă, și atât. Dar în versiunea EM, sămânța face rădăcină în pământ slab, produce planta, apoi se usucă deoarece „nu avea rădăcină”, și soarele o usucă. Ne-acurată botanic, această redactare permite lui Marcu să creeze o explicație alegorică cu privire la cei care primesc mesajul dar apoi Persecuția amenință mesajul semănat în unii oameni și ei cad.”

John Horman (1979:342) finalizează lungul studiu al acestei pilde din Marcu și Toma cu concluzia „astfel versiunea lui Marcu a fost alterată mult, până la punctul în care diferă radical de cea a lui Toma!” El continuă să spună că „nu pare a fi o relație directă între versiunea lui Toma și a pildei lui Luca” și „nu este nici o dovadă clară că Toma și-a extras versiunea din Marcu sau Matei” (1979:343). El crede că ambii, Marcu și Toma au găsit această pildă într-o sursă comună, dar probabil că Marcu a găsit-o la Toma, așa cum susține acest eseu.

C. și H.

Et conține fraza „cine are urechi de auzit, să audă” de 2 ori (8, 21), și „cine are urechi, să audă”, de 4 ori (24, 63, 65, 96). Marcu folosește prima frază de 2 ori (4:9 și 4:23), în ambele cazuri după o zicere găsită și în ET. fraza nu este folosită ca o concluzie în aceleași ziceri din Marcu și Toma, dar este posibil ca Marcu să creadă că fraza este una de introducere la pilda semănătorului, (este fără îndoială, o introducere la Toma 24) căci se poate citi în Toma 8b-9: „cine are urechi de auzit, să audă. Isus a spus, ‘semănătorul a ieșit….’” etc. Marcu a mutat această introducere și a făcut-o concluzie; el nu a avut beneficiul (care uneori induce în eroare) al diviziunii textului din zicerile lui Toma în unități separat numerotate. Marcu începe pilda semănătorului cu imperativul „Ascultați!” și la fel, când scrie, v. 4:23-24 „dacă cineva are urechi de auzit, să audă. Ascultați!” a continuat el. ‘cu ce măsură măsurați, vi se va măsura.'” Marcu folosește „ascultați!” ca semi-sinonim la fraza în discuție și poate a făcut la fel la începutul pildei semănătorului, înlocuind fraza „dacă cineva are urechi de auzit, să audă.” cu „Ascultați!” și apoi mutând fraza la concluzia pildei. În timp ce fraza este des folosită la începutul creștinismului, folosirea ei ca introducere/concluzie în Toma 8b-9/Marcu 4:3-9 conferă credit ideii că Marcu a adoptat fraza din Toma.

D. Marcu 4:10-13

10 Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.

11 „Vouă” le-a zis El „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce Sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile Sunt înfăţişate în pilde;

12 pentru ca „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi cu toate că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.”

13 El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?”

Versetele 10, 11b, și 13 sunt evidente redactări ale lui Marcu, iar folosirea lui Isaia 6:9-10 în 4:12 este probabil redactare și ea. Este probabil că această secvență este construită în jurul zicerii din Toma:

ET 62a

Isus a spus: pentru cei care merită sunt tainele mele, lor l spun tainele mele (mysteria).

Marcu 4:10-13 este o redactare pentru a discuta pildele, tema principală a cap. 4, folosind Isaia 6:9-10 în v.12. În centru, înconjurat de material redacțional, este un pasaj probabil adaptat din ET.

Helmut Koester scrie

„Teoria că pildele lui Isus sunt taine (mysteria) este străină complet pentru Q. Această teorie poate că a slujit inițial ca temă pentru colecția de pilde a lui Isus. Declarația respectivă din Marcu 4:11-12 nu se poate atribui lucrării redacționale a lui Marcu, ci trebuie să fi fost parte din sursa folosită de Marcu 4. Ceea ce este ciudat în textul lui Marcu, este folosirea termenului “secret” (mysterion), și în special folosirea sa singulară, ca o caracterizare a pildelor învățătoare ale lui Isus ca taine. Termenul nu apare nicăieri în evangheliile canonice, cu excepția a două paralele sinoptice din Marcu 4:11 (Matei 13:11; Luca 8:10) care ambele citesc pluralul “secrete” saur “mistere” (mysteria). În orice caz, nu este un termen tipic lui Marcu. Matei și Luca au păstrat poate textul original din Marcu 4:11, și astfel, sursa lui Marcu. În acest caz, fiecare pildă este desemnată ca “secretă” ceea ce necesită interpretare. Termenul “secrete” aparține unei tradiții mai vechi a pildelor, confirmată de ET, unde aceeași desemnare apare la plural (#62) în introducerea la o colecție de trei pilde…… bogatul nebun (#63), marele banchet (#64), chiriașii răi (#65)”
(Koester 1990a:100-101).

Dacă termenul „pilde” este similar u „mistere”, Marcu și Toma sunt în acord că acele mistere au legătură cu Împărăția (cf. Toma 20, 57, 76, 96, 97, 98, Marcu 4:26, 30). Ideea că cei care aud, merită tainele, cum spune Toma, nu se potrivește cu ideea lui Marcu despre cei 12 ucenici (cf. 4:13!, 8:17-21, 14:50 passim). Redactarea lui Toma 62a de către Marcu este explicabilă;misterul are de-a face cu Împărăția și faptul că este dat celor 12 nu implică faptul că ei meritau sau au înțeles.

În opinia lui Helmut Koester, Marcu a folosit colecții mici de ziceri, cel puțin una permițând caracterizarea pildelor ca taine, dar se pare că Marcu a folosit mult colecția mare de ziceri, cunoscute nouă ca ET. Într-adevăr, Koester notează că „introducerea (la Marcu 12:1) spune: ‘și a început să vorbească în pilde, dar urmează doar o pildă” (1990a:102). Este pilda chiriașilor răi, găsită în Toma ca zicerea 65, unul din triplele seturi de pilde introdus ca 62a. Koester continuă „dacă această pildă a lui Marcu 12 derivă sau nu din aceeași colecție de pilde ca Marcu 4, este evident că sursa lui Marcu și ET au fost apropiat legate.” (1990a:104).

Aici Koester poate multiplică entități ne-necesar; apelează la o sursă comună, dar nu trebuie să meargă mai departe de Toma.

Este foarte semnificativ când Marcu caracterizează zicerile ca pilde, de fiecare dată face acest lucru cu referire la material din ET. În cap. 3 (23-36) Marcu spune „Isus i-a chemat și le-a vorbit în pilde”, urmat de un proverb în formă paralelă care nu este în ET (împărăție/casă divizată) și apoi Toma 35, și 44, concluzionând (31-35) cu un eveniment din Toma 99, redefinirea lui Isus despre familia sa. Cap. 4 din Marcu, termenul pildă se găsește de șapte ori, ca și opt ziceri din Toma, toate vor fi discutate în acest eseu. În cap. 7 citează zicerea din Toma 14c și urmează cu o explicație bazată pe Toma 45b, scrierea (7:15-17) „Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.
16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.” Marcu 12:1-11, citează pildele Toma 65 și 66, cu introducerea: a început să le vorbească în pilde: un om a sădit o vie….și apoi concluzia „căutau să-l prindă că știau că pilda se referea la ei, și la final 12:13-18, eveniment găsit în Toma 100, dați Cezarului…acestea sunt cazuri în care Marcu folosește termenul pilde și folosesc material din ET. Ar trebui dsă fie dificil de afirmat că dacă Marcu a avut o sursă de pilde, acea sursă era altceva decât ET.

F. Marcu 4: 21

El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic?

ET 33

(A) Isus a spus: predicați de acoperișuri ce auziți la ureche (și la cealaltă ureche).

(B) nimeni nu aprinde o lampă s-o pună sub obroc, nici nu o ascunde, ci o pune sus să o vadă oricine intră și iese.

Proverbul din Toma 33b este similar, dar nu identic, cu versiunea din Q (Luca 8:16, 11:33 // Mt. 5:15). Nici o versiune nu este mai asemănătoare demonstrabil cu pasajul din Marcu, deoarece Marcu a revizuit proverbul cu un set de întrebări retorice, altfel decât Q sau ET.

Întrebările retorice ale lui Marcu vin greoi după pilda semănătorului, cu excepția cazului în care presupunem că Marcu consideră lumina lămpii o metaforă echivalentă cu sămânța semănată, care este metaforic pentru răspândirea mesajului lui Isus (logos). Nu este greu de presupus, dar se poate pune întrebarea cum i-a venit ideea lui Marcu să schimbe metaforele din sămânță în lampă. Posibil să fi fost influențat de Toma 33A, care leagă inechivoc discuția despre răspândirea mesajului lui Isus de imaginea subsecventă a lămpii.

G. Marcu 4: 22

A Căci nu este nimic ascuns, care nu va fi descoperit,

B. şi nimic tăinuit, care nu va ieşi la lumină.

ET 5

Isus a spus „recunoașteți ce vedeți și

A. ce este ascuns de voi va deveni clar

B. nu este nimic ascuns, care nu se va afla

ET 6b

Isus a spus „nu spuneți minciuni și nu faceți ce urâți, căci toate lucrurile sunt clare înaintea Cerului.

A. nimic nu e ascuns care să nu fie descoperit

B. nimic acoperit nu va rămâne nedescoperit.

Toma și Q împărtășesc acest proverb cu Marcu. Avem fragmente din greacă despre Toma 5 și 6b și este substanțial diferit de versiunea Q (Luca 12:2 // Mt 10:26). Toma 5b grec (Oxy.Pap. 654.29-30)este uneori identic cu Marcu 4:22a, și Toma 6b grec (Oxy.Pap. 654.38-40) împărtășesc doar un element cheie (faneron) cu Marcu 4:22b, dovedind că versiunea lui Marcu a acestui proverb.

J. Marcu 4: 25

Căci celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are.”

ET 41

Isus a spus „cine are ceva în mână, va primi mai mult și cine nu are, va pierde și puținul pe care îl are.

Acest proverb apare în Q (Luca 19:26 // Mt. 25:29). Nu avem grecescul la versiunea ET. din dovezile disponibile, se poate spune că Toma, Marcu, și Q, Luca sunt versiuni identice. Q Matei a fost clar lărgită de Matei.

K. Marcu 4:26-29

El a mai zis: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ;

27 fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.

28 Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic;

29 şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.”

ET 21

E. când sămânța s-a copt, a venit repede cu secera în mână și a cules-o. Cine are urechi de auzit, să audă.

Toma E este un citat din Ioel 3:13. Astăzi este virtual imposibil să existe un sens coerent la Toma 21, trebuie amintit că diviziunea materialului lui Toma, făcută de noi, în unități numerotate, bazate de obicei pe „Isus a spus”, este o metodă modernă, care nu face parte din textul original. Toma este foarte capabil să citeze o propoziție din Biblia ebraică ca și unitate izolată (cf. Toma 66).

EM oferă o pildă care are ca și concluzie pe Ioel 3:13. Întrebarea ar trebui să fi dacă Marcu a luat Toma 21e, sau dacă Toma a șters totul în afară de citatul scriptural, sau dacă Toma și Marcu l-au citat pe Ioel întâmplător.

Marcu, cap. 4 discută în principal răspândirea mesajului (logos) prin metafora semănării semințelor, evident din 4:2-20. Deci, Marcu nu este interesat în cules, ca în semănarea care produce culesul. Dacă Marcu știa citarea de către Toma a lui Ioel 3:13, nu putea rezonabil să folosească pasajul în capitolul său despre semănare, culegere, 4, fără referiri la cum a apărut cultura: anume că cineva a semănat sămânța care a germinat și a crescut.

Ca și pildă, Marcu 4:26-29 este slab și nici Matei, nici Luca u au folosit-o. acțiunile omului, ca ceea ce presupus este Împărăția lui Dumnezeu, includ dormitul, trezitul, cunoașterea faptului cum crește sămânța. nici omul, nici Dumnezeu nu sunt principali, deoarece pământul produce sămânța.

Putem privi profitabil la Clement I pentru un exemplu de semănare de semințe metaforică, o pildă ca a lui Marcu, pe care Clement a inventat-o pe loc, pentru scopul său:

Clement I

24:7 să vedem roadele, cum se face semănatul

24:8 {semănătorul iese} și aruncă sămânța în pământ.

24:9 acestea, căzând în pământ, se usucă și putrezesc

24:10 din putreziciunea lor, puterea providenței Stăpânului le ridică, și de la unul cresc și fac rod.

Acesta nu este un set de observații mai profund decât al lui Marcu, este doar o descriere a creșterii plantelor. Marcu, ca și Clement, a scris o descriere de bun simț a unor fapte de agricultură, pentru a produce o pildă, care nu sună prea mult ca o pildă a lui Isus. Marcu s-o fi gândit că concluzia lui Toma 21 „cine are urechi de auzit, să audă” arată că pasajul anterior din Ioel ar trebui să ia o formă ca pilele.

Marcu a extins peste Toma 66 citarea Psalmului 118:22 în 12:11 conectând acel citat și o revizuire alegorică a lui Toma 65 (discutat în eseul anterior în Neotestamentica), Marcu pare să creeze o pildă sau mai bine o descriere agriculturală centrată pe semănat și creșterea seminței, ceea ce pentru Toma 21e este o concluzie: omul care a semănat se întoarce la recoltare. În lumina Marcu 2:2-20 se poate prezuma că cine seamănă și culege (care doarme, se terzește și nu știe de ce a crescut sămânța) este Isus.

Nu se poate demonstra cu siguranță că această construcție stângace derivă din expansiunea lui Marcu cu privire la Ioel 3:13//Toma 21e „când s-a copt, a venit repede cu secera și a cules-o. Cine are urechi de auzit, să audă.” Dar se poate ca acesta să fi fost cazul.

L. Marcu 4:30-32

A. El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăţia lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfăţişa?

B. Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care,

C. când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ;

D. dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile,

E. şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.”

ET 20

A. ucenicii i-au spus lui Isus: spune-ne cum este Împărăția Cerului

B. el le-a spus: este ca sămânța de muștar, cea mai mică din toate.

C. dar când cade pe pământ

D. produce o plantă mare

E. și devine adăpost pentru păsările cerului.

Aceste versiuni ale pildei muștarului sunt similare în general, dar în detaliu, revelează alterări redacționale ale lui Marcu pe Toma. Deoarece capitolul lui Marcu 4, prezintă ucenicii ca neînțelegând pilele fără explicații particulare din partea lui Isus, (cf. 4: 13, 33-34) nu se potrivește cu scopul lui Marcu de a-i arăta cerând o pildă într-un mod ce indică înțelegerea pildelor. Construirea de duplicate și întrebări retorice este o tendință redacțională a lui Marcu (ex. 4:13 El le-a mai zis: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?” Marcu 4: 21 „El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniţă sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeşnic? și 2:19 „Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.”). Marcu (A) apare propria lui creație.

În Marcu, sămânța de muștar este sădită și acest lucru este menționat d două ori. Muștarul este o rădăcină, nu o cultură. Muștarul (Brassica nigra) este o iarbă anual care acoperă petice de pământ până este alungată după doi ani de plante mai puternice. Cititorii din climatul potrivit pot confirma. Descrierea lui Toma despre muștar ca plantă ce crește când sămânța cade accidental pe pământ este botanic corectă. [Mulți care comentează Toma 20 cred că pământul arat este sufletul pregătit al gnosticului, dar este imposibil de demonstrat și pare a trăda ignorarea obiceiurilor Brassica nigra.] nu este posibil ca Marcu să fi adăugat ideea de semănare a muștarului pentru ca pilda să concorde cu grija principală a cap. 4, semănarea cuvântului. Semănarea apare în versiunea Q a pildei, ceea ce poate trăda o ignoranță similară botanică din partea autorului Q sau a lui Matei și Luca dacă s-au luat după Marcu. J. D. Crossan susține că superlativul contrast (i.e. cea mai mică sămânță // cel mai mare tufiș) este absent în forma originală a pildei lui Marcu. Este absentă în Q și în Toma 20 și este fals botanic că muștarul este cea mai mare dintre plante. Concluzia lui este că „superlativul contrast nu este original,” (Crossan 1973: 46).

Versiunea Q a pildei cu sămânța de muștar a alterat concluzia pentru a face aluzie la pasaje biblice ebraice, poate Psalm 104:12, Daniel 4:10-12, Ezechiel 17:23, 31:6, și unii învățați cred că Marcu conține o astfel de aluzie. Aceasta este greu de crezut, căci dacă citim doar versiunea lui Marcu, fără a lua în considerare Q, nu este evidentă nici o aluzie. Nu este evident nici în Toma 20, care pare a fi forma cea mai originală.

PARTEA A PATRA

Marcu 6:1-6

1 Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

2 Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?

3 Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu Sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.

4 Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”

5 N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.

6 Şi se mira de necredinţa lor.

5 N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste cîţiva bolnavi, şi i-a vindecat.

6 Şi se mira de necredinţa lor. Apoi Isus a plecat să învețe din sat în sat.

ET 31

A. nici un profet nu este acceptat în satul său.

B. nici un doctor nu vindecă pe cunoscuții săi.

Toma ne dă un proverb în structură paralelă, reflectând asupra faptului că o persoană care pretinde puteri supranaturale este probabil să găsească că aceste puteri sunt ale altora decât cei cu care a crescut sau care îl cunosc. [să nu se confunde cu doctorul modern, ci un vindecător din lumea antică.] Dacă acest proverb aparține original lui Isus sau nu, este greu de spus, dar se pare că nu.

Marcu pare să fi folosit proverbul pentru a construi o narașiune. Scopul lui era de a crea o ”biografie” narativă și se pare că u a avut la îndemână multe materiale. Contextele lui narative pentru ziceri și conceptele despre reacția audiențelor lui Isus sunt luate în general din propriile speculații. Al doilea element al proverbului lui Toma pare să fi dat naștere la povestea lui Marcu despre abilitatea limitată a lui Isus de a vindeca în Nazaret; nicăieri în Evanghelie nu face aluzie Marcu la o astfel de inabilitate. Mai mult, implicația că rudele și casa lui Isus nu îl onorează este cu siguranță adăugată de Marcu, care a mai construit și 3:20-35 ca să arate eșecul rudelor lui Isus de a-l aprecia.

Acest argument că Marcu 6:1-6 este bazat pe Toma 31 nu este ceva nou. Bultmann, Debelius, și alții au făcut acest argument cu ani în urmă dintr-o comparație între Marcu și Toma, Pap. Oxy. 1.

Marcu 7:14-23

14 În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine, şi le-a zis: „Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi.

15 Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om, aceea-l spurcă.

16 Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”

17 După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta.

18 El le-a zis: „Şi voi Sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară, nu-l poate spurca?

19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.

20 El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

22 furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.

23 Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru, şi spurcă pe om.”

ET 14c și 45b

14c ce intră în gură nu te întinează, ci ceea ce iese din gură – te întinează.

45b un om bun scoate lucruri bune din magazia lui; un om rău scoate lucruri rele din magazia lui; care este inima lui și spune lucruri rele. Din plinătatea inimii ies lucrurile rele.

În prezentarea lui Toma 14c Marcu practică construirea unui context al zicerii, în acest caz unul care începe la 7:1 ff. Este sigur în varianta lui Marcu că ce intră în om este pe gură 9specificat în Toma și în Mt. 15:11 datorită probabil dorinței lui Matei de a specifica ce era implicit în textul lui despre Marcu).

În Toma, ce iese din gură – te întinează, ceea ce implică că este vorba de cuvinte. Marcu specifică faptul că ce iese sunt gânduri rele, imoralitate sexual ă, hoție, crimă, adulter, lăcomie, răutate, înșelăciune, invidie, mândrie, nebunie.” Deoarece acestea nu ies pe gura, Marcu a eliminat „gură” din zicere. Pentru el acestea ies din inimă, nu doar pe gură.

Ideea unor astfel de lucruri care ies din inimă poate fi inspirată din Toma 45b unde ambele, cuvintele și relele în general sunt în discuție. Marcu pare să fi mărit 45b nu pentru a avea altă părere, ci a adăuga specificitate: 13 lucruri separate. El a șters prima jumătate a lui 45b pentru că subiectul nu este ce iese bun din om în 7:20-23. Proverbul din Toma 45b se găsește și în Q (unde este combinat cu zicerea din Toma 45a: Mat 7:16b//Luca 6:44b cf. și Iacov 3:12). Q și Toma sunt versiuni esențial identice, cu excepția variațiilor de frază tipice zicerilor alterate de transmiterea orală.

Marcu 9:35, 10:31, 10:43-44

9:35 Atunci Isus a şezut jos, a chemat pe cei doisprezece, şi le-a zis: „Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă din toţi şi slujitorul tuturor!”

10:31 Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”

10:43-44 Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;
44 şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor.

ET 4b (P. Oxy. 654.21-27)

Mulți care sunt primii, vor fi ultimii și ultimii vor fi primii, și vor fi una.

Marcu folosește această zicere cu variații, pentru a afirma o teză fundamentală a secțiunii centrale. Versiunea din 10:31 este identică cuvânt cu cuvânt, cu excepția conjuncției “de”) cu versiunea găsită în fragmentul rec din Toma descoperit la Oxyrhynchus.

Fraza „și ultimul, primul” a căzut din traducerea ulterioară coptică a lui Toma. Dacă fraza de concluzie redacțională „vor deveni una” era prezentă în versiunea Toma disponibilă la Marcu, nu este sigur, dar poate să fi fost adăugat ulterior; fragmente Oxyrhynchus au fost scrise după 70 de ani de la Marcu. În Toma 16 și 23 o frază redacțională similară brutal adăugată la finalul zicerilor. Marcu putea alege să lase afară orice element din orice zicere la care avea acces.

Marcu 11:15-19

15 Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.

16 Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.

17 Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”

18 Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.

19 Oridecâte ori se însera, Isus ieşea afară din cetate.

ET 64b

Oameni de afaceri și negustori nu intră în locurile Tatălui meu.

Voi trece scurt în vedre elementele pasajului din Marcu: „Au ajuns în Ierusalim; şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu;” [aceasta este o afirmație sumară ce definește ce s-a întâmplat.] „a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, şi scaunele celor ce vindeau porumbei.” [este o expansiune narativă a propoziției anterioare, care nu este necesară, dar este potrivită, dacă se scrie o narațiune, ceea ce face Marcu.] „Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” [(Isaia 56:7, Ieremia 7:11) slujește la justificarea activității narate. Ceva similar este folosit de Marcu la revizuirea ET 65-66 (Marcu 12:1-12).] „Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.” [Pasaje ca acesta sunt comune în redactarea controversată a lui Marcu, unde liderii iudaici complotează împotriva lui Isus și mulțimile îl sprijină.]

Întreaga povestire din Marcu se afla la început „Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu;”, ceea ce pare a fi o narare a lui Toma 64b „afaceriștii și negustorii nu vor intra în locurile Tatălui meu”. Concluzia controversată derivă de la Marcu. Orice ar fi însemnat pentru Toma „locurile Tatălui meu”, aplicabilitatea frazei la Templul din Ierusalim este evidentă.

Ideea că povestirea lui Marcu a originat din nararea de către acesta a unei ziceri nu este una nouă. Cu 40 de ani în urmă, Maurice Goguel a scris:

la început cadrul trebuie să fi fost mult mai simplu decât acum. Inițial ar fi spus că Isus a protestat împotriva prezenței vânzătorilor de marfă și a schimbătorilor de bani de la Templu. În mod natural, zicerea lui Isus a fost transformată într-un incident, și în al treilea stadiu de dezvoltare, zicerea și povestirea au fost combinate. (Goguel 1960: 415).

Mai recent, William Arnal a scris:

Nu cred că citatul din Scriptură prezentat aici ca zicere a lui Isus reprezintă punctul de plecare pentru această tradiție narativă, ci mai degrabă o elaborare scripturală a presupusei semnificații. Cred că materialul extern al zicerilor i-a modificat geneza, (Arnal 1997).

Dacă judecăm după cadrul lui Marcu, în cazul blestemării smochinului, că incidentul de la Templu simbolizează un atac asupra Templului, vedem un exemplu interesant de construcție literară. Începând cu 64b: „afaceriștii și negustorii nu vor intra în locurile Tatălui meu”, Marcu construiește o narațiune (ca în Toma 31 pentru a construi 6:1-6) începând cu „Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu;” trecând apoi la descrierea activității, adăugând citate scripturală pentru a oferi o motivare aparentă, incorporând un complot, cum face adesea, din partea liderilor iudei și terminând cu incidentul cu smochinul, pentru a permite interpretarea mai largă simbolică.

ET originală nu a avut niciodată ordonarea numerică a versiunilor moderne, așa că spunem „aceasta este o zicere” de pasaje care sunt compilări ale diferitelor ziceri. Divizarea unităților prin „Isus a spus” este o abordare (se poate observa că nu este nici măcar consistent urmată în sistemul modern de numerotare, ex. 92, 93). Nu se poate spune: de ce a lut Marcu doar un element dintr-o grupare de ziceri” când ideea că este o grupare a apărut doar în anii 1950. Marcu a luat 64b din pilda 64a. poate fi un comentariu al lui Toma cu privire la o pildă, dar nu este parte inerentă din pildă și nu este nici un motiv să se presupună că ceea ce este pentru noi o evidentă unitate separată, nu a fost văzută ca atare în vechime. Similar, Marcu pare să fi luat ultimul rând din Toma 21 ca unitate separată (este o unitate separată) „a venit repede cu secera și a cules” și a transformat-o într-o o pildă lungă și oarecum incoerentă despre sămânța care crește în secret.

Marcu 11:22-23

22 Isus a luat cuvântul, şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

ET 48

Dacă doi fac pace unul cu altul într-o casă, vor zice muntelui: mută-te, și se va muta.

Sunt nu mai puțin de opt versiuni ale acestei ziceri în materialul canonic/Toma. De la 1 Cor. 13:2 „Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu Sunt nimic.”, vedem că legătura dintre credință și mutarea muntelui este comună la creștini. Apare și în Matei 17:20 „Din pricina puţinei voastre credinţe” le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.”, legat și de Q/Luca 17:6 „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare” şi v-ar asculta.” Se poate presupune că imaginea cu sămânța de muștar era în Q. [este o versiune alternativă a zicerii în Toma 106: Isus a spus: când faceți din doi, unul veți deveni fii ai omului și când ziceți: munte, mută-te, se va muta”]

Matei 21:21, Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare” se va face.” Este o versiune a pasajului din Marcu.

Matei 18:19 „Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.”, este un ecou la tema din Toma 48. Orice facem cu ea, se pare că era obiceiul creștinilor itineranți să dea pace stăpânilor casei. Auzim în Luca 10:5-6 „În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!”
6 Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri ea se va întoarce la voi.” În acord cu aceasta, Toma 48 presupune un timp când oi fac pace într-o casă, ceea ce este probabil o temă mai veche decât a lui Matei „dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare”.

Zicerea lui Marcu este clar separată de introducerea adăugată „aveți credință în Dumnezeu”, dar 1 Cor. 13:2 arată că motivul mutării muntelui este legat de credință din vremuri vechi, deci adăugirea lui Marcu este de înțeles. Dacă Marcu a făcut imaginea mai vie, de la „mută-te” la „aruncă-te în mare”, (și Luca 17:6 ar fi fost influențat de versiunea lui Marcu, cunoscută de Luca) sau dacă „aruncă-te în mare” era în versiunea zicerii adaptată de Marcu, este greu de determinat, dar ideea că miracolul va avea loc doar dacă crezi că va avea loc, este probabil încercarea lui Marcu de a da sens materialului pe care îl are la dispoziție. Întrebarea dacă Marcu a adaptat Toma sau altă zicere asemănătoare cu Q se schimbă în întrebarea dacă Q conține motivul „în mare” sau dacă Luca, care a folosit și Q și Marcu, a adaptat motivul de la Marcu. Versiunea Q a lui Matei „ziceți muntelui acestuia mută-te și se va muta” este similară cu Toma și poate arăta spre Q, lăsând întrebarea de unde motivul cu „pomul” din Luca a apărut, cu posibilitatea că derivă de la Marcu (cf. Matei 21:21 „veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia:”) Dacă Marcu a derivat această zicere din Toma, a legat-o de alta a lui Toma, cum face de obicei, zicerea generând narațiunea curățirii Templului (vezi mai jos).

Marcu 12:13-17

13 Apoi au trimis la Isus pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-L prindă cu vorba.

14 Aceştia au venit, şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu cauţi la faţa oamenilor, şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

15 Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia, şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban (Greceşte: dinar.) ca să-l văd.”

16 I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui Sunt?” „Ale Cezarului” I-au răspuns ei.

17 Atunci Isus le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.

ET 100

I-au arătat lui Isus o monedă de aur și i-au spus: oamenii cezarului cer taxe de la noi. El le-a zis: dați Cezarului ce este al Cezarului, lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, și Mie ce este al Meu.

Pasajul lui Marcu începe cu tipica controversă narativă a lui Marcu: 12:13-14a. folosirea redundanței, ca în 12:14b-15 și 12:16a este tipică la Marcu (Neirynck, 1988). Ideea de farisei și irodieni care încearcă să-l prindă pe Isus este redactare a lui Marcu, ca și concluzia „erau mirați de el.” Marcu ori a construit scena aceasta în totalitate sau a revizuit un original mai succint.

„Ei” din Toma spun „oamenii cezarului ne cer taxe” și întrebarea practică este „să le plătim?” întrebarea adresată lui Isus în Marcu nu este practică, ci teoretică, dacă, în general, iudeii trebuie să plătească taxe. Un răspuns negativ îl va prinde în cursă legală pe Isus. Deoarece o astfel de cursă este modelul lui Marcu, se suspectează că întrebările au fost construite de Marcu. Narațiunea din pasajul lui Marcu este inteligentă: „aduceți-mi un dinar să-l văd.” I-au adus un ban; şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui Sunt?” „Ale Cezarului” I-au răspuns ei.” Oricât de inteligentă este, este la fel ca în Toma 48, deoarece toate monedele de aur din acea perioadă aveau chipul lui Cezar pe ele. Cineva se poate gândi „i-au adus un dolar SUA și el a întrebat al cui portret este inscripționat pe el. întrebările sunt o narațiune bună, dar nu sunt necesare pentru înțelegerea răspunsului în contextul „i-au arătat un dolar SUA și el a zis să plătiți SUA ce este al SUA”

Concluzie

În concluzie, permiteți-mi să recapitulez câteva fapte de bază despre ET. primul, datorită calităților sale formal, o listă abia organizată de ziceri, este clar mai primitivă decât orice altă compilație a materialului lui Isus. Doi, multe ziceri paralele din Toma au fost mai puțin alterate redacțional decât perechile lor din materialul canonic și aceasta include materialul Q. Helmut Koester scrie cu privire la aceasta ”se poate spune cu încredere că paralele din Q cu ET reprezintă întotdeauna sau derivă din forme mai originale ale acestor ziceri”. (Koester 1990b, 60) Trei, fragmente din ET găsite la Oxyrhynchus sunt de la o dată anterioară decât manuscrisul scrierilor NT. Aceste fapte nu dovedesc că Toma a existat înainte de Marcu, ci se presupune doar acest lucru.

Dacă Marcu nu a inventat zicerile discutate aici în Neotestamentica și nimeni nu spune că a făcut aceasta, atunci le-a luat dintr-o sursă mai veche. Această sursă poate fi tradiția orală: Q, Toma, Matei Specială, Luca Specială atestă faptul că tradiția orală avea multe fețe și conținea un număr considerabil de ziceri atribuite lui Isus. Nu este clar de ce Toma și Marcu au folosit așa de multe ziceri, aceleași din tradiția orală. Nu avem nici un motiv să credem că intenția autorilor EM și ET erau similare ca întâmplător să prefere același material. Dacă Marcu se inspiră doar din tradiția orală, atunci nu ar trebui să grupeze ziceri care prin coincidență se găsesc în Toma și nici nu trebuie să ne așteptăm ca Marcu, preferențial să clasifice ca pilde acele ziceri care sunt și în Toma.

Se poate susține că Marcu a folosit colecții de zicerile scrise, altele decât Toma, care conțineau material găsit și în Toma, astfel, ipoteza că Marcu l-a folosit pe Toma poate fi dată deoparte. Astfel de argumente subliniază construirea de documente ipotetice, specific desemnate să confirme argumentele care apelează la acele documente. Se poate concluziona că, pe de o parte, astfel de argumente nu pot fi refutate (nu se poate spune că nu au existat astfel de documente) și totuși, pe de altă parte, cei care fac astfel de argumente nu pot apela la sprijinul extern pentru speculațiile lor. Puterea lui Toma este în existența sa. De aici putem vedea ce a folosit Marcu și cum. și totuși, existența lui Toma este slăbiciune deoarece existența lui Toma permite nenumărate întrebări cu privire la origine, proveniență, intenție, etc, întrebări de care textele ipotetice și tradiția orală rămân libere. Se poate întreba de ce Marcu nu a folosit mai mult Toma; răspunsul este simplu: a folosit ce s-a potrivit scopului său și a ignorat ce a dorit să ignore.

Dacă teza că Marcu a folosit Toma este acceptată, urmează câteva consecințe major. Vom putea critica redactarea lui Marcu în mod revoluționar, neimaginat înainte să fie posibil. putem confirma că Toma pre-datează Marcu și astfel istoria ideilor creștine trebuie revizuită pentru a include pre-datarea evangheliilor canonice de către creștinismul tomasian. Dacă Toma era disponibil pentru Marcu, atunci Toma (sau tradițiile derivate din Toma) se poate să fi fost disponibile pentru cei doi autori care au revizuit Marcu: Matei și Luca. În concordanță, toate argumentele pentru dependența de Toma a sinopticelor, care folosesc faptul că sunt elemente din Matei și Luca în ziceri ce apar în Toma trebuie reconcepute în lumina faptului că nu mai putem presupune o săgeată cu vârful mereu de la canon spre Toma; ci posibila influență a lui Toma asupra canonului non-Marcu trebuie luată î considerare.

Am încercat să demonstrez în două articole Neotestamentica că preponderența dovezilor indică faptul că ET a slujit ca sursă EM. Sper că aceste articole inițiază discuții ulterioaretiate further discussion by others who may examine the matter in greater detail.

——————————————————————————–

Arnal W. 1997. Major Episodes in the Biography of Jesus: On the Historicity of the Narrative Tradition. Toronto Journal of Theology Volume 13 Number 2.

Bultmann, R. 1963. The History of the Synoptic Tradition. Oxford: Blackwell.

Crossan, J. D. 1973. In Parables. New York: Harper & Row.

Davies, S. 1992. The Christology and Protology of the Gospel of Thomas. Journal of Biblical Literature Winter, Volume 111, Number 4, 663-682.

Goguel, M. 1960. Jesus and the Origins of Christianity Volume 2. New

York: Harper & Row.

Horman, J. 1979. The Source of the Version of the Parable of the Sower in the Gospel of Thomas. Novum Testamentum Vol. XXI, number 4, 326-343.

Kloppenborg, J. 1987. The Formation of Q. Philadelphia: Fortress.

Koester, H. 1990a. Ancient Christian Gospels : Their History and Development London : SCM Press ; Philadelphia : Trinity Press International.

Koester, H. 1990b. Q and its Origins, in Gospel Origins and Christian Beginnings edited by James E. Goehring Sonoma, Calif. : Polebridge Press, 1990.

Neirynck, F. 1988. Duality in Mark : Contributions to the Study of the Markan Redaction. Leuven: Leuven University Press.

Neller, K. 1983. unpublished dissertation for the University of Saint Andrews, The Gospel of Thomas and the Earliest Texts of the Synoptic Gospels.

Quispel, G. 1957. The Gospel of Thomas and the New Testament. Vigilae Christianae Volume 11.

Schweitzer, E. 1970. The Good News According to Mark. Atlanta: John Knox.

Tuckett, C. 1988. Thomas and the Synoptics. Novum Testamentum Volume XXX Number 2.

Wilson, R. McL. 1960. Studies in the Gospel of Thomas. London: Mowbray.

(courtesy of http://www.misericordia.edu)

Utilizarea Evangheliei lui Toma de catre Marcu – PARTEA II