Fragmentul Naassene
Psalmul Naassene
Acesta este un fragment citat de Hippolytus în Refutațiile sale și atribuit gnosticilor naaseni, care au existat sub domnia lui Hadrian (110-140 d. Hr.).
“Legea Genezei universale a fost primul născut nous; al doilea Haos a fost lepădat de primul născut. Cea de-a treia a fost primită de suflet […..] Îmbrăcată în formă de căprioară, ea este uzată de sclavia morții, Acum are stăpânire și întrezărește lumina; acum este cufundată în mizerie și plânge. Acum e jelită, și sinele ei se bucură. Acum ea plânge și este în cele din urmă condamnată. Acum este condamnată și în cele din urmă moare. Și acum ea ajunge în punctul în care, încercuită de rău, nu mai cunoaște nicio cale de ieșire. Înșelată, ea a intrat într-un labirint. Atunci Isus a spus: “Iată, Tată, ea rătăcește pe pământ urmărită de rău. Departe de Suflarea Ta, ea se rătăcește. Ea încearcă să fugă de Haosul amar și nu știe cum să scape. Trimite-mă deci, o Tată, și eu, purtând pecetea, voi coborî și voi rătăci prin toți Eonii, toate misterele le voi dezvălui. Voi manifesta formele zeilor și îi voi învăța tainele căii sfinte pe care o numesc Gnosis […..]”
(mulțumită http://www.gnosis.org)
Informații despre Fragmentul Naassene
Acest fragment este citat de Hippolytus în Ref. 5.7.2-9. El este atribuit gnosticilor naassene, despre care se crede că au înflorit în timpul lui Hadrian.
Iată textul lui Hippolytus.
CAP. VII. – SISTEMUL PERATAILOR; TRITEISMUL LOR; EXPLICAȚIA ÎNTRUPĂRII.
Există, de asemenea, fără îndoială, un oarecare altul (capul hidrei, adică erezia) dintre Peratei, a cărui blasfemie împotriva lui Hristos a scăpat de mulți ani de atenție. Iar prezentul este un prilej potrivit pentru a scoate la lumină misterele secrete ale unor astfel de [eretici]. Aceștia susțin că lumea este una, triplu divizată. Iar din tripla diviziune, la ei, o parte este un anumit principiu originar unic, ca și cum ar fi o fântână uriașă, care poate fi împărțită mental în segmente infinite. Or, primul segment, și cel care, după ei, este (un segment) de preferință (față de altele), este o triadă, și este numit Binele Perfect, (și) Mărimea Paternă. Iar cea de-a doua porțiune a triadei acestora este, ca să spunem așa, o anumită mulțime infinită de potențialități care sunt generate din ele însele, (în timp ce) cea de-a treia este formală. Iar prima, care este binele, este nerostită, iar a doua este un bine care se produce de la sine, iar a treia este creată; și de aceea ei declară în mod expres că există trei Dumnezei, trei Logoi, trei Minți, trei Oameni. Căci fiecărei porțiuni a lumii, după ce s-a făcut împărțirea, ei atribuie atât Zeilor, cât și Logoi, și Minților, și Oamenilor, și celorlalți; dar că de la neoriginare și de la primul segment al lumii, când după aceea lumea a ajuns la desăvârșirea ei, s-a coborât de sus, pentru cauze pe care le vom declara mai târziu, în timpul lui Irod un om numit Hristos, cu o natură triplă, cu un trup triplu și cu o putere triplă, (și) având în sine toate (speciile de) concrețiuni și potențialități (derivabile) din cele trei diviziuni ale lumii; și că aceasta, spune (Peraticul), este ceea ce se vorbește: “I-a plăcut ca în El să locuiască toată plinătatea trupească”, iar în El rezidă întreaga Divinitate a triadei așa cum a fost divizată. Căci, spune el, că din cele două lumi suprapuse – și anume, din acea (porțiune a triadei) care este nedezlipită și din cea care se auto-produce – au fost transportate în această lume în care ne aflăm, semințele a tot felul de potențialități.
Care este, însă, modalitatea de coborâre, vom preciza mai târziu.
(Peraticul) spune apoi că Hristos a coborât de sus, din neființă, pentru ca prin coborârea Sa să se mântuiască toate lucrurile triplu împărțite. Pentru că unele lucruri, spune el, fiind coborâte de sus, vor urca prin El, în timp ce orice (ființe) care formează comploturi împotriva celor care sunt coborâte de sus sunt alungate și, fiind puse într-o stare de pedeapsă, sunt renegate. Aceasta, spune el, este ceea ce se vorbește: “Căci Fiul Omului nu a venit în lume ca să nimicească lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască prin El”. Lumea, spune el, el numește acele două părți care sunt situate mai sus, adică atât pe cea născocită (porțiune a triadei), cât și pe cea auto-produsă. Iar atunci când Scriptura, spune el, folosește cuvintele: “pentru ca noi să nu fim condamnați împreună cu lumea”, face aluzie la a treia parte a (triadei, adică) lumii formale. Căci a treia porțiune, pe care el o stilizează lumea (în care ne aflăm), trebuie să piară; dar cele două (porțiuni rămase), care sunt situate mai sus, trebuie să fie salvate de la corupție.
Autorii acestui document descris de Hippolytus par să se fi bazat pe Evanghelia lui Ioan.
(prin amabilitatea http://www.earlychristianwritings.com)
