Următoarele texte sunt atribuite lui Basilide de către scriitorii patristici menționați mai jos:
1. Hippolytus, Combateri.
A existat când nimic nu era: ba chiar acel “nimic” nu era nimic din lucrurile care sunt. Dar, în mod gol-goluț, lăsând la o parte conjecturile și chichițele mentale, nu a existat absolut nici măcar unul. Iar când folosesc termenul “a fost” nu vreau să spun că a fost ;ci doar pentru a da o sugestie a ceea ce vreau să indic, folosesc expresia “nu a fost absolut nimic”. Nimic nu era, nici materie, nici substanță, nici vid de substanță, nici simplitate, nici imposibilitate de compoziție, nici inconceptibilitate, nici imperceptibilitate, nici om, nici înger, nici Dumnezeu ; în fine, nimic din ceea ce omul a găsit vreodată un nume, nici prin vreo operațiune eh care să intre în raza percepției sau concepției sale.
2. Clement din Alexandria, Miscelanee 4.81.2-4.83.2
{Basilide, în cartea 23 a “Comentariilor” sale, vorbește despre cei care suferă pedeapsa ca martiri, cu următoarele cuvinte:}. Cred că toți cei care trec prin așa-numitele necazuri trebuie să fi comis alte păcate decât cele de care își dau seama, și astfel au fost aduși la acest bun sfârșit. Prin bunăvoința celui care îi conduce pe fiecare dintre ei, ei sunt de fapt acuzați de un set de acuzații străine, astfel încât să nu fie nevoiți să sufere ca niște criminali mărturisitori condamnați pentru crime, nici să fie înjosiți ca niște adulteri sau ucigași, ci să sufere pentru că sunt dispuși prin natură să fie creștini. Iar acest lucru îi încurajează să creadă că nu suferă. Dar chiar dacă se întâmplă ca o persoană să sufere fără să fi păcătuit deloc – ceea ce este rar – totuși, suferința acelei persoane nu este cauzată de complotul vreunei puteri. Mai degrabă, ea este analogă cu suferința unui nou-născut, care pare să nu fi păcătuit.
{Apoi, mai departe, el adaugă:} Un nou-născut, deci, nu a mai păcătuit niciodată; sau mai exact, nu a comis de fapt niciun păcat, dar în el însuși are activitatea de a păcătui. Ori de câte ori experimentează suferința, el primește beneficii, profitând de multe experiențe neplăcute. La fel, dacă din întâmplare un om matur nu a păcătuit prin faptă și totuși suferă, el a suferit suferința din același motiv ca și copilul nou-născut: are în el o activitate păcătoasă, iar singurul motiv pentru care nu a păcătuit (prin faptă) este că nu a avut ocazia să o facă. Astfel, faptul că nu a păcătuit nu îi poate fi imputat. Într-adevăr, cineva care intenționează să comită adulter este un adulterin chiar și fără să reușească să comită actul, iar cineva care intenționează să comită o crimă este un criminal chiar și fără să poată comite actul. La fel, dacă văd persoana fără păcat menționată mai sus suferind în ciuda faptului că nu a făcut nimic rău, trebuie să o numesc pe acea persoană rea prin intenția de a păcătui. Căci voi spune orice decât să numesc providența rea. {Apoi, mai departe, el vorbește despre Domnul în mod categoric ca despre o ființă umană:
Totuși, să presupunem că lăsați deoparte toate aceste chestiuni și vă propuneți să mă puneți în dificultate făcând referire la anumite cifre, spunând poate: “Și, prin urmare, unul sau altul trebuie să fi păcătuit, de vreme ce a suferit!”. Dacă îmi permiteți, voi spune că el nu a păcătuit, ci a fost ca un nou-născut care suferă. Dar dacă insistați asupra argumentului, voi spune că orice ființă umană pe care o puteți numi este umană; Dumnezeu este drept. Căci nimeni nu este curat de necurăție, cum spunea cineva odată. {De fapt, presupoziția lui Basilide este că sufletul a păcătuit anterior într-o altă viață și își suferă pedeapsa în cea prezentă. Sufletele excelente sunt pedepsite în mod onorabil, prin martiriu; celelalte tipuri sunt purificate printr-o altă pedeapsă adecvată.
3. Clement al Alexandriei, Miscelanee 4.86.1
Presupunem că o parte a așa-numitei voințe a lui Dumnezeu este să iubească totul; o a doua este să nu dorească nimic; iar o a treia este să nu urască nimic.
4. Origen, Comentariu la Epistola către Romani 1015B
Într-adevăr, apostolul (Paul) a spus: “Am fost odată viu în afara legii” [Rom 7:9], la un moment dat sau altul. Adică (Paul vrea să spună), înainte de a veni în acest trup, am trăit în tipul de trup care nu este supus legii: trupul unui animal domestic sau al unei păsări.
(cu permisiunea http://www.gnosis.org)
