Traducere de Stephen Emmel
Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi: “A venit deja vremea, fraților, să ne lăsăm munca și să stăm în repaus. Căci cine stă în odihnă se va odihni pentru totdeauna. Iar Eu vă spun: fiți totdeauna mai presus de […] timp […] voi […] vă temeți de […] voi […] mânia este înfricoșătoare […] stârniți mânia […] dar, de vreme ce ați făcut-o […] au acceptat cu frică și cu cutremur aceste cuvinte privitoare la el și i-a pus la guvernare, pentru că de la el nu ieșea nimic. Dar când am venit Eu, am deschis calea și i-am învățat despre pasajul pe care îl vor străbate, cei aleși și solitari, care au cunoscut pe Tatăl, crezând adevărul și toate laudele, în timp ce voi ați adus laude.
“Așadar, când oferiți laude, faceți așa: Ascultă-ne pe noi, Tată, după cum ai auzit pe Fiul Tău cel Unul-Născut și L-ai primit și I-ai dat odihnă de orice […] Tu ești Cel a cărui putere […] armura ta […] este […] lumina […] vie […] atingerea […] cuvântului […] pocăința […] viața […] ție. Tu ești gândirea și întreaga seninătate a solitarului. Din nou: Ascultă-ne pe noi așa cum ai ascultat pe aleșii tăi. Prin jertfa ta, aceștia vor intra; prin faptele lor bune, aceștia și-au salvat sufletele din aceste membre oarbe, ca să poată exista veșnic. Amin.
“Eu vă voi învăța. Când va sosi timpul disoluției, prima putere a întunericului va veni asupra voastră. Nu vă temeți și nu spuneți: “Iată! A sosit timpul!”. Ci când veți vedea un singur toiag… (3 rânduri indescifrabile)… înțelegeți […] lucrarea […] și guvernatorii […] vin asupra voastră […]. Cu adevărat, frica este puterea […]. Deci, dacă vă veți teme de ceea ce va veni peste voi, vă va înghiți. Căci nu este nici unul dintre ei care să vă cruțe sau să vă arate milă. Dar, în felul acesta, priviți […] în ea, de vreme ce ați stăpânit orice cuvânt de pe pământ. Aceasta […] vă va duce până la […] locul unde nu există nici o regulă […] tiran. Când […] vei vedea pe cei care […] și, de asemenea, […] îți vor spune […] puterea de rațiune […] puterea de rațiune […] locul adevărului […] dar […]. Dar tu […] adevăr, acest […] trăire […] și bucuria ta […]. Deci […] pentru ca […] sufletele voastre […] ca nu cumva […] cuvântul […] să ridice… (3 rânduri indescifrabile) … Căci locul de trecere este înfricoșător înaintea voastră. Dar voi, cu un singur gând, treceți pe lângă el! Căci adâncimea lui este mare; înălțimea lui este enormă […] minte unică […] și focul […] […] […] toate puterile […] tu, ele […] și puterile […] ele […][…] sufletul […] […] […] în fiecare […] tu ești […] și […] uiți […] fiul […] și tu […][…]”.
Matei a întrebat: “Cum […][…]?”.
Mântuitorul a spus “[…] cele dinăuntrul tău […] vor rămâne, tu […]”.
Iuda a spus: “Doamne […] faptele […] aceste suflete, aceste […], acești micuți, când […] unde vor fi? […] duhul […]?”.
Domnul a spus: “[…] primiți-i. Aceștia nu mor, […] nu sunt distruși, pentru că și-au cunoscut consoarta și pe cel care îi va primi. Căci adevărul îi caută pe cei înțelepți și pe cei drepți.”
Mântuitorul a spus: “Lampa trupului este mintea. Atâta timp cât lucrurile dinlăuntrul vostru sunt puse în ordine, adică […], trupurile voastre sunt luminoase. Atâta timp cât inimile voastre sunt întunecate, luminozitatea pe care o anticipați […] am […] voi merge […] cuvântul meu […] îl trimit […]”.
Ucenicii Lui au spus: “Doamne, cine este cel care caută și […] dezvăluie?”
Domnul le-a răspuns: “Cel ce caută […] descoperă […]”.
Matei a spus: “Doamne, când Eu […] și când vorbesc, cine este cel care […] și cine ascultă?”.
Domnul a spus: “Cel care vorbește este cel care și ascultă și cel care poate vedea este cel care și descoperă.”
Maria a spus: “Doamne, iată! De unde port eu trupul în timp ce plâng și de unde în timp ce [râd]?”
Domnul a spus: “[…] plânge din pricina faptelor sale […] rămâne și mintea râde […][…] spiritul. Dacă cineva nu […] întuneric, va putea vedea […]. Deci vă spun […] lumina este întunericul […] stați în […] nu vedeți lumina […] minciuna […] pe care le-au adus de la […]. Veți da […] și […] veți exista în veci. […][…] în veci. Atunci toate puterile de sus, precum și cele de jos, te vor […] […]. În acel loc va fi plâns și scrâșnire de dinți pentru sfârșitul tuturor acestor lucruri.”
Iuda a zis: “Spune-ne, Doamne, ce a fost […] înainte de a exista cerul și pământul”.
Domnul a spus: “Era întuneric și apă, și duh pe apă. Și Eu vă spun […] ceea ce căutați […] cercetați […] înlăuntrul vostru […] puterea și taina […] duhului […], căci din […] răutate […] vine […] mintea […] iată […][…]”.
[…] a zis: “Doamne, spune-ne unde se întemeiază […] și unde există adevărata minte”.
Domnul a spus: “Focul spiritului a luat ființă […] ambele. Din acest motiv, a luat ființă […] și a luat ființă adevărata minte în ei […]. Dacă cineva își pune sufletul la înălțime, atunci va fi înălțat”.
Iar Matei l-a întrebat: “[…] a luat […], el este cel care […]”.
Domnul a zis: “[…] mai tare decât […] voi […] să vă urmeze și toate lucrările […] inimilor voastre. Căci așa cum inimile voastre […], tot așa […] mijloacele de a birui puterile de sus, precum și pe cele de jos […]. Eu vă spun: cel care posedă puterea să renunțe la ea și să se pocăiască. Iar cel care […] să caute, să găsească și să se bucure”.
Iuda a spus: “Iată! Văd că toate lucrurile există […] ca niște semne pe […]. Din această cauză s-au întâmplat așa”.
Domnul a spus: “Când Tatăl a întemeiat cosmosul, a […] apă din el, iar Cuvântul Său a ieșit din el și a locuit multe […]. Era mai înalt decât calea […] înconjoară întregul pământ […] apa adunată […] existând în afara lor. […] apei, un foc mare îi înconjura ca un zid. […] timp în care, odinioară, multe lucruri se despărțiseră de ceea ce era înăuntru. Când […] a fost înființat, s-a uitat […] și i-a spus: “Du-te și […] din tine însuți, ca să […] fie în lipsă din generație în generație și din veac în veac”. Atunci a aruncat din sine izvoare de lapte și izvoare de miere, untdelemn și vin și fructe bune, aromă dulce și rădăcini bune, ca să nu ducă lipsă din neam în neam și din veac în veac. Și este deasupra […] stând […] frumusețea ei […] și afară era o lumină mare, puternică […] seamănă cu ea, căci ea […] stăpânește peste toți eonii de sus și de jos. […] a fost luată din foc […] a fost împrăștiată în […] cele de sus și cele de jos. Toate lucrările care depind de ele, ele sunt […] peste cerul de sus și peste pământul de jos. De ei depind toate lucrările”.
Când a auzit Iuda aceste lucruri, s-a închinat, s-a […] și a adus laude Domnului.
Maria a salutat pe frații ei, zicând: “Unde veți pune aceste lucruri despre care îl întrebați pe fiul […]?”
Domnul i-a spus: “Soră, [nimeni] nu va putea întreba despre aceste lucruri decât cineva care are unde să le pună în inima sa. […] să iasă […] și să intre […], ca să nu mai rețină […] acest cosmos sărăcăcios”.
Matei a spus: “Doamne, vreau să văd acel loc al vieții, [locul] în care nu există răutate, ci mai degrabă, există lumină pură!”
Domnul a spus: “Frate Matei, nu-l vei putea vedea atâta timp cât vei purta carne în jurul tău”.
Matei a spus: “Doamne, chiar dacă nu voi putea să o văd, lasă-mă să o cunosc!”
Domnul a spus: “Oricine s-a cunoscut pe sine însuși a văzut-o în tot ceea ce i-a fost dat să facă, […] și a ajuns la […] ea în bunătatea sa.”
Iuda a răspuns: “Spune-mi, Doamne, cum se mișcă […] ceea ce cutremură pământul”.
Domnul a luat o piatră și a ținut-o în mână, spunând: “Ce țin în mână?”.
El a răspuns: “Este o piatră”.
El le-a spus: “Ceea ce susține pământul este ceea ce susține cerul. Când un Cuvânt va ieși din Măreție, el va veni pe ceea ce susține cerul și pământul. Căci pământul nu se mișcă. Dacă s-ar mișca, ar cădea. Dar el nu se mișcă și nici nu cade, pentru ca Primul Cuvânt să nu cedeze. Căci el a fost cel care a întemeiat cosmosul și l-a locuit și a inhalat mireasmă din el. Pentru […] care nu se mișcă, eu […] pe voi, toți fiii oamenilor. Căci voi sunteți din acel loc. În inimile celor care vorbesc din bucurie și adevăr, voi existați. Chiar dacă iese în trupul Tatălui dintre oameni și nu este primit, totuși […] se întoarce la locul său. Cine nu cunoaște lucrarea de desăvârșire, nu cunoaște nimic. Dacă cineva nu stă în întuneric, nu va putea să vadă lumina. Dacă cineva nu înțelege cum a luat naștere focul, va arde în el, pentru că nu cunoaște rădăcina lui. Dacă cineva nu înțelege mai întâi apa, nu știe nimic. Căci ce rost are să fie botezat în ea? Dacă cineva nu înțelege cum a luat naștere vântul care suflă, se va spulbera cu el. Dacă cineva nu înțelege cum a luat ființă trupul, pe care îl poartă, va pieri odată cu el. Și cum va cunoaște pe Tatăl cineva care nu-L cunoaște pe Fiul? Iar pentru cineva care nu va cunoaște rădăcina tuturor lucrurilor, acestea rămân ascunse. Cineva care nu va cunoaște rădăcina răutății nu este străin de ea. Cine nu va înțelege cum a venit, nu va înțelege cum va pleca și nu este străin de acest cosmos care va […], care va fi umilit”.
Apoi el […] Iuda și Matei și Maria […] marginea cerului și a pământului. Și când a pus mâna pe ei, ei au sperat că o vor […] putea […]. Iuda și-a ridicat ochii și a văzut un loc foarte înalt, iar jos a văzut locul abisului. Iuda i-a zis lui Matei: “Frate, cine va putea să se suie la o asemenea înălțime sau să coboare până la fundul abisului? Căci acolo este un foc imens și ceva foarte înfricoșător!”. În acel moment, un Cuvânt a ieșit din el. În timp ce stătea acolo, el a văzut cum a coborât. Atunci el l-a întrebat: “De ce ai coborât?”
Și Fiul Omului i-a salutat și i-a spus: “O sămânță dintr-o putere a fost deficitară și a coborât în abisul pământului. Iar Măria și-a adus aminte de ea și i-a trimis Cuvântul. Acesta a adus-o în prezența lui, pentru ca primul Cuvânt să nu eșueze”.
Atunci ucenicii săi au fost uimiți de toate lucrurile pe care le spusese și le-au acceptat prin credință. Și au ajuns la concluzia că este inutil să privești răutatea.
(38) Apoi le-a spus ucenicilor săi: “Nu v-am spus eu că, asemenea unui glas vizibil și unui fulger, cei buni vor fi luați la lumină?”
Atunci toți ucenicii lui i-au adus laude și au spus: “Doamne, înainte de a apărea aici, cine era cel care îți aducea laude? Căci toate laudele există din cauza ta. Sau cine este cel care te va binecuvânta? Căci toată binecuvântarea provine de la tine”.
(40) În timp ce stăteau acolo, a văzut două spirite care aduceau cu ele un singur suflet într-o mare fulgerare. Și un Cuvânt a ieșit din partea Fiului Omului, spunând: “Dă-le haina lor!” Și cel mic a devenit asemenea celui mare. Erau […] cei care i-au primit […] unul pe altul. Apoi […] ucenicii, pe care îi avea […].
Maria a zis: “[…] vezi rău […] îi […] de la început […] unul pe altul.
Domnul a spus: “[…] când îi veți vedea […] deveni uriași, vor […]. Dar când îl veți vedea pe Cel Veșnic Existent, aceea este marea viziune”.
Toți i-au spus: “Povestește-ne despre ea!”
El le-a spus: “Cum doriți să o vedeți? Printr-o viziune trecătoare sau printr-o viziune eternă?”. El a continuat și a spus: “Străduiți-vă să salvați ceea ce vă poate urma, să o căutați și să vorbiți din interiorul ei, astfel încât, pe măsură ce o căutați, totul să fie în armonie cu voi. Căci vă spun că, într-adevăr, Dumnezeul cel viu […] în voi […] în el”.
Iuda a spus: “Cu adevărat, vreau […]”.
Domnul i-a zis: “[…] viu […] locuiește […] întreg […] deficitul […]”.
Iuda a întrebat: “Cine […]?”.
Domnul i-a zis: “[…] toate faptele care […] restul, acestea sunt cele pe care le […]”.
Iuda a spus: “Iată! Guvernatorii locuiesc deasupra noastră, deci ei sunt cei care ne vor conduce!”
Domnul a spus: “Tu ești cel care va domni peste ei! Dar când vă veți scăpa de gelozie, atunci vă veți îmbrăca în lumină și veți intra în camera nupțială”.
Iuda a întrebat: “Cum ne vor fi aduse hainele noastre?”
Domnul a spus: “Sunt unii care vă vor asigura îmbrăcăminte și sunt alții care vor primi […]. Căci ei sunt cei care vă vor da hainele voastre. Căci cine va putea să ajungă în acel loc care este răsplata? Dar veșmintele vieții au fost date omului pentru că el cunoaște calea pe care va pleca. Și este greu chiar și pentru mine să ajung la ea!”.
Maria a spus: “Astfel, în ceea ce privește “răutatea fiecărei zile”, “muncitorul este vrednic de hrana sa” și “ucenicul seamănă cu învățătorul său”.” A rostit aceasta ca o femeie care a înțeles pe deplin.
Ucenicii l-au întrebat: “Care este plinătatea și care este deficiența?”.
El le-a spus: “Voi sunteți din plinătate și locuiți în locul unde este deficiența. Și iată că lumina Lui s-a revărsat asupra mea!”.
Matei a zis: “Spune-mi, Doamne, cum mor cei morți și cum trăiesc cei vii”.
Domnul a spus: “M-ai întrebat despre un cuvânt […] pe care ochiul nu l-a văzut și nici eu nu l-am auzit, decât de la tine. Dar Eu îți spun că, atunci când ceea ce îl înviorează pe om este îndepărtat, el va fi numit “mort”. Iar când ceea ce este viu lasă ceea ce este mort, ceea ce este viu va fi invocat.”
Iuda a spus: “Pentru ce altceva, de dragul adevărului, <mureau> și trăiesc?”.
Domnul a spus: “Tot ce este născut din adevăr nu moare. Tot ce este născut din femeie moare”.
Maria a spus: “Spune-mi, Doamne, de ce am venit în acest loc pentru a profita sau pentru a pierde”.
Domnul a spus: “Tu lămurești belșugul revelatorului!”
Maria i-a spus: “Doamne, există deci un loc care este […] sau lipsit de adevăr?”
Domnul a spus: “Locul în care nu sunt!”
Maria a spus: “Doamne, Tu ești înfricoșător și minunat și […] cei care nu Te cunosc”.
Matei a spus: “De ce nu ne odihnim imediat?”
Domnul a spus: “Când veți pune jos aceste poveri!”
Matei a spus: “Cum se unește micul cu marele?”
Domnul a spus: “Când veți abandona lucrările care nu vor putea să vă urmeze, atunci vă veți odihni.”
Maria a spus: “Vreau să înțeleg toate lucrurile, așa cum sunt ele!”
Domnul a spus: “Cel care va căuta viața! Căci aceasta este bogăția lor. Căci […] acestui cosmos este […], iar aurul și argintul lui sunt înșelătoare.”
Ucenicii Lui L-au întrebat: “Ce trebuie să facem pentru ca lucrarea noastră să fie perfectă?”
Domnul le-a spus: “Fiți pregătiți în fața a orice. Fericit este omul care a găsit […] concursul […] ochilor săi. Nici nu a ucis, nici nu a fost ucis, ci a ieșit biruitor”.
Iuda a zis: “Spune-mi, Doamne, care este începutul căii”.
El a spus: “Iubirea și bunătatea. Căci dacă ar fi existat una dintre acestea printre guvernanți, răutatea nu ar fi luat naștere niciodată.”
Matei a spus: “Doamne, ai vorbit despre sfârșitul tuturor lucrurilor fără grijă”.
Domnul a spus: “Tu ai înțeles toate lucrurile pe care ți le-am spus și le-ai acceptat prin credință. Dacă le-ai cunoscut, atunci ele sunt ale tale. Dacă nu, atunci nu sunt ale tale”.
Ei L-au întrebat: “Care este locul în care mergem?”
Domnul a spus: “Stați în locul la care puteți ajunge!”
Maria a spus: “Tot ceea ce este stabilit astfel este văzut”.
Domnul a spus: “V-am spus că cel care poate vedea este cel care dezvăluie.”
Ucenicii săi, în număr de doisprezece, l-au întrebat: “Învățătorule, […] seninătate […] învață-ne […]”.
Domnul le-a spus: “[…] tot ceea ce am […] vă voi […] voi […] totul”.
Maria a spus: “Un singur cuvânt voi spune Domnului despre taina adevărului: “În aceasta ne-am așezat și către cosmic suntem transparenți”.
Iuda i-a spus lui Matei: “Vrem să înțelegem cu ce fel de veșminte ne vom îmbrăca atunci când vom părăsi decăderea cărnii”.
Domnul a spus: “Guvernatorii și administratorii posedă veșminte acordate doar pentru un timp, care nu durează. Dar voi, ca și copii ai adevărului, nu cu aceste veșminte trecătoare trebuie să ne îmbrăcăm. Mai degrabă, vă spun că veți deveni binecuvântați atunci când vă veți dezbrăca! Căci nu este mare lucru […] afară”.
[…] a spus […] vorbesc, eu […].”
Domnul a zis: “[…] Tatăl vostru […]”.
Maria a spus: “De ce fel este acest grăunte de muștar? Este ceva din cer sau este ceva de pe pământ?”
Domnul a spus: “Când Tatăl a întemeiat cosmosul pentru El însuși, a lăsat mult de la Mama tuturor. De aceea, el vorbește și acționează”.
Iuda a spus: “Ne-ai spus acest lucru din mintea adevărului. Când ne rugăm, cum ar trebui să ne rugăm?”.
Domnul a spus: “Rugați-vă în locul în care nu este nici o femeie”.
Matei a spus: “Rugați-vă în locul unde nu este femeie”, ne spune, adică “Distrugeți lucrările femeii”, nu pentru că ar exista un alt mod de a naște, ci pentru că ele vor înceta să mai nască.”
Maria a spus: “Ele nu vor fi niciodată șterse”.
Domnul a spus: “Cine știe că ele nu se vor dizolva și … [lipsesc 2 rânduri]?”
Iuda i-a spus lui Matei: “Lucrările femeii se vor dizolva […] guvernanții vor […]. Astfel ne vom pregăti pentru ei”.
Domnul a spus: “Corect. Căci ei te văd pe tine? Îi văd ei pe cei care vă primesc? Acum priviți! Un Cuvânt adevărat iese de la Tatăl spre abis, în tăcere, cu o străfulgerare de fulger, dând naștere. Îl văd ei sau îl copleșesc? Dar tu ești și mai conștient de cale, aceasta, înainte ca vreun înger sau autoritate să aibă […] Mai degrabă, ea aparține Tatălui și Fiului, pentru că amândoi sunt un singur […]. Și veți merge pe calea pe care ați cunoscut-o. Chiar dacă guvernanții vor deveni uriași, nu vor putea ajunge la ea. Dar ascultați – vă spun că este greu chiar și pentru mine să ajung la ea!”.
Maria i-a spus Domnului: “Când lucrările […] care dizolvă o lucrare”.
Domnul a spus: “Corect. Căci știi că […] dacă se dizolvă […] se va duce la locul lui”.
Iuda a întrebat: “Cum se arată duhul?”
Domnul a spus: “Cum este aparentă sabia?”
Iuda a spus: “Cum se vede lumina?”
Domnul a spus: “[…] în ea pentru totdeauna.”
Iuda a spus: “Cine iartă faptele cui? Lucrările care […] cosmosul […] cine iartă lucrările”.
Domnul a spus: “Cine […]? Se cuvine ca oricine a înțeles faptele să facă voia Tatălui. Cât despre voi, străduiți-vă să scăpați de mânie și de gelozie, să vă dezbrăcați de […], și să nu …
(următoarele 18 rânduri practic indescifrabile)
… el va trăi în veci. Și vă spun […], ca să nu vă duceți duhurile și sufletele voastre în rătăcire”.
[Dialogul] Mântuitorului
Selecție realizată din James M. Robinson, ed., The Nag Hammadi Library, ediție revizuită. HarperCollins, San Francisco, 1990.
(prin amabilitatea http://www.gnosis.org)
Informații despre Dialogul Mântuitorului
Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi: “A venit deja vremea, fraților, să părăsim munca noastră și să stăm la odihnă. Căci cine stă în odihnă se va odihni pentru totdeauna. Iar Eu vă spun vouă: fiți totdeauna mai presus de […] timp […] voi […] fiți
Dialogul Mântuitorului c. 150 E.N.
Singura copie a Dialogului Mântuitorului care ne-a supraviețuit a fost descoperită în cadrul bibliotecii copte de la Nag Hammadi în 1945. În ciuda stării sale grav deteriorate, reprezintă o etapă importantă de dezvoltare în tradiția Evangheliei Discursurilor. “Dialogul” este o extindere a colecțiilor de ziceri pure, precum Evanghelia lui Toma sau Q; învățăturile lui Isus sunt povestite ca răspuns la întrebările discipolilor săi. Această tendință și-a continuat dezvoltarea în discursurile extinse din Evanghelia lui Ioan. Deși discursurile au paralele în toate cele patru evanghelii canonice, precum și în Toma, este puțin probabil ca Dialogul să depindă în mod direct de vreuna dintre ele; sursa zicerilor ar fi putut fi compusă încă de la jumătatea secolului I.
Pe lângă discursuri, autorul pare să fi folosit cel puțin alte trei surse: un mit al creației, un catalog de înțelepciune cosmologică și o revelație apocaliptică. Combinația dintre acestea, precum și o rugăciune gnostică introductivă, formează o lecție completă de escatologie, în ciuda lipsei unor elemente tranzitorii netede. Termenul “Mântuitor” este probabil o adăugire târzie a ultimului redactor.
Învățăturile din Dialog au fost probabil destinate inițiaților creștini care se pregăteau pentru botez. Ni se spune cum să dobândim cunoștințele necesare pentru ca sufletele noastre să facă călătoria cerească, despre care cei mântuiți pot ști, dar nu o pot “vedea” cât timp posedă încă un trup de carne. La fel ca majoritatea învățăturilor gnostice, textul a fost ținut secret și nu a fost niciodată acceptat de Biserica ortodoxă în curs de dezvoltare.
(prin amabilitatea http://www.maplenet.net)
Dialogul Mântuitorului este păstrat într-o singură copie în limba coptă, găsită în Codexul III al codicelor Nag Hammadi.
Potrivit lui Julian Hills în The Complete Gospels, Dialogul Mântuitorului este o evanghelie despre botez. Hills argumentează::
Tema centrală a Dialogului este un proces de mântuire descris în POxy 654 (fragmentul grecesc din Thom 2): “Cel care [caută] să nu se oprească [până când] găsește. Când va găsi, [se va minuna]. Când [se va minuna], el va stăpâni. [Când va domni, va găsi odihnă]” (vezi DialSav 20:4). Această temă susține o invitație la botez (1-3). Este chiar probabil ca autorul să fi vrut ca această scriere să fie o discuție despre botez și, în special, despre întrebarea: locul celor botezați este în ceruri, și sau trebuie să continue lupta lor în trup, adică pe pământ?
Autorul răspunde la această întrebare în felul următor. În primul rând, scrierea privește înapoi – descrie un moment din trecut, când Isus și ucenicii săi erau împreună. Dar cititorul îi vede pe ucenici nu doar ca pe niște oameni istorici; el descoperă că ei reprezintă “catehumenii” (convertiți în formare) comunității, care sunt instruiți de “învățătorul” lor (81). În acest fel, instrucțiunile ucenicilor din Dialog se adresează probabil celor din comunitatea autorului care se pregătesc pentru botez.
Ron Cameron în The Other Gospels (Celelalte Evanghelii) și Julian Hills în The Complete Gospels (Evangheliile complete) sunt de acord că în spatele Dialogului Mântuitorului se află cel puțin patru surse scrise diferite. Hills argumentează::
Mai multe lucruri despre acest document fac aproape sigur că autorul final a combinat diferite surse scrise pentru a produce prezentul Dialog al Mântuitorului. În primul rând, o serie de discursuri lungi ale Domnului par să aparțină împreună, din punct de vedere al subiectului și al stilului (vezi în special 1-3; 14; 22-23; 34-35; 96; 104). În al doilea rând, mai multe dintre discursuri au introduceri care întrerup fluxul dialogului (a se vedea în special în 24; 36; 36; 37; 39; 40). În al treilea rând, există câteva schimbări bruște de subiect, ca și cum autorul ar fi trecut de la o sursă la alta și înapoi.
Cameron descrie sursele după cum urmează:
În acest dialog sunt inserate următoarele surse: (1) un mit al creației (127.23-131.15) bazat pe Geneza 1-2; (2) o listă cosmologică (133.16-134.24) interpretată în tradiția înțelepciunii; și (3) un fragment dintr-o viziune apocaliptică (134.24-137.3). Ultimul redactor a introdus întregul document cu (4) un îndemn, o rugăciune și o instrucțiune tipic gnostică despre trecerea sufletului prin ceruri (120.2-124.22), toate acestea fiind descrise în termeni foarte apropiați de limbajul corpusului deutero-paulin, de care este foarte posibil ca cea de-a doua parte introductivă să depindă.
Titlul Dialogului Mântuitorului provine de la redactorul final: în timp ce “Domnul” este folosit ca apelativ de treizeci și nouă de ori, termenul “Mântuitorul” apare doar de două ori într-o introducere a discursului. În introducerea lor găsită în The Nag Hammadi Library in limba engleză, Helmut Koester și Elaine Pagels afirmă: “Titlul Dialogul Mântuitorului apare în primele cuvinte și în explicitul manuscrisului și se pare că este o adăugire ulterioară”.
Sursa principală din spatele Dialogului Mântuitorului este o colecție de ziceri ale lui Isus. Helmut Koester și Elaine Pagels scriu următoarele:
Sursa primară a fost un dialog între Domnul și trei ucenici. Această sursă este păstrată în următoarele secțiuni ale lucrării existente: 124,23-127,19; 128,23-129,16; 131,19-133,21(?); 137,3-146,20, adică în aproximativ 65% din textul actual. Aceste secțiuni se caracterizează prin întrebări scurte, adresate de obicei de unul dintre discipolii numiți (uneori de toți discipolii) și răspunsuri la fel de scurte ale Domnului. Uneori, aceste întrebări și răspunsuri sunt extinse în unități mai lungi care discută un anumit subiect. Zicerile tradiționale ale lui Isus folosite în aceste întrebări și răspunsuri au paralele în Evangheliile lui Matei, Luca și Ioan, și în special în Evanghelia lui Toma. Cu toate acestea, o dependență literară de oricare dintre aceste scrieri pare puțin probabilă. Mai degrabă, tradiția zicerilor folosită aici pare a fi una independentă, paralelă cu cea folosită în Evanghelia lui Toma și în Evanghelia lui Ioan.
Cameron compară, de asemenea, Dialogul Mântuitorului cu Evanghelia lui Ioan:
Folosirea sa de discursuri pentru a compune dialoguri marchează o etapă în dezvoltarea tradiției care duce de la colecția primitivă de ziceri la crearea unor discursuri și dialoguri de revelație mai lungi. În această privință, Dialogul Mântuitorului este un precursor al Evangheliei lui Ioan, care încorporează mult mai subtil ziceri inițial discrete în discursuri și dialoguri elaborate ale lui Isus. Mai mult, prin preocuparea teologică abordată prin juxtapunerea escatologiei realizate cu escatologia futuristă, Dialogul Mântuitorului este, de asemenea, un prevestitor al redactării ulterioare a lui Ioan. Fiecare document îl prezintă pe Isus ca pe un învățător de înțelepciune și revelator viu, care își provoacă discipolii să descopere cum revelația poate ajunge să fie o realitate în cadrul unei comunități de credincioși.
Helmut Koester și Elaine Pagels susțin că Dialogul Mântuitorului, spre deosebire de Sophia lui Isus Hristos sau Pistis Sophia, se aseamănă cu Evanghelia după Ioan prin “elaborările și interpretările sale de discursuri tradiționale”. Deoarece Dialogul Mântuitorului este adesea “mai puțin avansat și mai puțin complex din punct de vedere teologic decât paralelele ioanine”, ei susțin că sursa dialogului ar trebui datată undeva în primul secol.
Ron Cameron oferă această datare: “În timp ce sursa dialogului datează probabil din a doua jumătate a primului secol, documentul în forma sa finală a fost compus probabil la mijlocul sau la sfârșitul secolului al doilea, când corpul deutero-paulin a fost folosit în conjuncție cu tradițiile evanghelice pentru a autentifica interpretările atât ale “ortodocșilor”, cât și ale “ereticilor”.” Julian Hills afirmă că redactarea finală a Dialogului Mântuitorului a fost făcută probabil în jurul anului 150 e.n.
(prin amabilitatea http://www.earlychristianwritings.com)
