Dualismul platonic

„Provenind probabil de la termenul psychein= a respira, [psyche] a devenit internalizat ca substanţe vitale odată cu folosirea lui în principal în Iliada. Cel mai adesea, psyche pare a fi folosit exact în modul în care noi am folosi „viaţă”. Dar acest fapt poate fi foarte înşelător. Fiindcă „viaţă” pentru noi semnifică ceva în legătură cu o perioadă de timp, distanţa dintre naştere şi moarte, plină de evenimente, şi dezvoltarea unui anume personaj. Nu există absolut nimic de acest gen în Iliada. Când o suliţă străpunge pieptul unui războinic şi psyche-ul său se dizolvă, este distrus, sau pur şi simplu îl părăseşte, sau este tuşit în afară prin gură, sau sângerat în afară printr-o rană, nu există nimic- orice- care să aibă legătură cu timpul sau cu sfârşitul a ceva… În general, este, simplu, o proprietate care poate fi înlăturată…”

Toate referinţele la învăţătura pitagoreică despre transmigrarea sufletului „folosesc psyche cu acest sens nou, ca suflet în mod clar separabil care poate migra de la un trup la un altul…”. „Cuvântul soma însemnase cadavru sau inanimat, opusul lui psyche ca stare de a fi viu. Deci acum, când psyche devine suflet, soma rămâne opusul său, devenind trup. Astfel a început dualismul, presupusa separare între suflet şi trup.” – Julian Jaynes, Originea stării de conştienţă în separarea minţii bicamerale

“Mai presus de toate, Pitagora a fost un metafizician şi un moralist. Viziunea sa despre suflet probabil că vine din, sau a fost încurajată de, simţul său al Principiului matematic nevăzut. Esenţa fiecărei creaturi, inclusiv a sufletului, era nevăzută, o spiţă invizibilă din roata transmigraţiei. Trupul era locuinţa temporară a sufletului şi sufletul era condamnat să-şi continue goana după locuinţe asemănătoare prin toată eternitatea, dacă nu cumva era norocos şi locuia o viaţă întreagă într-o fiinţă umană suficient de reţinută încât să-şi trăiască toate ceasurile pur şi nobil, caz în care sufletul singur putea să se elibereze şi de trup şi să se alăture sufletului universal şi divin, călător prin eter, dar potolit fără îndoială de armonia sferelor.”

“Ca să-i facă o favoare sufletului chiriaş, stăpânului temporar i se amintea de către Pitagora să-şi trăiască viaţa cea bună. Ne pogorâm pe tărâmul magiei din nou. După tradiţia pitagoreică, viaţa cea bună includea să atingi pământul în timpul tunetelor, să scuipi pe pieliţa unghiilor, să ţii rândunelele în afara casei, să laşi pe pardoseală obiectele căzute de pe masă şi să nu mănânci fasole, ca să menţionăm câteva dintre poruncile sale curioase.”

“Lumea mişună de măşti şi forţe maligne misterioase. Pitagora ajunsese în relaţii de prietenie cu ele, dar nu cum am ajuns noi, folosind ştiinţa şi prin zvâcnirea unui sentiment religios, ci prin a înţelege însuşi omul ca pe o mască, ca un alt mister.”- George Galt, Pe urmele lui Pitagora

Cerurile, învăţa Pitagora, „sunt tărâmul numărului pur, unde obiectele se mişcă în cercuri perfecte, neschimbătoare, tărâmul care poate fi cel mai bine perceput prin raţiune pură. Pământul, tărâmul simţurilor şi al aparenţelor, este locul la care sunt condamnate sufletele umane. Singura noastră eliberare de trupurile noastre pământeşti, „morminte ale sufletului”, este închiderea faţă de această lume şi contemplarea lipsită de pasiune a raţiunii şi a matematicii.”

“Platon accentua implicaţiile etice ale acestei distincţii: formele ideale sunt sursa a tot ce este bun şi bine, în timp ce materia pământească inferioară este sursa tuturor relelor lumii. Lumea mundană, schimbabilă, a vieţii de fiecare zi nu poate fi utilă pentru a înţelege cerurile eterne, perfecte şi neschimbătoare.”- Eric Lerner, Big Bang-ul nu s-a întâmplat niciodată

Plotinus, aproape şapte sute de ani după Pitagora, a exprimat succint dualitatea minţii (tărâmul Ideii) şi trupului (materia pământească inferioară).
“Sufletul astfel curăţit este tot numai Idee şi Raţiune, pe deplin liber de trup, putere de gândire, făcând parte în întregime din acea ordine divină din care ţâşnesc toate izvoarele Frumosului şi toată descendenţa Frumosului.”- Plotinus, Şase Eneide

“Tot ce este pe pământ este asemănarea şi UMBRA a ceva ce este în sfere; cât timp acel lucru splendid, strălucitor (prototipul sufletului-spirit) rămâne în stare neschimbată, la fel este şi umbra sa. Dar când ceea ce e strălucitor se îndepărtează de umbră, şi viaţa se îndepărtează la o anumită distanţă de cea din urmă. Şi chiar şi aşa, acea lumină este umbra a ceva încă şi mai splendid decât ea însăşi.”- Desatir, Cartea Persană a lui Shet

“Fiindcă omul este o fiinţă de natură divină, el este comparabil nu cu celelalte vieţuitoare de pe pământ, ci cu zeii din ceruri, sau, cel puţin, îi egalează în putere. Niciunul dintre zeii din cer nu va lăsa vreodată cerul, depăşindu-i graniţele şi venind jos pe pământ; dar omul se înalţă chiar până la ceruri să-l măsoare; şi, ceea ce este mai mult decât toate laolaltă, el se ridică până la cer fără să părăsească pământul; de o aşa întindere poate fi puterea lui. Nu trebuie să ne reţinem atunci de la a afirma că un om pe pământ este un zeu muritor şi că un zeu în cer este un om nemuritor.”- Libellus

“Conceptele orfismului au fost asimilate nu numai de filozoful Pitagora, ci şi de poetul favorit dintre greci, Pindar (522- 443 î. Ch.); de filosoful şi poetul Empedocles (495- 438 î. Ch.); şi, cel mai important, de către filozoful Platon (429-347 î. Ch.)”- „Orfism, întoarcere spre zei” în Advance, numărul 119

“Ferice de cine a văzut misterele înainte de a fi îngropat sub pământ. El cunoaşte capătul vieţii şi îi ştie începutul, pe Zeus.” -Pindar

“A muri înseamnă a fi iniţiat.” – Platon

“Platon l-a reprezentat pe Pitagora ca învăţând un întreg „mod de viaţă”. Era practicat la Croton de către o societate secretă- care a preluat conducerea oraşului; şi frăţietăţi asemănătoare au luat controlul la Rhegium şi Taras şi pretutindeni. La Croton însă, la mijlocul secolului al cincilea, o mişcare ostilă a ars până în temelii centrul frăţietăţii şi l-a constrâns pe Pitagora să se retragă la Metapontum, unde a murit.

“Însă decăderea pitagoreismului s-a răspândit şi Ordinul din Italia a fost aproape în totalitate suprimat. Totuşi, a fost înviat de către supravieţuitori fugari care s-au stabilit la Thebes şi Philus; între cei din primul oraş amintit se afla şi faimosul Philolaus din Croton sau Taras în sudul Italiei, care a îmbrăcat doctrina pitagoreică în hainele unui argument filozofic şi a inventat sau dezvoltat astronomia şcolii… Cu toate acestea, Taras a fost oraşul care a devenit reşedinţa principală a ordinului resuscitat, în special sub conducerea lui Archytas, care era vizitat, şi foarte influenţat, de Platon.”

“Calitatea de membru, care era accesibilă şi femeilor şi bărbaţilor în egală măsură, necesita o disciplină ascetică. Însă în rândurile lor se găseau grupuri divergente, dedicate religiei şi, respectiv, ştiinţei: cel din urmă a venit sub conducerea lui Archytas (şi Aristoxenus). Se prea poate ca Legământul Hipocratic să se fi instituit pentru o frăţietate pitagoreică. Oricum, înainte de 300, şcoala pitagoreică dispăruse din vedere din nou, şi a reînviat sub numele de neo-pitagoreism la Roma şi în Alexandria în secolul I î. Ch.” – Michael Grant, Grecii clasici

“Educaţia pe care [Platon] a prescris-o pentru Paznicii din Republică îi purta printr-un proces de instruire fizică şi intelectuală foarte riguroasă, mergând până la punctul în care puteau obţine cunoaşterea intuitivă a Binelui. Se spune că într-un curs faimos (pe care se presupune că l-a ţinut, dar care nu a ajuns până la noi), Platon ar fi vorbit despre această viziune a Binelui într-o manieră care sugera că împărtăşea splendoarea inefabilă regăsită în mod obişnuit în experienţa misticilor contemplativi.”

“În Timaeus, Platon a vorbit despre un Creator, un Demiurg sau un Maestru Suprem. Dar el nu a identificat acest Creator cu Binele. De fapt, în concepţia sa, Creatorul era cel care se folosea de Formele atemporale ca un fel de amprentă pentru construcţia cosmosului temporal.”- Ninian Smart, Experienţa religioasă a omenirii

“Maestrul Divin este bun şi doreşte ca toate lucrurile să fie ca el însuşi. Prin urmare, el face ordine din haos şi modelează un suflet-al-lumii; cosmosul este astfel o creatură vie înzestrată cu viaţă şi inteligenţă. Universul material cuprinde focul şi pământul pentru a-l face vizibil şi tangibil şi celelalte elemente pentru a-i da proporţii. Tatăl creează corpurile cereşti divine, zeii vizibili şi le încredinţează acestora modelarea părţii muritoare a omului; el însuşi creează suflete, într-un număr egal cu cel al stelelor, din ce-a rămas în urma creaţiei sufletului-lumii.”- John Ferguson, O enciclopedie ilustrată a misticismului şi a religiilor misterului

“Republica lui Platon, o respingere a democraţiei ateniene, a fost modelată de Sparta, unde un număr mic de proprietari de pământ conducea peste o masă de servi fără drepturi sau heloţi. Sparta învinsese Atena în Războiul Peloponezian de 30 de ani, început în anul naşterii lui Platon, 428 î. Ch. Lipsită de coloniile sale, în zorii înfrângerii, Atena a erupt într-un conflict social pe măsură ce bogaţii deţinători de pământ se luptau cu ţăranii şi cu artizanii. Ca să se protejeze de pretenţiile crescânde pentru abolirea datoriilor şi distribuţia pământului, proprietarii de teren căutau să combată democraţia politică şi să ridice o societate ierarhică. Platon a devenit teoreticianul acestei noi societăţi, raţionalizată în Republica şi justificată de cosmologia din Timaeus.”

“Dualismul platonic descrie un cosmos care poate fi cunoscut doar de raţiunea pură a celor puţini care astfel au dreptul să conducă peste cei mulţi, după cum cerurile conduc peste pământ, sufletul conduce trupul, stăpânul conduce peste sclavi. Era concepţia despre lume a proprietarilor de sclavi. Ştiinţa ioniană alternativă pleca de la premisa unei lumi care poate fi cunoscută prin observaţie, în care gândirea şi munca se împleteau. Era concepţia despre lume a meşteşugarilor liberi şi a ţăranilor.”- Eric Lerner- Big Bang-ul nu s-a întâmplat niciodată

“Oraşele antice din răsărit- Babilon, Ierusalim, chiar şi Elefantine- toate îşi aveau templele în centru, opulentele case-statui ale zeilor slujiţi de preoţia tradiţională ierarhică. Aici, oamenii locuiau în case construite ca stupii de albine, îngrămădite una în alta şi legate prin alei întunecoase, fără spaţii publice deschise. Acestea erau oraşe construite în jurul zeilor antici. Dar noile oraşe ale imperiului lui Alexandru au fost construite în jurul recreaţiei şi muncilor oamenilor. De vreme ce omul şi nu zeii determina acum cursul istoriei, prin urmare omul s-a pus în lumină în centrul acestor oraşe.”- John Romer, Testament

“E posibil ca mişcările Mevlevi [ordinul lui Sufis] să-şi fi avut originea odată cu şcolile pitagoreice care efectuau anumite dansuri sau ‚mişcări’ în care fiecare persoană se rotea în raport cu planeta din univers pe care o reprezenta. Cu toate că Whirling Dervishes reprezintă planetele, este improbabil că informaţiile ezoterice ale pitagoreicilor să fi fost transmise mai departe celor care se rotesc astăzi.”

“La început, muzica Mevlevi nu era pentru relaxare, ci era un mediu de transmitere a cuvintelor şi gândurilor lui Melvana [d. 1273], aşa cum fusese pentru Pitagora, Homer şi Orfeu.” – Ira Friedlander, The Whirling Dervishes

(prin bunăvoinţa www.mystae.com)