Cassianus (2) Julius, un învăţător eretic care a trăit la sfârşitul secolului al 2lea, în principal cunoscut nouă prin referirea la scrierile sale făcute în două ocazii de către Clemens Alexandrinus. În primul pasaj (Strom. i. 21, copied by Eusebius, Praep. Ev. x. 12) Clement se angajează într-o cercetare cronologică pentru a arăta antichitatea măreţ de superioară a lui Moise faţă de fondatorii filozofiei greceşti, şi se recunoaşte pe sine a fi dator investigaţiilor anterioare făcute de Tatian în lucrarea sa adresată grecilor, şi de Cassian (se scrie Casianus în MS. de Clement, dar nu şi în cele ale lui Eusebius) în prima carte a Exegeticii sale. Vallarsi (îi. 865) modifică fără comentariu pe Cassianus din editorii anteriori în Casianus, în Catalogul lui Jerome 33, un loc unde Jerome nu se foloseşte de Clement direct, dar copiază notiţa din Eusebius (H. E. vi. 13). Jerome adaugă că el nu a avut de a face cu lucrarea cronologică în discuţie. În al doilea pasaj (Strom. iii. 13. seq.) Cassian este şi acolo numit în legătură cu Tatian. Clement, în această discuţie, respinge doctrina acelor Gnostici care, în părerea lor despre răul esenţial al materiei, au condamnat căsătoria şi procrearea de copii; şi după considerarea anumitor argumente îndemnate de Tatian, spune că unele similare au fost folosite de Julius Cassianus pe care-l descrie drept iniţiator al Docetismului o thV dokhsewV exarcwn, o declaraţie care trebuie primită cu o anumită modificare. [DOCETAE.] El citează anumite pasaje dintr-un tratat de Cassian despre Abstinenţă (peri egkrateiaV, h peri eunouciaV), în care el a condamnat pe deplin relaţia sexuală, şi a referit originea sa la instigările primilor noştri părinţi de către şarpe, susţinând în dovadă 2 Corinteni 11:3. Cassian a citat Isaia 56:3, Matei 19:12, ci probabil câteva alte pasaje care sunt discutate de Clement fără menţiune expresă că ar fi fost folosite de Cassian. Cassian foloseşte de asemenea anumite zicale presupuse ale Domnului nostru, citate tot aşa în aşa numita a două epistolă a Romanului Clement către Corinteni, cap. 12, precum şi în Excerpta Theodoti, lxvii. P. 985, unde Lightfoot notează (Clement, I.c.) că Cassian, prin omiterea unei clauze, face aspectul Encratite al pasajului mult mai puternic decât apare în citarea lui Pseudo-Clement. Clemens Alexandrinus nu face nici o plângere cu privire la nedreptatea din citare, dar în timp ce remarcă faptul că cele spuse nu se găsesc în cele patru Evanghelii ale noastre, ci numai în Evanghelia după Egipteni, el oferă o explicaţie diferită mai puţin naturală decât cea a lui Cassian.
Un alt specimen al argumentelor lui Cassian în tratatul acesta este păstrat în Comentariul lui Jerome despre Galateni 6:8. Jerome răspunde acolo unui argument Encratite descoperit în acest text, anume că cel ce este unit cu o femeie în trup, prin urmare din trup va culege coruperea. Acest argument este introdus în cuvintele care, conform citirii comune, sunt astfel, „Tatianus qui putativam Christi carnem introducens, omnem conjunctionem masculi ad foeminam immundam arbitratur, tali adversum nos sub occasione praesentis testimonii usus est argumento”. Există puţină îndoială că trebuie să citim în loc de Tatianus, Cassianus. Editorul Benedictin care reţine citirea veche notează faptul că Cassianus este citirea celor două dintre cele mai vechi manuscrise, în timp ce Vallarsi spune că Cassianus a fost citirea din fiecare manuscris pe care l-a văzut el.
Docetismul lui Cassian a fost îndeaproape legat cu Encratismul său, căci era un răspuns evident al ortodoxului faţă de doctrina sa despre Abstinenţă, că dacă naşterea de copii era în esenţă rea, atunci şi naşterea Domnului nostru era rea, şi mama Lui un obiect de vină. Aceasta a fost confruntată de realitatea trupului Domnului nostru. Cassian a învăţat de asemenea că omul nu a fost original creat cu un trup ca al nostru, ci că aceste trupuri fireşti au fost „haine de piele” în care Domnul a îmbrăcat pe primii noştri părinţi după Cădere. Această noţiune, probabil derivată din Valentinus (Irineu I. v. P. 27), avea răspândire considerabilă. (Referinţă la aceasta se poate găsi în Huet’s Origeniana, ii. Qu. 12, viii., and Beausobre, Manich驳me, ii. 135).
Theodoret (Haer. Fab. i. 8) enumeră printre urmaşii lui Valentinus un Cossian, prin care, fără îndoială, se intenţionează Julius Cassianus; căci multe greşeli şi mai mari în nume sunt prezente în textul lui Theodoret, şi Theodoret şi-ar fi găsit autoritatea în Clement pentru clasarea lui Cassian cu Valentinus.
Coincidenţele dintre Tatian şi Cassianus par prea apropiate pentru a fi accidentale, dar nu avem nici o dată pentru a determina prioritatea lor relativă. Dacă Cassian a fost într-adevăr fondatorul sectei numite Docetae, el trebuie să fi fost de multă vreme antecedentul lui Serapion (Eus. H. E. vi. 12). Ţara sa se poate să fi fost Egiptul (cf. Harnack, Gesch. der Alt. Chr. Lit. pp. 201-204). [DOCETAE; ENCRATITES]. [G. S.]
