de Georgi Vasilev
Este vreo legătură între bogomilism și reformă? Aceasta nu este o întrebare neobișnuită, ea a mai fost pusă. Istoricul american metodist Linus Broket a scris în cercetarea sa, publicată în 1879 o carte cu titlul provocator: bogomilii din Bulgaria și Bosnia (primii protestanți ai estului: o încercare de a restaura unele pagini pierdute ale istoriei protestante).2 Trebuie observat că pe lângă legătura făcută între protestantism și bogomilism, cartea prezintă fapte sugestive și interesante. În prima parte a sec. 20, Leo Seifert observa că Wyclife s-a apropiat de vederile dualismului3. O părere similară la scară mai mare este exprimată de faimosul învățat bulgar, Ivan Shishmanov: bogomilii sunt primiiprotestanți în Europa – nu pentru că preotul Bogomil i-a precedat pe Wyclife, Hus și Luther cu câteva secole, ci și pentru ă învățăturile lui au mers repede în vest și s-au dezvoltat în Italia, Lombardia, în Franța, Provence, în Belgia, Olanda, valea Rinului, Met, Strasbourg, Cologne, Bonn, Trier, etc., și chiar în Anglia4. În spațiul limitat pe care îl avem, vom privi la această influență în Reformă și la John Wyclife (c. 1328—1384), Jan Hus (1369—1415) și Martin Luther (1483—1546). Mai sunt asocieri care au fost deja menționate. John Wyclife a fost cunoscut ca steaua dimineții reformei. Anne Hudson, cercetător eminent englez, a definit munca sa și a lolarzilor ca o reformă prematură5. John Wyclife și Jan Hus au fost numiți protestanți înainte ca protestantismul să apară ca mișcare. Martin Luther (1483—1546) a fost foarte interesat de munca lui Jan Hus. Sunt dovezi medievale care arată că Wyclife a început reforma și Hus a primit faima, în timp ce Martin Luther și Philipp Melanchton au susținut-o în clocot. Vom adăuga fapte la această imagine. Sunt studii despre influența lui John Wyclife asupra lui Jan Hus, dar continuitatea organică dintre cei 3, Wyclife, Hus, Luther, nu a fost studiată.
Este o mare lucrare culturală. Sec. 14 în Anglia a văzut înflorirea literală și a iconografiei lolarzilor, urmașii lui John Wyclife, care a fost comparată cu rezultatele academice ale lolarzilor de la Oxford. Toate acestea au fost încoronate de reformatorul curajos și gândirea civilă a lui John Wyclife, care a tradus NT în engleza de rând (1381). De acolo, ideile dualiste includeau reforma teologică a lui John Wyclife care au ajuns la Împărăția Bohemiei și la Jan Hus, care le-a protejat și adoptat ca bază a reformei, inclusiv traducerea sa a Bibliei în cehă. Jan Hus a fost numit campion al vederilor lui Wyclife. Ulterior, Martin Luther și-a exprimat admirația pentru sacrificiul reformatorului boemian și s-a declarat succesor al lui Jan Hus, continuând reforma sa prin traducerea Bibliei în germană. Astfel, activitățile reformatoare din Europa au mediul dezvoltării personale a progresului vernacular, național și cultural.
Noi dovedim aici prezența ideilor lui Bogomil și Cathar și motivațiile triadei reformei: John Wyclife — Jan Hus — Martin Luther, prin fapte, linkuri documentate și asocieri.
Începem cu John Wyclife, dovedind ă ideile lui au fost influențate de teologia Bogomil și Cathar. O analiză comparativă arată similarități puternice între acesta din urmă și tezele principale. Fraza sa faimoasă Dumnezeu trebuie să se supună (Deus debet obedire diabolo) uimește învățații englezi și azi, dar este traducerea directă a afirmației bogomile că diavolul este stăpânul lumii acesteia6.
Deschideți orice ediție oficială modernă a Bibliei în engleză (The Holy Bible. New Revised Standard Version. Oxford, 1989) și citiți rugăciunea domnească și veți vedea că i se cere lui Dumenzeu să ne dea pâinea de toate zilele ( Mat. 6:9—13). În ediția Wyclife, începută în 1380, se găsește un text diferit: “oure breed ouer othir substaunce” [dă-ne azi pâinea zilnică în locul altei substanțe].7 De ce este o diferență? Yordan Ivanov, filolog bulgar și istoric răspunde. În cartea sa, Богомилски книги и легенди (cărți și legende bogomile), a scris că bogmilii bosniaci citesc rugăciunea domnească pronunțând: dă-ne pâinea noastră zilnică de o altă substanță8. O versiune similară se găsește în ediția Lyoneză a scripturilor albigense: E dona a noi lo nostre pa qui es sabre tota cause [pâinea care este peste toate].9 într-o traducere veche italiană, găsim o potrivire completă a frazei lui Wyclife “oure breed ouer othir substaunce”: “Il pane nostre sopra tucte le substantie da a nnoi oggi” [pâinea noastră deasupra oricărei substanțe”]. vedem că John Wyclife copiază fraza catharilor italieni, adică traducerea italiană cathară și cea a lui Wyclife au aceeași interpretare. Pâinea supranaturală este Cuvântul, pe care bogomilii și catharii îl văd ca adevărata hrană a sufletului. John Wyclife accentuează și el acest lucru. Dovezi substanțiale pentru înțelegerea bogomilă a cuvântului lui Dumnezeu ca pâine transcendentală, spirituală se găsește în Euthymius Zygabenus: “τον αρτον γαρ, ϕησι, τον επιουσιον.”10
Iată o altă comparație ce dovedește înțelegerea identică a catharilor și a lui John Wyclife pentru pâine ca termen spiritual: Albigensians Verbum Dei esse ille panis. Cuvântul lui Dumnezeu este pâinea . “Acta inquisitionis Carcassonensis contra Albigensis, a. 1308 et 1409”. — Döllinger, T. II, p. 28)
John Wyclife
…Restat igitur ut panem cotidianum acceptamus spiritualem, praecepta divina cotidies opportet meditari et operari. Rămâne să acceptăm pâinea noastră zilnică ca fiind spirituală. (Operis evangelici. Lib. III et IV. London, 1896, p. 285)
Esența pâinii și vinului spiritual rămâne aceeași, după consacrarea la altar.
Quod substantia panis materialis et vinum maneat post consecrationem in sacramento altaris. (“XXIV Conclusiones Wycclyf damnatae Londoniis in synodo.”)
Respingerea mărturisirii numai Dumnezeu iartă, lui îi mărturisim, fără mijlocitor.
Dacă cineva este forțat să facă mărturisiri exterioare, acest lucru este nefolositor. Item quod si homo fuerit debite contritus, omnis confessio exterior est sibi superfua, vel inutilis. (“XXIV Conclusiones” — Fasciculi Zizaniorum, p. 278).
Preoții păcătoși nu au dreptul să oficieze: nimeni, nici lord, nici episcop sau preot care este în starea de păcător muritor.
Item asserere quod nullus est dominus civilis, nullus est episcopus, nullus est prelatus, dum est in peccato mortali. (“XXIV Conclusiones ” — Fasciculi zizaniorum, р. 280).
Respingerea liturghiei:
Item pertinater asserere non esse fundatum in evangelio quod Christus missam ordinavit. (XXIV Conclusiones — Fasciculi Zizaniorum, p. 278, p. 281).
Repingerea jurămintelor:
…este logic să se interzică jurămintele, deoarece sunt inutile între sfinți.
… videtur ad sensum suum prohibere simpliciter iuramentum, quia videtur iuramentum superfuere inter perfectos.11
Respingerea indulgențelor
NU sunt alte indulgențe decât cele date de Domnul nostru Isus Hristos.
Non sunt indulgencie nisi a Domino Jesu Christo.12
Se ridică întrebarea dacă sunt dovezi ale legăturilor lui John Wyclife și ale lolarzilor cu cultura bogomil cathară. Sunt dovezi și vor mai fi descoperite și altele. Surse diferite inică faptul că Lollardia nu se limita la insulele britanice, ci la continent și avea rădăcina în tradiția cathară. Vom trece printr-un labirint de fapte ce dovedesc această relație. O mare autoritate în studiul mișcărilor dualiste, Ignat von Döllinger, e referă la un număr de documente cu privire la prezența lolarzilor în Europe, citând o bulă papală a lui Boniface IX, care explică popularitatea Beghardi ori Lolhardi și Swestrione”, răspândită în diferite părți ale Germaniei, care erau săraci — Fratricelli.”13 Aceasta a avut loc la începutul sec. 15, deoarece Boniface IX era papă între 1389 – 1404. Acest text dovedește informații importante. Prima este că lolarzii erau o varietate de Beghardi și Fratricelli, și erau în vederea predecesorului său Ioan XX (1316—1334).14 Cu alte cuvinte, lolarzii erau un fenomen în sistemul medieval de erezii în Europa. Lolarzii germani erau Beghardi, deci au originea în sec. 12, cum arată Malcolm Lambert în cartea sa Erezii medieval15. Istoricul Mosheim conclude că lolarzii englezi, urmașii lui Wyclife, aveau un nume belgian importat – 16. Deci lolarzii, Beghardi și Fratricelli sunt nume diferite pentru aceeași mișcare sau varietăți ale aceleiași mișcări.
Se cunoaște faptul că Beghardi sunt o sectă de cathari. Altă sursă descoperită de Ignat von Döllinger, anume un document de la biblioteca de stat din Frankfurt, conține caracteristici importante cu privire la crezul Beghardi: unii eretici erau literați și aveau simpatia stăpânilor teologi și învățaților. Ereticii spun că urmează viața lui Hristos și a apostolilor și că nu acceptă sfinții17. Ei neagă dreptul de consacrare al preoților păcătoși18. Ultimele 3 fapte caracterizează catharii care se numesc noii apostoli, care resping existența sfinților și dreptul preoților păcătoși de a oficia în biserică. Documentul prezintă și alte caracteristici cathare familiare, inclusiv ideea că mărturisirea se face direct la Dumnezeu și indulgențele nu contează19.
Reformatorul englez este copleșit de Evanghelia lui Nicodemus, circulată de Bogomili și Cathari, în special coborârea lui Hristos în iad, care el susține că trebuie inclusă în NT.
Jan Hus: Succesor și protector al ideilor lui John Wyclife
Sunt dovezi ample ale influenței lui John Wyclife asupra lui Jan Hus. Documentația sinodală inclusă în colecția Mansi arată că acuzațiile aduse lui Jan Hus erau la fel cu cele aduse lui John Wyclife.20 Deci John Wyclife și Jan Hus aveau aceleași vederi eretice21.
Angajarea personală a lui Jan Hus în protejarea cărților lui Wyclife, în Bohemia a fost documentată. În 1403, universitatea Charles din Praga, urmând exigența Vaticanului, a denunțat lucrarea lui Wyclife, a ars cărțile lui în curtea episcopatului din Praga. Jan Hus și-a predat cărțile, dar a declarat că s-a făcut o greșeală teribilă și că actul este imoral și nedrept. El scrie adesea în apărarea Wyclife și despre persecutorii lui din Anglia și de pe Continent22.
Un capitol întreg în Polemica lui Jan Hus este dedicat lui John Wyclife.23 În apărarea sa, Hus oferă o scuză pentru Wyclife (cum ulterior Martin Luther a făcut pentru Jan Hus) sugerând o similaritate între el și Hristos: în regatele englez, francez și boemian, mulți prelați și clerici consideră pe John Wyclife eretic, deci este eretic. Dacă acesta este cazul, atunci dacă regatele turc, Saracen și Tartar nu cred că Isus este Dumnezeu, El nu este Dumnezeu24.
Rămâne de demonstrat ce idei a adoptat Hus de la Wyclife. Deoarece sunt multe, și vom mai studia acest subiect, vom sublinia doar cele mai importante.
Ca și Wyclife, Hus apăra predicarea în vernacular, dreptul de a traduce, predica și citi Evanghelia în limba nativă a congregației. Hus vedea cărțile scrise de Wyclife în engleză ca o valoare ce trebuie apărată de clericii catolici25 ca poporul german sau bohemian care a apărat limba nativă. Admirația și adorarea Cuvântului de către John Wyclife și Jan Hus a fost moștenită de la cathari și bogomili. Trebuie să amintim ideile istoricului bizantin Euthymius Zigaben, care spune că bogomilii spuneau că Hristos îi hrănește cu Cuvântul Lui, că rugăciunea domnească este hrana lor spirituală. Să ne amintim că un accent pus pe Cuvânt este și cel al John Wyclife când a tradus rugăciunea domnească din latină, numind-o “ouer breеd ouer othir substaunce.”26 în interpretarea rugăciunii domnești, Jan Hus explică că pâinea zilnică nu este numai literal, pâinea pentru hrana trupului27 ci și figurat, pâinea sacră a învățăturii lui Dumnezeu28.
Bogomilii, Catharii și Lollardii neagă structura și instituția bisericilor oficiale. John Wyclife și Jan Hus nu au negat total biserica, dar s-au opus acumulării de bogății, corupții și ierarhiei practicii ecleziastice. Jan Hud credea că simpla aderare la legea lui Hristos, Evanghelia și comunitatea creștină originală sunt modelul potrivit al bisericii creștine 29. Similar catharilor, lolarziilor și lui John Wyclife care respingea autoritatea papei și îl numea antihrist, Jan Hus punea la îndoială sistematic supremația papală. Conținutul latin al unei lucrări a sa De ecclesia, (scrisă în cehă, include subtitluri anti-papale de genul: anticristul poate deveni papă30, papa poate păcătui31, convingerea lui puternică este că a te opune unui papă care face abuz de mandatul său, înseamnă a te supune legii lui Hristos32. Cardinalii și prelații sunt criticați și ei: fiecare prelat rău este antihrist. Liturghia preoților imorali trebuie ignorată.. prelații răi nu sunt vicari adevărați. De ecclesia a lui Hus este descrisă de V. Bilbasov: învățătura lui Hus pentru biserică demolează sistemul catolic și papalitatea: biserica este o comunicare între credincioși, cuprinde toți oamenii de pe fața pământului…33 Jan Hus indică sursa opiniilor sale: în Polemica el citează fraza faimoasă a lui Wyclife: nimeni nu poate fi lider, cleric, episcop, dacă trăiește în păcate mortale34
Similar cu catharii, lolarzii și John Wyclife, reformatorul bohemian denunță vânzarea de indulgențe și schimbul de obiecte sfinte caracteristice papalității.
Pe de altă parte, Hus încearcă să observe ritualurile religioase pentru a dovedi că obiecțiile sale față de biserică au natură morală și nu doctrinară. Deși bogomilii cred că botezarea copiilor în apă nu este necesară, ci doar botezul adulților, în DS este cel adevărat, în De ecclesia Hus scrie că botezul nu rănește pe nimeni. În scrierile lui apare ocazional ideea ce aparține teologiei dualiste familiare a bogomililor și catharilor. În prima scrisoare inclusă în broșură, compilată de Martin Luther, el apără biserica din Praga “Bethlehem” unde predică împotriva avansării lui Satan, împotriva încercării de a stabili împărăția lui: acolo, satan s-a înfuriat și a restaurat preoții și prelații, deoarece a observat că de acolo va ieși o forță care îi va slăbi împărăția35. Ideea de împărăție a lui satan pe pământ este dualistă. Catolicii și ortodocșii cred că tot ce este pe pământ și în cer este creația lui Dumnezeu, bogomilii, catharii și lolardii cred că pe lângă împărăția cerească a lui Dumnezeu mai este și cea a lui satan. Hus a demonstrat în lucrarea sa recunoașterea teoriei manechene a celor 2 deități – una bună și una rea36 – evitând necesitatea discuției. Hus nu a fost specific dacă se referea la manechenii vechi sau la cei noi și a apelat la concluzia augustiniană familiară că răul nu este creația lui Dumnezeu, ci o consecință materială a lucrărilor diavolului și a oamenilor păcătoși. similar, a folosit teza Sf. Augustine să conteste delicat ideea manechenă trupului aparent și docetic al lui Hristos 37. Adoptând această doctrină recunoscută oficial, Hus evită discutarea poziției sale cu privire la manechenii noi – bogomilii, catharii și lolardii, care au fost persecutați de inchiziția catolică și ale căror vederi erau împărtășite de predecesorul lui, John Wyclife. Astfel, Hus a demonstrat cunoașterea doctrinelor dualiste și a evitat pericolul de a se supune lor.
Spre deosebire de bogomili, cathari și lolardi și waldensieni, Jan Hus nu era interesat de crearea unei comunități religioase separate, alternative, el este un propunător al dezvoltării evoluționiste a bisericii, purificarea ei internă. Aceasta demonstrează natura reformatoare a acțiunilor sale, pașnice prin dialog. Altă caracteristică importantă a gândirii lui Hus este faptul că vederile lui sunt marcate de renaștere. Opiniile lui se odihnesc pe antichitate, se referă la Aristotel și Alexandru cel Mare, Asclepius, Pliniu, Cicero, citează Platon, Theophrastos, Hermes Trismegistus, Avicenna, și AlGhazali.38
Ce a luat Martin Luther de la Hus?
Conexiunea ideologică dintre Jan Hus și Martin Luther este familiară dar a fost descrisă în termeni generali: fie prin faimoasa exclamație a lui Luther: suntem toți husiți, fie prin legenda că atunci când trebuia să fie ars, Hus a profețit: ardeți o gâscă, dar într-un secol, va veni o lebădă neagră, pe care nu o să o puteți nici prăji, nici fierbe. Cuvintele frazei arată că Hus înseamnă gâscă în cehă, iar simbolul de arme al lui Luther este lebăda.
Împrumuturile teologice ale lui Martin Luther de la Jan Hus se văd și din broșura lui Luther publicată la Witenberg în 1537, care conține o selecție a scrisorilor lui Hus, compilate de Luther39. În introducere, Luther folosește cuvinte puternice pentru a-și exprima simpatia față de Hus și mânia față de călăii lui40 și comentarii teologice importante la ideile lui.
Luther explică că la cererea lui, scrisorile au fost traduse din ceha originală în germană, pentru a expune nedreptatea și violența Conciliului de la Constance. El laudă sacrificiul lui Hus: adevărul a câștigat o victorie cu fruntea sus41 spiritul măreț și ilustru al acestui om – Jan Hus — care scrie în așa manieră creștină…42 Martin Luther sprijină poziția sa cu părerea lui Erasmus de Roterdam: “Jan Hus a fost ars, dar nu convins.”43
Pe lângă simpatia emoțională, sunt și legături intelectuale între reformatorul ceh și cel german. Pentru a demonstra aceasta vor sublinia unele idei cruciale ale lui Luther de la Hus.
1. scrisorile sunt publicate de Luther pentru a convinge clericii și prinții să renunțe la calea rea și să se roage la Domul Isus pentru ale da DS44. În prima scrisoare a lui Hus este încercarea de a convinge liderii bisericii catolice să adere la adevărul lui Dumnezeu despre care a scris și predicat el, din evanghelie și sfinții părinți45. Clar, Martin Luther își împrumută abordarea stilistică.
2. critica lui Hus despre corupția rampantă a bisericii catolice este literal repetată de Luther: papalitatea care își revine după schismă a umplut bisericile lumii cu nedreptate, liturghii corupte și alte lucruri vândute de preoți și călugăr46.
3. Luther sprijinea teza principală a lui Hus: dacă papa nu este drept, nu este capul bisericii… 47 Această teză este o transformare a opiniei familiare bogomil cathară, luată de John Wyclife, că un om al bisericii care trăiește în păcat mortal nu are dreptul să predice altora.
4. Luther știe șii prețuiește cartea lui Hus: De ecclesia și predicile lui.48 acest lucru este foarte important deoarece Hus l-a urmat pe Wyclife, care a scris tratate similare despre biserică, în crearea unui model de biserică deschisă publicului, predicarea în vernacular, lipsa ierarhiei, fără taine, totul este pentru toți din congregație. Ele 95 de teze ale lui Lutherde pe ușa din Witenberg la 31 Oct. 1517 spun același lucru. Reformatorul german își cere scuze de la Jan Hus: chiar adversarii lui au admis că era un om învățat care întrecea ca erudit toți doctorii în divinitate ce compuneau Conciliul 49. Luther a spus cât de surprins a fost ca student în divinitate la Erfurt când a găsit într-o bibliotecă publică o copie a Slujbelor lui Jan Hus care supraviețuise, și cât de surprins a fost de un așa om venerat și puternic, care a fost ars.
5. condamnând deciziile crude și eronate ale Conciliului de la Constance, Martin Luther admite că previziunile lui Hus s-au împlinit și se auto-numește unul din oamenii care a facilitat acest proces, s-a numit urmaș al lui Hus: evenimentele, fie prin mine, fie prin alții, au verificat previziunile lui Hus.50
Astfel textele lui Luther din broșura cu 4 scrisori scrise de Hus ne dau motive pntru a conclude că reformatorul german a adoptat ideile de bază ale predecesorului ceh: predicarea în limba nativă, traducerea Bibliei în germană, încrederea în evanghelie și nu în clerici, respingerea supremației și corupția papală, zidind o biserică democratică cu mistere sacre accesibile tuturor din congregație. Declarându-se executorul previziunilor lui Hus, Martin Luther exprimă implicarea sa în ele. Acest lucru este confirmat și de oponenții lui. Dominicanul Johann Eck de la universitatea din Ingolstadt îl acuză pe Luther de diseminarea învățăturii eretice și otrăvitoare a lui Jan Hus.
Din cei 3 reformatori discutați în acest articol, Martin Luther este cel care se desparte cel mai mult de dualism – permite co-prezența lui Hristos în Euharistie și botez. Distanța lui se poate observa în modul de comunicare cu comunitățile „eretice” waldensiene – nu le vede ca parte a preistoriei reformei, ci ca aliați 51 Unul din motivele pentru care Luther s-a opus ritualurilor bisericii oficial este că și-a axat energia în lupta pentru respingerea legii canoanelor papale, care dădea autoritate bisericii catolice peste societatea seculară. Nu este un accident că în răspunsul la bula papală a papei Leo X, prin care e declarat eretic, el arde documentul împreună cu lucrări ale legii canonice.
Identificăm în lucrarea lui Luther multe concepte dualiste moștenite probabil de la Wyclife și Hus, poate aceste ecouri se datorează interesului lui Luther în Meister Eckhart (ale cărui lucrări au reminiscențe cathare). Este posibil să fie alte surse, nefamiliare, dar:
- la fel ca și catharii, Luther respinge ferm vânzarea de indulgențe și cele 95 de teze ale sale sunt dedicate precis acestui lucru52. Activitatea sa reformatoare începe cu aceste teze.
- în cele 95 de teze și alte lucrări, el critică conceptul catolic de purgatoriu, ceea ce coincide cu negarea cathară a existenței purgatoriului53
- ca și dualiștii, Luther este atent la Cuvânt. În comentariul său despre Cină, el spune că pentru a avea pâinea zilnică avem nevoie de pace și adaugă starea spirituală. În Micul catechism, vorbind despre taina euharistiei, el spune că nu a mânca și a bea înseamnă sacramentul, ci cuvintele ce însoțesc ritualul sunt cele mai importante54
- ca și bogomilii și catharii, Luther neagă mijlocirea sfinților înaintea lui Dumnezeu, deoarece nu sunt mai buni ca Hristos. În Marele catechism, unde interpretează rugăciunea domnească, spune: rugăciunea mea are valoare și este sacră și dragă Domnului, ca cea a lui Pavel (paragraful 16);55
- ca dualiștii, Luther respinge icoanele și liturghiile ca idolatrie și-l reduc pe Dumnezeu la un idol
- în Marele catechism, Luther folosește termeni similari cu bogomilii care resping adorarea moaștelor, spunând că oasele nu ajută pe nimeni, deoarece adevăratul templu este sfințirea Cuvântului lui Dumnezeu și este mai presus
Lista vederilor dualiste adoptate de Luther este mai lungă. În Marele catechism, ca rezonanță a tradițiilor bogomililor, catharilor și lolardilor, Luther exprimă opinia sa sceptică cu privire la jurăminte, cu excepția când e vorba de o faptă bună. Dar pentru că avem dja dovezi destule pentru existența tezelor dualiste în gândirea reformatorului german, concludem: Martin Luther face parte din triada WyclifeHusLuther, care a absorbit multe puncte bogomil cathare de teologie și practică religioasă.
Predicarea în limba nativă:
Catharii – primele traduceri ale NT în provensală, John Wyclife (c. 1330—1384) – Traducerea NT Jan Hus (1369—1415) – Traducerea Bibliei în cehă, autor al ortografiei cehe, Martin Luther (1483—1546) – Traducerea Bibliei în germană
Negarea autorității clericilor și a papei
Bogomilii, Catharii, Lollardii – Bogomilii neagă preoția și ierarhiile clericilor. Prezbiterul Cosma
John Wyclife – numește pe papă, antihrist.
Jan Hus – Respinge autoritatea papei, dacă papa nu este neprihănit.
Martin Luther – Respinge autoritatea papală coruptă.
Cuvântul lui Dumnezeu ca hrană spirituală
Bogomilii, catharii, lolardii – numesc cuvântul lui Dumnezeu hrană.
John Wyclife – apără ideea de pâine în rugăciunea domnească, ca hrană spirituală peste alte substanțe.
Jan Hus – apără ideea de pâine în rugăciunea domnească și pâinea zilnică și pâinea evangheliei
Martin Luther – Explică că a mânca și a bea în euharistie este o taină doar dacă sunt însoțite de Cuvânt.
Marea triadă este factorul bulgar exterior pentru schimbarea europeană în reformă și renașterea engleză
Luminarea poporului de bogomilism ca o continuare a lucrării sfinților Cyril și Methodius
Linia continuității dintre aceste concepte teologice fundamentale este dincolo de îndoială, deși trebuie recunoscute nuanțe subiective. Jan Hus și Martin Luther dau atenție aspectului social al reformei bisericii, lasă deoparte multe aspecte ale teologiei dualiste – tipic bogomililor, catharilor și lolardilor și lui John Wyclife. John Milton, care-l elogiază pe John Wyclife cum Martin Luther face cu Jan Hus, ia abordarea opusă. El folosește mitologia și teologia dualistă. Împrumută imagini magnifice pentru Paradisul pierdut și cel regăsit, din apocrifa bogomilă56.
El mai folosește teologia dualistă și organizarea democratică a bisericilor cathare și waldensiene, pentru a susține ideea despre dezvoltarea reformei engleze57. Prin aceste istorii paralele, atragem atenția asupra faptului că V. Bilbasov notează că lucrarea lui Hus trebuie așezată în contextul moștenirii lui Cyril și Methodius deoarece a fost influențată de tradiția ortodoxă58. Teologul american D. Hulme vede această conexiune specific: lucrarea lui Cyril și Methodius a influențat reformatorul ceh Jan Hus, urmaș al lui Wyclife. Hus folosește manuscrise cehe, din misiunea moraviană a sf. Cyril și Methodius — nota autorului – pentru a traduce Biblia în slavona veche bisericească59.
Practica dualiștilor europeni – cathari, lolardi, Beghardi de a traduce și folosi cărți ale Bibliei, mai ales NT, în limba nativă – practică moștenită de la bogomili – ulterior în istorie,prin munca lui Hus, este legată de rădăcina originală în tradiția lui Cyril și Methodius. Astfel, bogomilii și urmașii lor europeni urmăresc legitim munca lui Cyril și Methodius. Ne amintim cuvintele scriitorului bulgar și gânditor Stefan Gechev, care a văzut în lucrarea venerabililor frați nu doar o tendință de a depăși dogma limbajului, ci o revoluție spirituală pe Continent, ceea ce garantează supraviețuirea slavilor și a renașterii lor60.
Milton. Avem motive să spunem: da, proto renașterea sud slavonă a sec. 14, demolată fără milă de cucerirea otomană, a dispărut de pe teritoriul Bulgariei, dar s-a răspândit în Europa centrală și de vest, ca factor major al reformei religioase pe Continent. Rămâne capitalul bulgar investit acolo. Putem extinde fraza lui D. S. Lihachov că Bulgaria sub domnie otomană a supraviețuit ca spiritualitate, adăugând observația că lucrarea lui Cyril și Methodius și iluminarea poporului de bogomilism au existat ca factor extra teritorial bulgar în reforma și umanizarea europeană.
Din practica bogomililor, catharilor și lolardilor reiese o idee morală, își creează propria comunitate religioasă – diferită de biserica oficială. Lupta pentru reformă a lui John Wyclife și Jan Hus au fost respinse de biserica catolică, reformatorii au fost persecutați61. Martin Luther a înțeles acest lucru și a construit o biserică alternativă, care se dezvoltă după ce atrage lorzii feudali germani. Reforma practică imită modelul bisericii alternative – folosite de bogomili și dusă în vest de cathari, lolardi și waldensieni. În Bulgaria necesitatea unei biserici alternative dispare când domnia otomană zdrobește structura și instituțiile bisericii ortodoxe oficiale (Patriarhatul, Templele, mănăstirile) și o transformă forțat într-o biserică pentru oprimați, fără ierarhie internă și diviziuni, pentru o identitate culturală mai largă.
Ducând flacăra reformei
Triada refomei:
John Wyclife face scântei, Jan Hus aprinde o torță mică din el, Luther ia flacăra de la Hus. Apoi trece o torță uriașă la succesorul lui, Philip Melanchton. Reforma a început.
Surse:
Gavrilyuk, Pavel. Associate Professor,Ph. D. University of St. Thomas
NOTE
Georgi Vasilev, 2011. Translated from Bulgarian to English by Dr. Georgi Nyagolov.
htp://www.utoronto.ca/tsq
1 Brocket, L. P. and Mary C. Vaughan: Woman’s Work in the Civil War: A Record of Heroism, Patriotism and Patience. With an introduction by Henry W. Bellows. Illustrated with sixteen steel engravings. Philadelphia, Zeigler, McCurdy & co.; Boston [etc.] R. H. Curran, 1867. Brocket, L. P. The Cross and the Crescent. Published by Hubbard Bros. Company., USA. 1877. 594 pages. The book has 46 fullpage size wood block engravings, and one foldout colour map.
2 Brocket, L. P. The Bogomils of Bulgaria and Bosnia (The Early Protestants of the East: An Atempt to Restore Some Lost Leaves of Protestant History). Philadelphia: American Baptist Publication Society. 1879.
3 Зайферт, Л. Световните революционери (от Богомил през Хус до Ленин). София, 1994, с. 49. Original title: Seifert, J. Leo. Die Weltrevolutionäre. Von Bogomil über Hus zu Lenin. Wien, 1931.
