Sf. Grigore Teologul: Oratia 34 – Despre sosirea egiptenilor

ACEST discurs a fost predicat la Constantinopol în anul 380, sub următoarea formă

împrejurări:

Petru, Patriarhul Alexandriei, trimisese o misiune de cinci dintre sutașii săi pentru a-l consacra pe impostorul Maximus la tronul ocupat de Grigore. Acest lucru a dus la multe probleme, dar în cele din urmă intrusul a fost expulzat și alungat. La scurt timp după aceea, o flotă egipteană, probabil corăbiile obișnuite de porumb, ajunsese la Constantinopol, aparent în ziua dinaintea unui Festival. Echipajele corăbiilor, debarcând a doua zi pentru a merge la biserică, au trecut pe lângă numeroasele biserici deținute de arieni și s-au îndreptat spre micuța Anastasia. S. Grigore s-a simțit îndemnat să-i felicite în mod special pentru un astfel de act, după cele petrecute recent, și în consecință a rostit următorul discurs.

I. Mă voi adresa, așa cum se cuvine, celor care au venit din Egipt; căci ei au venit aici cu nerăbdare, după ce au învins reaua-voință prin zel, din acel Egipt care este îmbogățit de Râul, care plouă din pământ, și ca marea în anotimpul ei, – dacă pot și eu să-i urmez în mica mea măsură pe cei care au vorbit cu atâta elocvență despre aceste chestiuni; și care este de asemenea îmbogățit de Hristos, Domnul meu, Care odată a fost un fugar în Egipt, iar acum este aprovizionat de Egipt; mai întâi, când a fugit de masacrul copiilor de către Irod;(b) iar acum prin dragostea părinților pentru copiii lor, prin Hristos, noua Hrană a celor flămânzi de bine;(g) cea mai mare pomană de grâu despre care vorbește istoria și în care cred oamenii; Pâinea care s-a coborât din cer și care dă viață lumii, acea viață care este indestructibilă și indisolubilă, despre Care acum parcă îl aud pe Tatăl spunând: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu. (d)

II. Pentru că de la voi a răsunat Cuvântul către toți oamenii; sănătos crezut și propovăduit; și voi sunteți cei mai buni aducători de roade dintre toți oamenii, mai ales dintre cei care au acum dreapta credință, din câte știu eu, care nu sunt doar un iubitor de astfel de hrană, ci și distribuitorul ei, și nu doar acasă, ci și în străinătate. Căci, într-adevăr, tu furnizezi hrană trupească popoarelor și orașelor, atât cât ajunge bunătatea ta; și furnizezi și hrană spirituală, nu unui popor anume, nici acestui sau acelui oraș, circumscris unor granițe înguste, deși oamenii lui îl consideră foarte ilustru, ci aproape întregii lumi. Și tu aduci remediul nu pentru foamea de pâine sau setea de apă(a),(a) care nu este o foamete foarte teribilă – și evitarea ei este ușoară; ci pentru o foamete de a auzi Cuvântul Domnului, pe care este cel mai mizerabil să o suferi și o chestiune foarte laborioasă de vindecat în prezent, pentru că nelegiuirea a abundat(b) și abia dacă găsesc undeva vindecătorii ei autentici.

III. Așa a fost Iosif, Supraveghetorul vostru de măsuri pentru porumb, pe care îl pot numi și al nostru; care, prin înțelepciunea sa suprafirească, a fost capabil atât să prevadă foametea, cât și să o vindece prin decrete de guvernare, vindecând vitele defavorizate și înfometate prin intermediul celor frumoase și grase. (g) Și, într-adevăr, puteți înțelege prin Iosif ce vreți, fie pe marele iubitor și creator și omonim al nemuririi, fie pe succesorul său în tron și cuvânt și părul răposat, noul nostru Petru(d), care nu este inferior în virtute sau faimă celui prin care a fost distrus și zdrobit cursul de mijloc, deși încă se mai zbate puțin slab, ca coada unui șarpe după ce a fost tăiată; cel despre care, după ce a plecat din această viață la o bătrânețe bună, după multe conflicte și lupte, ne privește de sus, știu bine, și întinde o mână celor care se străduiesc pentru dreptate: și aceasta cu atât mai mult cu cât este eliberat din legăturile sale; iar celălalt se grăbește spre același sfârșit sau spre dizolvarea vieții, și se apropie deja de locuitorii din ceruri, dar este încă atât de departe în trup cât este nevoie pentru a da ultimele ajutoare Cuvântului și pentru a-și lua călătoria cu provizii mai bogate.

IV. Din acești mari oameni și doctori și soldați ai adevărului și învingători, voi sunteți copiii și urmașii; din aceștia nici vremurile, nici tiranii, nici rațiunea, nici invidia, nici frica, nici acuzatorul, nici calomniatorul, fie că purtau război deschis împotriva lor, fie că unelteau în secret; nici cineva care părea a fi de partea noastră, nici străinul, nici aurul – acel tiran ascuns, prin care acum aproape totul este răsturnat și făcut să depindă de hazardul unui zar; nici lingușiri, nici amenințări, nici exiluri lungi și îndepărtate (căci numai ei nu puteau fi afectați de confiscare, din cauza marilor lor bogății, care nu trebuiau să posede nimic), nici altceva, fie că era absent sau prezent sau așteptat, nu putea să îi determine să ia partea cea mai rea, și să fie în vreun fel trădător al Trinității, sau să sufere pierderea Dumnezeirii. Dimpotrivă, într-adevăr, ei se întăreau prin primejdii și deveneau mai zeloși pentru adevărata religie. Căci a suferi astfel pentru Hristos adaugă la dragostea cuiva și este ca și cum ar fi o garanție pentru oamenii cu suflet înalt de conflicte ulterioare. Acestea, o, Egipt, sunt poveștile și minunile tale actuale.

V. Odinioară îmi lăudai caprele tale Mendesiene, Apisul tău Memfit, un vițel gras și cărnos, riturile lui Isis, mutilările lui Osiris și venerabilul tău Serapis, un bucium care era cinstit de mituri și de veacuri și de nebunia închinătorilor săi, ca pe o materie necunoscută și cerească, oricât de mult ar fi fost ajutat de minciună; și lucruri încă și mai rușinoase decât acestea, imagini multiforme ale unor animale monstruoase și ale unor târâtoare, pe toate acestea Hristos și vestitorii lui Hristos le-au învins, atât pe ceilalți care au fost iluștri în vremurile lor, cât și pe Părinții pe care i-am numit adineauri; prin care, o, admirabilă țară, ești mai faimoasă astăzi decât toate celelalte la un loc, fie în istoria antică, fie în cea modernă.

VI. De aceea te îmbrățișez și te salut, o, cel mai nobil dintre popoare și cel mai creștin, de cea mai caldă evlavie și vrednic de conducătorii tăi; căci nu găsesc nimic mai mult de spus despre tine decât atât, nici nimic prin care să te întâmpin mai bine. Și te salut, în mică măsură cu limba mea, dar din toată inima cu mișcările afectelor mele(a) O, poporul meu, căci te numesc al meu, ca fiind de un singur gând și de o singură credință, instruiți de aceiași Părinți și adorând aceeași Treime. Poporul meu, căci al meu ești, chiar dacă nu pare așa pentru cei care mă invidiază. Și pentru ca cei ce sunt în acest caz să fie mai adânc răniți, vezi, dau mâna dreaptă a comuniunii înaintea atâtor martori, văzuți și nevăzuți. Și îndepărtez vechea calomnie prin acest nou act de bunătate. O, poporul meu, căci al meu ești, deși spunând aceasta eu, care sunt cel mai mic dintre toți oamenii, pretind pentru mine ceea ce este mai mare. Căci așa este harul Duhului, încât îi face de aceeași cinste pe cei care sunt de aceeași părere. O, poporul meu, căci al meu ești, chiar dacă este departe, pentru că suntem uniți în mod divin(b) și într-un mod cu totul diferit de uniunile oamenilor carnali; căci trupurile sunt unite la locul lor, dar sufletele sunt potrivite între ele prin Duhul. O, poporul meu, care mai înainte studiai cum să suferi pentru Hristos, dar acum, dacă mă vei asculta, nu vei studia să faci ceva, ci să te gândești la puterea de a face să fie un câștig suficient, și să consideri că aduci o jertfă lui Hristos, ca în zilele acelea ale răbdării tale, așa și în acestea ale blândeții. O, popor căruia Domnul S-a pregătit să facă binele, ca și să facă răul vrăjmașilor tăi (a) O, popor pe care Domnul și l-a ales pentru Sine dintre toate popoarele; o, popor care ești înscris pe mâinile Domnului, căruia îi zice Domnul: “Tu ești voia Mea” și: “Porțile Tale sunt lucrate” și toate celelalte care se spun celor ce se mântuiesc. O, popor; – nu vă mirați de nesimțirea mea că vă repet numele vostru atât de des; căci mă bucur de această continuă numire a voastră, ca aceia care nu se satură niciodată de plăcerea de a se bucura de anumite spectacole sau sunete.

VII. Dar, o, popor al lui Dumnezeu și al meu, frumoasă a fost și adunarea voastră de ieri, pe care ați ținut-o pe mare, și plăcută, dacă a fost vreodată vreo priveliște, ochilor, când am văzut marea ca o pădure, și ascunsă de un nor făcut cu mâinile, și frumusețea și viteza corăbiilor voastre, ca și cum ar fi fost ordonate pentru o procesiune, și briza ușoară de la pupa, ca și cum v-ar fi escortat intenționat și ar fi dus spre Cetate cetatea voastră de pe Mare. Cu toate acestea, adunarea actuală pe care o vedem acum este mai frumoasă și mai magnifică. Pentru că nu v-ați grăbit să vă amestecați cu cei mai mulți, nici nu ați socotit religia după număr, nici nu ați suportat să fiți o simplă gloată neorganizată, mai degrabă decât un popor purificat de Cuvântul lui Dumnezeu; ci, după ce, așa cum se cuvine, ați dat Cezarului ceea ce este al Cezarului, ați oferit pe lângă aceasta lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu; la prima Vamă, la a doua Frica; și după ce ați hrănit poporul cu încărcăturile voastre, voi înșivă ați venit să fiți hrăniți de noi. Căci și noi împărțim grâne, și poate că împărțirea noastră nu valorează mai puțin decât a voastră. Veniți să mâncați din Pâinea mea și să beți din Vinul pe care vi l-am amestecat(b).(b) Mă alătur înțelepciunii și vă invit la masa mea. Pentru că vă laud buna voastră simțire și mă grăbesc să întâmpin mintea voastră pregătită, pentru că ați venit la noi ca la portul vostru, alergând la cei asemenea vouă; și ați prețuit Credința asemănătoare și ați considerat monstruos faptul că, în timp ce cei care insultă lucruri mai înalte sunt în armonie unii cu alții și gândesc la fel, și se gândesc să repare minciuna individuală a fiecăruia prin conspirația lor comună, ca niște frânghii care capătă putere dacă sunt răsucite împreună; totuși nu trebuie să te întâlnești și nici să te combini cu cei care sunt de aceeași părere, cu care este mai rezonabil să te asociezi, pentru că și noi ne adunăm în Dumnezeire. Și ca să vedeți că nu în zadar ați venit la noi și că nu v-ați crescut într-un port printre străini și străini, ci printre ai voștri, și că ați fost bine călăuziți de Duhul Sfânt, vă vom vorbi pe scurt despre Dumnezeu; și recunoașteți-i pe ai voștri, ca aceia care-și deosebesc neamul după însemnele armelor lor.

VIII. Găsesc două deosebiri supreme în lucrurile care există, și anume: – Regula și Slujirea; nu așa cum la noi nici tirania nu a tăiat, nici sărăcia nu a retezat, ci pe care natura le-a distins, dacă cineva vrea să folosească acest cuvânt. Căci Ceea ce este Primul este și mai presus de natură. Dintre acestea, prima este creatoare, originară și neschimbătoare; dar cealaltă este creată, supusă și schimbătoare; sau, ca să vorbim și mai clar, una este mai presus de timp, iar cealaltă este supusă timpului. Cel dintâi se numește Dumnezeu și subzistă în Trei Mari, și anume, Cauza, Creatorul și Desăvârșitorul; mă refer la Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care nu sunt nici atât de separați unul de altul încât să fie divizați în natură, nici atât de contractați încât să fie circumscriși de o singură persoană; o variantă fiind cea a nebuniei ariene, iar cealaltă cea a ereziei sabeliene; dar ei sunt pe de o parte mai unici decât ceea ce este cu totul divizat, iar pe de altă parte mai abundenți decât ceea ce este cu totul singular. Cealaltă diviziune este la noi și se numește Creație, deși una poate fi înălțată deasupra alteia în funcție de proporția apropierii lor de Dumnezeu.

IX. Așa stând lucrurile, dacă este cineva de partea Domnului, să vină cu noi(a) și să ne închinăm la Dumnezeirea cea Una în Trei; să nu atribuim nici un nume de umilință Gloriei de neatins, ci să avem mereu în gură înălțările Dumnezeului Treimic(b), căci, din moment ce nu putem descrie cum se cuvine nici măcar măreția naturii Sale, din cauza infinității și a indefinibilității Sale, cum putem afirma despre Ea umilința? Dar dacă cineva se înstrăinează de Dumnezeu și, prin urmare, împarte Unica Substanță Supremă într-o inegalitate de Naturi, ar fi de mirare dacă un astfel de om nu ar fi tăiat în bucăți de sabie, iar partea lui ar fi rânduită cu necredincioșii(g), culegând orice fruct rău al gândului său rău, atât acum cât și în viitor.

X. Ce trebuie să spunem despre Tatăl, pe care de comun acord toți cei care au fost preocupați de concepțiile naturale îl împărtășesc, deși El a îndurat începuturile dezonoarei, fiind mai întâi împărțit prin inovații antice în Binele și Creatorul. Iar despre Fiul și despre Sfântul Duh, vedeți cât de simplu și concis vom vorbi. Dacă cineva ar putea spune despre Oricare dintre ei că El a fost mutabil sau supus schimbării; sau că fie în timp, fie în loc, fie în putere, fie în energie, El ar putea fi măsurat; sau că nu a fost în mod natural bun, sau că nu a fost mișcat de Sine, sau că nu a fost un agent liber, sau un ministru, sau un cântăreț de imnuri; sau că s-a temut, sau că a fost un beneficiar al libertății, sau că nu a fost socotit împreună cu Dumnezeu; să dovedească acest lucru și noi vom consimți și vom fi glorificați de Măreția Slujitorilor noștri colegi, deși îl pierdem pe Dumnezeul nostru. Dar dacă tot ceea ce are Tatăl aparține și Fiului, cu excepția cauzalității; și tot ceea ce este al Fiului aparține și Duhului, cu excepția filiației Sale, și tot ceea ce se vorbește despre El ca despre Întrupare pentru mine, un om, și pentru mântuirea mea, ca, luând din a mea, să o împărtășească pe a Sa prin această nouă amestecare; atunci încetați cu pălăvrăgeala voastră, chiar dacă atât de târziu, o, sofiști ai vorbelor deșarte care cad imediat la pământ; căci de ce vreți să muriți, Casă a lui Israel? (a)-dacă pot să vă plâng în cuvintele Scripturii.

XI. În ce mă privește, eu venerez și Titlurile Cuvântului, care sunt atât de multe și atât de înalte și de mari, încât până și demonii le respectă. De asemenea, venerez și Rangul egal al Sfântului Duh; și mă tem de amenințarea pronunțată împotriva celor care Îl blasfemiază. Iar blasfemia nu este socotirea Lui Dumnezeu, ci ruperea Lui de Dumnezeire. Și aici trebuie să remarcați că Cel care este blasfemiat este Domnul, iar Cel care este răzbunat este Sfântul Duh, în mod evident ca Domn. Nu pot suporta să fiu deziluzionat după Iluminarea mea, marcând cu o ștampilă diferită pe vreunul dintre cei Trei în care am fost botezat; și astfel să fiu într-adevăr îngropat în apă, și inițiat nu în Regenerare, ci în moarte.

XII. Îndrăznesc să rostesc ceva, Treime; și fie-mi iertată nebunia, căci riscul este pentru sufletul meu. Și eu sunt un Chip al lui Dumnezeu, al Slavei Cerești, chiar dacă sunt așezat pe pământ. Nu pot să cred că sunt salvat de cineva care este egalul meu. Dacă Sfântul Duh nu este Dumnezeu, mai întâi să fie făcut Dumnezeu și apoi să mă divinizeze pe mine, egalul Său. Dar acum ce înșelăciune este aceasta din partea harului, sau mai degrabă a celor care dau harul, să crezi în Dumnezeu și să ieși fără Dumnezeu; printr-un set de întrebări și mărturisiri care duc la un alt set de concluzii. Vai de această faimă frumoasă, dacă după Stratul sunt înnegrit, dacă voi vedea pe cei care nu sunt încă curățați mai strălucitori decât mine; dacă sunt înșelat de erezia Botezătorului meu; dacă îl caut pe Duhul mai puternic și nu-L găsesc. Dați-mi o a doua Fontă înainte de a gândi rău despre prima. De ce îmi reproșați o regenerare completă? De ce mă faci pe mine, care sunt Templul Sfântului Duh ca pe Dumnezeu, locuința unei creaturi? De ce cinstiți o parte din ceea ce-mi aparține și dezonorați o parte, judecând fals despre Dumnezeire, ca să mă despărțiți de Dar, sau mai degrabă să mă tăiați în două prin dar? Ori cinstești Întregul, ori dezonorezi Întregul, o, nou Teolog, pentru ca, dacă ești rău, să fii în orice caz consecvent cu tine însuți, și să nu judeci inegal o natură egală.

XIII. Ca să rezumăm discursul meu: –L glorificați-L cu Heruvimii, care unesc cele Trei Sfințiri într-un singur Domn(a) și indică atât de mult Substanța Primordială, încât aripile lor se deschid pentru cel sârguincios. Luminează-te cu David, care a spus Luminii: În Lumina Ta vom vedea Lumina(b), adică în Duhul vom vedea pe Fiul; și ce poate fi de o rază mai mare de atingere? Cu Ioan să tune, sunând nimic din ceea ce este josnic sau pământesc despre Dumnezeu, ci ceea ce este înalt și ceresc, Care este la început și este cu Dumnezeu, și este Dumnezeu Cuvântul(g), și Dumnezeu adevărat al Tatălui adevărat, și nu un bun tovarăș de slujbă onorat doar cu titlul de Fiu; și Celălalt Mângâietor (altul, adică de la Cuvântătorul, Care a fost Cuvântul lui Dumnezeu). Și când citești: Eu și Tatăl suntem Una(d), păstrează în fața ochilor tăi unitatea substanței; dar când vezi: “Vom veni la El și ne vom face locuința la El”(e), amintește-ți de distincția Persoanelor; și când vezi numele: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, gândește-te la cele Trei Personalități.

XIV. Cu Luca, fiți inspirați în timp ce studiați Faptele Apostolilor. De ce te aliniezi cu Anania și Safira, acei delapidatori deșănțați (dacă într-adevăr furtul propriei proprietăți este un lucru deșănțat) și asta însușindu-ți, nu argintul, nici alt lucru ieftin și fără valoare, cum ar fi o curea de aur(z) sau o didrachmă, cum făcea odinioară un soldat rapace, ci furând însăși Dumnezeirea, și mințind, nu pe oameni, ci pe Dumnezeu, după cum ai auzit. Cum? Nu veți respecta nici măcar autoritatea Duhului Care suflă asupra cui, când și cum vrea El? El vine asupra lui Corneliu și a tovarășilor săi înainte de Botez, asupra altora după Botez, prin mâinile Apostolilor; astfel că din ambele părți, atât din faptul că vine în chip de Stăpân și nu de Slujitor, cât și din faptul că se caută să-L desăvârșească, se mărturisește Dumnezeirea Duhului.

XV. Vorbește despre Dumnezeu cu Pavel, care a fost răpit în al treilea Cer(a) și care uneori numără cele Trei Persoane, și aceasta în ordine variată, fără a păstra aceeași ordine, ci socotind una și aceeași Persoană acum prima, acum a doua, acum a treia; și cu ce scop? De ce, pentru a arăta egalitatea naturii. Și uneori menționează Trei, alteori Doi sau Unul, devenind Ceea ce nu este menționat este inclus. Și uneori atribuie operația lui Dumnezeu Duhului, ca fiind în nici un fel diferit de El, iar alteori în locul Duhului îl aduce pe Hristos; și uneori separă Persoanele spunând: “Un singur Dumnezeu, din care sunt toate lucrurile, și noi în El; și un singur Domn Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, și noi prin El”;(b) alteori reunește o singură Dumnezeire: “Căci din El, prin El și în El sunt toate lucrurile”;(g) adică prin Duhul Sfânt, după cum arată multe locuri din Scriptură. A Lui să fie slava în vecii vecilor. Amin.