Sfântul Ambrozie îi relatează surorii sale evenimentele de la Milan privitoare la cererea arienilor pentru o bazilică, şi cum oamenii s-au ridicat în opoziţie. Apoi că, în a doua zi, bazilica a fost ocupată de soldaţi, care oricum fraternizau cu catolicii. El îi face un rezumat al discursului său, comparând problemele lor cu cele ale lui Iov, mai mult acelea cauzate de soţia sa, şi alte cazuri datorate femeilor. Deşi bazilica a fost predată, el însuşi a fost ameninţat de un notar, dar aceasta nu l-a deranjat. El adaptează povestea lui Iona la circumstanţele actuale, leagă bucuria oamenilor la recuperarea bisericii lor, cuvintele lui Valentin către curtenii săi, şi comportamentul lui Calligonus faţă de el însuşi. Data scrisorii este Paştele, 385.
1. Din moment ce în aproape toate scrisorile tale întrebi nerăbdatoare despre Biserică, vei auzi ceea ce se întâmplă. În ziua următoare celei în care am primit scrisoarea ta, în care ai spus că erai tulburată de vise, a început să se facă simţită presiunea necazurilor teribile. Şi de data aceasta nu era cerută bazilica portiana, cea care era dincolo de ziduri, ci noua bazilică, cea din spatele zidurilor, care este mai mare.
2. Primii dintre toţi marii bărbaţi, consilieri de stat, m-au implorat să renunţ la bazilică, şi să-i conving pe oameni că n-ar trebui să facă răzmeriţe. Am răspuns, bineînteles, că templul lui Dumnezeu nu putea fi predat de un episcop.
3. În zilele următoare acest răspuns a fost aprobat de oamenii din Biserică; şi prefectul a venit acolo, şi a început să ne convingă să renunţăm măcar la bazilica Portiana, dar oamenii au vociferat împotriva acestui lucru. Apoi el a plecat spunând că va raporta Împăratului.
4. Ziua următoare, Duminică, după lecţii şi ceremonie, când li s-a dat drumul celor de la cateheza, eu predam Crezul anumitor candidaţi în baptistierul bazilicii. Acolo mi s-a raportat că trimiseseră decani de la palat, şi puneau spânzurători, şi acea parte de oameni mergeau acolo. Eu, oricum, am rămas la slujba mea, şi am început să ţin slujba religioasă.
5. În timp ce ofeream pâinea şi vinul, am auzit că un anumit Castulus, care, aşa spuneau Arienii, era preot, a fost prins de oameni. Trecătorii au dat peste el pe străzi. Am început să plâng cu amărăciune, şi să-L implor pe Dumnezeu în timpul slujbei să ne vină în ajutor, să nu se mai verse sângele nimănui pentru cauza bisericii, sau cel puţin să fie sângele meu cel varsat, nu numai pentru binele oamenilor mei dar şi pentru necredincioşi. Nimic de spus în plus, am trimis preoţi şi diaconi şi am salvat bărbatul de la violenţă.
6. Apoi au fost decretate cele mai grele sentinţe, prima cu privire la întregul grup al negustorilor. Şi astfel în timpul zilelor sfinte din ultima săptămână a Lent, când de obicei înţelegerile datornicilor sunt desfăcute, se auzeau lanţurile care erau puse la gâtul persoanelor nevinovate, şi 100 kg de aur era cerut în termen de 3 zile. Ei au răspuns că vor da ce li se cere sau chiar de doua ori mai mult decât li s-a cerut, doar ca să poată să-şi păstreze credinţa. Închisorile erau pline de negustori.
7. Tuturor oficialilor palatului, adică cronicarii, comisionarii, reprezentanţii diferiţilor magistraţi, le-a fost recomandat să stea departe de ceea ce se întampla, pe motiv că le era interzis să ia parte la orice răzmeriţă; oamenii importanţi erau ameninţaţi cu multe pedepse foarte grele, dacă nu predau bazilica. Persecuţia era violentă, şi deschizând “porţile potopului”, se părea că ar folosi orice fel de violenţă.
8. Conţii şi tribunii au venit să mă grăbească să predau bazilica cât mai repede, spunând că împăratul îşi exercita drepturile din moment ce totul era sub puterea sa. Am răspuns că, dacă mi-ar fi cerut ce era al meu, pământul meu, banii mei, sau orice de acest fel ce era al meu, nu l-aş fi refuzat, deşi tot ceea ce aveam aparţinea săracilor, dar acele lucruri care sunt ale Domnului nu fac obiectul puterii imperiale. “Dacă mi se cere averea mea, intră şi ia-o, dacă-i trupul meu, voi veni îndată. Doreşti să mă pui în lanţuri, sau să mă dai morţii? Va fi o plăcere pentru mine. Eu nu mă voi apăra cu mulţimi de oameni, nici nu mă voi agăţa de altare, şi nici nu voi implora pentru viaţa mea, ci mai degrabă mă voi lăsa înjunghiat pentru altare.”
9. Am fost într-adevar îngrozit când am aflat că bărbaţi înarmaţi au fost trimişi să ocupe bazilica, ca nu cumva, în timp ce oamenii apărau bazilica, să fie şi un masacru care să atenteze la siguranţa întregului oraş. M-am rugat să nu supravieţuiesc distrugerii unui oraş aşa de mare, sau a întregii Italii. M-am temut de ura sângelui vărsat, am oferit propriul meu gât. Nişte tribuni gotici erau prezenţi, i-am abordat şi le-am spus: “Aţi primit darul drepturilor romane pentru a deveni responsabili de perturbarea păcii publice? Unde veţi merge, dacă totul va fi distrus?”
10. Atunci am fost de dorit să ţin în frâu oamenii; am răspuns că era în puterea mea să nu-i instig; dar este în puterea Domnului sî-i liniştească. Şi că dacă au crezut că îi instigam, erau datori să mă pedepsească, sau să mă trimită în orice parte pustie a lumii aleasă de ei. După ce am spus acestea, ei au plecat, şi mi-am petrecut toata ziua în bazilica veche, şi apoi am mers acasă să dorm, ca în cazul în care cineva ar fi vrut să mă răpească, să mă găsească gata.
11. Înaintea răsăritului, când am părăsit casa, bazilica era încercuită de soldaţi. Se spune că soldaţii i-au comunicat împăratului că dacă vroia să meargă înainte putea s-o facă; ca ei vor fi însoţitori, dacă îl vor vedea alăturându-se catolicilor; dacă nu, ei vor merge la adunarea organizată de Ambrozie.
12. Nici un arian nu a îndrăznit să înainteze, pentru că nu era nici unul printre cetăţeni, doar câţiva membrii ai familiei regale, şi câţiva goţi. Şi ei, care pe vremuri foloseau căruţele ca şi locuinţe ale lor, acum foloseau Biserica pe post de căruţă. Oriunde merge acea femeia, ea cară cu ea tot asamblajul.
13. Am auzit că Bazilica era învăluită de murmurul oamenilor, dar în timp ce lecţiile erau citite, am fost informat că noua bazilică de asemenea era plină de oameni, că mulţimea era mai mare decât când erau toţi liberi, şi că era chemat un cititor. În scurt timp, soldaţii înşişi care păreau să fi ocupat bazilica, când au aflat că am ordonat ca oamenii să se abţina de la unirea cu ei, au început să vină la adunare. Când au văzut aceasta, minţile femeilor au fost năucite, şi una s-a grăbit înainte. Dar soldaţii au spus ca au venit să se roage, nu să se lupte. Oamenii au început să plângă. Cu multă cumpătare, cu multă insistenţă, cu mare credincioşie, ei ne-au implorat să mergem în bazilică. Se spunea, de asemenea, că oamenii din bazilică solicitau prezenţa mea.
14. Atunci am început următorul discurs. Aţi auzit, copii mei, citirea cărtii Iov, care, în concordanţă cu ordinea şi perioada stabilită, este citită în momentul de faţă. Din experienţă, diavolul ştia că va fi explicată această carte, în care este aratata si explicata toată puterea ispitei sale, şi astfel, astăzi el s-a ridicat cu mai multă vigoare. Dar mulţumiri fie aduse Domnului pentru că v-a dat credinţă şi răbdare. Am urcat la amvon ca să-l slăvesc pe Iov, şi am găsit în voi toti Iovi pe care îi pot slăvi. În fiecare dintre voi Iov trăieşte din nou, în fiecare răbdarea şi valorile acelui sfânt strălucesc din nou. Pentru că ce s-ar fi putut spune mai clar prin nişte oameni creştini decât ce a vorbit Duhul Sfânt astăzi în voi? Noi cerem, o Augustus, noi nu luptăm, nu ne temem, dar cerem. Aceasta le permite creştinilor atât să dorească pace şi linişte, cât şi să nu sufere în mod consecvent pentru că frica controlează credinţa şi adevărul. Pentru că Domnul este Conducătorul nostru, “Cine este Mântuitorul celor care cred în El.”
15. Dar haideţi să venim la lecţiile dinantea noastră. Vedeţi că diavolul are permisiunea pentru a testa binele. Cel rău invidiază progresul în bine, ne tentează în diverse moduri. L-a încercat pe sfântul Iov în ce priveşte posesiunile lui, copii lui, durere în trup. Cel care e mai puternic este încercat în persoana sa, cel slab în a altuia. Şi a dorit să-mi răpească bogăţiile pe care le posed în voi, şi a dorit să distrugă acest patrimoniu al liniştii. El se luptă să mă priveze de voi înşivă de asemenea, bunii mei copii, pentru care zilnic reînnoiesc sacrificiul, pe voi a încercat el să vă ruineze ca şi cum aţi fi fost un deranj public. Am fost deja atacat de două feluri de ispită. Şi poate pentru că Domnul mă ştie prea slab, nu i-a dat încă puterea asupra corpului meu. Deşi eu mi-aş dori-o, deşi mă ofer pe mine însumi, El nu mă consideră înca egal în acest conflict, şi mă pune să exersez cu diverse munci. Nici Iov nu a început cu acel conflict, dar a terminat cu el.
16. Dar Iov a fost încercat de nenumărate tentaţii ale răului, el a fost încercat şi de soţia sa, care a spus: “Vorbeşte un cuvânt împotriva Domnului şi mori”. Vedeţi ce lucruri teribile apar deodată, goţii, oamenii înarmaţi, păgânii, amenzile negustorilor, suferinţele sfinţilor. Observaţi ceea ce a fost comandat, cand s-a dat ordinul “predaţi bazilica”, adică “vorbeste un cuvânt împotriva Domnului şi mori. Şi nu vorbi doar împotriva Domnului”, dar fă ceva împotriva Lui. Deoarece porunca a fost, predaţi altarele Domnului.
17. Deci, suntem pregătiţi de către poruncile imperiale, dar suntem întăriţi de cuvintele Scripturii, care spun: “Tu ai vorbit ca unul dintre cei nebuni”. Acea ispită nu este uşoară, pentru că ştim că ispitele care vin de la femei sunt mai grele. Chiar Adam a fost înşelat de Eva, şi nu a respectat poruncile divine. Şi când şi-a recunoscut greşeala, simţind reproşul unei conştiinte vinovate, s-ar fi ascuns bucuros, dar el nu putea fi ascuns, şi deci, Domnul i-a spus: ”Adame, unde eşti?”, adică, ce ai fost tu înainte? Ce ai început tu acum să fii? Unde te aşezasem? De ce te-ai depărtat? Eşti dezbrăcat deoarece ai pierdut roba unei bune credinţe. Te vei acoperi cu frunze. Ai respins fructul, ai dorit să te ascunzi sub frunzele Legii, dar ai fost trădat. Ai vrut să–L părăseşti pe Domnul Dumnezeu pentru o femeie, de aceea depărtează-te de Acela pe care L-ai căutat înainte să vezi. Ai ales să te ascunzi cu o femeie, să uiţi Oglinda lumii, locuinţa din Paradis, harul lui Christos.
18. De ce ar trebui să spun că Izabela l-a persecutat pe Elisei într-un mod sângeros? Sau că Irod a dat ordin ca Ioan Botezătorul să fie decapitat? Oamenii au persecutat oameni; dar pentru mine, aceste merite sunt mult inferioare, şi problemele sunt mult mai grele. Puterea mea e mai mică, dar am parte de mai mult pericol. Schimbarea femeilor aduce schimbare, stările lor de ură alternează, stările lor de falsitate variază, bătrânii se adună împreună, răul facut împăratului se transforma în pretext. Care este atunci motivul unei ispite aşa grele asupra mea, un biet vierme; în afara de acela că atacă Biserica, nu pe mine?
19. În sfârşit a fost dată porunca: Predaţi bazilica. Răspunsul meu a fost: nu este împotriva legii ca eu să o predau, şi nici nu este avantajos pentru tine, o împărate, să o primeşti. Nu ai nici un drept să intri în casa unei persoane private, şi crezi că poti lua Casa lui Dumnezeu? Se ştie că tot ce face împăratul este conform legii, că toate lucrurile sunt ale lui. Răspunsul meu este: Împărate, nu lua asupra ta povara unui asemenea gând, cum că ai avea toată puterea imperială asupra lucrurilor care Îi apartin lui Dumnezeu. Nu te înălţa singur, ci dacă vrei să domneşti mult timp, supune-I-te lui Dumnezeu. Este scris: “Daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Palatele îi aparţin împăratului, bisericile îi aparţin episcopului. Ţi s-a dat autoritatea asupra clădirilor publice, nu asupra celor sfinte. Din nou, se spune că împăratul ar fi declarat: “Trebuie, de asemenea, să am şi o bazilică”. Răspunsul meu a fost: “Nu este conform legii să o ai. Ce ai tu de a face cu o adulteră? Pentru că ea este o adulteră care nu este unită cu Christos prin căsătorie”.
20. În timp ce tratam această problemă, mi s-a spus că spânzurătorile regale au fost date jos, şi că bazilica a fost umplută cu oameni, care cereau să vin între ei, aşa că, imediat, mi-am schimbat discursul, şi am spus: “Cât de înalte şi de adânci sunt oracolele Duhului Sfânt! Am spus la Matins, după cum vă amintiţi, fraţilor, şi am răspuns cu mare întristare a minţii: “O, Doamne, păgânii au intrat în moştenirea Ta”. Şi într-adevar, păgânii au venit, şi au venit şi oameni mai răi decât păgânii; deoarece au venit goţii, şi oameni din naţiuni diferite; au venit cu arme şi au încercuit şi au ocupat bazilica. Noi, ignoranţi faţă de măreţia Ta, am plâns din cauza asta, dar dorinţa noastră de a vedea mai departe era greşită.
21. Păgânii au venit, şi chiar au intrat în moştenirea Ta, deoarece aceia care au venit ca şi păgâni, au devenit creştini. Aceia care au venit să invadeze moştenirea Ta, au fost făcuţi moştenitori împreună cu Dumnezeu. Îi am acum ca protectori pe cei pe care îi consideram adversari. S-a împlinit ceea ce Profetul Îi cânta Domnului Isus, că “Locuinţa Sa este plină de pace,” şi “El a rupt coarnele arcului, scutul, sabia şi lupta.” Pentru că a cui fată este aceasta, a cui lucrare este aceasta, dacă nu a Ta, Doamne Isuse? Tu ai văzut cum oamenii înarmaţi veneau la Templul Tău; pe de-o parte oamenii care se văicăreau şi veneau în mulţimi, în aşa fel încât să nu pară că ar preda bazilica lui Dumnezeu, pe de altă parte, soldaţii cărora li se ordonase să folosească violenţa. Moartea era înaintea ochilor mei, ca să nu câştige teren nebunia, în timp ce se întâmplau aceste lucruri. Tu, o Doamne, ai venit între noi, şi ai facut din doi unul. Tu i-ai oprit pe cei înarmaţi, spunând, Dacă mergeţi împreună la arme, dacă cei cărora li se spune să tacă în Templul Meu sunt deranjaţi, “ce câştig este atunci în sângele Meu.” Mulţumim, o Isuse. Nici un alt ambasador, nici un alt mesager în afară de Tine, nu Şi-a salvat oamenii, “Tu mi-ai dat jos sacul şi m-ai umplut de bucurie.”
22. Am spus aceste lucruri, întrebându-mă dacă mintea împăratului ar putea fi înduplecată de zelul soldaţilor, de rugăminţile conţilor, şi de implorările oamenilor. Între timp, mi s-a spus că un notar a fost trimis la mine, să-mi aducă nişte comenzi. M-am retras puţin, şi el mi-a dat comanda. La ce te gândeai, a spus el, atunci când ai acţionat împotriva ordinului împăratului? I-am răspuns: Nu ştiu ce ordin a fost dat, şi nu am fost informat despre ce se întamplă. A întrebat: De ce ai trimis preoţi în bazilică? Dacă eşti un tiran, aş vrea să ştiu, ca să ştiu cum să mă pregătesc împotriva ta. I-am răspuns, spunând că nu am făcut nimic în pripă în ce priveşte Biserica. În momentul în care am auzit că bazilica a fost ocupată de soldaţi, am dat liber la gemete, şi când mulţi m-au încurajat să mă retrag, am spus: Nu pot să predau bazilica, dar s-ar putea să nu lupt. Dar după ce am auzit că spânzurătorile regale au fost luate, când oamenii mă îndemnau să mă retrag, am trimis nişte preoţi; pentru a nu merge eu însumi, dar am spus, Cred în Christos că împăratul însuşi va trata cu noi.
23. Dacă aceste fapte arătau a tiranie, că aveam braţe, dar numai în Numele lui Christos, că aveam puterea să ofer propriul meu trup. De ce, am spus, a întârziat el să lovească, dacă mă credea un tiran? Deoarece prin drepturi străvechi imperiale puterea era dată de episcopi, niciodată pretinsă, şi se spunea că împăraţii doriseră preoţia, mai mult decât preoţii puterea imperială. Deoarece Christos S-a retras pentru a fi făcut rege. Deoarece aveam propria noastră putere; pentru că puterea unui episcop era slăbiciunea lui. “Când sunt slab,” spune Apostolul, “atunci devin puternic.” Dar să fie conştient cel împotriva căruia Dumnezeu nu a ridicat nici un adversar să nu devină el însuşi un tiran. Deoarece Maximus nu a spus că eu sunt tiranul lui Valentin, el s-a plâns că prin intervenţia legaţiei mele, el nu a putut să treaca prin Italia. Şi am adăugat că preoţii nu au fost niciodată tirani, ci că de multe ori au suferit pentru ei.
24. Am petrecut întreaga zi în întristare, dar spânzurătorile regale au fost tăiate de baieţi în batjocură. Nu m-am putut întoarce acasă, deoarece soldaţii care păzeau bazilica erau peste tot. Am repetat Psalmi cu fraţii în bazilica cea mică a Bisericii.
25. În ziua următoarea a fost citită cartea lui Iona, potrivit cu obiceiul, la terminarea căreia am început acest discurs. S-a citit o carte, fraţilor, în care se spune mai dinainte că păcătoşii vor fi convertiţi. Acceptarea lor are loc deoarece ne uităm în prezent la ceea ce se va întâmpla. Am adăugat că cel drept a vrut chiar să ia vina asupra lui, pentru a nu vedea sau denunţa distrugerea oraşului. Şi deoarece sentinţa provoca plânsete, a fost de asemenea întristat că plosca s-a uscat. Dumnezeu de asemenea a spus profetului: “Eşti tu trist din cauza ploscăi?” şi Iona a răspuns: “Sunt trist.” Şi apoi Domnul a spus că dacă era trist pentru că se uscase plosca, cu cât mai mult Îi pasă Lui de mântuirea atâtor oameni. Şi, deci, că nu va mai distruge oraşul.
26. Şi fără întârziere, s-a auzit că împăratul le-a poruncit soldaţilor să se retragă din bazilică, şi că banii luaţi de la negustori li se vor da înapoi. Cât de mare a fost bucuria oamenilor! Cât de întemeiate aplauzele lor! Şi cât de mare mulţumirea lor! Şi a fost ziua când Domnul ne-a fost dat, în care pocăinţa a venit în Biserică. Soldaţii s-au întrecut unii cu alţii ca să aducă aceste anunţuri, grăbindu-se spre altare, dând sărutări, semnul păcii. Atunci am recunoscut că Dumnezeu a retezat viermele timpuriu pentru ca întreg oraşul să fie salvat.
27. Toate aceste lucruri s-au întâmplat, şi am ajuns la final! Dar cuvintele pline de entuziasm ale împăratului prevesteau un viitor sumbru şi multe probleme. Sunt numit tiran, şi chiar mai mult de atât. Pentru că în momentul în care conţii îl rugau pe împărat să meargă la Biserică, spunând că fac acest lucru la cererea soldaţilor, el a răspuns: Dacă Ambrozie v-ar cere, m-aţi duce la el în lanţuri. Şi vă puteţi gândi ce a urmat după aceste cuvinte. Toţi au început să lucreze fără chef atunci când l-au auzit, dar are unii care îl exasperează.
28. În final, şi Calligonus, şeful şambelan, s-a aventurat să mi se adreseze folosind un limbaj ciudat. Îl vei trata pe Valentin cu dispreţ cât timp voi trăi eu?, a spus. Iţi voi lua capul. Răspunsul meu a fost: Să te ajute Dumnezeu să-ţi împlineşti ameninţarea; pentru că atunci voi suferi aşa cum o fac episcopii, şi tu te vei comporta ca şi eunucii. Dumnezeu îi va scoate din Biserică, îi va lăsa să-şi directioneze armele înspre mine, şi îi va lăsa să-şi satisfacă setea cu sângele meu.
