Depoziţia lui Arius şi a tovarăşilor săi de către S. Alexander şi Scrisoarea Enciclică despre acest subiect.
Alexander, fiind adunat împreună cu dragii săi fraţi, Prezbiterii şi Diaconii din Alexandria, şi Mareotis, îi salută în Domnul.
Deşi deja aţi subscris scrisorii pe care am adresat-o lui Arius şi prietenilor săi, îndemnându-i să renunţe la neascultarea sa, şi să se supună Credinţei Catolice sănătoase, şi v-am arătat acordul şi înclinaţia corectă a voastră în doctrinele Bisericii Catolice: totuşi având în vedere că aşa cum am scris de asemenea slujitorilor din fiecare loc despre Arius şi prietenii lui, şi în special de vreme ce unii dintre voi, ca Prezbiterii Chafes şi Pistus [1], şi Diaconii Serapion, Parammon, Zosimus şi Irenaeus, s-au alăturat lui Arius şi tovarăşilor lui, şi fiind mulţumit să sufăr depoziţia cu ei, am crezut că este necesar să vă adun pe voi, Clerul oraşului, şi să trimit pentru voi Clerul din Mareotis, pentru ca voi să învăţaţi ceea ce scriu eu acum, şi să puteţi mărturisi acordul vostru la aceasta, şi să vă daţi acordul în depoziţia lui Arius, Pistus şi a tovarăşilor lor. Căci este de dorit ca voi să fiţi familiarizaţi cu ceea ce scriu eu, şi ca fiecare dintre voi să îmbrăţişaţi aceasta din inimă, ca şi când este ar fi scris aceasta.
O copie.
Către preaiubitul său şi cel mai onorat dintre slujitorii tovarăşi ai Bisericii Catolice în fiecare loc. Alexander vă trimite sănătate în Domnul.
1. După cum există un trup [2] al Bisericii Catolice, şi ne este dată o poruncă în sfintele Scripturi pentru a păstra legătura unităţii şi a păcii, de aceea este potrivit ca noi să scriem şi să anunţăm unul altuia orice s-a făcut de fiecare dintre noi în mod individual; pentru ca dacă un membru suferă sau se bucură, noi să putem fie să suferim fie să ne bucurăm unul cu altul. Acum au plecat în această dioceză anumiţi oameni fărădelege [3], duşmani ai lui Hristos, învăţând o apostazie, pe care cineva o poate suspecta pe drept şi o poate indica un înainte-mergător [4] al lui Anticrist. Am dorit [5] să trec de o astfel de chestiune fără avertizare, cu speranţa că probabil răul se va petrece printre sprijinitorii săi, şi să nu se extindă spre alte locuri pentru a pângări [6] urechile [7] celor simpli [8]. Dar văzând că Eusebiu, acum din Nicomedia, care gândeşte că, conducerea Bisericii stă în el, deoarece nu a venit pedeapsa peste el pentru părăsirea de către el a lui Berytus, când el şi-a aruncat un ochi [9] de dorinţă asupra Bisericii Nicomedianilor, începe să îi sprijine pe aceşti apostaţi, şi a luat asupra lui să scrie scrisori peste tot în numele lor, dacă printr-un mijloc ar putea să tragă anumite persoane ignorante la această erezie anticristică; de aceea sunt constrâns, cunoscând ceea ce este scris în lege, să nu mai îmi păstrez pacea, ci să fac de cunoscut vouă tuturor; ca voi să puteţi înţelege cine sunt apostaţii, şi cicălitorii [10] a căror erezie a fost adoptată, şi că, dacă Eusebiu vă scrie să nu îl luaţi în seamă, căci acum el doreşte prin intermediul acestor oameni să expună din nou invidia sa veche [11], care a fost ascunsă de atât de mult timp, prefăcându-se că scrie în favoarea voastră, în timp ce în adevăr se pare clar, că el face aceasta pentru interesele sale.
2. Acum aceia care au devenit apostaţi sunt aceştia, Arius, Achiles, Aeithales, Carpones, alt Arius, şi Sarmates, cândva Prezbiteri: Euzoius, Lucius, Julius, Menas, Helladius, şi Gains, cândva Diaconi: şi cu ei Secundus şi Theonas, cândva numiţi Episcopi. Şi noutăţile pe care ei le-au inventat şi le-au folosit contrar Scripturilor sunt acestea următoarele: – Dumnezeu nu a fost mereu un Tată [12], ci a fost un timp când Dumnezeu nu a fost un Tată. Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost din totdeauna, ci şi-a avut originea din lucrurile care nu au fost; căci Dumnezeu l-a făcut pe cel care nu era, din ceea ce nu exista; astfel a fost un timp când El nu a existat; căci Fiul este o creatură şi o lucrare. El nu este asemenea în esenţă cu Tatăl; El nu este Cuvântul adevărat şi natural al Tatălui; El nu este Înţelepciunea adevărată; ci El este unul dintre lucrurile făcute şi create, şi este numit Cuvântul şi Înţelepciunea printr-un abuz de termeni, de vreme ce El Însuşi şi-a avut originea prin Cuvântul propriu al lui Dumnezeu, şi prin Înţelepciunea care este în Dumnezeu, prin care Dumnezeu a făcut nu doar toate celelalte lucrurile ci şi pe El. Prin urmare El este prin natură supus schimbării şi variaţiei aşa cum sunt toate creaturile raţionale. Şi Cuvântul este străin de esenţa [13] Tatălui, şi este străin şi separat de aici. Şi Tatăl nu poate fi descris de Fiul, căci Cuvântul nu îl cunoaşte perfect şi în mod exact pe Tatăl, nici nu Îl poate vedea perfect pe El. Mai mult, Fiul nu Îşi cunoaşte esenţa Sa aşa cum este ea cu adevărat; căci El este făcut pentru noi, ca Dumnezeu să poată să ne creeze prin El, ca printr-un instrument; şi El nu ar fi existat, dacă Dumnezeu nu ar fi dorit să ne creeze. Astfel, când cineva i-a întrebat, dacă Cuvântul lui Dumnezeu se poate schimba aşa cum diavolul s-a schimbat, lor nu le-a fost frică să spună că El poate; căci fiind ceva făcut sau creat, natura Sa este supusă schimbării.
3. Acum când Arius şi tovarăşii săi au făcut aceste afirmaţii, şi fără ruşine le-au declarat, noi fiind adunaţi cu Episcopii din Egipt şi Libia, aproape o sută la număr, anatemizăm pe ei şi pe adepţii lor. Dar Eusebiu şi tovarăşii lor i-au admis la comuniune, fiind doritor să amestece falsitatea cu adevărul, şi păgânismul cu pietatea. Dar ei nu vor fi în stare să facă aceasta, căci adevărul trebuie să biruie; nici nu există o „comuniune a luminii cu întunericul,” nici vre-o „legătură a lui Hristos cu Belial [14].” Căci cine a mai auzit vre-odată astfel de afirmaţii mai înainte [15]? Sau cine care îi ascultă acum nu este uimit şi nu îşi astupă urechile pentru ca să nu fie pângărit cu un astfel de limbaj? Cine a auzit cuvintele ui Ioan, „La început a fost Cuvântul [16],” nu va denunţa afirmaţia acestor oameni, că „a fost o vreme când El nu exista?” Sau cine care a auzit din Evanghelie, „Singurul-născut Fiu,” şi „prin El au fost făcute toate lucrurile [17],” nu va detesta declaraţia lor că El este „unul dintre lucrurile care au fost făcute.” Căci cum poate fi El unul dintre acele lucruri care au fost făcute de El Însuşi? Sau cum poate El fi Singurul-născut, când, potrivit lor, El este socotit ca unul dintre restul, de vreme ce El Însuşi este o creatură şi o lucrare? Şi cum poate fi El „făcut din lucrurile care nu erau,” când Tatăl a spus, „Inima mea a rostit un Cuvânt bun,” şi „Din pântece Te-am născut înainte de steaua de dimineaţă [18]?” Sau din nou, cum este El „deosebit în substanţă de Tatăl,” văzându-L „imaginea” perfectă şi „strălucirea [19]” Tatălui, şi că El a spus, „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl [20]?” Şi dacă Fiul este „Cuvântul” şi „Înţelepciunea” lui Dumnezeu, cum a fost „un timp când El nu a fost?” Este la fel ca şi când ei ar spune că Dumnezeu a fost odată fără Cuvânt şi fără Înţelepciune [21]. Şi cum este El „supus schimbării şi variaţiei,” Cel ce spune despre Sine, „Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine [20],” şi „Eu şi Tatăl Una suntem [21];” şi prin Proorocul, „Iată-Mă, căci Eu sunt şi Eu nu mă schimb [22]?” Căci deşi cineva se poate referi la această expresie ca fiind a Tatălui, totuşi ea poate fi mai uşor fi spusă despre Cuvântul, adică, care prin El a fost făcut omul, El nu s-a schimbat; dar aşa cum a spus Apostolul, „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” Şi cine i-ar fi putut convinge să spună, că El a fost făcut pentru noi, în timp ce Pavel scrie, „pentru Care sunt toate lucrurile şi prin Care sunt toate lucrurile [23]?”
4. Cât despre poziţia lor hulitoare că „Fiul nu îl cunoaşte perfect pe Tatăl,” nu trebuie să ne mirăm de aceasta; căci odată ce ei au început să lupte împotriva lui Hristos, ei contrazic chiar cuvintele Sale exprese, de vreme ce El spune, „Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte, tot astfel Eu Îl cunosc pe Tatăl [24].” Acum dacă Tatăl îl cunoaşte pe Fiul doar în parte, atunci este evident că Fiul nu îl cunoaşte perfect pe Tatăl; dar nu este legitim să spunem aceasta, dar Tatăl îl cunoaşte perfect pe Fiul, atunci este evident că aşa cum Tatăl îşi cunoaşte Cuvântul Său, tot astfel Cuvântul îşi cunoaşte Tatăl Său a Cărui Cuvânt El este.
5. Prin aceste argumente şi referinţe la sfintele Scripturi noi i-am învins frecvent; dar ei s-au schimbat ca şi cameleonii [25], şi din nou şi-au schimbat temelia lor, străduindu-se să aducă asupra lor acea propoziţie, „când cel rău cade în adâncul relelor, el dispreţuieşte [26].” Au existat multe erezii înainte de ei, care, aventurându-se mai departe decât ar fi trebuit, au căzut în nebunie; dar aceşti oameni prin strădaniile lor în toate obiecţiile lor de a răsturna Divinitatea Cuvântului, au justificat celelalte în comparaţie cu ei înşişi, ca apropiindu-se mai mult de Anticrist. Astfel ei au fost excomunicaţi şi anatemizaţi de Biserică. Noi ne întristăm pentru distrugerea lor, şi în special deoarece, odată fiind instruiţi în doctrinele Bisericii, acum ei s-au depărtat de ele. Totuşi nu suntem foarte surprinşi căci Hymenaeus şi Philetus [27] au făcut la fel, şi înainte de ei Iuda, care l-a urmat pe Mântuitor; dar după aceea a devenit un trădător şi un apostat. Şi în privinţa acestor aceleaşi persoane, noi nu am fost lăsaţi fără instrucţiuni; căci Domnul nostru ne-a avertizat mai dinainte; „Luaţi seama ca nici un om să nu vă înşele; căci mulţi vor veni în numele Meu, spunând, eu sunt Hristosul, şi vremea s-a apropiat, şi îi vor înşela pe mulţi: să nu mergeţi după ei [28];” În timp ce Pavel, care a fost învăţat aceste lucruri de către Mântuitorul nostru, a scris că „în vremurile din urmă unii se vor îndepărta de credinţa sănătoasă, şi vor asculta de duhuri înşelătoare şi de doctrinele dracilor, care resping adevărul [29].”
6. Încă de atunci Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos ne-a instruit prin gura Sa, şi de asemenea ne-a anunţat prin Apostol cu privire la astfel de oameni, noi potrivit mărturiilor personale ale hulei lor, am anatemizat, aşa cum am spus, pe toţi aceştia, şi i-am declarat a fi străini de Credinţa şi de Biserica Catolică. Şi am făcut de cunoscut aceasta smereniei voastre, preaiubiţilor şi prea onoraţi slujitori, pentru ca nici unul dintre ei să nu aibă îndrăzneala [30] să vină la voi, să nu îi primiţi, nici să nu vă supuneţi dorinţei lui Eusebiu, sau unei alte persoane care scrie din partea lor. Căci noi care suntem creştini trebuie să ne depărtăm de toţi ei care vorbesc sau gândesc un lucru împotriva lui Hristos, ca fiind duşmani ai lui Dumnezeu, şi distrugători [31] ai sufletelor; şi nici măcar să nu „ofere un Dumnezeu atât de rapid [32],” ca noi să nu devenim părtaşi păcatelor lor, aşa cum binecuvântatul Ioan ne-a poruncit. Salută-i pe fraţii care sunt cu tine. Cei care sunt cu mine te salută.
