de Ken Curtis
Ce mai scenă!
Unii dintre episcopii care s-au adunat în sala de întâlniri păreau de parcă abia au supravieţuit pe un câmp de luptă. La unu îi lipsea un ochi. Un altul, de asemenea cu un ochi scos, trăgea după sine picioarele ologite. Mâinile altuia erau pârjolite. Alţii purtau rănile şi biciuirile dedesubtul cămăşilor lor. Aceste victime de tortură şi-au luat locul printre alte câteva sute de episcopi. O torţă de semna a fost ridicată. Sala a tăcut în anticipare.
Cel mai puternic om din lume, Împăratul Constantin, a intrat, păşind cu tocuri înalte, roba lui purpurie şi diadema de argint strălucea cu nestemate. Primul împărat creştin se pregătea să se adreseze primului conciliu ecumenic.
Chiar cu doi ani înainte această întâlnire ar fi fost de neconceput – o adunare de 312 episcopi din tot cuprinsul Imperiului Roman, citaţi şi finanţaţi de însăşi Împăratul. Cu doar câţiva ani înainte, aceşti aceiaşi episcopi au fost denumiţi criminali de către Diocleţian. Ochii lor scoşi, carnea arsă şi tendoanele crestate aduceau o mărturie mută a loialităţii de nezguduit pe care au avut-o faţă de numele lui Hristos. Bărbaţi în haine umile cu trupuri sucite aşteptau să audă ceea ce avea să le spună împăratul lor regal îmbrăcat şi graţios.
Constantin a vorbit. „Mă bucur să vă văd aici, deşi as fi mult mai încântat să văd unitate şi afecţiune între voi.” Răscoalele au zdrobit pacea imperiului – răscoale asupra doctrinei naturii lui Hristos. Împăratul s-a simţit constrâns să intervină şi să restaureze buna ordine. Episcopii erau presupuşi să rezolve diferenţele lor şi să plece în unitate.
Arianismul aprinde un foc
Arius, un preot din Alexandria, susţinea că Isus era o creaţie a Tatălui. „A exista un timp când Fiul nu era”, cânta el şi urmaşii săi, punând teologia lor pe note atractive. Prima fiinţă care să fi fost creată, Isus era cu toate acestea doar o creatură, conform cu Arius. El nu era etern. Episcopul Alexander din Alexandria a condamnat doctrina lui Arius, spunând că Isus, Cuvântul, a existat în mod etern cu Tatăl, era divin, şi nu putea să fi fost creat. Alexander şi ajutorul său, Atanasie, credeau că prin negarea divinităţii lui Hristos, Arianismul ameninţa miezul credinţei creştine. Alexander l-a eliminat pe Arius din postul său. Arius a căutat şi a câştigat sprijinul din partea altor episcopi din Est. Conflictul începea! Au urmat răscoalele. Acum acest conciliu a fost chemat la Nicea pentru a rezolva controversa.
Consolidare nu prea rapidă
Dacă Constantin spera într-o rezoluţie rapidă faţă de dispută, el a fost curând dezamăgit. Când Eusebius din Nicomedia a dedus „logic” că Fiul lui Dumnezeu era o creatură, el a fost întrerupt cu strigăte de „Erezie! Blasfemie!” Vorbirea lui i-a fost luată din mâini şi sfâşiată de episcopii care nu ar fi permis argumentele filozofice să înlocuiască Scriptura. Bărbaţii care au suferit pentru Hristos nu aveau să stea cu blândeţe şi să-l audă pe acesta hulind.
De atunci cele două părţi s-au argumentat în mod aprins. În cele din urmă cineva a sugerat un fel de a rupe acest impas: să se scrie un crez la care să subscrie cu toţi. Şase săptămâni mai târziu, la câteva zile după ce se încheiase conciliul, declaraţia fusese prelucrată.
Crezul afirma că Isus era „din substanţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de aceiaşi substanţă ca şi Tatăl…” Însăşi Constantin a sugerat cuvântul cheie al crezului, homoousius, însemnând „de aceiaşi substanţă”. Arius prefera cuvântul homoiousius, însemnând „de substanţă similară”. Toţi în afară de trei episcopi au semnat crezul. Arius şi ceilalţi care au refuzat să semneze au fost exilaţi.
În orele de încheiere ale conferinţei, Constantin, mişcat de eroismul acelora care au suferit pentru Hristos sub predecesorii săi păgâni, se spune că ar fi mângâiat rănile lor şi că le-a sărutat locaşul gol al ochilor lor. Rănile lor purtau puternica mărturie a faptului că crezul Nicean era sănătos.
Interferenţă
Se părea că subiectul fusese rezolvat. Dar vânturile politice s-au schimbat. Constantin s-a dus de partea Arianismului şi a făcut parte cu ereticii. Pentru două secole, oricine deţinea puterea imperială decidea sorţii partidelor teologice.
Atanasie, de exemplu, liderul acelora care au argumentat pentru divinitatea lui Hristos, a fost exilat de cinci ori pentru părerile sale. Aceasta nu a alterat sprijinul său neclintit al crezului. El şi-a dat seama de prăpastia dintre omul păcătos şi un Dumnezeu sfânt. Doar Dumnezeu putea să facă podul acesta. Dacă Hristos era pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om el putea fi acel pod însă nu altfel. El trebuia să fie un om ca să ne reprezinte; trebuia să fie Dumnezeu ca să învingă prăpastia infinită.
Ondulaţii
Conciliul de la Nicea a fost important pentru multe motive. Acesta a stabilit un precedent. Alte şase concilii ecumenice aveau să urmeze (vezi tabelul de mai jos). Fiecare, ca şi Nicea, a încercat să stabilizeze anumite probleme înţepătoare ale bisericii prin a pune întrebări dificile la înţelepciunea colectivă a episcopilor ei. Dacă la primul conciliu de la Nicea, presiunea politică ar fi fost adusă ca povară şi corectitudinea uneori a avut de suferit, la conciliile de mai târziu aceste tendinţe au fost agravate. În cele din urmă, în ciuda luptei pentru putere la Nicea şi bătăliile politice din anii ce au urmat, crezul de la Nicea, cu clara sa declaraţie a divinităţii lui Hristos, a rămas fundamental pentru Biserică până astăzi.
Lucruri fascinante…
- Părerea ariană că Isus a fost creat este învăţată astăzi de Martorii lui Iehova.
- Doar acele concilii sunt numite ecumenice care au fost concilii „mondiale”, adică, concilii care au îmbrăţişat atât jumătăţile din Est cât şi din Vest ale Imperiului Roman.
- În prima zi a Conciliului de la Nicea, Împăratul Constantin nu avea să se aşeze imediat pe tronul sculptat în lemn ridicat pentru el. Din respect pentru aceşti episcopi care au fost torturaţi, el a stat liniştit înaintea lui până ce episcopii l-au constrâns să stea jos.
- Constantin a vrut ca Conciliul să se întâlnească în Nicea datorită „temperaturii excelente a aerului, şi pentru ca eu să fiu prezent ca spectator şi participant”.
- Conciliul s-a deschis în iunie din anul 325. În centrul sălii de întâlnire pe un scaun sau tron erau cele patru Evanghelii.
- Trei relatări au supravieţuit care raportează despre conciliu, cea mai lungă fiind de istoricul antic al bisericii Eusebius.
În propriile lor cuvinte… din Crezul din Nicea
NOTĂ: Acest crez nu trebuie confundat cu ceea ce este cunoscut ca Crezul Nicen (Nicene Creed).
„Noi credem într-un singur Dumnezeu, Tatăl atotputernic, făcătorul tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile. Şi credem într-un singur Domn Isus Hristos. Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl, singurul născut, adică din substanţa Tatălui, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de o singură substanţă cu Tatăl. Prin el au fost făcute toate lucrurile, atât din cer cât şi de pe pământ. Pentru noi şi mântuirea noastră el a coborât, s-a întrupat şi a devenit uman. El a suferit, a înviat din nou a treia zi, s-a înălţat la ceruri şi vine să judece pe cei vi şi pe cei morţi. Şi credem în Duhul Sfânt. Dar cei care spun, ‚a existat odată când el nu a existat’ şi ‚înainte ca el să fi fost născut el nu exista’, şi că ‚el a fost făcut din nimic’, sau care afirmă că ‚Fiul este de o hypostatis sau substanţă diferită’, sau că el este variabil sau schimbător – acestea catolica şi apostolica biserică le anatemizează.”
CELE ŞAPTE CONCILII ECUMENICE | |||
Numărul | Locul | Anul | Acţiunea întreprinsă |
1 | Nicea | 325 | A fost respins Arianismul. S-a adoptat crezul de la Nicea: Declara că Isus este coetern cu Tatăl. |
2 | Constantinopol | 381 | A fost condamnat părerea Apollinariană că Isus nu avea voinţă umană. S-a afirmat divinitatea Duhului Sfânt. |
3 | Efes | 431 | A fost condamnată pretenţia lui Pelagius că omul nu este căzut în totalitate; Nestorianismul a fost declarat eretic, adică, că Isus este două persoane. |
4 | Calcedon | 451 | A fost condamnată erezia Monofisită că Isus nu poate avea două naturi într-o singură persoană. |
5 | Constantinopol | 553 | A fost condamnată scrierile lui Theodore de Mopseustia şi alte scrieri drept Nestoriene. |
6 | Constantinopol | 680 | S-a negat Monothelitismul („o singură voinţă”. A declarat în schimbă că Hristos a avut atât voinţă divin cât şi umană. |
7 | Nicea | 787 | S-a adoptat venerarea icoanelor. |
Teologia este afacere murdară (Din notiţele editorului)
Am fost înfiorat când tânărul student la doctoratul în teologie mi-a spus cum „teologia este de fapt afacere murdară”. Conversaţia ulterioară a dezvăluit faptul că nu era nimic imoral cu privire la aceasta ci doar că întrebările teologice au fost publicate în căldura chestiunilor şi circumstanţelor pasionante. Variaţii apărători văd aşa de multe lucruri în joc, şi alergarea după adevăr aşa de critică, încât bătăliile pot să devină uneori urâte. Citim în această ediţie despre Nicea, şi vedem cum un aşa de mare contribuitor al teologiei bisericii cum a fost Atanasie a fost în mod repetat exilat. Cum ar fi preferat el ca desfăşurarea înţelegerii teologice în decursul secolelor să se fi făcut într-o manieră rafinată. Nu este probabil nici o denominaţie reprezentată de voi cititorii noştri care să nu se fi născut într-o intensă controversă teologică şi fără îndoială că dezbaterile aprinse continuă să fie în furie chiar şi acum.
Obişnuia să fie o pacoste pentru mine să văd felul cum primul conciliu ecumenic sau mondial de la Nicea a fost convocat de un politician, împăratul Constantinopol. În mod instinctiv te face să pufneşti din nas ca să nu te contaminezi. Dar Dumnezeu a văzut ca potrivit să desfăşoare mântuirea şi creşterea noastră în Hristos în ciuda fragilităţii noastre, a defectelor şi a eşecurilor repetate. Aşa că probabil nu ar trebui să ne surprindă să descoperim că în trupul colectiv el lucrează în şi prin limitările noastre umane, corupere şi conflicte de personalitate în urmărirea continuă a bisericii de a înţelege în mod corect şi de a interpreta Cuvântul lui Dumnezeu.
O notă finală. Constantin ia de atât de multe ori bătaie pentru că a corupt Creştinismul şi că l-a făcut să fie religia de stat oficială. Nu el a făcut-o religie de stat. Aceasta nu a avut loc decât cu 70 de ani mai târziu în 381 odată cu Împăratul Teodosius. Chiar din contra, Constantin şi-a asumat imense riscuri politice în identificarea sa ca un creştin, şi asistenţa sa faţă de biserică, în timp ce restul structurii puterii politice din jur era încă adâncită în păgânism.