Surah 3:78
Există printre ei o secţiune care distorsionează Cartea cu limbile lor: (Aşa cum citesc ei) veţi crede că este parte a Cărţii, însă nu este parte a Cărţii; şi ei spun, „Aceasta este de la Allah”, dar aceasta nu este de la Allah. Ei sunt cei ce spun o minciună împotriva lui Allah, şi (bine) ştiu ei aceasta!
Astăzi musulmanii îi acuză pe creştini de schimbarea Scripturilor. În loc să se uite la înregistrarea istorică pentru a descoperi dacă este aşa sau nu, musulmanii au spus pur şi simplu că aceasta s-a întâmplat, fără să se mai necăjească să cerceteze. Creştinii răspund, Când au schimbat creştinii Scripturile lor? Cine le-a schimbat? Cum le-au schimbat? Este potrivit să cerem date, nume şi dovezi dacă musulmanii fac o astfel de acuzaţie serioasă.
Ţinta lor cea mai uşoară a fost Conciliul de la Nicea. Ahmed Deedat, Muhammad ‘ata ur-Rahim şi alţi apologeţi musulmani au propus că la acest conciliu Biserica Paulină din nord nu numai că a distrus alte evanghelii, ci a şi subjugat restul Creştinătăţii, eradicând adevăratele învăţături ale lui Isus, care erau islamice. După socoteala lor Arius (un cleric din secolul al patrulea) a fost un proto-musulman al sorţii, susţinând învăţătura orală a lui Isus împotriva „relelor biserici Pauline”. Mai jos este un exemplu de interpretare islamică a Nicea.
În 325 d. Hr., s-a ţinut faimosul Conciliu de la Nicea. Doctrina trinităţii a fost declarată a fi doctrina oficială a Bisericii Pauline, şi una din consecinţele acestei decizii a fost că din cele trei sute sau aproape de Evanghelii existente la acea vreme, patru au fost alese ca Evanghelii oficiale ale Bisericii. Celelalte evanghelii care au rămas ce erau scrise în evreieşte trebuiau să fie distruse. S-a enunţat un edict că oricine era descoperit că deţinea o Evanghelie neautorizată avea să fie dus la moarte. Aceasta a fost prima încercare bine-organizată de a înlătura toate înregistrările ale învăţăturii oficiale ale lui Isus, ori în fiinţe umane sau în cărţi, care contraziceau doctrina Trinităţii (Muhammad ‘ata ur-Rahim, Jesus, A Prophet of Islam, p. 40).
Deşi musulmanii susţin această părere romantică, înregistrarea istorică pur şi simplu nu o va sprijini. Pentru a putea înţelege corespunzător Nicea trebuie să începem cu Arius.
Crezul Nicean
Noi credem într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, făcătorul tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile; şi într-un singur Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, singurul născut al Tatălui Său, din substanţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, fiind dintr-o singură substanţă cu Tatăl. Prin care toate lucrurile au fost făcute, care sunt în cer şi pe pământ.
Care pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră s-a coborât [din ceruri] şi s-a întrupat şi s-a făcut om. El a suferit şi a treia zi a înviat, şi s-a ridicat la ceruri. Şi el va veni din nou să judece atât pe cei vi cât şi pe cei morţi.
Şi [noi credem] în Duhul Sfânt.
Şi oricine va spune că a existat un timp când Fiul lui Dumnezeu nu era, sau că înainte să fi fost născut el nu era, sau că a fost făcut din lucruri care nu sunt, sau că el este dintr-o substanţă sau esenţă diferită [faţă de Tatăl] sau că el este o creatură, sau că este supus schimbării sau conversiei toate spuse astfel, biserica Catolică şi Apostolică îi anatemizează.
Cine era Arius?
Arius (256-336 d. Hr.) era un cler din Alexandria. El a insistat asupra faptului că Isus Hristos, Fiul, a fost creat de Dumnezeu înainte de toate pentru a fi un instrument al creării lumii. Pentru el şi urmaşii săi, Isus era un demi-Dumnezeu, nici pe deplin divin şi nici pe deplin uman, cea mai înaltă dintre creaturile finite ale lui Dumnezeu.
„Dumnezeu nu a fost întotdeauna un Tata…. Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost întotdeauna, ci a originat din lucrurile care nu sunt… căci Fiul este o creatură şi o lucrare.” (Depoziţia lui Arius 2)
Unii apologeţi musulmani ar deduce că Arius a deţinut învăţăturile originale ale lui Isus şi, de aici, era un musulman, la fel ca Adam, Noe, David şi alţi oameni sfinţi dinainte au fost musulmani. Arius, totuşi, nu era în nici un caz un precursor pentru Islam, pe care el l-ar fi condamnat drept eretic. El credea că Isus Hristos (acest „demi-dumnezeu”) era Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru păcatele noastre pe cruce şi că a înviat a treia zi. El nu învăţa unitatea lui Dumnezeu aşa cum o învaţă musulmanii.
Învăţăturile lui îi preocupa pe mulţi lideri ai Bisericii. Din Noul Testament şi până atunci, creştinii au înţeles că Isus a fost atât om pe deplin cât şi Dumnezeu pe deplin şi că era important pentru ei să declare ceea ce au crezut ei întotdeauna. Odată cu venirea împăratului Constantin, un creştin, la tronul imperial, liderii Bisericii din împrejurul lumii cunoscute au avut oportunitatea pentru prima dată să se întâlnească şi să decidă asupra întrebărilor ca aceasta.
Ce a fost Nicea?
Argumentele dintre Arius şi alţi lideri ai bisericii au devenit atât de violente încât Constantin a numit un conciliu, pe care l-a moderat el. peste 250 de episcopi atât din interiorul cât şi din exteriorul imperiului Roman s-au întrunit pentru a discuta persoana lui Isus Hristos. Deşi el a prezidat, Constantin nu era un participant central. El a permis pur şi simplu Bisericii să-şi desfăşoare tranzacţia.
Episcopi Bisericii, când au examinat cine este Hristos, erau foarte conservativi. Ei nu intenţionau să dezvolte idei sau doctrine noi. Întrebarea centrală era, Ce învăţase Isus şi apostolii? După studierea şi discutarea Scripturilor, liderii Bisericii au fost de acord în fond unanim asupra faptului că Arius era în eroare şi au alcătuit o declaraţie de credinţă cunoscută drept Crezul Nicean.
În timpul adunării lor, liderii Bisericii au fost de acord asupra unui număr de canoane (reguli) prin care să regularizeze disciplina bisericilor lor. Aceasta a fost tot ceea ce s-a întâmplat la Conciliul de la Nicea. Nici canonul Scripturii şi nici doctrina Trinităţii nu a fost un subiect la Conciliu.
Căci pe cât de mult îşi puteau amintii ei Biserica a folosit doar cele patru Evanghelii, nu pentru că ar fi votat asupra lor, ci pentru că apostolii le-au scris şi le-au dat Bisericii în primul secol. Aceste aceleaşi Evanghelii ei le-au citit şi le-au păstrat. Nicea nu a avut nimic de a face cu selectarea sau distrugerea Scripturilor sau a altor evanghelii.
Canoanele de la Nicea
Referitoare la…
- … eunucii din cleric.
- … convertiţii recenţi şi păcatul sexual în cler.
- … companiile în viaţă pentru cler.
- … ordinarea episcopilor.
- … excomunicarea şi sinoadele pentru ascultarea cazurilor.
- … jurisdicţiile pentru Alexandria, Roma şi Antiohia.
- … onoarea pentru provincia Ierusalimului.
- … asimilarea lui Catari în Biserică.
- … schimbarea clerului
- … schimbarea clerului
- … aceia care-şi negau credinţa lor în Hristos.
- … aceia care se întorceau la serviciul militar.
- … comuniunea pentru cei morţi.
- … păcatele noilor credincioşi.
- … atribuţiile clerului.
- … atribuţiile clerului.
- … clerul şi camăta.
- … restricţii asupra diaconatului.
- … asimilarea Pauliniştilor în Biserică.
- … rugăciunea duminica şi în ziua Cinzecimii.
O situaţie imposibilă
Felul în care apologeţii musulmani prezintă Conciliul de la Nicea este imposibil. Nu este nici o evidenţă a arderii Evangheliilor la Nicea sau în oricare alt timp în istoria Creştinismului. Chiar şi dacă avea cineva dorinţa, sarcina ar fi fost imposibilă. O conspiraţie de a schimba Injil avea să necesite câţiva paşi.
- Adunarea oricăror copii posibile a originalului Injil şi arderea lor. Prin secolul al patrula Injil era în limba greacă, siriană, coptică, latină, gotică şi etiopiană. Creştinismul s-a extins dincolo de aceste limbi în locuri atât de depărtate ca Britania, Armenia şi India. Nu exista nici un cerc de oameni destul de puternici care să cuprindă fiecare copie a Scripturilor din fiecare biserică din lume pentru a falsifica Injil. Spre deosebire de istoria timpurie a Islamului, care a avut un califat, bisericile creştine din lume erau independente şi nu erau sub jurisdicţia nici unui om. Multe din aceste biserici erau în afara ţinutului imperiului Roman. Noi avem manuscrise şi fragmente din Injil care sunt mai vechi decât anul 325 d. Hr. Oare conspiratorii le-au falsificat şi pe acestea?
- Schimbarea forţată a practicilor şi crezurilor creştinilor din jurul lumii. Pentru a face noua Injil acceptată, conspiratorii trebuie să fi forţat cumva pe credincioşi să adopte obiceiuri şi ceremonii noi cum este comuniunea (simbolic al crucificării lui Isus), botezul (simbolic al iertării păcatelor în Hristos), închinarea duminica (în cinstea învierii lui Hristos) şi crezul religios în Cruce. Care erau ceremoniile mai vechi? De ce nu avem nici o înregistrare a lor? Cum ar putea cineva să aducă o astfel de schimbare dramatică fără vreo evidenţă de controversă?
- Eliminarea oricăror urme a Injil-ului original. Nu numai că au exista acolo copii ale Injil, însă mulţi scriitori au citat deja extensiv din acesta în primul, al doilea şi al treilea secol. Noi ştim peste 32.000 de aceste citate! Dacă conspiratorii aveau să-şi facă slujba lor perfectă, ei trebuiau să găsească şi să distrugă oricare scrieri care citau din Injil-ul original, înlocuindu-le cu citate din cel nou şi corupt.
Toată aceasta este imposibil. În felul în care vor musulmanii ca noi să credem, o conspiraţie împotriva învăţăturilor originale ale lui Isus trebuiau să reconstruiască în mod complet o istorie frauduloasă şi să convingă restul lumii că aceasta este adevărat. Slujba a fost în mod evident aşa de bună şi de perfectă încât cei care aveau să o descopere erau un grup de scolastici musulmani din secolele al 9lea şi al 10lea. Unde este dovada?
Concluzie
Musulmanilor poate nu le place Conciliul de la Nicea. Ei pot să respingă un crez care reflectă învăţătura apostolică originală. Însă musulmanii să nu spună că aici la Nicea Scripturile au fost schimbate. Întrebările pe care le pun creştinii musulmanilor sunt încă relevante. Când au fost schimbate Scripturile? Cine le-a schimbat? Cum le-au schimbat? Nici un musulman nu a fost capabil să prezinte evidenţa că ei nu o vor face niciodată, atâta timp cât acurateţea în istorie rămâne o valoare.
Scripturile nu au fost schimbate la Nicea. Ele însă au fost, aşa cum au rămas din totdeauna în Creştinism, susţinute şi păstrate.
